Reclame
De CLB

EDITORIAL-Elisabeta IOSIF: ,,DORUL DE NATURĂ”

EDITORIAL … de Primăvară

Forţa şi geniul popular, valorile  spirituale ale  poporului român s-au creat atât în corelaţie cu datina cât şi cu natura. Ele  se desfăşoară într-un dialog, ce a declanşat un adevărat calendar al manifestărilor folclorice. Este de fapt, o punere de acord cu anotimpul, scuturând „povara  <Timpului mort>, a Timpului care striveşte şi ucide”, cum afirma Mircea Eliade.

Memoria pământului reverberează la Zilele Luminii, cerul se deschide astrului zilei. Omul şi natura intră într-un dialog plin de mister. Un scenariu nescris s-a perpetuat, desfăşurat pe întinsul gliei, evocând soarele şi contopirea cu natura în floare.

Aprilie, de pildă, scoate suflarea aşezărilor româneşti în locuri peisagistice, în centre spirituale, urmărindu-se miracolele naturii înviate şi „nu avem decât să întindem mâna, ca în rai şi să culegem roadele (Constantin Noica)”. Serbările Primăverii au fost închinate soarelui.  Bănăţenii, de pildă au şi numit această manifestare folclorică „Mândru răsărit de soare”, ieşind pe uliţe, pe străzile aşezărilor din judeţul Timiş, în parcurile cu pomi înfloriţi în costume populare româneşti, germane, maghiare, sârbeşti, înflorite în culorile tradiţionale. O adevărată sărbătoare a  artei populare bănăţene, cu obiceiuri şi tradiţii străvechi. Spectacole de concepţie modernă au loc în ultima săptămână din luna aprilie şi în Timişoara. Ansambluri folclorice, cu nume predestinate ca „Sorocul” din Seceani sau cu nume rezonante ca „Dubaşii” din Pietroasa şi „Tamburaşii” din Diniaş şi Sânmartinul Sârbesc  creează momente de sărbătoare amintind de datini străvechi.

Natura în floare e un prilej de a o preamări prin „Sărbătoarea Liliacului”, la început de mai, în ambianţa monumentelor naturii,cum sunt cele din zona carstică a Munţilor Mehedinţi. De-a lungul drumului şi a lacului Zaton, panorama Mehedinţilor se deschide la poiana aşezată pe albia de altă dată a Văii Prislopului. La poarta de intrare a pădurii se  află o zonă înzestrată de natură cu o imensă podoabă de liliac. Aici se desfăşoară un ritual plin de farmec: „din ponorul stâncos răsună trompeţii, bărbaţi şi femei călare din Izverna în frunte cu primarul se înclină simbolic, în tropotul săltat al cailor, cu buchete de liliac în mână. După doline se aud hăulitorii iar cântecul porneşte din toate poienile: Foaie verde foi ca macu*/ Pe dealul cu liliacu*/ Şi-a mutat mândra conacu*..”(România – Calendarul manifestărilor folclorice).>>>>>>

De CLB

INTERVIU-Scriitorul OVIDIU BUFNILĂ în dialog cu ELISABETA IOSIF

ELISABETA IOSIF  – Sunteţi  o personalitate complexă. Reprezentaţi domenii de prim-plan. De aceea nu este uşor să te opreşti la o singură faţetă. Şi totuşi, există o latură mai cuprinzătoare – cea de scriitor. Sunteţi un utopist în fantasticul literar şi un personaj fantastic în utopia vieţii.  Emil Cioran spunea că: ”pe termen lung, viaţa fără utopie devine irespirabilă”.  Câtă utopie încape în „Parteneriatul de afaceri cu România”, proiect pe care tocmai l-aţi declanşat? Pare să fie lăsat sa umble singur prin viaţă, dar – dacă ne gândim bine la cerere şi ofertă –  e ceea ce reglează multe lucruri. Chiar şi în România?

Ovidiu Bufnilă – Acest proiect s-a născut din lunga mea experienţă de siderurgist nu din cea de scriitor. In Siderurgie trebuie să munceşti la modul real în echipă, să dezvolţi spiritul de echipă al oamenilor tăi. E un sector de activitate de front în care orice neatenţie sau orgoliu prostesc poate duce la moartea oamenilor. Am construit Brandul STRADA MARE, sub care se derulează acest Proiect care va reuşi  să existe, vorbind cu mii de români într-o viaţă de om, pretutindeni în România. Acestor oameni li se datorează Brandul STRADA MARE. E sufletul lor, e dragostea lor, e dorinţa lor de a reuşi împreună. Nu va fi uşor dar dacă va da greş, atunci, probabil că trebuie să fie numai eroarea mea dar nu a oamenilor. Mă feresc de această eroare ca dracul de tămâie. Tocmai de aceea investesc enorm într-o comunicare deschisă, susţinută, cu mii de români. Mă rog la Dumnezeu să reuşim pentru că asta înseamnă că românii pot fi cu adevărat parteneri indiferent de orientarea lor, de credinţa lor, de sex, de vârstă, de experienţa de viaţă. Dacă oamenii vor găsi că STRADA MARE e un proiect care li se potriveşte, nu-l vor lăsa să moară.>>>>>>>

De CLB

CREAŢIE ŞI RELIGIE-Cezarina Adamescu:,,A ÎNVIAT CUVÂNTUL – CUVÂNTUL CUVINTELOR” – meditaţii pascale

Uneori, un singur cuvânt este de ajuns şi poate fi declanşator, poate isca o reacţie în lanţ, o jerbă de lumină şi ne deschide o nouă perspectivă. Mergând la esenţa cuvântului, pătrundem în adâncul înţelesului său, în marea sa de nuanţe posibile, în realitatea sa, în ideatica sa, în suma virtualităţilor sale.

Un cuvânt poate fi mântuitor sau osânditor. Cu un cuvânt se câştigă o Împărăţie sau se poate pierde  o lume.

Cuvântul subjugă, înlănţuie dar şi eliberează, desface toate nodurile.

Un cuvânt este o comoară nepreţuită. O comoară care nu scade niciodată, nu se împuţinează, ci poate creşte la nesfârşit. Un cuvânt poate naşte mii de alte cuvinte. Este un cuvânt fecund, născător.

Un cuvânt înviat în suflete. Un cuvânt înflorit ca într-o livadă un pom  fructifer.

Un cuvânt viţă de vie, aducător de roade.

Un cuvânt miraculos, semn viu al Lucrării divine.

Un cuvânt mărturie a Adevărului.

Un cuvânt atârnat la rever ca o medalie care să arate că aparţii Cuiva. Însemn distinctiv pentru ceilalţi.

Un cuvânt poate să însemne plinătate. Care poate însemna Pace. Shalom. Care linişteşte, calmează, satură, îmbucură, îmbogăţeşte, creşte în suflet ca un aluat.

Un cuvânt care acoperă vidul din noi.

Un cuvânt care potoleşte setea şi foamea.

Care îndestulează.

Un cuvânt rotund ca o pâine.

Un cuvânt despre înţelesul de a fi.

Un cuvânt despre înţelegere.>>>>>>>

De CLB

PROZA-Ioana STUPARU:,,CE ÎNSEAMNĂ A FI FERICIT”

Fericirea, ca şi bucuria, ca şi tristeţea, este o stare sufletească, o trăire, un sentiment. Ca expresii, toate trei sunt foarte des întâlnite în vorbirea omenească.

Viaţa omului nu este altceva decât un şuvoi de evenimente dintre cele mai diverse atât ca valoare, cât şi ca dimensiune. Iar aceasta duce, implicit la un lanţ de sentimente, de trăiri. Omul se poate bucura cu aceeaşi intensitate la vederea unui fir de iarbă, ca şi la vederea unei raze de soare; poate iubi în aceeaşi măsură atât cerul cât şi o bobiţă de nisip.

În preocuparea lui de a ţine pasul cu timpul, omul abia se mai învredniceşte să cugete îndeajuns asupra unor aspecte ale evenimentelor pe care le trăieşte în viaţa de zi cu zi. În felul acesta, iau naştere confuziile dintre un sentiment sau altul, dintre o trăire sau alta.

Deşi sunt diferite din punct de vedere al nivelului la care se produc, bucuria este confundată adesea cu fericirea, iar tristeţea cu nefericirea. Astfel, când omul are o împlinire, o bucurie mai mică sau mai mare, spune cu convingere: sunt fericit sau sunt foarte fericit, în loc să spună: sunt bucuros sau sunt foarte bucuros. De asemenea, când omul are o neîmplinire, un necaz, foloseşte adesea expresia: sunt nefericit, în loc să spună: sunt necăjit.

La această concluzie am ajuns datorită experienţelor mele de viaţă. Aflându-mă la vârsta la care în viaţa mea au avut timp să se petreacă nenumărate şi felurite evenimente, am înţeles că între bucurie şi fericire există o mare diferenţă, aş putea spune: ca de la Cer la Pământ. Ca multe alte  persoane, am cunoscut şi eu dragostea părintească, am cunoscut iubirea împărtăşită, întemeierea familiei, am cunoscut minunea de a fi mamă şi multe alte împliniri mai mari sau mai mici. Şi asemenea multor persoane, am spus şi eu: sunt fericită, când, de fapt, trebuia să spun: sunt bucuroasă. De ce? Fiindcă în cazurile date, nu trăiam altceva decât împliniri trupeşti, pământeşti, lumeşti, împliniri din punct de vedere material.>>>>>>

De CLB

POEZIE-Elisabeta IOSIF:,,DORUL DE LUMINĂ”

Tu, care porţi

Divina Lumină,

Maică,

Prea Curată,

Primeneşte-ne-n

Cântarea creştină:

„Veniţi de luaţi Lumină!”

.

Porunceşte,

Vestitorului dimineţii,

Vântului,

Să ne anunţe,

Dorul de Lumină:

Veniţi de luaţi Lumină,

La Învierea Domnului!

.

EL s-a îmbrăcat cu Lumina-i dalbă,

Lumina Înţelepciunii,

Albă.

„Veniţi de luaţi Lumină”!

Şi ne-a binecuvântat

„EU sunt Lumina Lumii!”

Elisabeta IOSIF

De CLB

PORTRET DE SCRIITOR-JURNALISTUL OCTAVIAN CURPAȘ (PHOENIX, ARIZONA, SUA)

Născut în luna august, 1972, în Oradea, Romania, Octavian Curpaș a ajuns pe pământul făgăduinței în martie 1997, după ce a lucrat timp de trei ani ca redactor la un cotidian din România. A ales pentru început California unde a locuit timp de opt ani, după care s-a stabilit – din 12 martie, 2005 – în orașul Surprise din Arizona, Statele Unite. În același an, după sosirea în acest stat, și-a unit viața cu Roxana, de profesie asistent dentar. Amândoi înzestrați cu putere de muncă și hărnicie și-au deschis propriul business în domeniul imobiliar în care lucrează și în prezent. În data de 19 mai 2009 au primit cel mai frumos dar al Domnului, primul lor copil, micuța Janice, nume ales de părinți pentru semnificația deosebită „Dumnezeu este îndurător”.

Scriitor, publicist de vocaţie şi jurnalist (cu studii superioare în jurnalism, ştiințe juridice şi business internațional), Octavian  Curpaş  este un nume important al presei zilelor noastre. Scrie cu har și dăruire la multe publicații din Statele Unite, dar și din România; este redactor la publicațiile „Gândacul de Colorado” și „Phoenix Magazine”.

Întotdeauna mi-am imaginat jurnalistul ca un iubitor de literatură și oameni, cu un caracter frumos, cu dragoste de meserie, acea emulație scriitoricească, chemare, talent, spirit de observație vieții; să nu fie ranchiunos, ci prietenos și să admită cu seninătate că și el poate greși; să știe să-și ceară, în această situație, scuzele necesare; să fie îndrăzneț, curajos și cu iubire de Dumnezeu; articolul lui să fie concis, adică să aibă maximum de informație cu minimum de cuvinte. Cam multe cerințe și totuși, pentru o atât de frumoasă carieră, merită să cauți aceste calități în sufletul tău și să le scoți la suprafață, să le cizelezi, pentru binele oamenilor, al societății în care trăim.>>>>>>

De CLB

POEZIE-Melania Cuc

Numai boierii nu se duc la talcioc

În iadeşul de pasăre sacrificată

Până şi floarea de glicină

Şi-a înfipt  adânc

Ghearele şi caninii.

Tremură  de furie neputincioasă

Grădina cu mandarini sălbatici!

Martorul meu a văzut toată nebunia

Care  se plimba cu canişul în lesă

Şi ţigară de foi în colţul gurii.

În partea opusă a poemului,

Măturătorul de stradă

Citea despre noroc în zaţul de cafelei…

Da, îl aşteapta o noapte foarte murdară,

Un drum lung prin

Cenuşa cartierului ;

De la centrul lumii către periferia

Unde cânii maidanezi ling mâna

Şoferilor de pe limuzine.

>>>>>>>

De CLB

PROZĂ-Emil Bucureşteanu:,,Caietul cu poezii”

Notă:

Caietul cu poezii există în realitate şi aparţine poetei Oana Balaban (15 decembrie 1972 – 1 martie 1991), fostă elevă a Liceului Industrial Nr.1, azi Colegiul National de Informatica, Piatra – Neamţ. Cursivele sunt ale poetei.

În loc de prefaţă

SCRISOAREA MAMEI

Fetiţa mea dragă,

Aş vrea din tot sufletul ca gândurile mele să ajungă până la tine. Sper totuşi că aşa este, că suntem legate prin iubire. Ştii, sunt sigură, că viaţa noastră a rămas pustie, fără nici o lumină, de când nu mai eşti cu noi.

Am o grea misiune, trebuie să scriu despre tine.Vreau să mă ajuţi, pentru că singurul sentiment acum este pustiul vieţii. Ce-aş mai putea spune mai mult decât că ai fost adevărata lunină a vieţii noastre?

Ai venit printre noi într-o zi de iarnă – 15 decembrie 1972. Îmi amintesc de venirea ta acasă de la spital. Tu dormeai, Radu s-a uitat la tine cu curiozitate, a luat o minge şi mi-a întins-o: „Dă-i mingea să se joace”. „Nu poate să se joace cu mingea, e prea mică”- i-am spus eu. A luat un măr de pe masă şi ţi l-a-ntins. „Nu poate să mănânce mere”. „Dar dă-i ceva”.

E o amintire duioasă şi nostimă, cum probabil au mulţi părinţi despre copii lor, dar e amintirea mea şi pentru mine e deosebită. Mai ales că atunci s-a format un întreg- Radu şi Oana. Tu ai adus, aşa cum spunea tata pe atunci „toată veselia casei”.

Dar nu pot să uit şi toată suferinţa copilăriei tale – boala care te-a lovit la numai 8 ani, şi următorii 10 ani din prea scurta ta viaţă alături de noi. Am fost marcaţi doar de „nu ai voie”-să alergi, să mergi cu bicicleta, să mănânci îngheţată, să mergi la săniuş. >>>>>>

De CLB

INTERVIU-Octavian Curpaş de vorbă cu scriitoarea Elena Armenescu despre virtuţile vindecătoare ale poeziei

Elena Armenescu, medic şi scriitoare, este pasionată de istorie, de cultură şi de artă. Licenţiată în 1972 a Facultăţii de medicină din Timişoara, aceasta este autoarea volumelor  „Ferestrele somnului”, „Regatul ascuns”, ‘Exodul uitării”, „Dictatura iubirii”, „Strigăt spre lumină”, „Memoria statuilor”, „Iubirea împărătească”. Elena Armenescu afirmă că scriitorul trebuie să fie dominat de iubirea faţă de oameni, trebuie să fie într-un contact permanent cu viaţa, cu durerile şi bucuriile ei, cu înfrângerile şi victoriile, dar şi cu succesele ei.

„E darul măriei Tale!”

– Cum este să fii medic şi scriitor în acelaşi timp?
– Cred că cele două îndeletniciri se completează armonios. Îndemnurile pe care le-am primit au fost legate şi de acest privilegiu al meu oferit de profesie, de a fi în contact cu oameni care-şi deschid sufletul ca la o spovedanie. De altfel, în proză, mai mult decât în poezie, unde domină senzaţiile proprii trecute printr-o proiecţie sufletească plină de  lirism, am pornit de la multe întâmplări reale, conturând personaje concrete, cu zbuciumul şi trăirile lor.

– Motivul pentru care scrieţi este acela de a aduce vindecare, alinare sufletească şi nu doar fizică?
– Frumoasă întrebare retorică! În vechime, nu în mod întâmplător, ci pentru că se cunoşteau virtuţile vindecătoare ale muzicii, poezia era rostită incantatoriu. Cuvântul rostit incantatoriu, ca şi muzica, făptuieşte unirea (comunicarea) între oameni şi a omului cu Dumnezeu. Vocea celui care le rosteşte, prin muzicalitatea ei sporeşte intensitatea mesajului. Prin urmare, să privim poezia şi ca pe un remediu. Dintre toate formele de poezie, consider că poezia imnică, religioasă este cea mai indicată în acest sens.
>>>>>>>

De CLB

POEZIE-Viorica POPESCU:,,POEMA DEL CANTO”

POEMA DEL CANTO

Poema flamenco,

Poema Toledo,

Poema omului

şi a pamântului

celui mai sudic

Gibraltarian

şi a celui mai vestic

european

Cabo da Roca

vântos-occidental ;

.

Poema bucuriei

trecute, prezente

ce este, ce poate să fie

Poema luminii ;

>>>>>>

De CLB

DIALOGURI CULTURALE-Octavian CURPAŞ:,,«MĂRTURII DINTRE MILENII» DIALOGURI CULTURALE CU ANGELA BACIU”

„Mărturii dintre milenii” de Angela Baciu – 63 de interviuri cu scriitori contemporani

„Mărturii dintre milenii”, cartea Angelei Baciu, a apărut la Editura Limes din Cluj, în 2007. Volumul a fost premiat în cadrul festivalului „Porni Luceafarul-Hyperion”, care a avut loc la Botoşani, în anul 2008. De asemenea, „Mărturii dintre milenii” a obţinut şi Premiul Uniunii Scriitorilor, filiala Iaşi, 2008, la secţiunea eseu/publicistică.

Volumul cuprinde  63 de interviuri inedite cu mari nume ale literaturii române contemporane, printre care Radu Cârneci, Barbu Cioculescu, Constantin Ciopraga, Dan Al. Condeescu, Alexandru George, Alexandru Husar, Emil Iordache, Cezar Ivănescu, Dumitru Matala, Emil Manu, Dan Manuca, Mircea Micu, Ion Miloş, Mircea Muthu, Fănuş Neagu, Ion Pop, Cornel Regman, Ion Rotaru, Mircea Sântimbreanu, Eugen Simion, Mircea Horia Simionescu, Radu G. Ţeposu, Laurenţiu Ulici, Lucian Vasiliu, Teodor Vârgolici, Mircea Zaciu ş.a.

Angela Baciu – poet şi publicist

Angela Baciu este poet, publicist, consilier şi promotor cultural, membru în Uniunea Scriitorilor din România, filiala Iaşi. >>>>>>>

De CLB

CRONICI, RECENZII, POLEMICI-CEZARINA ADAMESCU:,,UN CĂUŞ STELAR DE METAFORE–PRĂBUŞITE-N ŢĂRÂNĂ”

CARMEN TANIA GRIGORE, „Pulsul ţărânii”, Editura RAFET, 2009

Volumul recent apărut în cadrul proiectului „Scriitori buzoieni pentru literatura română” – sub egida Asociaţiei Culturale „Renaşterea Buzoiană” – cu o scurtă prezentare alcătuită de  Marin Ifrim, intitulată „Poeţi români din Anglia” – se înscrie în linia liricii de ultimă oră, de factură modernistă,  într-o tonalitate intimistă, caldă, încărcată de sensibilitate.

Autoarea este o poetă a stărilor. Poezia ei este una de stare. Poemele sunt parcă strânse într-un căuş, precum  un şuvoi stelar de metafore, azvârlite de un magician precum licuricii noaptea, în ţărână. Un pumn de stele împrăştiate în iarbă.

Nota dominantă o dă simţul matern, feminitatea rodnică înmugurind în surâsul pruncilor şi împlinită  în chip desăvârşit în familie. „LINIŞTE: Ascultă această linişte / preparată / din semnul de prunci / ca pe o glugă / cuvintele / peste orice ţipăt s-arunci, / să rămână vibrând / în jurul tău / mântuirea, / să simţi cum se dilată / în trup / un spaţiu – / paralel cu nemărginirea”. Aceasta însă este doar o primă impresie. Înaintând în lectură, atmosfera se schimbă  sensibil. Doar când vorbeşte despre copii, Carmen Tania Grigore se regăseşte în starea ei naturală: „CETATEA DE CRINI / Copiii se agaţă /de ceaţa nebună,/ se-nvârt în spirale / şi-nalt se prefac / în trenuri de marfă florală / şi-n turme / de fluturi precoci,/ siderali,/ se-nfruptă din / glezna lor, albatroşii,/ sub talpa înstelată,/ izvorăsc trandafiri,/ incendii de triluri / se-mpletesc şi-n erupţii –/ nimb se-arcuiesc / în cetatea de crini”.

La Carmen Tania Grigore fiinţele, fenomenele, lucrurile,  toate nasc, „un şuvoi stelar” naşte lumina; porii deschişi nasc mirosul de floare, cântecul apei se sparge-n oglinzi de cristal,  privirea poetei naşte uimirea în muguri, totul se îmbracă-n trăire, în naştere-renaştere, înviere. În această ipostază, poetei nu-i rămâne decât să se supună legilor firii, nu fără nelinişti şi întrebări, însă, se pune întrebarea:  DAR CINE…Dar cine, unde şi cum / paşii i-adună din drum / şi-i numără înalt,/ spre un infinit depărtat ?/ urmă de urmă,/  depuneri de clipă,/ adaos la îngeri de înc-o aripă,/ licăr de stele, fior de trăire,/ columnă spre dumnezeire ?” Frumoasă imagine! O columnă de dumnezeire, un licăr de stele, fiori de trăire! Se pare că sideralul îi convine şi-i prieşte mai mult decât teluricul, transcendentul mai mult decât contingentul, aspiraţia către înalt e mai puternică deşi poeta susţine că ascultă „pulsul ţărânii”.>>>>>>>

De CLB

POEZIE-Felicia FELDIOREAN*:,,ULTIMUL SĂRUT (POEME DE DRAGOSTE)”

ULTIMUL SĂRUT


Striveşte-mi lacrima-ntre gene
Striveşte-mi ultimul sărut
Căci am jucat pe atâtea scene
Doar roluri dintr-un teatru mut.
.
Striveşte-mi visele în palmă
Striveşte-mi sufletul sub paşi
Căci a venit ultima toamnă
Şi poţi prin frunze să mă laşi.
.
Striveşte-mi lacrima iubirii
Striveşte-mi şi privirea -n zori
Dar nu uita că fericirii
I se cuvin atâtea flori.
.
Striveşte-mi lacrima-ntre valuri
Striveşte-mi viaţa în zăpezi
Şi vino-apoi cântând pe maluri
Din când în când să mă mai vezi.
.
Striveşte-mi clipele în noapte
Striveşte-mi nopţile în zori
Căci ultimele mele şoapte
Se pierd încet, printre ninsori.
>>>>>>>

De CLB

POEZIE-Napoleon Săvescu, Mariana Terra:,,Voi n-aţi fost cu noi în robie”

(Istoricilor falsificatori de istorie)

PLAY (Download folosind butonul drept al mouse-ului)

Voi n-aţi fost cu noi în robie

La Roma, bătuţi, plini de sânge,

Cu inima-n piept înca vie

Când trupul ucis tot mai plânge.

.

Voi n-aţi fost cu noi în robie

Când fraţii gemeau torturaţi

Ei, dacii,-s istoria vie

Pe care voi toţi o negaţi.

.

Voi n-aţi fost cu noi la galere

Când trupul pe rug este pus

Când carnea rănită-n durere

Împloră chiar moartea de sus

.

Voi n-aţi fost întinşi pe o cruce

Şi nu ştiţi ce e suferinţa

Pe care tot dacul o duce

Păstrându-şi în suflet credinţa

>>>>>>

De CLB

ESEU-George Liviu TELEOACĂ:,,ARHETIPUL CA TEMEI AL ORICĂRUI CANON”

Începute cel puţin cu zece ani în urmă, odată cu apariţia articolului „Despre canonul estetic” semnat de Mircea Martin în România Literară nr. 5/2000, dezbaterile cu privire la canon înaintează cu precauţie pentru a se ajunge la o cât mai largă implicare. După cum se arată şi în articol, definirea canonului presupune o suită de convenţii care „trebuie să se întemeieze pe nişte date, texte şi interpretări negociate şi acceptate”. Ele se obţin prin eforturile depuse în comunitatea experţilor, după care urmează impunerea lor de sus în jos, aşa cum se întâmplă mai ales „în cazul canonului curicular, acolo unde şi aspectul instituţional e cît se poate de pregnant.”

Cu privire la aplicarea canonului în şcoală, autorul are în vedere şi personalitatea creativă a profesorilor „care nu-şi pot îngădui să ignore canonul propriei instituţii…, dar care n-ar fi corecţi faţă de ei înşişi şi, din nou, faţă de cei pe care îi îndrumă, dacă nu şi-ar face cunoscute opiniile pînă la capăt.”

Îndemnul acesta de a ne „face cunoscute opiniile pînă la capăt” ne oferă cadrul necesar pentru a discuta de pe acum problema arhetipului în relaţie cu un viitor canon care încă „ridică probleme de limbaj – teoretic şi tehnic – de terminologie”.

Păstrat mai mult în subconştient, arhetipul devine reper de actualitate, atât în interiorul dezbaterilor privind canonul, cât şi în contextul mai larg al demersurilor ce se fac pentru întemeierea spirituală a Europei Unite.

Pentru o definiţie „tare” a canonului, care să includă toate nivele şi formele sale,  este nevoie să închipuim – spune autorul – un fel de centru, de nucleu dur, de miez, iar pe linia acestui efort al închipuirii, care din treaptă în treaptă ajunge până la ansamblul unei literaturi naţionale, se poate descoperi că nimic nu poate fi mai central ca arhetipul şi nimic nu poate fi dur ca existenţa sa imuabilă.>>>>>>>

De CLB

POEZIE-Ioana STUPARU:,,Mântuitorului Slavă”

Mântuitorului Slavă

Câtă blândeţe ai în ochi, Iisuse,

Chiar de-ai avut din parte-mi suferinţă!

Iertare în genunchi îţi cer, o, Doamne!

Privirea Ta mă-ndeamnă la căinţă.

.

Câtă Iubire-n suflet ai, Iisuse!

La Tine totul este cu putinţă.

Ajută-mă să mă înalţ, o, Doamne!

Iubirea Ta mă-ndeamnă la « CREDINŢĂ »

………………………….

De ce?

De ce mă strigi, Doamne,

de fiecare dată,

când vreau să calc alăturea de drum?

.

De ce-mi stropeşti mâna, Doamne,

cu apă din ulciorul Tău,

de câte ori mă fulgeră gândul

să rup un măr?

>>>>>>

De CLB

Invitaţie

Doamna Mariana Brăescu Silvestri

şi

Asociaţia Română pentru Patrimoniu


vă invită să participaţi la un eveniment cultural deosebit, ce va avea loc

Miercuri, 14 Aprilie 2010, ora 18.00

la standul Editurii Carpathia, în cadrul Pavilionului Expozitional din Piata Unirii

în cadrul Târgului Caravana Gaudeamus – Târgul Gaudeamus Cluj-Napoca

Lansarea cărţilor :

.

Artur Silvestri

Revolta Fondului Neconsumat. Cazul Zaharia Stancu


,,,,,,,,,,,,,,,,


Artur Silvestri


Radiografia spiritului creol. Cazul Miron Radu Paraschivescu




–––––––––––––––

De asemenea, in intervalul 14 – 18 aprilie, Editura Carpathia vă invită să vizitaţi standul său, dedicat în întregime scriitorului Artur Silvestri, unde vor fi oferite în mod gratuit cărţile :

  • „In memoriam Artur Silvestri – mărturii tulburătoare” ;
  • „Artur Silvestri – Frumuseţea lumii cunoscute. Zile de neuitat” ;
  • Cleopatra Lorinţiu – „Artur Silvestri. Vocaţia Căii Singuratice” ;
  • „Artur Silvestri – Fapta culturală” ;
  • „Artur Silvestri – Apocalypsis cum figuris. Şapte nuvele fantastice cu prolog şi epilog”;
  • „Artur Silvestri – Perpetuum mobile. Piese improvizate pentru violoncel şi oboi” .
De CLB

LANSARE DE CARTE-Karina Drăgaş:,,La Târgul de Carte Gaudeamus”

Lansarea cărţilor”Revolta fondului neconsumat .( Cazul Zaharia Stancu)”şi  “Radiografia Spiritului Creol( Cazul Miron Paraschivescu. ) “ de Artur Silvestri

În după amiaza zilei de 14 aprilie a.c.la Târgul de Carte Gaudeamus, la standul Editurii Carpathia, în faţa unui numeros public, a avut loc lansarea cărţilor” Revolta fondului neconsumat. ( Cazul  Zaharia Stancu ) şi  “Radiografia spiritului creol.( Cazul Miron Radu Paraschivescu. ), de Artur Silvestri, volume îngrijite de Mariana Brăescu Silvestri.

Despre regretatul autor a vorbit scriitoarea Mariana Brăescu Silvestri, soţia scriitorului, care a subliniat, printre altele, rolul acestuia în promovarea culturii autentice. Despre autor a mai vorbit profesoara Maria Vaida, poetul bucureştean,diplomatul Theodor Răpan şi scriitorul Al.Florin Ţene, preşedintele Ligii Scriitorilor din România. Acesta din urmă a evidenţiat personalitatea lui Artur Silvestri ca istoric al civilizaţiilor, promoter cultural,  şi fondator al consultaţiei imobiliare, ca descoperitor şi editor al “Jurnalului lui Pius Servien “, în 1984. Preşedintele Ligii Scriitorilor din România a vorbit despre importanţa Asociaţiei Române pentru Patrimoniu, înfiinţată de Artur Silvestri, asociaţie care promovează personalităţi culturale şi ştiinţifice din România Tainică. În încheierea cuvântării sale , Al.Florin Ţene a citit două poezii din volumul său de versuri “Ziua a şaptea după Artur “, dedicat lui Artur Silvestri.

După care au fost distribuite, gratuit, cărţi semnate de Artur Silvestri.

Karina Drăgaş

De CLB

CRONICI, RECENZII, POLEMICI-Cristina Ştefan:,,Artur Silvestri- O carte cu hapax legomenon: Frumuseţea lumii cunoscute zile de neuitat”

Frumuseţea lumii cunoscute

zile de neuitat

Editura Carpathia, 2009-

În prima zi de Paşte, în după amiaza caldă, cu ciripit printre muguri în aşteptare, petrec o oră într-o lectură fascinantă, un album remember, o carte atât de senină în redare încât o citesc avidă, cu sentimentul săvârşirii unei împietăţi. Ce drept am să văd, să ştiu, să înţeleg prin ochii şi mintea uriaşului cerebral Artur Silvestri, în timpul unic al ultimelor sale zile din viaţă? Un timp divin în amintirea soţiei sale Mariana Brăescu Silvestri care prin acest volum postum face un dar neasemuit literaturii şi biografiei scriitorului mult îndrăgit. Citind filă cu filă, zi după zi, fotografie cu fotografie ( desenele lui Vasile Cercel par gravuri în contururi impresioniste sentimentale) retrăiesc timpul, imaginea spaţiul şi sensul vizual al acestor relatări zilnice.

N-am mai citit ceva asemănător! Jurnalele marilor autori conţin multă mişcare, acţiune, personaje multe, scenarii, întâmplări, evenimente  menite unor istorii voit complete, redate şi interpretate subiectiv.

Aici este altceva! Este contemplare!

O asimilare calmă şi filozofică a frumuseţii vieţii.

Viaţă frumoasă! Adjectivul realizat exemplar numai într-o stare lucidă, de ataraxie, starea pe care o induce înţelesul superior, atemporal al trăirii printre oameni, lucruri şi fapte, viaţă frumoasă apercepând.

Concise texte, nipon descrise, detalii oriental simţite până în măduva lor născătoare şi vieţuitoare apoi, tablouri mişcate în rost cerebral.

Un trandafir roşu deschide vernisajul, simbolul iubirii eterne, grija că acest purtător sângeriu de sentimene s-ar putea ofili şi câtă mulţumire că nu se întâmplă, că viaţa însăşi poate învinge boala, că un asfinţit poate fi „glorios”. Înţeleg lectura în simbolurile ei, trandafirul roşu îşi petrece ziua scurtei sale existenţe sub auspiciile schimbătoare mediului, sub furcile caudine ale condiţiilor meteo ca şi omul în imprevizibilul său destin, dar important este cum îl găseşte răcoarea serii, învingător sau nu.Tablourile se perindă, zilele sunt mereu altfel în diversitatea naturii.>>>>>>

De CLB

ESEU-Cezarina ADAMESCU:,,RESTITUIRI NECESARE: UN MĂNUNCHI DIN FLORILE DE COLŢ ALE BĂNĂŢENILOR”

Dan Floriţa-Seracin, Scrisul românesc în Banat. Lirica interbelică, Editura Semănătorul, iunie 2009

La ce ar fi de folos  un text de critică a criticii? s-ar putea întreba un cititor comun din zilele noastre care nu mai găseşte răgaz nici pentru aşa-numitul aggiornamento, aducere la zi a imensei cantităţi informaţionale cu care suntem invadaţi clipă de clipă. Şi totuşi…un act de restituire necesar, cum e cel de faţă, are darul de a amprenta memoria colectivă şi pe cea individuală. E aproape o datorie morală de a cunoaşte tot ce a fost valoros în  cultura românească. E vorba de acele personalităţi care au devenit, atât pentru vremea lor, cât, mai ales pentru  generaţiile care s-au succedat, repere istorice, spirituale, culturale, artistice.

Pentru Banat – zonă magică prin ea însăşi, apariţia  acestor scântei care s-au răspândit cu iuţeală în împrejurimi, apoi, peste munţi  şi în lume, a fost, este, dar mai ales,  va fi întotdeauna, mai mult decât necesar,ce ţine de mândria şi demnitatea de român, ţine de valorile tradiţionale şi de cunoaşterea cât mai amănunţită şi păstrarea cu sfinţenie a acestor repere de cultură şi limbă, lucru la care bănăţenii „ard” cu flacără vie, atât pe dinăuntru cât şi pe dinafară.

Şi cartea lui Dan Floriţa-Seracin Scrisul românesc din Banat, Lirica interbelică, apărut la Editura Semănătorul în iunie 2009 pledează pentru aceste valori tradiţionale şi pentru cunoaşterea lor. Cartea de faţă este o mărturie,  o recuperare, o restituire, este aidoma unui Act de credinţă,unui Act de nădejde şi unui Act de iubire  faţă de generaţia înaintaşilor, faţă de cei de azi şi mai cu seamă, faţă de generaţiile următoare.

Aşa cum reiese din scurta prezentare care însoţeşte volumul,   „Lirica interbelică, va fi perioada predilectă de studiu a autorului deoarece <În timp ce în România secolului al XIX-lea îşi făceau apariţia marii clasici ai literaturii naţionale, în Banat existau infinite greutăţi în calea răspândirii cuvântului în limba română.>”.

Am spune, cu atât mai mult trebuie preţuite, cu cât au fost zămislite mai greu, în condiţii mai vitrege, când bănăţenii trebuiau să se gândească mai întâi la apărarea graniţelor naţionale, la formarea Statului Naţional Unitar Român, la unirea cu Ţara, la traiul lor, nu lipsit de primejdii, aflat mereu la cumpăna drumurilor şi în calea tuturor celor pofticioşi de pământ românesc. Şi în aceste condiţii, sămânţa liricii a încolţit în  pământ nu tocmai prielnic. >>>>>>>

De CLB

POEZIE-Elisabeta IOSIF:,,PRIMĂVARĂ”

Mai prinde un fulger

Din clipa stelară –

Lacrimi de nuferi

Pe bolta lunară

.

Solfegiul livezii –

Durerea de muguri…

Se clatină ora:

Echinocţiu în crânguri.

.

Fiori de lumină

O notă înclină –

Vifor de aştri

În ziua senină

.

Cu har o atinge

Poetul. Cu mir.

I-a dat un talant,

Cântând, „Liru-i, Lir”….

––––-

Elisabeta IOSIF

De CLB

POEZII-Tatiana SCURTU:,,Acorduri vii de primăvară”

Peisaj

Pian şi candelă de ceară,

Acorduri vii de primăvară

Şi note umede din noi

Vibrează peste amândoi.

E o iluzie că sunt

În haină rece de cuvânt,

Cascadă zgomotoasă-n ierbi,

Ci-n trup de humă mă discerni

Dintr-o minune o vioară,

Când rătăcirea mă-nfioară,

Întinsă între stea şi rouă

Mă frâng precum o coardă-n două.

Să strâng pre sufletu-ţi rebel,

Robind pământul infidel,

Îngeri cărunţi cu glasuri mute

Tăcerea noastră s-o asculte.

Vibrează peste amândoi

Şi note umede din noi,

Acorduri vii de primăvară,

Pian şi candelă de ceară.

>>>>>>>

De CLB

EXEGEZE-Cezarina ADAMESCU:,,AL TREILEA EU–ORI SEMNUL FAST AL DIVINITĂŢII”

CEZARINA ADAMESCU O PREZINTĂ PE ANGELA BACIU

ANGELA BACIU-MOISE, „Trei zile din acel septembrie”,  Editura LIMES, Cluj-Napoca, 2003

Spaţiul cultural în care glisăm fiecare pe propriile şine, are aspectul unei insule populate cu naufragiaţi care, deşi utilizează acelaşi sistem de semnalizare, după ani petrecuţi alături, sunt marcaţi de o stranie şi deloc productivă însingurare-mpreună. Demersul singular al creaţiei, cu toate impresiile sale de colocvialitate este mai evident şi cu atât mai întristător, cu cât ar  fi loc şi timp berechet pentru toţi.

Dar cum locurile pe podium sunt puţine, de aici suverana îmbrâncire spre Arca Bunei Speranţe – numită generic, nemurire.

Până şi nemurirea s-ar afla însă, berechet dacă vom şti s-o  drămuim încă de pe aici şi încă de pe acum.

Civilizaţia cozilor interminabile şi dezordonate demonstrează, cu toate acestea, contrariul. De ce n-am sări peste rând (peste cal?) dacă tot acolo trebuie să ajungem? A străbate distanţa din treaptă în treaptă, step by step, este pentru unii un demers insuportabil, aşa că, din coate, din mâini, din picioare dând se obţine un rezultat cu mult mai rapid şi mai eficace, chiar cu riscul unor ghionturi şi vânătăi, dar ce contează, când miza este propria glorie veşnică?

Bunul simţ ancestral îşi va spune oare cuvântul, aşezându-ne, pe fiecare la loc cuvenit, în timpul şi spaţiul ce ni s-a dat, îndeobşte?

Mă îndoiesc. Oricum, bătălia, ca orice bătălie, e aprigă şli lasă mai totdeauna, victime. Mai târât, mai împins, până la urmă poţi ajunge oarecum nevătămat, la ţintă. Uşurel, mototolit, şifonat, te instalezi confortabil pe locul ce crezi că ţi se cuvine.

Pe de altă parte, însă, eşafodajul poate fi şubred şi la orice mişcare seismică, se poate nărui.>>>>>>

De CLB

CRONICA PLASTICĂ-Angela FURTUNĂ:,,PICTORUL GEORGE ŞPAIUC EXPUNE LA SUCEAVA”

Consiliul Judeţean Suceava

Biblioteca Bucovinei „I.G.Sbiera”

organizează miercuri, 14 aprilie, la ora 12, la Galeria de Artă a Bibliotecii Bucovinei, vernisarea expoziţiei de pictură intitulată

HOINAR ÎN CULOARE,

semnată de artistul plastic George Şpaiuc.

Prezintă Constantin Severin.

George Şpaiuc este născut la  Hlipiceni, Botosani, Romania, la 8 April 1964. A expus, după 1987, în tabere de creaţie  la Ipoteşti, Agafton, Sendriceni, Câmpulung, Craiova. Expoziţii de grup la Botoşani (Anualele din 1990, 1991, 1992, 1993, 1995, 1996, 1997, 1999, 2002, 2004), Bucureşti (1993, 1994, 1996, 1997), Roma (Italia, 2000, 2001). La Participă în expoziţiile naţionale: Piteşti, 1995 şi 1997 (obţine premiul al III-lea pentru pictură), Reşiţa (2004). Expoziţii personale: Botoşani (1994, 1997, 1998, 1999, 2003), Suceava (1997), Iaşi (2004). Lucrările  sale se găsesc în colecţii particulare din România, Italia, USA, Ucraina, Anglia, Germania.

http://www.georgespaiuc.go.ro/

Câţiva critici de artă cunoscuţi au privit cu interes opera artistului:

“Apropierea de peisaj se produce spontan, fără savante preparative, ci doar prin stabilirea prealabilă a dominantei cromatice şi a schemei compoziţionale. De aceea, multe tablouri au strălucire incandescentă, exuberantă şi plină de fervoarea unor sentimente de admiratie, ca expresie a plenitudinii.Vraja locului impune privitorului o bucurie a descoperirii, a identificării cu marea ordine a naturii. Artistul se lasă, ca impresioniştii altă dată, purtat de efluviile unei pasiuni care se poate rezolva printr-un fericit respect faţă de motiv. …de aici, culoarea coaptă, bine strunită prin tuşe onctuase şi juxtapunerile ritmate muzical.>>>>>>

De CLB

POEZIE-Ioana STUPARU:,,Armoniile primăverii”

Daţi-mi un fluier

La frunză v-aş zice o doină din sat,

Cântată fiind cândva, într-o vară,

Compusă de-un Ion pentru-o Mărioară.

Iubire rămasă făr’ de rezultat.

Răchita doinea şi ea-n ulicioară,

Şi grâul în spicul abia secerat;

Sălta la fereastră boboc de muşcat’,

Răscrucea vuia în fiece seară.

Aduceţi un fluier sau daţi-mi un pai,

Ce chef am de-un cântec de dor şi de drag!

Să zboare ca vântul acolo, pe-un plai,

Să simt cum tresaltă ţărâna din prag,

Să-mi stâmpăr un foc ce mă mistuie, vai!

E mult prea departe iubitu-mi meleag!

>>>>>>

De CLB

CRONICI, RECENZII, POLEMICI-Adrian Botez:,,UN NEO-ROMANTICO-EXPRESIONIST HUNEDOREAN: ION URDĂ”

Un volum parţial bilingv (prima parte este tradusă în limba maghiară, de doamna Sarolta Kapiller), cu un titlu de rafinată frumuseţe: Solie cu pană de înger – postfaţat de un mare poet – Eugen EVU.

Volumul (având 130 de pagini) are patru părţi: 1- Poeme bilingve (estetico-valoric, sunt vădit superioare celorlalte) – 20 de poeme; 2- Alte poeme – 7 poeme; Poeme pentru semeni dragi – 4 poeme; 4- Delincvent de opinie (conţine cronici, eseuri, publicistică – 10 articole, majoritatea culese din revista ctitorită şi coordonată de Eugen Evu, Provincia Corvina/Nova Provincia Corvina).

De la început menţionăm că poezia cu vers liber este, aproape mereu, înfrântă, la Ion Urdă, de cea având metrică (armonizatoare şi disciplinantă spiritual) clasică. Ceea ce domină, însă, deasupra formelor, este viziunea sincer (nu şi puternic…) religioasă, a Poetului Ion Urdă, asupra lumii şi destinului ei – este prezenţa neîntreruptă a Lui Dumnezeu, în istorie – este prezenţa unui Dumnezeu care este exasperat (manifestându-se precum un bocet infinit-cosmic, deasupra/asupra Creaţiei) de tot mai proastele, ba chiar autodistructivele alegeri ontologice ale omului: „Şi peste toate / imaginea lui Dumnezeu/lăcrimând…”(Postapocaliptică 1, p. 36).

Câtă este poezie, în acest volum – este a unui om care se străduieşte, din răsputeri, să trăiască în mijlocul acestor vremi, dar sentimentul rătăcirii existenţiale (pustiitoare de Duh) şi al unei (parţial) asumate singurătăţi dar, mai ales, cel exasperant, al răcelii părăsirii, care îl domină şi-l face pradă Iluziei/Auto-Iluziei (visul nu e, ca la romantici, semnul Revelaţiei!), pe Poet, în cele din urmă:  „Tot rătăcind prin stele cu sufletul pustiu/(…) Şi-aştepţi cu-nfrigurare o rază, o clipire/Dar steaua-i tot mai rece şi tot mai depărtată/Iar tu, asteroidul de piatră îngheţată,/Tot rătăceşti prin stele visând la nemurire” (cf. Pelerin, p. 7). „Pelerinajul” prin stele, ca şi „visul nemuririi”(cu valenţe, însă, expresioniste!) şi „steaua” singurătăţii – sunt motive romantic-eminesciene evidente (amintind, îndepărtat, dar insistent, de Povestea magului călător în stele…). >>>>>>

De CLB