Elisabeta IOSIF – Crochiu de primăvară

Nimic nu mă mai șochează

Când vine primăvara.

Ea se ascunde în mine,

Imagine1Mă anunță că exist,

Tresare la durerea de mugur,

Se-nmulțește azuriu în livadă,

Mă îmbogățește prin cuvinte

Atenționându-mă, că universul

Se învârte în jurul meu

Și că frunza, cu care semăn,

Poate fi astfel, veșnic vie.

Elisabeta IOSIF

7 martie, 2015, Parcul Herăstrău

By LSR

George ROCA – ÎMBRĂŢIŞARE

ÎMBRĂŢIŞARE


dacă te-aş întâlni
ţi-as spune2015-03-11_215405

să te prefaci într-un avion

tu,

pentru a-mi face pe plac
ţi-ai desface braţele

şi ai plana lin spre mine

 

eu…

m-aş preface în pasăre
şi apropiindu-mă de tine
ne-am împleti aripile

într-o îmbraţişare de suflet şi trup

mângâindu-ne tandru

până când am simţi
simbioza iubirii noastre…

ETREINTE

 

si je te rencontrais, 

je te dirais

2015-03-11_221432de  te changer en avion

 

toi,

pour me faire plaisir,

tu déploierais tes bras

et planerais doucement vers moi.

 

moi,

je me changerais en oiseau

et  m’approchant de toi,

nous entrelacerions  nos ailes

en une étreinte de corps et d’âme,

nous caressant tendrement,

jusqu’à sentir

By LSR

Elisabeta IOSIF – Mama

O floare pentru mamaÎmi pune-o floare mama, în oglindă

Și-un curcubeu strâns bine într-o fundă.

Miroase părul ei a flori de tei,

Doamne, aș vrea să locuiesc în ochii ei

Și-ncerc iubirea să i-o desenez pe cer…

Și s-o reverse apoi spre mine. E tot ce-i cer.

By LSR

Ştefan DUMITRESCU – O CARTE DE POEZIE CA UN AMURG ÎNFLORIT PE DINĂUNTRU

Cronica literară la volumul de poezie „În amurg”, al poetei Emilia Ţuţuianu

DUMITRESCU-Stefan-WBÎntr-o lume cenuşie, balcanică, pestriţă, tristă, egoistă, invidioasă, semiconştientă, cum este lumea literară românească, întâlneşti oameni de o frumuseţe extraordinară, încât ţi se par monumente culturale sau crini înalţi ca nişte plopi proiectaţi pe zare…Oraşul Roman are două asemenea personalităţi de o frumuseţe spirituală care nu se poate să nu te emoţioneze şi să nu te uimească. După ce am citit de mai multe ori cartea domnului Gheorghe A. M. Ciobanu, în care se apleacă asupra mitului Mioriţei, pe care îl investighează cu toate mijlocele dăruite de Domnul fiinţei omeneşti, şi după ce am discutat la telefon cu Domnia sa,TUTUIANU-Emilia---IN-AMURG-cop-wb am avut şi mai clară în minte imaginea unei personalităţi care te copleşeşte prin dimensiunea sa omenească, prin truda ei de furnică, aplecată decenii de-a rândul asupra culturii pe care o sporeşte cu fiecare zi. Domnia sa face parte din oamenii mari pe care i-am întâlnit în lumea aceasta, prea plină de oameni mici.

A doua personalitate este doamna Emilia Ţuţuianu, bibliotecară în acest oraş, pe care mi-o imaginez ca pe o fiinţă delicată, fragilă, sensibilă. Frumuseţea sufletului ei mă face să cred că este de origină îngerească… Însă, pe cât de delicată şi fragilă, pe atât este de luptătoare, de truditoare, de creatoare, dăruită total culturii. Cetăţenii oraşului Roman ar trebui să fie recunoscători acestor două mari personalităţi culturale (acestea sunt cuvintele care cartelizează foarte bine aceste două personalităţi). Iar marile personalităţi culturale au şi ele, ca toate fiinţele omeneşti, nevoie de căldură, de aprecierile şi de ajutorul semenilor lor!

Să creezi o revistă literară de înaltă ţinută, aşa cum este revista Melidonium, pusă în slujba culturii române, pe care o sporeşte, şi să scoţi cărţi, să descoperi şi să impui personalităţi culturale aşa cum este neobositul nonagenar, domnul Gheorghe A. M. Ciobanu, nu e puţin lucru.

I-am citit de mult timp şi de mai multe ori, adoua carte de poeme intitulată „Înamurg” (iată un cuvânt cu o muzicalitate sonoră, generator de profunzime, de atmosferă şi de lumină poetică) apărută în anul 2004 la editura Timpul, Iaşi. Nici nu ai crede că au trecut zece ani de la apariţia cărţii, atât de fragede sunt versurile, atât de pură este substanţa care le străbate!

Vrem să semnalăm de la început talentul ţipător şi subţire, profund şi inspirat al domnului Iosif Haidu, graficianul cărţii, ale cărui desene intră într-o rezonanţă semantică şi muzicală desăvârşită cu ideile şi cu atmosfera poemelor. Grafica volumului creşte din poeme, îmbogăţindu-le, trimiţându-ne la sensurile profunde ale poeziei. Sinestezia este totală.

Ştiam că trebuie să recenzez cartea, vedeam că timpul trece, şi totuşi nu mă puteam hotărî să scriu cronica…Simţeam la fiecare lectură că îmi scapă multe lucruri subtile şi nespus de preţioase. Abia la a doua lectură am realizat că dedicaţia cărţii este de fapt un poem, care are rolul unei porţi magice… Pe sub această poartă intrăm în universul poetic al cărţii, care este o întoarcere în copilărie, o căutare, dar este şi un rai în care amurgul este veşnic: „Dedic această carte bunicilor mei: Ioana şi Ion Mureş, cei care mi-au transformat copilăria într-un vis etern”

>>>>>>>>>>>>>

By LSR

Geo CĂLUGĂRU: SCRIERILE – SALVARE ŞI ETERNIZARE

Volumul de eseuri întitulat „Gânduri de utrenie” apărut la editura Mirabilis, mi-a oferit bucuria de a constata că doamna doctor Elena Armenescu este nu doar o poetă de certă profunzime şi sensibilitate, ci şi o eseistă de acceaşi factură. ARMENESCU-GDU-cop-wbCele treizecişidouă de eseuri care alcătuiesc acest volum de o mare bogăţie şi diversitate a gândurilor de utrenie, de început de zi, de viaţă, de conştienţizare a propriei identităţi şi a capacităţii de a le exprima deosebit de captivant şi convingător, confirmă aprecierea de mai înainte.

Cartea se deschide cu un motto, cugetare a lui Cicero: „Dacă ai o grădină şi o bibliotecă, ai tot ceea ce îţi trebuie”. Cu câteva titluri, am constituit un frumos enunţ, care rezulţă şi din lectură: Soarele – ne asigură autoarea – o întâmpină zi de zi La poarta veşniciei, pentru a-i dărui Gândul de dimineaţă, care-i activează toate energiile ce o conectează la întregul univers şi o îndeamnă tranşant Îndrăzneşte, să se poată bucura de Visele din zori.

Scriitoarea Elena Armenescu iubeşte intens capitala în care trăieşte, munceşte, iubeşte şi este iubită. Tocmai de aceea îşi exprimă uneori mâhnirea şi chiar indignarea, când pe străzile Bucureştiului, cândva pline de farmec (de unde şi supranumirea de ”Micul Paris”) întâlneşte azi multă mizerie, gunoaie luate de vânt, şi invită la corectarea urgentă a atitudinii, la fapte din partea celor datori să restabilească ordinea. Pentru dânsa, iubirea constituie cordonul obilical care o pune în legătură cu Dumnezeu, cu tot ceea ce o înconjoară şi calea prin care îşi cunoaşte tainele inimii. De aceea ne îndeamnă să ne iubim semenii, să-i ajutăm să se descopere pe ei înşişi ca părţi ale dumnezeirii, crezând în perfectibilitatea fiinţei umane. Nu sunt surprins, dimpotrivă când autoarea mărturiseşte şi în acelaşi timp ne îndeamnă să iubim: ” vei înflori iubind, pentru că iubirea te va înconjura pretutindeni şi vei înţelege Legea”

Iubirea implică încredere în tine însuţi, în Dumnezeu şi în cei din preajma ta. Când încrederea – chiar în cazul unei prietenii îndelungate – este zdruncinată şi începe să se dilueze, până la a fi sufocată, culminând cu despărţirea, conduce la o profundă durere. Câtă dreptate are eseista Elena Armenescu când consemnează că păstrarea încrederii unul în celălalt este vitală pentru păstrarea acestui frumos sentiment omenesc, şi scrie toate acestea întru ţinere şi luare aminte!

Bucurându-se adesea precum un copil, de tot ceea ce înseamnă viaţă, autoarea este convinsă şi încearcă să ne convingă şi pe noi, că ne terebuie atât de puţin să scăpăm de tristeţe, şi prilejuri de bucurie sunt la tot pasul, dacă ştim să le descoperim. Ca să ne dovedească, ne poartă cu o naturaleţe cuceritoare, prin locuri încântătoare ca să ne încărcăm plămânii cu aerul tare al munţilor, şi să ne bucurăm ochii cu peisaje desprinse parcă din basme. Lor li se adaugă palate , castele, monumente muzeale din ţările pe care le-a vizitat ( Grecia, Italia, Franţa, America ş.a) pe care datorită harului cu care ni le aduce sub ochi, simţim (când citim) că ni se taie respiraţia. O deplasare în Gorj, pe urmele lui Brâncuşi, la Hobiţa, unde s-a născut cel ce avea să fie apreciat la nivel mondial, drept părintele sculpturii moderne, este pur şi simplu bulversată, siderată chiar de nepăsarea strigătoare la cer a autorităţilor faţă de memoria lui Brâncuşi, a cărui moştenire inestimabilă a ajuns o povară de care nu ştiu cum să se lepede.

>>>>>>>>>>>>>>

By LSR

Melania CUC – MONADE (2) – POEME BILINGVE

PLANUL DIVIN

 Mâinile amândouă se întind la soare

Pe muşamaua cu margarete sălbatice.

Milositv esti, Doamne,

CUC-Melania-2014b-wbÎn dimineaţa asta cu ruj gras pe buze

Şi cafeaua bună

Fierbând fără foc, fără zahăr…

În planul divin, la nord dinspre sud,

Un portar reumatic

Şi clientul hotelui de cinci stele,

Beau berea rece din aceeaşi halbă.

Pe gardul electric

Numai rochia mea flutură ca un steag comunist.

Vă rog, ascultaţi!

Recunoştinţa generaţiei mele vine cu buldozerul

Prin pereţii de sticlă ai cinematografului în care

Scenele de război sunt derulate cu încetinitorul.

Role de celuloid s-au aprins

Fără brichetă,

Fără chibrit.

 

IL PIANO DIVINO

 Entrambe le mani si tendono al sole

Sull’incerata con margherite selvatiche.

Sei misericordioso, Signore,

In questo mattino dal pesante rossetto sulle labbra

E caffè buono

Bollente senza fuoco, senza zucchero…

Nel piano divino, da nord a sud,

Un portiere reumatico

E il cliente dell’hotel da cinque stelle,

Bevon birra fredda dalla stessa pinta.

Sulla recinzione elettrica

La mia veste appena sventola come bandiera comunista.

Per favore, ascoltate!

La gratitudine della mia generazione viene con la ruspa

Tra le pareti di vetro del cinematografo ove

Le scene di guerra si svolgono al rallentatore.

Rotoli di celluloide ardon

Senza accendino,

Senza fiammifero.

>>>>>>>>>>>>>>

By LSR

Florica Gh. CEAPOIU – Întru „Tihna pelerinului” citind „Cuvinte de mătase”

3 februarie 2015. Când, după mai multe săptămâni reci şi mohorâte, soarele ne-a zâmbit binevoitor, STUPARU-Ioana-X-wbne-am întâlnit încă o dată pentru a ne încălzi sufletele, într-un popas prietenesc, spre Tihna pelerinului, la căldura Cuvintelor de mătase ale scriitoarei Ioana Stuparu, pentru ca printre Autori şi atitudini să înţelegem mai bine taina devenirii prin scris. Romancieră, scriitoare de proză scurtă, cronicar literar şi poet, Ioana Stuparu ne uimeşte şi de această dată prin generozitatea şi blândeţea sufletului său ales, prin şoapta ei calmă şi alinătoare, adevărat balsam pentru cei din preajma domniei sale.

Pornind de la convingerea că două dintre tainele care guvernează rezultatul creaţiei literare sunt „sensibilitatea dăruită scriitorului de către Dumnezeu” şi „înzestrarea de către divinitate a scriitorului cu arta de a transpune în cuvinte tablouri pictate imaginar” şi sentimente cutremurătoare, volumul Tihna pelerinului – cronică literară, exegeze, portrete, omagii, apărut la Editura Semne, 2014, se deschide, nu întâmplător, cu „Invocarea divinului în creaţia literară”, cu referire concretă la Antologia Sonetului Românesc. Lucrare în trei volume, realizată de poetul-cărturar Radu Cârneci şi editată de Muzeul Naţional al Literaturii Române, între anii 2007-2009, cu sprijinului Ministerului Culturii şi Cultelor, prin Fondul Cultural Naţional, antologia cuprinde un volum copleşitor de muncă, dar „se impunea ca o necesitate de istorie culturală, spre a demonstra că, într-o perioadă relativ scurtă (de nici două sute de ani!), poezia românească, în principal sonetul, au parcurs o distanţă spirituală pe care alte culturi au împlinit-o într-un mileniu, aproape”.

Marea bogăţie literară, oferită de această lucrare, care cuprinde în paginile sale peste 450 de autori români adunaţi din toate provinciile istorice, dar şi de pe meleaguri străine, totalizând mai bine de 1300 de titluri de sonete, precum şi spectrul larg al modului în care poeţii invocă divinitatea: rugă, mulţumire, năzuinţă, iertare, slavă, mărturisire etc., i-au dat scriitoarei Ioana Stuparu posibilitatea se ne reamintească o parte dintre sonetele religioase scrise de-a lungul vremii, începând cu Timotei Cipariu, Cezar Boliac şi Crişan V. Muşeţeanu şi continuând cu Tudor Opriş, Radu Cârneci, Petru Demetru Popescu, Florian Saioc, Alexandru I. Rotaru, Ion Butnaru, Dumitru Bălăeţ, Marin Sorescu, Florica Gh. Ceapoiu şi Cezarina Adamescu.

Cu acest prilej, mă alătur prietenei mele, scriitoarei Ioana Stuparu, spunându-i maestrului Radu Cârneci: Mulţumim! Mulţumim! Mulţumim! „Antologia Sonetului Românesc se află în bibliotecile noaste” sufleteşti, „ne-am bucurat enorm pentru această realizare a domniei voastre”, „am visat în taină” pentru că vă intuiam imensa strădanie, „ne-am rugat în taină” pentru sănătatea dumneavoastră şi pentru „apariţia acestei lucrări de o deosebită însemnătate pentru literatura română”. Şi, fiindcă între filele acestei antologii „s-au cuibărit cântecul, dragostea şi dorul de viaţă, iar peste toate acestea au curs din belşug, sclipind într-un fel nelumesc, picuri din Lumina divină”, adaug că, pentru ca bucuria noastră să fie deplină, compozitorul, interpretul, traducătorul şi poetul Florian Chelu Madeva, cucerit de vraja sonetului în general şi a sonetului românesc în special, întru o nouă izbândă a frumosului esenţial, a realizat un nou model cultural – intitulat „sonet muzical” – şi a transpus în această formă muzicală, în cele patru părţi (deja editate) ale lucrării Sonet – Antologie Românească, Editura Primus, Oradea, 2012-2014, sonetele a peste 300 dintre cei peste 450 de poeţi menţionaţi în filele Antologiei Sonetului Românesc.

>>>>>>>>>>>>>>>

By LSR

Alexandra MIHALACHE – POEME NECUPRINSE

 INFINIT

Stele cad în marea vremii

Strălucind prin infinit,

Inimi ţes fără de temeriMIHALACHE-AlexAndra-WB2

Versuri vii în răsărit.

 

Timpul mângâie tăcerea

Ce domneşte-n amintiri

Răscolind în val iubirea-

Dor nescris în nemuriri.

 

Gândul rătăceşte-n ceruri

Printre norii grei, de plumb,

Sufletul dezmiardă ţeluri

Care-n flori de rouă plâng.

>>>>>>>>>>>>>>>

By LSR

Elena BUICĂ – TATIANA DABIJA – PLASA UNEI ILUZII

         Cunoscând câteva date biografice ale poetei Tatiana Dabija, te întrebi, ce o determină să se risipească în poezii, ca apoi să se adune pentru a le dărui semenilor săi? Ce altceva ar putea să o determine, fiind un om împlinit, cu facultatea de drept terminată, acum doctor în drept, cu o bogată activitate ştiintifică, cu un seviciu onorabil, căsătorită cu un creator deDABIJA-Tatiana-PLASA-UNEI-ILUZII-cop-wb frumos, Nicolae Dabija, scriitor, istoric literar, om politic şi tribun al Basarabiei, cu doi copii minunaţi, dacă nu setea de lumină izvorâtă din artă împletită cu dorinţa de a-şi căuta un loc de taină, aşa cum poate oferi numai poezia, loc în care să-şi poată regăsi sinele?
Urmărind cazna izbăvitoare a creaţiei sale, remarcăm că poeta Tatiana Dabija se hrăneşte din cuvânt, slujind poezia cu dăruire. Înzestrată de Pronia Cerească cu multe daruri de suflet, a reuşit să împletească înţelepciunea cu o cumpătare controlată şi să împărtăşească prinosul de har, sensibilitate şi putere de creaţie celor care rezonează la asemenea daruri. Recunoscându-i-se aceste daruri, a fost răsplătită cu mai multe premii şi diplome şi face parte din mai multe antologii şi culegeri de poezii.
Cu volumul de poezii „Plasa unei iluzii”, apărut bilingv, român-englez, autoarea nu se află la primul său volum. A fost precedat de placheta de versuri Taina sufletului 1993 şi Tăceri suspendate 2011.Volumul Plasa unei iluzii, un monolog interior abia şoptit, este o oglindire a unui sistem de valori pe care poeta şi l-a sedimentat pe parcursul unei vieţi de trăiri, după structura sufletească şi concepţiile proprii, sau despre felul cum stabileşte relaţii noi între lucruri, între eul său şi lumea înconjurătoare Mintea sa iscoditoare este mereu în căutarea unui tărâm al împlinirilor interioare.
Volumul cuprinde un spectru larg al temelor care o preocupă pe autoare. Cum altfel ar putea fi un poet, dacă nu ar fi preocupat să surprindă o mare diversitate de trăiri interioare precum iubirea, neliniştea, tristeţea, durerea, regretul, sentimentul religios, dragostea de ţară şi de limba română, ori aspecte din viaţa societăţii în care trăieşte, frumuseţea naturii, în genere, teme şi motive poetice ale oricărui creator de frumos, teme pe care le întâlnim şi în acest volum.
Deschizând cartea, chiar din primele pagini, observăm că se strecoară o notă gravă, de melancolie, sau de zbucium sufletesc, de trăire în şi pentru iubire. Ilustrativ este chiar catrenul Clipa cu care se deschide volumul: „Să mă iubeşti cum iubeşte un pictor pânza sa albă –/ Din lumea întreagă să-ţi fiu cea mai dragă/ Şi orice mi-ar aminti inima mea rănită,/ Îţi voi deschide în grabă uşa de aşteptări ruginită…//”
Este definitorie pentru poetă această poezie abia îngânată, în care se strecoară licoarea cu gust dulce-amărui ce sugerează miracolul celui mai frumos sentiment care uneşte partenerii într-un cuplu. Poeta simte nevoia unui confort psihic al stabilităţii şi de aceea, statornicia dragostei o îndeamnă să nu ţină seama de intemperiile vieţii. Simţind cât valorează iubirea, lasă să treacă de la sine, ieşind iubitului în întâmpinare, dăruind fără întrerupere, căci iubirea nu are vârstă. Aşteptă cu răbdare să intre aer proaspăt în viaţa intimă, deoarece nu crede în ireversibilitatea sentimentelor

>>>>>>>>>>>>>>>>

By LSR

Adrian BOTEZ – POEMELE SFÂNTULUI VALAH (2)

SFÂNTUL DE VINERI

(lui Van Gogh)

 

BOTEZ-A-sp-wbîţi mulţumesc pentru-ncăpăţânare

arzând pe pânză ca şi-n viaţă – -exasperat!

pe Dumnezeu îl culci în chiparoşi – curat

trezit Hristos – numeşti-l soare-n floare

 

pictezi cu-arterele deschise curcubeu

fierbi sânge pe pământ precum şi-n cer:

pe pânză-nghesui zeul lângă zeu

încât brusc raiu-ai vlăguit – apter!

 

înfometat şi mìzer sfânt de vineri

ai tâlhărit de rosturi universul

urechea ţi-ai desprins – s-asculte versul

 

care cutremură-n extaze aştri tineri

…iscat altar de sori care trudesc

îţi mulţumesc – Van Gogh – îţi mulţumesc!

>>>>>>>>>>>>>>>>>

By LSR

Gabriela Căluțiu Sonnenberg – Poiana a treia

Gabriela Căluţiu SonennbergGhioceii nu sunt niciodată punctuali. Cu toate acestea, de fiecare dată când apar, vin exact atunci când le e sorocul: uneori în februarie, alteori în martie. Oare în emisfera sudică or crește? Dacă da, când oare? În august, probabil.

Mă rog, de fiecare dată ne iau prin surprindere și ne minunăm că iarăși le-a venit vremea, pe neașteptate parcă, așa cum pe neașteptate se termină și luna februarie, lăsându-ne cu gustul acela amar de neterminat. De parcă ne-ar fura cineva două-trei zile la sfârșit, smulgându-le cu de-a sila!

Cu siguranță există ghiocei și în Spania, prin zonele nordice, departe de climatul blând al Mediteranei. Din păcate, pe litoralul iberic nu cresc nici ghiocei, nici viorele, nici lăcrămioare, mâțișori sau liliac.

Păi dacă vestitori nu sunt, atunci oare mai putem vorbi de 2015-03-09_231927primăvară?! Într-o țară care nu cunoaște mărțișorul, la ce te mai poți aștepta? Ehehei, la minuni, firește, doar nu degeaba se spune că primăvara e un miracol încărcat de seve și de subînțelesuri!

Bineînțeles că există și aici o primăvară, o altfel de primăvară, dar noi o avem și pe a noastră, cea pe care ne-o inducem și adjudecăm. Încăpățânați purtăm mărțișor la piept și povestim despre ritualurile și obiceiurile de acasă, momind-o cu amintirile copilăriei românești. Pentru că primăvara nu are nimic de-a face cu plimbarea unor planete prin sistemul solar; e-o stare de spirit, imbold irezistibil al trezirii la viață. De fapt, cei care se plimbă suntem noi.

”Duminică ne ducem în plimbare în ”Poiana a Treia”, decreta mama, așa, din senin, într-o zi ca oricare alta, după ce venea din curte și-și descălța cizmele pe prag, curățându-le de noroi.

”Ești sigură?”, întreba tata, scrutând-o mirat. ”Nu-i oare prea devreme? Pe la nimeni  n-am văzut ghiocei. Poate-i cazul să mai așteptăm”.

”Sigură nu sunt, dar așa simt”, răspundea mama, surâzând ștrengărește. Cred că zâmbea pentru că o amuza ideea tatei. Cum adică, să existe cineva care să ne-o ia nouă pe dinainte?! Ași! Cel mult vreun țigănuș grăbit de prin colonia de la capătul satului; numai aceia găseau primii ghiocei-firicei, pe care-i rupeau fără milă, abia înmuguriți, cu clopoțelul încă verde, fără codiță.

Cu buchetele noastre nici nu se comparau! Ce-aduceam noi din pădure se încadra la cu totul altă dimensiune. Erau buchetele mari, aproape rotunde, atârnând ca niște globuri uriașe și revărsându-se peste pumn, îngropându-l practic în întregime în albul lor punctat de verde crud. Ciorchini hiperbolici, cu cozi lungi și elastice, care aveau nevoie de un borcan întreg pe post de vază, certându-se parcă între ei ca să-ncapă toți laolaltă!

Știa ea bine ce zicea, mama. Între localnici se dădea un fel de competiție inoficială pentru primul loc, pentru întâiul ”găsitor”. Cel care aducea primii ghiocei se bucura pentru scurt timp de atenția tuturor, având un statut oarecum asemănător celui de vestitor al Învierii sau al Nașterii Domnului. Și apoi mai era ceva: ghioceii se trec repede. Sunt așa de efemeri încât dacă le ratezi apariția n-ai timp să recuperezi handicapul decât … la anu și la mai mulți ani.

Cum dădea mama semnalul, săream toți de bucurie, țopăind cu entuziasm. Căci excursia dura cel puțin o jumătate de zi iar cărare într-acolo nu exista. Trebuia un ghid bun și un dram de noroc ca să dai de capricioasa poiană înfundată în inima pădurii Bradului. Căci era cochetă și schimbătoare poiana asta, a treia, ca primăvara însăși.

>>>>>>>>>>>>>>>>

By LSR

Nicu Doftoreanu – TANGOU DESPRE ERORILE IUBIRII

Motto

                             N-am cerut vieţii nimic. Tot ce am avut, i-am smuls.

                                            Şi tot ce n-am avut, mi-a furat.

                         Mark Twain 1835-1910

 NicuDoftoreanu

NELINIȘTIT,

            fiind încă bântuit cu disperare,

De ceea ce a fost cândva

Fantoma fericiriri trecătoare,…ce mai doare,

REGRETUL nu-și dezvăluie, mai niciodată,

Adevărata faţă depravată,

Chiar dacă datorită lui revine moda dealtădată,

                                   reînviată-n artă !

Rămân de nepătruns pentru profani,

Semnalele,… banale peste ani,

           Transmise prin limbaje nonverbale, de iubire,

Ce depaşesc în forță,…fiind subtile,

Mesaje scrise-n fraze uzuale…pe mii și mii de file.

Când se opresc ideile-n baraje de-aroganță

Clădite-n…stânca inimilor goale, pline de …prestanță,

Simțim adevărate provocări

            Ce se aruncă măştii de speranţă falsă-n faţă !

Când oare-o să-nvațăm…că dacă regretăm

Nu-i sigur ca vom smulge semne de-ndurare,

De la-nceputul vieții viitoare ? !

Este greșit s-aștepți doar regretând !!

Deoarece atunci…constați plin de stupoare

Cât de profund, e timpul tinereţii care tocmai a clacat şi…moare

            Fiindcă…Nimicul” nu e chiar ceea ce pare

Când, bunăoară, încă încercăm,

            Să descifrăm… a câta oară ?!

Erorile iubirii de odinioară !

 

Nicu Doftoreanu- 5 Noiembrie 2011, revizuit 2013

(Publicat în Volumul .«Tangouri de ieri, Tangouri de azi « apărut la Editura Arefeana în anul 2012 )

By LSR

Floare Candea – Poem

Mă gândesc ca azi,

Ființa mea să o împart

….. în fleyere,

Să îmi fac matematica mulţimilor

Prin aritmetica zilei.rasfatul libelulei

Ştii…

La înserat, mă socot o nesătulă

Am așa un junghi…împotriva mea

- Ce frumoasă…eram,

Cât  o clipă de cer albastră!

Acum jumătatea …

Mi se prinde de o lume

Cealaltă de părul tău ….cât alb!!!!

Cu amprente  la vedere

Lasă agrafa acolo,

E alt peisaj e răcoare …

și crinii miros…..e lumea lor…

By LSR

Elena BUICĂ – ORICE ÎNCEPUT E O PRIMĂVARĂ

„Lui George Roca,

pentru un nou început…”

BUNI-SANZIENE-ok-wbAm iubit întotdeauna începuturile, de toate felurile, aşa scurte cum sunt ele, amintindu-ne de un tren care trece printr-o gară mică. Iubesc începuturile înainte de orice, pentru că au frumuseţea şi freamătul unei primăveri, aşa cum primăvara are printre altele şi farmecul unui început. Aşteptând începutul miracolului primăverii, nu putem pune stavilă bucuriei de a o întâmpina şi nu putem rezista promisiunilor aduse de mărţişoarele zilei de 1 Martie. Chiar dacă în Canada primăvara începe mai târziu, toţi românii poposiţi pe aceste meleaguri o purtăm în suflet cu debut tot în luna martie, fiindcă aşa s-a instalat ea în codul nostru genetic.

Dar oricând ar veni, începutul primăverii este fără tăgadă simbolul reînvierii naturii, iar noi, oamenii, fiind parte integrantă a ei, îi întregim tabloul renăscând odată cu ea şi cântând imnul bucuriei în aceeaşi partitură a orchestrei Universului. Primăvara musteşte a renaştere, ca o întoarcere cosmică spre începuturi, ca o altă geneză care, de fiecare dată, se arată mai promiţătoare, mai darnică, mai deschisă spre proiecte.

Energia primăverii, printr-un mecanism încă necunoscut nouă, ne trezeşte propriile energii, retrăind fiecare clipă a renaşterii. Această energie a noului început ne ajută să reorganizăm planurile noastre interioare, să facem curăţenie în suflet şi să facem o altă ordine, să stabilim o altă ierarhizare a priorităţilor. Sfârşitul fiecărui început încheie ceva lăsând loc altor începuturi în care putem valorifica experienţele pe care le purtăm cu noi. Primăverile, ca orice început, poartă in ele esenţa binecuvântată a vieţii.

Ca la orice început de drum, simţim imboldurile speranţei, ale unor noi dorinţe de împlinire, ne simţim învăluiţi de o vibraţie care ne cufundă în noi, într-o iubire caldă gata să o dăruim, numai să fie cineva care să o primească cu braţele deschise.

Iubesc toate începuturile fiindcă totul este altfel şi pentru că totul îţi pare posibil. Ca oameni maturi şi chiar vârstnici, putem să retrăim momente încărcate de farmecul inocent al copilăriei, să uităm de griji şi de necazuri. E o mare binefacere să uităm de tot ce e în jurul nostru, să nu ne intereseze dacă e luni sau marţi, să uitiăm ce vârstă avem, inima să ne bată mai repede şi să ne surprindem înfioraţi ascultând chemarea vreunei amintiri pe care să o retrăim în deplinătatea ei. E un fel de nebunie frumoasă, pe care nu o pot ocoli nici chiar firile cele mai reci şi mai calculate.

Iubesc fiorii începuturilor de multe feluri pentru că au un anume farmec, pentru că sunt purtători de un aer primenitor, pentru că ne animă şi ne farmecă. Imi plac începuturile fiindcă sunt incitante prin durata lor scurtă. Vieţuind în bună vecinătate cu sfârşitul lor, abia au timp să ne lase să respirăm şi să ne şoptească în trecăt că magia există.

>>>>>>>>>>>>>>>>

By LSR

Carmen NOROCEA – SUSPINUL FLORILOR DE CRIN (2) POEME

 AMINTIRI

 NOROCEA-Carmen-WB

Foşnesc în mine atâtea amintiri

Pe fiecare ramură de an în an,

Mă răscolesc tăcut trecutele iubiri

S-au strecurat pe rând în van.

 

Mi-e sufletul o pasăre stingheră

Şi ochii rază de lumină caldă,

În drumul vieţii sunt o pasageră

Şi mă petrec în ropot de cascadă.

 

Învaluită adesea în mistere

Mai zabovesc cu gândul viu,

Trec ani-n zbor, flori efemere

În tristele culori de cenuşiu!

>>>>>>>>>>>>>>>>>>

By LSR

Oxana MORARI – Platforma literară ” LIRA 21”

2015-03-09_223310Spiritualitatea şi verticalitatea unui popor se află într-un strâns raport cu activităţile culturale pe care acesta le are.  Adevăratele sclipiri în gândire apar acolo unde oamenii se adună pentru a căuta sensuri şi idei. Iar o conştiinţă matură nu se naşte doar din suferinţă, ci şi din exersarea permanentă a sensibilităţii pe care încearcă să o ofere cultura. Astfel, astăzi o să vorbesc despre grupurile de oameni ce încearcă să salveze generaţii  de sub etichete, oameni care iubesc să construiască în numele frumosului, oameni care protestează împotriva prostiei şi a lipsei de demnitate, despre cei ce se caută între ei pentru a fi schimbarea.

O atenţie deosebită mi-a atras-o platforma literară online „Lira 21” a cărei creator, băcăuana Cristina Ştefan, şi-a dorit să evite „texte slabe, dulcegării de pansion şi floricele” care erau un fenomen obişnuit pe platformele literare existente deja prin 2007-2008, construind, astfel, o reţea care să fie reprezentată de „calitate literară şi devenire, noutate în stil literar”. Acest cenaclu interactiv are o tradiţie deosebită: în fiecare an este selectată câte o antologie  literară cu autorii Lirei21. Toate cele 5 antologii sunt nişte veritabile albume de artă, roada unei  munci pline de pasiune. Cristina Ştefan afirmă că pe lângă scriitori, reţeaua a promovat pictori români de talent, dar şi tineri debutanţi în artă. Doar în antologiile editate până acum sunt peste 250 de scriitori promovaţi şi peste 100 de debuturi într-o antologie tipărită. Mulţi dintre membrii Lirei21 au volume single premiate sau iau premii la concursurile naţionale de literatură. Lira21 are 146.000 de cometarii la texte, comentarii de opinie la text, în general argumentate literar întru performarea expresiei şi stilisticii. Sunt postate 18.500 de texte, comentate.  Membrii platformei literare nu sunt activi doar online, ci şi în viaţa reală. Lira21 a organizat 10 concursuri cu dubla votare a participanţilor şi a unui juriu format din scriitori consacraţi şi cunoscuţi. Membrii Lirei21 organizează întâlniri, lansări de carte, emisiuni tv şi , de asemenea, sunt participaţi activi la cenaclurile literare din localităţile de domiciliu.  Este de apreciat şi faptul că deşi  reţeaua este cunoscută, aceata nu are nicio susţinere a vreunei instituţii, dedicarea fiind ingredientul principal pentru obţinerea succesului. Pentru Cristina Ştefan: „Lira 21” înseamnă muncă, dăruire, ideea de calitate literară postată online, interactivitate, cărţi selectate tipărite on paper – o activitate care în 6 ani a fost model şi pentru alte platforme literare care ne-au copiat activităţile şi sistemul de lucru.”

Oxana Morari,

voluntar Comunicare în cadrul proiectului „Cetățeni Activi pentru Bacău”, din partea „Asociației un Zâmbet Bacău”

By LSR

Al Florin ŢENE – CONTEMPORAN CU DUMNEZEU (POEME)

CONTEMPORAN CU DUMNEZEU

 

Mirosea dimineaţa însorită a mir,

Tăcerile alunecau pe nesimţite-n mers,

Nu ştiam că alături poetul Radu Gyr

Îşi înveşnicea suferinţa-n vers.TAF-FEB2015-wb

 

Cânta amiaza tristeţea-n flori

Uitase să-nbobocească şi mălinul,

Iar cerul desena o cruce din cocori

Ridicând la rang de virtute chinul.

 

Amurgul jelea cu nuanţe închise

Şi câmpul trimitea culorile la culcare

Pe când clipele albe cădeau ucise

De nu se-ntorceau din nou în soare.

 

Şi azi noaptea mă-nveleşte cu frig,

Mă tem de visul care iată vine

În miezul întunericului, cu speranţă strig:

Doamne, îţi mulţumesc, sunt contemporan cu tine!

>>>>>>>>>>>>>>>>

By LSR

Dorel SCHOR – CURENTE ÎN PICTURĂ

Lăsând de o parte povestea Dadaismului, condiţiile şi împrejurările în care a apărut, vom sublinia faptul că e o mişcare care neagă în mod absolut toate valorile creaţiei, inclusiv a celor care se declară adepţi ai acestei orientări. Artistul renunţa la reprezentări, la metodele de lucru cunoscute, el foloseşte fragmente de realitate culese la întâmplare. Dada s-a lansat iniţial în literatură şi a trecut apoi în artele plastice. S-a menţinut vreo două decade şi a dispărut (aproape) dizolvându-se în alte curente artistice.SD-CURENTE-IN-PICTURA-wb

Suprarealismul a preluat foarte parţial ideia de la Dada, dar a optat pentru un automatism psihic pur care permite exprimarea plastică inteligenta în diverse moduri. Excelează printr-un dictat al gândirii în absenţa unui control aparent al raţiunii. Suprarealismul cultiva insolitul, fantasticul, jocul contrastelor, adăugând visul la realitate. Multe lucrări suprarealiste sugerează vis şi speranţă, mai puţin realitatea existentă. De regulă, acest stil foloseşte elemente combinate care emit vitalitate şi crează o poveste ce captează inima şi imaginaţia privitorului.

Artă abstractă a apărut ca o formă de protest împotriva academismului şi naturalismului. Pictorul renunţa la elementele vizibile şi recunoscibile ale lumii vizibile, el foloseşte linii, semne, pete de culoare, volume care exprimă în formă pură sensibilitatea umană. Lucrarea abstractă emana muzicalitate, armonie între contraste, o imaginaţie brilianta şi nu în ultimul rând este decorativă, subliniind minunata lume a culorilor. Ea crează o unitate discretă între sensibil şi spiritual.

Cobra este un alt curent în pictura care a rezistat puţină vreme, pe la jumătatea secolului 20. Numele Cobra este un acronim al oraşelor COpenhaga, BRuxelles şi Amsterdam. Mişcarea se autoprezinta că avându-şi rădăcinile în artă primitivă şi populară, folosind elemente şi idei din expresionism şi din dadaism, într-o manieră agresivă, sălbateca, dezordonată şi colorată violent. În principiu, Cobra se opune tradiţionalismului, academismului dar şi abstracţionismului geometric, nu mai puţin modern. Personal, am văzut una din rarele expoziţii ale mişcării, la Londra, dar cu toată sinceritatea, exponatele nu m-au convins.

 Dr. Dorel SCHOR

Tel Aviv, Israel

25 februarie 2015

 

By LSR

Cristina Ștefan – aproape împreună

îţi spun că e dimineaţă de februarie
şi lumina ei sapă altă cavitate în inimă
şi în colina fără brânduşe
se face peşteră de-aproape 2015-03-09_221137
mai e un pas până la verde
mai e un pas până la dorul de vânt
n-am chef de fraze docte
un february song
schimbă priviri amuzante cu ochelarii tăi
şi-mi sufli eşarfa de pe umeri

eu numai aşa pot călca reavăn pământul
după cum m-ai învăţat
să te sărut ca însăşi măreţia iernii fără de sfârşit

mi-ai adus ghiocei striviţi pe sub piele
ţi-i frunzăresc prin păr
blând februarie
eşarfă-n roşu brumat
îndrăgostind
îndrăgostind

 

By LSR

Elena BUICĂ – ŞANSA VIEŢII

Nu de puţine ori ne punem întrebarea: oare cum îşi alege viaţa  acei oaneni cărora să le ofere  o şană, iar altora să le întoarcă spatele?
ELENA-BUICA-MTS-wbCând în luna ianuarie, 2014 a fost larg mediatizat accidentul aviatic aproape de localitatea Horea, atunci am retrăit o întâmplare petrecută cu mai mulţi ani in urmă pe aceste meleaguri, dar nici atunci nu am văzut evenimentele aşezate într-o relatare scrisă. Totuşi, subconştientul a lucrat treptat. Încercând să dezleg jocul încurcat al iţelor acelei şanse a vieţii care a  trecut doar de partea a trei persoane şi a întors spatele pilotului Adrian Iovan şi studentei Aurelia Ion într-un mod atât de neîndurător, deodată am simţit că amintirile se aştearn parcă singure pe hârtie.
Cam cu vreo 30 de ani în urmă, într-o vacanţă de vară, mă aflam cu bunul meu prieten, Coriolan Bucur, medic oftalmolog, Lanu, cum îi spuneau prietenii, hălăduind prin munţii Apuseni.  Ajungând la Albac,  ne-am întâlnit cu istoria stând la umbra gorunului lui Horea şi depănând fragmente din acele evenimente care s-au înscris adânc în inimile noastre. Întâlnirea cu moţii localnici ne-a umplut pieptul de mândrie pentru aceşti oameni de stirpe aleasă.
Ajungând în această localitate, Lanu ardea de dorinţa de a revedea un om căruia îi păstra o deosebită dragoste şi aleasă preţuire pentru că i-a dovedit un nemărginit devotament ca ordonanţă în timpul războiului pe frontul de răsărit. Vorbea despre el ca despre un om de mare omenie, cu o înţelepciune ce-şi trăgea seva din strămoşi. Spre marele nostru regret, nu l-am găsit acasă. Cu o zi înainte plecase în vizită la fiul său în Timişoara. Nu ne-a ajutat şansa, ne-am zis noi şi am plecat mai departe întorcând pe toate feţele motivul  şansei în viaţa omului, Lanu făcând multe trimiteri la întâmplari din timpul războiului. Străbătând cu pasul minunatele locuri stăpânite de moţi, am ajuns la nişte case răsleţite pe dealuri. Acolo am legat vorbă cu un sătean care ne-a invitat la el în casă, bun prilej să aflăm nemijlocit aspecte din viaţa moţilor. Multe şi frumoase imagini ne-au umplut inima de bucurie, admiraţie şi preţuire pentru moţi, dar, cu deosebire, mi-a rămas în minte un joc al întâmplării, legat de tema în discutie, şansa vieţii.
Săteanul cu care stăteam la taifas, om de mare omenie, i s-a adresat lui Lanu:

- Domnu` doctor, avem în vecini un om foarte bolnav. L-au trimis  acasă de la spital fiindcă nu mai au ce-i face. V-aş ruga să mergem să-l vedeţi, ştiu că nădejde de vindecare nu e, dar măcar să daţi puţin curaj familiei şi să vadă că îmi pasă şi mie ca bun vecin ducându-i acasă un doctor.
După o jumătate de oră de mers la deal, am ajuns la casa vecinului. Acesta, numai piele şi os, părea o arătare, zăcea în vârful patului măcinat de tuberculoză. Soţia abia se ţinea pe picioare, iar celor doi feciori, le puteai număra coastele.
Privind bolnavul, lui Lanu i-a venit în minte o anecdotă  care circula  pe seama limitelor medicinii. Când o femeie de la ţară a întrebat medicul ce să îi dea de mâncare soţului trimis acasă în fază terminală, acesta a pregătit-o spunându-i că poate mânca orice, tot moare. Femeia a înţeles că trebuie să îi dea tot moare, adică să-i dea cu insistenţă zeamă de varză, cum se spunea în graiul popular. Făcând astfel, soţul s-a însănătoşit, spre marea uimire a doctorilor când s-a dus la control. Lanu s-a gândit să îi dea acest sfat şi femeii care se uita rugător în ochii lui ca la icoană. Ne-a mulţumit fain şi noi am plecat cu inima întristată văzând suferinţa acestui om despre care eram convinşi că  viaţa  nu-i mai dă nicio şansă.
Timpul a trecut şi această imagine aproape că ni s-a şters din minte, căci altele şi altele stăteau la rînd să ni se rostogolească în cale. După vreo 4-5 ani, ne aflam pe străzile aglomerate din Şcheii Braşovului privind cu nesaţ ceremonia somptuoşilor călăreţi, frumos numiţi  Junii Braşovului. În locul unde ne aflam era înghesuială mare. Printre mulţime am văzut o femeie dând din coate să-şi facă loc şi ajungând la noi, a prins mâna lui Lanu, i-a sărutat-o, apoi cu glasul tremurat i-a spus:

- N-am ştiut, domnule doctor, unde să vă găsim ca să vă mulţumim că l-aţi făcut bine pe bărbatul meu. Îmi pare rău că nu e şi el aici ca să vă mulţumească cu gura lui. A rămas cu treburi la băiatul nostru ăl mare că se însoară cu o fată angajată de la „Tractorul”. Cred că numai Dumnezeu mi-a îndreptat paşii să vin pe aici ca să vă găsesc şi să vă aduc mare mulţămită. Să ştiţi că m-am rugat şi mă rog mereu pentru sănătatea dumnavoastră şi a doamnei.
La început, Lanu a crezut că e vorba de salvarea vederii vreunui pacient aflat cândva sub bisturiul lui şi acum e însănătoşit. Abia ulterior ne-am reamintit cine este, după ce femeia povestea pe nerăsuflate cum au venit toţi vecinii vreme îndelungată cu moare proaspătă până omul ei a prins puteri şi acum e om bun de muncă.
Noi am rămas cu convingerea că aici a fost doar un joc al întâmplării,  după reguli numai de ea ştiute.  Ne-am bucurat că şansa vieţii şi-a arătat faţa cea bună pentru acei oameni aflaţi în pragul disperării, chiar dacă nu am înţeles nimic din tainele ei
De atunci au trecut mulţi ani şi anii se pot aduna în secole, în milenii, dar şansa vieţii rămâne neschimbată, stăruitoare în acea taină a iţelor ce-o urzesc.

—————————

Elena BUICĂ

Pickering, Toronto, Canada

20 februarie 2015

By LSR

Octavian Lupu: Umbrele Caselor în Lumina Dimineții

octavian_lupuAplecat asupra mesei de lucru el scria privind razele răsăritului de soare care se răspândeau în întreaga cameră desenând figuri fantastice pe pereții aflați încă în semiîntuneric. Distingea tonalitățile multicolore ale fasciculelor de lumină aruncate sub forma unor jerbe ce izvorau din acel singur punct incandescent, soarele. Degetele sale alergau pe tastele claviaturii de calculator, care devenise un fel de pian la care cânta piese din aleasa muzică a cuvintelor. Liniștea pătrundea cu valuri de aer curat pe fereastra larg deschisă, din când în când fiind întreruptă de trilurile vesele ale păsărilor ce se trezeau după lungile ore ale nopții.Umbrele Caselor în Lumina Diminetii

Dar el privise acea noapte fantastică și urmărise toate detaliile trecerii ei maiestuoase peste bolta cerului pe măsură ce ea își etala rochia albastră cu falduri de nori presărate ici și colo cu nestematele sclipind aprins ale diamantelor stelare. „Frumoasă mai este aleasa Doamnă a Nopții!” își spuse rememorând clipele de tăcere ale ultimelor ore. Cumva, îi plăcea să o întâlnească și altfel decât dormind sau stând întins în pat. Când toți ceilalți se retrăgeau din lumea văzută, el prefera să iasă pe terasă și să se așeze pe un scaun contemplând îndelung oceanul celest de deasupra și întinderea de pământ de dedesubt.

Cu toate acestea, el iubea lumina solară în desfășurarea plină de splendoare a zilei. Dar două erau evenimentele pe care le admira cu nespusă afecțiune: răsăritul și asfințitul. În ambele intuia puterea transformatoare a naturii prin întrepătrunderea stărilor fundamentale aflate în mod normal în opoziție. „De multe ori m-am întrebat dacă pot fi împăcate părțile aflate în contrast direct, de exemplu, dacă ziua și noaptea pot avea un numitor comun, însă niciodată nu am găsit vreun răspuns,” monologă mai departe într-un șirag de gânduri ce aparent prelungeau impactul luminii strălucitoare a zorilor de zi.

Mașinile se auzeau cum treceau pe străzile somnoroase ale orașului. Zgomotul motoarelor electrice ale troleibuzelor ambalate la maxim se amesteca la întâmplare cu strigătul sirenelor de tren ce soseau sau plecau prin gara aflată la câteva sute de metri distanță. Acest amestec bizar de sunete se suprapunea strident peste tabloul grandios al soarelui aflat acum undeva, deasupra liniei orizontului, zâmbind de la depărtare creaturilor acestui pământ.

>>>>>>>>>>>>>>

By LSR