Reclame
De CLB

EDITORIAL – Elisabeta IOSIF:,,SEMNIFICAŢIILE ISTORICE ALE UNUI ORAŞ: ALBA IULIA”

Ultimele zile ale  lunii Mai  din acest an  2010 constituie din punct de vedere istoric zile – simbol, prin desfăşurarea   Celui  de al XI-lea Congres  Internaţional de Dacologie  „Malus Dacus”  la Alba Iulia. De-a lungul anilor aceste congrese de dacologie au fost dedicate studiului istoriei vechi a României. Cercetările interdisciplinare au arătat că  „traco – geto – dacii reprezintă naţiunea matcă din spaţiul carpato – danubiano – balcanic”. Profesorul universitar dr. Gheorghe Iscru vorbeşte despre „formarea unor naţiuni încă din Antichitate, în spaţiul vechii Dacii cu hotare trasate de regele Burebista  unde neamul său era unitar şi domnea peste o naţiune cu voinţă politică…întemeind regate (state naţionale). În secolul  1  î.H. statul unitar al naţiunii traco – geto – dace a cunoscut cea mai mare întindere, fiind temelia altor naţiuni în spaţiul vechii Europe”. L-am întrebat pe domnul conf. univ. dr. G. D. Iscru  despre semnificaţia dată acestui Congres  de la Alba Iulia (28 – 29 mai) pus sub semnul împlinirii a 410 ani de la Unirea înfăptuită la Alba Iulia de Mihai Viteazu.

– Mihai Viteazu a fost acela care a repus Dacia, chiar dacă pentru scurt timp, între graniţele ei de altădată. El era „Malus dacus” – dacul cel rău, fiindcă era de temut, recunoscut astfel de adversarii săi.

– Aşadar, spaţiul strămoşilor noştri , din vechea Europă  condus de Burebista a fost repus în vechile graniţe de către domnitorul Mihai Viteazu. Ce urmăreşte să mai sublinieze acest al XI-lea Congres de Dacologie?

– Lumea acestui pământ  nu a fost o lume dezbinată. În acea perioadă apelul la naţiune a fost benefic. S-a pus întotdeauna problema refacerii unităţii şi suveranităţii, când aceasta a fost pierdută. Mihai Viteazu se înscrie plenar pe această direcţie a unităţii şi suveranităţii într-o situaţie limită, când se punea problema de a fi sau a nu mai fi. >>>>>>

De CLB

CRONICI, RECENZII, POLEMICI- Elena Armenescu:,,Cuvânt înainte”

Proza realistă a cărei continuatoare este Ioana Stuparu, s-a bucurat – începând cu cea scrisă de Ioan Slavici – de un real succes în literatura română.

În microromanul “Tovarăşi de ultimă zi”, Ioana Stuparu ne surprinde prin structura viguroasă unde fiecare episod aduce elemente esenţiale şi absolut necesare pentru firul epic ce urmează să se desfăşoare. Personajele sunt alese cu grijă, spre a putea  reda lejer sentimentele oamenilor simpli, ale celor mulţi, asupra cărora s-au răsfrânt de fapt toate deciziile aberante ale celor doi dictatori din perioada atee, comunistă, aşa zisul cuplu prezidenţial Ceauşescu, despre a căror ultimă zi este vorba şi la care se referă titlul cărţii.

Numele personajelor şi a locurilor au o semnificaţie simbolică, sugerând nevăzutul care poate fi relevat în orice moment. De pildă, eroina principală se numeşte Marga Lupescu.

Ce simbolizează lupul? Un animal inteligent, care în vremuri de restrişte – cum ar fi iarna – se asociază în haite şi cu excepţia când trebuie să atace pentru supravieţuire, menţine echilibrul ecologic al vieţuitoarelor pădurii. Nu în mod întâmplător dacii venerau acest animal de la care derivă numele menţionat!

Să urmărim un fragment:

Ajungând în strada principală, Marga Lupescu a luat-o la dreapta, păstrându-şi ritmul paşilor, cronometrul ei de fiecare dimineaţă, astfel  nemaifiind nevoită să-şi consulte ceasul. În treacăt şi-a aruncat privirea peste drum, în parcul mare şi bine întreţinut prin muncă patriotică prestată de locuitorii oraşului, sarcină trasată şi controlată îndeaproape de cei de la conducere. “Ce bine le-ar fi stat copacilor îmbrăcaţi în straie albe de zăpadă, mai ales acum, când trebuie să vină Moş Crăciun – sau Moş Gerilă, după cum, mai nou, i-a fost schimbată denumirea!” – îşi spunea Marga Lupescu în gând.>>>>>>

De CLB

CRONICI, RECENZII, POLEMICI- Cristina Ştefan:,,ELISABETA IOSIF – GLOBUL DE CRISTAL, ACTUALIZAREA FANTASTICULUI ROMÂNESC ÎN LITERATURĂ”

Şapte povestiri fantastice ale scriitoarei Elisabeta Iosif, cuprinse în volumul Globul de cristal – ed. Anamarol,  Bucureşti, 2009 ,  readuc în atenţia cititorilor o temă literară rarefiată în ultimul deceniu în literatura română. Fantasticul este gândit de estetică, un mod particular de a percepe fapte, miraculos, inexplicabil din perspectiva logicii şi a raţiunii.
Spunea Adrian Marino:

„Pentru ca fantasticul să-şi impună regimul este nevoie de o adevărată fisură a ordinii existente, de o irupţie directă. Brutală şi invincibilă a misterului în cadrul mecanismelor şi previziunilor cotidiene ale vieţii, invazia sacrului în interiorul ordinii laice, profane, a supranaturalului în mijlocul materialului” (Dicţionar de idei literare).
Cele şapte povestiri din Globul de cristal al Elisabetei Iosif întrunesc într-un stil original caracteristicile prozei fantastice în specific românesc, dovedind atât personalitatea creatoare a autoarei cât şi perspicacitatea de a converti întâmplări cotidiene într-o alternativă a realităţii.
Aceasta este şi deosebirea dintre basm şi proză fantastică -cea din urmă rivalizează cu realul în timp ce basmul lucrează cu miraculosul- ori aprecierea că în acest volum avem de-a face cu elemente de basm, de poveste a copilăriei, ar fi cu totul nefondată sau cel puţin fără pertinenţă de teorie literară aplicată.

Globul de cristal întruneşte vizibil câteva trăsături teoretizate ale prozei fantastice şi voi argumenta cu textele în sine această afirmaţie.
Povestirea Captiv în împărăţia lui Hades, prima în volum, defineşte încadrarea corectă în specia fantasticului prin operarea cu elemente taxonomice ale imaginarului într-un spaţiu cotidian şi este aplicată decurgerii epice.
Personajele Alexandru şi Iuliana sunt dăruiţi artei iar considerentele lor balansează între real şi virtual într-un mod atât de firesc transmis cititorului prin evocări simple, prin vorbire şi întâmplări redate natural.
>>>>>>

De CLB

CRONICI, RECENZII, POLEMICI- Cezarina ADAMESCU:,,LUXUL BOEMIEI LITERARE sau ÎNTOARCEREA ACASĂ A POEZIEI”

DE ZIUA INTERNAŢIONALĂ A POEZIEI: UN PROIECT CONCRETIZAT: ANTOLOGIA BOEMIA.

Boemia – antologie de Nicolae Băciuţ a Clubului Internaţional de cultură „Boema”, Editura Nico,  Târgu Mureş, martie 2010

În lumea derapajelor de fiecare zi, când manelele sunt ridicate la rang de artă cultă, chiar pentru intelectualii zilei, un grup de „frumoşi nebuni ai marilor oraşe”, ba, aş putea spune, ai mapamondului literar,  şi-au unit inimile, minţile, gândurile şi cuvintele într-o superbă alcătuire  care îmbină poezia, proza şi arta picturală şi fotografică, mărturie că visele nu se sting, că spreranţele nu sucombă, că nădejdea într-un lume frumoasă şi dreaptă, triumfă. Este o realizare de proporţii, dacă ne gândim la deviaţiile de tot felul care bântuie societăţile, ceea ce demonstrează că oamenii au nevoie de frumos, că „frumosul  poate salva lumea”.

E ca o întoarcere Acasă, unde lucrurile şi oamenii, chiar dacă nu au rămas la fel, te întâmpină în prag cu nerăbdare şi dor, pe tine, care plecaseşi să colinzi alte lumi, după alte himere. Da, lumea trebuie să se întoarcă acasă unde-i aşteaptă, nu viţelul cel îngrăşat, nu inelul cu diamant pus în mână de tatăl, ci amintirile dintâi, copaia care ţi-a legănat primele vise, prichindeii de joacă ajunşi astăzi maturi, dar care n-au uitat nici ei arşicele, poarca, bâza, 9 pietre, campionatele de nasturi şi mingea de cârpă bătută cu sârg pe malurile râului, în ogradă, pe maidan ori pe uliţă.

Pe toţi îi leagă cu fire freatice, apa izvorând din adâncul fiinţei, a primilor fiori de iubire, jocurile  zbenguite, genunchii veşnic juliţi. Dar şi  primul zmeu din hârtie color, lipit cu făină fiartă, a cărui coadă în franjuri, flutura vesel în bătaia vântului.

O întoarcere în Acasa Poeziei. În acasa cea scumpă a sufletului. Aceasta este  Boemia, antologie de Nicolae Băciuţ a Clubului Internaţional de cultură „Boema”, apărută la Editura Nico, Târgu Mureş, în martie 2010.>>>>>>>

De CLB

POEZIE – Elena ARMENESCU:,,POEZII”

Eroarea,
Drumul greşit mi-au slujit
Ruperii, dezlegării
De tot ce -mi era străin!
.
Aventuroasa îngăduinţă
De a mă cerceta, a cunoaşte
A şti ce vreau
Şi ce nu vreau
Într-o lume nebinevoitoare
Potrivnică
În care singur înveţi
Rând pe rând
Ca într-un ritual de iniţiere
În legea vieţuitoarelor
A cristalelor
A diamantului
A piramidei.
.
Nu! eu nu regret nimic
Din cele trăite şi întâmplate
Adevărat adevărate!
.
Priveşte-te!
Îmi spuneai
şi vezi-te cu ochii mei!
.
Eu, parcă mă mutam în tine
Dar, uitându-mă în jur
Parcă intram în transă,
în adormire
şi visam, visam
te visam zvon
de cerească răpire!..
…………………….

>>>>>

De CLB

EVENIMENT – Cristina Ştefan-CENACLUL ON LINE CARTEA TINERILOR SCRIITORI-LANSARE DE CARTE

LANSARE DE CARTE- 4 IUNIE 2010- BIBLIOTECA METROPOLITANĂ BUCUREŞTI

LIRA IN PATRU PUNCTE CARDINALE- EDITURA ROVIMED 2010

CENACLUL ON LINE CARTEA TINERILOR SCRIITORI

VĂ AŞTEPTĂM!

LANSARE DE CARTE-21 MAI 2010-MUZEUL DE ISTORIE BACĂU

LANSARE DE CARTE- 4 IUNIE 2010- BIBLIOTECA METROPOLITANĂ BUCUREŞTI

LIRA IN PATRU PUNCTE CARDINALE- EDITURA ROVIMED 2010

CENACLUL ON LINE CARTEA TINERILOR SCRIITORI

VĂ AŞTEPTĂM!

Premieră în literatura română, volumul de poezie Lira în patru puncte cardinale, editura Rovimed Bacău, este realizarea Cenaclului literar on line Cartea Tinerilor Scriitori, autor Cristina Ştefan. Acest proiect ambiţios a început în luna decembrie 2009 având ca scop editarea textelor propuse în lucru, în cadrul atelierelor de creaţie ale cenaclului, lucrul propriu-zis constând în implicarea membrilor la îmbunătăţirea literară a expresiei lirice.
O metodă de învăţare reciprocă, de comparare şi propunere, de modificare a exprimării, a dus atât la eliberarea liricului autorilor sub forme calitativ superioare dar şi la acumularea a 567 de poeme filtrate calitativ şi la editarea acestui prim volum de poezie, încununare de muncă, dăruire, talent şi preocupare literară pentru 24 de autori debutanţi.
Cartea cuprinde câte o plachetă cu 15 poeme ale fiecărui autor debutant dar şi poeme ale celor 17 autori contemporani consacraţi, cuprinşi în volum. Toţi autorii din Lira în patru puncte cardinale sunt prezentaţi ca stil literar şi date biografice, în notele ataşate volumului editat. S-a urmărit asigurarea unui debut literar meritat şi complet alurii literare pentru fiecare debutant.
>>>>>>

De CLB

CRONICI, RECENZII, POLEMICI- Cezarina ADAMESCU:,,GRIGORE VIERU ÎN PATRIA LIMBII SALE PĂMÂNTEŞTI ŞI CEREŞTI”

GRIGORE VIERU,Aceştia suntem noi  así somos Nous sommes ainsi This Is How We Are, Antologie şi traduceri în spaniolă, franceză și engleză de Paul Abucean. Prefaţă de Nicolae Băciuţ, Editura Nico, 2010

Aceştia suntem noi. Asi somos. Nous sommes ainsi. This is how we are – astfel ni se prezintă în patru limbi Grigore Vieru, triplat de strălucita traducere în spaniolă, franceză şi engleză a lui Paul Abucean – înrăit traducător din limba lui Cervantes şi a unchiului Will a celor mai reprezentative nume ale liricii universale.

Cartea cu acest titlu este o antologie prefaţată sumar de Nicolae Băciuţ şi structurată, deloc aleatoriu, în aşa fel încât să ne ofere un portret VIU al poetului român Grigore Vieru.

Aşa cum subliniază Nicolae Băciuţ în Fiinţa poetului, care ţine loc de prefaţă,”Grigore Vieru s-a născut poet şi a nemurit poet. În fiinţa lui a curs poezia, o poezie când blajină, când răscolitoare, dar niciodată indiferentă, neutră, detaşată de ceea ce se petrece în jurul ei. (…)Opera lui pare mai prezentă acum, în reverberaţia tragicei dispariţii a poetului. Vocea poeziei sale e vibrantă, ecoul ei e preluat de alte voci care stau de veghe la întregirea limbii române în graniţa ei de pământ.

Poezia lui Grigore Vieru e în circulaţie. Fără paşaport, dar cu acte de identitate certe. Ea circulă şi caută să fie înţeleasă şi în alte limbi.

O întâlnire fericită, graţie poetului Eugen Axinte, a făcut posibilă această antologie, în care Paul Abucean a tradus fără să trădeze poezia lui Grigore Vieru. Selecţia îi aparţine traducătorului, iar titlul mi-l asum, deşi ar fi fost şi alte tentaţii.

Poezia lui Grigore Vieru trebuie citită, oricât de mult ar fi citată în fragmente ale ei. Oricât de memorabile ar fi acestea.>>>>>>

De CLB

INTERVIU – Elisabeta IOSIF:,,DIALOGURI TIBETANE – Convorbire cu scriitoarea Ligya Diaconescu”

Elisabeta Iosif : Călătoria ta în Tibet mi se pare fascinantă. Pe muntele Kurama , aşadar, se afla un ashram . La ce înălţime se găsea tabăra? De obicei e un loc greu accesibil. Era o zonă locuită ?

Ligya Diaconescu: Podişul Tibet este cel mai înalt podiş (altitudine medie 4.785 m, suprafaţa 2.000.000 km²) din lume. Situat în partea central-sudică a Asiei, în S-V Chinei. Podişul Tibet este străbătut de lanţuri muntoase cu înălţime de 6.000-7.000 m şi limitat de culmile Munţilor Himalaya. Podişul Tibet este străbătut de numeroase ape ,cu izvoare în gheţarii Himalaiei, unele din ele reuşind să străbată bariera munţilor şi să se îndrepte spre ocean. Cel mai important fluviu este Tsangbo (Brahmaputra) care curge pe direcţia V-E, constituind zona cea mai importantă pentru economie si populaţie. Regiunea Autonomă Tibet (R.A.T.) sau provincia chineză Xizang este una dintre cele 5 regiuni autonome din China, fără ieşire la mare, fiind situată în sud-vestul Chinei şi al Podişului Qinghai-Tibet.

Locul sfânt Kifune de la muntele Kurama

Mai întâi am luat o maşină până la poalele muntelui Kurama. Îmi imaginam că urcuşul muntelui Kurama , până la Locul sfânt Kifune va fi foarte greu, dificil de străbătut şi cu …oprelişti , ca şi atunci când mergi în România la o mânăstire situată în vârf de munte …(şi până să ajungi la mânăstire , străbaţi păduri , urci pe stânci şi îţi doreşti să atingi …cerul , infinitul cu mâna  – uneori având multe piedici pentru a te întoarce din drum).

Dar nu …aici nu a fost aşa …!

De la poalele Muntelui Kurama am urcat cu telecabina. Am urcat vreo 300 de metri. De acolo, am  mers în amonte, după care a trebuit să urcăm 100 de scări. Apoi am continuat drumul până la templul din vârful muntelui..Drum accesibil cu piciorul , uşor de străbătut.

Era aici un loc pentru spălat, numit „Locul dragonului”- reprezentând curgerea binelui , a prosperităţii.>>>>>>

De CLB

POEZIE – Alexandru FLORIN ŢENE:,,POEME DIN MIEZUL AMINTIRILOR”

AMINTIRI DIN MIEZUL UNUI POEM

Ideile acestui poem sunt un cer spuzit de stele

Numai când ultimul luceafăr cade-n rouă;

Aşa cum renaşte din tăcere tăcerile mele

In suflet când începe o zi nouă.

.

Ideile acestui poem se strecoara în metaforă

In propriul subanţeles atât de viu,

Stelare insule culeg dimineţi în anforă,

Mărturii de lumină din care sorbim,târziu.

.

Să lupţi cu Goliat îţi-e randul

In clipa versului şi-al evocarii

Când verbul cade-n tine imbălsămându-l

In amurgul împins în secunda uitarii.

>>>>>>

De CLB

CONFESIUNI – Cezarina ADAMESCU:,,COMUNITATEA FERICIRILOR-EXPERIENŢE MISTICE”

Ne îndreptăm  spre Comunitatea Fericirilor, „Les Beatitudes”, a cărei adresă este: Post Restante 88266, Via Split, Croatie.

În 10 noiembrie 1991, această Comunitate găseşte, în sfârşit o casă, nu departe de biserică. Este vorba de casa lui Bernard Ellie, care va deveni „Efes”.

Această comunitate este laică, fondată în 1973, în Franţa de către un diacon căsătorit, Efraim Croissant. Astăzi există 65 de case ale Comunităţii în întreaga lume.

La Medjugorje, Comunitatea Fericirilor este prezentă de circa 11 ani şi se doreşte a fi o Şcoală a Mariei în serviciul pelerinilor.

Vocaţia acestei comunităţi este contemplativă. Ea doreşte să aprofundeze tot mai mult Mesajele Mariei de la Medjugorje şi să-i primească pe acei care doresc să se înscrie la Şcoala Mariei în spiritul Medjugorje-lui pentru un timp mai îndelungat de rugăciune şi formaţiune spirituală.

În Mesajul din 25 iulie 1999 Gospa spusese:

Dragi copilaşi,

Astăzi chiar mă reunesc cu voi, şi vă invit, micuţii mei să veniţi ca să mulţumiţi cu toţii împreună cu mine, pentru harurile pe care Dumnezeu vi le-a dat prin mine.

Doresc să vă fac să înţelegeţi că aici, vreau să realizez, nu numai un loc de rugăciune, dar totodată un loc de întâlnire a inimilor. Eu doresc ca Inima mea, Inima lui Isus şi inimile voastre să fondeze o singură Inimă a Iubirii şi a păcii.>>>>>>>

De CLB

CRONICI, RECENZII, POLEMICI- Octavian Curpaş:,,Despre dualitatea sufletului omenesc în “Viaţa pe fugă”, un roman de Mirela Roznoveanu (New York)”

Roman de factură psihologică, “Viaţa pe fugă” de Mirela Roznoveanu se remarcă prin interesul pentru social, pentru descrierea de persoanje şi evocarea în detaliu a mediului, dar şi prin modul exemplar în care autoarea ştie să surprindă exteriorizarea sufletului, mutaţiile sufleteşti sau interiorizarea lumii în conştiinţa personajelor. Volumul este scris în exil şi zugrăveşte cu măiestrie nu doar Lumea Nouă, ci şi momente cheie din trecutul României comuniste.

Mirela Roznoveanu, deţinătoare a Premiului pentru literatură comparată 2008

Printre volumele semnate Mirela Roznoveanu se numără:  „Civilizaţia romanului” (eseu despre romanul universal; volumul I – 1983, volumul II – 1991), „Totdeauna toamna” (roman, 1988), „Viaţa pe fugă” (roman, 1997), „Platonia” (roman, 1999), „Timpul celor aleşi” (roman, 1999), „Toward a Cyberlegal Culture” („Către o cultură juridică virtuală. Eseuri”, 2002), „Born Again – in Exile” („M-am născut a doua oară în exil”, poeme, 2004), „Elegies from New York City” (2008), „Civilizaţia romanului. O istorie a romanului de la Ramayana la Don Quijote”, (2008), etc. În 2008, scriitoarea obţine Premiul pentru literatură comparată 2008 al Asociaţiei de Literatură Generală şi Comparată din România.

Mirela Roznoveanu – o scriitoare româncă în Statele Unite

Născută la Tulcea, într-o familie de intelectuali, Mirela Roznoveanu îşi ia licenţa în filologie, la Universitatea din Bucureşti, cu o lucrare de gramatică istorică. Din ianuarie 1991, scriitoarea se stabileşte la New York. În 1996 aceasta devine membru al Facultăţii de Drept a New York University (NYU) şi ocupă funcţia de cercetător în dreptul internaţional şi comparat, având gradul academic de profesor asistent. În 2005, Mirela Roznoveanu este redactor şef al GlobaLex, jurnal online de cercetare juridică, publicat de NYU Hauser Global Program (Web site-ul jurnalului) şi cercetător cu gradul de profesor asociat. Autoarea este membră a Uniunii Scriitorilor din România şi membră a Academy of American Poets.>>>>>>>

De CLB

ARTE – Dorel SCHOR:,,PICTURA ABSTRACTĂ, O MARE LIBERTATE A IMAGINII”

Mai mulţi prieteni mi-au sugerat să scriu despre arta abstractă. De ce? Pentru că este, într-o privinţă, genul cel mai controversat sau mai puţin înţeles de către „consumatorul” obişnuit. Nu odată, am auzit persoane respectabile care, trecînd în grabă în faţă unei lucrări din această categorie, făceau observaţii de felul: „şi nepotul meu care e la grădiniţă poate picta aşa ceva!”.

Nimic mai fals. Wassily Kandinsky, unul dintre promotorii acestui curent, consideră că dintre toate artele, pictură abstractă este cea mai dificilă. Ea cere să cunoşti bine desenul, să ai o mare sensibilitate pentru compoziţie şi culori şi să fi un adevărat poet. Ultima condiţie fiind esenţială! Termenul de abstract este aplicabil atunci cînd tabloul nu reprezintă un obiect recunoscibil. El se referă în mod particular la forme care imită natura. Arta abstractă utilizează un limbaj vizual al formelor, liniei şi culorilor, în intenţia de a creă compoziţii cu un mare grad de independenţa faţă de realitatea figurativă. Pe undeva, reflectă schimbările fundamentale din viaţă contemporană, în tehnologie, ştiinţă, filozofie, preocupările sociale şi intelectuale în toate ariile culturii.

Această „independenţă” de realitate poate fi parţială sau completă, în care caz permite o mare libertate a imaginii.

Există un abstract geometric şi un abstract liric, în care culorile sunt în mod deliberat modificate în comparaţie cu realitatea. Există un abstract expresionist, de inspiraţie meditativă şi culori care exprimă emoţie şi un abstract cerebral, în care formele şi culorile sunt riguroase şi simple. Din nou, voi menţiona că în mod paradoxal, nu totul  în compoziţie este abstract. Există uneori o sugestie figurativă, eşti invitat adesea să dai frîu liber imaginaţiei şi să stabileşti singur asociaţii. >>>>>>>

De CLB

POEZIE – Cristina ŞTEFAN:,,Poezii”

Rana de zbor

S-a deschis cerul deodată!

şi-am trecut ciocârlie

prin vişinii miri.

Duceam rana cu mine,

cuvintele întoarse în gură

şi inima cânta spre izbândă.

Fiica nopţii vedea lumina,

închisă lalea de-ntuneric,

arsă de albele stele

în urna de piatră.

Din miezul înfloririi

blestem înţeles

zburam prin Dumnezeu

eu, lumânare de aripi.

………………….

>>>>>>>

De CLB

CONFESIUNI – Cezarina ADAMESCU:,,LUMEA CA LUMINĂ-EXPERIENŢE SPIRITUALE”

Ieri noapte,  trei persoane din grupul nostru de pelerini  au urcat pe Krizevac. Pietrele erau ude şi  ei alunecau la lumina stelelor şi a lunii, dar au ajuns cu bine şi s-au rugat în vârful muntelui, lângă Crucea Apariţiilor.

Acest drum este greu de străbătut şi ziua pentru că e în exclusivitate format din pietre colţuroase, mari, ori mici şi ascuţite care-ţi rănesc tălpile. Mulţi credincioşi în străbat cu tălpile goale, în semn de pocăinţă, la fel cum la Fatima, penitenţii străbat kilometri întregi în genunchi,  până la  biserica apariţiei Fecioarei în faţa celor trei păstoraşi, Lucia, Francisc şi Iacinta, ori, pe drumul care duce la Grota Fecioarei de la Lourdes, locuri de pelerinaj al creştinilor de pe tot globul.

Astă seară, în jurul orei 22,00 au plecat iarăşi, cinci persoane din grupul nostru pe munte, în frunte cu părintele Eusebio. E forma lor de  pietate şi mortificaţie. Eu nu sunt vrednică.

****

Medjugorje este continuarea Fatimei şi un Triumf al Inimii Neprihănite a Mariei.

Apariţiile de la Medjugorje sunt printre evenimentele cele mai semnificative ale secolului XX şi începutul de veac XXI.  Sunt  începute în 24 iunie 1981, Sărbătoarea Sânzienelor, numită şi Drăgaica în cultul creştin ortodox, noapte de mare mister care e legată de tradiţia strămoşească.  După acel fatidic 13 mai 1981, când Papa Ioan Paul al II-lea a suferit un atentat la viaţa sa în Piaţa San Pietro, apariţiile  au însoţit, în cea mai perfectă sintonie, cel mai lung pontificat marian din istorie. Dintr-un micuţ  sat al Herţegovinei, Medjugorje a devenit de atunci centrul mondial al spiritualităţii mariane.

Regina Păcii a ridicat o Parohie copilaşilor săi, în care apare de două decenii pentru a-i conduce cu solicitudinea unei Mame pe oamenii timpului nostru pe calea conversiunii morale şi creştine, până la sfinţenia perfectă.

Încă de la început, Fecioara şi-a propus să stea un timp anume în Biserica Universală, ca Maestră a rugăciunii, înţelepciune catehetică şi Ghid luminos pe calea care duce la mântuire.>>>>>>>

De CLB

CRONICI, RECENZII, POLEMICI- Gabriela ESCH:,,Simetrii şi esenţe”

În egală măsură, creaţii şi, de fapt, re-creaţii ale textelor transpuse dintr-o limbă în alta, traducerile Adinei Costin evidenţiază, mai înainte de toate, capacitatea autoarei de a vibra la unison cu creatorii acelor texte, de a rămâne fidelă mesajului transmis şi de a urmări, cu aceeaşi stăruinţă, idealul transcenderii limbii, al unei pătrunderi, de inefabilul ei. Respectul pentru topică denotă receptivitatea pentru mesajele textelor traduse (ex.: „Heliopolis, Golden Fortress, / Fortress of dreams, / Cross of mystery, cross of life, / Float o’er abysms. / Faith, hope, love – fulfillment,/ Sacred dome, / Old custom, blood law on this / Good earth of home”. – „Heliopolis, Cetate De Aur, / cetate de vis, / Cruce de taină şi viaţă, / plutind peste abis. / Credinţă, speranţă, iubire – împlinire, / dom sfânt, / Datină veche, lege de sânge/   pe-acest bun pământ”.). Iar, schimbările sau răsturnările de topică se menţin între cadrele adecvării la rezonanţa, în sine, a conţinutului de idei (ex.: „People of Romania, / Descendent Of Gods, / A bow on the sky of time, / How many wanted you part of their odds / And still do this crime. / Thracians of ancient Deceneu, / Zamolxis the Eternal, / You had to pull camel through / needle and life was infernal”. – „Popor Românesc, / Din Neam Zeu, / arc pe boltă de vreme, / Câţi te-au râvnit, / Câţi te râvnesc în diademe / Neam deceneu, din Zamolxis / cel vecinic, neam trac / Fost-a să treci, prin urgie, / cămilă prin ac”.).

Există un punct central, în funcţie de care intraductibilul devine traductibil. Cuvintele, prin care înlocuieşte vocabulele şi expresiile pentru care nu există sintagme corespondente, variază sau, mai exact, in-variază, încărcătura de sensuri ale mesajului. (ex.: „Light Of The Light, Glory To You / Romanian Language! / Call out your children, / brave sons around you/ All together, / Bring up new domes in the Fortress, / new columns and altars, / May enemy’s claws turn to ash / And in scourge let him pass!” – „Lumină A Luminii, Glorie Ţie, / Limbă Română, / Cheamă-ţi copiii, bravi fii în juru-ţi / mână în mână / Să-nalţe-n cetate noi domuri, / coloane şi-altare, / Să cadă-n cenuşă de iaduri şi-urgie / duşmanele gheare”.).>>>>>>

De CLB

POEZIE – Titina Nica Ţene:,,Cheia bătrânei”

Stă bătrâna gârbovită

pe o bancă sub un tei,

toate tristeţile lumii

stau ascunse-n ochii ei.

.

Se gândeşte neîncetat

la căsuţa ei umilă

ce i-au vândut-o copii

ca să-şi construiască vilă.

.

Dar în vilă n-are loc,

i-au făcut lângă grădină

cămăruţă cu un geam

să privească spre lumină.

>>>>>>

De CLB

CRONICI, RECENZII, POLEMICI- Doina DRĂGAN:,,VOCAŢIE ŞI MISIUNE”

Prot. Dr. Ioan Bude:

Emanuil Ungureanu, prinos de cinstire şi neuitare Ed  Învierea,Timişoara 2009

Cartea se deschide cu ”Recomandarea” Mitropolitului Banatului ,Nicolae, care spune:” găsim informaţii bine documentate în volumul Prea Onoratului Părinte Ioan Bude………, e foarte complet şi mai mult decât atrăgător.”

Meritul de excepţie al Prot. Dr. Ioan Bude, scriitor, constă şi în faptul că această carte cuprinde numai documente oficiale inedite din viaţa şi activitatea Marelui Român: Emanuil Ungureanu,1842-1929-, avocat, fost senator şi cu o activitate remarcabilă în domeniul administrativ bisericesc a românilor ortodocşi din Timişoara.

Starea autorului e contopită cu comentariile  documentelor ceeace sporeşte experienţa scriitoricească. Ioan Bude ,teolog cu vocaţie şi  misiune şi-a întocmot materialul cu gândul la realităţile vremii documentelor, profund, corect şi poartă aura  creştin ortodoxă. În cap.” Personalitatea lui Emanuil Ungureanu”,citim despre viaţa eroului principal ,care şi-a pus-o în slujba binelui obştesc, pentru promovarea culturii şi emanciparea românilor bănăţeni, pentru care instituţiile fundamentale erau Şcoala şi Biserica, preotul şi învăţătorul care să facă educaţie pentru civilizaţie şi care trebuiesc să aibe înaltă ţinută morală şi profesională.Citind în amănunte  toată cartea ne dăm seama de munca titanică a Prot. Dr. Ioan Bude, scriitor,  fapt ce reiese şi din  cele 88 de documente inedite din Arhiva Parohiei Ortodoxse Române Timişoara –Cetate, cărora autorul le-a făcut comentariile necesare. >>>>>>

De CLB

INTERVIU- Adalbert GYURIS:,,MAIA MORGENSTERN”

Nascută la 1 mai 1962, în Bucureşti. A absolvit Academia de Film şi Teatru din Bucureşti în 1985. A jucat pe scena Teatrului Tineretului de la Piatra Neamţ până în 1988. Între 1988-1990 – joacă pe scena Teatrului Evreiesc de stat din Bucureşti. Din 1990 se alătură echipei de la Teatrul Naţional Bucureşti. Este căsătorită şi are 3 copii: Tudor Aaron, Eva Leea Cabiria şi Ana Isadora. A devenit celebră în lume cu rolul ,,Mariei” din filmul lui Mel Gibson „Patimile lui Christos”. De menţionat faptul că în film actriţa vorbeşte limba aramaica. În România, numele actriţei devine foarte cunoscut cu rolul „Nelei” din filmul ,,Balanţa” (1992) – acest film a rulat în SUA sub titlul „The Oak”.

Pentru mine a fost o zi de mare sărbătoare când am reuşit să vorbesc cu frumoasa şi atrăgătoarea actriţă Maia Morgenstern. Mi s-a părut că are o anume reţinere, chiar frică, puţin rece şi că este o fire timidă. Cred că toate astea însă determină o personalitate aparte şi puternică, ascunde o femeie sensibilă, sentimente profunde şi cu calităţi deosebite. A fost o mare mângâiere să pot dialoga cu domnia sa.

„ Arta este o nevoie a sufletului”

Adalbert GYURIS:- Cine v-a îndemnat spre teatru şi ce v-a cucerit atât de mult să alegeţi această nobilă meserie? Dragostea pentru actorie a fost un impuls sau a venit pe parcurs ?

Maia MORGENSTERN: Tata a fost cel care mi-a recomandat şi m-a făcut să înţeleg că asta îmi doresc de fapt. Pentru că n-aş fi avut curajul să mărturisesc mie,poate nici celorlalţi, sunt un om timid, dar tata a înteles din felul în care ascultam piesele la radio dragostea pentru teatru. Am ascultat mult teatru radiofonic, din felul în care mă comportam la spectacole, dragostea cu care urmăream şi îmi doream să merg la teatru, tata a înţeles acest lucru chiar fără să fie nevoie de o mărturisire. Se pare că el a văzut în mine ce trebuia.>>>>>>

De CLB

POEZIE – Lidia ARDELEANU:,,FILOZOFIA INIMII”

DE VORBĂ CU SALVADOR DALI

Mergi înainte

şi crezi.

Eşti pierdut  de nu poţi crede

că-n acest  măr e un craniu.

Mergi înainte

şi crezi că pianul va fi înghiţit de un hoit.

Eşti pierdut de nu poţi crede asta.

Eşti pierdut de nu poţi crede

că un ochi se va scurge

pe când celalalt îşi va vedea înlăuntrul.

Eşti pierdut de nu poţi crede

că mâna ta singură scrie

în timp ce tu zaci răpus de otrava poeziei.

Mergi înainte

şi crezi că prin uşa din trupul pescarului

vei ieşi pe un alt tărîm

unde în faţa unei mări purpurii

te vei privi uimit pe tine însuţi.

>>>>>

De CLB

CRONICI, RECENZII, POLEMICI- Cezarina ADAMESCU:,,INTERFERENŢE ACTUALE ROMÂNO-INDIENE ÎN POEZIA LUI GEORGE ANCA”

marginalii


GEORGE ANCA, PARTEA NIMĂNUI, poeme indite, SEMĂNĂTORUL,

Editura Online, mai 2010

Personalitatea lui George Anca nu mai are, de câteva decenii bune, nevoie de nici o recomandare.  El este prezent în Dicţionarele de cultură ale lumii, ca poet, traducător, doctor în filologie, eminescolog, eseist, om cu o copleşitoare erudiţie care duce faima României şi  a valorilor ei în lume.Ca şi  Mircea Eliade, George Anca este  specializat în indianistică şi a  construit de-a lungul vremii o operă vastă, „de combinaţii pline de virtuozitate între originismul universal şi modernismul arhaizant” aşa cum îl prezintă Editura SEMĂNĂTORUL. Este preşedinte al Asociaţiei Culturale Româno-Indiene şi al Academiei Internaţionale „Mihai Eminescu”; vicepreşedinte al Societăţii de Etnologie din România; membru al Romanian Group for Pugwash.

George Anca este autorul unor „studii, eseuri, prezentări la nenumărate conferinţe din ţară şi din străinătate (India, SUA, Franţa, Anglia, Italia, Portugalia, Rusia, Germania, China, Corea, Malta, Trinidad Tobago, Tailanda, Israel, Argentina). George Anca este menţionat în dicţionare de referinţă (Who’s Who in Romania, Who’s Who in the World, World of Learning, The Encyclopaedia of Distinguished Leadership etc.) şi în bibliografii locale şi internaţionale precum şi pe pagini web” – aflăm din aceeaşi sursă.

Am fost un pic din toţi/ cei ce m-au adus la/ reanimare” – afirmă George Anca în poemul „Partea nimănui” – dovadă a prezenţei ubicue a creatorului în viaţa fiecărui personaj ori făcând parte din integritatea lumii, ca voce distinctă care anunţă veştile în cetate. >>>>>>

De CLB

CRONICI, RECENZII, POLEMICI- Eugen DORCESCU:,,POEZIA VALENTINEI BECART SAU DESPRE «NEANTUL IDENTIFICĂRII»”

Poezia doamnei Valentina Becart (Undeva, un poet, Editura on-line Semănătorul, 2010) se întemeiază pe absenţă, în sensul ontologic şi metafizic al acestui termen. Nu pe absenţa, pur şi simplu, a ceva sau a cuiva anume (ar fi prea simplu, ar fi minor), ci pe absenţa de sine – şi din sine – a fiinţei înseşi, pe incompletitudinea fără leac a făpturii umane, care, după cădere, şi-a ratat, iremediabil, şansa de a fi fericită:

drumul

zace împietrit în tăcere

aşteptând răbdător – pasul şovăielnic…

anotimpurile

nu-şi pierd nici ritmul

şi nici farmecul împlinirii…

doar eu

mă poticnesc din când în când

ne-înţelegând

de ce – urcuşul e atât de greu

şi nopţile atât de adânci –

nici o stâncă

nu şi-a ferit privirea

când trăsnetul a lovit-o…

numai amintirile rătăcesc

>>>>>>

De CLB

CRONICI, RECENZII, POLEMICI- Cella Negoiescu:,,Poezia – zbor peste eternitate”

Recenzie Antologie de poezie ( 55 de poeţi contemporani – pagini alese)

Metaforă a unui gând neterminat, pictură altfel prezentată, muzică neauzită, nedezvăluindu-şi pe deplin acordurile, înfiorând, însă, de emoţie Sinele, Poezia devine artă între arte, punte de legătură între eul liric şi cititor.

De aceea, meritorie şi îndrăzneaţă apare ideea doamnei Valentina Becart de a realiza o miniantologie a poeziei  contemporane. Ne permitem s-o numim asfel, deoarece spatiul liric s-a extins neînţeles de mult în dauna poeziei – redusă, în momentul de faţă, la genul scurt, cu ecouri autobiografice.

Dar cititorul va rămâne, indubitabil, surprins de dispunerea aleatoare a poeţilor, criteriul alfabetic sau cel cronologic nefiind convingător. Mai mult, un poet precum Mircea Micu, considerăm că nu şi-ar fi găsit locul într-o astfel de antologie având în vedere nu numai vârsta, ci, mai ales, îndelungata activitate creatoare. Cei treizeci de ani în conducerea Uniunii Scriitorilor l-au făcut deja cunoscut, poetul fiind un apropiat al lui Zaharia Stancu – prozator dar şi sensibil poet, ce-i drept minimalizat la ora actuală, dar şi al lui Nichita Stănescu. Poemele lui Mircea Micu ar merita plasate alături de altele aparţinând unei generaţii anterioare în care se regăsesc nume precum Mircea Dinescu, Leonid Dimov, Constanţa Buzea, Ileana Melincioiu, Adrian Păunescu. Nemenţionarea acestui poet în manualele şcolare nu trebuie confundată cu necunoaşterea operei sale, dată fiind relativa funcţionalitate a acestora. Desigur, integrarea lui Mircea Micu într-o astfel de antologie nu poate fi decât flatantă pentru poet, dar aşezarea sa într-un prim plan ar fi fost, poate, de bun augur, un exemplu real pentru mai tinerii confraţi. >>>>>>>

De CLB

CONFESIUNI- Cezarina ADAMESCU:,,SCRIE-MĂ PE INIMA TA!”

Ajung la biserică prea târziu şi-mi găsesc  un loc afară, pe o bancă la soarele, încă blând, care se gândeşte să apună. În faţa mea, cei doi călugări capucini pe care i-am întâlnit pe Krizevac, îmbrăcaţi în haine maronii, având fiecare câte un rucsac din aceeaşi stofă groasă, cu buzunar, pe care se află lipită câte o iconiţă. Au glugi pe cap şi sunt încinşi cu cordoane albe, iar la brâu, un rozariu imens cu o cruce de 10 cm. În picioare au sandale. Mi-au dat un micuţ pliant în limba italiană. Le-am mulţumit pe limba lor şi am închegat câteva fraze de convenienţă.

Acum, stau  în faţa mea în reculegere, cu feţele în mâini, aplecaţi, în rugăciune profundă.

Pe pliantul roz scrie: Piccoli Frati di Gesu e Maria V.V. (e sorelle) – Micuţii Fraţi ai lui Isus şi ai Mariei.

Fiindcă n-am prins loc în biserică la Sfânta Liturghie, deoarece e ticsită, nefiind spaţiu nici în picioare, mă aflu afară şi descopăr rotonda,  un spaţiu cu acoperiş în formă de cupolă, din spatele bisericii, cu bănci împrejur pe patru rânduri, pentru cei care oficiază în faţa marelui platou pe care se adună zeci de mii de oameni, atunci când se concelebrează afară.

Este foarte curat, pe jos marmură (gresie?) albă, totul e alb, vederea panoramică din faţă oferă o privelişte demnă de admiraţie, se văd munţii în depărtare, Colina Podbrdo şi Crucea Albastră.

Se află multă lume aici care n-au prins loc în biserică. Nu e curent ca afară, atmosfera e caldă, liniştită, de amurg  primăvăratic, plină de pace. Majoritatea de roagă Sfântul Rozariu pe care-l auzim la difuzoare, rostit în croată.

Cred că e ora 18,00 pentru că încep să bată clopotele pentru începerea Sfintei Liturghii solemne. Aci, în această rotondă pe care eu o numesc „cenacol” în aer liber, totul e vopsit în alb, bănci, stâlpi, portiţa. Sunt multe reflectoare pentru celebrările nocturne.>>>>>>>

De CLB

CRONICI, RECENZII, POLEMICI – Adrian BOTEZ:,,O CARTE CONTRA PREZENTULUI ŞI ÎNVIORĂTOARE PENTRU SPERANŢELE VIITORULUI”

Pe 20 aprilie 2010, la Colegiul  Naţional „Ion Creangă”, din Bucureşti, au avut loc lucrările Simpozionului Internaţional, Ediţia a III-a: Lectura – sub presiunea canonului? Referatele prezentate, cu această ocazie, la cele patru secţiuni ale Simpozionului (Secţiunea I – Canon/Anticanon/Dincolo de canon; Secţiunea a II-a – Lectura – între bucurie şi obligaţie; Secţiunea a III-a – Primii paşi spre lectură; Secţiunea a IV-a – Bibliotecă, internet sau televizor?) au fost culese cu hărnicie şi judicios organizate şi echilibrate, într-o carte, de către doamna prof. dr. RODICA LĂZĂRESCU.

Toţi autorii referatelor sunt profesori/pedagogi, dascăli şi bibliotecari (dimpreună, FORMATORI DE SUFLETE!), cu lungi „stagii” de îngenunchere la Altarul Revelator al Cărţii. Adică, îngrijoraţi că învăţământul mondial şi naţional actual hiperbolizează maladiv latura informativă a educaţiei şcolare (creând premizele apariţiei unor generaţii de „roboţei” şi de monştri gelatinoşi, „tobă” de informaţie haotică, neselectată valoric, paralizantă intelectual – dar complet lipsiţi de afecte, de empathie şi de un spirit de discernere activă şi reactivă, în cadrul Cetăţii sub Asediu!) – şi eludează aproape complet latura moral-formativă din educaţia tinerilor intraţi în „tocătorul de suflete, voinţe şi minţi” al şcolii, până la nivelul la care se poate bănui o strategie a deformării şi imoralităţii, infiltrată, pe căi cu totul „neortodoxe” (de către liderii sociali şi politici ai lumii), în zona învăţământului.

A înlocui Biblioteca, cu televizorul sau cu Internetul  – e totuna cu a înlocui Biserica, cu crâşma: „Sufletul bibliotecii este un cuantum de suflete ale celor care îi trec pragul. Biblioteca este un spaţiu însufleţit. Şi aşa trebuie să rămână!” – afirmă, pe bună dreptate şi cu mare acuitate, doamna bibliotecar Georgeta Tenea (cf. Biblioteca – un spaţiu însufleţit, p. 349).

Din fericire, cine este lucid şi citeşte, cu răbdare, consemnatele luări de cuvânt, are satisfacţia de a se afla în faţa unor alegaţii extrem de curajoase, chiar tăioase, în care Adevărul este rostit cu gura întreagă. Căci numai aşa se mai poate îndrepta, măcar câte ceva, din ceea ce au stricat, unul după altul, miniştrii postdecembrişti ai… „Educaţiei”!>>>>>>>

De CLB

INTERVIU – Roni CĂCIULARU:,,DE VORBĂ CU UN PERSONAJ VIRTUAL”

L-am cunoscut pe o stradă din metropolisul internetului. Acolo, într-o casă de la o intersecţie anume, să zicem a timpului cu gândul, el face o revistă, o revistă bună şi interesantă, pe care o răspândeşte în lume… „Romanian VIP” – aşa se numeşte revista la care mă refer şi la care  colaborez de un timp destul de însemnat -, apare în Statele Unite, şi este realizată de George Roca, tocmai de la Sydney, din Australia. M-a impresionat acest om prin ştiinţa sa de a-şi respecta colaboratorii, prin francheţea sa şi deschiderea intelectuală de care dă dovadă. Dar nu numai atât!

Poetul George Roca este un sclav şi un trubadur al spaţiului virtual de pe internet, este un umanist, în sensul cel mai frumos şi imediat al cuvântului – adică un om de omenie, pentru omenie, pentru înţelegere şi apropiere între oameni, indiferent de pe ce punct al pământului ar fi ei, fie el România (în primul rând!), fie din Australia – pentru că acolo trăieşte domnia sa acum, cu familia, fie din Israel, Canada, Statele Unite, unde îşi găzduieşte „romvipul” sau aiurea. Peste tot are prieteni. Prietenia e un lucru sfânt pentru GR (cum obişnuieşte să se semneze în grabă!), greu de înfiripat, dar, zice el, mult mai greu de menţinut. GR crede, că numai astfel oamenii pot simţi cu adevărat că sunt oameni… atunci când au prieteni şi ştiu să şi-i menţină şi să se facă acceptaţi ca prieteni. Şi cred că are dreptate.

După cum cred că are dreptate când spune într-o poezie: „Încercăm cu toţii să supravieţuim/ În secolul acesta al turbulenţei/ creându-ne în imaginaţie/ mici insule/ unde evadăm atunci/ când nu mai putem face faţă/ uraganelor şi cutremurelor/ care ne înconjoară”...  Este poet şi ziarist. A scris şi a editat, sau figurează în conducerea mai multor reviste şi ziare, iar toate aceste publicaţii care sunt la activul său, la un loc, ajung ca număr cca. 50. Este o carte de vizită concludentă, mai ales că, întotdeauna, GR a militat pentru aceleaşi idealuri democratice, de dragoste faţă de oameni, de normalitate şi înţelegere, de frumos şi curăţenie sufletească.

Stă în Australia, dar nostalgia, dorul rezonează pentru Ardealul copilăriei sale, pentru România, pentru oamenii cu care se întâlneşte în aceeaşi limbă românească. >>>>>>

De CLB

POEZIE – Ioana STUPARU:,,Poemul copacului”

Ce linişte, Doamne!

Şi ce frumuseţe pe piscul de munte!

Se-ndoaie genunchii a rugă.

Se sprijină Cerul pe pâlcuri şi mări de copaci.

Ce-nalţi sunt!

Şi drepţi, precum lumânarea fântânii.

Au neamul înfipt în vremuri adânci…

Chiar Mânăstirea Bârsana,

De veacuri

Le-ascultă povestea.

.

Ce linişte, Doamne!

Şi ce bogăţie!

.

Cutreieră omul prin pâlc de copaci.

Se ştiu de o viaţă. El stă mai de vale.

Îl poartă un dor ce nu-i călător:

Visează o casă şi prunci gângurind

Pe prispa scăldată în soare.

>>>>>>

De CLB

ESEU – Adrian Botez:,,RADU GYR – INIŢIEREA ÎNTRU MARTIRIU: ÎNTRE LUT ŞI AZUR, ÎNTRE LANŢ ŞI ARIPĂ”

Radu Gyr (n. 2 martie 1905 la Câmpulung Muscel – d. 29 aprilie 1975, Bucureşti, pseudonimul literar al lui Radu Demetrescu) a fost un poet, dramaturg, eseist şi gazetar român.

S-a născut la poalele Gruiului din Câmpulung, de unde şi pseudonimul literar Gyr, prin derivaţie. A fost fiul actorului craiovean Coco Demetrescu. A fost membru de seamă al Mişcării Legionare, comandant legionar şi şef al regiunii Oltenia. Conferenţiar la Facultatea de Litere şi Filosofie din Bucureşti. Radu Gyr a fost autorul textului Sfântă tinereţe legionară, imnul neoficial al Mişcării Legionare, al Imnului Moţa şi Marin (dedicat lui Ion Moţa şi Vasile Marin, legionari căzuţi în luptă la Majadahonda în 1937 în timpul războiului civil din Spania împotriva forţelor republicane), al Imnului muncitorilor legionari şi al altor lucrări dedicate Mişcării Legionare

Laureat al mai multor premii ale Societăţii Scriitorilor Români şi ale Academiei Române. În 1940, pe timpul guvernarii legionare, a fost director general al teatrelor. În această calitate, ia iniţiativa înfiinţării Teatrului Evreiesc “Baraşeum”.

Volume de versuri  dinainte de puşcărie: Linişti de schituri (1924) (volumul de debut); Plânge Strâmbă-Lemne (1927); Cerbul de lumină (1928); Stele pentru leagăn (1936); Cununi uscate (1938); Corabia cu tufănici (1939); Poeme de război (1942); Balade (1943). Eseuri: Învierea, de Tolstoi, Bucureşti, 1928; Evoluţia criticei estetice şi aspectele literare contemporane, 1937. A mai scris prefeţe, conferinţe, i s-au publicat postum cărţi pentru copii, dar şi Ultimele poeme (1994) şi Calendarul meu (1996) etc.

După detenţia de sub regimul lui Carol al II-lea  – este închis şi de Antonescu, apoi este eliberat şi trimis, spre „reabilitare“, în batalioanele de la Sărata. >>>>>>>

De CLB