Elisabeta IOSIF – TĂCEREA IUBIRII

2015-06-08_185431Azi am descoperit
tăcerea iubirii.
Tu ai fost întotdeauna
Cu mine. Cuvânt şi necuvânt
Umbra lor şi umbra ei
Luminând penumbra mea…
Tăcerea cu silabele nerostite
Rămase fără zi
Ascunse-n noaptea albă…
De-abia atunci s-a topit
Dragostea-n culoare
Prin sunetul albastrului
De Voroneţ, zămislind Biblia.
Doar acolo am găsit cheia
Iubirii Tale, cea fără de întuneric
Tăcerea zorilor Cristice
Umbra naşterii sfinte. Apoi,
L-ai trimis pe el,
Eminescu. Luminând totul.
şi a desluşit prin vers
Noaptea fără de noapte…
A iubirii de ţară.
Elisabeta IOSIF Voroneţ, 30 mai 2014

By LSR

George ROCA – REMEMBER: O VIZITA LA MUZEUL „IOSIF VULCAN”

În urmă cu câteva luni am vizitat Oradea, oraşul copilăriei mele. L-am găsit mai curat, mai vesel şi mai emancipat. Oamenii locului se bucură în continuare de accesul la cultură, reprezentat prin aşezăminte de tradiţie, precum trei teatre, o filarmonică, nenumărate cinematografe,2015-06-08_180422 muzee, galerii de artă, biblioteci. Universitatea din Oradea este binecunoscută atât în ţară cât şi dincolo de hotarele perimetrului naţional, de unde mulţi studenţi vin să studieze. Pe stradă se vorbeşte frecvent nu numai româna şi maghiara, ci şi germana, engleza şi franceza, subliniind tradiţionala imagine cosmoplită a vechiului târg. De asemenea în oraş funcţionează bine cunoscuta Academie de Ştiinţe, Literatură şi Arte (ASLA), care la numai 12 ani de la înfiinţare are o armată de membrii de valoare, literaţi, artişti, oamenii de ştiinţă, dascăli universitari, personalităţi marcante din peste 30 de ţări ale lumii. Pe parcursul istoriei, oraşul a fost cunoscut sub mai multe nume, precum Varadinum – denumire latină rămasă încă din 1584, care mai apoi s-a transformat ba în Oradea Mare, ba Grosswardein, ba Nagyvárad, ca apoi să se oprească la toponimul simplificat, Oradea.

Am ţinut să subliniez calităţile culturale acestei urbi deoarece încă din vechi timpuri în creuzetul acesteia s-a produs o cultură de calitate. Pe aici s-au perindat mulţi oameni de seamă, care şi-au însemnat trecerea cu urme de aur pe floasterul (caldarâmul) oraşului de pe malul Crişului Repede. Pe aici şi-a primblat paşii debutului Mihai Eminovoci, un tânăr poet de 16 ani care mai târziu a devenit luceafărul poeziei româneşti. Abia sub poezia „De-aş avea”, publicată în revista locală „Familia” (nr. 6, la 25 februarie/9 martie 1866) semnătura acestuia devine „Mihai Eminescu”, primind astfel botezul literar al directorului revistei, orădeanul Iosif Vulcan, persoană cunoscută în epocă pentru actele de mecenat şi pentru ataşamentul la idealurile naţionale ale românilor din Austro-Ungaria.

Debutul lui Mihai Eminescu în revista „Familia” a fost urmat în acelaşi an, la 15/27 mai, de apariţia poeziei „O călărire în zori”. La 16/29 iulie i-a mai apărut „Din străinătate”, iar la 14/26 august „La Bucovina”. A urmat la 11/23 septembrie „Speranţa”, iar la 16/28 octombrie „Misterele nopţii”. În cinci numere consecutive din octombrie şi noiembrie, „Familia” l-a mai publicat pe Eminescu şi ca traducător, cu nuvela „Lanţul de aur”, tradusă după suedezul Adam Onkel. Mulţi poeţii şi scriitori români au fost promovaţi şi ajutaţi de marele Vulcan, la rândul său un mare producător de literatură de calitate. Printre aceştia Vasile Alecsandri şi George Coşbuc. Revista „Familia” a fost mărturie a unor evenimente importante: războiul pentru independenţă şi mişcarea memorandistă. Pentru meritele sale, Iosif Vulcan, a rămas înscris în cartea de aur a oraşului Oradea, fiind cinstit precum se cuvine, cu o statuie, o stradă şi un muzeu care îi poartă numele.

>>>>>>>>>>>>>>

By LSR

Elena Armenescu: Gândind la Eminescu

Ascultat-a Eminescu Simfonia Îngerilor

Pe-ale Luceafărului căi, la ora atingerilor

2015-06-08_183218Aprins de dorinţă, de neobosită căutare

A minunii răspândită pe tărâmurile astrale.

 

Alerga, băiet- minune cu visările-i eterne

Prin cel codru legănat, pe poteca ce s-aşterne

Spre acel ”ochi” – lacul albastru cu nuferii aurii

Meditativ, neînţeles, depărtat de alţi copii.

 

Cu gândul la piramide, între florile albastre

În a teiului mireasmă, sub vibraţie de astre

Cu iubita, pe-nserat ori sub razele de lună

Împletesc şirag de stele şi amorului cunună

>>>>>>>>>>>>>>>>

By LSR

Nicoleta MILEA – O PROVOCARE – ICONOSONETELE ŞI CONTRASONETELE LUI THEODOR RĂPAN

MILEA-NicoletaBucuria lecturii sonetelor lui Theodor Răpan din PAS ÎN DOI. De trei ori 33 + 1 Iconosonete, cu opere grafice de Damian Petrescu (Editura „Semne” – 2014) nu poate fi deplină fără cunoaşterea prealabilă a metaforei sale!

Poetul preferă ca titlu structura „Pas în doi” în locul altor sintagme, pentru plusul de expresivitate al acestei combinaţii, prin care nu surprinde numai grija manifestată de autor în organizarea structurii şi compoziţiei, ci şi esenţa a ceea ce sugerează, o proprietate fundamentală a construcţiei – lirismul – şi un sentiment personal faţă de actul creaţiei.

Titlul orientează spre tema cărţii pe care, citind-o, veţi identifica-o, precum şi gruparea sonetelor în cele trei cicluri: I. Sonetele deşertăciunii; II. Sonetele dezdurerării; III. Sonetele destrămării, la care se adaugă Sonetul de adio.

Deşertăciunea, dezdurerarea, destrămarea – acestea sunt conceptele fundamentale în jurul cărora gravitează, deopotrivă, câmpuri lexicale, motive şi laitmotive ale căror simboluri sunt subordonate meditaţiei asupra vieţii şi a morţii, sub steaua iubirii – ca spaţiu al neuitării, între fiinţă şi nefiinţă.

Această nouă apariţie editorială a poetului Theodor Răpan este o carte a rafinamentului expresiei, care se adresează, în egală măsură, cugetului şi ochiului, un adevărat „catehism al iubirii”, ca sentiment nepereche, pe care îl trăieşte Omul prin cuminecarea legăturii cu Universul.

Vocea distinctă a creatorului mizează pe prospeţimea şi pe valoarea noutăţii stilistice, trăsături fundamentale caracteristice acestui spirit slujind de o viaţă, ca un adevărat sacerdot, în templul care se numeşte: Poesia!

Citind PAS ÎN DOI, veţi afla cum puteţi trăi în armonie şi în echilibru explorând necunoscutele spiritului interior ale Omului, de la freamătul timid al gândului până la dezlănţuita furtună pasională a Cuvântului, dar şi interferenţa poeziei cu grafica, datorate celor doi creatori: Theodor Răpan, autorul sonetelor, şi Damian Petrescu, realizatorul albumului plastic.

*

Volumul PUR ŞI SIMPLU. 154 Contrasonete, cu opere grafice de Damian Petrescu (Editura „Semne” – 2015) vine după alte cărţi de sonete, pe care poetul Theodor Răpan ni le-a dăruit în ultimii doi ani: FIIND – 365 + 1 Iconosonete (2013), FĂRĂ DE MOARTE. De trei ori 60 + 1 Iconosonete, 3 volume (2014), PAS ÎN DOI. De trei ori 33 + 1 Iconosonete (2014).

De ce PUR ŞI SIMPLU are ca subtitlu 154 Contrasonete? Fiecare sonet este precedat de un motto, preluat din ediţia: William Shakespeare – „Sonnets”, Londra, 1609. Practic, acest nou volum al lui Theodor Răpan nu este nimic altceva decât «replica sa de adoraţie» la adresa Marelui Will! Absolut originală şi de admirat! Iar „enigma” o veţi descifra citind cu atenţie distihul-„motto” shakespearian, în conjuncţie cu distihul autorului de faţă!

Nu-i greu de fixat aici tema – Iubirea, pentru ca, din tema principală, să se ramifice o serie de teme secundare, unele mai acaparatoare decât altele. Motivul central, care concentrează fiorul liric, este acela al trecerii, căci, aşa cum se-ntreabă poetul: „Din ghearele iubirii cine scapă/ Şi din strânsoarea morţii cine fuge?/ Vicleana stă la pândă… Sapă, sapă…/ Nu vrea pe înserate să dejuge!”

PUR ŞI SIMPLU nu este numai cartea «sonetelor de stare», ea este întreaga istorie a sufletului poetului care iubeşte mult viaţa, dar meditează asupra morţii, profund uman în tot ceea ce face. Aici moartea nu este macabrul, sinistrul, tenebrul; sentimentul morţii este, de fapt, expresia profundului mister al trecerii spre necunoscut, căci, până la urmă, necunoscute rămân toate: iubirea nu este amor, cum nu este pendulare între plăcerea simţurilor şi asceză!

Theodor Răpan este un stilist care tinde spre perfecţiune. În viziunea lui, poetul trebuie să fie preocupat de aşezarea în plan estetic a stărilor ce ţin de nobleţea umană. Sobrietatea şi concizia, izvorâte din limbajul poetic, definesc stilul poeziei lui, conferindu-i expresivitate.

Interogaţiile şi exclamaţiile retorice, enumeraţia în structura poetică a frazei, inversiunile topice dau strălucire textului, argumentând originalitatea stilului. Sensibilitatea creatorului cunoaşte o linie ascendentă, alimentată fiind şi de o imaginaţie bogată.

În oglindă – geniala ilustraţie a lui Damian Petrescu întregeşte totul!        

Citiţi-l şi vă veţi convinge că, aspirând la cultul frumuseţii, Theodor Răpan face din scrisul şi din arta sa o profesiune de credinţă!

–––––––––––––––––

Prof. dr. Nicoleta MILEA

Bucureşti

mai 2015

By LSR

Floare Cândea – Poem

De va veni 

o vreme 

când am să te uit 

în păienjenişul din plugul cu 

tăiş

de tăcere 

 atunci…

o să ne recunoaştem 

şi 

primul păcat 

şi zborul 

 şi puterile nemăsurate de extensia timpului 

atunci…

vom fi

trestii 

tremurânde 

din frunze plăpânde 

atunci ….doar ea 

Poezia  …

ne va scălda în matricea vrutelor  nepierdutelor sufixatelor 

neştiutelor

recviemuri

atunci

ne vor decora 

pandantivele cu palide prafuri de 

puf…

de iarbă 

>>>>>>>>>>>>>>>

By LSR

Elisabeta IOSIF – Din darul luminii cuvântului scris

Într-o zi sfântă de mai ne aflam la Buşteni, spaţIu mereu misterios pentru mine, în care pădurea verde a munţilor devine o metaforă a eternității, codrul fiind un simbol esențial pentru Eminescu: ”Adormind de armonia/Codrului bătut de gânduri/ Flori de tei deasupra noastră/ Or să cadă rânduri-rânduri ( Dorinţa).     IOSIF-Elis-xwbFOTO 2012 1     

Înconjurată de brazi, înmiresmând natura la adierea lor, acea nouă locație cu o arhitectură modernă dedicată Administraţiei Parcului Natural Buşteni, denumită Centrul de vizitare ”Alexandru Beldie”, ne-a primit, ne-a adoptat ca pe nişte fii ai naturii, pentru a cinsti cea de a şasea ediţie a Festivalului de Literatură pentru Copii şi Tineret organizată de Filiala pentru Copii şi Tineret a Uniunii Scriitorilor din România, preşedinte Victor Gh. Stan, care a fost felicitat pentru deosebita organizare şi armonizare a acţiunilor desfăşurate în cele trei zile. Elevi din toată ţara au ţinut să participe, măcar cu prezenţa creaţiile lor la concursul organizat în această manifestare, de acum tradiţională. Cercul s-a lărgit prin prezența studentei Diana Enache din Chişinău, profesoara Iuliana Ciubuc, (o excelentă organizatoare a acţiunii pe plan local) invitând-o la acest prestigios festival. Nici că se putea mai semnificativ titlul cărții ei, ”Dor de România”. Poemele aveau un sentiment profund şi răvăşitor, dorul constituind tema doinei româneşti dar asociat în literatura română cu tăcerea naturii aşa cum îl vede Lucian Blaga, unde ”curtea dorului” este spaţiu patriarhal. Au fost recitaluri de poezie, proza scurtă şi ea poetică, de multe ori transformată în metaforă. şi ne-am încântat privirea cu frumoasele şi tradiţionale costume ale ansamblului din Arefu, cu minunaţii dansatori ai localităţii argeşene şi am remarcat(pentru a câta oară?) talentele actoriceşti ale elevilor din Vintileasca, Vrancea.

Anul acesta Juriul a descifrat în taina scrisului celor mai tinere vlăstare o poezie închinată iubirii sub toate formele ei, cu tentă uneori filosofică şi o proză, în care viitorii creatori cu har scriitoricesc au ştiut să construiască atmosferă. Juriul (format din scriitori consacraţi:  Pavel Lică, Petre Crăciun, Viorel Martin, Elisabeta Iosif, Petru Demetru-Popescu, Vasile Groza, Maria Sturdza-Clopotaru) a descoperit şi buni portretişti în cadrul naraţiunii textelor trimise la concurs. Am să-i evidenţiez doar pe deţinătorii Premiului întâi la cele doua secţiuni: clasele V – VIII ,,Mircea Sântimbreanu,”- Maria Chiţu-Sinescu şi pentru secţiunea ,,Cezar Petrescu” – Ştefan Moţei.

Pentru noi toţi a fost un dar al luminii cuvântului. Iar dacă am putea măcar să culegem un fuior din darul luminii creatoare a copiilor noştri – înseamnă că nu ne-am pierdut timpul, construind prezentul pentru a-l reda viitorului.

Elisabeta IOSIF

Bucureşti, iunie, 2015

By LSR

Gheorghe BUCUR – ÎNTRE SENSIBILITATE ŞI RAŢIONALITATE

– note la volumul de sonete „Peşteri” al Michaelei Al. Orescu –

2015-06-08_174609Doamna Michaela Al. Orescu este o poetă sentimentală, înveşmântată în straiele de sărbătoare ale unui raţionalist clasicizant cu străfulgerări moderne. Este o raţionalistă, din clasa gânditorilor clasici, înnobilată de cultura unui renascentist şi dublată de gândirea şi sensibilitatea unui modern.

Prin universul spiritual specific, Michaela Orescu se înscrie cu precădere în sfera artelor şi a culturii naţionale şi universale.2015-06-08_174551

Pregătirea autoarei include studii superioare în domeniul muzicii şi artelor plastice iar activitatea desfăşurată ani de zile în cadrul Muzeului de Artă al R.S.R. îi asigură un bagaj vast de cunoştinţe din domeniul artei, susţinut şi de informaţiile specialistului conştiincios, harnic şi riguros. Activitatea scriitoricească şi publicistică a doamnei Orescu este bogată şi valoarea i-a fost recunoscută prin alegerea Domniei Sale ca membră a Societăţii Scriitorilor Români, a Societăţii Scriitorilor Români pentru Ştiinţă, Tehnică şi Memorialistică, a Societăţii Internaţionale de Haiku ş.a. Participantă la activitatea mai multor societăţi culturale din Bucureşti, la concursuri sau festivaluri, şi-a risipit cu dărnicie potenţele creatoare, obţinând premii şi diplome la nivel naţional şi chiar internaţional. Aceste merite au recomandat-o pentru a îndruma şi conduce ani de zile mai multe cenacluri literare, între care „Vasile Cârlova”, „Destine”, „Ion Creangă”, „Amurg Sentimental”, „Gândirea Românească”, al Academiei Dacoromâne şi altele. Are o bogată activitate publicistică, colaborând la ziare şi reviste de prestigiu din ţară, ca România literară, Luceafărul, Cotidianul, Alianţa civică, Cronica Fundaţiilor, Amurg Sentimental, România Mare, Comterra, Revista Fenomenelor paranormale, şi din străinătate (Star – SUA, Observator – Munchen-Germania, Mesagerul Sf. Anton – Padova-Italia). A susţinut până acum aproximativ 90 de expuneri publice pe diverse teme de ştiinţă, artă şi cultură şi a realizat numeroase studii, mai ales, în domeniul dacologiei, domeniu în care are un doctorat.

Doamna M. Orescu a publicat până acum trei volume de poezie: Eterna reîntoarcere (haiku) – 1994, Armonii în amurg (poeme) – 1995, Sonete – 2008, şi altele în colaborare.

Forma fixă a sonetului, adoptată de autoare pentru discursul poetic, dovedeşte, pe de o parte, dorinţa de a cultiva o structură dificilă, care cere abilităţi poetice deosebite. Mai publicase în 2008 un volum de Sonete, iar succesul de atunci i-a dat convingerea că a găsit o formulă care i se potriveşte. Pe de altă parte, desprindem şi dorinţa de a adăuga speciei cultivate noi resurse şi noi dimensiuni. Scriitorul Ioan Mazilu-Crângaşu observa, cu îndreptăţire, în prefaţa Sonetelor: „Este pentru prima dată, în literatură, când sonetul se inspiră din ştiinţă şi din istorie veche.”   În volumul de faţă, Peşteri (apărut în condiţii grafice excelente la Editura Amurg sentimental, Bucureşti, 2014), se află cele două teme majore anterioare, dar autoarea extinde preocupările la problematica generală a umanului, apărând acum mai accentuat o componentă a viziunii abia întrezărită în cel anterior, cea afectivă.

Ca mai toţi modernii, începând cu simboliştii, autorii caută pentru titlurile cărţilor lor enunţuri, care incită, provoacă lectorul la un efort de gândire, de căutare, de descifrare. Titlul Peşteri are un evident caracter simbolic, reprezentând, credem, idealurile-comori, ascunse în adâncul fiinţei, în străfundurile sufletului, ele însele fiind universuri complexe, greu de descifrat, compuse din lumini, frumuseţi şi taine. Autoarea face apel aici la mitul „grotei”, al „cavernei”, o realitarte din timpuri imemoriale, de când fiinţa umană îşi căuta adăpost în faţa vitregiilor naturii. La noi în literatură, acest motiv a fost folosit magistral, acum mai bine de un veac, de poetul dobrogean Panait Cerna (opera lui se înscrie în „lirica de idei” – Die Gedankenlyrik este chiar titlul tezei sale de licenţă, luată la Leipzig cu calificativul „magna cum laude”), care, în poezia În peşteră, descriind fenomenul geologic al formării stalactitelor şi stalagmitelor, consideră că acestea nu erodează, cum ar părea la prima vedere, ci vor sprijini, de fapt, tavanul: „Dar după ani de picurare/ S-au închegat coloane pline;/ Eterna bolţii lăcrimare/ În loc s-o surpe, o susţine.” Celebra lui meditaţie include un mesaj umanist tonifiant, căci aceasta este şi concluzia, raportată la condiţia umană: „Din suferinţi abia-ndurate/ Ne-am făurit armuri de fier.” A doua poezie a volumului doamnei Orescu, al cărei titlu (Peşteri) pare a-l da şi pe cel al cărţii, oferă, cel puţin în parte, o explicaţie:        

            „Născute din zbuciumul Terrei, pătrund

            Lovite de goluri, prelinse de ape,

            Podoabe-n dantele de calcar, să-ncape

            Ecouri în picuri, ce-ngână prelung…

 

            Sclipiri de safire, din stele ajung

            Să-nalţe săgeţi de lumini, albe pleoape,

            Faţete-n străvechile caleidoscoape,

            Mostre păstrate în folii străpung!” În final, pe linia mitului „grotei”, se dezvăluie valoarea de document din străvechime a peşterilor: „Atari catedrale vibrând în imagini,/ Pe muchii de pietre, înscrise în pagini,/ Altare cu zei zburători şi inscripţii/ Din lumi rătăcite-n adâncul zenit…” (s.n.)

>>>>>>>>>>>>>>>>>>

By LSR

Nicu Doftoreanu – TANGOUL FAPTULUI DIVERS

Motto :

S-a sinucis un anonim!
Un “fapt divers”, si-atata tot
Caci anonimii, precum stim,
Nu fac nici ei decat ce pot

                       Sinuciderea unui anonim- Ion Minulescu (1881 –1944)

                                      Sub ochii femeii, I, nr. 1 (9 nov.1930)

 

Când te tăvăleşte viaţaNicuDoftoreanu

Prin diverse sentimente,

Rişti să pierzi exuberanţa

Fericitelor momente,

Pe care nesiguranţa

Le făcea impertinente!

Pentru unii n-are sens,

Pentru alţii e doar stres!

Doar cel tăbăcit de viaţă

Vede-n ultimă instanţă

Cât poate fi de plăcută

Bucuria renăscută:

Simplă!

Plină de speranţă,

Lipsită de aroganţă!

Dând la rându-i noi trăiri

Ce transcend din..amintiri

Despre veşnice iubiri!

Consemnîndu-i apariţia,

Se previne dispariţia,

Insolentelor trădări

Ce nu-s simple întâmplări

Când provin din…acceptări

Că totul e Fapt Divers

În întregul univers!

Nicu Doftoreanu

Suceava 29.03.2015

 

By LSR

Germain DROOGENBROODT – ÎN FLUVIUL TIMPULUI – MEDITAŢII ÎN HIMALAYA – POEME (1) Traducere: Gabriela Căluţiu Sonnenberg

 DROOGENBROODT Germain, poet flamand stabilit în localitatea spaniolă Altea. Publicist şi promotor al poeziei internaţionale moderne. Născut în 11 septembrie 1944 la Rollegem (partea flămândă a Belgiei) a studiat filologia şi limbile străine. Este Doctor în literatură (Honoris Causa – Universitatea din Egipt). Academia Mongolă pentru Cultură şi poezie i-a decernat premiul: Pegasus” pentru traducerile sale de poezie internaţională. A publicat 8 cărţi de poezie şi a tradus peste 30 de colecţii în germană, italiană, spaniolă, engleză şi franceză, incluzând antologii ale poeţilor Bertolt Brecht, Reiner Kunze, Peter Huchel, Miguel Hernández, José Ángel Valenţe, Francisco Brines şi Juan Gil-Albert. A promovat traducer de poezie din arabă, chineză, japoneză, persană şi coreana în limba olandeză. Fondator şi editor al „POINT Editions” (POetry INTernaţional) a publicat peste 80 de colecţii, majoritatea de poezie internaţională modernă, incluzând antologii ale unor poeţi modernişti din Taiwan publicate în limba olandeză, engleză şi germana. Împreună cu poeţii chinezi Bei Dao şi Duo do (aflaţi în exil) a format o nouă mişcare poetică numită „Neo-sensacionismo” (Neosenzationism). A organizat şi a co-organizat mai multe festivaluri internaţionale de poezie în Spania. În septembrie 2015 este invitat de către organizatorii să participe la Festivalului Internaţional de poezie „Mihai Eminescu” de la Craiova. (George Roca, RexlibrIs Media Group)

––––––––––––––––––

 2015-06-08_184139

NIGLATH

 

Fii zăpadă topită

spală-te de tine însăţi.

Mavlana Rumi

 

E-aceasta fântâna

Vocea

ce prin buzele subţiri

ale ţărmului murmură mantre

sau vreun alt psalm?

 

Din tăcere se-nfiripă izvorul

ce devine râu

 

apă curată

împovărată cu lente umbre

se scurge spre noapte

sau spre o dâră de lumină

– cine ştie.

 

*

 

PRIN fierbintea amiază

îşi scrie râul urma de apă

 

umăr la umăr cântecele

̶ semne de oracol

 

rostogolite şi cumpănite

se abandonează sau se poartă

spre tărâmuri mai adânci.

>>>>>>>>>>>>>>>>>>>

By LSR

Adrian Botez – CAVALER CRUCIAT

BOTEZ-Adrian3-wbondine cântă
ape frământă
citesc cobolzi
până-mi cresc solzi

cu şerpi am scris
şi vieţi şi vis
amurg şi risc
s-ajung în pisc

cruce şi fier
ard cavaler
duhuri de cânt
plutesc pe vânt

lăuta mea
lacrimi de stea
iubiri de Crist
văd ametist

doar Inorog
plâng şi mă rog…
am trecut munţi
ajung la frunţi

vin înţelepţi
sunt albi şi drepţi
se isc lumini
ard scări şi vini

ajung la orbi
pe-aripi de corbi
sărut altar –
sunt sfânt zidar!

By LSR

Inelul care ar putea schimba istoria lumii

Cristian Pintilie a descoperit un inel gravat cu aceleaşi simboluri prezente pe misterioasele tăbliţe de la Tărtăria, dar şi pe petroglifele din Mexic 2015-06-08_185322

Braşoveanului Cristian Pintilie îi place să se plimbe prin lume cu ajutorul programului Google Earth. Turistul virtual caută locuri interesante, încărcate de istorie, dar încă nedescifrate. În special în Dobrogea îşi îndreaptă atenţia, acolo unde au înflorit vechi civilizaţii şi despre care încă nu s-a aflat totul. A găsit astfel urme de cetăţi şi sanctuare. Însă zilele trecute, căutările braşoveanului s-au concretizat într-o descoperire arheologică palpabilă despre care crede că va produce o cotitură importantă în istorie. Lângă Cernavodă, în satul Seimeni, acolo unde văzuse pe Internet zeci de adâncituri ciudate în formă de disc, a săpat şi a găsit o comoară: ceramică, vetre, amfore. Dar cel mai valoros artifact pe care l-a scos la lumină îi întrece cu mult aşteptările: un inel de bronz pe care sunt inscripţionate simboluri similare celor de pe celebrele plăcuţe de la Tărtăria.2015-06-08_185342

Dacă inelul se va dovedi a fi vechi de circa 3.500 de ani, aşa cum bănuieşte arheologul amator, atunci ne aflăm „în faţa verigii lipsă care leagă culturile neolitice de epoca tracică“. Inelul ar putea atesta faptul că pictogramele găsite la Tărtăria, despre care se crede că sunt vechi de circa 7 milenii, constituind prima scriere din istoria omenirii, au fost folosite vreme de mii de ani de către civilizaţiile care au trăit pe meleagurile noastre. O surpriză totală, deoarece la vremea când se fabrica acest inel, alfabetul de la Tărtăria se presupune că era deja dispărut. Enigma se adânceşte, dacă ne gândim că, faţă de Tărtăria, Seimeni e la o distanţă de sute de kilometri şi circa 3.000 de ani. Însă la numai o aruncătură de băţ de Hamangia, ceea ce lansează noi ipoteze de lucru pentru istoricii din întreaga lume. Deocamdată, inelul a ajuns la Muzeul Naţional de Istorie. Curând vom afla de ce specialiştii de la Bucureşti au recepţionat artifactul cu o mare uimire pe chipuri. 

Inelul din brazdă 

Acum patru ani, Cristian Pintilie a descoperit pe harta virtuală a Dobrogei 59 de discuri de pământ, în apropiere de Cernavodă. Fiecare adâncitură circulară are circa 20 m diametru. Zona nu este inclusă în repertoarul arheologic al României, deci pe-aici nu s-au căutat vestigii istorice. Însă este foarte aproape de necropola de la Hamangia, acolo unde a fost descoperită capodopera neoliticului, statueta „Gânditorul“. După ce a emis mai multe ipoteze în legătură cu ceea ce ar putea fi aceste discuri, săptămâna trecută, braşoveanul s-a hotărât să descindă la faţa locului şi să sape într-unul din aceste cercuri de pământ. Şi-a luat familia şi a ajuns la Seimeni. „Îmi propusesem să caut urme de cenuşă, dovadă că acolo ar fi fost o aşezare, fiindcă am presupus că discurile au fost locuinţe. Am săpat şi imediat am dat peste ceramică, la aproximativ 15 cm adâncime. Amfora getică era fixată în solul nisipos al locuinţei. Am luat detectorul de metale şi, deşi locul era plin de sârme şi tot felul de metale, prima descoperire a fost chiar inelul. Cum s-a desfăcut brazda, a şi apărut. Inelul acesta parcă se cerea descoperit, atât de uşor a ieşit la iveală“, povesteşte entuziasmat braşoveanul. A anunţat autorităţile, dar fiind week-end, cu greu s-a găsit cineva să-i înregistreze descoperirea. După două zile, a reuşit să încheie formalităţile, apoi s-a dus glonţ cu inelul la Bucureşti şi l-a predat la Muzeul Naţional de Istorie. „Inelul sigilar trebuie să fie o piesă de mare valoare, după cum s-a uitat la el istoricul care l-a recepţionat. Din păcate, evaluarea va avea de aşteptat, până se găsesc fonduri“, spune braşoveanul. 

 >>>>>>>>>>>>>>>>

By LSR

Veronica IVANOV – „NERĂTĂCITELE ROSTIRI” ALE POETEI GEORGETA RESTEMAN LA BOOKFEST 2015

24 MAI 2015, LANSARE DE CARTE: Volumul de versuri “Nerătăcitele Rostiri”, Autor Georgeta Resteman RESTEMAN-G---LANSARE-BOOKFEST-MAI-2015

Duminică, 24 mai 2015, la ora 14:00 în cadrul Salonului Internaţional de Carte BOOKFEST 2015, la Cinematograful de Artă, Pavilionul C1 (la etaj), ROMEXPO, Bucureşti, va avea loc lansarea volumului de versuri NERĂTĂCITELE ROSTIRI, apărut de curând la Editura EIKON, al îndrăgitei poete şi scriitoare Georgeta Resteman.

Alături de autoare (printre altele şi Redactor cultural al ziarului românesc din Cipru online, PULSUL AFRODITEI) se va afla domnul IONEL BOTA – scriitor şi critic literar, doamna MARIA TIMUC – poet, eseist şi jurnalist, care vor vorbi despre cartea Georgetei Resteman, amfitrion şi moderator al evenimentului fiind, bineînţeles, Domnul Valentin Ajder, directorul editurii Eikon.


Volumele de poezii şi cărţile Georgetei Resteman reuşesc să atragă cititorul ca un magnet, ochiul ei de inginer chimist reuşind să analizeze până la cele mai mici detalii natura umană şi tot ce o înconjoară.


Nu rataţi această lansare, la care vor lectura din volumul prezentat actriţele GABRIELA TĂNASE, VALI PENA ŞI DOINA GHIŢESCU!

 ***

Tăcerile din umbre

Poeta Georgeta Resteman îmi trimite spre lectură volumul de versuri “Nerărăcitele rostiri” – asta însemnând că mă consideră în măsură să apreciez o poezie extrem de muncită, fără concesii modelor literare. E o poezie în stil clasic, cu rime îngrijite, anacronică într-un secol al grabei demonice. Substanţa poetică are miez peren, valabil, convingător şi emoţionant. Poeta n-ar dori să-şi rătăcească în uitare poemele, mai ales că – pentru ea – versul înseamnă un modus vivendi deasupra pulberii cotidiene. Din Cipru înţelege mai bine dorul, amurgul vieţii, pelinul pe buze, setea de lumină, rugina de pe frunze. Iubirea ca renaştere, ca stil suprem de viaţă, face parte din aceeaşi ars poetica. În poeziile sale e o ardere nestăvilită, în jar de maci, avansând în ritm de clopote spre cortegii de speranţe, spre o simfonie albă. Poate că uneori imaginile devin repetitive, din teama de „tăcerile din umbre”. Alteori poeta preferă neclarul, obnubilarea, zărind „destine-nţepenite-n brumă”. Ca de fiecare dată, caut un vers-bijuterie, care să-mi creeze o imagine unică, originală, dacă se poate chiar cinematografică. Am ales „o arcă spartă trece spre niciunde”. Spre nenumit. Însă trece. Rănile există, dar poezia se încăpăţânează să înainteze spre sufletele oamenilor, atât de contaminate de pragmatic.

(Alexandru Jurcan)

***

Georgeta Resteman declară pe pagina de socializare: “Sunt invitaţi toţi cei care doresc să participe şi să se bucure de poezie. Simt că îmi vor fi aproape adevăraţii prieteni, oameni minunaţi şi sinceri, cunoscuţi sau necunoscuţi încă…
Vă invit cu toată dragostea de Cuvânt şi de Oameni frumoşi!
Vă aştept cu drag şi vă mulţumesc, tuturor, pentru că SUNTEŢI!”

Mult succes Getuţa, corola noastră de lumină vie!!!

*** 

Încerc să te descopăr

Încerc să te descopăr dintr-o umbră,

Chip plămădit în vis din doruri mute

Te scriu pe stânci, pe trena lunii sumbră,

Pe frunţi de zei, pe tâmplele-mi durute,

 

Pe trupuri de-Afrodite stinse-n mare,

Pe flori de portocal sau pe nisipuri

Când se confundă semne de-ntrebare

Cu fade năluciri pe-anoste chipuri.

 

Îţi caut ochii, vreau să le simt vraja,

Căldura mâinii lenevind pe umeri –

Deschide poarta şi alungă-ţi straja

Vino, te-aştept tăcerile să-mi numeri.

 

Vorbeşte-mi, te voi asculta cuminte

Copilă-s, încă rătăcesc prin situri,

Pe-o insulă. Dar gândul meu fierbinte

Încearcă să te-nvie dintre mituri.

 

Din volumul Nerătăcitele rostiri, editura Eikon, 2015

By LSR

Editura Vremea are plăcerea de a vă anunţa apariţia volumului de amintiri al unui important scriitor ceh contemporan:

Amintiri fără culoare de Martin Vopěnkaunnamed

traducere de Helliana Ianculescu, prefaţă de Norman Manea


Cartea lui Martin Vopěnka contribuie în mod esenţial la întregirea mozaicului din care se poate compune la o distanţă de peste patru decenii şi jumătate imaginea anilor şaizeci ai secolului douăzeci. Puţini scriitori cehi au reuşit să evoce această perioadă într-un mod atât de concret, sobru şi de convingător ca el.

Autorul povesteşte despre copilăria şi familia sa. Foloseşte un ton calm, concentrat şi nuanţat pentru a nu stânjeni aplicarea pe pânză a „culorilor necolorate“ ale memoriei sale. Dar în această evocare nu se mărgineşte doar să consemneze şi să descrie. Ştiind că anii copilăriei aparţin deja unui trecut ireversibil care se îndepărtează tot mai mult, îi priveşte şi din perspectivă istorică şi cu distanţarea necesară, fiind capabil să aprecieze ceea ce l-a înconjurat şi ceea ce a trăit pe vremea aceea. Sub tonul liniştit al evocării sale se simte însă aproape la fiecare pagină o mare emoţie. Este limpede că această carte are o importanţă specială pentru autorul ei şi că el retrăieşte puternic în plan afectiv tot ceea ce povesteşte.

În perioada normalizării, scriitorul Martin Vopěnka (n.1963) nu a putut să studieze la o facultate umanistă şi de aceea a absolvit Facultatea de Fizică Nucleară, deşi din copilărie i-a plăcut să scrie. Mama lui s-a născut într-o familie de evrei stabiliţi în exil la Londra. Tatăl său, Petr Vopěnka, este un matematician cunoscut în întreaga lume.

În ultimii ani, trilogia lui Vopěnka, Oraşul care doarme, Dreptatea care doarme şi Taina care doarme (2011, 2012, 2013), şi-a câştigat numeroşi cititori şi simpatizanţi din rândul copiilor şi al tinerilor din Cehia şi Slovacia. Trilogia se află în curs de traducere la Petrograd. Abia la câţiva ani de la apariţie a intrat în conştiinţa cititorilor trillerul său filosofic A cincea dimensiune (2009) tradus şi în limba engleză. Romanul Sfârşitul legii (2003) a fost considerat prea aspru, dar în prezent e perceput mai degrabă ca o viziune realistă a viitorului. Cititorii sensibili s-au bucurat citind romanul Drum spre niciunde. O călătorie cu fiul meu (2005) apărut şi în limba română în anul 2012; în carte sunt evocate peregrinările unui tată însoţit de copilul său care descoperă adevăratele valori umane. Alte cărţi scrise de Vopěnka: Cunosc viaţa şi lumea (2002), O mare de tristeţe în urma câinelui tău (2002), Dragoste prin sms (2001), Antartida în pragul sfârşitului (2000), Hotelul de la mijlocul vieţii (1999), Poveşti din munţii bătuţi de vânt (1998), Balada despre coborâre (1992), Pietre de la munte (1989) şi Dansul lupilor (1998), tradusă şi în limba română. Ultimele două cărţi sunt o culegere de reflecţii şi întâmplări din Carpaţii Meridionali, respectiv un roman de ficţiune care evocă atmosfera din România din perioada comunismului. Amintiri fara culoare este a cincisprezecea carte a lui Martin Vopěnka.

„În seducătoarea sa restrânsă investigare a trecutului, naratorul bogat în culori al Amintirilor fără culoare (Martin Vopěnka, cu subtitlul Despre familie şi copilărie, dar mai ales despre anii 60) apare într-un dublu rol, derivat din acelaşi eu: cel al copilului care îşi trăieşte prezentul de demult şi al adultului, convocat, periodic, să situeze întâmplările în context istoric şi să le comenteze pentru cititorul posterităţii.

Este povestea unui trio, tatăl, matematician ilustru şi auster, mama nevrotică, dintr-o familie de evrei de stânga şi băiatul lor, care creşte, odată cu naraţiunea, în lumea comunistă a Cehoslovaciei dinaintea, din timpul şi de după primăvara pragheză a scurtei renaşteri din 1968, dar şi, periodic, în vestul capitalist al prosperităţii şi pragmatismului. Nu sunt ignorate rădăcinile etnice şi complicaţiile conflictuale ale celor două comunităţi care se întâlnesc în progenitura care este centrul reevaluărilor, nici ramificaţiile sociale şi politice ale familiilor.

Fără culoare înseamnă în scrisul nuanţat şi calm al autorului o orgolioasă modestie a autenticităţii, fără sentinţe solemne, nici atunci când se referă la împrejurări şi individualităţi negativ clasate retrospectiv. Amintiri fără culoare confirmă instinctul literar sigur şi rigoarea prudentă, nuanţată a scriitorului, care, cum el speră, prin „developarea unei înregistrări vechi obţine o imagine care reprezintă o oglindă fidelă a lumii de atunci, astăzi dispărută”.

Cititorul român va găsi multe elemente familiare şi destule noutăţi stimulatoare, chiar incitante, în această mică bijuterie epică.”

Miruna LăpuŞ

By LSR

Octavian Lupu – Harpa din Camera Alăturată

Sunetul harpei se auzea discret din camera alăturată cum învăluia în sunete ei cristaline interiorul încăperii. Prin reflexii Octavian Lupumultiple, sunetele se întretăiau şi se amestecau armonios unele cu altele, conferind savoare discuţiilor purtate între Edith şi Edan, doi tineri aflaţi la începutul primăverii vieţii. Cu feţele îmbujorate, se priveau unul pe altul ascultând instrumentul muzical manevrat cu virtuozitate de către Helena, sora lui Edan, studentă la conservatorul din localitate. Prin uşa capitonată, deschisă larg privirii celor doi, se putea observa silueta elegantă ce mânuia fermecătorul instrument cu coarde fără să manifeste nici cel mai mic efort. Harpa cânta ca de la sine şi nicio tresărire nu se distingea pe faţa artistei, ci doar calmul trecerii vântului peste iarba câmpiei în miez de vară sub un cer senin de amiază.

Nu este minunată această melodie?, întrebă Edith în timp ce îşi legăna capul în ritmul lent al cântecului. Ai impresia că vine de pe un alt tărâm, adăugă ea zâmbind către Edan.2015-06-08_184806

Farmecul audiției derivă din calitatea specială a interpretării, spuse Edan şi adăugă imediat:

Dar este necesară o muncă susținută pentru a ajunge la o astfel de virtuozitate și nu oricine distinge chemarea lăuntrică a muzicii ce se revarsă spontan din suflet. Numai cine are o chemare de artist poate înțelege așa ceva, încheie el şi închise ochii pe măsură ce acordurile se revărsau în cascadă peste simţurile sale.

Dar cum a ajuns Helena să interpreteze această piesă muzicală? Am impresia că harpa cântă singură și artistul doar o privește cu blândețe!, spuse Edith cu entuziasm.

Edan se ridică, merse către fereastră, privi în depărtare la nesfârşitele lanuri de grâu ce se legănau coapte în bătaia vântului şi zâmbi de îndată ce îşi ridică privirile spre albastrul cerului. Se simţea plin de entuziasm şi bucurie în acea după-amiază de mai. Cugetarea îi străbătea întinsele spaţii ale imaginaţiei atent cultivate printr-o lectură menită să îi înalţe spiritul. Cu o astfel de trăire lăuntrică, se întoarse spre Edith, îi surâse şi îi spuse:

Helena nu a cântat așa dintotdeauna, tăcu misterios şi adăugă, ci numai după ce a ajuns să cunoască tainele interpretării armonice. După aceea, treptat, s-a transformat ca om și artist până când harpa a început să emită sunete ca de la sine!

Ochii lui Edith rămaseră uimiţi privind faţa lui Edan care strălucea în bătaia soarelui asemenea unei efigii de pe faţetele unei monede antice. Părul său brunet spre castaniu se armoniza cromatic cu uşoara paloare a feţei sale liniştite, dar brăzdate uneori de gânduri ce îi aprindeau strălucirea ochilor sub bolta unei frunţi înalte. Imediat, el continuă:

— Interpretarea armonică se aplică la orice disciplină artistică și presupune distingerea tonurilor fundamentale din care, ulterior prin compoziție, iau naștere toate partiturile muzicale autentice.

Te rog să îmi dai mai multe detalii, spuse Edith, fiindcă pregătirea mea, bazată mai mult pe matematică și raționament, nu mă ajută prea mult să înțeleg la ce anume te referi. Dar vino mai aproape, fiindcă doresc mai multe amănunte!

>>>>>>>>>>>>>>>>

By LSR

Elena Buică – SCRIITORII ŞI SCRIERILE LOR

Pentru că am avut dintotdeauna o dragoste statornică pentru literatură şi creatorii ei, statornicia aceasta pentru arta cuvântului, la rândul ei, are şi ea un cuvânt de spus. Aşa au luat naştere aceste rânduri în care cuvântul meu e dedicat cuvântului frumos şi limpede întruchipat de scriitor în ceva ce aşteaptă cititorul, însoţitorul mut. BUICA-Elena-x7

Frumuseţea aceasta izvorăşte din faptul că scriitorul, prin înzestrarea sa, printr-un lung exerciţiu, prin puterea gândului său, poate să dea viaţă şi să denumească ceea ce cititorul percepe şi ar voi sa exprime. De multe ori ne ascundem visele dincolo de graniţa timpului, uitând de ele şi când le regăsim în paginile unei cărţi, e o aleasă bucurie.

Trăim adesea cufundaţi în adâncurile vrăjite ale unei cărţi, dar ne place şi să privirim dinafara ei, să o cântărim, să reflectăm asupra valorilor ei şi să îi fixăm locul cel mai potrivit în biblioteca inimii noastre. O carte bună este un privilegiu râvnit de multă lume, cerut de nestăvilita sete de a trăi emoţii izvorâte din frumos şi adevăr, de înrâurirea modelatoare de spirit şi de etica ce o are asupra noastră. Lectura e o binecuvântare şi pentru că   are efectul detensionării chiar şi atunci când ne aflăm în vecinătatea depresiei.

Scrisul mă stârneşte la lectură şi pentru că se desfăşoară ca un spectacol al inteligenţei. Pe lângă faptul că te invită la profunde reflecţii, pune în lumină idei incitante care reconstituie imagini pe care trebuie să le descifrezi şi să le cauţi logica interioară. Nu de puţine ori ce e scris, este una şi ce trebuie să înţelegi e alta. Cuvintele se întrepătrund şi vecinătatea lor le oferă şansa de a împrumuta diferite lumini creând infinite posibilităţi de interpretare.

In zilele de azi trăim aroganţa diminuării valorilor noastre naţionale, inclusiv literatura. Azi banul şi puterea ţin loc de credinţă, sunt atotputernice, au căpătat strălucire mai mare decât talentul, caracterul şi trăirile interioare. In momentele noastre de răgaz, revenirea la registrul superior al trăirii spiritualitatii moştenite sau răsărite proaspăt în câmpul literaturii noastre contemporane este o mare binefacere.

Vorbind despre scriitori şi cărţile lor, vorbim despre cultură, subiect foarte important, deoarece cultura este cea care ne defineşte în lume.

Adesea, cartea întreţine o pace în belicoasele zbateri ale universului uman. Cultivă toleranţa de ordin superior şi înţelegerea raţiunii tuturor contondentelor şi a firescului în necuprinsul firescului uman al fiecărui individ.

>>>>>>>>>>>>>>

By LSR

Dorel SCHOR – MIRCEA RADU IACOBAN: „TRĂIM O SINGURĂ DATĂ”

 Cu puţin timp în urmă, când l-am felicitat pe prietenul Mircea Radu Iacoban la împlinirea vârstei de 75 de ani, el mi-a răspuns glumind: „75? Cum de s-a întâmplat? Probabil că nu am fost atent!”IACOBA-MR---TRAIM-O-SINGURA-DATA-cop-wb

Teoretic ar fi fost posibil să-i scape „amănuntul” pentru că M.R.I. este şi a fost întotdeauna un om foarte ocupat. Cu aproape de toate. Suntem prieteni de când aveam amândoi 16 ani şi oricât m-aş strădui, nu reuşesc să înregistrez multiplele activităţi ale sale. Nu împlinise 20 de ani şi transmitea la radio meciurile de fotbal ale echipei nationale, însoţind-o şi peste hotare. A publicat prima sa carte fiind student. A fost responsabilul subredacţiei revistei „Viaţa studenţească”, dar şi conducătorul cenaclului literar al studenţilor ieşeni (din care făceau parte Marin Sorescu si alţi câţiva printre care şi…eu). A fost unul din ctitorii revistelor „Iaşului literar” şi „Convorbiri literare” în format actual, secretarul de redacţie al revistei „Cronica” şi vreme de aproape două decenii secretarul filialei Uniunii Scriitorilor. Iacoban a înfiinţat şi a fost primul director al Editurii „Junimea”, prozator (oare câte romane şi culegeri de proza scurtă s-au adunat?), dramaturg, autor de scenarii de film şi de teatru radiofonic, redactor de carte (la cărţile altora), membru în juriile unor concursuri literare, corespondent pe frontul din Transnistria. A condus timp de unsprezece ani Teatrul Naţional din Iaşi şi alţi ani, până la pensionare, Teatrul pentru tineret „Luceafărul”. Continuă să publice romane, scenarii, schiţe şi să deţină de ani de zile o tableta jurnalistică, cu apariţia de trei ori pe săptămână la un cotidian.

Nu am terminat. Mircea Radu Iacoban are şi…timp liber. Joacă şah frecvent, este vânător şi pescar amator (destul de ghinionist), îl preocupă fotbalul, călătoreşte mult şi revine des în Bucovina de care, presupun, e îndrăgostit. Îl interesează pictura, medicina, muzica cultă, gastronomia, istoria şi nu ştiu când găseşte timp să cutreiere pădurile în căutare de hribi şi mânătărci.

Şi uite aşa s-a întâmplat că… nu a fost atent cum au trecut anii! Dar în ziua aniversării, a fost lansat încă un volum de M.R.I.  Întitulat „Trăim o singură data”. Cartea, numărând aproape 700 de pagini, este un jurnal cuprinzând notaţii ale autorului pe o perioadă semnificativă, din anul 2004 până la sfârşitul anului 2014. Cu ochiul atent al gazetarului născut, cu sensibilitatea scriitorului, cu spiritul critic al…criticului, cu umorul omului de bun gust, sunt notate fapte, idei, situaţii care crează imaginea caleidoscopică a perioadei.

„Te sinucizi”, l-au avertizat prietenii care au aflat de intenţia de a publica jurnalul, „vei irita şi-n dreapta, şi-n stâga”… Dar nu e Iacoban omul care să se teamă de reacţiile autorităţilor sau ale celor (mulţi) pomeniţi în Jurnal.  Rânduite într-o specie literară a genului memorialistic, notaţiile pertinente ale autorului au ieşit în lume, punând uneori în umbră scrierile de ficţiune ale altora. Iacoban îşi numeşte noua carte „un jurnal polemic”. Asumându-şi riscul să irite persoane, să zdruncine rutina, să pună întrebări incomode, dar şi să propună soluţii inteligente, Jurnalul lui Iacoban reuşeşte să fie o scriere interesantă şi adevărată, o lectură pasionantă şi, de ce nu?, instructivă.

––––––––––––––––

Dorel SCHOR

Tel Aviv, Israel

mai 2015

 

By LSR

Iacob CAZACU-ISTRATI – CUVÂNTUL ADEVĂRAT ESTE CEL MAI MARE ADEVĂR ŞI JURĂMÂNT

CAZACU-ISTRATI IacobDin voia Domnului, cu permisiunea familiei Vieru, dintr-o iniţiativă frumoasă, de a inaugura un cenaclu la Toronto, cu sprijinul şi binecuvântarea lui Ovidiu Creangă, membru al Uniunii Scriitorilor din Moldova, care a sugerat ideea, ca cenaclul să poarte numele poetului Grigore Vieru, cu dragostea a 21 de inimi, pline de respect faţă de valori, la   29 noiembrie 2009, în oraşul Toronto, Provincia Ontario, Canada a fost inaugurat Cenaclul „Grigore Vieru”. Şedinţa de inaugurare a avut o agendă complexă, care a accentuat, pe etape, prin versurile atât de semnificative (Formular, Legământ, Cămăşile, Pentru ea, Răsai, Mi-e dor de tine, mamă, Nu am moarte cu tine nimic etc.) datele biografice şi capodopera literaturii române, lăsată nouă, ca moştenire, de Grigore Vieru – „lacrima şi surâsul românilor de pretutindeni”, precum s-a exprimat, la moartea poetului, un forumist la Pro TV Chişinău.

Evenimentul, oglindit în ziarul “Literatura şi Arta” (http://www.literaturasiarta.md/public/1598ro_Nr_50.pdf), a avut loc într-o frumoasă zi de duminică, caldă şi însorită, destul de primăvăratică pentru „ultima lună de toamnă” în Canada, la 29 noiembrie 2009, pe adresa 326 Major Mackenzie Drive. La inaugurare au   participat 21 de persoane, dintre care 16 români, 2 ruşi, 2 evrei şi un grec. Vin cu lux de amănunte fiindcă un cenaclu literar nu se lansează, atât de des, mai ales în comunităţile româneşti în care este bine observată influienţa, activitatea sporită a coloanei a 5 pentru dezbinarea in continuare a neamului românesc, pentru separarea în continuarea RM de România şi păstrarea aşa zisei „limbi moldoveneşti” şi „naţionalitate moldovenească”. Tot în acest contest se înscrie şi formarea asociaţiilor, comunităţilor, fundaţiilor cenaclurilor şi altor ONG-uri moldoveniste, adică a moldovenilor, nu a românilor moldoveni sau a românilor bassarabeni pentru a accentua statalitatea RM şi tot despre ce am scris mai sus…Iată în condiţiile acestei lupte s-a fondat Cenaclul GRIGORE VIERU 6 ani în urmă, când folosindu+se de bunătatea şi slăbiciunea noastră duşmanii noştri au interpretat cum au dorit ei fondarea Cenaclului, chiar apărând şi un articol într-un ziar rusesc „AMERICANCA” un articol cu toate cele petrecute la şedinţa ceneclului exagerate, schimbate după placul duşmanilor, chiar accentuând că s-a fondat o comunitate a celor veniţi în Canada din Republica Moldova, adică o Internaţională… prin aceasta discreditându-l şi pe bunelu Ovidiu Creangă, cofondator al cenaclului.

Dar ne-am luat de seamă la timp şi acum ne bucurăm de succesele frumoase ale acestui neobişnuit cenaclu condus de D-na Maria Tonu. Vreau să menţionez, că trecând peste mari obstacole tinerii români basarabeni au pus bazele fondării Comunităţii Românilor Basarabeni VOCEA UNIRII din Ontario, Canada. La baza Comunităţii (inima) se află Cenaclul „GRIGORE VIERU” în frunte cu neobosita Maria Tonu şi cei mai fideli şi activi membri ai cenaclului Tatiana Cazacu, Vasile Julea, Olga Chebac, Olga Porcescu, Mariana Culeanu, Maia Roitman, Mariana Iordachescu, Diana Porcescu, Valentina Culeanu. Vasile Crihan cât şi a tinerilor entuziaşti Sofia Revencu, Rodica şi Vitalie Dvorean, Alexandru Lozovan, Liliana şi Radu Ciorescu, Victor Cazacu, Ghenadie Boghiu ş.a.

>>>>>>>>>>>>>>>>>

By LSR

Elena Armenescu – Moșii de vară

Se-ntorc străbunii – dovada că Iisus

ştia unde ne cheamă, ne pregăteşte loc,

Există viaţă, acolo unde ei s-au dus

*Sfântul Duh a întărit prin limbi de foc.

 

Refren2015-06-09_222124

Se-ntorc străbunii să miroasă

Aroma pâinii scoasă din cuptor

Se-ntorc străbunii să miroasă

Mireasma florilor din curtea lor.

 

Se rup de-acolo, din locul lor de veci

Să-şi vadă ţarina şi câmpul însorit

Să vadă via de-a rodit, vinul din beci

Ce scânteie-n pahar – ofrandă – rânduit.

Refren

>>>>>>>>>>>>>>>

By LSR

Ion C. ŞTEFAN – O PROZATOARE ÎN PLINĂ EVOLUŢIE: Vasilica ILIE, „Poveste la început de primăvară”, Ed. Betta, Bucureşti, 2015

Doamna Vasilica Ilie se află la începutul carierei sale literare. Ambiţia de a scrie literatură de succes este din ce în ce mai mare şi se manifestă la tot mai mulţi oameni. Poate că aceasta reprezintă o formă de transfigurare de la viaţa reală şi obişnuită la cea ideală, o cale de a ieşi din citadin, repovestindu-te nu doar cum ai fost, ci cum ai fi dorit să fii.

Dar o adevărată carieră literară presupune ani îndelungaţi de muncă, lecturi susţinute, migală asupra textului, contact cu personalităţi experimentate în acest domeniu şi, mai ales, talent – adică un drum lung, la capătul căruia nu eşti sigur dacă ai ieşit sau nu victorios.

Un fapt este cert: că prozatoarea Vasilica Ilie are talent! Cele câteva cărţi pe care i le-am citit până acum, dintre care pe una am şi recenzat-o, dovedesc faptul că înclinaţia sa spre naraţiune se manifestă cu sinceritate şi, uneori, cu îndemânare.

În volumul „Poveste la început de primăvară” – un titlu, să recunoaştem, inspirat! – întâlnim atât calităţile unei viitoare profesioniste, cât şi unele stângăcii inerente începutului.

Povestea de dragoste din această carte este atrăgătoare şi te conduce câteodată, cu plăcere, până la sfârşitul lecturii.

Câteva trăsături lăudabile se desprind de la început: dragostea de viaţă a eroinei principale (probabil substituanta autoarei), stăruinţa ei de a învinge greutăţile zilnice şi de a se bucura de ceea ce i se poate oferi cu plăcere – în antiteză cu pesimismul obişnuit al prozatorilor contemporani.

O a doua caracteristică se referă la faptul, specific acestei autoare: povestirea cursivă şi firească, adeseori implicată, făcută la persoana întâi.

Doamna Ilinca Vlasie este o funcţionară harnică, frumoasă, cochetă şi optimistă, deşi despărţită de primul soţ, aflându-se cu el într-un proces de partaj.

Bărbatul, pe care-l întâlneşte într-o dimineaţă de primăvară la ieşirea din metrou, se numeşte Ştefan Rizea – şi se îndrăgosteşte de el la prima vedere, deoarece este drăguţ, elegant şi prosper om de afaceri în domeniul construcţiei; văduv, în urma unui accident de automobil, în care şi-a pierdut prima soţie.

Ambii gândesc acum că ofertele de fericire ale vieţii nu s-au epuizat în jurul vârstei de cincizeci de ani, chiar dacă au fiecare câte un băiat matur, aflaţi la vârsta întemeierii unei familii.

Fiul Ilincăi se numeşte Bogdan şi este căsătorit cu Andreea, care aşteaptă un copil; cel al lui Ştefan poartă numele de Iuliu şi e logodit cu Alexandra, urmând să facă nunta în toamnă.

Mai apare şi un fost coleg de liceu al Ilincăi, Gicu, văr cu Ştefan – şi care continuă s-o simpatizeze pe femeia cea apetisantă, elegantă şi veselă. Dar toata acestea le aflăm pe parcurs, dezvăluite cu încetinitorul, aşa cum o cunoaştem şi pe Delia – colega cea urâtă a Ilincăi (antiteză necesară pentru sublinierea frumuseţii celei dintâi), având un copil dintr-o legătură întâmplătoare cu un bărbat care refuză s-o ia de soţie, dar se ocupă de creşterea băiatului, asigurându-i o pensie convenabilă.

>>>>>>>>>>>>>>

By LSR

Elena Trifan: JURNAL DE LECTURĂ – VICTOR RUSU NORI ÎN SOARE

Elena Trifan, autoarea volumului de versuri “Nori în soare”, recent apărut la Editura “Singur” din Târgovişte, este o eminentă profesoară de limba şi literatura română, cu doctorat în filologie, care şi-a pus în valoare, cu strălucire, câştigurile de cunoaştere şi înţelegere ale atâtor ani de studii aprofundate în domeniu de-a lungul bogatei, prodigioasei sale cariere didactice în învăţământul preuniversitar. Nimic mai firesc, deci ca un mare pasionat, iubitor şi avizat cunoscător de literatură să se lase sedus de tainicul, fascinantul ritual al creaţiei lirice.2015-06-08_180259

Substanţiala selecţie din poeziile sale, ce se constituie în sumarul volumului “Nori în soare”, poate fi citită ca o succesiune de secvenţe semnificative şi reprezentative ale unui jurnal liric, scris în ritm susţinut, poate cotidian, de autoarea lui.

Cu o asemenea miză de intimă rezonanţă nu ambiţionează la o pregnantă originalitate în planul mijloacelor de expresie, imagistic, ci vizează “o defulare, un mod de manifestare a unor sentimente interioare” (prof.dr. Aldo Cuneo, Universitatea din Pisa) a “multitudinii de emoţii care o copleşesc”, după observaţia partenerului din succinta prefaţă a volumului, semnată de doamna Livia Ciupercă.

Apelând la un imaginar lipsit de o forţă de sugestie şi revelatoare aparte şi cu un limbaj poetic destul de comun, Elena Trifan, spirit cultivat şi sensibil, izbuteşte totuşi să scrie “în dulce stil clasic” poezii notabile, la un nivel estetic cel puţin onorabil, care sunt salvate în cele mai multe cazuri de la platitudine şi prozaism de sinceritatea şi intensitatea, de autenticitatea şi generozitatea unor trăiri, gesturi şi atitudini lirice de o reală elevaţie.

Poeziile de inspiraţie religioasă, biblică, reunite în primul ciclu al volumului “Infinitul iubirii” au, într-adevăr, nu de puţine ori “profunzimea unei rugăciuni” (Aldo Cuneo), sunt “adevărate flori duhovniceşti, care preaslăvesc jertfa Mântuitorului nostru Iisus Hristos” (Livia Ciupercă)şi infinita lui iubire de oameni. Cu valoare de psalmi şi “imne” de slavă pentru jertfa Mântuitorului, “infinita iubire” şi Sfânta Sa lucrare duhovnicească, poeziile din acest ciclu au un timbru solemn, ritualic şi un limbaj intens, substanţial sacralizat, ce se mulează armonios în matricea silistică a unei prozodii îngrijite atent, cu ştiinţa şi arta cuvântului ce prezidează/guvernează o rostire poetică de o fineţe şi puritate melodică, liturgică, învestită cu sensibile sugestii de ordinul trăirilor şi fiorilor de factură metafizică: “În seva florilor e sânge/Şi-n lemnul crucii e pământ”./În sufletul Măicuţii curg doar lacrimi/Şi-n miezul pâinii e trup sfânt” (“Iubire însângerată”, p. 11) sau “Din flori de grâu şi-n flori de crin/Se-nalţă chipul Lui cel Sfânt, /Izvorât din matca Lumii/Şi din taina înţelepciunii…” (“Chipul sfânt”, p. 10)Şi în sfârşit “S-a născut din vis de dor şi din taină călătoare/El în lume aşteptat ca o mare sărbătoare./Este viu şi e-n- trupat din iubire şi iertare,/Este-al lumii Împărat răsărit în loc de soare…/Este viaţa fără moarte, este glas de-nţelepciune,/Este alfa şi omega a ce-a fost şi o să vină,/Este visul omenirii de iubire şi lumină.” “Întruparea iubirii”, p. 10)

În ciclurile “Natura, farmec şi suferinţă” şi “Fascinaţia ţărmurilor, de la Marea Neagră la Marea Adriatică” autoarea practică o poezie peisagistică de o anume expresivitate, o bună parte din poemele de această factură relevând convingător virtuţile plasticizante ale unui discurs liric ce se finalizează în stampe naturiste ce se reţin graţie “desenului” şi cromaticii lor sugestive şi, mai ales, datorită simplităţii, firescului şi sensibilităţii cu care sunt încorporate în tuşele descriptive cu relief expresiv-pregnant trăirile şi stările de spirit definitorii, dominante ale eului/eroului liric: “Nessebar, un cuib de piatră/Şi un gând de pescăruşi,/Eşti lumina dintre ape/Şi izvorul de virtuţi…/Te-ai născut zâmbind pe ape,/Ai visat numai la sfinţi./Ai pus piatră peste piatră/Şi-ai clădit altarul sfânt.” (Nessebar, p. 55)sau această delicată, ingenuă “Invocaţie” ce se înalţă la puritatea şi vraja incantatorie a folclorului pentru copii sau a unui seducător, fascinant descântec “Soare, soare, sfinte soare,/Fii iar aur pe răzoare!/Dă-ne raze aurii/Pavăză pentru copii!/Dă-ne holde pe ogor,/Dă-ne pâine în cuptor/Mângâiere pentru flori/Apă rece în izvor!…” (“Invocaţie”, p. 33)

Mai declarative, mai prozaice, mai reanimate de undele unui autentic lirism mi se par unele poeme din ciclurile “Pământul veşniciei” şi “Dedicaţii”.

Tipărind volumul de versuri “Nori în soare”, distinsa profesoară Elena Trifan ne-a deschis larg cu emoţie şi bucurie, o fereastră luminoasă către labirintul afectiv al unui suflet frumos şi curat.                

By LSR

Academia Americană Română de Arte Şi Ştiinţe organizează cel de-al 39-lea Congres ARA la Frescati, Roma

                                                        AFIŞ

The American Romanian Academy of Arts and Sciences  announces the 39th Congress National Institute of Nuclear Physics, Frascati, Roma

July 28-31, 2015 2015-06-08_230253

It is a distinct pleasure to invite you to the 39th ARA Congress. Intellectuals of the Romanian descent from all around the world, and friends of Romania of all nationalities, will meet to discuss recent contributions to art and science. Submissions are invited on all topics of the areas of activity that ARA is presently involved.

 

the 39th ARA Congress National Institute of Nuclear Physics, Frascati, Roma

July 28-31, 2015

It is a distinct pleasure to invite you  to the 39th ARA Congress, which will be held at the National Institute of Nuclear Physics, Frascati, Roma, July 28-31, 2015.

Intellectuals of  Romanian descent from all around  the world, and friends of Romania of all  nationalities, will meet to discuss  recent contributions to art and science. In addition, workshops and panel discussions will present revolutionary ideas in  technology, arts, and other fields that  mark our lives and shape our future.  Please join us. 

We invite submissions in the following categories: (1) Formal Papers and Individual Presentations; (2) Panel Discussions; (3) Student Posters; (4) Creative Arts Presentations.

                                                      info@AmericanRomanianAcademy.org

By LSR

Mihaela Aionesei – POEME

în paşi de linişte

 

armură de cruce adormită

adiind

nu mă tângui2015-06-08_175301

 

ceva în culori a început să respire

 

din pieptul ierbii răsar cerbii

asmuţind primăvara

 

rămân în linişte

să presimt dorul

din pieptul

celei pline de oftat

 

>>>>>>>>>>>>>>

By LSR