Reclame
De CLB

EDITORIAL-Elisabeta IOSIF:,,La ora Echinocţiului”

S-a întâmplat să fie, în preajma Echinocţiului de primăvară, momentul înscriindu-se pe traiectoria spectaculosului fenomen astronomic, ce declanşează intersecţia eclipticii cu ecuatorul ceresc, când ziua devine egală cu noaptea. Echilibrul natural, când totul se purifică prin lumina , creează un echilibru şi în gândirea noastră.

Am considerat acest lucru un semn ceresc şi o binecuvântare coborâtă din Astral, venită din partea aceluia care a plănuit destinul unui act cultural: mentorul Artur Silvestri. Fiindcă revista „Cetatea lui Bucur” a fost un semn divin, înfăptuit acum un an cu ajutorul soţiei sale, Mariana Brăescu Silvestri. Am constituit conţinutul revistei, gândindu-ne că „fiecare avem misiunea noastră”, înconjurându-ne de scriitori şi de acele minţi luminate ale naţiei, care mai lucraseră în imperiul său mediatic. Am respectat ceea ce ne-a lăsat Artur Silvestri pe frontispiciu – revistă dedicată pentru:   „literatură, carte, artă”. Toţi cei care ne-am adunat ideile în „Cetatea lui Bucur” ne-am ghidat după un  principiu de mult stabilit de mentorul nostru Artur Silvestri: „să privim în aceeaşi direcţie”, cum ne spunea cu diferite ocazii.

În acest an care a trecut s–au adunat ideile  creatoare ale scriitorilor şi publiciștilor români din ţară şi de pe alte continente:              Eugen Dorcescu (Timişoara), Lucian Hetco (Stuttgart, Germania), Elena Armenescu (Bucureşti), George Roca (Australia), Cristian Neagu (Bucureşti), Octavian Curpaş (Arizona, SUA), Al. Florin Ţene (Cluj), Paul Polidor (Bucureşti), Elena Buică (Canada), Elisabeta Iosif (Bucureşti), Constantin Vlaicu (Mehadia), Cezarina Avramescu (Galaţi), Adrian Botez (România), Olimpia Berca (Timişoara), Dumitru Rădoi (Bucureşti), Dan Ion Predoiu (Bucureşti), Ana Maria Bălaş (Bucuresti), Valentina Bisog (Iaşi), Ioana Stuparu (Bucureşti), Cristina Ştefan (Bacău), Camelia Radu (Ploieşti), Daniela Voiculescu (Piteşti), Geta Resteman (Oradea), Alexandru Stănciulescu (România), Elena Rodica Lupu (Bucureşti), Viorica Enăchiuc (Giurgiu), Valeria Bălescu (Bucureşti), Lola (Franţa), Melania Cuc (Bistriţa), Mihaela Cernitu (Italia), Dorel Schor (Israel), Radu Botiş (România), dar lista colaboratorilor e cu mult mai mare şi îi rog pe aceia, pe care nu i-am numit, să mă ierte.>>>>>>

De CLB

REMEMBER-Elisabeta IOSIF:,,NEMURIREA SE FORMEAZĂ ÎN TIMP”

Născut în zi de 19 martie, aproape de Echinocţiul de primăvară, Artur Silvestri a primit lumina acestuia, dăruindu-i-se harul de a fi fost un constructor de lucruri nemuritoare. El a pătruns în veşnicie graţie harului său şi continuă să trăiască în lumea căreia i-a aparţinut, ca un iniţiat, prin sacrificiul făcut, fiindcă „nemurirea se formează în timp”. El a devenit pentru noi, cei care l-am cunoscut, un simbol al ascensiunii şi spiritualizării, în sensul armoniei în înălţimi a cerului.

Spuneam  mai demult, că Artur Silvestri era pentru mine şi pentru toţi aceia ce ne strânsesem în jurul său, un Mecena, protector şi sprijinitor al literaturii şi al artelor. Se încrâncenase în demersul său, de a reuni prin carte personalităţi româneşti de pe tot mapamondul, încât, se vorbea despre  „o comunicare printr-un fluid necunoscut, asemănător cu direcţia principală de curgere a râului. Noi am fost aduşi împreună în această carte de către acest fluid („Cuvinte pentru urmaşi”). Cartea, s-a spus că, vorbeşte despre un mister colectiv…..Cărţile lui ..sunt expresia unei gândiri de pe altă planetă, din altă dimensiune”( prof. Viorel Roman)

În acelaşi eseu spuneam că a gândit şi a creat în labirintul său lăuntric, de geniu, în direcţia construirii cărţilor  colective , (luând asupra-şi  povara durerilor lumii), pornind de la ideea că „Nu suntem singuri” . A considerat că există în acea Românie Tainică, forţa ideilor ce semnalează adevărul, iar  „autorul acestei cărţi valoroase…îndeplineşte, oare pentru a câta oară? o misiune, una nouă, ce nu mai poate fi nicidecum  tainică şi nici trecută cu vederea…Adevărul semnalat de Artur Silvestri în tot ceea ce a întreprins, inclusiv în deschiderea de suflet şi caracter ce marchează acest volum, reprezintă corespondenţa necontroversată între minte şi faptă, în consens cu bunul simţ…Citindu-l simt grija sa neobişnuită pentru detaliu, ce rar am putut-o întâlni la alţi scriitori, o forţă ce i s-a dat spre păstrare şi cu care ne bucura, în orice lucrare unde îl putem preţui”- (Lucian Hetco, Germania, 2006).>>>>>>

De CLB

ANIVERSARE LA CETATE-Elena ARMENESCU:,,Cetatea lui Bucur la ceas aniversar”

Ca moştenitori ai unei străvechi culturi a unei populaţii sedentare, care din timpuri imemoriale şi-a dus traiul într-un mod specific, inconfundabil, a avut suficient timp să-şi gândească şi creeze ritualuri şi sărbători. Ne-am născut sub semnul  Ursei Mari care ne veghează toate sărbătorile şi are grijă să consemneze respectarea lor şi sub capul constelaţiei Dragonului ce are un correspondent terestru – Munţii Carpaţi.

Când se naşte un copil ori se finalizează construcţia unei  case, când se constituie o familie, românul sărbătoreşte aşa cum au făcut-o şi înaintaşii săi, consemnând în primul rând evenimentul şi evocînd momentele mai grele ori mai amuzante din timpul “facerii”.

Apropiaţii se vor reîntâlni an de an la data respectivă şi vor adăuga noi capitole în firul poveştii începute.

Dar, se poate pune întrebarea:

–  cînd se înalţă o Cetate ce se întâmplă?

Cronicarii vremurilor au fost totdeauna în miezul faptelor, le-au observat, le-au trăit, le-au nemurit cum ar spune Nichita Stănescu.

Ei bine, in A(no) D(omini) 2009, luna martie, s-a ridicat o Cetate virtuală, a cărei ziduri s-au tot înălţat până au devenit puternice şi strălucitoare încât lumina reflectată de ele străbătea în mod miraculos întreg  Pământul.

–          Care este numele acestei cetăţi? se întrebau cei care încă nu o vizitaseră.

–          Cetatea lui Bucur – era răspunsul, nu ştii legenda ei?Este geamăna întru duh a unei cetăţi reale care poartă acelaşi nume, adică este chiar duhul cetăţii.

>>>>>>

De CLB

ANIVERSARE LA CETATE-Cezarina ADAMESCU:,,BALADA CETĂŢII LUI BUCUR”

De din zori spre înserate

Ba şi noaptea când se poate

’Nalţă ziduri de Cetate

Nici prea ’nalte, nici prea late,

Meşteri mari, vestiţi din ţară

Şi din lume, bunăoară,

Să zidească din cuvinte

„Foaie scrisă pentru minte”.

.

O Cetate mândră foarte

Trăinicind şi după moarte.

Proiectanţi şi arhitecţi,

Maiştri, ingineri corecţi

Adunaţi din lumea-ntreagă

La Cetatea lor cea dragă

Să aşeze-n temelie

Dragoste şi Armonie.

>>>>>>

De CLB

ANIVERSARE LA CETATE-Cezarina ADAMESCU:,, Cetatea celor patru anotimpuri şi străjerii ei de astăzi”

Douăsprezece sunt numerele Cetăţii lui Bucur. Douăsprezece seminţiile lui Avraam. Doisprezece apostoli. Douăsprezece luni are anul. Luni rodnice, pline de miez, de înţeles, de trudă harică, de a ridica din cuvinte alese, un edificiu unde  îşi găseşte, fiecare, un loc privilegiat. Egali între egali, de aceeaşi înălţime spirituală. Între zidurile Cetăţii,  nu încap disproporţiile.

Cetatea lui Bucur – o revistă on-line, editată de Liga Scriitorilor din România, filiala Bucureşti, în parteneriat cu Asociaţia Română pentru Patrimoniu. Al cărei preşedinte fondator a fost  şi a rămas pentru toţi, Prof. Dr. Artur Silvestri.

Cetatea lui Bucur – un vis împlinit, dincolo de  orice speranţă. Dincolo de norii întunecaţi care s-au abătut la un moment dat. A învins furtunile şi s-a înălţat înspre Lumină. Ca un turn de veghere s-a înălţat pe culmile zărilor.

Cetatea lui Bucur – o datorie împlinită, devenită o necesitate.

Şi aşa cum legendarul  Bucur a adunat în jurul său, oameni de toate neamurile şi condiţiile, Cetatea lui Bucur, a polarizat zeci de nume cunoscute şi mai puţin cunoscute în cultura românească de pretutindeni. Ca să înalţe Mândră Cetate.

Cetatea lui Bucur – o ctitorie de Lumină. O ctitorie din cuvinte.  În care poţi să te regăseşti, în care poţi să te odihneşti,  să-ţi afli un ceas de relaxare, de bucurie lăuntrică.

Cetatea lui Bucur – cetate a românismului, a datinilor şi obiceiurilor, a Istoriei scrise şi a celei trăite. O istorie în plină desfăşurare. O istorie a culturii şi civilizaţiei româneşti, dusă dincolo de fruntarii.

O Cetate deschisă tuturor iubitorilor de ţară, de neam, de limbă, de poezie, de frumos, de artă sub toate aspectele sale.>>>>>>

De CLB

POEZIE-Elena Armenescu:,,Mielul pascal”

Cum străbat eu totdeauna
cărările, am ajuns
spre cuprinsul necuprins şi
spre mielul pascal
pe care-l visez jucându-se cu mine,
pregătit de sacrificare
l-am văzut,
legat, zbirând, tot la mine căutând
ca spre scăpare,
miel pascal pe care
îl visez în săptămâna patimilor
cu burta sfâşiată
căruia-i văd maţele spânzurate

.
de degetele
celui care-i împlântase cuţitul
în jugulare.

cu ochi blânzi
de bunăvoie venea,
credea că se joacă
atunci când la moarte mergea,
neştiind
şi se juca aşa… ca într-o logodnă
cu floarea de măr,
se juca aşa…

>>>>>>

De CLB

ESEU-Elisabeta IOSIF:,,Tradiţii Pascale”

Poporul român este renumit prin înţelepciunea păstrării datinilor strămoşeşti . E înţelept şi în sensul  depozitării acelei filozofii rămase din fiecare obicei  din vremuri străvechi  (filosofia , în limba greacă ,  însemnând iubirea de înţelepciune). În acest sens se poate spune , că una dintre cele mai importante tradiţii ( în care s-au incorporat realităţile spirituale şi sociale ) se păstrează din perioada sărbătorilor pascale. De fapt, aceste obiceiuri dinaintea şi din timpul sărbătorilor de Pasti sunt unitare în tot lanţul  carpatic. Iar arta cu cea mai mare tradiţie pe teritoriul României este încondeiatul ouălor, închistrite şi pictate, decorate cu ornamente,  purtând motive geometrice,  florale sau  zoomorfe.  Oul, folosit în practicile magice sau religioase – simbol al renaşterii perpetue – este un însemn al acestei mari sărbători a Învierii lui Hristos. Majoritatea legendelor creştine consideră oul roşu simbol al sângelui vărsat de Mântuitor.

RITUALURI , TRADIŢII ROMÂNEŞTI

Existenţa unui ritual anume se găseşte păstrat numai în unele sate. Cum sunt cele din zona carpatină.

De pildă, în Bucovina ouăle roşii se sfinţesc numai la biserică în dimineaţa zilei de duminică, împreună cu pasca şi carnea de miel, colacul, cozonacul , o rădăcină de usturoi , huşcă de sare şi fire de busuioc. Trebuie să recunoaştem –  este un ritual pe care nu-l găsim oriunde.

Am petrecut, odată, de mai mult timp,  zilele sfinte de Paşti  în localitatea Rodna (Bistriţa). M-am întors împreună cu gazdele primitoare de la biserică şi nimic n-a fost mai frumos acasă , la localnici,  decât desfăşurarea ritualului: m-am spălat pe obraz cu apa  în care s-au pus un ou roşu sfinţit şi un bănuţ de argint , pentru ca să fim (cum spun sătenii ) tot anul sănătoşi, roşii în obraji, ca oamenii de la munte şi (poate!) mai cu bani, mai înstăriţi. >>>>>>

De CLB

POEZIE-Elena ARMENESCU:,,Poeme de MARTIE”

Alergam

Alergam pe platoul înzăpezit

Călcând pe minuscule spectre

Pitice lumini

Pe sub sceptrele pinilor

Alergam

Fiecare căutând altceva

Fiecare văzând pe altcineva

Şi altceva decât celălalt

Decât se vedea aievea

Fiecare după puterea şi harul lui

Alergam către o travestită

Nejertfită mireasă

În prăzile,

Capcanele şi gătelile ei albe

De atâta aşteptare

Şi –nsingurare înverzind.

.

Alergam pe platoul înzăpezit!

.

-vă aştept de când am început

să cresc, de crivăţ viscolită

rotindu-se în jurul meu

în spirale,

în cercuri, departe, aproape

neizbutind să-mi cadă

peste pleoape!

.

Alergam pe platoul înzăpezit

Fiecare-n fiecare

Sub crengile atinse-n treacăt

înzeite.

De zeităţile

Mariei Sale.

>>>>>

De CLB

EVENIMENT-Paul POLIDOR:,,Serata „Elisabeta IOSIF şi Elena ARMENESCU”

La Centrul Internaţional Şcoala de Muzică şi Arte Plastice Nr.4 – Bucureşti de Interferenţe Culturale al Fundaţiei „Paul Polidor” a avut loc miercuri, 3 martie 2010, orele 18.00, Serata ELISABETA IOSIF şi ELENA ARMENESCU. Manifestare desfăşurată în cadrul Clubului de Lectură şi Arte „Paul Polidor” şi organizată de către fundaţia omonimă în colaborare cu Liga Scriitorilor din România – Filiala Bucureşti,   serata cu numărul 9 s-a deschis cu o lectură din scrierile semnate Elisabeta Iosif şi Elena Armenescu, atât din aria prozei, cât şi din cea a poeziei. Textele în lectura autoarelor, reprezentând o selecţie bine aleasă din propriile scrieri, au încântat asistenţa prin farmec şi colorit imagistic, prin dezinvoltura metaforelor şi robusteţea construcţiei literare, dar şi prin respiraţii interioare, cu suflu tainic, metafizic, impregnat de efuziuni muzicale şi lirism… Despre aceste aspecte şi destinul omului de condei în societatea românească de azi a vorbit criticul literar Cristian Neagu.

În partea a doua a seratei, pentru contribuţii deosebite la promovarea programelor fundaţiei, scriitorilor Elisabeta Iosif şi Elena Armenescu li s-a conferit titlul de membru al Academiei de Interferenţe Internaţionale „Paul Polidor”. Astfel, Elisabeta Iosif şi Elena Armenescu se alătură unor prestigioşi oameni de cultură, care au devenit (antum sau post-mortem) membri ai Academiei de Interferenţe Internaţionale „Paul Polidor”, între care amintim: poetul Traian T. Coşovei; criticul muzical Florin-Silviu Ursulescu; regretatul scriitor şi promotor cultural Artur Silvestri; poetul Mihail Sinelnikov (Federaţia Rusă); poeta Paula Romanescu; scriitoarea Crina Bocşan-Decusară; regretatul poet slovac Ondrej Stefanko; actorul Eugen Cristea (Societar de Onoare al Teatrului Naţional „Ion Luca Caragiale” din Bucureşti); poeta Victoria Milescu; artistul plastic Ashraf Heybatov (Germania) ş.a.>>>>>>

De CLB

CRONICI, RECENZII, POLEMICI-Cezarina ADAMESCU:,,Un torent românesc de iubire: Elena BUICĂ”

Elena Buică, „Oglindiri”, Editura Anamarol, Bucureşti, 2009

Există un timp al memoriei şi al  spiritului neamului nostru. El este cel adevărat, cel care rămâne încrustat în scoarţa cerebrală. Celălalt, timpul fizic, nu este decât relativ. Şi spre acest timp al memoriei îşi îndreaptă atenţia scriitoarea de faţă.

„Scrisul este  pentru mine, singura cale care duce spre lumină” – spune Elena Buică în cartea sa „Oglindiri”.

Un titlu atât de sugestiv, nu te poate duce cu gândul decât că, în cartea cu pricina, desigur ai să te regăseşti într-o oarecare măsură. Şi nu e de mirare pentru că scriitorul, atunci când aşterne ceva pe hârtie, trăieşte atâtea vieţi, câte personaje zămisleşte în ipostaza de creator. Şi fiecare dintre ele, îşi cere dreptul legitim la viaţă, are o personalitate, este un UNICAT. Aşadar, am pornit de la gândul că mă voi regăsi în cartea Elenei Buică şi într-adevăr, aşa a fost. M-am transpus, i-am trăit destinul, m-am încărcat cu toate bucuriile şi emoţiile unei persoane care acum, nu are mai mare bucurie decât aceea DE A SE DĂRUI. Dăruindu-ne nouă, fărâme din fiinţa sa generoasă, demnă, iubitoare de oameni, de ţara şi de limba ei, păstrătoare de sfinte tradiţii şi de icoane dragi în suflet. Elena Buică este o persoană admirabilă. Ca mulţi alţi scriitori care s-au îndepărtat de ţară, ea nu trăieşte decât pentru a-i reînvia tradiţia şi de a-i păstra integritatea în sufletul său. Ea-şi poartă România, întreagă, ca pe un diamant în suflet, în inimă, în sânge, în carne, n-a părăsit-o niciodată şi, ca dovadă, ea se reîntoarce mereu în Teleormanul ei drag, în comuna Ţigăneşti unde a văzut lumina dintâi şi le nemureşte în  scrierile sale. Le dă viaţă, le dă suflul său, le apără de toţi denigratorii şi e gata să-şi dea măsura iubirii ei, într-o PROFESIUNE DE CREDINŢĂ LITERARĂ, exemplară.

Românca din Teleorman ne dă lecţii de românitate, lecţii de civism şi patriotism, de iubire de neam şi de istorie. A studiat şi predat o viaţă întreagă Limba şi Literatura Română, a învăţat generaţii întregi despre frumuseţea graiului românesc. Acum, îşi învaţă nepoţii cu aceeaşi iubire faţă de tradiţie şi de grai.>>>>>>

De CLB

ÎNVĂŢĂTURI CREŞTINE-Elena Armenescu:,,Din învăţăturile Sfinţilor Părinţi”

CUM ÎNŞEALĂ DIAVOLUL PE OM

În cele ce urmează, vom vorbi despre sfatul dracilor; cum îi învată dracii pe oameni sa amâne pocainta. Era un călugăr pustnic, ascet mare în pustie în părţile Alexandriei, cu numele Ilarion, mare sihastru. Avea aproape o suta de ani. S-a rugat lui Dumnezeu câtiva ani de zile: „Doamne, să-mi arati mie care este sfatul dracilor cu care ei câstiga cele mai multe suflete pentru împărăţia iadului! Care-i mestesugul lor şi metoda de a-i întoarce pe oameni de la calea cea bună, pentru a-i face robi păcatului, si a-i duce în iad. Cum câstigă ei mai multe suflete pentru iad, decât îngerii păzitori pentru împaratia cerului?” S-a rugat parintele un an, doi, trei si nu i-a răspuns Dumnezeu. Într-o noapte, stând el la rugăciune, în puterea noptii fiind, afară era luna ca ziua, aude un glas:

– „Avva Ilarioane!”

– „Ce este, Doamne?”

–  „Ia Sfânta Cruce în mână, ia toiagul tau, fă semnul Sfintei Cruci, iesi din chilie si mergi pâna în poiana din apropiere si, când vei ajunge în poiana, stai lângă un copac, acolo. Dar sa nu te temi de ce vei vedea! Stai acolo si uită-te în mijlocul poienii pâna voi veni”.

El, când a auzit ca l-a învăţat să se înarmeze cu semnul Sfintei Cruci, a cunoscut ca este de la Dumnezeu chemarea. S-a dus batrânul, zicând în minte rugaciuni, si a ajuns în poiana. Era linişte mare; nu bătea vântul în noaptea aceea. Numai luna şi stelele se vedeau. S-a dus batrânul călugar lângă un copac şi stătea luând aminte. Deodata, vede ca în mijlocul poienii apare un jilţ, un tron împărătesc. Parcă era de fulgere, ca para focului. Întâi scaunul a apărut si călugărul s-a minunat. După aceea vede că vine Satana şi se asaeză pe scaun. Avea umerii ca nicovala!  Pielea lui era ca cerneala, cu peri ca de urs, cu gheare puternice. Avea o coroana facută numai din şerpi, si ţinea în mână un toiag în chip de balaur. Când l-a văzut, s-a însemnat cu semnul Sfintei Cruci. Satana s-a asezat pe scaunul acela si a bătut de trei ori din palme. Când a bătut, s-a umplut văzduhul de cete drăceşti. Pâlcuri de draci, mii şi milioane. >>>>>

De CLB

EXEGEZA-Cezarina ADAMESCU:,,Cristina ŞTEFAN, CAZ CLASAT sau Douăzeci şi patru de ore în Molando, Semănătorul, Editura Online, 2010″

O CARTE DESPRE O LUME ABSURDĂ CARE NE INVADEAZĂ

CRISTINA ŞTEFAN, CAZ CLASAT sau Douăzeci şi patru de ore în Molando, Semănătorul, Editura Online, 2010

Extrem de activă pe tărâm virtual, prin blogul intitulat frumos Tărâmul Poeziei, al cărei administrator este, Cristina Ştefan, cu pseudonimul literar Ada Chifor, ne poartă acum, cu acest debut strălucit la Editura Semănătorul, pe un tărâm ideatic, ţinut fabulos, cu multe catacombe, numit în mod ciudat,  Molando, acolo unde îşi plasează acţiunea prozelor sale realisto-fantastice, apărute în luna ianuarie curent şi care constituie o surpriză, nu numai pentru  cei care cutreieră Tărâmul, dar şi pentru sine însăşi.  Cu un titlul aparent de policier, cele trei proze (Stafiile, Extratereştrii, Bond) care alcătuiesc volumul se înscriu pe plaja atât de generoasă a epicii contemporane, cu inserţii în real, dar şi în imaginar, deopotrivă şi cu un final cât se poate de absurd. Teoria absurdului în proză are darul, însă de a oferi  de fiecare dată, o pildă.

Acţiunea debutează „în liniştea stătută a amiezii”, într-o mahala în   care, de lene, nici vrăbiile nu ciripeau”. O dată fixat cadrul, liniştea este sfărâmată de strigătul unui puşti care anunţă moartea lui Moş Agape.

În modul acesta intempestiv, intrăm  în povestea propriu-zisă, al cărei protagonist, mortul, un pensionar singur, uitat de neamuri şi prieteni, locuise cu chirie la o văduvă săracă. Imediat mahalaua se pune în mişcare, şi mai cu osârdie,  maiorul Stroiu, omul de ordine al localităţii, demarează operaţiunile de rigoare într-un asemenea caz. Cercetate, catacombele se dovedesc a nu ascunde nimic, afară de un aer stătut, irespirabil, care provoacă leşin.

„Catacombele din Molando erau medievale. Ca un labirint subteran, ascundeau istorii de veacuri. Pe acolo trecuseră averile furate, acolo stătuseră ascunşi haiducii, în catacombă se refugiau megieşii în vremuri de atac şi boli.>>>>>>

De CLB

INTERVIU-Rodica Elena LUPU:,,Interviu cu actorul american Daniel Ganea”

Numele: Daniel Ganea

Rezidenţa: Phoenix,

Statul Arizona, S.U.A.

Data şi locul naşterii: 29 Iulie 1972

Starea civilă: Căsătorit

Domeniu de activitate: Actor / Model

Unde ţi-ai petrecut copilăria?

M-am născut şi am copilărit în Oraşul Cluj-Napoca. Mergeam foarte mult la bunici şi rudenii la Braşov, mama fiind braşoveanca.

Ce ai vrea să ne povesteşti din acea perioadă?

Pot să spun din toată inima că perioada copilăriei şi a adolescenţei a fost cea mai frumoasă perioadă din viaţa mea până în prezent, şi care nu se poate uita niciodată. Şi acum viaţa este destul de frumoasă, dar parcă atunci era şi mai frumoasă. Avea o culoare mai deosebită. Când mă gândesc la anii aceia din copilărie, parcă văd, ţara mea fiind cea mai frumoasă.

Ce ne poţi relata despre părinţii tăi?

Ne bucurăm să-i avem încă în viaţă deşi la o vârstră puţin înaintată. Sunt cu noi în SUA şi se bucură văzindu-ne pe fiecare împlinindu-ne visurile. Au fost din totdeauna cei mai buni educatori, sprijin, ne- au dat curaj în viaţă. Din copilărie tata era cel mai bun prieten, la care puteam să-i spunem tot pasul nostru. Urmând modelul dânsului  am avut mult succes în viaţă, făcând si eu cu copiii mei la fel.>>>>>>

De CLB

CRONICI, RECENZII, POLEMICI-Octavian Curpaş:,,“Latona1969” de Daniela Voiculescu – Vis, dragoste şi lumină “într-o ploaie de safire roz” “

“Latona1969”, volumul de versuri al Danielei Voiculescu se deschide cu numele lui Nichita Stănescu şi al lui Artur Silvestri. Cartea le este dedicată acestor doi scriitori, oameni “care nu mai mor…” şi are în debut şi la final câte un poem din volumele “Necuvintele” şi “În dulcele stil clasic” ale celui dintâi. Lucru normal de altfel, dacă avem în vedere mărturisirea autoarei: “Sincer, eu mi-am dorit foarte mult să devin poetă. După ce am citit din opera lui Nichita Stănescu, m-am schimbat enorm. Mi-am dat seama că trebuie să rămână ceva minunat în urma mea. Trăirile poetului ardeau în inima mea! Asta mi-am dorit şi eu să fac… Să trăiesc în alte inimi!”.

“Am ales lumina”

“crucea mea va semna fiecare pagină… cu/suflet nepieritor!” ne anunţă Daniela Voiculescu, astfel că “Latona1969” devine cartea unui sacrificiu permanent, dar şi al puterii de a transcende dincolo de tot ceea ce este perisabil, trecător, pământesc. Tema iubirii este prezentă şi în acest volum al Danielei Voiculescu, pentru că numai iubirea poate oferi puterea de a depăşi prezentul, teluricul, astfel că poemele ei sunt adevărate romanţe, ode închinate celui mai frumos sentiment uman. Ea este cea care a “ales lumina, buchetul de trandafiri, multicolor, al unui înger!”. Iubirea devine un ideal pe care poeta luptă să îl apere de cei din jur, incapabili să îi înţeleagă sufletul.

“Topazul mystic”

Dragostea înseamnă şi durere şi decepţie, iar durerea şi decepţia îi oferă poetei inspiraţie, o influenţează. Iubirea se amestecă mereu cu visul, cu inefabilul, devenind o mască, o “acoperire” pentru singurătate. “trebuie să desluşesc durerea care mă fulgeră, tunetul care se apropie, topazul mystic pus să ţină locul curcubeului…” Figura celui iubit este înconjurată de tristeţe, durere, depresie. >>>>>>

De CLB

POEZIE-Cezarina ADAMESCU:,,Bucheţel de sonete aniversare – 8 MARTIE 2010″

Hortensie plăpândă-ascunsă-n lut

Hortensie plăpândă-ascunsă-n lut

E mama ce mă strigă cu glas mut

Din părul ei cresc flori de mărgărint

Udate doar cu lacrimi de absint.

.

Cuvintele-mi aprind o lumânare

Lovindu-se de-o tainică-mirare

Când zilele-nfloresc şi dau în spic

Tu pregăteşte-ţi creanga de finic.

.

Ca la răscruce să-ţi întâmpini, dar,

Pe îngerul de strajă la hotar

Dar bobul tău, de nu e îngropat

Într-un pământ mai rodnic, mai curat,

.

Din el nimic nu va mai răsări

Şi nu vei mai avea ce lăstări.

Atâta vreme cât mai poţi, dă rod,

Şi din iubire construieşte-ţi pod…

>>>>>>

De CLB

POEZIE-Elena Armenescu:,,Rugă pentru suferinzi”

Rugă pentru suferinzi

Maica Sfânta, la Medjugorje, Lourd şi Fatima

Ne cere să dezrădăcinăm viciul, patima

Să plinim cu sârguinţă poruncile Tatălui

Luminate de râvna milostivă a Fiului.

.

Intinde Doamne bratul Tău apărător

Peste întreg pământul, peste acest popor

Îndură-te de suferinzii ce-n orice loc oftează

Cu Puterea Spiritului Sfânt îi luminează!

.

Sunt oameni buni căzuţi în necredinţă

Singuri şi-au deschis porţile spre suferinţă

Fii pentru înrăiţi şi păcătoşi – speranţă

Tu iubire veşniă, trezeşte-i şi pe ei la viaţă!

>>>>>>

De CLB

POVESTIRI-Emil Bucureşteanu:,,Caietul cu poezii”

Notă:

Caietul cu poezii există în realitate şi aparţine poetei Oana Balaban (15 decembrie 1972 – 1 martie 1991), fostă elevă a Liceului Industrial Nr.1, azi Colegiul National de Informatica, Piatra – Neamţ. Cursivele sunt ale poetei.

În loc de prefaţă

SCRISOAREA MAMEI

Fetiţa mea dragă,

Aş vrea din tot sufletul ca gândurile mele să ajungă până la tine. Sper totuşi că aşa este, că suntem legate prin iubire. Ştii, sunt sigură, că viaţa noastră a rămas pustie, fără nici o lumină, de când nu mai eşti cu noi.

Am o grea misiune, trebuie să scriu despre tine.Vreau să mă ajuţi, pentru că singurul sentiment acum este pustiul vieţii. Ce-aş mai putea spune mai mult decât că ai fost adevărata lunină a vieţii noastre?

Ai venit printre noi într-o zi de iarnă – 15 decembrie 1972. Îmi amintesc de venirea ta acasă de la spital. Tu dormeai, Radu s-a uitat la tine cu curiozitate, a luat o minge şi mi-a întins-o: „Dă-i mingea să se joace”. „Nu poate să se joace cu mingea, e prea mică”- i-am spus eu. A luat un măr de pe masă şi ţi l-a-ntins. „Nu poate să mănânce mere”. „Dar dă-i ceva”.

E o amintire duioasă şi nostimă, cum probabil au mulţi părinţi despre copii lor, dar e amintirea mea şi pentru mine e deosebită. Mai ales că atunci s-a format un întreg- Radu şi Oana. Tu ai adus, aşa cum spunea tata pe atunci „toată veselia casei”.

Dar nu pot să uit şi toată suferinţa copilăriei tale – boala care te-a lovit la numai 8 ani, şi următorii 10 ani din prea scurta ta viaţă alături de noi. >>>>>>

De CLB

REMEMBER-Elena Armenescu:,,In memoriam GRIGORE VIERU”

Spectacol de poezie şi muzică – “TAINA CARE MĂ APĂRĂ”

Grigore Vieru – Poet, academician, membru corespondent al ACADEMIEI ROMANE, decorat cu Ordinul Steaua Romaniei in grad de Comandor si Ordinul Steaua Romaniei in grad de Mare Cruce.

Loc: Sala NICHITA STANESCU a Casei de Cultura a M.A.I.

Ora: 26 februarie 2010, ora 17.00

Intrare gratuita

In program:

Personalitati din R. Moldova si Romania: ION HADARCA, TUDOR PANTIRU, AMB. IULIA GOREA COSTIN, ALEXANDRU DABIJA, LEONIDA LARI, VALERIU MATEI, NICOLAE JELESCU, SUZANA POPESCU, MARIA MOCANU. NICOLAE CARAGEA

DUMITRU GHEORGHIU, CRISTI ALDEA TEODOROVICI, OCTAVIAN MANDRUTA, VADIM GHEORGHELAS, LUCIA SI OLEG SACALIUC, Acad. RAZVAN THEODORESCU, Prof. Dr.VICTOR CRACIUN, ELENA ARMENESCU, RADU CARNECI,  EUSEBIU STEFANESCU, MARIUS CIPRIAN POP

Orchestra Ansamblului Artistic CIOCARLIA al M.A.I.

Dirijor: MARIAN ALEXANDRU

Prezentator si producator: Prof. NICULINA MERCEANU

Parteneri: Casa de Cultura a M.A.I., Liga Studentilor Basarabeni din Romania (LSBR), Uniunea Nationala a Tinerilor Basarabeni din Romania (UNTB), Asociatia Culturala PRO BASARABIA SI BUCOVINA, Asociatia Culturala Romana IDEAL.

>>>>>

De CLB

POEZIE-Adrian BOTEZ:,,Femei şi vise”

VERS DE PRIMĂVARĂ

Zarzărul a dat în sărbătoare:

Ce e vânt şi ce-i acel destin

Care nu s-ar umili sub floare,

Nu s-ar lăsa ars de alb şi de senin?

.

Duhuri din văzduh şi primăvară,

Duhuri de iernatice-nfloriri  –

În vârtej vă mistuiţi povară,

Din minune să-i chemaţi pe Miri!

.

Drept în viscolirea de petale

S-au clădit biserici lui Iisus:

Preschimbaţi, voi, rănile în zale,

Sub agheazma ochiului de sus!

>>>>>>

De CLB

NOTE DE CĂLĂTORIE-Elena BUICĂ:,,OTTAWA – PRIMĂVARA”

Indiscutabil, cel mai frumos anotimp pentru vizitat Ottawa este primăvara, în special perioada înfloririi lalelelor. Miile de lalele râzând în soare,  nu numai că îţi transmit bucuria şi dragostea de viaţă, dar ele poartă în cupele lor sentimentul de prietenie al canadienilor şi pe cel de recunoştinţă al Olandei. Fermecatoarea imagine a miilor de lalele are o frumoasă şi mişcătoare poveste.

În perioada celui de al doilea Razboi mondial, Familia regală din Olanda s-a refugiat în Canada, la Ottawa şi a locuit în casa Guvernatorului general. Prinţesa Juliana era însărcinată  şi trebuia să nască. Conform tradiţiei olandeze, moştenitorul tronului trebuia să se nască pe pământ olandez. În asemenea condiţii, Guvernul canadian a decretat camerele spitalului ocupate pentru naşterea prinţesei Margareta, ca fiind “pământ olandez”, iar steagul Olandei a fluturat alături de cel canadian pe Turnul Pacii al Parlamentului Federal. In anul 1945 principesa Juliana a oferit o sută de mii de bulbi de lalele în semn de prietenie şi recunoştinţă pentru gestul Guvernului canadian şi pentru suportul primit în timpul războiului.

De atunci, în fiecare primavară, Olanda trimite bulbi de lalele.

Aşa a luat naştere din 1953 Festivalul International  dedicat prieteniei, denumit generic “Festivalul lalelelor”. In anul 2008 a participat şi România pentru prima oară. Primavara este întotdeauna frumoasă şi dătăoare de energii şi poftă de viaţă. Dar celelalte anotimpuri care ne umplu viaţa, îşi au şi ele frumuseţile lor, numai să îţi deschizi sufletul pentru ele.

Cu toate că am avut în gând imaginea lalelelor, ochii ne-au stat acum la frumuseţile iernii, chiar dacă ne-a mai ciupit frigul, ori hainele mai groase ne-au făcut mişcările mai lente şi mai grijulii. Până să ajungem la Ottawa, din masină, am privit iarna în toată splendoarea ei stăpână pe întinderile care păreau fără sfârşit. Stând confortabil în scaunele încalzite, privind frumusetile iernii pe fereastră, să tot călătoreşti, cu gândul şi imaginaţia în deplină libertate şi ele. >>>>>>

De CLB

EXEGEZA-Cezarina ADAMESCU:,,Entropia durerii – până mai ieri – ghilotină”

ANGELA BACIU-MOISE, „De mâine până mai ieri, alaltăieri”, Editura LIMES, Cluj-Napoca, 2007

Prezenţă frapantă în peisajul liricii actuale, din toate punctele de vedere, Angela Baciu-Moise ştie să-şi valorifice calităţile, resursele, datele esenţiale primite la naştere, talantul ce i s-a dat să-l sporească, să-l pună în valoare, să-l facă să strălucească.

Şi poate că în aceasta constă adevărata sa artă, în a şti să se aşeze în lumina cea mai favorabilă, cea mai prielnică. Şi, o dată cu persoana sa, aşază şi lucrurile din jur, şi oamenii, după un scenariu prestabilit, astfel ca imaginea, decorul să prevaleze asupra sentimentului.

De ce atâta nevoie de imagini exterioare? Trebuie să ai curajul să sapi adânc, ca să dai de plămada aceea de inefabil, rămasă genuină.

Şi totuşi, atâtea văluri acoperă adevăratul chip, încât devoalarea devine anevoie de înfăptuit. Dar ce vei descoperi, merită osteneala.

Şi stratul de fard şi voalurile au rostul lor. Ele acoperă vulnerabilitatea. Dacă treci de barierele emoţionale pe care le simţi ridicate în preajma sa, poţi descoperi o persoană caldă, generoasă, deschisă, comunicativă, stenică.

Angela Baciu-Moise are abilităţi creative certe, aşa cum s-a vădit în volumele precedente, intens mediatizate şi apreciate de critică.

O dimensiune în plus, dimensiunea suferinţei, se relevă cu acest al 13-lea volum de versuri, suferinţă ce capătă valenţe noi în universul trăirilor poetei : „durerea nu este insuportabilă pentru că e ascuţită,/ ci pentru că e permanentă, nu se moare din asta,/ trăim, luptăm” („Astă zi de luni”).

Asta te face să simţi mai acut bucuria lucrurilor simple, fireşti, necesare, dar ignorate până atunci. „Durerea însăşi e necesară pentru a simţi bucuria că nu te doare nimic” –spunea un clasic român.

Iar Jose Martì, spunea : „Dintr-o rană mai cumplită, iesae versul mai frumos”.

Şi îndeobşte, orice suferinţă te fortifică, mai ales dacă e oferită ca jertfă, având drept consecinţă : „nu mă justific, am, dacă nu/ cel mai frumos atunci sigur cel mai călit suflet/ din toate câte au fost şi sunt…” („Astă zi de luni”).>>>>>>

De CLB

POEZIE EUROPEANĂ-Mariagrazia CARRAROLI (Italia)

ADAGIO

Grav

palpită ritmul universului

în gândul nostru telepatic

rătăcit şi stărnit de mareea muzicală.

Atomica unire de energie iubitoare

navighează,

umflată de o taină

ascunsă şi fixă

în nucleul nostru trainic.

…………………

PENTRU ÎNTÂLNIREA NOASTRĂ

În zori

când Soarele trezeşte Pământul

şi-l mângâie de lumină

.

il rog pe Mehi

de dragoste îndrăgostit

pentru întâlnirea noastră:

.

să fie zorii mereu

de imbrăţişări luminaţi.

>>>>>>

De CLB

CRONICI, RECENZII, POLEMICI-Cristina ŞTEFAN:,,Luminiţa ZAHARIA- Paradoxul lirizat”

Colega mea în Cenaclul Cartea Tinerilor Scriitori, poeta Luminiţa Zaharia, mi-a atras atenţia prin stilul său de comunicare aparte, deschis, prietenos. Lipsită de orgolii,   ne-a câştigat inima  şi încrederea în acest areal, al muncii în echipă pentru calitate literară.

Întrucât activitatea cenaclului are ca segment deja delimitat, lecturarea şi comentarea autorilor consacraţi, am avut prilejul să-i cunosc poezia şi nimic nu bucură mai mult liricul altui scriitor decât a citi versuri contemporane lui şi a le întelege cântul. Comparaţia liricului, a formelor de expresie, duce fără tăgadă la şlefuirea propriei creaţii.

Luminiţa Zaharia este o poetă cu state vechi în spaţiul literar românesc. Are 8 volume de versuri publicate recenzate cu note critice favorabile.

A debutat în anul 1991 la ziarul Teleormanul Liber iar volumele de versuri de până acum îi întregesc personalitatea poetică.

Albastru(1991), Lecţii de melancolie(1997), Singură prin Uchronia(1999), Fulgerul loveşte o singură dată(2003), Contraste(2005), Totul cântă-n jurul meu(2007), Are mama două fete(2008), Băiatul cu cărţile(2009).

Am lecturat în ordine cronologică ultimele 4 volume, pentru că îi cunosc expresia actuală şi am studiat devenirea ei.

Luminiţei Zaharia trebuie să-i citeşti integrala versificată, motivat de plaja întinsă a abordărilor lirice.

Fiecare poem e un reper pe magistrala poeticii şi cuprinde alt unghi sau vector din acest parcurs.

Opera ei este viaţă! Şi nu una banală ci viaţa ca trecător singur.>>>>>>

De CLB

Interviu cu poetul Cristian Neagu-TV. Alpha Media–Constanţa

Realizat de Petronela Marcu

-moderator-

P.M.  Bună ziua domnule Cristian Neagu. Încântată să vă întâlnesc aici, la Festivalul Primăvara Poeţilor 2010 din Constanţa; sunteţi de acord cu un interviu?

C.N.  Bună ziua. Da, desigur.

P.M.  De ce Constanţa, dvs. fiind bucureştean?

C.N.  De câţiva ani, foarte multe evenimente culturale, lansări de carte, expoziţii de diferite genuri ale artelor, m-au apropiat de nucleul intelectual dobrogean, iar nume precum: Ovidiu Dunăreanu, Iulia Pană, Amelia Stănescu, Ion Faiter,Constantin Miu, Cosmin Ştefănescu, îmi sunt foarte cunoscute.

P.M.  Sunteţi un poet cunoscut revistelor literare din ţară, dar şi din străinătate:Observatorul de Canada, Romanian VIP,(Australia)  Agero Stuttgart, şi din câte ştiu, poezia dvs. este foarte bine cotată. Cum reuşiţi transmiterea atâtor stări tulburătoare?

C.N.  Prin simpla dictare a sufletului, respectând raportul dintre emoţie şi stilul construcţiei care mă reprezintă. Această reprezentare se dilată datorită hipersensibilităţii apoi, absoarbe cititorul ce se identifică prin aceleaşi adâncimi sufleteşti.

P.M.  În lumea lui, modelând trăiri din amestecul metaforei cu tot ceea ce realitatea îl stimulează, încântă prin creaţie, dar neînţeles  în plan personal. Este poetul o persoană aparte?

C.N.  Sigmund Freud şi Robert Kleine, s-au dedicat descifrării eul-ui în cadrul fenomenologiei filosofice. Da… poetul, faţă de prozator, este aparte prin eul ca substrat psihic, prin faptul că deţine metoda evidenţierilor pe care le percepe în dialogul său cu (şi despre) lumea concretă. >>>>>>

De CLB

CRONICI, RECENZII, POLEMICI-Cristian Neagu:,,Adrian Botez, model de conduită creştină şi glas de trezire a Neamului”

Motto:

„Quod Deus coniunxit homo non separet”

Cercetând cu atenţie structura scrierilor sale, definindu-i cu răbdare portretul psihologic, atunci când vorbim despre calitatea intelectuală a prof. dr. Adrian Botez, nu vom putea să nu-i atribuim coincidenţe spirituale regăsite în doxografiile filosofiei postaristotelice. Fără a expune aici ideologiile lui Agathinos, Speusip, Empedocle sau Sextus Empiricus, şi fără a analiza doctrinele filosofiei stoice, sceptice, sau epicuriene, remarcăm faptul că avem de-a face cu o personalitate în care s-a localizat şi vibrează, unda transcedentală a românului veritabil, naţionalist legat prin cordon ombilical de ţară, dar mai ales, cu un cărturar elitist. Constatările unui atât de pătrunzător exeget merită întreaga atenţie. Dându-şi seama de cauza accentuării decadenţei în cultură, periclitându-se astfel consistenţa spirituală a poporului român, Adrian Botez îşi asumă vigurozitatea atitudinii de demascare a planului premeditat, cu privire la intenţia de subculturalizare României.

Prin 1979, Eugen Jebeleanu îi dedica poetului grec Yannis Ritsos următoarele versuri: „Nu cred în poeţii care nu ştiu să sufere/ nu cred în poeţii care suferă doar pentru ei” (Credo)  Într-adevăr, prin intuiţia mijlocitoare a trăirii în lumea concretă, a zbuciumului care destramă sufletul, Adrian Botez ştie să sufere, şi nu doar pentru el, după cum vom vedea aplecându-ne asupra volumului de versuri semnat de domnia-sa, intitulat „Aici la-ntâlnirea tuturor câinilor” (Ed. Rafet, Râmnicu Sărat- 2009) Cele şapte părţi care structurează amintitul volum conţin efecte, de la abilitarea inconştientului (celălalt tărâm) ajungând succesiv la cadrele orizontice, spaţio-temporale, până la accentul axiologic, înfăţişând determinarea spiritului plăsmuitor: „Eu grecul mării-mereu încep epopee…/ mări de eroi-prin voci arzătoare/ slăviţi revoltele- spre zei străpungătoare/ slăviţi ameninţările lui Ajax către ceruri/ răpiţi-mă acestei pustiiri sălcii- şovăitoare-/ a celui mic- umil şi jalnic- lui- pământului-/ răpiţi-mă şi/ arătaţi-mi- printre nori/ noi- liberate de-orice lanţuri ale pribegelor/ logici/ zori… „ (Eu –grecul mării, p.11) >>>>>

De CLB

EXEGEZA-Cezarina ADAMESCU:,, Întâlniri romantice într-o oază de poezie”

55 de poeţi contemporani. Pagini alese. Antologie de poezie coordonată de Valentina Becart, Editura ARHIP ART, Sibiu, 2010

Moto:

Poetul, acest Prometeu neînfricat, deschide porţile necunoscutului în căutarea spaţiilor pure, în căutarea magiei şi a povârnişurilor ispititoare… El este visătorul ce se hrăneşte cu propriul sânge nomad. Într-o lume a instabilităţii lucrurilor, a înfrângerii, rătăcind prin labirintul tenebros al sufletului – poetul simte nevoia să se confeseze. Poezia devine astfel o adevărată confesiune”.
-Valentina Becart-

Cine nu-şi doreşte o întâlnire romantică? Cine, în iureşul nebulos al cotidianului, nu are nevoie de un răgaz, prilej de tihnă şi bucurie lăuntrică, gustată pe îndelete, cu pipeta ca să-i simtă mai bine aromele?
Cine spune că nu mai e nevoie de Poezie, se înşeală amarnic. E nevoie, mai mult ca oricând. Poezia, doar ea îţi mai conferă o armură trainică împotriva săgeţilor, a lăncilor şi săbiilor care stau la pândă. Ea a fost, este şi va rămâne o STARE DE NECESITATE. Şi uneori, de urgenţă, o terapie absolut necesară, e TERAPIA CU LUMINĂ, e gura de oxigen care-ţi intră-n plămâni şi apoi, în fiecare fibră a inimii, trecând prin artere şi vene, până în vârful degetelor. Până şi piatra din drum are poezia ei genuină. Până şi spinii pot fi catifelaţi şi tandri. Sub scutul inefabil al Poeziei, graţie bunăvoinţei Valentinei Becart, s-au adunat şi convieţuiesc în bună înţelegere şi comuniune tainică, 55 de poeţi. Personalităţi diferite, stiluri diferite, vârste diferite, au devenit de aceeaşi statură spirituală. Egali în spirit, egali în dăruire. Fiindcă aşa au înţeles că se mai poate respira, într-un aer ostil care tot mai mult ne sufocă.
>>>>>>

De CLB