Anunțuri
De CLB

EDITORIAL-Elisabeta IOSIF:,,Datini şi obiceiuri”

CRĂCIUN ÎN MARAMUREŞ

Farmecul sărbătorilor religioase nu poate fi compensat de nici o altă manifestare tradiţională.  Sunt de neegalat ceremonialurile, care au loc înaintea şi în timpul Crăciunului  dar şi  acelea care urmează şi se desfăşoară până la sfârşitul anului. Nimic nu se compară cu acest ritual fascinant, de provenienţă divină care,  deşi se repetă anual, capătă mereu alte conotaţii, întărind afirmaţia lui  Constantin Noica: ”are reminiscenţele unui banchet al zeilor”.

MAGIA SĂRBĂTORILOR

Vă propun să ne oprim la obiceiurile de Crăciun din Maramureş, zonă cu rezonanţe tradiţionale, păstrate din vremuri străvechi.

Aici se înmănunchează o serie de rituri  înscrise într-o constelaţie de 12 zile sacre. Ele capătă în casele locuitorilor din N-V ţării o aureolă aparte.  Dar şi satul  arată a  sărbătoare, un indiciu fiind şi costumele  populare purtate  pe străzi. O notă aparte o fac  “mascaţii” , înlănţuiţi în practicile magice străvechi, însoţindu-ne pe uliţele satelor din Ţara Lăpuşului  sau întâmpinându-ne cu alaiul colindelor ce răsună în Festival,  la Sighetu Marmaţiei. De la Vadu Izei şi   până în Ţara Chioarului , din zona etnografică Lăpuş  sau cea a culoarului Someşului, în acest “muzeu viu din centrul Europei”, cum a mai fost numit  Maramureşul, te întâlneşti în această magică perioadă a anului  cu personaje  arhetipale: magii, moşul, îngerii, ursul, cerbul, capra, Maria, Iosif,  duhurile bune şi rele. Oricine poposeşte în a doua parte a lunii decembrie în localitatea Târgul Lăpuş are norocul să participe la Festivalul  datinilor şi obiceiurilor de iarnă, unde vin cântăreţii de pe văile Izei şi ale Marei sau Vişeului, fiind  şi  colindat de copiii şi tinerii aflaţi pe uliţe. Iubitorul de tradiţii strămoşeşti are şansa să se întâlnească pe drum cu  trâmbiţaşii din Ieud, cu buciumaşii din Bârsana. Copiii, colindători din  Botiza sau Rozavlea,  antrenează întreaga colectivitate la urat dar  şi  la felicitat locuitorii comunităţilor în care trăiesc, colindatul din această perioadă având şi asemenea menire , exprimând stilul de viaţă al acestora.>>>>>

De CLB

COLINDE-Cezarina ADAMESCU:,,Vino Iisuse pe-o rază de stea în Betleemul din inima mea”

COLINDE PENTRU SFÂNTA NAŞTERE

I.

Gânduri mi se-nfăşoară-n minte,

iartă-mă Doamne, că nu găsesc

destule cuvinte

pentru o Naştere aşa sfântă

deşi Îngerul mi-a strigat :

-„Ia cuvântul şi-l precuvântă!”

.

De aceea, rugându-Mă Ţie, eu vin

cu puţinul meu omenesc să mă închin

să Te cânt şi să Te preamăresc

să-Ţi urez : „Bine-ai venit în lume,

Prunc Ceresc!”

II.

Scumpă Maică şi Regină

raiurile ţi se-nchină

îngerii ţi se prosternă

într-o dragoste eternă.>>>>>>>>>>

De CLB

POEZIE-Elena Armenescu:,,Împărăţia Anului Nou”

Brazii, vestale -n alb, spre cer nevinovate

Inalţă rugi supreme, ne scaldă -n solstiţiu

Clopoţei de argint, lumini areolate

Vestesc în ierburi cânt şi armistiţiu.

.

Arc de spirală, anul ce trece e ridat,

Impovărat de râsete, gemete şi ploi

De Noul An renaştem în dans imaculat

Ne re-zidim puternici, cu visele din noi!

.

Înfiorat de străluciri se -nclină bradul…

Ascultă o simfonie de toamnă alungată

Din ţipăt se destituie în cântec fagul

Iar puritatea trece cu stele -nveşmântată.

.

Din crinii ancestrali fugar desprinse

Superbele petale, revolte de poem,

Adie în cristaluri, pe ramuri neînvinse

Incendiind în alb Imperiul boem!

Elena Armenescu

De CLB

POEZIE-Elisabeta IOSIF:,,Nemurirea Lui Artur”

De ce credeți, că s-a mutat de la noi?

Doar cărţile lui sunt acum la voi!

Nu! N-a plecat de tot. E cu Bădia

Eminescu, spre Gânditorul de la Hamangia

.

S-a dus doar puţin. Ca să-şi înmoaie pana

În licori siderale. Şi-a vindecat şi rana

Mâhnirilor ascunse. E veșnic printre noi

Şi Dumnezeul nostru-l trimite înapoi

.

Prin slovă împlinită. Prin glas de înălţare

În zi de Sfânt Andrei îl vom simţi mai tare

Vibrând a nemurire. El vine din Astral

Cu sensuri noi. Veghind. Iubirea-i de cristal.

Elisabeta IOSIF

Noiembrie, 2009

La un an de la plecarea lui Artur Silvestri


De CLB

EVENIMENT-Elena ARMENESCU:,,Premiile Artur Silvestri 2009″

Viaţa oraşului vie şi colorată se desfăşoară într-un ritm alert, specific marilor oraşe. Oameni de toate vârstele îşi încrucişează paşii depăşindu-se unii pe alţii într-o cursă cu final necunoscut, dar cu un singur scop- autodepăşirea. Cel puţin aşa îmi place să cred azi când merg spre unul din lăcaşele de cultură ale Bucureştiului : Biblioteca Metropolitană .

„Noi suntem România tainică şi vocea noastră nu se va stinge orice se va întâmpla”, afirma Artur Silvestri în urmă cu doar câţiva ani. Aceste cuvinte îmi vin în minte în timp ce mă îndrept spre sala unde vor fi prezenţi cu siguranţă reprezentanţi ai acestei tainice Românii.

Aici, în Biblioteca Metropolitană, Liga Scriitorilor din România – Filiala Bucureşti care a împlinit un an de la înfiinţare, joi 10 decembrie ora 12.00 a organizat

festivitatea acordării premiilor Artur Silvestri, personalitate complexă, mare om de cultură , semănătorul faptelor concrete -materializate în revistele, ziarele şi cărţile care păstrează în paginile lor gândurile sale purtătoare de mesaj – dar şi pe terenul însetat de a primi, descifra şi exprima adevărului istoric şi cultural al acestui popor, reprezentat de toţi colaboratorii săi.

Plecat prea devreme dintre noi, la vârsta deplinei maturităţi, Artur Silvestri merită comemorat, şi totodată susţinute  şi subliniate toate  proiectele sale culturale – a fost concluzia care a condus la decizia instituirii acestor premii, ca factor de emulaţie atât pentru cei a căror operă este deja în mare parte scrisă ori pentru mai tinerii confraţi, aflaţi la debutul carierei lor.>>>>>>

De CLB

COMEMORARE-Cristian NEAGU:,,Rugă Dumnezeului, pentru Artur”

(28 nov. 2009, sediul Fundaţiei Artur Silvestri, la comemorarea

de an, a distinsului enciclopedist, istoric, şi filozof.)

Motto:

Cărţile se vor citi şi mă vor pomeni şi pe mine

şi astfel, nu voi muri de tot.

– Artur Silvestri –

Ridică Doamne ceţurile Împărăţiei Tale,

Căci lumea aceasta fără de contur

Înregistrează un minus în sumbre catedrale,

Prin nefiinţa confratelui Artur.

Mângâie-i Doamne fruntea cu lacrimile noastre,

Aşează-l între noi ca-n vremurile bune

Şi fă-ne auzit, melodiind contraste

Glasul blând, al omului minune.

Mai dă-ni-l nouă astăzi fiinţă cum îl ştim,

Rupe eternităţii o clipă, nu mai mult,

Căci el ne este sensul pe care mai pornim

Când seceră sălbatic tăişul de vânt.

Nu ni-l lăsa în tristul anotimp

Printre lumânări aprinse la bezna uitării,

Ci-ncoronează-l Zeu în vastul arhetip

Din crestele de munţi, până-n adâncul mării.

Noapte bună, Artur Gabriel,

Noapte bună, spirit de cărturar,

Îţi vom rămâne jertfă, şi sabie, şi miel,

Cum tu ne vei rămâne Scriptură în Altar.

Cristian  NEAGU

>>>>>>>>>>>>>>>>>>>

De CLB

CĂLĂTORII DE SUFLET-Cezarina ADAMESCU:,,Picături din lumina cărţii arturiene”

CHEMAREA LA TROIŢĂ

Abia de s-a împlinit un an de   neuitare şi iată că din nou, Prof. Artur Silvestri ne-a  chemat la Casa şi la Troiţa sa de la Ceahlău, ansamblu memorial comemorativ îmbogăţit cu o carte  uriaşă din marmură şi o placă tot din marmură cu chipul său scump sculptat în bronz – efigie peste timp şi spaţiu – loc sacru devenit ţintă a pelerinajului în memoria sa,  pentru românii care cinstesc cultura, istoria, neamul, viaţa, adevărul şi libertatea de expresie sub toate aspectele sale.

Elemente fundamentale ale spiritualităţii româneşti şi universale, Troiţa, Casa-muzeu, Cartea deschisă, care invită la meditaţie şi contemplare,  Efigia în bronz a Profesorului, toate acestea sunt de natură să reînvie emoţiile şi să nască în suflete sentimente puternice, aduceri aminte, pietate şi reculegere, în semn de omagiu şi recunoştinţă pentru cel care ne-a adunat într-o mare Familie spirituală ce nu se va putea destrăma, nici peste veacuri. El rămâne în memoria noastră ca o flacără nestinsă, foc sacru care nu zămisleşte cenuşa şi fumul, ci doar jarul incandescent pe care-l provoacă în inimi. Un rug veşnic aprins – aşa cum a fost însăşi viaţa Maestrului care s-a consumat la flacăra slovei, închinându-şi-o cu spirit jertfelnic,  Cuvântului.

Cartea (ar putea fi Cartea vieţii) – semn distinctiv al personalităţii cărturarului de excepţie, profesorului, mentorului, modelului de urmat, Artur Silvestri, stă veşnic deschisă la fraza atât de dragă lui şi nouă, deopotrivă, potrivit căreia, noi suntem România Tainică.>>>>>>

De CLB

CĂRŢI-Ioana STUPARU:,,Artur Silvestri la Târgul de Carte « Gaudeamus »”

S-a scurs un an de la prematura şi grabnica plecare dintre pământeni a lui Artur Silvestri, scriitor, filozof, istoric şi iubitor al Neamului Românesc. Un an de tristeţe pentru cei care l-au iubit şi preţuit, totodată un an de dăruire din partea celor ce l-au iubit cel mai mult, dăruire ce a însemnat menţinerea valorii din multe puncte de vedera a Marelui Om Artur Silvestri. Doamna Mariana Brăescu Silvestri a reuşit, şi nu se poate altfel când dorinţa este imensă, ca fiecărei comemorări săvârşită după datină creştinească pentru aşezarea şi liniştea sufletului, să-i fie alăturată o realizare pe plan spiritual sau cultural, care să dăinuie în timp, pentru “bine-cuvântare”, pentru “pomenire”, pentru “neuitare”. Astfel, într-o mirifică zonă de pe Muntele Ceahlău, în localitatea cu acelaşi nume, proprietatea cumpărată de soţii Artur şi Mariana Brăescu Silvestri a fost transformată în Casa memorială Artur Silvestri, iar la o margine a curţii, lângă şoseaua principală, a fost înălţată şi sfinţită după datină, o Troiţă maramureşeană, pe un postament amplu, lucrat cu multă dăruire, loc rânduit pentru odihnă, rugăciune şi pomenire de către săteni şi trecători. O altă Troiţă a fost înălţată şi sfinţită de către doamna Mariana Brăescu Silvestri în comuna Drăgăneşti Vlaşca, locul natal tare drag lui Artur Silvestri. Tot acolo a fost construit un “monument comemorativ completat cu o carte din marmură, simbol al vieţii şi activităţii marelui cărturar”.>>>>>>

De CLB

POEZIE-Elena Armenescu:,,Seara de Crăciun”


În seara asta sfântă, seara de Crăciun
Văzduhul este transparent, cerul  deschis
Îl chem pe Domnul cu glas mărgăritar şi bun
-urca-voi Doamne, de pe Pământ de drag aprins!
.
În seara asta de Crăciun, în seara sfântă
Totul în juru-mi dansează ritmic, ca un puls
Ochii-mi închid, călătoresc spre Galaxia blândă
Spaţiu după spaţiu traversez sub vechi impuls
.
Mii de scântei multicolore, în joc fecund
Într-un imens, fantast potop de frumuseţi
Magnific mă întâmpină, ca pe Pământ
Când raze ating cristale rotitoare-n dimineţi
>>>>>>

Pentru toţi cititorii revistei „Cetatea lui Bucur”, acum, în preajma Sfintelor Sărbători de iarnă, adaug acestui poem urările mele de sănătate, bucurie, prosperitate,  longevitate şi dorinţa ca norocul sa  vă  însoţească  mereu pe  cărările  luminii.
La multi ani!
Cu deosebita preţuire

Elena Armenescu


De CLB

PROZA-Elena Buică:,,Bucuria sărbătorilor de iarnă”

Nu intenţionam să mai mă las furată de condei şi iarăşi să scriu despre Sărbătorile de iarnă. Gândeam că orice-aş mai scrie despre aceste sărbători, n-ar mai putea fi o noutate, totul se ştie din moşi-strămoşi. Voiam  doar să trăiesc pur şi simplu bucuria acestor zile abandonându-mă, ascultându-mi doar trăirile interioare. Dar se vede treaba că acolo au fost prea multe voci şi polifonia lor s-a transformat în cuvinte şi cuvintele aproape că au hotărât singure cum să se aranjeze pe hârtie după noi orânduiri apărute în urma experienţei în ale scrisului. Aşadar, nu despre noutăţi vorbim în aceste zile, ci despre trăirile noastre care sunt întotdeauna vii, proaspete, aşa cum redescoperim în fiecare an, în decembrie, bucuria proaspătă  a sărbătorilor de iarnă ca pe o noutate. Se redeşteaptă în noi dorinţa de a merge pe drumul Magilor – înţelepţii vremurilor de atunci – pentru a ne întâlni cu Iisus care a îndumnezeit lumea prin Naşterea şi Jertfa Sa.

La sfârşitul unui an petrecut cu fel de fel de întâmplări, este o mare binefacere să ne adunăm şi să petrecem împreună un moment sfânt de bucurie. Zilele de bucurie sunt mult mai puţine în prea repede trecătoarea noastră viaţă, decat cele în care ne confruntăm cu necazurile, neîmplinirile, încordarea în efortul de a atinge un scop, ori zilele cenuşii despre care nici nu ne mai amintim că le-am trăit.>>>>>>

De CLB

ESEU-Cezarina ADAMESCU:,,CRĂCIUN LA BETLEEM”

Primul eveniment cunoscut după şederea Mariei la Elisabeta este naşterea la Betleem. Să urmărim firul interpretării exegetului René Laurentin privitor la acest eveniment :

„Iosif merge pentru recensământul decretat de împăratul August. Obscur descendent din David, el trebuie să fie înregistrat în oraşul natal al strămoşului său : păstorul, devenit rege al lui Israel (…)

Luca nu ne relatează această călătorie. El o menţionează în termeni laconici, cu singura preocupare de a face cunoscut că Iisus s-a născut acolo unde se născuse David, tânărul păstor din Betleem, devenit rege, care a primit promisiunea lui Mesia (2 Sam. 7,14).

Această linie genealogică între Iisus şi David are dreptul să pară la fel de importantă la Luca, încât descendenţa davidică a lui Iisus din Iosif se găsea întunecată şi redusă prin Conceperea virginală.

Toţi mergeau să se înscrie, fiecare în cetatea sa. Iosif s-a suit şi el din Galileea, din oraşul Nazaret, în Iudeea, în CETATEA LUI DAVID, numită Betleem, pentru că era din casa şi din familia lui David, să se înscrie împreună cu Maria, logodnica sa, care era însărcinată.” (Lc. 2, 4-5).

La această dată, Iosif o luase pe Maria la el, ne învaţă Matei 1,24, dar Luca continuă să o indice ca emnêsteumenê ( adeseori tradus prin „logodnică”), termen care face referinţă la primul stadiu al căsătoriei înainte de coabitare, ca în Lc. 1,27. Aceasta, fără îndoială, pentru a ne reaminti că Maria este Fecioară.>>>>>

De CLB

POEZIE-Elisabeta IOSIF:,,SUB CLAR DE LUNĂ”

Luna răstignită în ţurţurii nopţii,

Sticleşte gerul. Pătrunde în Castelul sorţii,

Şi luminează inima împietrită a prinţesei,

Topindu-i nemurirea. Se prelinge la colţul mesei,

Rumenind mărul, ce iscase discordie.

Prinţesa muşcă, îndemnată de propria-i zodie.

Şi se-mplini sorocul clarului de lună,

Sub alean de nuntă, luna e nebună,

Mireasa-i vrăjită, mirele-i lunatic.

Ţipă de durere aerul sălbatic.

Sunt ca cei doi plopi, tremurând prin frunze,

În bătaia lunii, doar iubiri pe buze…

Totul se destramă, până-n ziua bună…

Dragostea-i fantasmă sub un clar de lună.

Elisabeta IOSIF

Crăciun, 2009

De CLB

PORTRET-Liana SAXONE-HORODI:,,Ana BLANDIANA, Cavaler al Legiunii de Onoare”

Scriitoarea Ana Blandiana a primit în luna octombrie a acestui an cea mai înaltă distincţie civilă din Franţa: medalia Legiunii de Onoare în grad de Cavaler. Ceremonia de decorare a Anei Blandiana a avut loc la reşedinţa ambasadorului Franţei în România, Henri Paul.

Legiunea de onoare (Legion d’Honneur) este cea mai înaltă distincţie civilă şi militară franceză, instituită în anul 1802 şi acordată neîntrerupt din 1804 până în prezent. Este o decoraţie care şi-a menţinut de-a lungul anilor o strălucită reputaţie.

Franţa aduce astfel un omagiu atât scriitoarei cât şi preşedintei Fundaţiei Academia Civică, care este la originea Centrului internaţional de studii asupra comunismului şi a Memorialului victimelor comunismului şi al rezistenţei de la Sighet, realizate în  comun cu soţul ei, Romulus Rusan.


Ana Blandiana (nume literar al Otiliei Valeria Rusan) este autoarea a 12 volume de versuri, a două volume de nuvele fantastice, a unui roman şi a şapte volume de eseuri, publicate în limba română, începând cu debutul editorial din anul 1964, reeditate în ultimii ani în numeroase ediţii. Cărţile sale au fost traduse în 23 de limbi. Am semnalat cititorilor noştri, acum un an, apariţia în ebraică a culegerii de poezii “Orice bucurie răneşte pe cineva” (“Kol simha poţaat mişehu”), în traducerea lui Shaul Carmel şi Moshe Granot.
>>>>>>

De CLB

POEZIE-Adrian Botez:,,Poeme de Crăciun”

Demult – când…

demult – când erau ierni vechi şi

sfătoase – dormeam sub zăpezi precum

urşii…

era un acolo fără atunci: dintre

coastele pieptului – îmi

fulgerau ţurţurii de gheaţă ai

Fântânii Miracolelor

încremenite

.

pe atunci nu aveam nevoie de nicio

credinţă – pentru că debordam de

încredere: pur şi simplu – eram maestrul

balurilor zăpezii – eram cavaler

de onoare – fiecărui fulg>>>>>

De CLB

CONFESIUNI-Elena Buică :,,Ecouri ale zilei de 1 Decembrie 1918″

Împrejurările vieţii m-au făcut să-mi duc existenţa în Ardeal mai mulţi ani, aproape toată tinereţea mea. Multe erau diferenţele între Ardeal şi partea de sud a ţării, de unde veneam: portul, graiul, obiceiurie, comportamentul… Obişnuită cu firea zgomotoasă şi adeseori explozivă a bucureştenilor, muntenilor sau a oltenilor, ajunsă în Ardeal, nu conteneam să mă mir de vorba liniştită şi comprtamentul mai supravegheat al locuitorilor de pe aceste meleaguri. Chiar când erau mai expansivi, comportamentul avea frâu bine strunit.

Deşi România are un spaţiu mic faţă de alte ţări,  unitatea în diversitate  îi dă un spor de frumuseţe. Un exemplu semnificativ pentru comportamentul mai temperat al ardelenilor, mi s-a părut că se desprinde semnificativ dintr-o relatare a unui detaliu  din timpul marelui eveniment trăit cu mare intensitate  de oameni la 1 Decembrie 1918.

Unui mai vârstic prieten, oftalmologul Coriolan Bucur,  îi plăcea să-mi povestească despre  impresiile tatălui său, preotul Iuliu Bucur, de la  adunarea din Alba-Iulia, la care a participat cu un entuziasm pe care l-a purtat în suflet pâna la fârşitul vieţii.

Entuziasmul acelor zile care cuprinseseră zările, făcea ca  bucuria lăsată în voia ei să zboare până în înaltul cerului. Pentru prima dată şi spre durerea noastră, pentru singura dată, România se afla între hotarele ei fireşti, cu toate provinciile. >>>>>>

De CLB

CRONICI, RECENZII, POLEMICI-Melania CUC:,,Evadare din spaţiul virtual”

,,Pe…meridiane şi paralele călcând,, – aşa aş putea (re)intitula volumul de poezie semnat de George Roca , plachetă realizată într-o grafică modernă şi care a văzut recent lumina tiparului la Editura Anamarol din Bucureşti.

Editorul, scriitoarea Rodica Elena Lupu, un observator fin al fenomenului literar din ultimii ani, ea însăşi trecând cu pasul (real) sau cu gândul  ( virtual)  spaţiul scriitorilor de limba romană fără de frontiere,- a editat una dintre cărţile toamnei anului 2009, dar despre care se va mai vorbi mult şi în anii ce vin.  Şi nu se poate altminteri, atâta timp cât George Roca a adunat între două coperte palpabile, clasice,- emoţii  aproape adolescentine,  dor adevărat românesc, mici fragmente din  tainele depărtărilor şi nu  în ultimul rând,  un soi de scrisori sentimenatle cu destinatar colectiv.

George Roca scrie, comunică, pentru că el poartă cu sine o lume. Desrădăcinat fizic, prin  schimbarea domiciliului de pe Criş, pe partea cealata a lumii, – el devine dintr-un  cetăţean  dresat de legile scrise, un luptător şi… arma sa, de data asta, este Cuvântul.

Cum, din fostele caravelele cu scorţişoară ce porneau dinspre Antipozi spre Europa, spre visul romantic din noi,  nu mai ajunge în Carpaţi decât surogatul, parfumul sintetic,  tehologia de vârf,- poetul George Roca jonglează cu spaţiul şi cu timpu-real,- cucerind avanposturi, legând prietenii  cu cei care  cred încă în miracolul unui simplu  Poem.

Poezia pe care Georgea Roca o scrie şi ne-o dăruieşte  cu largheţe de nabab veritabil,  este ca o casă  părintească în care amitirile se depozitează , unde, vremurile bune  dar şi furtunile lasă urme vizibile.>>>>>

De CLB

POEZIE-Iolanda SCRIPCA:,,Ruginiu Tăcut”

Ruginiu Tăcut

Întorcându-se acasă – rănit şi fără piele
Trecând încet printre fantome de copaci
Cu zvon de balalaică în duioşii ochii
Şi frunze moarte ca mângâieri de vraci
.
S-a strecurat prin toamna vieţii ca un pui
Cu aripi sfârtecate de eter
Cu zbor de zâmbet de cocoare
Şi-un vis de libertate efemer…
.
Daca l-am zărit prin frunze sure
E pentru că m-a învăţat să tac –
Să mă confund c-o amintire ruginie
Ca să reînviu din îngheţatul lac…

de: Iolanda Scripca din San Diego

>>>>>>

De CLB

CRONICI, RECENZII, POLEMICI-Elena Armenescu:,,Elisabeta Iosif, “Globul de cristal” şi proza fantastică”

Nu putem vorbi de proza fantastică fără să facem referire în primul rând la Mircea Eliade  care este cel mai mare om de cultură, român, din veacul al XX-lea, – impunându-se, ca nici un alt cărturar, în cultura universală, pentru că aşa cum Herodot este numit părintele istoriei iar Hipocrat părintele medicinii, tot aşa noi îl putem numi pe Mircea Eliade părintele prozei fantastice. Iată cât de cuprinzător îl defineşte filozoful  Constantin Noica:

Mircea Eliade “a mijlocit între Apusul şi Răsăritul îndepărtat, între civilizaţia materială şi spirit, între cultură ştiinţifică şi mit, între profanitate şi sacralitate, între modern şi primitiv, între religii şi credinţe tribale, între marile culturi şi culturile populare, a mijlocit tot timpul între noi, românii – (cu protoistoria şi cultura noastră folclorică, plină de simbolisme universale) şi lumea cea mare a istoriei; ne-a preluat din minoratul nostru şi ne-a înscris în cărţi ferecate de aur  ba chiar a visat de-a lungul unei jumătăţi de veac – ca ţara noastră însăşi să fie mijlocitoarea, pivotul, spunea el, în jurul căruia să se petreacă întâlnirea dintre cele două lumi extreme, răsăriteană şi apuseană, care vor hotărî de sensul sau nonsensul planetei albastre“ >>>>>

De CLB

CONFESIUNI-Elena BUICĂ:,,Naivitate sau prostie?”

Scrierile mele în care vorbesc despre dragostea de oameni, despre frumuseţea vietii interioare, despre valorile superioare ale semenilor mei,  despre frumuseţea sufletului ţăranului român aşa cum l-am cunoscut în copilărie şi nu chiar de puţine ori şi în zilele petrecute în vacanţă în România, în acea “Românie tainică”, îi trimit pe unii cititori într-o lume ca de pe alte tărâmuri. Uneori i-am auzit spunând-mi, deşi în mod diferit, cam învârtindu-se în jurulul aceleiaşi idei:

”Citindu-ţi scrierile, ele îmi amintesc de Vasile Alecsandri”, cuvinte cu trimirere la valorile morale care par apuse şi la un climat de viaţă dispărut. “E prea mult idilism, viaţa e mai dură, azi nu se mai scrie aşa”. “Din scrierile tale rezultă că ai o fire 50% blândă, 50% naivă”.

Desigur, naivitatea este de mai multe feluri. Unii percep naivitatea ca o dovadă clară a unei maturizări întârziate şi poate chiar neîmplinită până la încheierea vieţii. Cei mai mulţi o consideră un fel de trezire bruscă la realitate din vise iluzorii, din amăgirile pe care ţi le-ai croit singur depărtându-te de realitatea concretă. În zicerile populare este des reprezentată: “crede că tot ce zboară se mănâncă” ,“ umblă cu capul în nori”, “e prost de bun”, naivitatea si prostia fac casă bună împreună”.

Există şi un fel de naivitate înnăscută, împletită cu inocenţa care este congenitală, intrată în plămada fiinţei tale de la începuturi, e scrisă în codul genetic şi n-o poate anula nici vârsta şi nici experienţa. Aici cred că mă înscriu, căci îmi place să păstrez  naivitatea lângă acel sâmbure de inocenţă, fără de care  contactul direct cu realitatea dură mi se pare cumplit de dureros, chiar cinic.>>>>

De CLB

MAXIME ŞI CUGETĂRI-Cezarina ADAMESCU:,,Sufletul Luminii”

Drag cititor,

Această scriere este foarte simplă şi în acelaşi timp foarte utilă pentru sufletul care doreşte să crească şi să se îmbunătăţească. Alcătuită din gânduri cernute prin gâtul clepsidrei, ea poate dobândi celui care o parcurge, o stare de confort sufletesc pe care numai iubirea izvorâtă dintr-o inimă neprihănită ţi-o poate oferi.

Ca în convalescenţă, după o lungă maladie în care ai fost ţintuit la pat şi într-o zi, te trezeşti în zori că te simţi refăcut, înviorat. Neasemuită binefacere. Ai extirpat răul din trup şi din suflet şi acum aştepţi timid, soarele să te încălzească, să te întremeze. Te simţi slăbit? Nu-i nimic. În curând vei fi din nou pe picioare. Începe deîndată cu un zâmbet. N-ai cui zâmbi? Fă-ţi curaj şi zâmbeşte cerului, soarelui, lumii, fără teama de a fi considerat deplasat.

Această carte, alcătuită din cuvinte cât se poate de banale care de multe ori ţi-au trecut, desigur, şi ţie prin minte, se vrea un leac pentru singurătate, pentru stări de nelinişte, anxietate, nervozitate, neîncredere, teamă, îndoială, stres, pentru starea de rău generată de prezenţa păcatului.

Nu ezita să guşti din acest balsam, deloc costisitor, ba aş spune chiar gratuit,   foarte la îndemână, şi vei vedea, după oarecare timp sau imediat, ce efect miraculos poate avea, dacă e citită cu sufletul minţii. Cu dioptrii sufleteşti. Ori cu lentilele inimii. Stăruie în exerciţiul acesta spiritual şi deschide-te ca într-o rugăciune.

Stilul lejer, fără încărcături de prisos, se adresează tuturor categoriilor de inimi: sărace, bogate, tinere, vârstnice, vioaie, îndoielnice.

Fără pretenţii, ea are doar un singur scop: să pătrundă în cât mai multe inimi. Poate că din toate gândurile cernute mărunt, mărunt, precum firele de nisip în clepsidră, vor fi unele în care te vei regăsi.

Cititorului, această micuţă carte îţi poate servi drept oglindă. Ea îţi poate oferi un spor sufletesc de care, în aceste timpuri întunecate, incerte, chiar dacă nu o recunoşti deschis, ai mare, imperioasă nevoie.

Dumnezeu să-ţi ajute!

Autoarea>>>>>>

De CLB

CĂRŢI NOI- ,,Istoria Bucureştilor” – Constantin C. Giurescu

Lucrare monumentală, Istoria Bucureştilor este o temeinică sinteză, în care alcătuirile urbei şi
analiza de detaliu se imbină cu perspectiva de ansamblu şi cu evoluţia în timp.

In 1967, anul apariţiei primei sale ediţii, Istoria Bucureştilor reprezenta cea mai cuprinzătoare
monografie din câte apăruseră până atunci. Astăzi, dupa 42 de ani, şi-a păstrat acest loc.

Impunătorul volum Istoria Bucureştilor de Constantin C. Giurescu apare în colecţia Planeta Bucureşti, într-o editie revizuitp de Dinu C. Giurescu.

Constantin C. Giurescu, unul dintre cei mai de seamp istorici români, s-a născut în 1901.
A fost profesor la Facultatea de Litere şi Filozofie, profesor la Facultatea de Istorie a Universităţii Bucureşti, membru titular al Academiei Române.

În calitate de membru al Partidului Naţional-Liberal Gheorghe Brătianu, a fost deputat de Putna (azi Vrancea) in 1932, 1933 si 1937.
Între februarie – septembrie 1939 a fost rezident regal al Ţinutului Dunărea de Jos, iar între septembrie 1939 şi iunie 1940 a fost ministru de Stat,  apoi ministru al Propagandei Naţionale. A fost deţinut politic la Sighet între 1950-1955.

Opera sa ştiinţifică înglobeaza peste 350 de articole, studii şi volume. S-a stins la 13 noiembrie 1977.

Colecţia Planeta Bucureşti
848 pagini alb negru si 30 planşe cu imagini din Bucureşti

Miruna Lepuş

Copyright Manager
Vremea Publishers
14 Constantin Daniel Street
010631 Bucharest 1
Romania
Phone 40-21-335.81.31
Fax 40-21-311.02.19
miruna.lepus@edituravremea.ro
www.edituravremea.ro

De CLB

CRONICI, RECENZII, POLEMICI-Angela Monica JUCAN:,,Armonii celeste”

Sub magneticul titlu „Armonii celeste”, a apărut cel de-al patrulea volum editat de Cenaclul „Arionda” (Galaţi). Culegerea cuprinde poezii şi două scrieri în proză. Nu-mi dau seama dacă este o antologie sau un florilegiu*, adică dacă selecţia a fost sentimentală ori imparţială. Amănunt care va interesa, peste ani, istoria literară. Acum, contează mai puţin.

Sunt, în carte, scriitori consacraţi şi scriitori debutanţi, dar a căror valoare nu este dată de vechimea în literatură.

RADU BOTIŞ. Armonii într-adevăr celeste. Stihuri în care se îngână lira cu panseul, zicerea cu struna. Dumnezeu – totdeauna prezent, numit, cu siguranţă şi cu veneraţie, în simbol antonomazic, „Cel Bun, „Cel Blând”, „Tatăl Bun”. Un imperativ plin de cumpăt şi de cuviinţă – „Vorbeşte Doamne, vremea e puţină / […] / Adu-mi aminte de-un tărâm ceresc / […] / Nu înceta Prea Bune să-mi vorbeşti”. O exprimare enunţiativ-reală – „Voci divine însoţesc / Revederea–n sfânta taină, / Solii în divină haină / Ai tărâmului ceresc”. Tropi ai analizei (în realizare enumerativă) – „Lume de taină, de etern, de mister” sau ai dublei tăgăduiri în: „Nu, singuri nu suntem” şi în specific româneasca întărire a negaţiei (deosebită de anularea, prin dublare, din alte limbi): „Nu mai e nimeni, unul, să o vadă”. Ori tropi ai visului, într-o superbă imagine (înălţată prozopopeic): „Am fost la tine şi era / Un înger lângă crucea însingurată, / Părea tăcut, o lacrimă-i curgea / De pe obraz-doar el cu tine, tată! // Când m-a văzut, cu mâini împreunate / Şoptind, mi-a arătat spre cer: / – Vezi, el acolo-n marea-i bunătate / Dezleagă calea marelui mister”.>>>>>

De CLB

CRONICA PLASTICĂ-Dr. Dorel SCHOR:,,Cincizeci de ani de creaţie-expoziţia pictoriţei Liana SAXONE-HORODI”

De fapt, expoziţia are un titlu provocator: „Până acum cincizeci de ani de creaţie”. O provocare optimistă, care invită la o largă privire retrospectivă asupra creaţiei pictoriţei, dar obligă şi la  o prelungire optimistă în viitor. Pentru cine o cunoaşte pe Liana Saxone-Horodi era de aşteptat. Mai bine spus, nici nu se putea altfel. Pentru că firea  neastîmpărată, energia debordantă, spontaneitatea şi promptitudinea ei în viaţă ca şi în creaţie obligau la continuitate.

Fiind elevă a unui maestru al penelului, Rudolf Schwartz-Cumpănă, la care precumpănea intuiţia asupra concepţiei şi senzualul asupra cerebralului, era firesc să regăsim în tablourile Lianei, alături de un lirism viguros (paradoxală asociere) şi un temperament expresionist. Lucrările ei sunt opere de observaţie atentă, nu lipsite de pătrundere psihologică, chiar dacă e vorba de peisaje aparent calme în care domină pitorescul cu nuanţări meridionale. Pictoriţa are în palmares portrete executate remarcabil în care sobrietatea personajului este dublată de o căldură reţinută, elemente care definesc, în ultimă instanţă, atmosfera sentimentală a tabloului.>>>>>

De CLB

CRONICI, RECENZII, POLEMICI-Cezarina ADAMESCU:,,Ioana STUPARU-un spirit deschis care-şi împarte averile în răspântii”

Scriitoare de largă respiraţie, publicistă şi romancieră, dar şi autoare de proză scurtă, exeget literar şi poet, Ioana Stuparu continuă să ne uimească prin generozitatea şi delicateţea sufletului său neasemuit. Ea este scriitoarea care  nu ar frânge trestia şi nu ar sulfa în mucul de lumânare, pentru a nu le pricinui vreo neplăcere, este persoana căreia îi repugnă disputa şi goana după merite, distincţii  şi trofee. Ea scrie asiduu, tenace, smerit, dintr-o necesitate lăuntrică şi nu concepe scrisul decât ca pe o terapie freatică, menit să-l edifice pe om şi să-l îmbunătăţească.

De la scrierile ample, generoase, analitice cum au fost,  romanul-trilogie Oameni de nisip şi scrierea profund spirituală Clipa de Lumină, Ioana Stuparu poate trece la proze de respiraţie scurtă, aşa cum sunt cele din Grădina care s-a suit la cer, ori la chintesenţializarea ideii în poeme şi sonete admirabile. Ea a ales acum  calea exegezelor şi cronicilor literare, a portretelor şi a reportajelor omagiale, dintr-o generozitate firească, pentru că aşa-i dictează sufletul său genuin, să fie Lumină pentru toţi, nutrindu-se, totodată din Sfânta Lumină neînserată. Ea a ales acum un titlu cât se poate de sugestiv: “Cuvinte de mătase” – cronici literare, exegeze, portrete, omagii, pentru că vorbele Ioanei Stuparu, sunt toate precum mătasea sidefie a unui crin presat  pe obrazul păsării poemului. Ea nu vociferează, nu-şi trâmbiţează ideile, nu se ceartă (exclus!!!) ci şopteşte tainic ceea ce are de spus. Şi şoapta ei este ca o mângâiere, ca un alint, ca un balsam pentru ceilalţi. Aşa îi dictează firea ei blândă, serafică, generoasă şi cât se poate de caldă.>>>>>

De CLB