Elisabeta IOSIF:,,EMINESCIANA ”
În acest ianuarie cu simboluri multiple, un itinerar către „sinele fiinţei româneşti, semănat uneori cu sacrificii, ar însemna o dubla călăuzire către noi înşine”. Este vorba despre reîntoarcerea într-un spaţiu sacru, Mânăstirea Putna –denumită şi „Ierusalimul Neamului Românesc” – luându-l cu noi pe Eminescu, poetul, care afirma în acest loc în 1870 că „în unire e tăria”.
Eminescu şi Putna
Ca secretar al „Proiectului de program” pentru Serbarea de la Putna din 1870, studentul Eminescu implicat în mod hotărâtor în concepţia şi organizarea manifestărilor acestui eveniment, le realizează pe două planuri: istoric şi spiritual. Considerând împrejurarea, şi anume că manifestarea se va ţine lângă mormântul lui Ştefan cel Mare a gândit că este un prilej favorabil ca ea să aibă şi un caracter naţional: „serbarea trebuie să devină şi purtătoarea unei idei. Ideea unităţii morale a naţiunii noastre”. În articolul „Ecuilibrul”, Eminescu subliniază „întemeierea identităţii noastre naţionale prin limbă şi artă….Artele şi literatura frumoasă trebuie să fie oglinzi de aur ale realităţii în care se mişcă poporul, o coardă nouă, originală, proprie”… În momentul în care trimitea scrisoarea din 4 septembrie 1870, la revista „Convorbiri Literare” , apăruse deja poezia Epigonii, poem considerat o ars poetica – expresie a poeticii vizionare, prin care Eminescu reprezenta cu adevărat Noua direcţie în poezia română – statuată de Titu Maiorescu” , aşa cum afirmă în studiul său Dumitru Irimia. Semnificativă este şi precizarea făcută la proiectul romanului „Geniul pustiu”: „Aş vrea ca omenirea să fie ca prisma, una singură, strălucită, pătrunsă de lumină, care are însă atâtea culori….un curcubeu cu mii de nuanţe. Naţiunile nu sunt decât nuanţele prismatice ale Omenirei”…O imagine a luminii sub semnul sacrului : „..Tu crezi că eu degeaba m-am scoborât din stele/ Purtând pe frunte-mi raza a naţiunii mele?” (Poemul „Întunericul şi Poetul”). Interesantă este şi imaginea lui Ştefan cel Mare „ care trece din temporalitatea istorică aflată în centrul pregătirilor şi desfăşurării Serbărilor de la Putna în temporalitatea mitică,…portret făcut în creaţia poetică şi publicistică .. în perspectivă sacră” (Zoe Dumitrescu Buşulenga)… „În Epigonii (1870), subliniază cercetătorul Dumitru Irimia, voievodul este reprezentat printr-o metaforă plasticizantă în evocarea poeziei lui Alecsandri: EL revocă-n dulci icoane a istoriei minune,/ Vremea lui Ştefan cel Mare, zimbrul sobru şi regal.” Eminescu îl prezintă şi ca „mântuitor al fiinţei istorice a neamului în raport cu Iisus Hristos: „Crist a învins cu litera de aur a adevărului şi a iubirei, Stefan cel Mare cu spada cea de flăcări a dreptului.” Iată, câteva aspecte, care ne relevă de ce este important să vorbim azi despre Putna şi Eminescu. E nu numai un drum către noi înşine întru-un loc sacru, numit de Eminescu „Ierusalimul neamului românesc”, ci şi păstrător de valori. Ar trebui să considerăm pentru totdeauna că, ”mânăstirea Putna este un spaţiu care adună şi nu risipeşte”. Ea va face parte mereu alături de Mihai Eminescu din cultura şi istoria noastră naţională.
