Anunțuri
De CLB

EDITORIAL-Elisabeta IOSIF:,,MEDALII DE AUR….ÎNCĂTUŞATE…”

Într-un  „templu al naturii”, denumit astfel de Alexandru Vlahuţă în 1919, se cuibăreşte  o staţiune, despre care autorul „României Pitoreşti” spunea că face parte din „Paradisul românesc”. Era într-un an  când staţiunii Olăneşti  i se descoperise adevărata sa comoară şi  i se făcuseră cunoscute   izvoarele minerale  de către dr. Carol Davila. Vlahuţă scrisese astfel, după ce,  cu mai bine de cinzeci de ani în urmă,  analizele  de laborator  ale izvoarelor sale contribuiseră la  recunoaşterea  lor europeană. La Expoziţia Universală de la Viena din 1873 se confirmase   miracolul vindecărilor apelor  minerale de la Olăneşti.  Atunci, eficacitatea lor   a fost oficial prezentată, răsplătindu-li-se valoarea  cu Medalia de Aur.

În aceste peste două secole care au trecut, milioane de oamenii au  venit în Olăneşti, venerând şi bucurându-se de puterea tămăduitoare a izvoarelor. Pe la 1877 existau în Olăneşti doar 3 hoteluri şi  3 saloane muzicale. Reconstrucţia staţiunii din 1897 avusese în vedere un stabiliment balnear iar în 1905 un „hotel al băilor”. La mijlocul secolului trecut s-a amenajat şi s-a modernizat captarea izvoarelor,  pe care manageri ai secolului al XXI-lea le-au luat în custodie, recunoscându-le valoarea curativă în boli alergice, renale, cardiovasculare reumatice sau gastro-duodenale.

România ocupa în secolul trecut locul trei în Europa , ca ofertă balneară iar Staţiunea Olăneşti avea o capacitate dublă în 1990 cu peste 5000 de turişti, depăşind în 2008 cu 50% numărul populaţiei Olăneştiului.  În cartierele noi Ponor şi Iepureşti şi-au ridicat vile craiovenii şi s-au construit noi case de vacanţă pe valea Tisei. În 2009 se ridicau  două noi moderne complexe medicale,   cu fonduri europene iar la începutul lunii iulie 2010 erau gata, goale şi  nefuncţionale.

Cum mai arăta turismul balnear al Staţiunii Olăneşti  în 2010?   Pe Aleea izvoarelor  unde în 2005 se armonizau sunetele râului Olăneşti cu murmurul pădurii se făcea şi terapie prin muzică. În timp ce consumau apa izvorului, zeci de pacienţi sau turişti se plimbau în acorduri de Vivaldi . Melodioase cântări la nai te reţineau adăugând curei balneare o altfel de terapie. Aceeaşi alee a izvoarelor era în iulie 2010 aproape pustie. De ce?>>>>>>>

De CLB

CRONICI, RECENZII, POLEMICI-Al.Florin ŢENE:,,IMAGINEA ARTISTULUI ÎN OGLINDA SPAŢIULUI DIN CARE PROVINE “

Ceea ce spunea Eugen Lovinescu că artistul, fie el scriitor sau artist plastic, este expresia spaţiului unde germenii formării lui au început să încolţească, se confirmă la cunoscutul pictor şi scriitor Lazăr Morcan. La această constatare aforistică mai adaug faptul că întotdeauna datorită primei înghiţituri de aer inspirată din locul  naşterii ne face să purtăm cu noi acel dor inefabil de locurile natale. Atât în pictură cât şi în scrierile sale poetice Lazăr Morcan păstrează amprenta peisajului, a tradiţiilor etno-folclorice, în care descoperim, nu de puţine ori, filonul etnogenezei şi etnologiei oamenilor din Ţinutul Moţilor. Acel spaţiu mioritic care şi-a pus amprenta definitorie pe întreaga operă plastică şi poetic-rabsodiană a lui Lazăr Morcan.

Artistul vine din România Tainică, acel areal în care majoritatea personalităţilor s-au format, creeînd şi construind în tăcere “edificiul” spiritului românesc, fără să agreseze opinia publică cu apariţiile intempestive pe primele pagini ale ziarelor şi ecranele televiziunilor.

Dacă la pictorul Lazăr Morcan imaginea este retorica culorii, la poetul-rapsod Lazăr Morcan versul este retorica oamenilor din spaţiului în care a inspirit prima înghiţitură de aer la naştere, „Pe meleagurile Moţeşti”, construcţie lingvistică ce dă titlul acestui volum de catrene şi strigături.

Prezentul volum  este structurat în „buchete” de catrene dedicate dragostei, acel sentiment specific speciei umane şi strigături ce se zic „la joc”, „la claca de cosit”, „la nunţi”   şi „şezători” în zona munţilor lui Avram Iancu.

Citind prezenta carte mi-am adus aminte de ediţia critică (1962) a lui Ion Muşlea a culegerii de folclor întreprinsă de  Nicolae Pauleti la 1838. Culegere ce cuprinde folclor din zona Blajului. >>>>>>>

De CLB

POEZIE-Elena Armenescu:,,Rugă de mulţumire”

Graţie Ţie! Celui ce ai ştiut să porunceşti

Pământului înmiresmat şi sferelor cereşti

Să-mi surâdă tandru şi şoptească mereu

Ecoul cel dintâi al Sfânt glasului Tău!

.

Graţie Ţie! Celui ce cu dragoste ai gândit

Şi cu migală în Măreţia Ta ai potrivit

Să se ivească dantelăriile din nevăzut

Pentru binecuvântatul nostru dar văzut.

.

Graţie Tie!

Pentru cântecul unic al mării, necontenit

Pentru simţirea noastră radiind spre infinit

Pentru îmbrăţişarea-n răsfăţ a razelor ce curg

Peste pacea şi armonia revarste-n amurg

>>>>>>>

De CLB

CRONICI, RECENZII, POLEMICI-Cezarina ADAMESCU:,,POEZIA ARDEALULUI ÎNTRE LUNTRE ŞI PUNTE”

Mircea Dorin Istrate, „Podul” – volum în curs de apariţie

Noul volum al poetului Mircea Istrate Dorin, Podul, în curs de apariţie, continuă vibraţia şi

fiorul din volumele anterioare : „Har-Deal” – Editura Nico, 2009 şi „Urma”, acelaşi an şi aceeaşi editură Târgu-Mureşeană.

Construite pe aceleaşi stelaje din lemnul de esenţă tare al Ardealului noile poeme din volumul „Podul” reflectă aceeaşi fidelitate faţă de istorie, neam, tradiţie şi civilizaţie, cultură şi artă din arealul pe care, cu mândrie îl numeşte „Har-Deal”, loc emblematic pentru istoria neamului.

Încă de la primele pagini, autorul îşi expune emblematic, crezul artistic: acela de a-şi cânta până la sfârşit leagănul unde a văzut lumina.

Poetul reiterează mitul lui Hyperion care iubind, merge la Demiurg şi-i cere, în schimbul nemuririi,  măcar „o oră de iubire”.

„Prea spăşit şi-n lăcrimare / Îi voi cere la Măritul, /  Să îşi facă îndurare, / Şi să-mi deie, nemuritul. // Eu l-oi ridica în slavă / Şi-oi promite vii iubiri, / El, îmi lase cea Târnavă / Cu trecutele-amintiri. // Rai din malul ei mi-oi face / Adunând ca şi avere, / Cel trecut care s-o coace / Îndulcindu-se în miere. / Când m-oi sătura-n vecia / Ce mi-a dat-o în păstrare, / Voi lăsa copilăria / Şi m-oi duce, în uitare. (Aşteptaţi-mă că vin)

În curgerea, aparent lină a versului său, învolburat pe dinăuntru, în continuă ardere pe rugul de linişte, poetul îşi aduce toate argumentele în sprijinul ideii de patriotism autentic, de dragoste sinceră de neam şi de glie, pe care, chiar dacă nu e pus să le apere cu preţul fiinţei, le păzeşte ca pe ochii din cap şi se face pod pentru  cei care stau de veghe la fruntarii.

Pe urmele clasicilor: Topîrceanu, Coşbuc, Alexandri, Şt.O.Iosif, Dimitrie Anghel, Alexandru Vlahuţă,  care au cântat natura în pasteluri devenite nemuritoare, Mircea Istrate Dorin şi-a alcătuit cu migală universul, populat cu făpturile lui Dumnezeu şi cu natura pe care doar Mâna Lui milostivă a zidit-o pentru om şi vietate.

>>>>>>>>

De CLB

-Elisabeta IOSIF:”Constanţa, primul pas în lunga ta călătorie”

Albumul „Constanţa, primul pas în lunga ta călătorie ne invită, în premieră, la vizitarea monumentelor de patrimoniu din frumoasa localitate-staţiune de pe malul

Mării Negre. E o idee realizată de Grove Hour Constanţa, susţinută de Asociaţia de Promovare a Turismului Litoral – Delta Dunării, un motiv de promovare a zonelor culturale, o iniţiere a turiştilor, aceste monumente făcând parte din cultura euopeană.

E o campanie importantă privind susţinerea valorilor de patrimoniu culturale şi istorice prin programul „Redescoperă valorile”.

Elisabeta IOSIF



De CLB

CRONICA LITERARĂ-Eugen DORCESCU:,,POEZIA LUI MARCEL TURCU SAU DESPRE SUPRAREALISMUL METAFIZIC”

Recentul volum de poezie (trilingv: română – franceză – germană) al lui Marcel Turcu, Euroreo, Editura Mirton, Timişoara, 2010, clarifică şi esenţializează, până la o configuraţie axială, structura de rezistenţă şi mecanismul generativ ale lirismului acestui poet, plasat de comentatori, cum se ştie, nu fără motiv, desigur, în categoria suprarealiştilor. Am vorbit altă dată despre asemenea încadrări şi despre eventualele lor limite. Acum, ne vom mărgini a spune că suprarealismul lui Marcel Turcu, atâta cât e şi aşa cum e, are o justificare şi o menire metafizice (ceea ce nu se prea armonizează cu definiţia canonică a suprarealismului. Dar, se mai întâmplă…). Lectura atentă, lectura de profunzime a noii sale cărţi deconspiră, după câte cred, un sens foarte limpede şi foarte coerent (nu lipsit, însă de necesara ambiguitate poetică), un program estetic lucid (nici pomeneală de automatism psihic pur, de domnia aleatoriului), o căutare înfrigurată a celor ce sunt în transcendenţă, nu în imanenţă, un dialog continuu cu marii mistici, cu Sfinţii Părinţi (o probează, de altfel, chiar motto-urile, dintre care aş alege şi reproduce unul singur, sublim: “Mă-nclin cu evlavie ‘peretelui din mijloc’ al casei – din nevoinţele lui Ioan Scărarul”).

Formula geometrică, lirico-plastică, a discursului este relaţia dintre orizontalitate şi verticalitate –  paralelismul, confruntarea şi, în final, sinteza lor. Sunt antrenate, fireşte, aici, semiotic vorbind, adică la un orizont mai adânc decât cel al separării, curente, convenţionale, a limbajelor (lingvistic, vizual, muzical), relee semice precum: teluric – celest, mineral – eteric, material – spiritual, uman – divin etc. etc.>>>>>>>

De CLB

POEZIE-Paul POLIDOR:,,POEZII SOCIALE”

Poezii sociale filmate de autor pentru emisiunea AUTOSTRADA TVR / UTOPIA – TVR 2 / 2007  (Producător: Cristina Hillerin) şi alte texte din volumul „Pe autostrada socială: utopie şi critică”, apărut la Editura Asociaţiei Culturale „Iulia Hasdeu” (Bucureşti, 2007). În imagine: Paul Polidor văzut de artistul plastic Asker Mamedov la Forumul Mondial al Intelectualităţii Azere.

(Antalya, 4-10 iunie 2006)

REPERE:

Aflăm ce aspect anume a declanşat în sufletul şi mintea cantautorului reacţia poetică… Uneori accentul social  este amar şi pesimist, cum ar fi în Romică şi poporul; Lumea cu fundu-n sus; Gagica şi lebăda; S-a-ntâmplat în România anului 2007 şi multe altele, cu trimitere directă la evenimente contemporane, întâmplări zilnice. Dar nota lirică este aceea care pune în umbră poetul social, pe românul Maiakovski al secolului XXI, în favoarea omului de cultură care pe fundalul realităţii estompate face să joace flacăra iubirii împărtăşite, a orelor de intimitate, de incertitudini dureroase. (Vinovăţia nevinovatului dar; Neîncredere). Crina BOCŞAN-DECUSARĂ

****

Pentru cititor, Paul Polidor este o prezenţă insolită, o surpriză: metafora sa dezinvoltă este aidoma parfumului de mentă într-o lume citadină sufocată de ţevi de eşapament. Pentru comentatorul avizat, legitimitatea demersului său poetic este însoţită (şi uneori accentuată) de moralitatea civică… o moralitate personalizată. Până la urmă avem de-a face cu „amprenta” unui destin asumat, un destin plasat sub semnul comunicării: „să spui ceva oamenilor/ mi s-a zis/ dar mutam/ în găoacea ei/ tăcerea// n-am pus lirei/ mai puţini paznici/ tot ce stă sub putere/ tace/ face.” (Să spui). Paul Polidor este, evident, un poet al confesiunii, un mărturisitor, un rascolnic, dar în registru romantic. Poate de aceea, uneori, furia lui ori disperarea (personală), dezabuzarea şi grimasa dezamăgită se sting în elegie, capătă surdina unui blues nesfârşit: „Vorbesc cu tine/ despre amărăciunea zilelor/ şi reverii./ Eu dezvolt visul/ tu priveşti zilele/ încovoiate/ de limita gorkiană/ antonimul dulcelui/ bobârnac pe scara Richter.// Eu cresc/ tu rămâi suspicioasă/ minele regelui Solomon/ ar putea produce aur/ la ieşirea/ din clinice/ latenţe.” (Neîncredere) Paul Polidor este un poet cu o bună aplecare spre social, sensibil, inteligent şi retractil în faţa „gălăgiei” generale. Poemele sale se refugiază în sentiment, în cetatea de gheaţă a ideilor din care se lansează în incursiuni devastatoare spre teritoriile unde stafia lui Vlad Ţepeş a rămas electrificată pe un panou publicitar care vă anunţă că aţi intrat în România! Traian T. COŞOVEI

>>>>>>>>

De CLB

CRONICA PLASTICĂ-Dorel SCHOR:,,COLAJUL-CEL MAI SUPRAREALIST DIN SUPRAREALISM?”

Cu mulţi ani în urmă, l-am vizitat pe scriitorul avangardist Saşa Pană. Mi-a oferit atunci, în afară de o lista exhaustivă a scrierilor sale, catalogul editurii „unu” şi  numărul 00185 al unui album de colaje editat în 299 de exemplare, numerotate şi semnate de autor. Cu o dedicaţie: „Confratelui Dorel Schor acest «Atentat la bunele tabieturi»” cu menţiunea „Colajul rămîne cel mai suprarealist din suprarealism”.

Adevărul este că nu ştiam atunci prea multe despre colaj şi nici suprarealismul nu era subiectul la modă în România socialistă. Dar putea fi pentru mine un foarte bun motiv că să mă pun la punct cu materia.

Colajul este un concept artistic asociat cu începutul modernismului. Se pare că originea colajelor se pierde în urmă cu sute de ani, dar el reapare dramatic la începutul secolului 20, ca o noutate absolută. George Braque şi Pablo Picasso, aflaţi atunci în perioadă de creaţie cubistă, îl lansează că o parte distinctivă din Artă Modernă. În fond, colajul este format din ansamblajul unor forme diferite, în intenţia de a realiză o noua imagine. Formele sunt materii: colajul poate include tăieturi din ziare, ambalaje, lemn. fotografii, fragmente din alte lucrări de artă, hîrtii decupate, timbre şi ce nu?!

Din el s-au desprins mai tîrziu, ca subdiviziuni, decupajul şi fotomontajul. Mai mult decît atît, a intrat ca metodă în muzică, în arhitectură, în literatură. Şi nu s-a mulţumit numai cu începuturile cubiste. >>>>>>>

De CLB

CRONICI, RECENZII, POLEMICI-Adrian BOTEZ:,,VREMEA MĂRTURISITORILOR: „CLIPA DE LUMINĂ”, de IOANA STUPARU”

… Poetă, prozatoare, eseistă, cronicar de carte, scriitoare pentru copii – IOANA STUPARU nu-şi propune, în  prima sa apariţie editorială, Clipa de lumină[1] (273 de pagini – carte clasificată de critici: “roman de debut”), să atingă culmi de expresivitate estetică. Dacă ar fi făcut eforturi în acest sens – îşi rata cartea.

De ce? Foarte simplu: rolul pe care şi-l asumă în acest scurt Manual de Revelaţie (da, Revelaţie – acesta este, de fapt, numele “Clipei de Lumină”!) nu este acela de Scriitor Profesionist, ci de Mărturisitor “Popular”/Apostolic. Or, un Mărturisitor trebuie să fie, asemeni apostolilor, uluitor de simplu, în expresie – pentru a fi/deveni credibil, pentru cei care-l ascultă. Scriitorul (dacă vrea să se arate/prezinte ca atare) este, prin blestemul “profesiei” sale, artificios, deci puţin credibil. Excepţie fac Geniile, Spiritele Înalt-Ameţitoare – branşate direct la Logos-ul Planului Sacral.

Din cartea IOANEI STUPARU lipseşte, cu desăvârşire, exhibiţionismul scriitoricesc (dacă Poezia Sufletului apare – ŞI APARE, DES! – aceasta se înfăptuieşte firesc, precum Respiraţia, precum Continuitatea Luminii!) – şi este (la fiecare pagină!) prezent efortul de smerenie: uneori ratat, dar, prin re-iterarea (autentic simplu/evlavios, simplu/nerâvnitor de altceva decât de Revelaţia Dumnezeiască – dar, cu atât mai mult, stăruitor întru instinctul de Viaţă: Singura Viaţă Adevărată este CU DUMNEZEU!) gestului interior, până la urmă, acceptat de către Planul Transcendent – acceptat aşa cum este făcut, cu limite inerente condiţiei umane –  dar limite ale sincerităţii complet devotate! –  prin viziunea finală a Templului din Vârful Muntelui (cf. Templul din vârful muntelui, p. 269: “Am reuşit să urc, atât cât puteam să văd [s.n.] –  ce este în vârful muntelui. Acolo era un templu” – s.n.).


[1] -Ioans Stuparu, Clipa de lumină, Editura Miracol, Bucureşti, 2001.

>>>>>>>

De CLB

Ligya Diaconescu:,,Liga Scriitorilor din România …lucrează”

Anunţ important

Filiala Vâlcea a Ligii Scriitorilor din România, condusă de scriitorul Petre Petria,  organizează la Biblioteca Orăşenească”A.E Baconski “ din Staţiunea balneară Călimăneşti o întâlnire literară cu scriitorii Titina Nica Ţene, laureată a Concursului Naţional de Poezie”Pe aripi de Dor Domnesc-2010 “ şi Al.Florin Ţene, preşedintele Ligii Scriitorilor din România,( Premiul I la Concursul Internaţional de Poezie STARPRES-2010 ).  Această manifestare are loc în data de marţi, 07. septembrie la orele 14.


În data de 22 august, orele 11, la Casa de Cultură din comuna Domneşti-Argeş are loc festivitatea de decernare a premiilor Concursului Naţional de Poezie, Proză, Epigramă, Pictură şi Fotografie Artistică” Pe aripile de Dor Domnesc”. Scriitorul Al.Florin Ţene, preşedintele Ligii Scriitorilor din România, va fi prezent şi va înmâna Diploma “Virtutea Literară “ unor personalităţi din această zonă, iar  organizatorii, îi vor  înmâna scriitoarei Ţitian Nica Ţene premiul obţinut la acest concurs.

De CLB

POEZIE-Elisabeta IOSIF:,,POEZII”

JOCUL

Jocul Poetului – un întreg labirint  creat

Ce mută cuvintele. Nebuni şi destin guvernat,

De verbul partidei. Se-ngrădeşte Turnul de veghe

Pe Tabla de şah a nopţilor albe şi-a zilelor negre.

.

Jocul Pionului – flacăra l-a înghiţit

Timpul lui Augustin. Totul trimis la infinit.

Pe Tabla de piatră, legi şi porunci.

Şahul e jocul de regi şi de cruci.

Elisabeta  IOSIF

August, 2010

>>>>>>>

De CLB

POEZIE-Alexandru FLORIN ŢENE:,,POEME CULESE DIN IARBĂ”

SONATĂ PENTRU CREŞTEREA IERBII

Am alunecat în cântecul ciocârliei

şi-am dat peste câmpia însorită,

Soarele pieptănase metafora poeziei,

Iar sonata de creştere a ierbii răguşită.

Umbra era ameţită de atâta răcoare,

Iarba îmi crescuse până la nas,

Stâncile şi-au dat cep să curgă izvoare

Când potecile cu paşii tăi în urmă au rămas.

.

Tăcerile la înălţime aveau glasul ciocârliei din grâu,

Notele musicale purtau frânturi de iubire,

Cântecul creştea devenind un râu,

Eu înotam prin „Sonata Lunii“ în neştire.

>>>>>>>

De CLB

MARGINALII-Cezarina ADAMESCU:,,CULTURA OMULUI ŞI OMUL CULTURII” -ultima parte-

NICOLAE BĂCIUŢ, „O ISTORIE A LITERATURII ROMÂNE CONTEMPORANE ÎN INTERVIURI, VOL. II, SEMĂNĂTORUL, Editura online, 2010

-ultima parte-

Consider un  privilegiu de a putea începe ultima serie a comentariilor asupra Istoriei… cu o personalitate care a continuat şi continuă să fascineze generaţii întregi de  scriitori şi poeţi,  cu Nichita Stănescu. Nicolae Băciuţ însuşi îşi manifestă admiraţia faţă de cel care a devenit o emblemă a Poeziei româneşti a veacului XX: Un început de octombrie adevărat mi-a revelat un adevărat Nichita Stănescu întrecându-se pe sine într-o competiţie care există doar în imaginaţia mea împătimită de drag de poezia lui Nichita Stănescu. Am văzut cum arată o zi fără început şi fără sfârşit a unui poet. A fost exact aşa cum mi-am reprezentat în copilărie imaginea unui scriitor, imagine formată doar din lecturi şi din, vai, atât de reci fotografii de manual. Ţinând parcă dinadins să-mi arate că poate există un scriitor ideal a cărui biografie nu se desparte cu nimic de opera sa. Poetul, încetul cu încetul, mi-a impus un portret care să refuze orice altă înfăţişare a sa. Trupul masiv al Poetului înveşmântat în ţinuta celui mai banal trecător de pe stradă, tocmai poate pentru a nu atrage atenţia asupra sa, mergea cu paşi silenţioşi, tăcându-şi liniştea pe care o rupea din când în când cu câteva vorbe care nu aşteptau replică”.

Lucruri şi întâmplări  inedite, (cum altfel?), ne dezvăluie autorul care este un privilegiat din acest punct de vedere, că i s-a oferit şansa (de către Providenţă) şi chiar a reuşit să stea în preajma, şi să respire acelaşi aer cu cea mai carismatică personalitate a culturii româneşti, cu regele Poeziei încununat la Struga cu lauri şi cu deţinătorul premiului Herder pentru poezie.>>>>>>>

De CLB

CRONICI, RECENZII, POLEMICI-Dan BRUDAŞCU:,,CRONICA UNUI TIMP TRĂIT”

Al. Florin Ţene este în peisajul cultural al Clujului unul din personajele extrem de active şi implicat permanent într-o multitudine de activităţi, de cele mai varii genuri, cu o asiduitate şi o dăruire care surprind. Cu o hărnicie invidiată de mulţi, Al. Florin Ţene publică cel puţin două cărţi pe an. În acelaşi timp, el are şi răgazul de a reveni adesea asupra cărţilor de care se simte mai legat sufleteşte spre a scoate noi ediţii, revăzute şi adăugite. Aşa cum este şi cazul lucrării intitulată Cărticica de dat în leagăn gândul, ajunsă recent la cea de-a III-a ediţie.

Cartea a apărut de curând la Petroşani, loc foarte drag autorului, deoarece împreună cu mulţi dintre condeierii locului, el a iniţiat şi imaginat de-a lungul timpului numeroase fapte de cultură înscrise temeinic în memoria acelor meleaguri. Autorul îşi subintitulează lucrarea Povestiri onirice şi oferă cititorului interesat o multitudine de faţete ale scriitorului şi creatorului mereu atras de întâmplări, evenimente sau enigme ale lumii prin care trece. Ne-ar fi foarte greu să identificăm o unitate tematică sau ideatică a acestor lucrări, pentru că fiecare dintre povestiri sunt crâmpeie sau momente trăite de autor sau legate de acesta prin fire nevăzute.

Subtitlul lucrării Povestiri onirice ar putea fi oarecum derutant, întrucât, în opinia noastră, autorul şi-a transformat în aşa-zise povestiri şi multe din amintirile proprii, care-l leagă de diverse personalităţi ale spaţiului românesc sau de care este atras dintr-o perspectivă livrească. Cartea se citeşte cu interes, chiar dacă, cel puţin această a III-a ediţie nu este lipsită de numeroase neajunsuri tehnice datorate probabil editorilor.

Şi prin noua sa lucrare, care beneficiază de un fel de cuvânt înainte, semnat de Sabin Bodea şi de o aparentă postfaţă, datorată lui Mihai Antonescu, Al. Florin Ţene îşi confirmă într-un fel vocaţia de scriitor şi de truditor pe tărâmul vieţii culturale a spaţiului transilvan.

Dr. Dan BRUDAŞCU

De CLB

POEZIE-Gabriela Marieta Secu:,,A doua inimă de buzunar”

,,Cred că Poezia este locul comun unde lacrima se ostoieşte înspre zâmbet.

Cred în poezeie ca într-un act terapeutic afectiv.

Cred cu tărie că fără sentimente conştientizate, lumea materială cronicizată într-un fel asentimentalism amorf – opac s-ar prăbuşi iremediabil…”

Gabriela Marieta Secu

MAREA PENTRU TINE

Privirea ta

Ancorată de-un zâmbet

Îmi aminteşte de marea

Pe care o iubeam amândoi…

Vezi, verbele mele sunt,

Atunci când vorbesc despre tine,

Duse de pescăruşi

Dincolo de ultimul orizont…

Marea şi tu

O iubire

De dincoace…

Eu cu toate valurile

şi aşteptările mele nedefinite…

>>>>>>>

De CLB

CRONICI, RECENZII, POLEMICI-Paul POLIDOR:,,ALUNGAT DIN SINGURĂTATE ŞI GĂZDUIT DE METAFORĂ”

Noul volum(1) semnat de poetul american de origine română Mircea Ştefan păstrează, ca şi în precedentele cărţi publicate, o legătură intimă cu spaţiul, geografic şi spiritual, românesc, pe care îl evocă des în respiraţii poetice (de cele mai multe ori forme scurte), aproape reinventând eliptismul sintagmelor expresive. Despre acest aspect de neignorat, ba chiar axiologic de recognoscibilitate a unei maniere estetice, în opinia noastră, scria acum câţiva ani criticul literar Ştefan Damian, relevând „aceeaşi obstinaţie a autorului de a ilustra prin cuvinte extrem de puţine tocmai teama de cuvânt, de afirmare prin intermediul lui a unor sentimente profunde, trăite paroxistic.”

Cine citeşte cărţile de poezie ale lui Mircea Ştefan se poate minuna de faptul că autorul, de cincisprezece ani „trăitor” în State, nu s-a „americanizat” în planul sevelor poetice, rădăcinile ancestrale cu plaiul ondulatoriu al lui Blaga „glăsuind”, aşa cum spunea Ştefan Damian, despre „legăturile indestructibile cu lucrurile obârşiei ardelene”, de multe ori „punctate” în volume diferite, îmbrăcând rememorări lirice de genul: „sus pe un deal dincolo de Carpaţi/ acolo unde începe copilăria” (Întru o vară spre nord) sau „nicicând nu vom şti ce s-a întâmplat/ cu inima lui Iancu” (Cuvântul împăratului), ori ”ca un septembre trist/ Ardealul/ fără atâtea biserici de lemn” (Ardealul).

Chiar dacă România de suflet a lui Mircea Ştefan „desenează” acum feed-back-uri  transatlantice, poetul încearcă să se detaşeze de zvâcnirile romantice printr-o privire lucidă şi rece, precum ortografiile Nordului, hălăduind pe dealuri transilvane ori pe întinderile lacurilor americane, un soi de retragere discretă în solitudine.

Întrebându-ne de ce poetul şi-a ales drept titlu al volumului de faţă, cel mai recent, „Alungat din singurătate”, am observat că imaginea singurătăţii la Mircea Ştefan este, alături de „septembre”, un simbol recurent. Apare atât de des în versurile lui încât pentru un neiubitor de poezie ar deveni enervant. >>>>>>>>

De CLB

POEZIE-Grigore AVRAM:,,POEMELE ÎMPĂCĂRII”

DOAMNE

„DOAMNE,

dacă porţi în suflet

un crâmpei de amintire,

dă-mi al vântului viu urlet

şi mi-l pune deocamdată

peste-a mea ascunsă fire,

să mă ţin de Preacurată

doar c-o geană de privire.

Doamne, / dacă visul singur

se aprinde şi-apoi piere,

dă-mi putere să m-asigur

că, în palma Ta curată,

sunt şi eu un strop ce-ţi cere

siguranţa Ta de Tată

şi iubirea ca avere.

>>>>>>>

De CLB

CRONICI, RECENZII, POLEMICI-Cezarina ADAMESCU:,,UN ARTIST PODAR ÎNTRE SUFLETE DÂND CLIPEI DURATĂ”

Nicolae Băciuţ, “Dincoace de spaţiu şi timp”, Editura Nico, Târgu-Mureş, 2008

Un om cât un secol. Un om traversând secolul XX. Un artist a cărui operă transgresează secolele.

Sculptor şi povestitor din spiţa lui Ion Creangă, mureşeanul Ion Vlasiu, ţăran din Lechinţa şi-a înscris numele, nu numai în piatră şi lemn, dar şi pe tâmpla unor cărţi memorialistice în care artistul îşi evocă satul natal, copilăria şi tinereţea, drumul vocaţional în căutarea sensului artei şi vieţii.

Un om care ne-a lăsat o imensă moştenire culturală, atât literară, cât şi artistică, pe care, din păcate, îşi exprimă regretul autorul acestei lucrări, posteritatea, ca în atâtea sute şi mii de cazuri, nu o apreciază la adevărata valoare.

Aş fi vrut, mărturiseşte Nicolae Băciuţ, apoi, că atelierul de la Bistra, paradisul inspirator pentru multe din lucrările sale, să devină un muzeu memorial, un punct pe traseele turismului cultural. Poate că totuşi, într-o zi acest vis să devină realitate.

Mă împac greu şi cu gândul că soarta donaţiei sale nu este cea mai fericită. Poate că locul în care a fost organizată şi găzduită Colecţia „Ion Vlasiu” nu este cel mai potrivit. Cred că e nevoie de un loc „în calea drumeţilor”, pentru ca această colecţie să poată fi văzută de cât mai multă lume.

Pentru că, până la urmă, gestul lui Ion Vlasiu trebuie plătit cu aceeaşi monedă: generozităţii trebuie să i se replice cu respectul cuvenit. Căci, oricum am judeca lucrurile, Ion Vlasiu este personalitatea culturală cea mai complexă pe care a dat-o acest spaţiu.

E şi acesta, un minim orgoliu”

Nicolae Băciuţ ni-l readuce în memorie în cartea omagială “Dincoace de spaţiu şi timp” – cu trimitere  la ciclul autobiografic “În spaţiu şi timp” al artistului. Şi iată ce plastic îi creionează portretul Nicolae Băciuţ:

Ion Vlasiu era un povestitor neîntrecut. Îi plăcea să povestească, asemenea ţăranilor săi din Ogra natală.>>>>>>>

De CLB

PORTRETE-Cezarina ADAMESCU:,,VESTIGII ÎN TIMP ŞI SPAŢIU. DE ZIUA DRAPELULUI NAŢIONAL”

ÎNVĂŢĂTORUL VASILE POPOVICI, OM ŞI DASCĂL MODEL,

Documentar iniţiat şi îngrijit de profesorul Pavel Panduru

S-a dovedit nu o dată că în Banatul montan, sintagma : „Cinsteşte-ţi înaintaşii” – nu e o vorbă în vânt, pentru că bănăţenii au un adevărat cult pentru eroii, cărturarii şi binefăcătorii lor. Sentimentul patriotic, mândria naţională, respectul faţă de valorile neamului, o Istorie trăită şi asumată, nu de puţine ori, cu preţ greu de strămoşi, care le impune recunoştinţă, toate acestea la un loc îi fac pe românii din această parte a ţării să continue în mod demn tradiţia. Şi nu puţine ocazii sunt de acest fel. Însă, chiar dacă n-ar fi ocazii,  bănăţenii şi-ar onora, aşa cum se cuvine personalităţile, pentru că aşa se cade şi aşa au învăţat ei din neam.

Generali de armată, profesori, preoţi, medici, oameni de stat, toţi îşi au locul în patrimoniul sufletesc al bănăţenilor, şi-şi găsesc şi un loc de cinste, prin reprezentări simbolice, în piatră, lemn ori alt suport  material,  acolo unde s-au născut şi au trăit, lăsând moştenire, o zestre spirituală urmaşilor. Dar mai ales, îi cinstesc prin cuvinte, prin monografii, biografii, evocări, omagii scrise ori reprezentate în diferite locaţii, manifestări la care se adună toată obştea.

Oraşele şi comunele bănăţene sunt pline de case memoriale, busturi, statui, monumente, troiţe, plăcuţe comemorative o  variată gamă de manifestări tradiţionale, presărate cu cântece şi dansuri, cu obiceiuri ale locului,  care vădesc cinstea de care aceştia se bucură în timp. Bănăţenii sunt oameni care nu uită. Nu uită nimic. Istoria lor vie stă mărturie prefigurând un viitor, cel puţin la fel de vrednic precum trecutul.

Valea Almăjului, numită şi Valea Miracolelor este un astfel de loc, presărat cu vestigii nemuritoare.

Cultul eroilor şi al personalităţilor de marcă, alături de cultul sfinţilor, este cultivat tinerelor generaţii, încă din cea mai fragedă vârstă. Tinerii cunosc istoria locurilor şi a personalităţilor acestor meleaguri.>>>>>>>>

De CLB

POEZIE-RĂZVAN DUCAN:,,DOR DE CASĂ”

DUPĂ O FOTOGRAFIE

Cruce creştină pe casă,

Gard şi poartă de fier,

Viţă căţărătoare în curte,

Deasupra tuturor cer.

La poartă, bancă de lemn,

Lustruită de oameni şezând,

Martori la spectacolul străzii,

Sub toate acestea pământ.

Între pământul acela şi cer,

Între cerul acela şi pământ,

Veşnicie-n două picioare,

Materie însufleţită umblând.

>>>>>>>

De CLB

CRONICI, RECENZII, POLEMICI-Cezarina ADAMESCU:,,ABSURDUL FIRESC–CA MODALITATE DE EXPRESIE TEATRALĂ”

GEORGE ANCA, FENOMEN, Cine-roman, SEMĂNĂTORUL, Editura on-line,     2010

Este absolut uimitor cum autorii contemporani găsesc, în miezul absurdului cotidian, diverse  modalităţi de expresie pentru a-şi manifesta  dezacordul cu mersul îndărăt al societăţii, indiferent de arealul unde-şi fixează ori proiectează intriga şi indiferent de personajele, reflectate-n oglinzi deformante care-şi arogă dreptul de a conduce, spre o ţintă absurdă, imaginară, destinele marii majorităţi. Marionete agăţate de sfori mai mult sau mai puţin putrede. S-ar zice că e o adevărată competiţie în acest sens, dar cum românul a  învăţat din experienţă să depăşească  orice obstacol prin haz, prin ironie, uneori grotescă, alteori nuanţată şi fină, nu e de mirare că, fiecare îşi caută propriile soluţii de a ieşi din acest tunel circular care întotdeauna se termină în staţia de unde ai plecat, fără să mai punem la socoteală şi oboseala drumului. Ne învârtim, precum lupii cei hămesiţi, în jurul propriei cozi pe care-o muşcăm cu ferocitate, până la sânge. O călătorie în jurul sinelui, un exil interior, ori un periplu în jurul propriului craniu.

Cine-romanul lui George Anca, intitulat simplu, Fenomen, o astfel de stare vrea să oglindească, aceea a confuziei de valori, a situării în fruntea frunţilor a pseudo sau nonvalorii. Ironia domneşte la tot pasul şi ea se transformă în sarcasm şi, de multe ori în grotescul sublim al marilor artişti plastici care au cultivat estetica urâtului. Să vedem, câtă frumuseţe se ascunde într-un ocean de urât şi câtă urâţenie, într-un paradis al culorii. Munca de a delimita aceste  categorii este cea a culegătorului de perle sau a celui care strecoară aurul în mii de baniţi cu nisip pe care-l vântură fără încetare.  Şi până la urmă, vom afla mesajul, firul roşu, în cheie de lectură proprie.

Ori vom descoperi  oglinjoara fermecată în care să ne privim şi să ne recunoaştem, aşa cum suntem.>>>>>>>>

De CLB

CRONICA PLASTICĂ-Dorel SCHOR:,,COCOŞUL CA METAFORĂ DE LA ARTIZANI LA MAEŞTRI”

Pe un mozaic roman din Africa de nord, doi cocoşi reprezintă emblema familiara a lui Mercur, zeul comerţului. Să nu uităm însă că Mercur este şi „mesagerul” zeilor. Cocoşul împrumută, în concepţia anticilor, ambele atribute. El este reprezentantul viu al unei forţe vitale. Semnificaţiile simbolice nu se termină însă aici. Cocoşul este, la toate popoarele, heraldul unei zile noi, protectorul împotrivă puterii întunericului. Lumea veche îl vedea că un trimis între rai şi pămînt.  Chinezii privesc cocoşul  că o pasăre a norocului, cuvîntul lor pentru cocoş este similar cu „favorabil”. Emblems Franţei este un cocoş, echipe de fotbal şi de rugby îl adoptă, în Kenia este simbol naţional, în basmele populare româneşti este personaj important, motivul este preluat de artizanii de peste tot…

Metafora se bazează pe calităţile tipice ale cocoşului. Sau pe cele aparenţe care îi conferă un statut qvasiuman. El semnifică nobleţe şi mândrie, demnitate şi potenţă, personalitate… Uneori, chiar puteri profetice şi energii solare. Dar şi trăsături negative: vanitate, „şefie” şi snobism, agresivitate gratuită şi stupiditate (minte de cocoş), infidelitate în mariaj, fudulie…

În ochii noştri, cocoşul rămîne totuşi un exponent al frumuseţilor lumii naturale. Penajul său are un potenţial decorativ incontestabil. Culorile intense sugerează optimism şi dinamism. Atitudinea păsării capătă semnificaţii emblematice. Nu e de mirare că îl găsim că „model” oaspete la numeroşi artişti plastici. Desigur, trecut prin interpretarea personală a acestora, cu amprenta stilului personal şi a semnificaţiei din context, cocoşul devine un personaj aproape omniprezent. Adesea surprinzător.

>>>>>>>

De CLB

POEZIE-Emil Bucureşteanu:,,Calendarul vieţii mele”

Calendarul vieţii mele

Calendarul vieţii mele

Mi-a fost scrijelat în palmă

Şi-am plecat cu el în lume

Drumul vieţii tot mă cheamă.

.

Am călcat pământ şi ape

Frigul mi-a-ngheţat obrazul

Arşiţa mi-a bronzat faţa

Iar în cale mi-a stat vântul.

.

Câte-au fost toate-au trecut

Şi-au trecut şi anii vieţii;

Pe un portativ de lut

Stăm la rând fără excepţii.

18 februarie 2010

>>>>>>>>

De CLB

CRONICI, RECENZII, POLEMICI-Cezarina ADAMESCU:,,MELANIA CUC, Vânătoare cu şoim, tablete şotron, Editura Dacia XXI, Cluj-Napoca, 2010″

Noile întâmplări sau întâmpinări ale Melaniei Cuc surprind peste măsură prin prin modul de abordare a enunţului poetic, fiind, aşa cum  îşi subtitrează autoarea volumul,  tablete şotron, neîncradrabile într-un gen fix. Sunt prozo-poeme sau texte poematice, cât se poate de interesante, mici confesiuni în care autoarea surprinde câte un tablou miniatural  în mişcare, apt să te scoată, fie şi pentru câteva clipe din absurdul cotidian şi să-ţi ofere  mireasma atât de discretă  de tuberoze a sufletului feminin. Gustate ca nişte delicatese, tabletele şotron sunt concise, uneori laconice, dar pline de miez dulce-amărui, aşa cum îi stă bine unui sâmbure. Situate la limita realului cu fabulosul, aceste bijuterii literare pot fi purtate foarte bine lângă inimă ori în buzunăraşul secret cu minunăţii. Parcurgând filele, intri în lumea fabuloasă a Melaniei Cuc, aşa cum Alice pătrunde fără veste în Ţara Minunilor şi nimeni nu se miră de nimic.

Chiar din primul poem, Prin ochii mei speriaţi, asistăm la curgerea valurilor de mentă „strivită-i mojare de cupru coclit” pe unde altundeva, decât prin ochii speriaţi ai poetei şi în această rană verde, ca un seu ce-i unge pupila, „şoimul cloceşte unul din cei doi sâni infertili ai pământului.”

Eroina/poeta fiindcă textele sunt scrise la persoana a I-a, se priveşte pe sine şi se descoperă precum: un fel de planetă copilărinduse, / o neadaptată pe cerul de unde o altă cometă / frumoasă mă plezneşte din bici peste faţă”.

Între ea şi vânt, celălalt personaj, se încheagă un fel de poveste fabuloasă, cu „viscol roşu la galerie şi în leagănul  răstignit peste degetele organistului!”

E o poveste din oceanul galactic „plin cu trunchiuri/ din arbori-gingobilloba” şi delfini care „se sinucid/ înghiţind pahare după pahare cu aer”.

Şi toate acesta în timp ce „trece cămila prin urechile acului cu/ care cos note la partitura destinului”.>>>>>>>>

De CLB

POEZIE-Adrian Botez:,,Poeme de toi de vară”

GROTESCĂ

sunt veri pe soare – şi veri pe

lună – şi primăverişoare – şi

primăverişori – toţi şi toate – cu

urdori – şi-i atât de uscat şi

pustiu – crâcen luminat de

beznă – totul

încât strig după o

mamă – şi vin doar diavoli

spaghetti: aproape doar

miresme de diavoli: lichizi solizi şi

foarte solizi – mă

gazează – într-o frază – javră

euthanasiată – Edilul

Milos – mit

odios

.

>>>>>>>

De CLB

REPORTAJ-Elena Trifan:,,NEDEIA MOCĂNEASCĂ”

Voineşti, judeţul Covasna, un cuib de rai, situat în inima vechii Dacii, se remarcă prin aerul tămăduitor, puternic încărcat în ioni negativi, prin obiective turistice, precum: Biserica „Sfântul Nicolae”, Expoziţia documentară a episcopului Iustinian Teculescu, fiu al satului, cu o bogată activitate religioasă, culturală, istorică, Cetatea Dacilor, Valea Zânelor, planul înclinat, prin priceperea şi hărnicia locuitorilor în ale păstoritului, prin consecvenţa cu care au păstrat vechi tradiţii păstoreşti.

În fiecare an, de Sfântul Ilie sau în preajma acestuia aici se organizează sărbătoarea numită Sântilia-Nedeia Mocănească.

Cu această ocazie, toţi cei interesaţi au posibilitatea să vadă aspecte semnificative  ale nunţii ţărăneşti, aşa cum s-a desfăşurat ea de-a lungul timpului, în această localitate.

Nuntaşii s-au adunat în faţa bisericii, de unde în căruţe însoţite de aproximativ 40-50 de tineri călare pa cai, s-au îndreptat către micul paradis din Valea Zânelor, un loc liniştit, situat pe malul Covasnei, înconjurat de brazi puternici şi ocrotitori.

Asemenea oricărei case ţărăneşti, cabana a fost împodobită pentru sărbătoare, cu brazi la poartă, cu crenguţe de brad şi cu ştergare tradiţionale pe pereţi.

După ce mireasa a fost cerută de la părinţii ei, au urmat gătitul acesteia, în acompaniament muzical, desculţatul, un obicei străvechi, în care mirii trebuie să îi descalţe pe naşi pentru a li se proba puterea şi iuţeala, şi dansul desculţatului, Ardeleana,  la care participă mirii şi naşii care dansează pe un foc de paie cu rol de purificare şi de fortificare.>>>>>>>

De CLB