TEOLOGIA LACRIMEI
SĂLAŞ ÎN LACRIMA SFÂNTĂ A MAMEI
-meditaţie-
Nici un copil nu rămâne indiferent în faţa lacrimilor mamei lui, a tristeţii ei de pe chip şi a necazurilor care par că-i brăzdează obrazul. La fel cum nici un părinte nu rămâne indiferent la tristeţea copilului său, în faţa lacrimilor lui şi a poverii care-l apasă.
În faţa lacrimilor se topesc până şi inimile cele mai reci, mai insensibile, mai înstrăinate. Limbajul lacrimilor, deşi pare desuet şi destinat în special femeilor şi bătrânilor, deschide orice uşă a inimii, doboară zăvoare, obloane, zale, gratii.
Lacrimile sunt o armă care, dacă e folosită bine, se dovedeşte foarte eficace în alungarea răului, în înlăturarea tuturor motivelor de dispută. Lacrimile sunt semnul împăcării în familie, între soţi, părinţi şi copii, fraţi, prieteni, logodnici.
Lacrimile, dincolo de simbolismul lor dureros, pot însemna liniştirea apelor lăuntrice, reîntoarcerea la matcă a celor rătăciţi, sunt o dovadă de afecţiune şi comuniune spirituală. Câţi dintre noi n-am şters măcar o dată lacrimile aproapelui? De câte ori n-am plâns şi altcineva a venit să ne şteargă lacrimile? De câte ori, la rândul nostru, n-am provocat lacrimi aproapelui, cu sau fără voia noastră?
Dar acum şi aici, cu atât mai mult, cu cât însăşi Maica Domnului vine să ne aline suferinţa şi să ne şteargă lacrimile, noi suntem „fiii lacrimilor sale” – aşa cum sună o cântare sacră dedicată Maicii Sfinte.
Atunci când Fecioara pare că şi-a epuizat toate argumentele, toate sfaturile, iată că foloseşte supremul argument: argumentul lacrimilor, care se dovedeşte a fi cel mai eficient. Ea stă şi plânge. Uneori, lacrimile sale sunt de sânge.>>>>>>
CETATEA LUI BUCUR * literatură , arte , cărţi 