ELISABETA IOSIF – LA TÂMPLA GLIEI

Aș răsuci iar serile pe-un fir de vis

Și pe-un picior de gând prelins

Din toate verile albastreCetatea-dacica-Sarmizegetusa-Regia-splash

Cuprinse în tăcerea gliei noastre

 

Și-un țipăt de cocor venit din umbre

L-aș trece prin livezile târzii

Să curețe-ntristarea lumii sumbre

De dragul visului și-un cal aș priponi

 

Și-aș șficui lumina cu iluzii

S-alung tăcerea lumii amorțite

Ca să audă, până chiar și surzii

Cuvintele de dor, azi înghițite

 

La tâmpla gliei, cu lumini ucise

Ne stau strămoșii, veșnicele umbre

Ei sunt mereu la granițele scrise

Înlăturând și azi amurguri sumbre.

 

August, 2015

By CLB

Adrian Botez – IMPRESIONISM MONTAN

torente de ape – torente deBOTEZ-A-sp-wb

vânturi – torente de cer: pe toate

cu infinită răbdare – le

îndură – poporul suitor spre

Dumnezeu – al

brazilor

 

numai limba astrală a

nevăzutelor păsări le

deschide secrete porţi şi

hogeacuri vrăjite le

vădeşte – către

lumină

***

>>>>>>>>>>>>>>>

By CLB

Elena BUICĂ: 31 AUGUST – SĂRBĂTOAREA LIMBII ROMÂNE

 În fiecare an, în ziua de 31 august, împreună cu fraţii noştri de peste Prut, trăim cu bucurie sărbătoarea limbii române, cea mai spiritualizată dintre sărbători. Limba română e limba sfântă a poporului nostru trăitor pe acea „gură de rai” supranumită şi „Grădina Maicii Domnului”.2015-08-19_215221

Celebrând limba română, îi oferim aleasă cinstire ca pentru o stemă împărătească a neamului nostru. Ea este unul dintre simbolurile fundamentale ale unităţii naţionale. Ea ne-a ţinut uniţi timp de zece milenii de când trăim pe acest pământ. Ea ne oferă mândria identităţii noastre naţionale, mândria unui popor cu cea mai mare vechime din Europa care traieşte încă acolo unde s-a născut, a crescut şi s-a dezvoltat în graniţile sale. Avem mândria că poporul nostru este primul popor din lume care a folosit scrierea acum 7000 de ani în urmă, pe când alţii nici nu existau ca popor. Tăbliţele de la Tărtăria, aşa cum recunosc toţi cei care le-au studiat, ne fac dovada că am fost prima civilizaţie care a semnat pe acest pământ, cu 1000 de ani înaintea scrierii sumeriene cunoscută ca cea dintâi scriere. Astăzi şi Vaticanul recunoaşte că poporul nostru este cel care a dat limba ştiinţifică a lumii – latina – şi în acelaşi timp limba liturgică pentru Roma, iar pentru ortodoşi – slavona – care izvorăşte tot de la noi.

În această zi festivă se desfăşoară manifestări în fiecare colţ de ţară, dar şi cu ecouri oriunde în lume se vorbeşte limba română, un prilej de a-şi exprima dragostea şi preţuirea pentru graiul sfânt cu miresme de azimă, grai de o rară frumuseţe şi armonie, limba generatoare de poliseisme şi metafore, adânc înfiptă în pământul ţării noastre. La o astfel de manifestare care se desfăşoară la Râmnicu Vâlcea anul acesta, voi participa şi eu, împreună cu organizatorii şi iniţiatorii acestui însemnat eveniment, alături de numeroase personalităţi ale culturii noaste şi, desigur şi un numeros public. Voi avea prilejul să mă bucur din plinul inimii la această sărbătoare a zilei limbii române, ca slujitor al ei de-o viaţă întreagă, mai întâi ca profesor de limba română şi mai apoi prin scrierile pe care le-am publicat.

Aşa cum a fost anunţat, această sărbătoare are un program bogat, variat, interesant, un program de zile mari, din care amintesc doar câteva: cuvântările unor personalităţi de seamă ale culturii noastre, lansarea reviste literare, „Memoria slovelor” şi a mai multor cărţi prezentate de autorii lor. Un moment de seamă îl constituie lansarea antologiei „Limba noastră cea Română”, apărută sub îngrijirea doamnei Ligya Diaconescu, director general al revistei internaţionale româno-canado-americană „STARPRESS” şi premierea câştigătorilor concursului internaţional de proză scurtă şi poezie organizat de redacţia revistei „Memoria slovelor” sub conducerea scriitorului Ion Nalbitoru.

Nu putem vorbi de această aleasă sărbătoare fără să amintim de iniţiatorul şi aprigul luptător pentru a da fiinţă acestei sărbători, în anul 2013, scriitorul Corneliu Leu. Numele său va rămâne legat de această minunată sărbătoare şi împreună cu profundul nostru regret, îl vor însoţi în zarea seninului deplin spre care a plecat.

>>>>>>>>>>>>>>>

By CLB

ATELIER DE CREAŢIE LITERARĂ – CENACLUL LITERAR „CETATEA LUI BUCUR”, BUCUREŞTI

2015-08-22_222618Cenaclul literar „Cetatea lui Bucur” din Bucureşti, sub coordonarea doamnei Elisabeta Iosif, scriitor şi publicist, a iniţiat un atelier de creaţie literară, a cărei primă activitate s-a desfăşurat pe data de 19 august 2015, la Biblioteca Metropolitană „Mihail Sadoveanu”, Bucureşti.

La aceasta au participat scriitori din Bucureşti, Ploieşti şi Târgovişte, majoritatea membri ai acestui cenaclu.

Prima parte a activităţii şi-a propus o abordare sincretică a actului creativ. 2015-08-22_222731

Aflaţi la masa de lucru scriitorii prezenţi au fost puşi în situaţia de a crea poezii având ca suport reproduceri după picturi, aparţinând unor pictori români şi străini.

Una dintre persoanele prezente, poeta şi pictoriţa Victoriţa Duţu, a avut din nou posibilitatea de a-şi manifesta polivalenţa talentului, de data aceasta într-o situaţie inedită: crearea unei poezii având ca sursă de inspiraţie o pictură proprie.

Atelierul de creaţie literară va continua şi toate poeziile şi eseurile care se vor scrie în cadrul lui vor fi publicate într-o carte. 2015-08-22_222703

În partea a doua a activităţii şi-au lansat cărţile apărute în 2015 şi au citit din propriile creaţii scriitorii: Elisabeta Iosif – Orice semn este o insulă, Editura Betta, Bucureşti, Elena Trifan – Nori în soare, Editura Singur – Târgovişte, Dan Tipuriţă – Genetica îngerilor, Editura Semne, Ioana Stuparu – La marginea ploii, Editura Semne, Bucureşti, Vasile Solza – Gri şi alte culori, Editura RawexComs, Bucureşti.

Au mai citit din creaţiile proprii: Mihaela-Mariana Cazimirovici, Ionel Grecu, Emilia Dănescu, Maria Niculescu, Dorel Vidraşcu.2015-08-22_222716

Actriţa Doina Ghiţescu a citit din creaţiile autorilor: Elisabeta Iosif, Elena Trifan, Vasile Nicolae, reuşind să creeze o atmosferă vie şi emoţionantă prin vocea-i limpede şi melodioasă, prin profunzimea propriilor trăiri generate de lectura textelor.

În încheiere, doamna Elisabeta Iosif a exprimat câteva idei referitoare la activitatea Cenaclului şi a revistei „Cetatea lui Bucur”: „Mă bucur că ne aflăm la Biblioteca Metropolitană, loc al cărţii, gazdă a Cenaclului Cetatea lui Bucur. De-a lungul celor 6 ani de activitate au venit la cenaclu nostru și scriitori tineri, care apoi au văzut lumina tiparului primului volum iar anul acesta ni s-au alăturat noi şi noi colegi scriitori, dintre care unii se află la începuturile creaţiei. Toți cei prezenți au creat poeme apreciate de ceilalți colegi, considerând ”Atelierului de creație”, o sursă de idei, la care nu se așteptau. ”Atelierul” i-a surprins plăcut, solicitându-i președintei cenaclului, d-na Elisabeta Iosif, să reia acest exercițiu creator și în ședințele viitoare ale cenaclului.

Iată câteva păreri, impresii: Vasile Nicolae: Mi-a plăcut ideia cu atelierul de creaţie! E o sursă de dezvoltare a imaginației creative.

Dan Tipuriță: Reverență pentru cenaclul de aseară. Mi-am amintit de tinerețe, când frecventam cenaclurile Th. Neculuță, Labiș, Săptămâna, bine-înțeles fiecare în altă perioadă a vieții. Ideea cu cele două exerciții de creație după model a fost salutară! Pe mine m-a făcut să mă simt un pictor, care trebuie să pictez după model.                                                                                                      A consemnat Elena TRIFAN

By CLB

ATELIER DE CREAŢIE – Cenaclul Cetatea lui Bucur (poeme create în Cenaclu)

Dan Tipuriţă

CASA

 

În crângul minții a răsărit o casă

în soare

pe genunchiul unui gând

Casuta cu florile acoperisuluice gust ciudat făptura ei îmi lasă

în iarba verde

albastru-cer căzând

e atât de gingaș aeru-i atins

-o cât miros respir din el pe-o nară!

acum nu-i timp de ploaie sau de nins


ne pleacă ziua-n seara princiară

 

cădem în noapte doar câte puțin

cum ierbii asfințitul i se închină

eu știu că aceasta-i casa

unde vin atâtea stele

cu lumină lină


Cenaclu, Atelier,

19 aug. 2015

–––––––––––

Vasile Nicolae

Casa din rai

 

Pe-o pajişte verde,

doar soarele-o vede,

răsărise-o casă,

nespus de frumoasă.

 

Pe acoperiş,

ca-ntr-un luminiş,

totul înflorat,

frumos colorat.

 

Cap de copil părea,

cu pletele aiurea,

să nu dispară-n vânt,

mi-era primul gând.

 

Zumzetul d-albine,

ce venea spre mine,

îmi da de-nţeles

că nu-s doar eu ales!

 

Iarba verde, multă,

pădurea ce-ascultă,

totu-i o plăcere,…

e … lapte şi miere!

 

Aş rămâne-n vis,

mereu mi-am promis.

Aud ceva sâcâitor:

Ceasul deşteptător!

–––––––––––

Elisabeta Iosif

UN LOC NUMIT SPERANȚĂ

Acolo-n vârf de cer se află o comoară

Căciula ei de flori agale o coboară

Până la mal. Ce gust de iarbă verde!

În lan de gălbenele, doar lacul se mai pierde

În oglindiri deșarte. Pe deal, un nor spumos.

Din depărtări se-aude iarăși un glas duios

Căsuța-n vârf de deal e oază de vacanță,

Pădure-n fapt de seară și-un loc numit speranță.

 

19 august 2015, București

––––––––––––

Mihaela M. Cazimirovici

vorba ţărânei

 

pământu-şi cântă

verdele

peste fereastra timpului

scornind poveşti

în mierea cerului

cu atingeri

de aripi de îngeri

îşi frânge mătasea

mirosind tămâia

zilelor ce vin

strigăt de veşnicie

în palmă de cuvânt

rămas

 –––––––––––

Elisabeta IOSIF

PORTALUL MĂRII

 

E plin de verde și de-azur la orizont, pe mare2015-08-22_220757

Tresare un portal de flori și-un gust avid de sare

Simt luciul apei reci, amare, cristale cum presară

În adâncimi. Iar marea urlă în liniștea de seară

Văd valul uriaș, rebel, ce-nalță iar o boltă

Doar cerul e în flăcări sub mâna-i dezinvoltă

Portalu-i plin de-arginți, scoica-i ruptă din soare

E talisman ceresc, trimis acum, pe vis de mare.

 Pictură de Victoriţa Duţu 

19 august, 2015

Atelier de creație

 –––––––––––

Mihaela M. Cazimirovici

numai ţie

 

din lacul albastrului

smerind

papila florilor de stâncă

extrag doar foşnetul

de inorog

dintre frunze

în zâmbetul

parfumului pielii tale

îmi frâng cântecul

tu zvon

descântat

de inima mea

uitată

19 aug. 2015

Atelier – Cenaclul Cetatea lui Bucur

––––––––

Nicolae Vasile

Curcubeu din flori

 

Flori multicolore

aranjate-n boltă,

te cheamă să vii,

îţi deschid-o poartă.

 

Spre soare şi apă,

îngerii s-adapă,

încerci să te apropii,

vrei să-i prinzi, da-ţi scapă.

 

Sunt prea lunecoşi,

parcă-s unsuroşi,

mirosu-i de peşte,…

totul se-nvârteşte!

 

Curcubeu rotit

ce ai de vestit?…

Ca să iau cu mine

şi să-mi fie bine!…

 

În albul profund,

când te-nvârt, te-afund,

să iei ce doreşti,

să poţi iar să creşti.

 

19 aug. 2015

––––––––

Dan Tipuriţă

VISUL

 

Mândră poiană-ntr-o oglindă-floare

pământ și apă aer

la un loc

miros de clipă galben-trecătoare

geneza ierbii-n verdele de foc

e-un snop de raze-n ziua care pleacă

când îl atingi ce gust știut îți lasă

ce miros de floare te îneacă?

 

-oare oceanului tăcut îi pasă?

 

o urmă-n crâng de voi lăsa-o

poate ca un străin cu ochi întredeschis

le voi păstra cu mine sub pleoape

când voi pleca zâmbindu-le prin vis

 

Poem creat în Cenaclu

Atelier 19 aug 2015

–––––––

By CLB

Melania CUC – GEORGE ROCA… CĂUTÂND INSULA FERICIRII

Iniţial voiam să mă opresc la o singură carte din „raftul” prietenului nostru de la Antpiozi, dar este imposibil să scrii despre un volum semnat de George Roca fără să iei în calcul întreaga sa experinţă şi activitate în lumea literară contemporană. 2015-08-19_214224

George Roca este un ferment binevenit la decantarea vinului numit Literatură, odată ce se apropie de masa de scris, el se „îmbată” de-a dreptul cu bucuria descoperirii frumosului din texte. Generos cum puţini oameni am mai întâlnit astăzi, promovează talentele româneşti pe tot Mapamondul. Creator de reviste culturale, majoritatea în spaţiul virtual, scriitorul care a plecat din România cu foarte mulţi ani în urmă, dar continuă să trăiască cu dorul şi patima rădăcinii de la care s-a rupt, este un talentat poet, traducător, eseist, cu notorietate deja câştigată, dar şi un jurnalist de cultură şi prestanţă.

S-a remarcat editorial cu un studiul istoric despre segmentul medievalului moldovenesc, scriind şi publicând eseul de largă respiraţie „Arhitectura ştefaniană” („Dezvoltarea arhitecturii în perioada de domnie a binecredinciosului voievod Ştefan cel Mare şi Sfânt”, Editura Carpathia Press, Bucureşti, 2006). George Roca nu este istoric, este filolog de meserie, şi are o experienţă în marketingul cultural australian de aproape o viaţă de om. S-a documentat profund pentru a ne oferi acest studiu de valoare şi pasionat cum îl ştim a reuşit să ne ofere această carte cu aură de istorie veche, şi să ne demonstreze că, atunci când îţi doreşti ceva cu adevărat, reuşeşti, chiar daca te afli la peste 16 mii de kilometri distanţa de ţara strămoşilor.

„De vorbă cu stelele” volumul 1 si 2 (Editura Anamarol, Bucureşti, 2010 & 2011), sunt două cărţi voluminoase, a câte 300 de pagini fiecare. Scrise în limba sa maternă, româna, a adunat între copertele acestora 46 de interviuri cu personalităţi româneşti din şapte ţări, de pe trei continente, interviuri extrem de interesante. Aici se vede clar şarmul personal, delicateţea dar şi siguranţa de sine, cultura dobândită citind şi trăind în medii difetite, dar şi inteligenţa cu care se mişcă printre întrebările şi răspunsurile devenite mărturisire. Autorul îşi croieşte cu mare trudă intrebările deoarece mai întâi se documentează asiduu cu privire la persoana intervievată, voind să ştie tot despre viaţa, opera, realizările şi activitatea acesteia.

„Evadare în spaţiul virtual” este un volum de poeme semnat George Roca, apărut în 2009, tot la Editura Anamarol din Bucureşti. O carte care şi-a avut locul ei în abordarea criticilor literari şi care a intrat deja în conştiinţa cititorului. Scriam odată că, această carte, este pentru autorul ei, ceea ce este Drumul Mătăsii pentru negustorii de mirodenii. Un spaţiu real-imaginar, pe care poetul purcede călăuzindu-se după propria sa Stea Polară, când se află în ţara natală în Emisfera Nordică a Pământului şi după „Crucea Sudului” când se afla „exilat” la Antipozi, în Australia. Poemele cu iz de amintiri din copilărie, cu ecouri prefăcute în sintagme lirice, sunt uşor de citit şi sunt potrivite şi pentru a fi recitate într-un loc unde prietenii se adună şi îşi deapănă firul vieţii în faţa unui pahar cu vin… de Busuioacă de Bohotin. Un „florilegiu de poezie”, cum specifică poetul în subtitlul cărţii, unde pe parcursul a 120 de pagini, ne transportă liric din spaţiul virtual la antipodul copilariei sale şi mai apoi la cel al cromaticii australiene. Mi s-a părut foarte simbolică oglinda sufletului şi trăirea interioară a autorului George Roca în poezia „Nostalgie”. Parcă-l văd pe balconul casei sale din Sydney, căzut pe gâduri… într-un zbor imaginar spre ţinuturile natale, cu o lacrimă în colţul ochiului stâng… scrutând zarea printre glastrele florilor albastre de la Antipozi: Reverie printre glastre/ Admirând florile-albastre/ Ca un pui de bogdaproste/ Care cântă a dragoste./ Gângurit de guguştiuc/ Mă-ndeamnă să mă duc…/ Să mă duc ori unde, aiurea,/ Să mă iubesc cu pădurea,/ Să văd o turmă de oi/ Păscând iarbă în zăvoi/ Şi un munte cu tichie/ De zăpadă argintie/ Să ascult frunza cum creşte/ Şi o vorbă-n româneşte…”.  

>>>>>>>>>>>>>>>>>

By CLB

DAN LUPESCU despre… Dorin N. URITESCU sau… Metronomul spiritului creator

Eugen Simion, Ion Dodu Bălan, Gh. Bulgăr, Cristian Livescu, Valeria Guţu-Romalo, Grigore Brâncuş, Mioara Avram, Florica Dumitrescu, Rodica Zafiu, George Pruteanu, N. Mihăescu sunt doar o parte dintre personalităţile de prim-plan ale literaturii şi limbii române care au scris despre zecile de volume publicate, în ritm frenetic, de metronom, de Dorin N. Uritescu, licenţiat în Litere (1970) şi Istorie-Filosofie (1978), Doctor în filologie al Universităţii din Bucureşti (1981).

Aşchie de pandur (născut nu în Oltenia lui Tudor Vladimirescu, ci în inima Transilvaniei, în Vinerea-Cugir, judeţul Alba) şi os domnesc (din stirpea Crăişorului Munţilor Apuseni: Avram Iancu) -, Dorin N. Uritescu, pedagog înnăscut şi cercetător tenace, se vădeşte, în zecile de cărţi publicate, un spirit creator în ale cărui linii de forţă descifrăm cu uşurinţă inteligenţa, temeritatea şi dorinţa de a învăţa permanent, de a-şi extinde, pas cu pas, arealul aspiraţiilor sale ştiinţifice, de a descoperi şi comenta faţete noi ale subiectelor abordate, studiate şi analizate cu fineţe şi aplomb.

Metodic, foarte conştiincios şi eficient în toate demersurile sale, el a debutat acum aproape trei decenii cu un volum frapant prin multitudinea elementelor inedite, girat de Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică: Aspecte ortografice controversate (1986), în care – afirmă apreciativ specialiştii – a fundamentat ştiinţific reconsiderarea omofoniilor în ortografia limbii române, a introdus concepte noi, din perspectivă ortografică (precum contradicţia în adaos, pedantismul, analogia improprie…).

Cele două volume publicate în 1992: Cuvinte cu dificultate de scriere în limba română îl atestă ca prim cercetător într-un domeniu extrem de sensibil, jalonat de teme noi, inventate chiar de el, ca: importanţa epistemologică a ortografiei şi valoarea ei stilistică. În 1993, Dorin N. Uritescu îşi şochează elevii, studenţii şi colegii-profesorii de română printr-o altă apariţie editorială, dinamică, energizantă, scânteietoare: De la chioşcari la vesternizare. Mic dicţionar de termeni actuali, care îl consacră, dincolo de orice îndoială, ca analist riguros al inovaţiilor lexicale mulat pe un spirit ludic, care intră atât de profund în consonanţă cu subiectul investigat încât cititorul se înscrie, fără să-şi dea seama, într-un joc interactiv captivant. Volumul Noutăţi în ortografie (1995) îi aduce recunoaşterea de prim teoretician al unor figuri de stil precum arhaismul ortografic şi echivocul ortografic. Autor de monografii privind pleonasmul, contradicţia în adaos, degradarea unităţilor frazeologice, promotor al limbii române corecte, cu ferme contribuţii la extirparea greşelilor de exprimare (2001, 2002) -, Dorin N. Uritescu a publicat cinci dicţionare: …explicativ de pleonasme efective (2006), …de contradicţii în adaos efective (2006), …explicativ de folosire improprie a termenilor (2008), …de cuvinte şi sensuri noi (2009), …explicativ de forme şi sensuri greşite ale unor expresii şi locuţiuni consacrate (2009) – veritabile studii de referinţă, în domeniu.

Văzând lumina acestei lumi într-o zodie aflată sub semnul inventivităţii şi fanteziei bine temperate, Vărsătorul, altoite pe capacitatea de analiză şi sinteză, Dorin N. Uritescu nu s-a lăsat mai prejos nici în domeniul istoriei literare, criticii şi teoriei literare – arie în care, din 2009 până în prezent, a publicat şase volume incitante. Acestora li se adaugă trei culegeri de versuri originale: Pe Rio Costa (Balade erotice), Cântece de logodnă, Rugi şi porunci.

>>>>>>>>>>>>>>>>

By CLB

,,Poarta sacră” a Parisului

Când „ toate îşi au vremea lor şi fiecare lucru de sub ceruri îşi are ceasul lui”, precum spunea Eclesiastul, se întâmplă, ca ceva, să declanşeze acea acţiune, care devine o necesitate de eliberare de teamă…2015-08-19_215622
Eram în Paris de 4 zile, timp în care nu a încetat ploaia, care readusese în mai şi frigul unei ierni în primăvară. Ploua cu incantaţii magice, amintindu-mi de unul din principiile activ cereşti din care purcede orice manifestare, ”dar al cărui efect este de domeniul intelectului, Dumnezeu trimiţându-şi îngerul cu fiecare strop de ploaie”. Însă, mă hotărâsem să ajung, pe orice vreme, în acea zonă renumită, de întâlnire a AFIS LANSARE SE ADAUGA LA FINALUL MATERIALULUI DIN CARTEscriitorilor începutului de secol al XX-lea. Cu un mic grup de scriitori români am pornit spre una dintre „cafenelele literare” cu tradiţie ale Parisului, căutând Saint-Germain-des-Pres. Şi deodată, ploaia a încetat, deschizând o ”poartă sacră” soarelui. Iar pentru noi era acea ”uşă” spre un areal de trecere dintre două stări, dintre două lumi, dintre cunoscut şi necunoscut, trimițându-ne spre mister. Căutam ”Les Deux Magots”, un loc plin de necunoscute pentru aceia, care trăiesc de-acum în al doilea deceniu al secolului al XXI-lea.
La o măsuţă, am început să savuram o cafea, privind în jur. Acum era un loc obişnuit, dar cu tradiţie literară, acea insulă a scriitorilor din secolul trecut. De fapt, era un spaţiu în
exclusivitate al marilor scriitori ai lumii. Era locul preferat, după cum ni s-a spus, de Hemingway, Gide, Malraux. Ei poposeau adesea aici. Ne aflam într-una din cele mai vechi cafenele literare, cu tradiţie şi semnificaţie, care îşi luase numele de la o piesă de teatru, populară pe la 1800: ”Les Deux Magots”. Toţi ştiau, că aici, Jean Paul Sartre se instala timp de 10 ore. Dar nu singur, ci împreună cu Simone de Beauvoir. Se aşezau la masă şi scriau. În acel habitat literar se înscria permanent şi Hemingway. În 1933, după ce Andre Malraux a primit prestigiosul premiu Goncourt, un grup entuziast de literaţi a decis să dea scriitorilor talentaţi premiul Deux Magots. În acel climat de eleganţă şi de rafinament au poposit mai târziu, Jorge Luis Borges, Moravia şi Umberto Eco.Foto pt eseul cu PARIS
Moda cafenelelor literare s-a extins apoi în Europa şi în lume. Iar la noi au existat asemenea întâlniri la ”Capşa”. După 1989, modelul ”Les deux Magots” se instalează şi în inima oraşului Tokio, onorând scriitorii şi cultura cu premii, în Centru cultural Bunkamura, sub formă de Cofe-restaurant iar proiectul azi este studiat în alte locuri ale lumii, în oraşe diferite, ca Shanghai, Montreal, Dubai.
Am trăit o oră de eternitate, închisă într-o palmă de loc. Uneori avem nevoie de timp pentru a ne aminti, pentru a visa, atingând trecutul pentru a privi în viitor. Nu ne trebuie decât o rază de lumină a dimineţii, un zâmbet proaspăt al pământului şi o mare de admiraţie în tăcere. Şi să ne spunem, precum Fr. Nietzsche că, ”marile experienţe le trăim în momente de tăcere”, în faţa trecutului exemplar. Având înţelepciunea de a face
diferenţa. Înţelepciune pentru mileniul trei.

(Din volumul ”Orice semn este o insulă” apărut în august 2015, Ed. Betta)

By CLB

George ROCA – SĂRUTUL (POEZIE MULTILINGVĂ)

M-am îndrăgostit de buzele tale

frumoase, roşii, voluptoase,

aidoma unei piersici

altoite cu o cireaşă.

 2015-08-19_215339

Când am început să te sărut

gura ta avea gustul

fructului pasiunii.

 

Totul era atât de activ şi real

de parcă doi îngeri

făceau dragoste pe limba mea.

 

Atunci am înţeles

dece a păcătuit

Adam…

>>>>>>>>>>>>>

By CLB

Elena ARMENESCU: ECLIPSA – CA O PROMISIUNE A INSTALARII IMPERIULUI LUMINII

 În vremuri ca acestea pe care le trăireşte omenirea, pe care le trăim noi în ultimele decenii când cei mai mulţi sunt robiţi valorilor materiale, alergând după bani, gândindu-se doar la confortul corpului fizic (hrană, plăceri) majoritatea uită de firea noastră dumnezeiască, de partea care hrăneşte spiritul. Pe bună dreptate se afirmă că o seceta spirituală bântuie lumea, altfel cum s-ar explica atâtea moduri aberante, deviaţii de la normalitate despre care auzim că se petrec zilnic, decât printr-o depărtare sau chiar lepădare de Dumnezeu?ECLIPSA-COP-wb

Totodată – cum se întâmplă în perioadele de criză morală – sunt din ce în ce mai mulţi cei care se află la polul opus, cei care conştientizează această decădere, caută şi încearcă să se apropie de acea forţă a Universului care asigură ordinea cosmică împreună cu tot ce presupune viaţa pe pământ.

În acest context este uşor de înţeles că literatura religioasă, înafară de faptul că este mai mult decât necesară, benefică, venind ca o binecuvântare prin harul celor înzestraţi cu sensibilitate – poeţii – care în clipele de graţie (inspiraţie) reuşesc să redea în scrierile lor : idei, simţăminte şi stări care conduc la lărgirea câmpului metafizic de înţelegere, de decriptare a sufletului uman, trăiri în care se recunosc şi cititorii. Printre poeţii ultimelor două decenii, care pe lângă poezia aşa zis laică scrie şi poezie religioasă este şi poeta Daniela Popescu. Scrierile sale sunt ca un răspuns, ca mulţumire pentru ”talanţii” primiţi, aducând ofrandă cuvintele sale simple dar potrivite prin care evidenţiază iubirea necondiţionată, infinită a lui Dumnezeu – faţă de întreaga natură, inclusiv faţă de om, în această perioadă a domniei vremelnice a întunericului ca într-o eclipsă.

De altfel, titlul acestui volum la care mă refer este atât de sugestiv şi bine ales, „E(c)lipsa” scris cu tâlc, tocmai pentru a lăsa cititorului libertatea de interpretare după aspiraţiile şi gradul de cunoaştere al fiecăruia. Născută în România – ţară de vis înzestrată cu toate formele de relief „una din ţările binecuvîntate presărate de Domnul pe Pământ” cum spunea N. Bălcescu, obligată să trăiască pe meleaguri depărtate, dar cu îngerii în suflet şi în gând, poeta se revigorează, prinde puteri noi, nebănuite, în ciuda vicisitudinilor vieţii: „Nu-mi pasă de viscol, de avalanşe de nea…/ Simt susur de ape şi cântec de îngeri/ Şi-nvăţ a străbate orice mare de plângeri//.” (Regenerare)

În partea a doua a acestui volum, intitulată simbolic „Singur cu Dumnezeu”, descoperim o suită a trăirilor creştine , uneori devastatoare – induse de încercările vieţii – alteori înălţătoare aşa cum vom vedea în cele ce urmează. De multe ori singură, meditând întocmai ca în Ecleziast la efemeritatea şi deşertăciunea lumii, ca un fulger îi vine în minte poetei, învăţătura lui Iisus – despre Iubire – singura cale care ”transcende universul”: „Nimic nu-i nou sub ceruri, când toate-s trecătoare,/ Nimic frumos prin sine, ori fără de valoare./ Nimic… şi, totuşi, transcende universul/ Iubirea, pentru care neputincios e versul.//” (Agape)

>>>>>>>>>>>>>>>

By CLB

Aberman Berthold-Tellu – ÎNCORNORATUL

ABERMAN-BT2-xwb2De fapt totul porneşte de la ideea înşelării, care ea singură înseamnă a dezamăgi, a-ţi forma o părere eronată sau adevărată despre fidelitatea conjugală, a ademeni, a   minţi, a păcăli. În istoria lumii au fost scoase în evidenţă multe cazuri în care soţul sau soţia au fost înşelaţi în căsnicie. Mă opresc o clipă la marele Moliere, care cu toate că scria tragedii a devenit faimos pentru descrierea farselor. A tratat subiectul relaţiilor conjugale, de fapt falsitatea relaţiilor interumane.Ulterior , aceeaşi inspiraţie, mulţi scriitori au avut ca temă principală acest subiect; incorectitudine, necinste, şarlatanie, înşelătorie. Nu pot să nu reamintesc „O scrisoare pierdută ” a marelui nostru Ion.Luca Caragiale în care eroii Zoe şi Trahanache reprezintă familia ce cultivă valori imorale, adulterul, minciuna, falsitatea, ipocrizia, trădarea. Se pare că mai târziu a apărut şi cel numit ” triunghi conjugal” care a fost şi continuă să existe ca o fantezie a bărbaţilor sau o dramă a femeilor. Totul pleacă de la aşa zisa dragoste în care unul doreşte să intre în universul celuilalt şi chiar dorinţa de a-l absorbi. Nimeni nu se întreabă dacă cineva înşeală ,de ce doreşte să mai păstreze ce are? Mai mult, auzim frecvent neînţelegând de fapt cine pe cine înşeală.

-Ştiu că mă înşeală dar, mă iubeşte şi tot la mine se întoarce. Se pare sau sigur, societatea noastră actuală este puternic sexualizată. Drumul spre triunghiul conjugal porneşte la început când încă se iubesc dar odată cu timpul dispare comunicarea, prietenia, iar iubirea nu mai e deloc tumultuoasă ca la început. Alteori totul porneşte de la prietenie, colegialitate, care par complet nevinovate în care fiecare îşi descrie căsnicia nefericită sau alte confesiuni. Celălalt nu rămâne indiferent, îşi oferă sprijinul, se consolează reciproc, treptat se substituie celui care nu-i corespunde şi astfel fiecare vede, cel puţin la început ce schimbări aduce noul, în dinamica vieţii.Cu toate că adesea infidelitatea este un subiect tabu aproximativ 30-40% din cei căsătoriţi află sau nu că sunt înşelaţi. Într-o relaţie de lungă durată se ascund emoţii, trăiri, nervi, un întreg labirint emoţional, un drum dureros uneori şi care în cazul că intervine sfârşitul, lasă cicatrici adânci. Întâlnim diverse situaţii în care unul dintre doi este căsătorit, altul singur dar şi ambii căsătoriţi în care unul sau ambii se mint. Este veche mentalitatea că bărbatului i se poate trece cu uşurinţă micile păcate pe când femeii nu. Coarnele ca fructe sun foarte mult agreate, dulceaţă, suc, sirop sau marmeladă .Coarnele cerbului atât de frumoase prin construcţa şi ramificarea lor devin adesea trofee de vănătoare figurând în expoziţii.În trecut vedem reprezentat Faunul ca zeu al fecundităţii din mitologia romană ,înfăţişat ca un bărbat cu coarne şi cu picioare de ţap .Numai oamenilor nu le-au plăcut niciodată apariţia coarnelor, fie chiar imaginară. Întâlnim în religie cum a înşelat diavolul omul. Găsim zeii cu coarne în vechile religii şi misterele esoterice, coarnele de pe capul uman dar ele simbolizează divinitatea şi înalta înţelepciune şi nicidecum semne de infidelitate. Întotdeauna acest subiect a fost controversat. Şi totuşi, unde-i înţelepciunea omului?

>>>>>>>>>>>>>>>>

By CLB

UNIVERSUL POETULUI GEORGE TEI

REVINE IARNA…

 

Revine iarna… Gândul mă îmbată.

TEI-Geo-wbTocite zile îmi destramă ore;
Mă reîntorc din visuri incolore
Să mă ascund în umbra ta înceată

 

Dar îţi mai caut nopţile de vată…
Trec mai uşor când spun că nu mă doare
Această clipă ce întreabă: „oare
M-ai şi uitat sau noaptea derivată

 

Din alte vremuri începu să geamă?”
Eu mă retrag să îţi adorm Destinul.
Aştept de-o viaţă trecerea prin Vamă…

 

Pe patul meu stă treaz acum doar chinul.
Aprind şi focul să nu-ţi fie teamă;

Revine iarna… Eu rămân Străinul… 

>>>>>>>>>>>>

By CLB

Al Florin ŢENE – VISUL POETULUI GHEORGHE STROIA ŞI „SETE” DE VIAŢĂ PE RAMURA „VERDE”

Cărţile, intitulate „Sete”, cu o prefaţă de Marin Ifrim, „sunt… visez… rămân” (carte bilingvă, în italiană de Luca Cipolla) şi acelaşi volum tradus în limba franceză de Virginia Bogdan ne dezvăluie un poet a cărui eu îşi pune problema existenţei, croind cărare prin sinele dezorientat de avalanşa lipsei câmpiilor “răsfăţate de râuri/câmpiile cu soare lipseau…” (Câmpiile cu soare lipseau…). TENE-AF-SEP2013-wb

Există o alunecare aforistică, în partea de jos a micro-poemelor palpită carnea răspunsurilor evidenţiate în partea de sus, umplând clepsidra cu lumina cântecelor „născute/din sunetele ploii…/ copacii muriseră de sete…/“ (Copacii muriseră de sete…). O răsucire obligă, o piruetă a versului şi povestea dansului liric al cuvintelor începe rotunjindu-se în setea din spaţiul dintre metafore.

Poeziile lui Gheorghe A. Stroia sunt imagini surprinse de ochiul sensibil al poetului, punând întrebări cărora le dă răspuns. Această poezie se caracterizează prin viziunea antropomorfică şi dăruire în desfăşurarea acestei viziuni. Pământul, pădurea, bălţile, luna, ordonează întreg spaţiul, unde contopirea şi schimbul elementar par un ritual cuprins de o solară sete: „O sete cruntă,/ o sete tot mai aspră/ mi-e din ce în ce mai sete,/ simt, doar, că mi-e sete,/ o sete încărcată cu flori!/“. Expresia este un ceremonial (Ramura verde), sau imaginea unei „fireşti” osmoze, în buna tradiţie a poeziei noastre, dintre natură şi om: „rămân/ ramura verde/ împărtăşită/ cu poame în pârg/. (Ramura verde)

Poetul simte nevoia unei „corespondenţe” cu conştiinţa lucidă, în prezentul său şi qui-pro-quo-urilor sociale şi istorice; este nevoia de dialog cu eul său, ajungând în infernul plângătoarelor sălcii fără sălcii, fiindcă poetul visează la „o matcă lină/ săltând/ peste pietre”. Acest infern ce-l străbate nu poate fi străbătut decât rămânând „infinitul/ de apă sărată/ cu lacrimi dulci”.

La Gheorghe A. Stroia înţelegerea se retrage în superioritatea sa întemeiată ontologic pentru că universal real din jur cunoscut nu în particularitatea sa, ci în generalitatea sa e impalpabil, intangibil, invizibil: „ardeau în pete mari, vineţii,/ iarba, transformată/ în vâlvătăi purpurii” (Bălţile, pline de peşti odinioară…) Tema bălţilor o întâlnim la Ioan Flora, dar şi la Arthur Rimbaud, unde intră în imaginea abstractă a poetului frisonat de mediul înconjurător, din convingerea că mântuirea îi va veni din sine însuşi. Tema mediului înconjurător o găsim la Eugenio Montale în „Lămâi” din volumul „Oase de sepie”, unde poetul, asemeni lui Gheorghe A. Stroia, se lasă cuprins de ardoarea scormonitoare a adevărului din mediul înconjurător şi sesizează starea de libertate a lucrurilor, strict necesară cercetării secretului lor structural.

Citind volumele colegului de Academie, mi-am adus aminte de cuvintele lui Nietzsche: „Creaţia…singurul surâs al tragediei noastre”, stropi de înţelepciune ce se potrivesc ca o mănuşă poemelor din cărţile comentate.

Remarcăm grafica şi pictura maestrului humureştean Radu Bercea care suplimentează frumuseţea, adâncind înţelegerea poeziilor prin metafora lor, din volumul „Sete”. În cărţile comentate descoperim în Gheorghe A. Stroia un poet sensibil, responsabil pentru propietatea cuvântului scris, un talent autentic dar şi un editor pe măsură.

Al Florin ŢENE, Cluj-Napoca, 10 august 2015                                   

By CLB

Cristina Ștefan – poem

vulturii tăicristina stefan(ada chifor)

au togi stacojii

ca-n credinţa Romei corupte îmi ciugulesc ruga din paşi e o rugă despărţitoare împovărării şi negrului celest vulturii tăi au creierul tânăr

şi pe tine te înşală cu alţi prădători de tălpi însfinţite cine eşti tu, iarbă de mare?

pe cine vrei tu nicidecum?

tu eşti prietenul umblând în umbra visului dacă n-ar semăna cu mine

ar fi exact vălul gros de nori peste o epocă stranie

 

veghea…veghea…

asta e importantă în amintirile noastre culorile galbene ale veghii sunt bucuria fanteziei de a fi

eu nu dorm vreodată ca un copac alb aţipesc

mă vezi între zenit şi orizont botezându-mă capăt

 

 

cinci griuri fac aşteptarea ilustrată? dar e aceeaşi beznă de-a dura până-n vis…

dacă ar fi antimateria unei adăugări la lumină

linia de demarcaţie doar în clavicula mea prinde viaţă nu poate fi cotidian un colţ dual

şi noi avem atomi galbeni îi lăsăm

să ne cadă din palme la următoarea nuanţă repetabilă perioada din paranteza negării

ce aromă de soare frânt în nisip are ceaiul nostru! ştii care e vina supremă a galbenului?

By CLB

Dan Tipuriță: AȘ PUTEA FI

aș putea scrie cu umbra fără chip

sunt un condei de oaseDan Tipurtă coperta Genetica îngerilor
cu degetul peni
ță
dar via
ța curge valuri în pagini de nisip
și vântul îmi culege poemele
de vi
ță

aș putea cânta în vers de frunză albastră
de mi-ar fi palma frunză
și trupul un copac
stau cu pleoapa trasă pe ochiul de fereastră
pervazul buzei arde în flăcări

să îl tac

aș putea fi pictor cu penel de flori
sau ruda cea de iarbă
cu penel de verde
de nu mi-ar cre
ște frunze verzi

și-adeseori

cu umbra ei uscată tulpina nu m-ar cerne

By CLB

ELENA TRIFAN – VOLUM DE POEZII „NORI ÎN SOARE”

Elena Trifan a publicat în 2015 volumul de poezii „Nori în soare” la Editura Singur din Târgovişte. 2015-08-22_221910

Cartea conţine 125 de poezii ale autoarei, scrise în perioada 2008-2015.

În volum acestea sunt dispuse în 7 capitole:  „Infinitul iubirii”, „Natura, farmec şi suferinţă”, „Pământul veşniciei”, „Durerea lumii”, „Fascinaţia ţărmurilor, de la Marea Neagră la Marea Adriatică”, „Devenire”, „Dedicaţii”.

Volumul este prefaţat de Livia Ciupercă şi pe coperta a patra sunt aprecieri scrise la adresa cărţii de prof.dr. Aldo Cuneo, Universitatea din Pisa.

Aprecieri despre carte:

„În viziunea doamnei Elena Trifan limbajul poetic transpare precum o alcătuire de fibre care compun partitura poeticească, într-o vibrantă atingere cu sunetul, în înlănţuiri, prozodice sau de ritm liber şi degajat, în diverse tonalităţi. În amplitudinea trăirilor, poeta Elena Trifan înfăţişează mai multe ipostaze ritmice, în funcţie de multitudinea de emoţii care-o copleşesc.[…] Anafora, ritmicitatea versurilor, subtilitatea unor metafore, scheletul frazeologic bazat pe antonimie şi paradoxuri de natură semiotică etc. – dăruiesc poeticului substanţialitate.” (Livia Ciupercă)

„Poezia Elenei Trifan Ene (folosesc acest nume, deoarece aşa am cunoscut-o pe foarte conştiincioasa mea studentă la Craiova), relevă, în clara sa compoziţie lirică simplitatea şi instantaneitatea observaţiei, fie a lumii fizice, fie a celei spirituale interioare. Astfel, în Invocaţie, unde o evidentă ingenuitate a imaginii ne conduce pe neaşteptate la profunzimea unei rugăciuni. Nu mai puţin interesante sunt câteva soluţii de rimă: (generos/os) şi lexicale (substantivul chindie.) Poeziile îmi plac, au un sens, o structură, mai ales îmi face plăcere să ştiu valenţa pe care aceste poezii o au pentru autoare: o defulare, un mod de manifestare a unor sentimente interioare.” (Prof.dr. Aldo Cuneo)

“Poeziile de inspiraţie religioasă, biblică, reunite în primul ciclu al volumului “Infinitul iubirii” au, într-adevăr, nu de puţine ori “profunzimea unei rugăciuni” (Aldo Cuneo), sunt “adevărate flori duhovniceşti, care preaslăvesc jertfa Mântuitorului nostru Iisus Hristos” (Livia Ciupercă)şi infinita lui iubire de oameni. Cu valoare de psalmi şi “imne” de slavă pentru jertfa Mântuitorului, “infinita iubire” şi Sfânta Sa lucrare duhovnicească, poeziile din acest ciclu au un timbru solemn, ritualic şi un limbaj intens, substanţial sacralizat, ce se mulează armonios în matricea silistică a unei prozodii îngrijite atent, cu ştiinţa şi arta cuvântului ce prezidează/guvernează o rostire poetică de o fineţe şi puritate melodică, liturgică, învestită cu sensibile sugestii de ordinul trăirilor şi fiorilor de factură metafizică: “În seva florilor e sânge/Şi-n lemnul crucii e pământ”./În sufletul Măicuţii curg doar lacrimi/Şi-n miezul pâinii e trup sfânt” (“Iubire însângerată”, p. 11) sau “Din flori de grâu şi-n flori de crin/Se-nalţă chipul Lui cel Sfânt, /Izvorât din matca Lumii/Şi din taina înţelepciunii…” (“Chipul sfânt”, p. 10)Şi în sfârşit “S-a născut din vis de dor şi din taină călătoare/El în lume aşteptat ca o mare sărbătoare./Este viu şi e-n- trupat din iubire şi iertare,/Este-al lumii Împărat răsărit în loc de soare…/Este viaţa fără moarte, este glas de-nţelepciune,/Este alfa şi omega a ce-a fost şi o să vină,/Este visul omenirii de iubire şi lumină.” “Întruparea iubirii”, p. 10) (Victor Rusu)

„Ceea ce este de ştiut şi de remarcat totodată la Elena Trifan este poezia patriotică, pentru că în zilele noastre aceasta este ignorată şi nu că nu am avea poeţi patrioţi, ci s-a inoculat ideea că a fi patriot este demodat, învechit, ignorat […]. (Ion Machidon)

By CLB

ISTORII CULINARE : Locul în care s-a născut micul românesc

În inima centrului istoric al Bucureştilor, unde astăzi abundă de terase cu aere europene, în 1857 se deschidea o locantă ce va face legendă prin impunerea un standard al calităţii produselor şi al servirii nemaiîntâlnit până atunci. Printre care cu boi, sacagii, vânzători ambulanţi, hanuri şi alte exclusivităţi balcanice, îşi făcea apariţia,2015-08-23_172411 timid, o modestă tavernă mai degrabă, asezonată cu o mică terasă acoperită cu rogojini, şi care purta un nume simplu, ţărănesc: „Trei foi de viţă”.

Proprietarul era un selfmademan din Bărăgan, George Ionescu (1828-1905), care la doar 14 ani plecase din Ciochina de Ialomița pentru a se angaja ucenic la marele negustor de băuturi spirtoase, Smarandache. După 10 ani de viață spartană, Ionescu economiseşte 2.000 de lei cu care porneşte în afaceri pe cont propriu, investind la început într-o băcănie. După ce se implică şi în cârciumărit, se axează pe comerțul cu zahăr, devenind unul din marii actori ai pieței bucureştene de profil. Pentru a putea decola spre marile afaceri, el şi-i alătură şi pe cei doi nepoți ai săi, frații Iordache şi Constantin Ionescu, tot fii de plugar din Ciochina. În timp, doar primul rămâne ataşat cârciumăritului; celălalt dispare pe drum.

*„O naturală”, „o idee”, „un focos”*

Prin 1880, George Ionescu lasă cârciuma din Covaci no. 3 pe mâinile lui Iordache, care, gospodărind-o cu pricepere şi hărnicie de țăran cu frică de Dumnezeu, reuşeşte să o consacre, aceasta devenind un magnet pentru amatorii de un vinişor bun şi de o masă cinstită fără fasoane de import, mai ales că porțiile erau „enorme”, după cum spun mărturisitorii vremii. Standardele sale de calitate au creat şcoală, mulți cârciumari ai vremii trecând, la început, prin mâna lui. Vechea tavernă, unde, pentru a intra înăuntru, trebuia să te apleci serios, devine restaurant pentru protipendadă, căpătând etaj şi terasă peste o parte din primul cat. Spectaculoasă a rămas în memoria vremii încăperea centrală, aşa numita cameră cu candelabru. Nu se ştie dacă Iordache N. Ionescu (1843-1901) a avut urmaşi pe linie masculină, cert este că a lăsat după el trei fete nemăritate. >>>>>>>>>>>>>

By CLB