CETATEA LUI BUCUR * literatură , arte , cărţi

LSR — Sat, 14 Jan 2012 21:39:34 +0000

Elisabeta IOSIF:,,EMINESCIANA ”

LSR — Sat, 14 Jan 2012 21:06:47 +0000

În acest ianuarie cu simboluri multiple, un itinerar către „sinele fiinţei româneşti, semănat uneori cu sacrificii, ar însemna o dubla călăuzire către noi înşine”. Este vorba despre reîntoarcerea într-un spaţiu sacru, Mânăstirea Putna –denumită şi „Ierusalimul Neamului Românesc” – luându-l cu noi pe Eminescu, poetul, care afirma în acest loc în 1870 că „în unire e tăria”.
Eminescu şi Putna
Ca secretar al „Proiectului de program” pentru Serbarea de la Putna din 1870, studentul Eminescu implicat în mod hotărâtor în concepţia şi organizarea manifestărilor acestui eveniment, le realizează pe două planuri: istoric şi spiritual. Considerând împrejurarea, şi anume că manifestarea se va ţine lângă mormântul lui Ştefan cel Mare a gândit că este un prilej favorabil ca ea să aibă şi un caracter naţional: „serbarea trebuie să devină şi purtătoarea unei idei. Ideea unităţii morale a naţiunii noastre”. În articolul „Ecuilibrul”, Eminescu subliniază „întemeierea identităţii noastre naţionale prin limbă şi artă….Artele şi literatura frumoasă trebuie să fie oglinzi de aur ale realităţii în care se mişcă poporul, o coardă nouă, originală, proprie”… În momentul în care trimitea scrisoarea din 4 septembrie 1870, la revista „Convorbiri Literare” , apăruse deja poezia Epigonii, poem considerat o ars poetica – expresie a poeticii vizionare, prin care Eminescu reprezenta cu adevărat Noua direcţie în poezia română – statuată de Titu Maiorescu” , aşa cum afirmă în studiul său Dumitru Irimia. Semnificativă este şi precizarea făcută la proiectul romanului „Geniul pustiu”: „Aş vrea ca omenirea să fie ca prisma, una singură, strălucită, pătrunsă de lumină, care are însă atâtea culori….un curcubeu cu mii de nuanţe. Naţiunile nu sunt decât nuanţele prismatice ale Omenirei”…O imagine a luminii sub semnul sacrului : „..Tu crezi că eu degeaba m-am scoborât din stele/ Purtând pe frunte-mi raza a naţiunii mele?” (Poemul „Întunericul şi Poetul”). Interesantă este şi imaginea lui Ştefan cel Mare „ care trece din temporalitatea istorică aflată în centrul pregătirilor şi desfăşurării Serbărilor de la Putna în temporalitatea mitică,…portret făcut în creaţia poetică şi publicistică .. în perspectivă sacră” (Zoe Dumitrescu Buşulenga)… „În Epigonii (1870), subliniază cercetătorul Dumitru Irimia, voievodul este reprezentat printr-o metaforă plasticizantă în evocarea poeziei lui Alecsandri: EL revocă-n dulci icoane a istoriei minune,/ Vremea lui Ştefan cel Mare, zimbrul sobru şi regal.” Eminescu îl prezintă şi ca „mântuitor al fiinţei istorice a neamului în raport cu Iisus Hristos: „Crist a învins cu litera de aur a adevărului şi a iubirei, Stefan cel Mare cu spada cea de flăcări a dreptului.” Iată, câteva aspecte, care ne relevă de ce este important să vorbim azi despre Putna şi Eminescu. E nu numai un drum către noi înşine întru-un loc sacru, numit de Eminescu „Ierusalimul neamului românesc”, ci şi păstrător de valori. Ar trebui să considerăm pentru totdeauna că, ”mânăstirea Putna este un spaţiu care adună şi nu risipeşte”. Ea va face parte mereu alături de Mihai Eminescu din cultura şi istoria noastră naţională.

Mihai Eminescu:,,S-a dus amorul…”

LSR — Sat, 14 Jan 2012 21:04:00 +0000

S-a dus amorul, un amic
Supus amândurora,
Deci cânturilor mele zic
Adio tuturora.

Uitarea le închide-n scrin
Cu mâna ei cea rece,
Si nici pe buze nu-mi mai vin,
Si nici prin gând mi-or trece.

Atâta murmur de izvor,
Atât senin de stele,
Si un atât de trist amor
Am îngropat în ele!

>>>>>>>>>>Mihai Eminescu-S-a dus amorul…
adaptare si ilustratie de Gheorghe Junescu
muzica Ernesto Cortazar (pps.)

ESEU-Adrian Botez:,,PROFETISMUL EMINESCIAN[ ]”

LSR — Sat, 14 Jan 2012 21:03:46 +0000

Orice epocă istorică a unui neam, caracterizată prin dualismul moral şi spiritual: a) criză abisală; b) speranţă spre pretutindeni deschisă – a născut profeţi şi profeţii. A stimulat căutarea de identitate, individuală, dar mai ales naţională, pentru a se (re) întemeia lumea (sau o lume). Aşa a fost cazul românilor, după epoca fanariotă, aşa a fost după 1859 şi 1877, aşa a fost în epoca interbelică, apoi în cea postbelică.
Pentru că vremea noastră este un astfel de nod gordian al istoriei naţionale – se nasc profeţi şi se fac profeţii. Instinctiv, însă, ne retragem încrederea, spre izvoare mai sănătoase ale profeţiei, spre epoci profetice mai solemne şi mai salubre, în care profeţiile conţin un grad mai mare de profunzime a perspectivei istorice, sorţii şi menirii românilor. Eventual, o viziune mitică.
De aceea, admiţând premiza că Eminescu întrupează Logos-ul Naţional, nu ar fi deloc lipsit de interes, gândim noi, să aflăm ce conţine profeţia numită Starea-de-Eminescu, în legătură cu Neamul şi naţiunea noastră (de fapt, a sa). Poate că, în felul acesta, vom putea, cu toţii, să corectăm febrilitatea – spre LUCIDITATE, fanatismul – spre CLARVIZIUNE, bravura – spre ACŢIUNE COERENTĂ, indolenţa – spre ENTUZIAM. Şi, poate, înţelepciunea (care, din păcate la români a devenit – spun, cel puţin unii – o stare de pasivitate nocivă) – către DEMIURGIE, sau AUTODEMIURGIE ETNICĂ. Toate acestea ţin, implicit, de o iniţiere în Spiritul Profetic.
*
Tot ce există în lume, ca fiinţare, nu e un scop în sine, ci mijlocul prin care Spiritul se caută, spre a se regăsi pe sine însuşi[ ].
Nici un popor-Logos şi, apoi, nici o naţiune-Logos nu sunt un scop în sine. Poporul ca formă primară de expresivitate (organică) a unei spiritualităţi colective, naţiunea, ca formă superioară de expresivitate etnică (dar mai abstractă) – sunt mijloacele prin care Logos-ul Suprem năzuieşte să se reveleze sieşi[ ].
Este evidentă orientarea spirituală specifică a fiecărui neam. Fiecare neam are o plăsmuire anume – deci, prin el, Logos-ul căutător instituie o speranţă anume de autorecuperare.>>>>>>>>>>>>

POEZIE-Eugen Dorcescu:,,Nirvana”

LSR — Sat, 14 Jan 2012 21:00:47 +0000

Pierduţi fiind, ca-ntr-un abis,
În ziua sumbră şi vulgară,
Să nu te-ndurerezi, mi-ai zis,
Cu glas timid şi indecis,
Ce-ţi spun acum să nu te doară.
Dar am visat acelaşi vis
Azi-noapte, pentru-a treia oară.
.
Murisem. Şi-n văzduhul pur
Al celor care nu există,
Pluteam: un fluture de-azur,
Fără esenţă şi contur.
Nici pomeneală să fiu tristă,
Să simt regret, teroare, vină,
Disarmonie, armonii…
Nimic din toate-acestea. Ci
O fericire genuină.

>>>>>>>>>>>>>>

INTERVIU-Ligya DIACONESCU:,,Interviu cu Înalt Preasfinţitul Gherasim Cristea Arhiepiscopul Râmnicului”

LSR — Sat, 14 Jan 2012 20:59:52 +0000

Reporter : Înalt Preasfinţia Voastră , am venit astăzi în vizită la domnia voastră şi v – am prezentat “Antologia Scriitorilor Români Contemporani din Întreaga Lume, STARPRESS 2011″, în limba romană şi în limba engleză , pe care am publicat-o în acest an , cu Binecuvântarea dumneavoastra.. V – am ruga ca la ediţiile următoare să participaţi cu scrierile dumneavoastră , să fie cunoscute de toată lumea .Cărţile scrise de domnia voastră sunt nişte cărţi deosebit de interesante şi importante pentru noi toţi,prezentând istoricul unor mânăstiri şi îndeosebi al mânăstirilor vâlcene .
Înalt Preasfinţitul Gherasim Cristea : Am scris ca un mic scriitor … dar nu mă consider scriitor .
Reporter : Sunteţi un adevărat scriitor ! Ani de zile de trudă într-ale scrisului , documentări minuţioase , cercetare !
Înalt Preasfinţitul Gherasim Cristea: Da, am simţit unele nevoi , pe care am considerat că trebuie să le aştern pe hârtie , fiind foarte importante pentru cultura română , pentru neamul românesc. Reporter : Atâta sensibilitate gaseşte cititorul în scrierile dumneavoastră ! Atâta vibraţie …încât simte îndrumarea Dumnezeirii în urmele lăsate de minunăţia cuvintelor pline de duh, pe care le-aţi ales cu multă grijă .
Înalt Preasfinţitul Gherasim Cristea: Ce se întâmplă… eu sunt un fecior de tărani . Oameni cinstiţi , oameni muncitori care… cu frica lui Dumnezeu am învăţat un bob de carte şi pe cât am putut am căutat să şi fructific ce-am învăţat .
Reporter : De asta vă menţine Dumnezeu veşnic tânăr , cu o mare putere de concentrare şi atât de sănătos la minte şi la trup !
Înalt Preasfinţitul Gherasim Cristea : Da , adevărat dar mai simt greutate în picioare , vârsta îmi aminteşte că nu mai sunt flăcău !
Reporter : Aşa o minte limpede şi sănătoasă , atâta înţelepciune şi dulceaţa în vorba la vârsta onorabilă şi venerabilă pe care o aveţi ….nu am văzut până acum , deşi cutreier lumea în lung şi în lat de de un timp bun ! Câţi ani aveţi , Preasfinţia Voastră ?
Înalt Preasfinţitul Gherasim Cristea : 97 !
Reporter : Mulţi înainte ! Să vă ţină Dumnezeu mulţi ani sănătosi, ca să ne mai calauziţi, aşa cum numai dumneavoastră ştiţi să o faceţi ! Întotdeauna când am avut câte o problemă am venit la domnia voastră şi ne – aţi dat câte un sfat… şi sfatul întotdeauna a fost cel bun ,mai ales de când mie mi- a murit tatăl! Îmi aduc aminte cu foarte mult drag de păstorul nostru , al tuturor , al preoţilor inclusiv, de domnia voastră şi vin deseori , ca să – mi mângâiaţi sufletul , cu blandeţea domniei voastre… şi chiar dacă nu vă găsesc aici , vă simt prezenţa şi mă rog Maicuţei Domnului şi Bunuui Dumnezeu să vă ţină sănătos şi în putere ca să ne călăuziţi paşii !
Înalt Preasfinţitul Gherasim Cristea: N – am nimic altceva… dar am dragoste de de lumea în care sunt .>>>>>>>>>>>>>

Premiul Uniunii Ziariștilor Profesioniști-Elisabeta IOSIF:,,MEDALII DE AUR….ÎNCĂTUŞATE…*”

LSR — Sat, 14 Jan 2012 20:22:13 +0000

Într-un „templu al naturii”, denumit astfel de Alexandru Vlahuţă în 1919, se cuibăreşte o staţiune, despre care autorul „României Pitoreşti” spunea că face parte din „Paradisul românesc”. Era într-un an când staţiunii Olăneşti i se descoperise adevărata sa comoară şi i se făcuseră cunoscute   izvoarele minerale de către dr. Carol Davila. Vlahuţă scrisese astfel, după ce, cu mai bine de cinzeci de ani în urmă, analizele de laborator ale izvoarelor sale contribuiseră la recunoaşterea lor europeană. La Expoziţia Universală de la Viena din 1873 se confirmase   miracolul vindecărilor apelor minerale de la Olăneşti. Atunci, eficacitatea lor   a fost oficial prezentată, răsplătindu-li-se valoarea cu Medalia de Aur.
În aceste peste două secole care au trecut, milioane de oamenii au venit în Olăneşti, venerând şi bucurându-se de puterea tămăduitoare a izvoarelor. Pe la 1877 existau în Olăneşti doar 3 hoteluri şi 3 saloane muzicale. Reconstrucţia staţiunii din 1897 avusese în vedere un stabiliment balnear iar în 1905 un „hotel al băilor”. La mijlocul secolului trecut s-a amenajat şi s-a modernizat captarea izvoarelor, pe care manageri ai secolului al XXI-lea le-au luat în custodie, recunoscându-le valoarea curativă în boli alergice, renale, cardiovasculare reumatice sau gastro-duodenale.
România ocupa în secolul trecut locul trei în Europa , ca ofertă balneară iar Staţiunea Olăneşti avea o capacitate dublă în 1990 cu peste 5000 de turişti, depăşind în 2008 cu 50% numărul populaţiei Olăneştiului. În cartierele noi Ponor şi Iepureşti şi-au ridicat vile craiovenii şi s-au construit noi case de vacanţă pe valea Tisei. În 2009 se ridicau două noi moderne complexe medicale,   cu fonduri europene iar la începutul lunii iulie 2010 erau gata, goale şi nefuncţionale.
Cum mai arăta turismul balnear al Staţiunii Olăneşti în 2010?

Pe Aleea izvoarelor unde în 2005 se armonizau sunetele râului Olăneşti cu murmurul pădurii se făcea şi terapie prin muzică. În timp ce consumau apa izvorului, zeci de pacienţi sau turişti se plimbau în acorduri de Vivaldi . Melodioase cântări la nai te reţineau adăugând curei balneare o altfel de terapie. >>>>>>>>>>>>>

CRONICI,RECENZII,POLEMICI-Cristina Ştefan:,,Mirela Bălan-stil liric original-debut publicistic”

LSR — Sat, 14 Jan 2012 20:21:06 +0000

De ce scriu? Este întrebarea la care răspunde Mirela Bălan în cartea sa de debut publicistic sub titlul Un sărut mai adânc, la editura ArtBook, 2011. Versurile Mirelei, rostiri sincere, îi reuşesc o depersonalizare, îi reuşesc oglindirea „de nichită”, cum spune poeta, o devoalează în aparteneţa ei la poiesisul din braţele divinului dar şi din simţirea tinerei femei sensibile.
Mirela şi-a aşezat gândurile într-o ordine slujind adevărurilor sale lăuntrice şi nu problematicilor vizate, poeziile sale curg pe calea aflării răspunsurilor aşa cum au venit întru lămurirea proprie. De aceea introspecţia este profundă, configuraţia versului său ajunge în final o formă foarte personală de scriitură, o oglindă.
Practic, universul poetic al Mirelei desenează aproape biografic portretul autoarei descifrat ca şi cum confesiunea realului aduce şi revelaţia înţelegerii sinelui, aduce răspunsuri în forma fizionomiei din cuvinte.
Şi Mirela este portretul de nichită!
Să călătorim!
Să medităm împreună cu poeta, pe făgaşul eului liric, să i-l „zărim în undă”.

Scrisul cu inefabilul mână în mână, este poate actul creator cel mai ardent, cel mai devorator fiinţei spirituale, este însuşi misterul lumii, creaţia poetică este vitalitatea în facerea ei.

“prima dată scrii/ doar scrii/ nu ştii de unde vine”
“Când scriu/ sunt asemeni unei femei în durerile facerii/ nerăbdătoare în privinţa înfăţişării,”

Momentul inspirator, emoţia simţurilor nasc metafora iar poeta descinde în această lucrare în chiar rolul artistei, ca efect al gândirii lirice.
Doar aşa „se nasc volumele de poezie”, prin întâlnirea de gradul IV dintre realul fiinţei şi făptura la care privirea lirică ridică această tainică făptură. >>>>>>>>>>>>>

ARTE-Corina Diamanta LUPU:,,MONA LISA – DOAMNA CU ZÂMBET MISTIC”

LSR — Sat, 14 Jan 2012 20:20:01 +0000

La Muzeul Luvru din Paris, o tânără femeie frumoasă priveşte calm vizitatorii ce se perindă prin faţa ei, zâmbind enigmatic din rama unui tablou cu dimensiunea de 77X55 cm. Portretul ei inspiră linişte, relaxare, armonie şi o anumită grandoare, în pofida hainelor şi coafurii simple ale modelului. Femeia este Mona Lisa, cunoscută şi ca La Gioconda, despre care se presupune că ar fi fost soţia lui Francesco del Giocondo, un înstărit negustor de mătase din Florenţa.

Surâsul Mona Lisei

Leonardo Da Vinci (15 aprilie 1452, Anchiano/Vinci, Italia – 2 mai 1519, Cloux/Amboise, Franța) a început lucrul la acest tablou în 1503 sau 1504 şi l-a încheiat în 1519, cu puţin timp înainte de moartea sa. În august 1911, pictura Mona Lisei este furată din Muzeul Luvru de un funcţionar italian, care dorea să o returneze Italiei sale natale. În 1956, tabloul Giocondei este vandalizat de două ori şi din acel moment, pânza este protejată de un geam rezistent la gloanţe. Pictura impresionează în special prin zâmbetul misterios al modelului, ce îi subliniază feminitatea şi frumuseţea. Descoperiri recente au adus lumină asupra “secretului” surâsului Mona Lisei, înlăturând speculaţiile făcute de-a lungul timpului.

Cu gene şi sprâncene

Inginerul francez Pascal Cotte, fondator al tehnologiei Lumiere, a inventat un aparat de fotografiat pentru imagini multispectrale de o rezoluţie de 240 de megapixeli, ce foloseşte 13 lungimi de undă, de la ultraviolete la infraroşu, cu care a scanat pictura Mona Lisei.>>>>>>>>>>>>

CRONICI,RECENZII,POLEMICI-Sorin Cavei:,,Eveniment editorial: a apărut romanul „Geamănul din oglindă “de Al.Florin Ţene”

LSR — Sat, 14 Jan 2012 20:18:39 +0000

      De curând a apăut romanul la editura NICO, din Târgu Mureş, cu o prefaţă de Mariana Cristescu, lector fiind poetul Nicolae Băciuţ, romanul “Geamănul din oglindă “ de Al.Florin Ţene.
   Acesta este o sinteză a romanelor ”Chipul din oglindă “, “Insula viscolului “, “ Orbul din Muzeul Satului “, mai bine zis şi a artei sale narative, în care se regăseşte, condensată, întreaga splendoare barocă a imaginaţiei, dar şi a realităţii trăite de autor.
   Prozatorul, ajuns la a 50 carte publicată, (poezie, eseuri, proză onirică, critică literară, etc.), pare un renascentist revoluţionar, cu voluptăţi şirete pentru realităţi trăite şi pline de miez, un erudit cu viziuni neoplatonice, un degustător rafinat al scenelor reale pe care le redescoperă în viaţa sa. Noica, citat de Mariana Cristescu în “În loc de prefaţă “ spunea: “Pentru Stendhal, un roman –e o oglindă care se plimbă pe stradă-Poate să fie aşa pentru un roman, darn u e pentru o filosofie. Mă gândesc, chiar, la un mit în genul lui Wilde, mitul oglinzii:-Ce frumoasă e lumea, şi-a spus spiritul într-o zi. Mă voi face cât mai impersonal, mă voi dizolva şi aşterne ca o apă limpede şi liniştită, voi fi numai aşteptare; întocmai unei oglinzi, iar lumea se va reflecta în mine aşa cum este ea-. Din ziua aceea spiritul n-a mai văzut nimic. “
   Romanul lui Al.Florin Ţene este interesant şi incitant, prin confesiunea autorului, prin introspecţia raportată la trecutul societăţii comuniste care a dat înapoi societatea românească cu o sută de ani. Autorul acestui roman este printre puţinii creatori de şcoală nouă care n-au devenit prizionierii unei singure formule epice, asimilând, cu un talent deosebit, atât experienţa intertextualităţii, cât şi stilul faulknerian ori minuţia cehoviană în descrierea platitudinii existenţiale, împletită cu realismul crud.
   Marianei Cristescu în Prefaţa la roman scrie:”Planurile se aşează într-un “anfiteatru “de terase suprapuse, străjuit de oglinzi paralele, în care, în pofida aparentului ”stufăriş “ de date, informaţii şi creaţii, povestite, citite sau recitite, de întâmplări, în prezenţa…discretă, dar atât de necesară, a soţilor, lucrurile se văd foarte bine, fiindcă Al.Florin Ţene are luciditatea de a privi în urmă “fără mânie “ şi un real talent de “ constructor“ al formelor.(… )Lentilele nu au existat şi nici nu ar fi fost importante, scriitorulş vizând fenomenul de reflecţie în sine.”
   Pentru savoarea inimitabilă şi pentru profunzimea în formă jovială pe care o degajă interferenţa stilurilor, amintirea cheamă imediat în mine acele fragmente superbe în care naratorul îşi dinamizează scepticismul prin aluzii culturale, desigur cu intenţia de a developa adevărul culturii prolecultiste şi socialiste.>>>>>>>>>>>>>>>