ESEU-Melania Cuc: Constelaţia ,,Artur Silvestri,,

S-a frânt ca o prescură pentru noi fiecare….

melania-cuc-fotoL-am cunoscut în a doua parte a deceniului 80, în veacul trecut, în Redacţia ,,Luceafărul,,. La prima privire mi s-a părut că ar fi un haiduc descins direct din vechii codrii ai Vlăsiei, printre paginile cu miros proaspăt de cerneală ieşite din tipografie. Un voinic, cu părul negru adunat în cosiţă pe spate, cu mustaţă neagră, privire directă şi zâmbetul inegalabil, deschis,- nu aducea defel cu tipul cărturarului clasic,cu omul care era un împătimit de cultură.

Pe atunci, nu-l credeam în stare să dispară, să moară. Nu îl cred nici astăzi gata să de-a bir cu fugiţii, să ne abandoneze,-pe noi, copii nebuni şi ai nimănui, aici pe pământul musting de intrigi şi mercantilism de două parale.

Vremea şi vremurile ne-au despărţit. Ne-am reântâlnit cu prilejul decernării Premiilor ARP din toamna anului 2007.

Ne-am îmbrăţişat ca doi fraţi de spirit care au fost surghinuiţi, fiecare în felul său, de Destin.

I-am simţit prin fibra veşmintelor carnea împuţinată,- trupul de schivnic şi, şi …ceva de dincolo de realitatea imediată m-a făcut să cred, să simt, să ştiu că Artur Silvestri nu mai era defel cel pe care-l cunoscusem în tinereţe. Bunătatea luase locul ironiei şarmante de altădată Era fragil. Trupul i se împuţinase, în schimb, spiritul Omului i-l simţeam a-i fi al unui uriaş. Era un fel de sfânt printre oameni, purta sigur un nimb,pentru că… dacă aş fi avut curajul, aş fi întins mâna, sigur i l-aş fi atins..

Artur Silvestri nu-şi mai aparţinea sieşi.

Devenise sacerdorul, maestrul spre care migrau generaţii diferite dar la fel de înrobite pe viaţă, de litera scrisă.

Artur Silvestri era deja o instituţie.>>>>

Reclame
De CLB

CĂRŢI-Olga Alexandra Diaconu: LANSARE DE CARTE LA IAŞI

clip Pe 19 martie 2009 a avut loc la Biblioteca Municipală Gh. Asachi din Iaşi lansarea a două cărţi in memoriam Artur Silvestri. Prima, intitulată ,,Artur Silvestri, mărturii tulburătoare”, conţine mărturiile pline de afecţiune şi admiraţie, a zeci de scriitori din toate colţurile lumii, scriitori care prin răspândirea lor în spaţiu formează o adevărată geografie spirituală, concretizată virtual la iniţiativa lui Artur Silvestri, (19 martie 1953 – 30 noiembrie 2008 , scriitor, istoric şi filosof al culturii ), care şi-a propus şi a reuşit să dea la iveală o Românie tainică , clip_2constituită din creatori, oameni de cultură, feţe bisericeşti. Nume ca Alexandru Stănciulescu – Barda, Ion Marin Almăjan, Francis Dessart, Ioan Miclău, Alexandru Nemoianu, Dimitrie Grama, Valentina Becart, Cezarina Adamescu, Mariana Gurza, Sabin Bodea, Ioana Stuparu, Cezar Adonis Mihalache , Lucian Hetco reprezintă doar câteva dintre cele care vor rămâne legate de personalitatea lui Artur Silvestri.

Această carte este o carte a emoţiei, ne spune scriitoarea Mariana Brăescu Silvestri, soţia celui plecat de curând dintre noi, în cuvântul înainte intitulat Durerea rămâne în inima mea.Lecţia Omului Mare să n-o uităm niciodată! dar şi o carte scăldată în lacrimi, după cum a spus în Cuvântul de deschidere la lansarea cărţilor. Domnia Sa a subliniat ideea de Om Mare, de Model spiritual care era permanent vie în sufletul lui Artur Silvestri, idee prin care Artur Silvestri încerca să calce pe urmele unor personalităţi de seamă, precum Antonie Plămădeală şi Zoe Dumitrescu Buşulenga. Această idee a stat la baza proiectului de înfiinţare a mai multe edituri şi reviste on-line, unde erau şi vor continua să fie primite cu largheţe sufletească creaţii literare, socio-culturale, religioase, selectate doar după criteriul valoric. >>>>>

De CLB

SOARTA CETĂŢII: Elisabeta Iosif:,,Omul, ca o plantă celestă”

artur-silvestri-nou

elisabeta-iosif-3E greu să scrii despre un om cu vocaţie pentru valori universale, armonizată cu legăturile profunde ale tradiţiilor creştinismului. Este aproape imposibil să cuprinzi tot. De aceea am încercat să mă sprijin pe o idee susţinută de Constantin Noica: “nu eşti, dacă nu îţi supravieţuieşti: sădind un pom, lăsând un gând”…

Şi revenind la expresia “omul, ca o plantă celestă, avându-şi în cer rădăcinile”, am ales din simbolismul universal al arborelui vieţii, pe acela ce a fost numit “arborele înţelepciunii”, un pom al vieţii, ce apare adeseori răsturnat. Potrivit textelor vedice, această răsturnare şi-ar avea obârşia “într-o anumită concepţie despre rolul soarelui şi al luminii în creşterea fiinţelor: “ele îşi trag viaţa de sus…rămurişul joacă rolul rădăcinilor, iar rădăcinile, pe cel al crengilor. Viaţa vine din cer şi pătrunde în pământ”…Şi Dante vorbeşte undeva despre un copac anume, acela care se hrăneşte din vârf”…

Această imagine, considerata si de Mircea Eliade cu semnificaţie solară, mi-a venit în minte, dorind să descriu imaginea aceluia ce a însemnat pentru noi toţi modelul clasic european, îmbogăţit spiritual şi

care “şi-a supravieţuit” sădind un imperiu mediatic: Artur Silvestri.

Acest perimetru mediatic, format din 18 reviste de cultura si literatura sunt, intr-un fel construite in direcţia data de Titu Maiorescu: “sa fim romani cu fata spre universalitate”. Artur Silvestri avea pentru omul de cultura o diplomaţie speciala, intr-o lume învrăjbita.>>>>

De CLB

PROZĂ – Nuşa Ilisie:,,Artur Silvestri sau Marea enigma a lumilor posibile”

Dedic aceste rânduri modeste, maestrului meu, Artur Silvestri, care a trecut, nu de mult, în lumea tainelor, cel care a”ghicit” prezenţa *”livezii” în profunditatea fiinţei mele ajutându-mă să revelez spre lumea din-afară acea sensibilitate care zăcea în sufletul meu.niculina-ilisie

A început să plouă…

„E toamnă, Nusa Ilisie, este o toamnă universală!”

Imi place să ascult ploaia, mai ales nopatea, e ca şi cum aş împărtăşi „plânsul

universal”

„Faci bine. E bine însă că o mai poţi face!”

Vos nu?

„…”

Astăzi plouă ca atunci… o ploaie desăvârşită, „universală”. O ploaie vie ce a făcut să se adune gânduri în cuvinte ce curg … Plouă identic şi peste tot.

Plouă din „rărunchii” cerului…

Eu nu l-am cunoscut pe Inţeleptul Artur Silvestri, nimeni nu l-a cunoscut. Tot ce se poate spune este că l-am întâlnit o dată, sau poate doar mi s-a părut…

S-a întâmplat atunci când se deschideau cerurile, în clipa de magie vie când timpul şi spaţiul îşi pierdeau deopotrivă limitele şi sensul, când sufletele bântuiau sălbatice adulmecând tainele, tânjindu-le. Atunci mi-a fost deschis un alt ochi, prin care am început să văd lumea scriind-o, iluminându-mă. Aceeaşi lumină o duc cu mine şi acum şi o voi purta peste timpuri, mereu vie, în amintirea Magului, care, de acolo de unde este, ne priveşte, ne însoţeşte, ne simte…>>>>>

De CLB

POEZIE – Sorin Cerin:,,Poezii”

Ai să înţelegi

Ai să înţelegi vreodată ce a fost un sărut?

Când vei simţi că sunt steaua Destinului tău?sorin-cerin-flip

Ce va cădea cu mine,

Mai încolo de tine,

Cu o moarte.

.

Ai să înţelegi  vreodată ce a fost o îmbrăţişare?

Fără palmele dorinţelor noastre pierdute atunci în amintire?

Fiindcă voi fi,

O floare din părul gândurilor tale,

Ce nu vei dori să veştejească niciodată.

.

Ai să înţelegi vreodată ce a fost un Cuvânt?

La tălpile căruia am îngenuncheat iubindu-ne?

Acolo unde voi fi  ţărâna,

Ce-o vei călca cu dragostea neputinţei,

De a rămâne Urma marii noastre iubiri,

În lumea deşertăciunii?

.

Ai să înţelegi vreodată  ce a fost când ţi-am spus cât te iubesc?

Văzând  norii ce nu vor mai fi ai vieţii mele?

Ce vor plânge cu lacrimile privirii sfârşite din mine,

Spălând faţa inimii tale,

Cu o nouă clipă al unui alt timp,

Fără de mine,

Încercând să te fac să zâmbeşti.>>>>

De CLB

PROZĂ – Elisabeta Iosif:,,Captiv în împărăţia lui Hades”(fragment)

elisabeta-iosif-1

– Ce face marele pictor, întrebă Iuliana, vrând să ştie dacă operaţia i-a redat vederea ?

– Are o privire uneori ostentativă, ca cea din tablourile lui Picasso, unde te pândesc mulţi ochi.

– Cineva spunea, că ochii nu greşesc, dacă mintea conduce ochii.

– Vorba unui filozof: ”orbirea nu-i veşnică, dar veşnic în viaţă stă stabilă orbirea”!

– Poate, când iubeşti. Oricum, eu am ochi uneori şi la spate. Uite, acum. Din spre largul mării simt o privire insistentă…

– Îţi transmite ceva?

– Nu pot “citi” de la distanţă prea mult în ochii lui…

– Sunt “unii”, care caută pitorescul în viaţa altora, fiindcă le este frică să-l aibă în viaţa lor.

– M-am liniştit .Eşti ironic. Înseamnă că te simţi în largul tău…

– Îmi place înflăcărarea ta. Ochii îţi sunt mai scânteietori, capul mai semeţ, lăsând să-ţi alunece părul auriu, ondulat. Şi ca să nu-mi ies din rol spun că mă las orbit de către alţii…

– Ţeşi în jurul meu neîncredere, zise Iuliana cu ochii în lacrimi…

– Asta-i închipuire oarbă! Eşti mai stăpână pe tine mai mult ca oricând. Te şi văd zburând, ca o balerină ce eşti, spre ţărm. Te cheamă necunoscutul..

– În care balerinii mei stau agăţaţi de ceva, ca în tabloul tău preferat…

– Ah! Acel zbor al tău ,când dansezi, nu-s în stare să-l surprind! ….Acea pictură ar trebui să o reîncep..Ca şi tot ce am pictat despre mare…Acum o simt şi când n-o văd. O aud …o pipăi …o miros ..Dar meandrele ei trebuie surprinse în zborul zilei. Asta nu se învaţă la şcoală…Lumina care însoţeşte apa spre logodirea ei cu soarele, uneori ne înşeală, fiindcă uităm că se ascunde în adânc, topindu-se-n griurile cu întunecimea lor.

– Eşti un poet, Alex. Sunt mândră că suntem colegi şi prieteni. Tu m-ai învăţat să văd în nuanţele zilei..

– Iar tu să zbor spre această imensitate a universului creat de întinderea marină. Să mergem în larg….Numai tu ştii să înoţi! Ai grijă!->>>>

De CLB

POEZIE-Elena Armenescu:,,Elegie”

elena-armenescuthumbnail

Ieri, împărţea surâsuri, strângea mâini cu prietenie

Azi, părăsit de culoarea vieţii stă inflexibil între flori

Ieri, dădea viaţă gândurilor risipite pe hârtie

Azi sufletu-i călătoreşte spre ceruri, printre nori!

.

Peste ani, rădăcinile copacului din vecinătate

Vor atinge orbitele, ca o minunată întâmplare

Sevele sale, tainic din sânge şi creier adunate

Urca-vor şerpuitor prin tulpină, atrase de soare.

.

Fruntea sa înaltă, gânditoare, atunci fi-va un os

Năpădit de pământ argilos, buzele vorbitoarele

Desface-se-vor într-un nisip silicos, fin, sticlos

Ne-au rămas cuvintele scrise – învingătoarele!

.

Duhul lor senin, slobod, de altă rostire adăpat

Cu apa neuitării, chezăşia ducerii spre nemurire

Ne-atinge la ceas târziu, în noapte dezlegat

Cu tăria mesajului cristic, cu esenţa lui de iubire.

.

Te du suflete! în linişte eternă, în lumea ta de Duh

Vibraţiile sunetelor de aici, din Ţinutul de Mijloc

Rătăcesc în jurul Pământului, în clarul văzduh

Revin ades triumfătoare, sfârşit e-al vieţii dulce joc!

…………………………………..

Elena Armenescu

De CLB

INTERVIU – Elisabeta Iosif:,,Destine contemporane”

al-florin-teneConvorbire cu scriitorul Al. Florin Ţene,

elisabeta-iosif1

Preşedintele LIGII SCRIITORILOR din România

Elisabeta Iosif – Am în faţa mea un filozof, convertit de arta cuvântului. De fapt, un scriitor, pentru care cuvântul devine simbolul fiinţei creatoare. “Versul este pentru viziuni, proza pentru idei”, spunea Henri Ibsen. Să decupăm de aici eseul şi critica literară, atât de frecvente în scrierile cărturarului Al. Florin Ţene. Când se află eseul la limita cu absolutul, iar critica literară la marginea incisivităţii?

Al. Florin Ţene: Filozofia începutului de secol douăzeci a schiţat conceptul raţiunii universale ce se impune indivizilor izolaţi.În acest context, individul apare ca un Eu singularizat”împotriva celorlalţi prin impulsurile gândurilor şi intereselor sale”,cum scria Herbert Marcuse.În acest context eseul, spre deosebire de muzica simfonică, nu poate ajunge la limita absolutului. Însă, această specie literară poate face să vibreze percepţia şi eul cititorului la cote înalte prin împletirea analizei logice cu transferul sentimentelor, controlabile sau necontrolabile, a puterii raţiunii, analizei esenţei realităţilor exterioare a individului, toate împletite cu un bagaj de informaţii intelectuale. La eseu descoperim două tipuri: cel cu valoare cirenică (se manifestă prin anumite impulsuri şi cerinţe ale scriitorului ce concepe eseul şi sunt legate de sentimentul plăcerii de a-l scrie) şi orientarea epicureică, cea care este încercarea de diferenţiere imanentă (în care plăcerea scrisului este bunul suprem), dar un anumit gen de plăcere este opus tuturor celorlalte în calitate de plăcere adevărată. C. Bouson spunea despre estetica receptării’ că cititorul de eseu nu este doar seamănul, fratele(ipocrit) al celui care-l scrie,ci umbra sa, dublul său, un redutabil alter ego care-şi arogă prerogativele unui cenzor plin de ambiţii. Numai în această situaţie eseul poate fi uneori, tangenţial , aproape de limita absolutului.>>>>

De CLB

POEZIE – Ana-Maria Bălaş:,,Poeme”

O lume pierdutaana-maria-balasthumbnail

Azi am învăţat să
mă reazem de umbra ta
încarcerată în spatele buzelor
reci şi umede
azi-
ne croim un singur drum
în care nu există altceva
decât pustiu-
în care suflurile ni se descompun
înghesuindu-se unul în altul
cum himerele sălăşluiesc
eternităţi
în ochi sculptaţi din adânc
în adânc,
neauzite chemări spre o lume
pierdută din ziua de azi,
din mine,
din tine…
>>>>

De CLB

PROZĂ – Cristian Neagu:,,Grădinile lui Academus”

cristian-neaguCuprins în sfera idealismului filosofic, momentul certitudinii sfârşitului de viaţă a oricărui individ, implică proiecţia unor regăsiri subiective derivate din apogeurile anumitor stări trăite, chiar dacă intuiţia anunţă ireversibilitatea. Totalitatea acestora se poate cumula în singularitatea ideii ,ce va exercita asupra conştiinţei aspectul relevat de Freud, în analiza temei care face obiectul de interes al studiului, cu privire la tendinţa tratării simbolice a morţii, a corelării omului cu moartea, când subconştientul activeză imaginea dominantă pe fondul căreia, tragedia se consumă etapizat, până la integral. Situaţia critică prin care am trecut timp de patru zile, (perioada de comă) în urma unei vascularite cerebrale, agravată de un instantaneu hemoragic, avea mă transfere psihic în dimensiunile acestor teorii.

După-amiază de noiembrie. Cu pasul măsurat, zgribulit în trenci, străbat străzile dinspre Batiştei spre Grădina Icoanei. Greutatea gândurilor îmi ţine privirea plecată către pavajul cubic ,asemănându-mă cu „Ghicitorul în pietre” al lui Eliade. Înteţirea vântului îmi aduce la picioare mici vârtejuri, înfăşurându-mi-le cu frunze uscate. În dreptul străzii Schitul Darvari, simt că mi se face rău, şi închid ochii spre a atenua vertijul. Mă opresc rezemându-mă de un gard şi neputând să mai stau în picioare, mă preling până în poziţia pe vine, unde rămân mai bine de o jumătate de ceas. Ceva mai târziu, cineva încearcă să mă ridice. Deschid ochii şi am o constatare-şoc: dispăruseră culorile. Cele trei persoane care gesticulau direcţional către mine, salvarea venită la apelul acestora, medicul, în persoana unei fătuci care mă execută scurt cu o injecţie în braţ, casele, pomii,…>>>>

De CLB

POEZIE – Mihail Tănase:,,Poezii”

MĂRTURISIRE

mihail-tanase-jpg

M-ai lăsat obosit şi gol…

.

Fără să ştii m-am ascuns în

privirea ta pură

ca să plang…

.

Zorii mă îmbrţiişează cu

roua trandafirilor galbeni

uitaţi într-o nemărginire de clipe…

……………………..

ŞI PLOAIA S-A OPRIT…

Atunci  când ploua

potecile mi-erau ascunse…

Încercam să plutesc în

albastru – încercam să

respir firul de iarbă –

şi mă îmbătam cu un pumn de

frunze…>>>>

De CLB

PROZĂ – Elena Buică:,,Despre scrierile mele”

elena-buica-111Volumul “Oglindiri”, ca şi celelalte trei volume anterioare “Crâmpeie de viaţă”, “Gând purtat de dor” şi “Prin sita vremii” sunt cărţi în care mi-am deschis sufletul şi lumea poate să umble slobodă prin el. Le-am scris ca să intru în conversaţie cu cei care se vor apleca asupra scrierilor mele, în special cei cu inima bună, cu gândul curat, cu sufletul plin de lumină, căldură şi frumuseţe. Lor le multumesc pentru că mi-au creat oportunitatea comunicării cu ei şi întruchiparea acestor gânduri şi sentimente pe care lor le-am oferit-o din preaplinul inimii. Am scris şi încă mai scriu din nevoia de iubire, să mă leg de lume, să-mi prelungesc prezenţa printre oamenii din viitor, o fragilă mărturie că am existat. Prin scris mi se pare mai largă dimensiunea interioară şi pentru că mi s-a părut singura cale care duce la lumină. E o bucurie intelectuală pe care doresc să o transmit, dar şi pentru a face creierului o gimnastică de întreţinere. Scriu şi pentru a retrăi momentele deosebite din viaţa mea, privite şi cernute acum prin sita vremii. Retrăirile aşternute pe hârtie sunt pentru mine un fel de 1joacă a minţii făcută cu bucurie, deşi nu tocmai uşoară, dar îmi place fiindcă este stimulatoare şi generează energii creatoare. Când scriu simt un val de trăire nouă. Mă încântă puterea muzicală a cuvintelor şi a imaginilor create prin cuvinte. E un exerciţiu al puterii de a mă transfera, de a crea armonie din cuvinte, de a le da viaţã şi culoare.

Scriu, fie despre lumea prin care mi-am depănat firul vieţii cu întâmplările ei, fie despre lumea văzută în excursii, ori despre universul scriitorilor îndrăgiţi. Tematica scrierilor mele este năucitor de diversă, unele sunt o stare de suflet în fierbere, altele sunt fapte de viaţă din care fiecare cititor să ia ce i se potriveste, ascultându-şi inima si gândul.>>>>

De CLB

POEZIE – Paul Polidor: ,,Versuri”

LABIŞpaul-polidor-in-concert

A iubit o singură femeie.

Femeia cu ochi de mălini…

LACRIMĂ

albastrul ochilor tăi

întins

lângă o pară pârguită

NELUDICĂ

A sărutat-o

pe grumazul înroşit de pudoare

începând cu ,,ah,,.

.

Nu se vedeau în faţă.

Ea închisese ochii. Diafan.

.

El? Înger demon.

Păduche cu dinţi.

Pe mine vă rog să mă iertaţi.

Am o idee fixă.

Nu pot simula iubirea.>>>>

De CLB

REŢETE SCRIITORICEŞTI – Elena Armenescu:,,De ce…reţete scriitoriceşti?!”

elena-armenescuthumbnail1

Mi-am propus să vă supun atenţiei spre informare  şi folosinţă, o rubrică asupra careia să poposească toţi cei interesaţi, având în vedere că scriitorii au fost dintotdeauna implicaţi în viaţa cetăţii. Ei sunt primii care atrag atenţia şi promovează sau chiar concep remedii folosite de concetăţenii lor! Este cunoscut faptul că în ultimele două decenii, la nivel mondial ( inclusiv în rândul scriitorilor şi jurnaliştilor ) s-a stârnit dorinţa de reîntoarcere la… reţete naturale. Intrebarea legitimă este cât se poate de simplă: cu ce să încep?

Pentru că am stabilit să mă refer la „reţete scriitoriceşti” nu la cele medicale ( deşi, dacă va exista interes vom ajunge şi la acestea!) gândul mă poartă în primul rând spre cel de la care avem unele din cele mai vechi şi totodată rămase apreciate până azi, în ciuda celor două milenii care au trecut de când au fost scrise, ” poetul gingaşelor iubiri”. Aţi intuit bine: este vorba despre  – „Îngrijirea feţei feminine” De medicamine faciei femineae, cu diferite mijloace cosmetice,  remediile care au înfrumuseţat feţele domnişoarelor şi doamnelor Romei antice. Autorul lor?

Publius Ovidius Naso (42 i.Hr. 17 d.Hr).

Să ne reamintim câteva date biografice: Creatie sa poetica cea mai ampla si mai variata opera poetica pe care ne-a transmis-o antichitatea s-a desfasurat in 3 etape distincte, corespunzand si unor tematici diferite. Ne vom referi doar la prima etapă.

Primele culegeri cum este normal si uşor de înţeles după titlurile lor, au fost scrise în tinereţe: Amoruri, Arta iubirii, Heroide şi sunt dedicate temei iubirii, ce  pare a corespunde perfect vocatiei sale poetice din acea perioadă. >>>>

De CLB

POEZIE – Cristian Neagu:,,Noi doi”

(Doinei Cozac)

Îţi aminteşti?cristian-neaguthumbnail

Te-am descoperit complementar

În căutări pur dezinteresate

Prin subsolul spectrului sentimental,

Şi m-am întrebat, rătăcit de şoapte,

De unde ai blândeţea cu care mă-nconjori,

De unde-mi dai iubirea la care nu răspund

Tu, graţie şi farmec, rebelă uneori,

Ce îmi veghezi tristeţea în suflet şi gând?

Vinovat de faptul rănilor ascunse

Păşesc pragul către a ta chemare

Măcar o noapte să mă scald în vise

Şi să pot iubi cu disperare…

Tomnatici,

În nostalgii cărunte cufundaţi,

Ne-am supus iubirii acceptând

Să fim nebuni, să ne lăsăm purtaţi

Acolo unde-i Eros mai profund.

Pe aria melodică a nopţii

Clipele-au surâs în paşi de vals

Cu teamă de o răzgândire-a sorţii,

Cu rugă de-a nu pierde ce-a rămas

Şi-atunci, trupurile noastre s-au chemat

Încleştându-se în dulcea lor beţie

Până la extaz, iar ochii-ai lăcrimat

Pe-ascuns, destăinuiţi doar mie.>>>>

De CLB

PE 19 MARTIE 2009 ARTUR SILVESTRI AR FI ÎMPLINIT 56 DE ANI

invitatie1

19 martie 2009 – In memoriam Artur Silvestri la Iaşi

Doamna Mariana Brăescu Silvestri împreună cu  Biblioteca Judeţeană Iaşi vă invită să participaţi la comemorarea zilei de nastere a regretatului Artur Silvestri(19 martie 1953), printr-un eveniment cultural deosebit, şi anume lansarea cărţilor:

-Volumul In memoriam Artur Silvestri –mărturii tulburătoare, cuprinzând mărturiile şi mesajele celor care l-au cunoscut, iubit şi apreciat pe Artur Silvestri

-Albumul Frumuseţea lumii cunoscute- de Artur Silvestri. Este o carte unica, ce cuprinde ultimele texte scrise de Artur Silvestri, adevărate bijuterii literare despre lumea vazută, tulburătoare prin frumuseţea sufletească şi sensibilitatea autorului lor. Albumul este ilustrat de artistul plastic Vasile Cercel.

Evenimentul va avea loc pe data de 19 martie 1953, între orele 13-15, în sala Manuscriptul a Bibliotecii Judeţene Iaşi (Palatul Culturii).

Vă aşteptăm pe toţi cei care, cunoscându-l, iubindu-l, apreciindu-l pe marele om de cultură Artur Silvestri, doriţi şi aveţi posibilitatea să participaţi.

Vă rugăm să  confirmaţi prezenţa dvs până miercuri, orele 16, pe adresa : mariana.braescu.silvestri@gmail.com, pentru  a pregăti setul de cărti Artur Silvestri pentru fiecare participant.

De CLB