POEZIE-Cezarina Adamescu: ,,Autograf cu lumină la tâmpla Cetăţii lui Bucur”

AUTOGRAF PE LUMINĂcezarina-adamescu-8

Iubită

Vreau să mă simt

Cu iubirea iubirii de Tine.

Iubirea scrisă pe cer

Cu aldine.

.

Iubirea izvorâtă

Din lumina timidă

Care se retrage în sine.

Armonie posibilă

Între rază şi umbră.

Iubirea e

Autograful meu invizibil

Scrijelat pe Lumină…

––––––-

ÎNCEPUTUL LUMINII

Ştiu, moartea

Nu înseamnă ultima zi

Ci doar prima – a veşniciei –

Zi de har absolut,

De har fără margini;

Începutul Luminii divine în noi,

Binecuvântare de Duh,

Literă scrisă pe cer

Cu propria respirare.

.

Limbi de foc,

Mir revărsându-se

Peste masa cu darul de nuntă.

E ziua în care,

Abia apuci să-l atingi

Şi sufletul

Dintr-o dată

Învie…

––––––––––

CEZARINA ADAMESCU

14 Prier, 2009

->>>>

Anunțuri
De CLB

REVISTE-AGORA LITERARĂ nr.3/martie,2009

agora-literara1Publicaţia editată de Liga Scriitorilor din România Agora Literară nr.3,martie,2009,a apărut,având un bogat sumar.Prima pagină se deschide cu un articol semnat de poetul Paul Sân-Petru despre poezia lui Ioan Ţepelea.Agenda filialelor cuprinde însemnări din activitatea filialelor Ligii Scriitorilor din Iaşi,Braşov,Bucureşti,Banat,Bistriţa.

Un interesant interviu cu Al.Florin Ţene,preşedintele Ligii Scriitorilor din România, realizat de Elisabeta Iosif, este publicat la rubrica “Dialogul nonconformist”.Cronici literare semnează Viorica Popescu,Radu Vida,Melania Cuc,Al.Florin Ţene,academicianul Mihai Cimpoi,Gavril Moisa.

Două pagini sunt dedicate marilor dipăruţi :Grigore Vieru şi Artur Silvestri,despre care scriu,Ionuţ Ţene,Ion C.Hiru,George Baciu,Elisabeta Iosif,Cristian Neagu,Al.Florin Ţene şi Ioan Bozac.

Semnează poezii:Liviu Vişan,Vasile B.Gădălin,Mihai Tănase,Daniela Pârvu Dorin,Cezarina Adamescu,Victor Cheţe,Olimpia Bebu,Eugen Burghelea,Ioan Benche,Ion Mârzac,Aneta Horghidan,Mariana Popa,Beatrice Silvia Sorescu, Teofil Hanăş,Ioana Andrei,Claudia Ielcean,George Lixandru, Mircea Roşa-Miro,Ion Iancu Vale,Daniela Voiculescu,Traian Vasilcău şi Antonia Bodea..Eseurile şi proza sunt semnate de :Carmen Livia Pop, Iftimie Nesfântu,Claudiu Iordăchescu,Ioan Velica,Mariana Zavati Gardner(Anglia),Ilzi Sora,Diana antal,Sorina Alexandra Gâtu,Ion Ghercioiu,Spiridon Gâtu,Iulian Gavriluţă,Geo Galetaru,Elena Buica ,(Canada),Angela-Monica Jucan,Radu Vida despre Cornel Udrea,Vasile dorin ghilencea,Maria Vaida,Ion Constantinescu,Gavril Moisa despre poetul Vasile B.Gădălin la împlinirea vârstei de 65 ani şi Ioan Dan Bălan.

Grafica este semnată de pictorii Lazăr Morcan , Sorin Spiridon Gâtu şi sculptorii Marian Sava(Belgia) şi Dorul Stoica .

La rubrica Agora revistelor de pe pagina Punctul pe I sunt semnalate revistele Climate literare,Apostrof,Ateneu,Tribuna.

Gh.Roşianu

De CLB

POEZIE-Elena Armenescu:,,Versuri”

Primordiale

elena-armenescuthumbnail1

De ce totdeauna trebuie să fie

O apă

Un foc

Cerul,  pământul

Şi văzduhul acesta ameţit

De neliniştea zborului?

.

Cum să fie înţeleasă

Povestea aceasta

În care o melancolie aspră

Îşi ţese văl din incertitudini,

Somnambule deznădejdi?

.

Neaşteptate amintiri

Incendiază

Arogante trădări

.

Că urci sau cobori,

La fiecare treaptă simţi

Golul.

Că realitatea

Nu este ceea ce vedem

Că viaţa noastră

E întreţinută de cuvânt

Ce e Adevărul?

Adunătura plebee din Agora

Înţelegea capcanele socratice

“ştiu că nu ştiu nimic”>>>>-

De CLB

ECOURI-Cezarina Adamescu:,,Gânduri de lumină pentru CETATEA LUI BUCUR”

UN ARHITECT DE SUBLIM ŞI CETATEA LUI SPIRITUALĂcezarina-adamescu-2

La ceas de Lumină, în freamătul lumii, a apărut o nouă zidire: Cetatea lui Bucur. Nu, nu e virtuală, e o Cetate adevărată. Noua cetate, neasemuită. O cetate menită să dăinuie. Care nu cunoaşte ruina, carii, rugina. O cetate care-şi cheamă, în sunet de clopot şi alăută, pe „meşterii mari/calfe şi zidari”, împreună cu Anele lor preaiubite, să jertfească la temelie câte o fărâmă din inima fiecăruia.

Cetatea – ca o casă infinită – cu fruntea atingând bolta, cu ferestre şi uşi deschise, în patru vânturi. În care sunt chemaţi iubitorii de absolut, cei care încă mai beau absint din coarne de bour sau din pocalele de lut ale regilor.

Mitul Cetăţii reînvie. Şi peste ofranda depusă la tâmplă, oricâte imperii ar cădea, nu se năruie. Pentru că întemeietorul şi-a aşezat inima la piciorul altarului ei.

Dintr-o stea fără nume, Meşterul veghează lucrarea, care, ca orice lucrare abia începută, înaintează timid, cu păreri de turle spre bolta azurie. Parcă ţâşnind din pământ.

Şi oricâţi invadatori ar da buzna, ea e temeinic apărată. Pentru că are – în zidul dinspre Răsărit – jertfă vie – cu mâinile desfăcute în formă de cruce, zidită – femeia, cea care acceptă jertfa cu supunere, cu dragoste supremă, fără murmur.

Un Meşter care, până-n ultima clipă, a construit, a edificat şi a modelat suflete, ca pe bucăţile de împărtăşanie.

Ca să rămână şi după. După ce el va pleca.

Ce om e acela care nu lasă în urmă, măcar un edificiu?

Ce om e cel care construieşte chiar şi peste ruine?

În pământul-beton al megalopolisului trufaş şi indiferent, a răsărit peste noapte, o zidire.>>>>

De CLB

SĂRBĂTORI PASCALE-Melania Cuc:,,Tradiţii pascale”

Mielul de Paşte

Pentru mine, ca individ, un anume sat transilvan este chiar buricul Pământului, este locul unde osia solară se mielulsprijină în humusul îngrăşat cu amintiri. Veţi spune că, ele, amintirile nu au consistenţă, şi dacă mor, doar dispar este doar pentru o etapă din viaţă, aşa cum se întâmplă cu apa unui râu subteran, cu valurile care ies unde te aştepţi mai puţin, la suprafaţă. Apa aceea este decantată, pură ca o aghiasmă. La fel simt că sunt şi amintiri nedestăinuite.

Azi scriu despre “ tradiţii pascale,”- o fac cu emoţie şi responsabilitate, ca şi cum aş înjuga la plug perechea de boi care a fost toată zestrea bunicii. Şi… amintirile suie din adânc, vin dinspre rădăcină, sunt gata să mă spulbere într-o baie din stropi de lumină. Partea cu umbre nu se mai vede.

Am copilărit într-o perioadă în care, pentru a reuşi să cumpere 3 metri de ,,creton,, pentru rochiţa mea de Paşte, mama aduna toate “cartelele” rudelor, – avocaţi, preoţi şi dascăli de ţară. Ar fi trebuit să apreciez efortul, solidaritatea în acest caz, a familiei mele, şi în Ziua de Paşte, elegantă fiind, să fiu şi fericită. Nu am fost fericită! Copil fiind mă simţeam derutată, pierdută, în hainele acela scorţoase, abia cumpărate. Sandalele erau prea strălucitoare, rochia prea largă, fundiţele prea obrăznicite în cele două cosiţe. Eram tristă din cale afară. Plânsul meu făcea parte din ritualul de dinainte de a pleca la Biserică şi, şi bunica, ei, ea mă ciupea de obraji, să nu mai par “gîlbejită”. Da, recunosc, nu am fost ceea ce se cheamă o domnişoară cochetă.

O bucurie care ţinea de Taină în sine şi poate, şi de primăvara din mine, era dimineaţa de Paşte. Zorii de zi, clipa când, fiind singura fată din toată familia noastră, îmi revenea onoarea şi datoria, să merg singură la Înviere. Aşa era obiceiul. Ceremonia avea loc, nu la miezul nopţii, ci în clipa când cerul se crăpa de lumină. Atunci, satul meu era luminat de sus şi de jos, din dreapta şi din stânga. LUMINA pornită din altarul bisericesc se împrăştia, dumicată în sute de lumânări, se împărţea în casele gospodarilor.>>>>

De CLB

POEZIE-Elisabeta Iosif:,,Poezii”

POTECILE LUI BRÂNCUŞIprimavara-008

În suflet am livada înflorită

Şi-ascult durerea sa, prin mii de muguri

Ca o povară stă “Măiastra” adormită.

Şi cântă piatra. Noi construim pe ruguri.

.

Mă năpădeşte galben-violetul

Şi-apusul. Prin oglinda unei ape,

Şi-adaugă din spectru. Înţeleptul,primavara-0041

Culege stele. Şi le-azvârle-n noapte.

.

El, mai preface-n fulger “Infinitul”

Brâncuşi mai bate roşietic piatra,

Şi-mbrăţişează veşnic “Nesfârşitul”.

Doi tineri, mai sărută, încă, “Poarta”.

Elisabeta Iosif

Martie,2009

><><><><><><><><><

IUBIRE VIOLET

Dansam. Plutind peste Durău

Eu calm, încercuind surâsul tău

.

Când mă-nchideai, vag, în iubire,

Aruncam stele. Cer în tresărire.

.

Curgea liliacul în ziua violet.

Ningea indigo. Amintiri pe şevalet.

Elisabeta Iosif

Ianuarie, 2009

>>>>

De CLB

ECOURI-Melania Cuc:,,Vremea porţilor deschise la CETATEA LUI BUCUR”

melania-cucDeşi rod al unei interferări intelectuale şi sufleteşti care ţin neapărat de astral, poziţionată la Bucureşti, Cetatea lui Bucur nu este menită să circule doar în sus şi în jos, pe malurile Dâmboviţei. Scriitorii risipiţi ca mierlele în iarba gata de coasă, prin regiunile literare ale României, aşteaptă să-şi vadă opera publicată în această revistă care s-a născut precum le este dat să apară stelelor necăzătoare.

Facerea Cetăţii lui Bucur are firimituri de praf celest pe fiecare literă tipărită. Ţine, aşa cum, splendid spune în materialul său, scriitoarea Elisabeta Iosif, ţine zic de ,,planta celestă,, pe care mi-o imaginez sub forma unui arbore de Livan, plantă care rodeşte tămâie. Aşa a fost, este şi va rămâne maestrul Artur Silvestri în memoria colectivă.

Ce alt Act de naştere, de botez mai superb decât o întâlnire în eter, rodire de gând care construieşte o citadelă, unde pe vremi de restrişte culturală, ca astăzi, scriitorii să se retragă, să se regăsească şi să scrie?

Citind textul Elisabetei Iosif, m-a impresionat modul ştiut ( şi neştiut) al întemeierii Cetăţii, secunda de impact a scânteii sărite dintre cremene şi amnar( dintre minte şi inimă) în scama inflamabilă a materializării unui proiect literar. Şi, ce mai Proiect!

Ca tot ce crea şi ridica, purta aproape singur pe umeri-i fragili, maestrul Silvestri a gândit Cetatea lui Bucur ca pe o taină, la mijlocul nopţii, în ceasul în care oamenii din carne şi dorinţe animalice dorm somn de plumb şi doar visătorii umblă pe străzile conştiinţei comune, se plimbă în cămaşă albită de lună, parcurg Calea Victoriei pe vârful picioarelor.

Maestrul lucra pentru noi toţi iar apariţia Cetăţii lui Bucur după ce plecarea Sa ne-a dat un semn: fizic suntem efemeri. S-a încheiat un ciclu de frământări şi tatonări în sânul Familiei ( extinse) ARP. Viaţa merge cu noi. >>>>

De CLB

POEZIE-Paul Polidor;,,Poezii”

LA RENCONTRE...* paul-polidor1

muşc

piciorul unui înger

„Sonata lunii”

în mine

lacrimă glacială

pe pieptul unui măr

putând lăsa mereu

o dâră luminoasă

pentru astăzi am asigurat

dăinuirii

felia

DĂ-MI VOIE…

dă-mi voie

să fiu aburul

ţărânei

pe care-o ţii

într-o palmă de primăvară

lasă-mă

să rămân

genunchiul

lacrimilor tale

sărut neanchilozat şi cu nervuri…>>>>

De CLB

VOCEA ISTORIEI-Valeria Bălescu:,,Veteranul cerşetor”

veteranul-cersetor…Era o zi arzătoare de iulie. Soarele încremenise parcă în cumpăna amiezii şi, cu razele sale perpendiculare, muiase asfaltul. Zăpuşeala din aer mirosea a smoală. Străzile erau pustii…

Un trecător moleşit şi el de caniculă, mergând agale, tresări la auzul câtorva acorduri de armonică. Ascultând dincotro veneau sunetele fermecătoare, iuţi pasul într-acolo.

Vede sub poarta unei case, într-un colţ, un om ghemuit pe un scaun care întindea şi strângea minunatul instrument. Frumuseţea melodiei îi înrobise sufletul însă tristeţea tabloului se vede că l-a înduioşat profund. S-a oprit. A văzut că „artistul” era orb! Părea cam de patruzeci de ani dar, ochii lui stinşi, slăbiciunea feţei neîngrijite şi îmbrăcămintea-i zdrenţăroasă îl arătau bătrân. Când atingea clapele armonicei îşi întindea gâtul şi, vrăjit de dulceaţa sunetelor, faţa i se lumina, şi-atunci, îşi pleca urechea asupra lor. Fiecare acord părea că-i smulge o fărâmă din sufletul lui întunecat şi zbuciumat.

Cânta cu atâta pasiune! Din păcate, era cântecul mizeriei…

Mai sus de genunchiul piciorului stâng, spijinit pe pragul porţii, avea legată cu o cureluşă o cutie de tablă. Tabloul îl întregea o oală de apă, smălţuită în verde, şi-un căţel, bălan, alăturea de el. Când a isprăvit de cântat orbul a vrut să pună armonica jos. Căţelul, turburat în somnolenţa-i molatecă, a mârâit… Atunci, orbul îngână ceva, probabil mărturisirea unui regret sau mângâierea ce aducea tovarăşului său pentru neajunsul ce-i făcuse… Apoi, trecându-şi batista pestriţă peste fruntea îmbrobonată de sudoare şi-a scos din buzunar o tabacheră ruginită, pentru a-şi răsuci o ţigară. Şi-a rezemat după aceea cotul pe genunghi, iar cu bărbia sprijinită în palmă s-a lăsat învăluit de rotocoalele de fum albăstrui. Căzuse pe gânduri … Trăgea cu urechea …>>>>

De CLB

SĂRBĂTORI PASCALE-Elisabeta Iosif:,,Tradiţii pascale la români”

RITUALURI ROMÂNEŞTIelisabeta-i

Dintre toate interpretările prin care Oul, simbol universal, e cel care conţine germenele, naşterea lumii, tradiţia românească a ales adesea Oul, ca o reprezentare a puterii de creaţie a luminii, a înnoirii periodice a naturii. Aşa se explică acel ceremonial al decorării Oului de Paşte, a ouălor colorate, obicei ce apare şi în alte ţări europene. Dar, prin ce ne distingem?

Poporul român este renumit prin înţelepciunea păstrării datinilor strămoşeşti. De aceea, una dintre cele mai importante tradiţii se păstrează în perioada sărbătorilor pascale. De fapt, aceste obiceiuri dinaintea şi din timpul sărbătorilor de Paşti, spun cercetătorii, sunt unitare în tot lanţul carpatic. Iar arta cu cea mai mare tradiţie pe teritoriul României este încondeiatul ouălor, închistrite şi pictate, decorate cu ornamente, purtând simboluri geometrice, florale sau zoomorfe, reluate din motive româneşti strămoşeşti. Să nu uităm, că oul, folosit în practicile magice sau religioase, ca simbol al renaşterii perpetue este şi un însemn al acestei mari sărbători a Învierii lui Hristos. Majoritatea legendelor creştine consideră oul roşu simbol al sângelui vărsat de Mântuitor.

TRADIŢII ROMÂNEŞTI

Existenţa unui ritual anume se găseşte păstrat numai în unele sate, cum sunt cele din zona carpatină.

ouale-rosiiÎn Bucovina, de pilda, ouăle roşii se sfinţesc numai la biserică în dimineaţa zilei de duminică, împreună cu pasca, fire de busuioc, carnea de miel, colacul, cozonacul, o rădăcină de usturoi, cu câţiva căţei de usturoi, huşca de sare. Trebuie să recunoaştem, că este un ritual pe care nu-l găsim oriunde.

Şi în zona Bistriţei s-au păstrat tradiţii de o frumuseţe magică. Spun aceasta, pentru că am petrecut, cu ani în urmă, zilele sfinte de Paşti în localitatea Rodna. Cum s-a desfăşurat acest ritual de Paşti? Am să vă povestesc în amănunt, pentru că merită să vă imaginaţi acele momente de un farmec aparte.>>>>

De CLB

POEZIE-Dumitru Radoi:,,Poezii”

Lăsaţi Pământul !

Câte flori primăverii farmec dau,

Câte stele din Galaxii întunericul

Îl fac feeric!

.

Câte pe lume se nasc  şi mor ,

Chiar şi cântul violei nebună de dor ,

Sau trist când plânsul îi amar !

Cântul mierlei ,trezindu-ne din somn,

Sau al privighetorii pierdută- n nori  !

Tril enigmatic ne-înţeles de om !

.

Ape lucind însângerate-n amurg,

Sau argintii trezite- n zori ,

Ori întunecate sub bolta de plumb!>>>>

De CLB

CENACLU-Paul Polidor:,,Între armonii clasice şi zvâcniri contemporane”

Serata Maria Găleşanu – Liga Scriitorilor Români / Filiala Bucureşti, 2 aprilie 2009:

paul-polidorJoi, 2 aprilie 2009, orele 17.00, la Centrul Fundaţiei „Paul Polidor” Şcoala de Muzică şi Arte Plastice Nr.4 din Capitală s-a desfăşurat şedinţa pe aprilie a Cenaclului „Cetatea lui Bucur” al Ligii Scriitorilor Români, Filiala Bucureşti. Manifestarea s-a desfăşurat  în cadrul Seratei Maria Găleşanu, tânăra serataartistă din Câmpulung Muscel, care evoluează în cadrul programelor „Paul Polidor” de interferenţe culturale internaţionale.

Muzicianul Hortensia Orcula, directorul instituţiei-gazdă, a făcut o scurtă prezentare a volumului propriu, apărut în anul 2005 la Editura Fundaţiei „Paul Polidor”, „Monografia Şcolii de Muzică şi Arte Plastice Nr.4 – Bucureşti”, accentuând necesitatea urmării de către elevi a cursurilor acestui gen de şcoli cu profil artistic, umanist.

Pe parcursul seratei momentele literare au alternat cu cele muzicale, dar aici le vom aminti separat. Astfel, Ion serata-literara-muzicala-2apr2009-006Predoiu ne-a condus în zona dintre culturologie şi mitologie, evocând momente mai puţin cunoscute din istoria poporului dac, iar Anna Maria Bălaş a deschis file de manuscris îmbrăţişând iubiri perene. Maria Găleşanu a lecturat cu inocenţă versuri de Paul Polidor, iar Valeria Bălescu ne-a reamintit că istoria românilor n-ar fi nimic fără respectul faţă de cultul eroilor. Elisabeta Iosif ne-a arătat că drumul spre cunoaşterea operei brâncuşiene trece obligatoriu prin apelul către frumuseţea morală a poporului nostru, dar şi prin datoria fiecăruia dintre noi de a conserva şi apăra comorile patrimoniului naţional-universal.>>>>

De CLB

SĂRBĂTORI PASCALE-Elena Buică(Canada):,,Zvon de primăvară”

elena-buica-111Mă înfioară ecourile acestui cuvânt: zvon de primăvară! Cu cât înaintezi în vârstă, cu atât mai multe se adună, se încarcă cu semnificaţii strânse din trăiri de neuitat. Iernile canadiene, deşi sunt frumoase cu abundenţa lor de zăpadă, sunt lungi, prea lungi pentru noi, cei care am trăit frumoase primăveri “acasă” şi ne cuprinde dorul de primăverile vieţii noastre. Le retrăim împletindu-le cu amintirile de care nu ne putem desprinde. Începând de prin martie, chiar dacă este zăpadă afară, în noi simţim chemarea primăverii care poartă în ea atâtea răscolitoare amintiri odată cu Ziua Mărţişorului, ziua Femeii, Zilele Babei, sărbători şi tradiţii aduse cu noi de pe meleagurile copilăriei, cinstindu-le aici, aproape ca “acasă”.

Şi aici, ca şi “acasă”, ne pregătim timp de 12 săptămâni în post şi rugăciuni ca să întâmpinăm cea mai mare sărbătoare a creştinilor, Ziua Învierii. Paştele, sărbătoare nu întâmplător asezată în anotimpul primăverii, al reînnoirii naturii, este şansa noastră de a spera la un veşnic început. Se strecoară ca prin vis gânduri şi înfiorări, fără să ştim cum, la imaginile din trecut, spre urzicile şi ştevia abia răsărite pe lângă gardul din fundul grădinii, parcă simţim iarăşi mireazma văzduhului răspândită de horbota florilor din curtea părintească, mirosul de curăţenie al varului cu care se spoiau casele, gardurile, pomii, podeţele, parcă vedem curtea plină de mişcare, de zumzet de albine, de cotcodăcitul păsărilor, de mângâierea blândă a razelor calduţe de primăvară timpurie care se revarsă deasupra casei. Ne stau în faţă parcă aievea chipul celor dragi din acele vremuri. Nu putem uita nimic din toate pregătirile ce se fac pentru ziua Invierii, aceasta mare Taina a lui Dumnezeu. Nu putem desprinde din noi imaginea oamenilor care pasesc cu smerenie spre denii cand asupra satului se răsfrânge dangătul copotelor bisericii, nici Prohodul cântat cu sfinţenie în suflet în Vinerea Mare, cea mai spiritualizată dintre denii.->>>>

De CLB

CRONICA-Impresii la volumul GLOBUL DE CRISTAL al scriitoarei Elisabeta Iosif

camelia-raduAm citit cu placere volumul GLOBUL DE CRISTAL, al scriitoarei Elisabeta IOSIF, editat de către Editura on line „SEMANATORUL” şi în urma lecturii am descoperit o scriitoare modernă, originală, plin de imaginaţie şi umor subtil. Cu stilul său aparent uşor şi senin, te poartă pe căi nebănuite de meditaţie şi surpriză. Descoperind o lume, ne descoperim propriile emoţii şi atitudini. O nouă Alice sau un nou Dante, sau şi mai bine, un alt copil al lui Psihe, în descoperirea de sine. Mulţumesc globul-de-cristalpentru prilejul oferit de a face cunoştinţă cu această scriitoare surprinzător de tânără în cuvânt şi simţire.

Camelia Radu, scriitoare

.

––––––––

.

elena_buicaPentru început, câteva impresii la volumul “GLOBUL DE CRISTAL” al scriitoarei ELISABETA IOSIF, volum apărut în editura on-line ”Semănătorul” . Ceea ce mi-a plăcut la povestirile sale din această carte a fost în primul rând vocabularul bogat, nuanţat, colorat, îndelung exersat, cu conţinut dens, asupra căruia trebuie să te opreşti pentru a merge pe firul gândului în adâncime. Stăpâneşte o artă copleşitoare de a îmbină simplitatea cu profunzimea gândurilor transmise. Autoarea Elisabeta IOSIF are un stil de povestitor înnăscut şi o gândire rafinată.

Elena Buica, membră a Ligii Scriitorilor din România-Canada, decembrie, 2008

De CLB

AFORISME-Sorin Cerin:,,Aforisme despre nemurire”

sorin-cerin-flip

….

Nemurirea este eternitatea clipei.

.

Nemurirea este îngerul care te trezeşte din moartea propriului tău destin.

.

Nu există moarte mai adâncă decât în nemurire,atunci când a dispărut definitiv viaţa ce va muri.

.

Nemurirea se regăseşte într-o clipă, pe când viaţa se pierde în anii grei scurşi la picioarele morţii.

.

Nemurirea este libertatea destinului de a-şi recunoaşte propria sa moarte în faţa eternităţii.

.

Ce poate fi mai efemer decât timpul în faţa nemuririi?

.

Nemurirea este jocul la care viaţa pierde mereu.

.

Nemurirea este visul morţii de a deveni  viaţă eternă , deci de a muri, etern, câte puţin, cu fiecare clipă trecătoare.

.

Nemurirea este oceanul visului care şi-a pierdut ţărmurile la ruleta norocului chior al unui Destin potrivnic.

.

Nemurirea nu va toarce niciodată timpul la fuiorul eternităţii.->>>>

De CLB