Anunțuri
De CLB

EDITORIAL-Elisabeta IOSIF:,, De la Pitagora la Pindar şi Vergilius: “Mierea e hrană dătătoare de inspiraţie” “

“Râuri de lapte şi miere curg pe toate pământurile făgăduinţei şi prin toate ţinuturile dintâi de pe care omul a fost izgonit.” Cărţile sfinte din Orient şi Occident le asociază şi le preamăresc prin cuvinte apropiate, cu multe simboluri. Mă voi referi numai la miere, considerată “dar ceresc” şi hrană a zeilor.

“Aşa cum albinele făcătoare  de miere,/ picură miere peste miere/tot aşa, o, Ashvini…întărească-se…strălucirea  ei…revărsaţi asupra-mi mierea  albinei/ voi stăpâni ai slavei/ ca să pot aduce oamenilor cuvântul străluminat” (Atharva Veda, 91). E o dovadă a felului cum era cântată mierea, ca izvor de viaţă şi nemurire. În schimb, tradiţiile celtice celebrează hidromelul, ca băutură dătătoare de nemurire, amintindu-se despre această băutură  într-un text arhaic, anterior, se pare, creştinismului, fiind denumit  şi “ hrana din casa celor două păhărele”.*)  Tradiţia chinezească  asociază mierea cu elementul pământ dar şi cu noţiunea de centru “de aceea sosurile mâncărurilor servite împăratului trebuiau întotdeauna  să fie legate cu miere”.*)

Dacă ne referim la tradiţiile europene, m-aş opri la cea grecească, mai convingătoare, povestind că “Pitagora, aidoma eroului celt, nu s-ar fi hrănit toată viaţa decât cu miere, …iar  ca simbol al ocrotirii şi alinării, atenienii ofereau prăjituri cu miere Marelui Şarpe, pentru ca acesta să rămână în sălaşul lui*). Vergilius numeşte mierea “darul ceresc pe care mi-l face roua” (roua ca simbol al iniţierii), “misterele eleusine confirmând  faptul că,  iniţiaţilor de rang înalt li se dădea miere ca semn al unei vieţi noi, …trezirea iniţiatică la viaţă fiind legată şi de  culoarea ei nemuritoare,  galben – aurie…de asemenea se consemnează că,  în acea perioadă, mierea va ajunge să desemneze beatitudinea supremă a spiritului şi starea de nirvana, izbutind să desfiinţeze durerea”*).

Nu ştiu proporţia inspiraţiei şi a străluminării încorporată în produse dar cu siguranţă a încăput destulă ştiinţă, cunoaştere şi cercetare în munca pe care au întreprins-o specialiştii Institutului de Cercetare – Dezvoltare pentru Apicultură, cu o tradiţie de peste cincizeci de ani, acum o instituţie privată.>>>>>>>>>>

De CLB

Liga Scriitorilor Români – Filiala Bucureşti anunţă:

Concurs Naţional Literar Cetatea lui Bucur

(proză scurtă şi poezie)

Condiţii de participare:

Concurenţii vor trimite un număr de cinci poezii sau două lucrări de proză scurtă (a nu se depăşi câte două formate A4).

Textele vor fi trimise în Word, arial 10, numai cu diacritice, până la data de 7 noiembrie, 2010.  Lucrările care au mai fost prezentate şi la alte concursuri nu vor fi admise. Ne  rezervăm dreptul de a  retrage premiul acordat.

Pot participa concurenţi indiferent de vârstă, membrii  ai Ligii Scriitorilor Români de la filialele din România sau  de la cele înființate  peste hotare, colaboratori ai revistei Filialei București a L.S.R. și ai altor reviste literare, membrii și colaboratori ai altor asociații de scriitori,  debutanți sau nu.

IMPORTANT!

Fiecare concurent îşi va alege un motto, pe care îl va afişa în colţul dreapta sus al fiecărei pagini.

Lucrările vor fi trimise în plic A4, în care se vor introduce câte 3 (trei) exemplare, de fiecare text  până la data 7 noiembrie, 2010 (inclusiv)  pe adresa: Post Restant, Oficiul Poștal 32, Sector 1, București, România , domnului Cristian Neagu, pentru  Concurs PROZĂ și doamnei Cleopatra Lorințiu, pentru Concurs POEZIE .

La expeditor  se va scrie doar motto-ul ales. În acelaşi plic A4, se va introduce un altul de mărime normală, închis (lipit), cu motto-ul înscris pe exterior. În interiorul acestuia se va găsi o notă cu numele și adresa reală a concurentului, un scurt C.V. (o jumătate de pagină), adresa de e-mail și un număr de telefon.

Juriul este format din scriitorii:

Elisabeta Iosif, președinte, Liga Scriitorilor Români, Filiala București

Cleopatra Lorințiu, membră a Uniunii  Scriitorilor

Cristian Neagu, prim-vicepreședinte, Filiala București a Ligii Scriitorilor Români

Cristina Ștefan, membru al Ligii Scriitorilor Români, Filiala București

Paul Polidor, vicepreședinte, Filiala București a Ligii Scriitorilor Români

Premiile și participarea la premiere se vor anunţa la mijlocul lunii noiembrie.

SPONSORI:

Asociația Română pentru Patrimoniu

Fundația Paul Polidor pentru UNESCO prin Casa de discuri și Editura Fundației P. Polidor

Revista Faleze de Piatră, Proiect Cititor de Proză

Revista Starpress – româno-canadiano-americană

Clubul The Stage Bacău

Editura Rawex Coms

Va aşteptăm şi vă dorim succes !

De CLB

CRONICI, RECENZII, POLEMICI-Ioana STUPARU: “FRUMUSEŢEA LUMII CUNOSCUTE” DE ARTUR SILVESTRI Editura Carpathia Press, 2009

Privesc această carte ca pe un dar de preţ, ca pe un suvenir prelucrat din bobiţe de viaţă, încrustat cu podoabe culese din cele mai calde vibraţii ale sufletului. Suvenir de la un prieten drag, scriitorul Artur Silvestri.

În cea mai mare parte a lucrărilor sale, cărturarul Artur Silvestri a aşezat în prim plan omul. “Omul şi faptele sale”. A preamărit omul ca esenţă, ca model de urmat, omul care, prin iubire faţă de Dumnezeu şi cuvântul Lui Dumnezeu, prin darul creaţiei cu care l-a înzestrat divinitatea, şi-a dovedit adevăratul lui rost pe pământ.

In ultimele cincizeci de zile ale vieţii, fără a bănui că venirea sa pe pământ se apropie de sfârşit, Artur Silvestri a pus pe primul plan doar “creaţia divină”. Cu dăruire faţă de tot ceea ce-l înconjoară, cu puterea înţelepciunii la care ajunge un om, încât să considere că între o pisicuţă sau astrul nopţii, între un smochin sau strălucitorul soare, între întinderea mării sau un căţeluş, între un boboc de trandafir sau o imensitate de nori, între nesfârşitul cer sau ciripitul de păsărele, între o vrăbiuţă sau un fulger, între miliardele de stele de pe cer şi picăturile de ploaie, nu poate exista diferenţă, atâta timp cât totul este creaţia Lui Dumnezeu, fiecare în parte având importanţa sa, farmecul său.

Pesemne, OMUL ARTUR SILVESTRI ajunsese la o treaptă spirituală  foarte înaltă, dacă, după o viaţă de activităţi ca: scriitor, critic literar, filozof al culturii, istoric al civilizaţiilor, a reuşit să privească la tot ce-l înconjoară, doar cu ochii sufletului şi cu o simplitate rar întâlnită sau, poate, nemaiîntâlnită. Să vadă, adică, doar “frumuseţea lumii cunoscute”. Să o vadă, să se minuneze, să se lase copleşit, iar acest sentiment să-l spună şi altora. A aşternut totul pe hârtie, reuşind astfel să creeze veritabile tablouri din cuvinte, bijuterii literare, harul de prozator ieşind la iveală şi cu această ocazie. >>>>>>>>>

De CLB

CRONICI, RECENZII, POLEMICI-Cezarina ADAMESCU:,,SINGURĂTATEA UNUI VIS DE CURSĂ LUNGĂ sau RĂSĂRITUL CONTINUU”

ANA-MARIA BĂLAŞ, „Replay la viaţă. (Jurnal de dimineaţă)”, Editura Lumen, Iaşi, 2008

Aşa cum mărturiseşte încă de la primele cuvinte, tânăra autoare Ana-Maria Bălaş şi-a propus un „flash-back în conştiinţă” – o privire aruncată în propriul suflet, o introspecţie necesară oricărei persoane, nu numai la o vârstă onorabilă, dar, din când în când, pentru a putea afla cum ne prezentăm: înaintea noastră, înaintea altora, înaintea lui Dumnezeu, după principiul „Celor trei eu”.

Celălalt eu – alter ego – propria conştiinţă – poate fi mai necruţător decât o oglindă, pentru că de el nu te poţi ascunde oricât ai dori. Şi te vezi, aşa cum eşti şi nu aşa cum ai dori să pari.

Rareori oamenii se plac pe ei înşişi, la o analiză mai temeinică. Chiar dacă faţada este „pavoazată”. Din interior pot răzbate miasme. E o operaţie mai mult decât necesară, e aproape o regulă obligatorie de igienă spirituală, ca, din când în când să facem o abluţiune, o curăţenie generală, o primenire, pentru ca aerul proaspăt să pătrundă cât mai adânc şi să putem respira mai departe.

Un spirit îmbâcsit este foarte lesne năpădit de paraziţi, de jigănii.

Poeta Ana-Maria Bălaş şi-a propus să înceapă…cu începutul…cu certificatul de naştere, cu această introspecţie. E pornită, de la punctul Zero, acesta însemnând un punct crucial, când a realizat că a trecut pe lângă lucruri, fenomene şi oameni, fără a le da importanţa cuvenită, fiindcă n-a ştiut să iubească, n-a ştiut să se bucure de ele şi astfel să le ia în stăpânire.

A-ţi ucide iubirea este echivalent cu a-ţi ucide sufletul.

„Nu cunoaştem decât ceea ce iubim” – spunea Antoine de Saint Exupery, în „Micul Prinţ”.

Dacă nu iubim, nu avem de unde şti cum sunt lucrurile. Dacă nu gustăm, nu vom şti niciodată dacă un fruct e dulce ori acrişor. Cunoaştera nemijlocită,  bazată pe experienţă e mai bine însemnată decât cea care se sprijină pe intuiţie.>>>>>>>>

De CLB

ESEU-Gheorghe Constantin NISTOROIU:,,FECIOARA MARIA – FLOAREA DARURILOR ŞI FLORILE SALE ALESE”

„Măreşte sufletul meu pe Domnul. Şi s-a bucurat

Duhul meu de Dumnezeu, Mântuitorul meu.

Că a căutat spre smerenia credincioasei Sale.

Că iată, de acum mă vor ferici toate neamurile”.

(Luca 1, 46-49, Cântarea MARIEI)

MARIA, în limba protodacă înseamnă: Cea aleasă, Cea binecuvântată, Cea credincioasă, Cea dorită, Cea frumoasă, Cea iubitoare, Cea înţeleaptă, Cea strălucitoare, Crăiasă, Regină, Împărăteasă. MARIA este sinonimul Frumuseţii, al Purităţii, al Dorului, al Bunătăţii, al Dăruirii, al Fecioriei. MARIA Fecioara înseamnă castitatea absolută, desăvârşirea spirituală, Pururea Fecioara.

MARIA este singurul nume consubstanţial cu Fecioara, cu puritatea, cu desăvârşirea.  De aceea Dumnezeu l-a ales dintre toate numele mari şi frumoase: Ana (Doamnă, Milă), Anastasia (Înviere), Angela (Înger), Benedicta (Binecuvântare), Casiana (Ana cea aleasă, cea distinsă), Daciana (cea care posedă puterea, măreţia), Diana (divina, lumina), Ecaterina (purtătoare de coroană), Elena (strălucirea soarelui), Elisabeta (perfecţiune, desăvârşire), Filofteia (iubitoare de Dumnezeu), Paraskeva (Sfânta Vineri), Sânziana (Cea frumoasă), Teodora (dorul după Dumnezeu, darul lui Dumnezeu), Veronica (purtătoare de victorie), Zamfira (Safirul de mare preţ), etc.

MARIA, la protodaci era complimentul pentru o Femeie frumoasă, pentru o Femeie dragă, înlocuind deseori expresia „Draga mea” cu „Maria mea”. MARIA, înveşmântată cu mireasma virtuţiilor cereşti, înseamnă pur şi simplu Frumuseţea iubirii, unde razele sufletului Ei dumnezeesc, respiră de atâta frumuseţe, surâzând angelic tuturor oamenilor frumoşi, binevoitori şi credincioşi. Credinţa şi Nădejdea MARIEI sunt sentimentele intimităţii Ei divine, care se preling statornic din lumina veşnicului Soare-Fiu-HRISTOS, cuminecându-ne în fiecare clipă cu vinul extazului în faţa minunilor Sale.>>>>>>>>>>

De CLB

POEZIE-Elena Armenescu:,,POEME”

Când e hulit adevărul

Vremurile prăvălesc peste noi

Colţuroasele pietre ale unei tranziţii

Ca un Purgatoriu

.

Prin bolgii şi labirinturi

Maeştrii ai circului clandestin

Ai falsului, ai falusului

Se adapă cu stătute, mlăştinoase ape

Ale dogmelor învechite

Ce se dovedesc a fi pervertire

Vrăjmăşie, prigoană

Convertire.

.

>>>>>>>

De CLB

CRONICI, RECENZII, POLEMICI-Cezarina ADAMESCU:,,UN SEMN AL TRECERII POETULUI PRIN CETATE: ANTOLOGIA DE AUTOR”

Răzvan Ducan, „100. Cele mai frumoase poezii, 1”, – antologie, Editura Nico, Târgu-Mureş, 2010

Motto:

Nu port în cârcă un număr de ani,

Ci port în cârcă un număr de cărţi »

Răzvan Ducan

Încă de la început impune respect şi sfiiciune menţiunea editorului despre volumul în cauză: Carte distinsă cu PREMIUL “ROMULUS GUGA” la Festivalul de Poezie “Romulus Guga, Ediţia 2010” – ceea ce e, fără îndoială admirabilă. Iniţiativa editorului de a realiza o colecţie “100 – Cele mai frumoase poezii”, aminteşte de colecţia Editurii Albatros, “Cele mai frumoase poezii” – care pentru un autor, reprezintă puncte de referinţă, din care atât autorul cât şi cititorul se pot înfrupta, până la saţ, cu frumuseţe şi valoare. Personal, sunt unul dintre aceşti autori şi cititor în acelaşi timp,  care a păstrat colecţia intactă şi şi-a completat formaţiunea spirituală cu acele minunate cărţi editate cu generozitate de amintita Editură Albatros.

Faptul că Nicolae Băciuţ înfrânge inerţiile momentului şi ignoră, cu o bunătate seniorială prejudecăţile şi austeritatea ultimelor decenii în ceea ce priveşte cultura, este cu atât mai meritoriu. În Numele sacru al Poeziei el dăruieşte contemporanilor, “versuri pentru mai târziu”.

Astfel se face că editează antologic opera unor scriitori reprezentativi ai vremii, fără să mai aştepte posteritatea care nu se ştie în ce direcţie se va îndrepta.

Grupajul consistent oferit de Răzvan Ducan îi oglindeşte linia melodică şi vocea lirismului care s-a distins prin autenticitate şi fior transcendent în contingentul, de multe ori îmbâcsit de zgomote infernale: “e secolul XX, îi zic, acelea sunt maşini / şi-n fereastra acea luminată vorbeşte preşedintele Bush.”  (Gladiatorul de la  Şcoala din Capua).>>>>>>>>

De CLB

REPORTAJ-Elena Trifan:,,SĂRBĂTOAREA TĂMÂIOASEI, PIETROASELE, JUD. BUZĂU”

Localitatea Pietroasele, judeţul Buzău, este renumită pentru tradiţiile sale milenare, de cultivare a viţei-de-viei, cât şi pentru importantele descoperiri arheologice: tezaurul Cloşca cu puii de aur, castrul şi termele romane.

De câţiva ani a început să fie cunoscută şi pentru organizarea Sărbătorii Tămâioasei, aflată la a treia ediţie, eveniment ce are ca scop promovarea imaginii comunei, reînvierea unor vechi tradiţii folclorice, un elogiu adus roadelor pământului care de mii de ani le-au adus bunăstarea şi au constituit mândria localnicilor, crearea unei atmosfere de petrecere şi voie bună în rândul locuitorilor din această localitate, cât şi din alte zone ale ţării.

Pe tarabele frumos amenajate de producătorii din localitate şi din împrejurimi, poate fi admirată bogăţia strugurilor şi a sortimentelor de vinuri, din soiurile: Tămâioasă românească, Fetească neagră, Fetească regală, Riesling italian,  Merlot, Busuioacă de Bohotin,  Cabernet Sauvignion, renumite pentru varietatea culorilor: porfirie, rubinie, alb-verzuie, roşie strălucitoare, roşie strălucitoare roze, cu nuanţe ruginii-chihlimbarii, purpurie zmeurie cu tentă violacee; a gusturilor răcoritoare, plăcute, reconfortante, prietenoase şi catifelate; a aromelor puternice, persistente, de violete, trandafir, busuioc, tămâie, mirodenii, mere văratice, mure, prune uscate, ceară de albine[1].

Este nu numai o sărbătoare a vinului, ci şi a unor vechi tradiţii păstrate cu grijă de săteni şi de locuitorii din satele învecinate.


[1] Informaţia despre calităţile vinurilor a fost selectată din pliantul Pietroasa, Universitatea de Ştiinţe Agronomice şi Medicină Veterinară – Bucureşti

>>>>>>>>>

De CLB

INTERVIU-Elisabeta IOSIF în dialog cu dr. Eric Pearl – SUA

–          Stimate domnule dr. Eric Pearl, aş începe cu noua dumneavoastră  carte „Reconectarea” în care am descoperit un scriitor. Un titlu, care dezvăluie (fără subtitlu) un jurnal (confesiune) scris cu har şi talent. Deşi n-aţi dorit (cartea) aţi primit şi domnia voastră iniţierea într-un sistem de semne capabil de a fi înţeles, un alfabet al simbolurilor, având precum Orfeu, puterea de a vă „elibera cântul”. Şi pentru că Platon susţinea, că depinde de o reminiscenţă cunoaşterea noastră, şi că, de pildă cuvântul „durere” reaminteşte memoriei o senzaţie avută” (Diderot), cum descifraţi acum mesajele venite? Le percepeţi ca pe nişte forme simbolice?

Totul e simbolic, depinde doar cât de mult simbolism ne dăm voie să percepem. Dacă nu vedem niciun simbolism… şi asta e simbolic! Cele şase fraze care mi-au fost transmise în legătură cu această lucrare… Această lucrare e atemporală, ceea ce înseamnă că şi frazele sunt atemporale. Poate că memoria e o parte din procesul de reconectare, dar se poate şi să ne reconectăm la ceva ce a fost în univers dintotdeauna, dar nu a fost aici înainte. Şi, în acest caz, e ca şi cum ne-am conecta la ceva nou, dar ne conectăm la ceva ce este atemporal. Deci, uneori, oamenii cred – în mod eronat – că ne reconectăm la ceva care e doar vechi. De fapt, poate părea ceva întortocheat, dar în acelaşi timp, e destul de clar şi deloc complicat. „Suntem aici să îţi spunem să continui să faci ceea ce faci” – „a continua” pare a fi o mişcare înainte, dar lucrurile pot să continue în toate direcţiile în acelaşi timp, aşa că, în această stare de atemporalitate, mişcarea înainte este doar una dintr-un număr infinit de alegeri. Cu alte cuvinte, continuarea, de fapt, este expansiune. „Ceea ce faci este să aduci lumină şi informaţie pe planetă” – şi acestea sunt concepte care transcend limitarea prin dimensiune şi prin timp. „Ceea ce faci este să reconectezi catenele” şi „Ceea ce faci este să reconectezi corzile” – în reconectarea catenelor noastre de ADN, pentru a evolua către ceva mai complet, am descoperit clinic şi în laboratoarele de cercetare că nivelul de lumină pe care îl emite ADNul nostru se schimbă considerabil, este considerabil mai ridicat. Şi totuşi, „ceea ce faci este să reconectezi corzile” – corzile, desigur, fac parte dintr-o existenţă multidimensională, care poate fi experimentată doar dacă recunoaştem că nu există trecut, prezent şi viitor, că totul are loc în acelaşi timp. >>>>>>>>

De CLB

ESEU-Alexandru Florin ŢENE:,,DESTINUL LUI BYRON ÎN CONŞTIINŢA CRITICĂ A LITERATURII ROMÂNE A SECOLULUI XIX”

Încă din deceniul patru al secolului nouăsprezece a existat un interes pentru opera lui George Gordon Byron în ţările române când se fac primele traduceri. Literatura engleză, cunoscută de timpuriu prin operele luminiştilor, mai ales ale lui Shakespeare şi a unor preromantici, pătrunde viguros  în principate prin Byron înveşmântat în traducere franceză. Abia în ultimul sfert de veac a început să fie învăţată limba engleză, când în presa vremii apar mai adesea anunţuri de guvernante sau perceptori englezi. În 1843 se menţionează 15 titluri de Byron în cataloagele existente ale cabinetelor de lectură-“ secţii de împrumut “ ale librăriilor care înregistrau preferinţele publicului: catalogue des livres francais qui se donnent en lecture a la libraire de la cour de Frederic Walbaum Bucarest, 1838. Tot atunci se înregistrează volumul de Oeuvres completes de Lord Byron, 6 volume, Paris, 1837. de remarcat este faptul că toate veneau prin filieră franceză.Însă interesul pentru public erau romanele lui Balzac, Dumas, Scott, George Sand, Hugo, F.Cooper şi mulţi alţii.Într-o clasificare Lord Byron era clasificat pe locul 19-lea, cu 17 titluri.dar, în perioada aceea, traducerile erau toate făcute după versiunea franceză.

Cauzele pentru care Byron dintre toţi romancierii englezi a fost receptat în ţările române, influenţând literatura de la noi, a fost faima câştigată în europa prin mitologia romantică propagată, făcându-l unul din autorii cei mai populari pe continent. (Oxford Historoy of English Literature, Oxford, 1963, vol.X, p.415. ). Byron reprezenta mitul eroului prometeic în slujba  umanităţii înrobite,” un fel de zeu tutelar al literaturilor din ţinuturile sud-estice ale Europei”, cum scria D.Popovici.

Prima menţiune descoperită până acum a numelui Byron pe teritoriul românesc este scrisoarea consului francez Hugot către Chateaubriand din 9 mai 1824, din Iaşi, prin care se comunica vestea morţii poetului.( Chataubriand, Essai sur la litteratureanglaise et considerations sur la genie des homes, des temps et des revolution, Paris, 1836, vol.2.).>>>>>>>>

De CLB

POEZIE-Georgeta RESTEMAN:,,POEME ESTIVALE”

FURTUNA

Un vuiet năprasnic răzbate din zare

Se-ntunecă cerul cu nori duşi de vânt

Iar fulgere stranii ţintesc spre pământ

Lovind nemiloase şi munte şi mare.

.

Plânge pădurea sub ploaie şi geme

Şi ramuri se rup şi se scutură flori

Neputinţa-mi aduce în suflet fiori

Privesc năruirea-n decor de blesteme.

.

Se scurg ape repezi şi pline de lut

Şi totu-i cuprins sub furii de şuvoaie

Pământul musteşte sub lacrimi de ploaie

Speranţe-ngropând  în destinu-i durut.

>>>>>>>>>

De CLB

CRONICI, RECENZII, POLEMICI-Cezarina ADAMESCU:,,LITERATURA OMILETICĂ ŞI SAPIENŢIALĂ–ÎNDRUMAR DE ÎNŢELPCIUNE CULTICĂ ÎN ORTODOXIE”

Protopop Preot Gheorghe Nicolae Şincan, Ferestre către cer şi lume, Predici, Editura Nico, Târgu-Mureş, 2009

Aceste „ferestre” primesc şi împrăştie raze benefice, atât pe orizontală, cât şi pe verticală, spre cer şi spre oameni. Şi nici nu se putea altfel, de vreme ce fereastra este un obiect care filtrează Lumina şi totodată oglindeşte, ea constituie o modalitate de aerisire, dar şi de apărare împotriva frigului. Într-o fereastră îţi poţi vedea foarte bine chipul. Uneori, fereastra îţi poate oglindi şi sufletul. Este ceea ce doreşte autorul lucrării de faţă, părintele protopop Gheorghe Nicolae Şincan, de a ne oferi o ferastră, prin care să putem privi dar şi în care să ne putem vedea, aşa cum suntem.

Este ştiut că un toţi creştinii acced la tainele şi înţelepciunea pildelor evanghelice, dacă un au un îndrumar la îndemână pentru a-şi explica unele gesturi şi simbolistica lor în liturghie. De asemenea, pricep mai anevoie învăţăturile creştineşti dacă nu există o persoană consacrată sau un teolog să le explice pe îndelete. Nu toţi oamenii au credinţa infuzată de Duh, direct în suflet şi aceasta să le fie de ajuns. Majoritatea creştinilor caută permanent răspunsuri la unele nedumeriri, mai ales în timpurile din urmă, când s-au amestecat atâtea  lucruri în învăţăturile creştine şi când valorile morale s-au răsturnat, încât omul nu mai discerne binele de rău, adevărul de minciună, când se vede înşelat în aşteptările sale de oameni, de stat sau de instituţii.

De aceea, străduinţa unui preot de a explica unele pasaje din Evanghelia zilei, de a traduce unele fraze mai greu de înţeles şi de a le îmbogăţi cu exemple şi literatură din Filocalie sau din Sfinţii Părinţi, este cu adevărat meritorie.

Părintele Gheorghe Nicolae Şincan este un astfel de preot care şi-a asumat răspunderea de a “traduce” în limbaj accesibil omeliile duminicale şi ale timpului de peste an şi din diferite sărbători ale sfinţilor ori din Săptămâna patimilor, sau comemorări prilejuite de plecarea în eternitate a unor prsonalităţi mureşene, pentru a-i îmbogăţi pe credincioşi cu o salbă de meditaţii, cuvinte de reculegere, pilde, ilustraţii, povestioare, de mare folos sufletesc pentru noi, fiecare.>>>>>>>>

De CLB

PORTRETE-Liviu Florian JIANU:,,EL SMARANDACHEŞTE”

(DEDICAT DOMNULUI FLORENTIN SMARANDACHE)

Dacă ar scrie „Florentin Smarandache” şi-ar pierde farmecul. De aceea… „El smarandacheşte”! Pe româneşte, în spaniolă, în portugheză, în italiană, în engleză, în peruană, în ce îi cade în ureche.

Brazilian, american, chinez, italian, spaniol, portughez, peruan, şi cine mai ştie care cetăţean planetar,  Florentin este donator universal. De smarandachisme. Preţuri, curse de avion, curse de autobuz, feluri de mâncare, obiceiuri, ziare, atmosfere, muzee, pieţe, monumente, biografii, personalităţi, idiomuri, paradoxuri, umor, ironie, poezie, vorbe de duh, asociaţii de idei, dizertaţii matematice, fotografii, impresii, politeţuri, gramatici, comparaţii. Smarandachisme.

Când mă gândesc la el, când îi citesc numele, gândul mă duce, cu duioşie, la mamă lui Ion Creangă, Smaranda. Pasămite, Oltenia va fi fost să dea şi ea „o creangă” a paradoxului popular. Frate cu meridianele şi paralele.

În pragul sărbătorilor anului 2008, Florentin Smarandache, cel de departe, din State, dăruia românilor de acasă, şi din lume, în limbă romană, o carte de călătorii. „Frate cu meridianele şi paralele”. Un jurnalul al itinerariilor pe care le fac astăzi un Cook, un Magellan, un Columb, un badea Cartan – cu avionul, cu autobuzul, cu autoturismul, cu pasul – aducând la Curtea Regelui Cuvânt mirodeniile culturii şi tradiţiilor atâtor ţări şi popoare, smarandachind pe Globul zilelor noastre.. Care – de atâta bogăţie, şi de atâta sărăcie – parcă nu ne mai încape.

Asemeni lui Creangă, fost şi el, odată, preot de ţara, Florentin împarte. Tot ce asimilează. Are de unde. Are neuronul mult şi  mare. >>>>>>>>>

De CLB

POEZIE-Elisabeta IOSIF:,,VARA IUBIRII”

VARA  IUBIRII

Ai  venit din lumină.  Ai fost ca zarea

Verii. Îngenunchind la graniţe – talaz,

Prin zidul amintirii. Cu ochii tăi ai colorat şi marea,

Ca-n vis. Mi-ai reaprins ferestre de topaz.

.

Şi ne-am iubit. Ţi-am tulburat privirea

Cu alabastrul undei. Din cântecul proroc,

Prin braţele speranţei s-a prăvălit iubirea

Acolo, unde-n valuri şi visele-s soroc.

.

Mă mistuie şi astăzi azurul din adâncu-ţi

Nevoia îmbrăţişării  în prag de  lună nouă

Aplauzele mării lumina primenindu-ţi…

Iubirea mea  desculţă , călcând  prin vechea rouă.

Elisabeta  IOSIF

Iulie, 2010

>>>>>>>>

De CLB

CRONICI, RECENZII, POLEMICI-Cezarina ADAMESCU:,,SCRIITOR PE ZĂPADA DIN PALMĂ. O URMĂ ÎNSCRISĂ ÎN VEŞNICIE”

Valentin Marica, „În apa Duhului”, Jurnal de reporter în Ţara Sfântă”, Editura Nico, Târgu-Mureş,Volumul are ataşat CD-ul – In apa Duhului – cu secvenţe sonore din Tara Sfântă

Motto:

Eu mă aflu acum foarte aproape de Dumnezeu; şi nu îmi mai trebuie decât să întind mâna spre El”.

-Constantin Brâncuşi-

După un jurnal liric fascinant în care aflăm locuri şi imagini din Pământul Sfânt, scriitorul mureşean Valentin Marica întreprinde o incursiune iniţiatică, în sine şi dincolo de el însuşi, transpusă sub forma unui jurnal-reportaj, incursiune prilejuită de pelerinajul în Ţara Sfântă, moment crucial în existenţa fiecărui creştin de bună voire.  E vorba mai curând de un buchet generos de gânduri şi impresii, cu adiere de mosc, parfum după care ne-am deprins să-l recunoaştem pe autor, în toate cărţile sale.

Un om în căutarea Hiperboreei, a Raiului din care a purces înainte de începuturi. Nu timpul  proustian, pierdut şi apoi regăsit şi iarăşi pierdut îl preocupă pe Valentin Marica, ci Raiul. Iar nostalgia acestui Paradis pe care trebuie de pe pământ să-l recâştige, îi motivează demersul spiritual până la izvoarele sinelui. Însuşi motto-ul ales este foart nimerit: „Un Rai s-a închis undeva, deasupra noastră (…) Marea durere a existenţei terestre naşte şi sporeşte lipsa lui. Un sentiment de rămaşi-pe-dinafară ne dă surdul impuls de-a scăpa de această osândă, de a ne dezlega de acest blestem”. (Nichifor Crainic, Puncte cardinale în haos, Editura Timpul, Iaşi, 1996, p.85).

Călătoria întreprinsă la locurile unde se mai văd încă paşii Mântuitorului – este ea însăşi „o urmă înscripţionată în veşnicie”. O urmă cu multe puncte de convergenţă:

„Să vezi Izvorul Buneivestiri, Casa Sfântului Petru la Capernaum, Rotonda cu 18 coloane de piatră a Bisericii Învierii, Marea Tiberiadei sau Lacul Ghenizaret (Kinneret), pe care a mers Mântuitorul, cetatea unde Împărăteasa Elena a descoperit Sfânta Cruce, Via Dolorosa, locul aflării capului Sfântului Ioan Botezătorul, Mormântul Maicii Domnului sau urma ei inscripţionată în veşnicie, pe o piatră din Muntele Măslinilor, să vezi Muntele Sinai, Pustiul Hozeva, locul în care a fost înmormântat craniul primului om, Adam, chivotul de pe Sfânta Masă a Bisericii Învierii dăruit la 1844 de principele Moldovei, Mihail Sturdza şi soţia sa, Smaragda, Tabka înmulţirii pâinilor şi peştilor, să te îmbraci în cămaşa albă a acestor soli biblici e ca şi cum ai urca în Dudul lui Zaheu; spre a sorbi, apoi, cuvintele Mântuitorului: Zahee, grăbeşte-te şi te dă jos, căci astăzi trebuie să rămân în casa ta…”>>>>>>>>>

De CLB

REVISTE PRIETENE-George ROCA prezintă:SPICUIRI DIN FLUXUL DE ŞTIRI AL PORTALULUI «CARTE ŞI ARTE» (3)

PRIMUL PĂMÂNTEAN CARE A ZBURAT A FOST ROMÂNUL TRAIAN VUIA

Consiliul Judeţean Suceava şi Biblioteca Bucovinei a organizat o expoziţie de carte şi fotografie în memoria lui Traian Vuia (17 august 1872 – 3 Septembrie 1950). Record istoric absolut: Primul zbor al omului – 18 martie 1906. Traian Vuia a realizat primul zbor autopropulsat (fără catapulte sau alte mijloace exterioare) cu un aparat mai greu decât aerul,.Pe 18 martie 1906 la Montesson, lângă Paris, La 3 septembrie 1950 se stinge din viaţă la Bucureşti, fiind înhumat în cimitirul Bellu. A fost ales membru de onoare al Academiei române, pe 27 mai 1946. Este înmormântat la cimitirul Bellu din Bucureşti. Astăzi Aeroportul Internaţional Timişoara îi poartă numele. Vuia a construit, în 1918 şi 1922, două elicoptere, în colaborare cu Marcel Yvonneau, care aveau mai multe rotoare de sustentaţie, cu axe separate. Dintre creaţiile lui Vuia mai amintim torpila aeriană, realizată, în 1917, împreuna cu Victor Tatin (1847-1917) şi generatoarele de aburi, de joasă şi înaltă presiune (1925).

Expoziţia de carte conţine volumele:

  • Iacovachi, Ion, Cojocaru, Ion – TRAIAN  VUIA; Savanţi Români – Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică – Bucureşti, 1988
  • Lipovan, George, Inventatorul Traian Vuia – Preludii, Editura Didactică şi pedagogică, Bucureşti, 1972
  • Lipovan, George, TRAIAN VUIA, Orizonturi: Mărturii, Editura Ştiinţifică, Bucureşti, 1966
  • Lipovan, George, TRAIAN VUIA – Inventator şi realizator al zborului mechanic. Colecţia S.R.S.C. (Colecţia Societăţii pentru Răspândirea Ştiinţei şi Culturii), Editura Tehnică Bucureşti, 1956.
  • Lipovan, George,TRAIAN VUIA, Un pionier al aviaţiei moderne, Editura Facla, Timişoara, 1972
  • Lipovan, George, Traian Vuia – Realizatorul zborului mecanic, Editura de Vest, Timişoara, 2002 (Ediţie revăzută).

>>>>>>>>

De CLB

INTERVIU-Elisabeta Iosif şi Ovidiu Bufnilă-Despre comunicare-„Cum comunicăm între noi şi de ce o facem!?…”

Comunicăm în multe feluri. Prin culori, prin sunete, prin gânduri, prin simboluri. Dar orice comunicare presupune o strategie. .”- Ovidiu Bufnilă


Elisabeta Iosif: Ideea de “comunicare” propusă e deosebit de importantă în acest deceniu de secol 21. Mie mi se pare că nu prea mai ştim să comunicăm între noi. A început să dispară dialogul. Incercăm să ne apropiem doar prin ceea ce scriem, prin ceea ce gândim. Mulţi cred că avem nevoie de o anume tactică pentru a ne face înţeleşi. În şah , de pildă, „Tactica înseamnă să ştii ce să faci, atunci când se poate face ceva”.

Ovidiu Bufnila: Întotdauna se poate face ceva. În cel mai crunt război poţi găsi soluţia salvatoare. Pentru asta ai nevoie însă de clarviziune, de tact, de ştiinţă şi de inspiraţie. Şi, mai ales, să nu gândeşti în mod rigid şi nici să-ţi imaginezi cumva că deţii adevărul.

Elisabeta Iosif: Spuneai că orice comunicare presupune şi o strategie. Pentru şahişti, ca să rămânem la acelaşi exemplu, “strategia înseamnă să ştii ce să faci, când nu prea există soluţii”.

Ovidiu Bufnilă: Strategia înseamnă Viziunea în carne şi oase. Soluţiile vin după Strategie. Atunci când ai decis că asta e Strategia, vin şi soluţiile. Soluţiile bune pot înlesni punerea în practică a unei Strategii aşa cum şi soluţiile proaste pot potenţa o Strategie. Totul ţine de Strateg. De el şi de oamenii lui. Ţine de inspiraţia de moment, de cunoaşterea sau necunoaşterea terenului. Numai că ideea de câmp de luptă s-a schimbat total în Era Complexităţii. Câmpul Informaţional e regina războiului, a strategiilor şi a miraculosului din Comunicare.>>>>>>>>>

De CLB

EVENIMENT-Dan LUPESCU:,,Revista Internaţională STARPRESS şi-a premiat caştigătorii”

Biblioteca orăşenească A. E. Baconsky – Călimăneşti (Vâlcea)

Liga Scriitorilor din România – DESANT BENEFIC
Revista Internationala STARPRESS si-a premiat castigatorii

Prag de Sf. Maria Mică, în staţiunea balneară Călimăneşti, judeţul Vâlcea. Lansări de cărţi, opinii incitante, lecturi de versuri în primă audiţie, atmosferă colocvială, prietenoasă. Corolă de lumini ale spiritului, roditoare …ploaie de oameni ai condeiului veniţi de la Cluj – în spaţiul de graţie al Bibliotecii orăşeneşti A. E. Baconsky.

****

După-amiaza zilei de marţi, 7 septembrie 2010, va dăinui în inimile şi cugetele celor 55 de participanţi la inspirata manifestare literară generată de familia Al. Florin Ţene, Titina şi Ionuţ Ţene, scriitori cu obârşii vâlcene, răsădiţi, în urmă cu decenii, în capitala culturală a Transilvaniei: Cluj-Napoca, reveniţi acum, în mirifica zi de septembre, la obârşii.

Într-o ambianţă destinsă şi distinsă – conturată cu aportul moderatorului Petre Petria şi al celui dintâi vorbitor: ing. dr. Mihai Sporiş -, a fost lansat cel mai proaspăt prunc literar al doamnei Titina Ţene: volumul de versuri Scaunul harului, s-au făcut referiri la noutăţile editoriale semnate de Al. Florin Ţene: Cărticică de dat în leagăn gândul, respectiv, Cu inima în palmă, ori ale fiului celor doi, Ionuţ Ţene: Roşu de Lună.>>>>>>>>>

De CLB

ÎNSEMNĂRI-Elena BUICĂ:,,ZILE ÎNSEMNATE”

Motto:

A sosit vacanţa

Cu trenul din Franţa,

Cărţile pe foc,

Hai copii la joc!

Fără să fim superstiţioşi, când cernem evenimentele care au rămas înscrise mai viu în memorie, constatăm că apar de-a lungul mai multor ani câteva date în care se succed întâmplări înrudite între ele şi dacă le punem cap la cap, dau o anume culoare vieţii noastre. În afara zilelor de naştere şi a sărbătorile care se succed anual, se încheagă făptura unor date care ne privesc personal. Pentru toată lumea civilizată, ziua începerii anului şcolar este o zi care ne întoarce faţa cu ani în urmă la lungul şir al începutului de an şcolar, cu precădere spre ziua de neuitat a clasei întâi, a primului contact cu şcoala, cu banca şi draga noastră învăţătoare, DOAMNA, în cuvântul căreia credeam aşa cum credeam că ziua urmează după noapte.

Trăiesc şi eu ca oricare adierea primelor amintiri pentru pregătirea anului şcolar, cu uniforma nouă, cu ghiozdan în care, pe vremea mea, stătea la loc de cinste tăbliţa marcată  cu liniuţe roşii pe o faţă şi cu pătrăţele pe cealaltă, iar  pe marginea de lemn, printr-o găurică, erau legate de două sforicele buretele de şters tăbiţa şi condeiul de care trebuia să avem grijă să nu se frângă şi să ne aducă  vărsarea de lacrimi pentru o asemenea întâmplare. Lângă tăbliţă, stăteau alături puse cu multă grijă, aritmetica şi abecedarul cu multe poze colorate şi cu primele litere şi cuvinte pe care le memorasem din zbor, dar simulam descifrarea cu o anume intonaţie care însoţea degetul arătător plimbându-se pe pagină: O-I… OI.  În clasele următoare grija mare era pentru felul cum duceam în mână călimara cu cerneală, ţinută drept, ca să nu se verse, în timp ce tocul cu peniţa stăteau în penar aranjate cu multă grijă. >>>>>>>>

De CLB

POEZIE-Cezarina ADAMESCU:,,DIMINEAŢA, TOAMNA” (SONETE MISTICE)

TU SINGUR, DOAMNE, EŞTI

Mi-a mai rămas un strop de efemer

Dar ce să fac cu el Preasfinte Doamne

Iubirea e destin şi-atâta-ţi cer

Să nu-l îngropi în frigul unei toamne.

.

Sunt  Doamne, iar lihnit de gingăşie

Şi sunt flămând de mângâieri uşoare

Un cerb boncăluind în vis mă-mbie

Chiar dacă amintirea mă mai doare.

.

Mai dă-mi o şansă Doamne de iubire,

Un strop mărunt, o lacrimă, un cât

În faţa veşniciei, doar atât

Să mă agăţ din nou de fericire.

.

Să mai ridic un monument în vis

Să mă trezesc iubind, în Paradis….

>>>>>>>>>>>

De CLB

CRONICI,RECENZII, POLEMICI-Cezarina ADAMESCU:,,UN POET SUB OBLĂDUIREA LUMII”

Lazăr Lădariu, „Vâslele timpului”, Antologie, Editura Nico- Târgu-Mureş

Lazăr Lădariu este un nume sonor, care s-a impus în lirica românească a ultimului sfert de veac, cu numeroase apariţii editoriale care au suscitat aprecieri de la vocile criticii româneşti de marcă. El şi-a căutat şi şi-a găsit drumul propriu, distigându-se prin modernitate, originalitate, timbru şi substanţă poetică de neconfundat.

Lazăr Lădariu ne propune o antologie de autor, un  florilegiu din întreaga sa creaţie.

Volumul de debut, „Câmpuri cosite de ceaţă”, apărut la Editura Dacia, Cluj-Napoca, în 1985, cu o prefaţă de Alex. Ştefănescu intitulată: „Modernitatea unui tradiţionalist”, volum distins cu Premiul Asociaţiei Scriitorilor din Târgu-Mureş – oferă o selecţie riguroasă pentru această Antologie.

Simbolistica abordată încă din titlu şi chiar de la primele poeme, dezvăluie în Lazăr Lădariu un poet de concepţie modernă, cât se poate de ancorat în cotidian, cu reflecţii de o anumită structură conceptuală care se disipează în peisajul oniric propriu marilor modele universale.

« Eu sunt acela, / fiul marelui miriapod / din al şaptelea cerc / peste cerul rupt în două / de şarpe” – spune poetul în deschidere (În armura cu mii de picioare), lăsându-ne să privim, printr-un colţişor de fereastră, atât cât ne permit dioptriile.

Universul său este, ontologic vorbind, închis cu un lacăt şi cheia se află în mâinile autorului. Într-o zi şi o oră anume, însă, putem pătrunde lejer în acest luminiş, trăgând cu coada privirii exact în fântâna cu apă dulce a sinelui. >>>>>>>>

De CLB

REPORTAJ-Elena Trifan:,,SĂRBĂTOAREA BUJORULUI DE MUNTE”

În dragostea sa pentru frumos omul a dedicat sărbători florilor: lalelelor, liliacului sălbatic, narciselor, bujorului de munte, sânzienelor, alese datorită abundenţei cu care cresc în anumite locuri.

Sărbătoarea Bujorului de Munte “un arbore micuţ, înalt de cel mult 36 cm., puţin ramificat, cu frunze persistente, ca de piele, netede pe margini şi cu flori micuţe, ca nişte cupe de culoare roşu-purpuriu, care stau grămadă pe vârful ramurilor, împrăştiind un plăcut miros, sănătos şi dătător de viaţă” (site-ul comunei Gura Râului), în localitatea Gura Râului, judeţul Sibiu a fost iniţiată cu şapte ani în urmă.

În acest an sărbătoarea s-a desfăşurat la începutul lunii iulie, la ieşirea din sat în locul numit Coada lacului, pe un platou situat la poalele munţilor şi ale barajului, pe malul stâng al râului Cibin, într-o atmosferă blândă şi relaxantă prin verdele pădurilor tinere, prin aerul proaspăt şi răcoros, prin limpezimea şi susurul duios al râului Cibin şi al pârâiaşului care se varsă în el.

Suntem uimiţi de vastitatea spaţiului pe care se desfăşoară sărbătoarea care oferă distracţii şi surprize pentru persoane de vârste diferite.

În prima zi asistăm la unul din cele mai originale spectacole feerice, nocturne, o sinteză de tradiţie, creaţie, hărnicie, ospitalitate, dragoste de frumos şi de locurile natale.

Spectacolul folcloric desfăşurat pe o scenă în aer liber este completat de cel culinar, ce aminteşte de vechi tradiţii păstoreşti.

În întunericul nopţii străpuns de lumina reflectoarelor şi a focurilor de lemne, bărbaţi şi femei îmbrăcaţi în costume populare, cu contraste de alb şi negru, pregătesc la ceaun mâncăruri tradiţionale: mămăliguţă, sarmale, tochitură, tocăniţă ardelenească, cocoloş sau friptură şi mici la grătar.>>>>>>>>>

De CLB

ESEU-Al. Florin ŢENE:,,FERICIREA DE A FI CONDAMNAT DE CONFRAŢI”

Mai întotdeauna la români s-a adeverit, de-alungul istoriei, apoftegmele „Să moară şi capra vecinului” sau „Nimeni nu este profet în ţara lui”. În acest sens Panait Istrati spunea: „Câtă vreme un secret e ferecat în tine, e robul tău. Cum l-ai spus altuia eşti tu robul lui!”. Codiţiile  istorice a impus şi trădarea din partea confraţilor, precum Iuda a făcut-o cu Iisus, intelectualul devenind robul secretului.

După ocuparea României de către armata sovietică(rusă) şi impunerea cu forţa a unui regim de sorginte comunistă a început prigoana împotriva intelectualilor şi a tuturor persoanelor, indiferent din  ce clasă socială  făceau parte, a căror idei şi manifestări erau suspectate că ar fi împotriva noului regim. Un rol important în arestarea şi închiderea acestora l-au avut „iudele” din preajma celor ce se opuneau regimului şi care aveau alte idei decât cele marxist-leniniste. Aceştia erau cunoscuţii, chiar aşa zişi prieteni ai celor anchetaţi şi întemniţaţi în gherlele morţii. Fără sprijinul acestor cunoscuţi şi „prieteni” sau confraţi mâna lungă a securităţii nu ajungea la victime.

Exemple sunt destule!

Scriitorul Marcel Petrişor a vorbit în redacţia „Teatru”, în 1957, că  urmează mişcări studenţeşti şi unul din confraţi la turnat la Securitate, iar Ştefan Aug.Doinaş a fost arestat pentru omisiune de denunţ, făcând un an de închisoare.

Paul Goma a fost condamnat la 2 ani de închisoare şi cinci de deportare în Bărăgan pentru că la un seminar la Şcoala de Literatură a citit un fragment de roman în care critica regimul comunist. Cineva din colegii săi prezent la seminarul de creaţie l-a turnat.>>>>>>>

De CLB

CĂRŢI ÎN CURS DE APARIŢIE-Ştefan Doru Dăncuş:,,BĂRBATUL LA 40 DE ANI”

Declaraţia lui E. T. la 40 de ani: Pentru orice eventualitate, am făcut rocada, am inversat polii comportamentali. În autobuze, cedez locul persoanelor vârstnice. Dacă stau la coadă, las bătrânii să-şi cumpere bilet înaintea mea, acum ştiu că drumul, calea, călătoria etc. este un moment de mijloc pentru umanitate.

N-am mai tipărit de multă vreme vreo carte, lăsând “înaintaşilor” posibilitatea de a-şi bandaja timpul cu neobişnuitele, grelele, întristătoarele, lăcrămoasele lor observaţii asupra vieţii omului pe pământ. Nici unei edituri nu-i dă prin gând că s-ar putea altceva – sunt covârşit de înţelepciunea acestora într-o ţară săracă în care vocaţia mea de profet jigneşte gloata burtoasă a şefilor de închisoare.

Îi las pe bătrâni să-mi dea lecţii, îi ajut să treacă strada, eu am destul timp să-mi popularizez înţelepciunea, deşi după aceşti 83 de ani de efuziune, nimeni n-are nevoie de elucubraţiile unui moşneag. Iubesc bătrânii, îi ajut să aibă parte de cât mai multe dimineţi iar ei – de necrezut! – mulţumesc lui Dumnezeu, nu mie, pentru cei 300-400 de dolari pe care i-am îndesat în anii lor cangrenaţi de impotenţă şi lipsuri materiale.

Cerşetorii te înconjoară iuţi şi guralivi, “dă-mi o mie”, zice unul, “dă-mi o ţigară”, “n-ai o bucată de pâine?”, “sunt orfan de mamă”, se milogesc alţii, te-au prins exact la 40 de ani între ei, între România şi banii tăi, între sandwich-urile tale – odată cu ei intri în ţara cea adevărată, acolo unde-i şi viaţa ta, covorul roşu – patima ta, cerşetorii ar trebui să vină pe rând, nu toţi deodată, ca nişte blânzi şi neaşteptaţi ierbivori care apar de bună voie în bătaia puştii, ar fi frumos, cu becurile verzi, albastre, galbene şi roşii, cu barierele puse ori ridicate, geamul compartimentului tău e securizat “eu am cuşca mea/ şi mă mândresc cu ea” – îţi plesneşte capul de tobe şi trompete pionereşti, pe catargul din faţa şcolii, tricolorul patriei încearcă să se înalţe dar cade, inexplicabil, pe masa unei tinere judecătoare din oraşul românesc Sibiu care condamnă la foame doi copii.>>>>>>>>

De CLB

CRONICI, RECENZII, POLEMICI-Cezarina ADAMESCU:,,INTERFERENŢE. ZECE IPOSTAZE ALE ÎNTÂMPLĂRII DE A FI”

EUGEN DORCESCU, „Poemele bătrânului – Poemas del viejo”,

* Traducción del rumano –  Elegii, Editura Mirton, Timişoara, 2003 – : Rosa Lentini y Eugen Dorcescu. Apărute, sub titlul Elegii – Elegías, în revista on-line “Cetatea lui Bucur”, Bucureşti, nr. 16, 17 iunie 2010. De asemenea, în “Banat”, 6, 2010.

Rareori, poate de la Iannis Ritsos sau Odysseas Elytis mi-a fost dat să fiu străbătută de atâta fior dramatic şi liric în acelaşi timp, ca  în „Poemele bătrânului”, grupajul de versuri bilingve, în traducerea distinşilor Rosa Lentini şi a lui Eugen Dorcescu, de curând descoperite şi asumate integral, fiind citite sporadic în revistele on-line.

Personajul care îşi arogă poemele, respectiv „Bătrânul” – cu o existenţă ontică incertă, la limita realului cu suprarealul, atemporal şi aspaţial, ubicuu şi ascuns în acelaşi timp, îşi revendică dreptul la viaţă şi, mai mult, dreptul de a ne locui şi de a-şi pune amprenta pe fiinţa noastră cu aceeaşi dezinvoltură cu care, puternic şi slab în acelaşi timp, ne ia în posesie.

Bătrânul este o persoană carismatică. El a trăit îndeajuns ca să nu se mai mire de nimic, precum muntele, precum marea, precum vechiul cer care primeşte în braţele sale orice. Bătrânul poate trăi în noi şi în absenţa noastră, mai mult chiar decât în prezenţă, iată, ne populează absenţa, golul sufletesc, ne descoperă spaimele, îndoielile, singurătăţile. El a găsit o formulă magică pentru supravieţuire în deşertul în care ne situăm, fie că vrem, fie că nu: „Bătrânul /

şi-a simplificat, / şi-a geometrizat / afectele. Spune / că ierarhia iubirilor sale /

începe cu Iah Elohim, continuă / cu soţia, nepoţii, fiicele, cu / părinţii şi fraţii – / cei după trup, cei întru credinţă-”. Ajuns la un asemenea grad de asimilare a realului şi mai ales a imaginarului, Bătrânul „se opreşte la semeni, / diluându-se enorm, pentru a-i / cuprinde pe toţi, pentru a / se distribui egal fiecăruia, / se întoarce apoi, revine la / el însuşi, încrezătoare”.>>>>>>>

De CLB

PROZA-George PETROVAI:,,IVAN SERGHEEVICI TURGHENIEV ŞI UBICUITATEA LUI ARTISTICĂ”

În satul Spasskoe-Lutovinovo din fosta gubernie Oriol este linişte în această minunată după-amiază de vară. Asta în cazul în care te-ai obişnuit să nu iei aminte la puseurile civilizaţiei ce rănesc tăcerea prin duduitul motoarelor şi clacsoanele maşinilor şi, desigur, dacă priveşti cu detaşare grupurile de turişti care se îndreaptă spre fostul conac al lui I.S.Turgheniev ori vin dinspre el.

Atent doar la ciripitul şi hârjoneala păsărelelor, căci auzul lui nu este deprins să sesizeze uruielile şi scrâşnetele actualei civilizaţii, pe terasa imensului conac cu peste 40 de camere îşi face apariţia însuşi Ivan Turgheniev. Este întocmai aşa cum îl ştim din tablourile de epocă: cu surtucul negru încheiat până la ultimul nasture, cu părul alb şi lung pieptănat cu oarecare cochetărie, trăsăturile armonioase ale unui adevărat aristocrat şi fruntea amplă de gânditor.

Cu paşi rari şi neauziţi, el străbate terasa până la şezlongul pe care cade umbra deasă a copacilor seculari din uriaşul parc al conacului. Se aşează cu un geamăt uşor în scaunul confortabil, apoi îşi pune palmele cu degetele lungi şi albe pe braţele acestuia şi timp îndelungat urmăreşte pe cerul înalt al verii mişcările lenevoase al norilor alburii şi schimbători, în timp ce urechile i se desfată ba cu trilurile privighetorilor, ba cu ţârâitul greierilor.

Deodată tresare şi întoarce uşor capul spre dreapta, unde simte prezenţa Daimonului, aşezat la rândul lui într-un fotoliu confortabil.

Daimonul: Te-ai speriat, Ivan Sergheevici? Şi eu care credeam că te-ai obişnuit într-atât cu mine, încât apariţiile mele nu mai au cum să te surprindă…

I.S.Turgheniev: (cu mâna la frunte şi vocea obosită): O, da, de obicei aşa este. Dar asta-i o situaţie atât de neobişnuită! Doar mă aflu în casa părintească, la ceasul amintirilor.

>>>>>>>>>>

De CLB