Reclame
De CLB

EDITORIAL-Elisabeta IOSIF:,,TRECÂND PRIN CETATEA DACICĂ – GERMISARA”

Germisara este  toponim de origine dacică iar  localitatea a avut o importanţa deosebită printre cetăţile dacice. Documentele atestă faptul că avea ape calde miraculose, fapt pentru care in stabilimentul balnear  s-au ridicat monumente Zeului Sănătăţii.  Realitatea este că această cetate binecuvântată de daci s-a  aflat mereu  între mit şi mister – pentru că i se dusese vestea   pentru apele sale  tămăduitoare. Dacii veneau aici după ce purtau diferite lupte şi se vindecau cu izvoarele ei. Când spunea cineva GERMISARA – însemna şi leac  întăritor  pentru suflet şi trup, pentru că automat i  se    pomenea numele zeului  tămăduirii, în mitologia greacă ASCLEPIOS, patronul medicinei, cunoscut la noi  şi denumit ESCULAP. Aşa au căutat romanii cetatea Germisarei, după cucerirea Daciei, pentru că  devenise déjà  o legendă prin minunile apelor sale. Dar şi zeului tămăduirii, Esculap, i s-au închinat  romanii şi i-au ridicat altare în termele cu ape miraculoase de  la Germisara , azi staţiunea balneară fiind cunoscută sub numele de Geoagiu-Băi.

Istorie şi arheologie

Aşadar, într-o depresiune formată de ultimele ramificaţii ale Munţilor Metaliferi, pe un afluent al Mureşului, râul  Geoagiu, romanii au descoperit o cetate dacică  bogată în ape minerale şi termale, construind aici castrul roman GERMISARA (toponimic de origine dacică moştenit şi transmis în această formă şi în epoca romană, etimologia cuvântului exprimând: germ-cald iar sara-apă).

Esculap este venerat ca zeu al izvoarelor calde, tămăduitoare, moştenindu-se astfel divinităţile locale. Imediat după cucerirea Daciei, teritoriul GEOAGIU  suferă prima sistematizare. Important este că ei, romanii,  au avut ce sistematiza, nu? Au găsit o  cetate renumită, pe care doreau să o dezvolte în folosul lor. Există documente că,” un detaşament al Legiunii a XIII-a Gemina cantonată la Apullum sapă  în calcare o instalaţie balneară” ale cărei vestigii se văd şi azi. Se cunoaşte şi numele constructorului :Lucretius Aqvila, imprimat pe o ţiglă fixată în peretele bazinului mic . În inscripţiile descoperite prin săpături arheologice se află mărturia unui ofiţer roman care mulţumea divinităţilor protectoare şi lui Esculap, în special, pentru apele acestor băi care l-au salvat de la moarte. >>>>>>>

De CLB

EMINESCIANA-Carmen CĂTUNESCU:,,EROTISMUL ETERIC ŞI SETEA DE REPAOS LA EMINESCU”

Trecerea bruscă ori lentă de la simţirea erotică la sentimentul morţii şi invers am găsit-o deseori în opera eminesciană. Moartea apare chiar ca o învăţătură de viaţă, ca o idee pe care o poţi asimila în urma unei experienţe extreme, provocatoare de suferinţă insuportabilă, ingrozitoare – experienţă care se numeşte DRAGOSTE şi pe care eul liric a repudiat-o, căci a atins un nivel aflat între normalitate şi anormalitate, depăşind starea suportabilităţii: „Nu credeam sp-nvăţ a muri vreodată…”.

„Învăţătura” sfârşitului vine, deci, că urmare a „învăţăturii” iubirii. Există o aspiraţie spre absolut, dar şi trăirea unei senzaţii de neant, aflată la graniţa dintre pierderea conştiinţei şi găsirea sentimentului de linişte, împăcarea cu sine. Ataraxia este căutată. Iubirea la Eminescu nu înseamnă numai zbucium, suferinţa, frustrare, ci, în momentele de plenitudine, devine linişte, toropeală, fascinaţie, împlinire. Visând la iubirea perfectă, la o comuniune deplină a spiritelor, îndrăgostitul, alături de perechea să, cade într-o stare de beatitudine, când te umpli de prezenţa fiinţei iubite, stare pe care Eminescu o numeşte simplu „”farmec”.

Dragostea la Eminescu e cerebrală, caută împlinirea sufletului, ceea ce nu exclude carnalul, ideea de împreunare simplă, frustă, că a animalelor, fără alte considerente, fără trimiteri spre latură socială, materială, economică etc. Comunicarea dintre cei doi îndrăgostiţi nu are loc cu adevărat pe cale verbală, ci oricum altfel. Aici e vorba şi de alegere, fiind vorba adică de dragoste şi nu de cuplarea întâmplătoare a unei perechi. Incitarea şi excitarea simţurilor la maximum, „înfiorarea”, că să folosim din nou un termen eminescian, se realizează cu ajutorul schimbului de priviri.>>>>>>>

De CLB

IOANA STUPARU:,,BOOKFEST, 2010. LANSARE DE CARTE ARTUR SILVESTRI”

La Salonul Internaţional de Carte, Rompress, la Cafeneaua România Liberă, în zi de 12 Cireşar, spre seară, a avut loc un moment de “neuitare” dedicat lui Artur Silvestri – critic literar, prozator, istoric, filozof al culturii – prin lansarea volumelor Revolta fondului neconsumat – cazul Zaharia Stancu şi Radiografia spiritului creol – cazul Miron Radu Paraschivescu.

Felul de a gândi al regretatului Artur Silvestri, de a simţi ca pe o datorie aşezarea la lumină, spre bine-cuvântare, spre bine-pomenire, spre neuitare a unor fapte, locuri sau nume, îmi întăresc şi de această dată convingerea că omul vine pe pământ cu o misiune stabilită la Înalt Nivel Divin.

Urmărit de sentimentul nedrept al aşternerii uitării o dată cu trecerea timpului, considerând “uitarea ca pe un blestem”, Artur Silvestri, atât cât i s-a permis şederea pe pământ, a căutat să salveze de la “moarte definitivă” unele nume şi fapte. Astfel a scris şi cele două volume intitulate: Revolta fondului neconsumat – cazul Zaharia Stancu şi Radiografia spiritului creol – cazul Miron Radu Paraschivescu.

Ca şi alte cărţi publicate sub semnătura cărturarului Artur Silvestri, şi acestea au fost reeditate sub îngrijirea doamnei Mariana Brăescu Silvestri. Iată, aşadar, că acelaşi sentiment are şi domnia-sa, de a salva de la “moarte definitivă”, numele şi faptele soţului ei scriitorul Artur Silvestri, iar prin el alte şi alte nume. Cele câteva pagini din volumul Radiografia spiritului creol – cazul Miron Radu Paraschivescu, citite de doamna Mariana Brăescu Silvestri, au pus în valoare încă o dată, talentul de prozator al autorului, dar şi împrejurările în care au fost scrise.

Invitată să ia cuvântul, criticul literar Ana Dobre, cunoscătoare a operei lui Artur Silvestri, dar şi una dintre persoanele apropiate acestuia, în discursul său a pornit de la aceeaşi sintagmă arturiană: “moartea definitivă”, evidenţiind asidua preocupare a regretatului cărturar pentru neuitare, din care cauză au rezultat numeroasele scrieri. “Artur avea cultul locului căruia îi aparţine”, a adăugat scriitoarea Ana Dobre.

În cuvântul său, doamna Teodora Mîndru, realizatoarea cărţilor scrise de Artur Silvestri şi despre Artur Silvestri, de asemenea cunoscătoare a operei acestuia, a vorbit cu sensibilitate şi la obiect, detaliind cazul Zaharia Stancu şi Miron Radu Paraschivescu, evidenţiind totodată calitatea de critic literar, istoric, filozof şi prozator a lui Artur Silvestri.

“Artur Silvestri a fost un deschizător de drumuri, un mântuitor al simbolisticii” – a adăugat scriitorul şi criticul literar Cristian Neagu.

Alături de cele două cărţi lansate la Bookfest 2010, la standul special amenajat, dedicat lui Artur Silvestri s-au aflat numeroase titluri, reeditate şi lansate cu alte ocazii. Cărţile au fost dăruite, ca de fiecare dată, aşa cum îi stătea în obicei cărturarului Artur Silvestri.

IOANA  STUPARU

De CLB

CRONICI, RECENZII, POLEMICI-Cezarina ADAMESCU:,,MARGINALII. CULTURA OMULUI ŞI OMUL CULTURII”(prima parte)

Nicolae Băciuţ, O ISTORIE A LITERATURII ROMÂNE CONTEMPORANE ÎN INTERVIURI, Volumul I, SEMĂNĂTORUL, Editura online, februarie 2010

Jurnalistica literară – dincolo de opera în sine a autorului, te face să intri în intimitatea persoanei autorului, să trăieşti crâmpeie din viaţa şi gândurile sale, din structura lui sufletască şi din mecanismele ontologice care-l definesc,  să-i dezvălui puţin din misterul care-l învăluie ca un halo de lumină. Şi mai înseamnă să ţi-l faci „aproape”, semen, să intri în comuniune cu el şi cu toate personajele lui, cu esenţa de spirit a firii lui fizice şi psihice.  Aceasta presupune, deopotrivă, încredere, deschidere, tact, discreţie totodată. Şi mai înseamnă, acel discernământ de a şti să-l abordezi ca să îi câştigi  toate acestea. Nu toţi jurnaliştii pot lua un interviu care să-l oglindească pe cel intervievat cu fidelitate. Şi aceasta este o ARTĂ. Se deprinde fără manuale, însă cu reguli deontologice bine fixate.

După orice interviu, preopinenţii rămân cu ceva comun: cu o stare inefabilă de apropiere spirituală, de comuniune electivă, o legătură freatică de nesfărâmat. Păstrându-şi fiecare identitatea spirituală ei pornesc pe un drum comun: acela al valorii şi al cunoaşterii reciproce. E întrucâtva, ca la confesional. Nu te poţi mărturisi oricui, sufletul se deschide mai anevoie decât trupul. Chiar dacă uneori ai tendinţa de a plusa, de a exagera  propriile-ţi  atribute spirituale, te afli strâns lipit de adevăr, pentru că fără el este imposibil să construieşti ceva trainic.

Mărturiile de faţă sunt relevante în acest sens şi constituie, aşa cum  spune Nicolae Băciuţ în Cuvântul care ţine loc de prefaţă, „dincolo de pionieratul întreprinderii, e o provocare”.

O provocare pentru  cei care le-au dat, dar şi pentru noi, cititorii. Pentru că altfel, cum puteam pătrunde în labirintul misterios  şi fascinant care e viaţa autorilor? Totodată, constituie un test de rezistenţă, de meritorie răbdare din partea tuturor, pentru a ajunge la limpezirea ideilor şi a conceptelor. Treimea culturală Autor-Carte-Cititor, îşi găseşte expresia fericită şi feed-back-ul râvnit între aceste virtuale coperţi care ascund adevărate profesiuni de credinţă literară, adevărate aventuri ale cunoaşterii spirituale. >>>>>>>

De CLB

POEZIE-Elisabeta IOSIF:,,TÂRZIU DE MAI”

Floral iese mereu din anotimp

Din prea-plinul lui

Şi al iubirii

Se varsă-n Delta Verii,

Zeu al firii,

Umplând un Cireşar, vremelnic timp.

.

Pun semn în curcubeul lui

Şi-al meu.

În infinit

Se-amestecă iubirile

Şi-n univers pătrat,

de mai…

Dincolo e tăcere

Şi nu numai…

Tărâm Divin dar mai mereu,

Finit.

>>>>>>

De CLB

EXPERIENŢE MISTICE-Cezarina ADAMESCU:,,A VEDEA CU INIMA, A ASCULTA CU SUFLETUL, A SIMŢI CU TOATĂ FIINŢA PREZENŢA DIVINĂ”

Un alt strălucit părinte mărturisitor al apariţiilor Gospei este Tomislav Vlasic care a condus parohia timp de trei ani după arestarea părintelui Jozo. Vorbeşte pentru mari mulţimi de oameni din experienţa de viaţă cu Dumnezeu care merge drept la inima omului şi-i descoperă ce este necesar pentru dezvoltarea lui spirituală. În prezent conduce o Comunitate de suflete total oferite, interpretează mesajele şi scrie cărţi despre aceste mesaje.

În cartea „Rugaţi-vă cu inima” – spune: „Vă invit pe toţi să daţi mărturie. Dar cine poate da mărturie? Numai persoana care a primit puterea interioară şi lumină interioară”. (op.cit., p. 11).

Tot în această carte de meditaţii, părintele Tomislav ne îndeamnă:

Aveţi curaj şi primiţi ceea ce spune Sfânta Fecioară şi spuneţi întregii lumi, tuturor. Şi spuneţi că pentru a vesti pacea, rugăciunea şi postul nu este nevoie de paşaport, de nici un fel de pemris, ba dimpotrivă,”vai nouă dacă nu vestim”(op.cit., p.20).

Părintele Lijubo, 32 de ani, căruia de un an, Marija Pavlovic în fiecare 25 ale lunii îi spune un Mesaj de la Madona, mesaj care este tipărit şi difuzat în întreaga lume,poveşteşte: „Marija vorbeşte cu Madona. O vede vorbind şi mişcându-se. Apoi ia o bucăţică de hârtie şi în croată, fără punctuaţie, scrie cuvintele. S-a întâmplat chiar şi ieri seară. Maria era în Italia şi mi-a telefonat textul. Eu i-am pus punctuaţia şi am difuzat tectul. Originalul îl ţine Marija.” (Alberto Bobbio, În: Revista „Jesus”, anno XXIII, Luglio, 2001, nr. 7, p. 18).

Tot Alberto Bobbio ne mai dă unele informaţii despre ceilalţi preoţi: părintele Ivan Sesar, care spune: „Eu îl respect pe cel ce crede şi pe cel ce nu crede în Gospa. Nu mă interesează vindecările, mă interesază convertirile. Singurul lucru care mă mâhneşte e că cea mai mare parte a pelerinilor, îndeosebi cei din Italia, sosesc fără un preot. E foarte dificil pentru că se riscă a se cădea în superstiţie.”

„Predecesorul părintelui Ivan Sesar, părintele Ivan Landeka, la fiecare mesă trimitea un raport detaliat Sfântului Scaun şi episcopului diocezan din Mostar.>>>>>>>

De CLB

POEZIE-Cristina Ştefan:,,Dimineaţă reciclabilă”

grunjoasă dimineaţă

într-o sacoşă de senin mat

câinii mei ling roua

de pe ultima scândură-n viaţă

mârâie spre pământ

pisicile şi-au arcuit spinările

de curcubeie ondulate

s-uri târăsc mieunat

prin grădină ş-uri finale

în orchestraţie lipsită de scadenţa

celui de-al treilea cântat şerpesc

pe covoare de flori

fac un nod cu fundă

sacoşei reciclabile

închizând televizorul.

Cristina Stefan

De CLB

ESEU-Al.Florin ŢENE:,,PERIPEŢIILE EULUI ÎN METAFIZIC ŞI PARADOXURILE ACESTORA”

Autoevaloarea concretă, lucidă şi pertinentă a omului este necesară  în umanizarea şi emanciparea acestuia. O măsură reală a potenţelor şi resurselor fiecare fiinţă omenească le poate oferi atunci când cunoaşterea de sine duce spre perfecţionare şi desăvârşire.

În acest context, căutând căi de depăşire a însingurării omului, când acesta este tot mai singur în atât de mulţi concitadini, Jaspers a început o examinare a „situaţiei spirituale a epocii noastre”, iar Sartre, la o analiză a „raţiunii dialectice” a istoriei omenirii. Unii filosofi care  au abordat labirintul suferinţei umane n-au izbutit să releve  uriaşele tarii cu care este înzestrat omul pentru a înfrânge suferinţa, le sunt foarte greu, să descopere drumul către autenticitate umană; de aici pornesc  şi speculaţiile existenţialismului, cu cele trei ramuri ale lui: ateu, pesimist demobilizant şi cel credincios (aici intrând mai toate religiile lumii care cred într-o forţă divină). Desigur, obsesiile, frământările şi neliniştile sunt specifice fiinţei umane, dar la fel de proprii îi sunt şi visurile ca planuri de viitor, aspiraţiile, vocaţia către ordine şi armonie; iar peste toate acestea se află măreţia sufletului uman care rezidă şi în capacitatea de a duce sub semnul echilibrului şi ordonării dinamica vieţii sale interioare, acesta suprapunânduse eului.

În aceste condiţii o parte din filosofie concepe omul ca martor tăcut şi descumpănit al sfârşirii sale lăuntrice. Presiunea specifică universului axiologic al omului, conflictele de început în privinţa alegerii şi obţiunii sale pentru idealuri şi valori care sunt capabile să-i înnobileze fiinţa, au fost analizate şi interpretate ca limită implacabilă a felului său de a fi şi nu ca moment al depăşirii de sine. Camus spunea despre răspunderea omului faţă de devenirea lui că: „Omul nu-i nimic de la sine. Nu-i decât o şansă infinită, dar este responsabil al acestei şanse” şi mai spunea în acest context”.>>>>>>

De CLB

CRONICI, RECENZII, POLEMICI-Cristina ŞTEFAN:,,Calistrat COSTIN- Om fi greşit galaxia!”

Cotidian în oglinzi filozofice

De la Socrate până la prezentul amestecat, confuz, de pronostic rezervat, filozofia se reinventează pe segmentul dintre polii ei ideatici: realitate şi spirit.

Realis, res, lucru– noţiuni paradoxal schimbătoare, contradictorii- spunea Platon- “realitatea fiind aceea a lumii inteligibile”.

Citind Om fi greşit galaxia, dilogurile platoniene capătă înţelesuri cotidiene, filozofia aplicată de poetul Calistrat Costin pare a deveni reprezentarea pe care o avem în prezent despre ceea ce este realitatea în ea însăşi.

Incipitul demonstreză har, umor şugubăţ, dar şi profunzimea sensurilor existenţiale, dar şi tarele speciei noastre balansând între adevăr, dumnezeire , bine, frumos, şi aparenţă, îndoială, reflexie, deformare.Un dialog cu divinitatea în accente persuasive, în butade intrepide, caracterizează poemele din prima parte a volumului cu titlul Blânda demenţă(restul e neant)

“Dumnezeu cu Dumnezeu,

odinioară într-o catedrală

auzeam frescele

cum cântă,

credeam că cele sfinte există

şi eram fericit

astăzi…astăzi bruma de amăgire

cu miezul ei de foc

a intrat în pământ

coborârea de pe cruce pare că n-a avut loc”.

Poezia     Bruma de amăgire

>>>>>

De CLB

EVENIMENT-Octavian Dumitru Curpaş:,,Sfintirea bisericii ortodoxe din satul Inceşti, comuna Ceica, judetul Bihor, va avea loc pe data de 23 iulie 2012″

Pe data de 23 iulie 2012 va avea loc sfintirea noului locas de inchinare, biserica ortodoxa din satul Incesti, comuna Ceica, judetul Bihor. La acest eveniment vor participa mai multe personalitati si lideri locali din judetul Bihor. Intrucat o parte dintre fiii satului nu mai locuiesc de multa vreme în casa copilariei lor, nici macar în judetul Bihor si nici macar în tara lor de bastina, un asemenea eveniment este ocazia fericita în care unii dintre ei se pot intalni si depana amintiri în mijlocul consatenilor, rudelor si prietenilor din copilarie.

Printre cei ce au parasit Romania de cateva decenii se numara si domnul Zaharia Bala. Personalitate marcanta in Lumea Noua si unul dintre romanii care fac cinste tarii natale si numelui de roman, acesta s-a stabilit in Statele Unite ale Americii in 1987.

Zaharia Bala – un roman patriot

Zaharia Bala a vazut lumina zilei in satul Incesti, a crescut si a participat impreuna cu parintii sai la toate muncile agricole, la fel ca multi alti romani remarcabili pe care viata i-a purtat pe alte meridiane ale Terrei.

Indiferent în ce loc de pe pamant s-ar stabili, oamenii asemeni lui Zaharia Bala au radacinile adanc infipte în pamantul patriei, iar satul lor natal este locul în care se intorc mereu cu dor si drag ca sa-si incarce bateriile si sa-si alimenteze ideile, realizarile si misiunea care li s-a dat pe acest pamant. Nihil est agricultura milius, nihil utilirius, nihil dulcius, nihil dignius” (Nimic nu este mai bun, mai util, mai dulce, nimic nu face pe om mai liber si mai demn decât agricultura),  spunea Prof. Univ. Dr. Nicolae Vasilescu în cartea sa, “Agricultura în proverbe si cugetari”. >>>>>>

De CLB

MEDITAŢII-Cezarina ADAMESCU:,,A IERTA ŞI A CERE IERTARE”

CALEA REGALĂ A FERICIRILOR

Împăcaţi-vă unii cu alţii şi oferiţi-vă viaţa pentru ca să domnească pacea pe întregul pământ” – spune Gospa în Mesajul din 25.XII.1990.

Aceasta este Calea regală a fericirilor evanghelice, trasată tuturor generaţiilor de mântuiţi pe care Maria, slujitoare docilă a Cuvântului, cu prezenţa Sa specială de har, vrea s-o facă vie şi luminoasă în aceste timpuri în inima fiilor Săi.

Vă invit să trăiţi cu iubire mesajele pe care vi le dau şi să le transpuneţi în întreaga lume, astfel încât un fluviu de iubire să curgă prin lumea plină de ură şi lipsită de pace.” (Mesajul din 25. 02. 1995).

„Prin voi doresc să reînnoiesc lumea. Înţelegeţi, copilaşilor, că astăzi voi sunteţi sarea pământului şi lumina lumii” (Mesajul din 25 octombrie 1996).

Fecioara Maria este aşadar conducătoarea noastră pe calea care duce la Fiul Său Isus.

Să ştiţi copilaşilor, că Eu sunt cu voi şi că vreau să vă conduc pe toţi în Cer pe un acelaşi drum, care este frumos pentru cei care-l descperă în rugăciune. (…) Dragi copii, vă ocrotesc cu rugăciunile Mele în faţa Tatălui Ceresc” (Mesajul din 25 august 1990).

Aici este cheia. Acest timp în care Fecioara apare este un timp de har, pentru a-L cunoaşte pe Dumnezeu şi Maica Domnului ne ajută să-L cunoaştem mai bine.

Eu sunt cu voi şi vă conduc spre un timp nou, timp pe care Dumnezeu vi-l dă ca pe un har pentru a-L cunoaşte mai bine.”

Calea pe care ne invită Maria este Calea spre adevărata viaţă, este acea CALE şi acel ADEVĂR şi acea viaţă care sunt împreună, Dumnezeul Treimic.>>>>>>>

De CLB

CRONICI, RECENZII, POLEMICI-Lucia Olaru Nenati:,, Elisabeta Isanos-Poarta de Vest. Aventurile unui cetăţean român”

Cărţile de până acum semnate de această autoare cu blazon literar ereditar  (fiică a marii poete Magda Isanos şi a scriitorului Eusebiu Camilar, cel care, aşa cum relevă istoricul literar N.Cârlan, a fost mult prea superficial clasat axiologic până acum!) au probat cu asupra de măsură continuitatea acestui filon de har. Imi este aproape, mai ales, amintirea cărţii Amur căreia în cronica ce i-am dedicat-o  am apreciat nu numai realizarea strict literară, ci şi un palier mai larg decât cel al literaturii şi culturii, cel al implicării în problematica majoră a destinului naţional. Acea  lucrare care prin documetarea amplă nu era departe   de o cercetare doctorală adăuga încă un argument la marea  şi încă nerezolvata problemă a românilor născuţi în teritoriile înstrăinate prin seismele istoriei, Basarabia si Bucovina.  Autoarea demonstrează încă o dată că suferinţele acestor oameni, vinovaţi aprioric doar pentru apartenenţa la acele teritorii, nu sunt cu nimic mai prejos decât alte traume istorice colective dar care au reuşit să se facă respectate, cunoscute şi luate în considerare pe plan internaţional. Scriam cândva că cele mai eficiente mijloace de popularizare ale unor asemenea  drame colective sunt cele  ce ţin de creaţia  artistică, filme, cărţi, picturi ş.a., acelea care impresionează prin proiectarea pe ecranul atenţiei  a unor trăiri, întâmplări personale, singurele care pot emoţiona, de fapt. Cartea acelei ţărănci bucovinence,  Aniţa Nandriş, ce-şi povesteşte calvarul siberian ar constitui, credem,  materia primă excelentă a unui mare film cu traiectorie univeresală şi cu impact aşişderea. ( că tot s-a deschis sezonul de succes cinematografic românesc internaţional!).  Elisabeta Isanos, aflată la antipodul acelei autoare abia ştiutoare de carte, fiind aşadar stăpână pe o gamă bogată  şi rafinată de haruri şi mijloace creative, a venit să întărească dintr-un alt unghi această temă – datorie de conştiinţă, cred, a  oricărui român implicat sau nu, personal, în această problematică.>>>>>>>

De CLB

POEZIE-Adrian BOTEZ:,,DIN CARTEA PROFEŢILOR” (POEME)

GREVA PROFETULUI

nu mai vreau să profeţesc nimic

nu vezi – vine noaptea – şi-mi cade

nasul în strachina cu

somn

ce-mi tot zici de

războaiele tale? – de parcă n-ai vedea că

nu mai prididesc cu atâtea

hărţuieli  – buşituri personale – unele

monumentale

.

acuş e vară – şi-i aşa de frig

de parcă Miezul Lumii

a-ngheţat

>>>>>>>

De CLB

EXEGEZA-Elena TRIFAN:,,PARTICULARITĂŢI DIAFAZICE ALE VORBIRII PERSONAJELOR DIN OPERA LUI I.L. CARAGIALE”

Deşi s-a scurs aproape un secol de la trecerea în eternitate a marelui dramaturg român, înzestrat cu un simţ lingvistic inegalabil, opera sa continuă să ofere surse inepuizabile de interpretare, în ciuda analizelor detaliate şi profunde realizate de specialişti.

După cum se ştie, personajele lui Caragiale au plăcerea de a vorbi mult, foarte mult şi autorul lor le-a analizat cu mare atenţie felul în care se exprimă acasă, pe stradă, la serviciu, în vizită, la berărie, în acelaşi moment, în momente diferite ale vieţii lor, în relaţie cu unul sau cu mai multe personaje.

El acordă importanţă statutului social, vârstei şi sexului personajului însuşi sau personajelor cu care acesta intră în relaţie, situaţiei de comunicare în care acestea se află, reuşind să ofere un material amplu de studiu pentru lucrările  de sociolingvistică şi pragmatică, chiar dacă în timpul său acestea erau discipline de care nici măcar nu se auzise.

În cele ce urmează ne-am propus să prezentăm câteva particularităţi diafazice ale vorbirii personajelor din următoarele opere literare caragialiene: nuvela „Două loturi”, comedia „O noapte furtunoasă”, schiţele „Un pedagog de şcoală nouă” şi „O conferenţă”.

Cuvântul diafazic a fost creat de Coşeriu „după modelul diatopic, diastratic, pentru a desemna unul dintre tipurile fundamentale de diferenţiere internă a limbilor istorice: diferenţierea între tipurile de modalitate expresivă, în funcţie de circumstanţele  constante ale vorbirii (vorbitor, ascultător, situaţie sau ocazie, subiect tratat).” (DGŞ 1999: 162)

Domnul Lefter Popescu, personajul principal, tragi-comic, din nuvela „Două loturi”, este un funcţionar mărunt la un minister şi devine o victimă a dorinţei sale de a se îmbogăţi pe calea .>>>>>>>

De CLB

INTERVIU-Adrian BOTEZ :,,Interviu cu scriitorul şi omul de cultură Ioan MICLĂU, român din Australia”

DASCĂLII, PROFESORII, UNIVERSITARII ROMÂNI – NU SUNT CU NIMIC MAI PREJOS LA PREGĂTIREA ŞI CAPACITATEA PROFESIONALĂ:  ASPECTUL DE SUPERIORITATE AR CONSTA, EVENTUAL, ÎN FAPTUL CĂ ÎNVĂŢĂMÂNTUL AUSTRALIAN NU E SUB O APĂSĂTOARE ŞI CONTINUĂ POLITIZARE, LA FIECE

MOMENT” – interviu cu scriitorul şi omul de cultură IOAN MICLĂU, român din AUSTRALIA

IOAN MICLĂU (n. 1940). Scriitor român din Australia. Poet, dramaturg, jurnalist, autor de memorialistică literară, promotor cultural de seamă. Fondator de grupări literare în ţara de la Antipozi. Cărţi reprezentative: „Poezii alese” (vol. I, II), „Teatru„, „Fiica Zeiţei Vesta„, nuvelistică. Ioan Miclau s-a distins drept principalul animator al gruparii scriitorilor români de la Antipozi , având o acţiune cetăţenească uimitor de tenace şi de echilibrată . Fondator al Bibliotecii ” Mihai Eminescu „, din Cringilla / Australia , ridicată şi înzestrată cu efortul său generos şi neprecupeţit , Ioan Miclău a dat un exemplu de ” acţiune românească ” printre străini , şi a devenit un model, ce va trebui luat în seamă, întotdeauna, când se vor aminti faptele mari . Şi pentru aceasta, scriitorul a fost distins cu Premiul de Excelenţă al Patrimoniului Românesc , decernat de revistele ARP-Artur Silvestri , în 2006

***

1- A.B.: Multdragule domn, Uriaş Patriot, Paznic cu Sabie de Foc, tot arătând, cu vârful,  către Cărţile Bibliotecii dvs. Româneşti, căreia i-aţi pus numele Aminului Românesc , “Mihai Eminescu”, din Cringilla-Australia, bunule prinţ al Byblos-ului Valah, transferat la Antipozi, IOAN MICLĂU – ne cunoaştem, parcă, de o vecie! Şi când te gândeşti că nu ne-am văzut decât în poze… – de fapt, da, ne-am văzut cu mult mai bine decât alţii: NE-AM VĂZUT (…internetistic, dar şi intens intuitiv!) SUFLETELE!!!

…Despre dvs. , Ştefan Dumitrescu scria atât de frumos şi atât de profund adevărat: “Dl Ioan Miclău este din acei patrioţi rari, cu mare greutate, pe care îi dă un popor spre creşterea şi continua lui lucrare în vremi. >>>>>>>

De CLB

CĂLĂTORII DE SUFLET-Cezarina ADAMESCU:,,PRIMĂVARĂ ÎN OAZA PĂCII – EXPERIENŢE MISTICE”

Suntem din nou la Oaza Păcii, Marijanska Zajednica, „Oaza Mira” Bijakovici – fondată în Italia de către părintele Gianni Sgreva, mistic al Patimilor, în 1988. (Adresa este: Comunita „Oasi della Pace” Post Restante, 88266, Medjugorje MO, via Split CROATIE).

De la gazdele noastre pornim pe şosea  şi coborând spre stânga, mergem pe un drum care coteşte din şosea pe o cărare pietruită, ajungând în faţa unui gard din fier forjat străjuit de două altare din piatră. Pe cel din stânga este sculptat Sfântul Iosif cu Pruncul Isus în braţe, iar pe  postamentul (altar) din dreapta Sfântul Arhanghel Mihail cu o pereche superbă de aripi albe, cu o suliţă în braţe, ucigând un balaur care se află sub picioarele sale. Arhanghelul are îmbrăcăminte de luptă, cu pieptar din zale. Balaurul pare o pasăre uriaşă preistorică, cu gheare şi aripi.

Trecem de poartă şi pătrundem într-adevăr într-un loc care seamănă foarte bine cu Grădina Paradisului (aşa cum mi-o închipui). Impresia este şi mai puternică acum, primăvara, când totul e verde, când florile sunt aproape toate înflorite iar ciripitul păsărelelor te năuceşte. De altfel, e singura muzică, singurele făpturi care vociferează fără scrupule în această rezervaţie naturală unde nimeni nu-şi permite să vorbească altfel, decât în şoaptă. Peste tot sunt inscripţii şi o alee îngustă şerpuieşte printre copaci şi straturile de flori, printre vegetaţia abundentă, meridională şi casele locuitorilor Oazei. Locuitorii sunt fraţi şi surori de diferite naţionalităţi, din Ordine şi Congregaţii diverse.

Într-o rotondă acoperită, un fel de chioşc în care se află bănci în amfiteatru, zărim chiar un grup de pelerini şi o soră îmbrăcată în alb care le vorbeşte (poate Sora Marie-Claire?)

O dată ajunşi aici trebuie să lepezi toate îngrijorările şi supărările căci te afli, parcă într-o  altă realitate, mult mai înaltă, mult mai frumoasă, totul se derulează prin faţa ochilor uimiţi şi încântaţi peste măsură, cu repeziciune şi nu-ţi rămâne de făcut decât să te încadrezi locului, colţului acesta de Paradis de unde nu ai mai vrea să pleci niciodată.>>>>>>

De CLB

CĂRŢI NOI-Miruna Lepus-Tudorel Urian:„Vietile lui Alexandru Paleologu”

Volumul „Vietile lui Alexandru Paleologu” Apare la editura Vremea sub semnatura lui Tudorel Urian.

Este o trecere in revista a circumstantelor in care s-a desfasurat viata unuia dintre cei mai cunoscuti literati ai secolului XX, o viata caracteristica pentru contextul istoric al acestui veac si pentru contextul geografic al Romaniei.

„Alexandru Paleologu este unul dintre martorii esentiali pentru Romania

Secolului XX si pentru perioada tulbure a primului deceniu postcomunist.

In lunga sa viata a intalnit oameni deveniti efigii ale istoriei nationale si ale istoriei culturii romane.

A fost in imediata apropiere a unor evenimente care au insemnat cotituri majore in evolutia tarii.

A cunoscut din interior fenomene imbracate in mister (masoneria), a peregrinat religios pe traseul ortodoxiei – catolicism si retur, a trait emotia de a sta ascuns sub o identitate falsa, cosmarul inchisorilor comuniste si rusinea de a fi fost colaborator al fostei Securitati. Si-a implinit, la batranete, visul tineretii de a deveni ambasador la Paris.

S-a vazut, pe parcursul aceluiasi an, incununat cu Premiul pentru Excelenta in Cultura Romana si pus la stalpul infamiei pentru o vina demult marturisita. Cum singur marturisea, toate acestea au fost scrise in destinul sau si au venit fara voia si fara decizia sa.

De aceea, spunea el, «eu am o dovada clara, indubitabila a existentei providentei si rad foarte tare cand cineva vorbeste despre coincidenta sau hazard».”

Tudorel Urian

Volumul e completat cu fotocopii ale unor documente din arhivele Securitatii si cu fotografii ale lui Alexandru Paleologu.

Miruna Lepus

De CLB

CRONICI, RECENZII, POLEMICI-Cezarina ADAMESCU:,,POEME PICTURALE CU PARFUM DE LUMINĂ”

CONSTANŢA ABĂLAŞEI-DONOSĂ, La uşa iubirii, Editura Agnos, Sibiu, 2009

Fără îndoială că există persoane care  trăiesc cu sufletul pe dinafară. Adică şi-l expun şi privitorii se uită în el ca printr-o fereastră deschisă.  Deschizi puţin fereastra şi te uiţi direct în amfora sufletului ei, împodobit cu Lumină.

Reflecţii ale unor stări interioare, poemele picturale cu parfum de Lumină ale Constanţei Abălaşei-Donosă surprind şi în acest recent volum intitulat, La uşa iubirii.

Pentru  autoare Culoarea înseamnă Viaţă şi Bucurie. Dragostea artistei pentru Culoare este exprimată în tablouri şi miniaturi florale de un lirism înduioşător şi, pe undeva, destul de vetust. Nu e de mirare când astăzi, cei care iubesc frumosul sunt consideraţi depăşiţi, în trend fiind doar lucrurile şocante, agresive şi mai puţin obişnuite, menite să surprindă, dacă nu cumva, să te lase perplex.

Chipuri sufleteşti în care se răsfrânge cu generozitate Lumina celestă şi o înconjoară precum un halo fruntea sfânţilor. Un astfel de chip sufletesc este al Constanţei Abălaşei-Donosă care adună sub acest titlu un mănunchi de poeme cu subiect religios şi floral, încercând să îmbine armonios Cuvântul cu Imaginea, cu toate acestea,  atentă la semnificaţia simbolică a culorii şi mai puţin la aceea a cuvintelor. Personalitate conturată deja în lumea artei plastice, de la grafică la pictură autoarea aşterne  poeme pastelate, cruci de flori printre icoane în versurile destul de  cuminţi, iar simbolistica acestor culori, se poate defini cu un singur cuvânt: SUAVITATE.

Culori vânzolindu-se prin voalul de tul, înfăşurat de grumazul Cuvântului. Nu mai ştii ce să alegi pentru că imaginea îţi fură ochiul iar ochiul fură cuvântul în sintonie sufletească.>>>>>>>

De CLB

PROZA-Amelia Cara:,,Profesorul”

Timpul se lungeste ca urma lipicioasă lăsată de un melc în mişcare. Devine un fir sticlos şi uscat ce se târăşte după tine; melcul eşti tu pentru el. Acasă e prea multă linişte, praf şi dezordine. Priveşti cum se adună pereţii în jurul tău, tot mai aproape, te înghesuie până când simţi cum te sufoci.

Vezi cu ochii minţii, prin fereastra închisă, doar localizarea spaţială a timpului. În mintea ta el are un loc special pentru acum. Nu are o formă precisă, dar e acolo unde eşti tu; la tine-n apartament sau poate pe stradă. Are un loc pentru mâine şi câte unul pentru fiecare anotimp. Locurile sunt fixe le vezi doar printr-un geam fictiv. O fereastră ce seamănă cu oricare altă fereastră, doar că nu-i palpabilă decât pentru cuvinte.

Ai senzaţia mentală că le poţi parcurge spaţial, fără nici o potecă, trecând de la un anotimp la altul. Primăvara are flori roz de cireş şi un cer desenat cu stoluri de păsări călătoare. Vara se întinde peste un câmp cu graminee şi maci, sub un cer albastru cu nori în formă de pescăruşi, totul într-o fierbinte lumină solară. Ajungi apoi, acolo unde se caţără pe un zid o viţă sălbatică cu fructe mici şi negre, iar frunzele ei sunt colorate în roşu, verde şi galben. Acolo te opreşti; ai ajuns la toamnă. După zid este ascunsă grădina iernii. Nu-mi place să merg mai departe. Privesc peste zid. Iarna e doar ceva alb şi rece; doar zăpadă. E împărţită în fragmente, corespunzătoare fiecărei luni în parte. Noiembrie e cenuşiu, scris cu litere negre de tipar şi ploaie. Decembrie are litere argintii agăţate de brazi cu ghirlande de colinde. Ianuarie, un alb de ninsori şi vânt; februarie e mocirlos şi cercul s-a închis. Ai ajuns din nou la primăvară. Primăvara este atât de scurtă; florile ei astăzi sunt şi mâine sunt doar petale, scuturate pe jos. Vara te arde, iar toamna este acolo, undeva. Dar, deocamdată este încă iarnă, aici, la tine în casă, cu nopţile ei ce nu se mai termină, nici măcar dimineaţa. Te strângi în tine aşteptând să se lumineze, să nu te mai gândeşti la noapte şi la localizarea timpului. >>>>>

De CLB

POEZIE-Emil Bucureşteanu:,,Lume veche, lume nouă”

Haina mea

Nu ştiu de o vor îmbrăca vreodată

Colegii mei de joacă şi năzbâtii,

Dar parcă soarta-mi este hărăzită

Ca-nopţile ce nu se mai termină,

Cu mâna mea bolnavă, tremurândă,

Să meşteresc o haină din cuvinte.

Maşina trage tivuri scurte,

Se-opreşte; se încurcă aţa,

Dar nu mă las şi mişc mereu cu mâna roata

Iar haina este gata dimineaţa.

O pun pe manechin să îi fac proba

Îi chem şi pe  vecini să o privească

Şi dacă vor s-o ia să  o îmbrace

Le spun că încă nu e gata.

>>>>>>

De CLB

CRONICI, RECENZII, POLEMICI-Cezarina ADAMESCU:,,ESENŢĂ DE SPIRIT ÎN TOI DE PRIMĂVARĂ”

Eveniment cultural

ESENŢĂ DE SPIRIT ÎN TOI DE PRIMĂVARĂ

„ESENŢE DE PRIMĂVARĂ, Antologie de versuri, Coordonator: Nicolae Stancu, Editura Panfilius, Iaşi, 2010

În vremurile din urmă, spre bucuria iubitorilor de literatură, tot mai multe Antologii şi culgeri de poezii, proză, epigrame apar din constelaţia sufletească,  şi aceasta cu toată austeritatea economică şi viaţa din ce în ce mai ternă şi mai cenuşie care apasă bolta cerească a sufletelor, semn că omul are nevoie, nu numai de hrană materială, dar şi de cea spirituală. Spiritul trebuie cultivat în orice condiţii şi în orice vremuri, cu atât mai mult în vremurile de restrişte pe care le trăim cu toţii,  când  auspiciile nu sunt deloc prielnice acestui gen de manifestări. Şi totuşi, spiritul triumfă, el sparge gheaţa, înlătură zăpoarele şi îşi face loc, acolo unde trebuie să ajungă.

Austeritate sufletească? Nu, pentru că avuţia de spirit este nepieritoare.

O dovadă peremptorie a celor afirmate mai sus este şi Antologia de faţă, născută în vremuri aprige pentru om, când  grija principală o constituie existenţa zilnică şi mai ales, viitorul nostru şi al copiilor, de fapt, viitorul naţiunii române. Coordonatorul lucrării, domnul Nicolae Stancu ne invită şi ne ajută să acordăm atentă luare aminte spre realităţile ce sunt acoperite de ceea ce oferă privirea, auzul, experienţa primară a simţurilor.  Luînd aminte la murmurul domol al versurilor care curg precum valurile spre locul unde trebuie să-şi afle unirea cu marea  reunind toate apele, vom afla epopeea sufletească a unor oameni care au trecut probe grele ale vitregiilor, ignoranţei din jur, îndoielilor proprii, contradicţiilor, negaţiilor rezistente, ale căutărilor şi ale descoperirii certitudinilor, până la întâlnirea fericită între coperţile acestei frumoase Antologii. Cu bucuria dăruirii totale, ei au aflat astăzi, că rodul muncii lor nu a fost în zadar. >>>>>>>

De CLB

DOCUMENTAR-Doru Sicoe:,,ORADEA 900″

Oradea face în curând 900 de ani atestaţi!

Mărturisesc că istoria oraşului meu mă posta într-o ceaţă frustrantă dacă îndrăzneam cumva să o parcurg. La un moment dat, în urmă cu un deceniu, am răspuns însă provocării de a-mi face lumină pe poteca plină de hârtoape; bătută însă de mulţi şi conservatori istorici români, rezultând materialul de faţă. Iniţial era întărit de nenumărate detalii separate care urmau să completeze o lucrare mai amplă…

Ca să înţeleg neînţelesul a trebuit să consult, în decursul timpului, o diversitate de lucrări, sugestivă fiind în acest sens Bibliografia. Cert este că nu am găsit încă o carte în româneşte despre istoria Oradiei care să fie scrisă cu talent şi suflet. Am mulţumirea că materialul de faţă a fost validat de istoricii din noua generaţie, pe care i-am consultat şi de a căror observaţii am ţinut cont pe parcursul finalizării lui. Sper ca el să fie o bună bază de pornire pentru oricine, în orice demers istoric, publicistic sau cultural, oricând.

DEVENIREA ORADIEI – scurt istoric

Străvechi rădăcini

Antichitatea surprinde spaţiul Bihorului integrat arealului civilizaţiei celtice, apoi celei dacice. Dacii sunt cei mai vechi strămoşi direcţi ai românilor, descoperindu-se urmele mai multor aşezări dacice în perimetrul de astăzi al oraşului.

>>>>>>>

De CLB

MEDIAŢII SPIRITUALE-Cezarina ADAMESCU:,,SĂLAŞ ÎN LACRIMA SFÂNTĂ A MAMEI”

TEOLOGIA LACRIMEI

SĂLAŞ ÎN LACRIMA SFÂNTĂ A MAMEI

-meditaţie-

Nici un copil nu rămâne indiferent în faţa lacrimilor mamei lui, a tristeţii ei de pe chip şi a necazurilor care par că-i brăzdează obrazul. La fel cum nici un părinte nu rămâne indiferent la tristeţea copilului său, în faţa  lacrimilor lui şi a poverii care-l apasă.

În faţa lacrimilor se topesc până şi inimile cele mai reci, mai insensibile, mai înstrăinate. Limbajul lacrimilor, deşi pare desuet şi destinat în special femeilor şi bătrânilor, deschide orice uşă a inimii, doboară zăvoare, obloane, zale, gratii.

Lacrimile sunt o armă care, dacă e folosită bine, se dovedeşte foarte eficace în alungarea răului, în înlăturarea tuturor motivelor de dispută. Lacrimile sunt semnul  împăcării în familie, între soţi, părinţi şi copii, fraţi, prieteni, logodnici.

Lacrimile, dincolo de simbolismul lor dureros, pot însemna liniştirea apelor lăuntrice, reîntoarcerea la matcă a celor rătăciţi, sunt o dovadă de afecţiune şi comuniune spirituală. Câţi dintre noi n-am şters măcar o dată lacrimile aproapelui? De câte ori n-am plâns şi altcineva a venit să ne şteargă lacrimile? De câte ori, la rândul nostru, n-am provocat lacrimi aproapelui, cu sau fără voia noastră?

Dar acum şi aici, cu atât mai mult, cu cât însăşi Maica Domnului vine să ne aline suferinţa şi să ne şteargă lacrimile, noi suntem „fiii lacrimilor sale” – aşa cum sună o cântare sacră dedicată Maicii Sfinte.

Atunci când Fecioara pare că şi-a epuizat toate argumentele, toate sfaturile, iată că foloseşte supremul argument: argumentul lacrimilor, care se dovedeşte a fi cel mai eficient. Ea stă şi plânge. Uneori, lacrimile sale sunt de sânge.>>>>>>

De CLB

ESEU-Adrian BOTEZ:,,REFLECŢII ASUPRA ROMANELOR DESPRE HRISTOS. ÎNTRE CULTURĂ ŞI CULT”

Citim, în revista Cultura – Fundaţia Culturală Română, un articol (foarte bine scris, de altfel…) al Elisabetei Lasconi – Evanghelii ca ficţiuni profane (articol apărut miercuri, 05 mai 2010, în secţiunea Cultura literară):

Istoria lui Iisus consemnata de Noul Testament a trecut de secole bune din zona sacrului religios in arta profana. Tema cristica i-a obsedat pe marii scriitori, de la Dostoievski la Mihail Bulgakov, de la D.H. Lawrence la Anthony Burgess, de la la Nikos Kazantzakis la Didier von Cauwelaert. In ultimele decenii, a sporit numarul romanelor ce isi anunta din titlu tentativa ambitioasa de rescriere a destinului critic: Evangheliile ca fictiune. (…). Eric-Emmanuel Schmitt recunoaste ca, scriind despre Iesua si Pilat, a construit el insusi a cincea evanghelie, cea proprie.

Dar scriitorul ne provoaca pe toti sa recunoastem ca facem la fel, dupa lectura cartilor, dupa vizionarea filmelor, dupa contemplarea tablourilor. Ea, a cincea evanghelie, virtuala a fiecaruia sta marturie pentru indoielile si cautarile omului contemporan. Cine poate sti daca nu cumva o asemenea carte nu-i deschide cititorului pasionat de fictiuni un alt drum, ignorat pana atunci, drumul Damascului?”

…Nu, nu-i deschide. Revelaţia nu vine din ficţiune. Din exhibarea profanului din noi. Îi deschide doar hăul spre şovăiala lucifericelor interogaţii, inutile şi prăbuşitoare de Duh al Credinţei. Spre deconcentrarea TOTALĂ a Fiinţei, în Drumul ei către Cer.

…Ce păcat ca s-a produs „falia” de neumplut, între „CULTURĂ” şi „CULT”! O tragedie teribilă (cel putin, din perspectiva evoluţiei spirituale a Terrei).>>>>>>>

De CLB

INTERVIU-Lucreţia Berzintu:,,PREZENŢE ROMÂNEŞTI LA FESTIVALUL INTERNAŢIONAL DE POEZIE „NISSAN” DIN MAGHAR, ISRAEL”

Motto:

„O poezie este culminaţia unui mers lăuntric: mers în străchini sau mers astral”.

(Eugen Ionescu)

În perioada 3 – 6 aprilie 2010, Kfar Maghar din Israel a fost capitala poeziei internaţionale, capitala promovării toleranţei şi dialogului prin cultură. Aici, în Galileea de jos, în satul Maghar, s-a desfăşurat Festivalul Internaţional de Poezie „Nissan”, ediţia a XI-a, şi au participat poeţi din toată lumea: China, Franţa, Iordania, Polonia, Japonia, Rusia, România, Turcia, Macedonia, Israel…, plus româno – canadianul Alexandru Cetăţeanu (poet, prozator, eseist, jurnalist), preşedintele Asociaţiei Scriitorilor Români din Canada, directorul revistei canadiene de limbă română, franceza şi engleza,  ”Destine Literare”.

Festivalul a fost organizat de poetul druz Naim Araidi (iniţiatorul acestui eveniment), în parteneriat cu Organizaţia Non – Profit pentru Dezvoltarea Culturii şi Artei „Nissan”, Consiliul Local din Maghar, Uniunea Generală a Scriitorilor din Israel,  şi cu sprijinul Ministerului Afacerilor Externe din Israel, Miphal HaPais precum şi alte organizaţîi.

Satul Maghar este situat la numai 15 km de lacul Tiberiada (sau Marea Galilee, cum mai este denumit). Aici este o populaţie de 19.300 locuitori, 57% druzi, 20% musulmani, 23% creştini.

Am avut marea bucurie de a-l întâlni în Tel Aviv pe distinsul om de cultură Alex Cetăţeanu, româno – canadianul amintit mai sus. Astfel, în câteva ore, cu mare plăcere i-am prezentat câte ceva din minunata metropolă.

Să vedem în continuare, şi impresiile sale, prezentate în dialogul ce urmează:

– Aşadar, domnule Alex Cetăţeanu, să începem cu începutul, cum se mai spune: cum aţi aflat despre Festivalul Internaţional de Poezie de la Maghar şi cum aţi reuşit să participaţi?

– Anul trecut, am participat la Festivalul Internaţional –  Nopţile de Poezie de la Curtea de Argeş, organizat de poeta Carolina Ilica şi de poetul Dumitru M. Ion. >>>>>

De CLB

POEME EUROPENE-Eugen Dorcescu:,,ELEGII – ELEGÍAS”

1

Bătrânul

şi-a simplificat,

şi-a geometrizat

afectele. Spune

că ierarhia iubirilor sale

începe cu Iah Elohim, continuă

cu soţia, nepoţii, fiicele, cu

părinţii şi fraţii – cei după trup, cei întru credinţă – ,

se opreşte la semeni,

diluându-se enorm, pentru a-i

cuprinde pe toţi, pentru a

se distribui egal fiecăruia,

se întoarce apoi, revine la

el însuşi, încrezătoare,

dar bătrânul nu vrea

s-o primească, el ştie

că a iubi pe cineva dintre oameni

înseamnă

a dori să trăieşti tu în locul lui

– spre a-l feri de ororile vieţii –,

el ştie

>>>>>

De CLB