De CLB

EDITORIAL-ELISABETA IOSIF:,,TRADIŢII ŞI OBICEIURI DE CRĂCIUN”

Mărginimea  Sibiului

În decembrie, luna unor importante manifestări tradiţionale, prilejuite de sărbătorile sfinte ale Crăciunului, se declanşează încă din prima săptămână evenimente ce adună populaţia majoritar românească  din localităţile de la poalele munţilor Cindrelului, Cibinului şi Lotrului la sărbătoare cu străvechiul port popular, elegant, brodat, în alb – negru   pentru a desfăşura prin cânt şi dans datini străvechi.  Din 6 decembrie 2010 şi până în 7 ianuarie 2011 tradiţia e respectată atât de copii cât şi de tineri sau vârstnici. Cetele de copii colindă, se constituie cetele de juni, se dansează, se organizează concerte, se interpretează scenete ale crailor –  vestind naşterea Domnului.

„Ar trebui să vezi cândva Gura Rîului, ca să înţelegi ce-nseamnă colţ de rai cu străveche tradiţie în cultura românească” spunea Lucian Blaga.

Organizând alături de săteni asemenea manifestări tradiţionale, Simina Câmpean din Gura Rîului îmi vorbea despre feciorii pe care i-am văzut dansând cu clopurile împodobite cu rozete de păun, cum s-au întâlnit să depună  „arvuna” şi să se înscrie în ceată pentru a aduna bucatele cu  „chelteu”  în ajunul  Crăciunului. Vor intra în biserică în ziua de Crăciun fără ornamentele de pe cap fiind prezenţi la concertele de colinde iar  a doua zi vor dansa în faţa bisericii, împodobiţi , ca de sărbătoare.

„Îmbracă-te româneşte”

Nici nu se puteau altfel desfăşura aceste evenimente decât în port popular şi la Sălişte cu petreceri asemănătoare şi cu întâlniri ale cetelor de juni. Profesorul Viorel Dumitru Păiş mi-a povestit despre implicarea copiilor în spectacolele ce vestesc naşterea Domnului. I-am  văzut  cu pălării şi costume pline de fundiţe colorate, recitând textele lungi din sceneta irozilor, craii fiind alături de cetele de juni  şi în dans tradiţional. Totul culminează în 28 decembrie cu întâlnirea tuturor junilor din Mărginimea Sibiului, eveniment despre care ne-a împărtăşit  amănunte primarul oraşului Sălişte, dr. Teodor -Dumitru Banciu, care consideră încheierea sărbătorii cu Hora Unirii din Piaţa Junilor , drept „Milcovul din Transilvania”.

>>>>>>>>>

De CLB

EVENIMENT-Marian Dragomir, Călin Dengel:DECERNAREA PREMIILOR CONCURSULUI NAȚIONAL LITERAR “CETATEA LUI BUCUR”

Într-o zi de sâmbată în care soarele părea să își înghețe zâmbetul sub beteala norilor zgribuliți peste pământul zecilor de popoare, un eveniment literar a pus în mișcare zeci de oameni. Mișcările rectilinii și unifome au ghidat pașii către Biblioteca Metropolitană București unde … poeticul și muzicalul și-au dat întâlnire în sufletele celor ce pășeau pe trepetele abrupte ale discursului poetico-muzical al laureaților premiilor concursului Cetatea lui Bucur.
Asemeni cetățenilor Atenei, acestă întalnire a fost prevăzută să se ghideze după spiritul Minervei care a poposit preț de trei ore în cadrul unui grup dornic să evadeze din mundanul lutului ce îi împresoară și să își înalțe spiritul, limitându-și cunoșterea practică pentru a accede spre cea luciferică, după cum spunea cel ce a hoinărit Lancrămul și a dat poezii noastre o formă metaforică revelatoare pentru descifrarea tainelor Marelui Anonim.

După intrarea în mediul propice, asemeni basmului marcat prin obiecte și elemente magice sugerând eliberarea de încătușările terestre, au luat loc la prezidiu primele invitate: Calliope, muza poeziei epice, Erato, muza poeziei erotice, Euterpe, muza poeziei lirice și Melpomene, muza tragediei umane, apoi din partea ontologicului au prezidat Elisabeta Iosif, Nicoleta Stavrache și Paul Polidor. Într-un colț sub infleunța unei ale surori uitate din cele 9 ale bătrânului Zeus, Polyhymnia, glasul Doina Ghițescu a încântat publicul prin lecturile poeziilor laureaților.

Primul căruia i s-au așezat laurii atenieni a fost si cel mai “tânăr” dintre participanti, din țara unde frunza arțarului flutură mai presus de altele, Canada. La cei 90 de ani Olimpul și Lira i-au surâs oferindu-i șansa afirmării pe plaiurile unde Bucur își cânta fluierul atât de dulce.
Următorul ce a urmat pe podiumul oferit de sufletele celor prezen
ți a fost Ionuț Țandără primind premiul “NICHITA STĂNESCU”, pentru bilingvismul versului alb. Andre Breton, Arthur Rimbaud, Stephane Mallarme, Guillaume Apollinaire și alții au vegheat asupra lecturării textelor în limba franceză în timp de Doina Ghițescu a oferit varianta în graiul nostru.>>>>>>>>>>

De CLB

ÎNSEMNĂRI-Elena BUICĂ:,,UN CRĂCIUN DEOSEBIT”

De când m-am apucat de scris, în fiecare an am relatat despre obiceiurle şi tradiţiile care fac să se asemene între ele zilele Crăciunului din toţi anii. Anul acesta mi-am propus să scriu despre deosebirile dintre ele, căci fiecare Craciun, ca tot  ce alcătuieşte lumea asta, este un unicat.

Într-un fel trăiam sosirea lui Moş Crăciun cu tot alaiul lui de bucurii când credeam cu toată fiinţa noastră că el există cu adevărat, când îl asteptam şi-l vedeam şi altfel când ne fura somnul şi el venea pe furiş, iar a doua zi găseam darul pe masă şi îi căutam înfriguraţi urmele pe zapada din curte. Altfel îl aşteptam când începuse îndoiala şi mai apoi certitudinea că e doar un mit, dar noi ne jucam rolul mai departe. Altfel îl aşteptam în perioada adolescenţei când în noi se năşteau fiorii necunoscuţi şi nenumiţi despre care nici nu ştiam că se poate vorbi pentru o fiinţă pe care am fi putut-o întâlni în aceste zile şi una era  dacă ne-ar fi răspuns din privire şi alta dacă nu ne-ar fi băgat în seamă. În tinereţe, una era dacă persoana iubită era lângă noi şi alta  dacă se afla lângă altă persoană. De-a lungul anilor, complexitatea vieţii ne-a adus 1001 de motive care ne diferenţiau aceste sărbători, ne făceau ca mâncarea să fie mai gustoasă, sau să ne ia pofta de mâncare, zăpada să ni se pară mai albă, sau să-i simţim numai răceala sâcâitoare. Altfel putea fi întelesul cuvintelor din biserică, mai adânci sau ascultate cu gândul pironit în cine ştie ce punct dureros ori prea înaripat de care nu puteam scăpa nici aici. Una este să îl primeşti pe Moş Crăciun în zile de pace şi alta în timp de război. Şi ca să ajungem la un aspect al zilelor noastre, una este să petreci Craciunul în străinătate, chiar daca te bucuri de toate frumuseţile şi bunătaţile, dacă  sufletul caută drumul de întoarcere, acolo unde ştie el că este cu adevărat „acasa” şi alta este să fii alături de ai tăi şi în ţara ta, chiar dacă sunt multe neîmpliniri, căci Moşul are puterea ca în aceste zile, să mai şteargă din suferinţe şi să pună în loc lor un crâmpei din armonia cerească.>>>>>>>>>

De CLB

REPORTAJ-Gabriela Căluţiu-Sonnenberg:,,Spania – Magii cum sosiră”

Cum e Crăciunul în Spania? Subiectul pare banal, dar tot mă pune în încurcătură. Fireşte, Crăciunul e acelaşi peste tot, premizele religioase sunt identice: cu toţii suntem creştini şi ne inspirăm din aceeaşi biblie. Însă mă tem că paralelele rămân, cuminţi, prin biserici. Pentru că, de cum iese din locaşul de cult, Crăciunul îmbracă straie surprinzătoare, altele decât cele cu care ne-am obişnuit noi acasă.

În satul ardelean în care am copilărit, luam primul contact cu „Moşu’” pe 6 decembrie, când ieşeau pe înserate „Nicolauşii” saşi pe stradă. Pocneau ameninţător din bice şi somau copiii să fie cuminţi. Aveam o frică teribilă de ei, chiar dacă bănuiam că, la cât de cuminte eram, nu m-ar fi băgat tocmai pe mine în sac. Dar parcă poţi să ştii? Nici băiatul vecinilor – Culiţă al lu’ Ştefenel – nu făcuse cine ştie ce năzbâtii în anul în care l-am văzut iţindu-şi capul dintr-o gură de sac, din cârca unui moş zelos nevoie-mare. Abia peste ani aveam să aflu că era acolo de bunăvoie, la schimb contra unei pungi de boboroanţe.

Şi pe Costa Blanca adie vântul înnoirii de pe data de 6 decembrie, dar motivul e mai prozaic: naţiunea sărbătoreşte cu alai Ziua Constituţiei. Familiile de la oraş îmbracă hainele de duminică şi se plimbă alene pe falezele Mediteranei, asaltând ca la comandă hotelurile de lux şi restaurantele scumpe. „Puente” – puntea –  e minivacanţa care uneşte zilele libere de 6 şi 8 decembrie (Întâmpinarea Fecioarei Maria) cu weekendul cel mai apropiat. Se umplu casele rămase pustii după vară iar forfota turistică proprie sezonului estival ia litoralul cu asalt. Cât despre Moş, nici urmă!

Uşor zburătăciţi şi bucuroşi de oaspeţi, noi, localnicii, ne scuturăm veseli după plecarea „invadatorilor”, căci începe să miroasă a halviţă de Crăciun de prin fabricile din Alicante şi Jijona, responsabile pentru exportul în întreaga lume a hrănitoarei delicatese lipicioase, frământată din migdale pisate şi miere. >>>>>>>>>>

De CLB

REPORTAJ-Zaharia BONTE:,,PELERINAJ ÎN ŢARA SFÂNTĂ (2) BETLEEMUL IUDEII”

„Şi tu, Betleeme Efrata, măcar că eşti prea mic între cetăţile de căpetenie ale lui Iuda,

totuşi din tine Îmi va ieşi Cel ce va stăpâni peste Israel, şi a cărui obârşie se

suie până în vremuri străvechi, până în zilele veşniciei”. Mica 5:2

Nu ştiam că Ierusalimul nu are aeroport, aveam să aflăm şi asta printre multe alte lucruri importante sau mărunte despre „ţara sfântă” pe care le-am descoperit cu acest prilej. O ţară mică pe care o străbaţi în  3-4 ore de la un capăt la altul nu are nevoie de aeroport în fiecare oraş. Totuşi măcar două există: cel din Tel Aviv, care ne-a fost de folos şi nouă şi altul în extremitatea sudică a ţării, la Eilat.

Dar, apropo, chiar nu ştiţi de ce nu are Ierusalimul aeroport şi avioane? Când un jurnalist pasionat şi motivat, merge în pelerinaj, investigaţiile lui iau turnuri şi întorsături cu totul neaşteptate, aşa că iată un prim răspuns; adică două!  Iar pe măsură ce aflu mă îndatorez să vi le fac cunoscute şi pe celelalte, să vi le spun tuturor, dragilor:

– Toate cele trei religii mari care îşi au obârşia omenească şi vestigiile istorice sfinte aici, proclamă Ierusalimul sfânt şi legat cu cerul prin alte căi decât cele aeriene omeneşti. Din punct de vedere al legăturilor cu lumea, „sfinţii de aici”, nu doar că proclamă, dar şi dau dovadă de ’vrăşmăşie durabilă’ cu tot ce este durat pe baze laice şi zidit după metode lumeşti şi făcut de mâini omeneşti; aşa că în fiecare zi proclamă înălţarea Ierusalimului şi în fiecare zi se tem şi luptă împotriva distrugerii lui şi mai îngrozitoare decât au făcut-o asirienii, babilonienii, romanii, arabii, turcii, cruciaţii…

>>>>>>>>>>

De CLB

EVENIMENT-Elisabeta IOSIF:,,ACADEMICIENII NOŞTRI”

Liga Scriitorilor din România, Filiala Bucureşti  are din luna decembrie, 2010 printre membrii săi un academician al Academiei Oamenilor de Ştiinţă: dr. ION  M. PUŞCĂ, un  oenolog  renumit, cu importante premii şi distincţii în ţară şi în străinate. Una dintre cărţile, pe care  la înscriere în L.S.R. în 2009,   le-a enumerat în fişa sa de scriitor a fost “Vechi soiuri româneşti de viţă de vie”, considerată printre cele mai valoroase apariţii editorial din lume, premiată la Paris în 2007 de Organizaţia Internaţională a Viei şi Vinului.

Discursul de recepţie al scriitorului, al inventatorului şampaniei de Panciu, dr. Ion Puşcă, din 14 decembrie, 2010 (cu patru zile înainte de ziua sa de naştere) n-a fost altceva decât o pledoarie pentru acest patrimoniu al ţării, datând de pe vremea geto-dacilor, soiurile fiind  cultivate în spaţiul  cuprins între Tisa la vest şi Nistru , la est, considerând viticultura un argument al continuităţii poporului român în spaţiul carpato-danubiano-pontic. Şi ca martor l-a luat în finalul discursului său pe Ovidiu.

Exilat la Tomis (între anii 8-17 d.hr.) de către împăratul roman Octavianus Augustus, poetul latin Ovidiu (43 î.Hr.-17d.hr.), confirmă  în “Tristele” şi în “Epistolele de la Marea Neagră”, existenţa plantaţiilor viticole în zonă:

“Toamna de asemenea stă mânjită

De mustul de struguri…(dar iarna-n.n.)

În  vas îngheaţă vinul de-l scoţi în bolovani

Păstrând figura oalei

Şi-n loc de-a soarbe spuma,

Mănânci bucăţi de vin”

>>>>>>>>>

De CLB

CRONICI, RECENZII, POLEMICI-Cristina Ştefan:,,JURNAL DE LECTURĂ”

VIRGIL TITARENCO- MIRABILE DICTU

Ed.Grinta, 2006- Cluj

Când i-am adresat poetului Virgil Titarenco rugămintea de a-mi da posibilitatea citirii  volumului  de poezie Mirabile Dictu, abia intuisem motivaţia acestei cereri, poate exagerate, dar îi lecturasem câteva poezii pe site-ul său literar Hermeneia.com şi mi-aş fi dorit întregul acestora. Prevăzusem că această carte are un alt mesaj decât cel al poeziei singulare şi concentrarea lui mi-ar fi deschis înţelegerea poetică. Aşa s-a şi întâmplat.

Am citit cuvântul mirabil al lui Virgil Titarenco între Atât îmi doream şi De ce nu spunem tot şi încă din incipit, motto-ul volumului  fiind … ţie… scrisul – un alt fel de singurătate am avut imaginea unei călătorii în însăşi esenţa cuvântului scris şi condus de poet întru funcţia lui fatică.

„nisip urcând/  în sângele nostru greu/ învingându-ne/ îmbolnăvindu-ne/ de această poetică/ naştere moarte”

Aşa trebuie să fi fost compoziţia cuvintelor sale, adresativă, pentru că Virgil Titarenco îşi scrie crezurile în arta poetică, ancorat realist în prezentul ei şi le exprimă când ca generaţie contemporană:

“sîntem o generaţie/ experimentală/ zigoţi zamisliţi/ în proletcultism / desenăm avioane si poduri în stele”

>>>>>>>>>>>

De CLB

CĂRŢI NOI-Theodor RĂPAN:,,EVANGHELIA INIMII”

DE ÎNTÂMPINARE

THEODOR RĂPAN: născut la 4 iulie 1954, în comuna Balaci, judeţul Teleorman. Fiu de învăţător. Absolvent al Facultăţii de Drept – Secţia Juridică (Universitatea Bucureşti). Atestat ca ziarist profesionist. Poet şi publicist. Membru al Uniunii Scriitorilor din România/Secţia Poezie/Asociaţia Scriitorilor din Bucureşti.

ACTIVITATE LITERARĂ

Debut publicistic: 1970, în ziarul Teleormanul literar•Debut editorial: 1975, Editura „Albatros” (HOHOTUL APELOR – Caietul debutanţilor)•Cărţi publicate: HOHOTUL APELOR (Editura „Albatros”, în Caietul debutanţilor, 1975)•PRIVIND IN OCHII PATRIEI (Editura „Cartea Românească”, redactor de carte – Mircea Ciobanu/comentat de Nichita Stănescu pe coperta a patra, 1986)•AŞA CUM SUNT (Editura „Eminescu”, redactor de carte – Nelu Oancea, 1989)•HOTARUL DE FOC (Editura „Europa” – Craiova, cu prezentări de Nichita Stănescu şi Gheorghe Tomozei, 1991)•LA UMBRA CUVÂNTULUI (Editura „Semne”, 1995)•SCHIMBAREA LA FAŢĂ (Editura „Semne”, 2001)•TAURUL LUI FALARIS – „MĂRTURISITORUL”Jurnal de poet (Editura „Semne”, 2003)•MUZEUL DE PĂSTRĂVI – „SCRISORI DIN LAZARET” (Editura „Semne”, cu desene de Damian Petrescu, 2004)•POŞTALIONUL DE SEARĂ – „FILE DIN JURNALUL UNUI HERUVIM” (Editura „Semne”, cu desene de Damian Petrescu, 2005)•DINCOLO DE TĂCERE – „Jurnal de poet” (Editura „Semne”, cu desene de Damian Petrescu, 2009)•DANSUL INOROGULUI – „ELOGIUL MELANHOLIEI” (Editura „Semne”, cu ilustraţii de Aurora-Speranţa Cernitu, 2010).>>>>>>>>>>

De CLB

POEZIE-Andrés Sánchez Robayna:,,POEME” (Eugen DORCESCU-prezentare şi traducere)

Născut în Las Palmas în 1952. Profesor universitar de literatură. A fost conferenţiar şi profesor în diverse centre şi universităţi din Europa şi America (São Paulo, New York, Florenţa, Puerto Rico etc.). A fondat şi condus revistele  Literradura (Barcelona, 1976) şi Syntaxis (Tenerife, 1983 – 1993), considerată “una din expresiile cele mai înalte ale gândirii critice referitoare la literatură şi la artele plastice” din recenta istorie culturală spaniolă. A primit premiul Criticii pentru cartea de poeme La roca (1984), precum şi premiul Naţional de Traducere (1982) pentru versiunea sa din întreaga poezie a lui Salvador Espriu. Conduce Atelierul de Traducere Literară  de la Universitatea din La Laguna.

CĂRŢI DE POEZIE: Día de aire (Tiempo de efigies) (1970); Clima (1978); Tinta (1981); La roca (1984); Poemas 1970-1985 (1987); Palmas sobre la losa fría (1989); Fuego blanco (1992); Sobre una piedra extrema (1995); Poemas 1970-1995 (1997); Inscripciones (1999), Poemas 1970-1999 (2000); El libro, tras la duna (2002); En el cuerpo del mundo. Obra poética, 1970-2002 (2004); La sombra y la apariencia (2010). CĂRŢI DE CRITICĂ: El primer Alonso Quesada (1977); Tres estudios sobre Góngora (1983); Museo atlántico (1983); La luz negra (1985); Poetas canarios de los Siglos de Oro (1990); Para leer ‘Primero sueño’ de sor Juana Inés de la Cruz (1991); Estudios sobre Cairasco de Figueroa (1992); Silva gongorina (1993); La sombra del mundo (1999); Una lectura (2007), y Deseo, imagen, lugar de la palabra (2008).

ALTE CĂRŢI: La inminencia (Diarios, 1980-1995) (1996); Días y mitos (Diarios, 1996-2000) (2002).

Oferim cititorilor câteva poeme, traduse în limba română, din recenta sa carte La sombra y la apariencia, Tusquets Editores, Barcelona, 2010.

(E. D.)

>>>>>>>>>>

De CLB

Memorial.Artur SILVESTRI – Un ambasador al sufletului românesc şi patria lui tainică” (Cezarina ADAMESCU)

PRO MEMORIA: ARTUR SILVESTRI. AŞA CUM L-AM CUNOSCUT, VOL. I, Colecţie iniţiată şi îngrijită de Mariana Brăescu Silvestri, 25 de mărturii într-un documentar alcătuit de sociolog Teodora Mîndru, Editura Carpathia, 2010

Pentru mine, scrisul este viaţa”

-Artur Silvestri-

I.

În ce fel o personalitate covârşitoare şi carismatică te poate fascina şi dincolo de moarte? Iată o întrebare care invită la meditaţie.

Prin aura de inefabil înconjurându-i blând, tâmplele, prin exemplaritatea vieţii. Prin avuţia dăruită pe care a trudit toată viaţa s-o tezaurizeze pentru urmaşii lui, pentru urmaşii altora, pentru întreaga naţiune şi, prin extensie, pentru întreaga lume. Prin universalitatea gândirii şi operei sale.

Iată prin ce.

Rămâne să te întrebi: care a fost preţul acestei uriaşe averi spirituale?

Preţul e unul: jertfa de sine. Miile de ore de trudă, de nesomn, de dăruire totală.  E ceea ce trebuie să facă scriitorul, cărturarul, omul de cultură – fără a drămui, fără a se odihni, fără zgârcenie. Cu generozitate christică. Împărţirea, dăruirea de sine, spre săturarea mulţimilor. Un strop de licoare şi un coltuc de pâine. Tuturor, fiecăruia în parte.>>>>>>>>>>

De CLB

ARTUR SILVESTRI. MEMORIAL :,,ARTUR SILVESTRI… DIN NOU PRINTRE NOI!” (Al. Florin ŢENE)

La doi ani de la înălţare în Nirvana

Nu întotdeauna cel care se înalţă în „Patria veşniciei” lasă urme adânci şi roditoare, p recum brazda  răsturnată de plug în ogorul roditor, însă în cazul scriitorului, istoricului, filozofului şi enciclopedistului Artur Silvestri urmele rodniciei sale din timpul vieţii se văd şi azi pe ogorul memoriei şi al cuvântului „cules de pe pajiştile infinit colorate şi cu parfumuri inefabile, pe care le parcurge fără oprire, ne cuprinde şi ne supune, strecurând în noi înţelesuri superioare, menite să ne extragă din contigent”. (Acad.Prof. Dr. Zoe Dumitrescu Buşulenga).

Acest dor veşnic de Artur Silvestri izvorăşte din înţelepciunea  lăsată în cărţile de proză scrise, de istoria culturii şi eseistică, de analiză imobiliară, economică şi socială, de documentele iniţiate şi îngrijite de el, de generozitatea sufletului său pusă la temelia publicaţiilor înfiinţate şi mai ales de căldura interumană pe care o degaja când interacţionai cu el.

Reverberaţiile primite şi acum de la Artur Silvestri, vin, nu numai dinspre paginile cărţilor sale, dar şi prin memoria celor care l-au cunoscut, prin amintirile vi turnate în sâmburii cuvintelor însămânţate, într-un rodul veşniciei, în ogorul fertil al paginilor recentei cărţi apărute „ARTUR SILVESTRI – Aşa cum l-am cunoscut”, volumul I, Editura Carpathia Press, Bucureşti, 2010. Colecţie iniţiată şi îngrijită de Mariana Brăescu Silvestri.

Cartea, ce se deschide cu „Faţetele unui portret” de Mariana Brăescu Silvestri şi o prefaţă „O carte onestă” de Teodora Mîndru – sociolog, ce s-a îngrijit de alcătuirea acestui volum -, cuprinde 25 de mărturii semnate de personalităţi marcante ai culturii noastre care l-au cunoscut, în diferite etape ale vieţii, pe autorul lucrării „Perpetuum mobile – Piese improvizate pentru violoncel şi oboi”.

>>>>>>>>

De CLB

CĂRŢI-IOANA STUPARU ÎŞI PREZINTĂ CARTEA: TOVARĂŞI DE ULTIMĂ ZI

Ioana STUPARU

TOVARĂŞI DE ULTIMĂ ZI

Editura Dacoromână,

Bucureşti, 2010

ISBN 973-7782-67-4

Din respect pentru istoria neamului românesc, am considerat că este de datoria mea să scriu cartea intitulată TOVARĂŞI DE ULTIMĂ ZI. Subiectul cărţii se referă la rapida cotitură ce a intervenit în destinul poporului român: „Revoluţia din Decembrie 1989, când a fost înlăturat regimul comunist şi totodată au fost lichidaţi principalii conducători ai acestuia, Nicolae şi Elena CEAUŞESCU”.

Unul dintre punctele importante în care s-a desfăşurat evenimentul a fost comuna Petreşti, locul de baştină al Elenei Ceauşescu, precum şi oraşul Găeşti, căruia Elena Ceauşescu îi acorda o importanţă deosebită. Descrierea întâmplărilor se bazează pe fapte reale, martori oculari, participanţi în mod direct la acţiune, iar pentru a li se da valoarea cuvenită am recurs, pe alocuri, la procedeul incursiunii în timp. Pe lângă faptul că volumul TOVARĂŞI DE ULTIMĂ ZI poate fi prezentat cu valoare de document istoric, modul epic în care decurge naraţiunea, complexitatea faptelor, diversitatea personajelor, îi dă acestuia calitatea de roman.>>>>>>>>>>

De CLB

POEZIE-Elena Armenescu:,,Seara de Crăciun”

În seara asta sfântă, seara de Crăciun
Văzduhul este plin de ingeri, cerul deschis

Îl chem pe Domnul cu glas mărgăritar şi bun
-urca-voi Doamne, de pe Pământ de drag aprins!
.
În seara asta de Crăciun, în seara sfântă
Totul în juru-mi dansează ritmic, ca un puls
Ochii-mi închid, călătoresc spre Galaxia blândă
Spaţiu după spaţiu traversez sub vechi impuls
.
Mii de scântei multicolore, în joc fecund
Într-un imens, fantast potop de frumuseţi
Magnific mă întâmpină, ca pe Pământ
Când raze ating cristale rotitoare-n dimineţi
.
În seara sfântă de Crăciun, în seara astă
Ajunge-voi biruitor la Tine Doamne iar
Protecţie îţi cer, nu mă lăsa să cad, adastă
s-ajung , în miezul Constelaţiei de Jar

>>>>>>>>>

De CLB

PROZA-Constanţa Abălaşei – Donosă:,,Reîntâlnire de suflet”

În dimineaţa zilei de 10 septembrie, plecam de la primitoarea noastră gazdă  printre pietrele şi gropile drumului pe care plouase toată noaptea; îmi aduceam aminte cu drag ce-mi zicea bădia Mihai,fratele mic al tatălui meu, când i-am găsit dormind la ora 6; cică ei se scoală când răsare soarele, iar soarele la ei răsare după ce urcă în vârful muntelui din faţa casei ,adică în jurul orei 8 .Asta da viaţă, îmi zisei .

Munţii mi se păreau ca şi cum  s-ar fi descărcat peste ei ,tone de albastru prusiac în care s-au mai aruncat nişte tuşe de carmin cu mult roşu de Veneţia, dând din când în când tente de ocru în amestec cu verde crom. Această tonalitate de culoare pe care o vedeam cu ochii şi o simţeam cu mintea, s-a oprit peste brazii şi mestecenii argintii , ca şi cum şi ei ar fi fost fardaţi de toate culorile flamande,dând peisajului o estetică plastică şi nicidecum minimalizarea  cerului  mohorât, în  care-şi lansau melodiile , undele de soare .

Nu parcursesem mare distanţă şi pantofii se bucurau pe dinăuntru de răcoarea apei.Mai aruncam  câte o privire plină de recunoştinţă spre casa primitoare care a rămas în urmă, şi odată cu ea, am realizat că eram lipsiţi – pe moment- de ce a produs civilizaţia în domeniul mijloacelor de transport, care prin felul lor de a circula, nevrozează  călătorii .

Acestei lumi stresate, i-am închis temporar porţile,pătrunzând pe alt tărâm,unde noi ne bazăm pe propriile noastre forţe de deplasare, cea a mersului pe jos, reglementându-ne viteza după pofta inimii. Singuri; eu, mătuşa Maria şi moş Toader, urcam un drum de munte, păşind într-o lume ce cândva, demult a fost a dacilor liberi ce credeau în nemurirea sufletului, iar poluarea naturii şi a spiritului uman, n-a atins aceste strămoşeşti meleaguri ..>>>>>>>>>

De CLB

REPORTAJ-Georgeta RESTEMAN:,,LA SEBEŞ-ALBA SPIRITUL LUI BLAGA ESTE ÎNCĂ VIU!”

Cenaclul literar “Lucian Blaga” – mereu în lumina Cuvântului

1După amiază de noiembrie – frumoasă, caldă, liniştită, cu frunze arămii aşternute pe o parte şi alta a şoselei pe care o parcurg în viteză de la Sibiu la Sebeş şi o nesfârşită emoţie generată de faptul că în curând, împreună cu buna mea prietenă vom fi prezente la o întâlnire de suflet ce se va produce la Cenaclul „Lucian Blaga” din oraşul în care sevele poemelor lui Blaga curg prin fiecare iubitor de frumos. Şi fac această afirmaţie cu toată convingerea pentru că descoperind comuniunea literară de-aici mi-am dorit atât de mult să ajung să-i cunosc membrii, încât, chiar dacă în zi de miercuri – la mijloc de săptamână – am „evadat” din tumultul problemelor cotidiene luând drumul ţinuturilor în care a văzut lumina zilei inegalabilul Lucian Blaga – aproape de Lancrămul lui – leagăn de suflet  unde a scris atât de frumos: „Laudă seminţelor, celor de faţă şi-n veci tuturor”.

Da, acesta este mesajul care străjuie bustul impunător al poetului filozof la intrarea in Casa de cultură din Sebeş unde, spre plăcuta mea surprindere se desfăşoară intense activităţi culturale în cadrul Centrului Cultural „Lucian Blaga”. Poetul Petru Făgăraş, gazdă primitoare şi suflet al mişcării literare de-aici ne întâmpină cu câte-un gingaş trandafir alb, conducându-ne spre sala rezervată întâlnirii săptămânale a acestor neobosiţi truditori pe altarul frumosului. Parcurgem cu emoţie holul de la intrare, făcând plecăciune de suflet în faţa bustului lui Blaga, urcăm scările spre etaj, traversăm o sală care seamănă cu sala de aşteptare din faţa unui cabinet medical dar aflăm că de fapt este anticamera rezervată părinţilor ce şi-au adus odraslele la cursuri de dans; apoi intrăm într-o săliţă în care, în jurul unui pian învechit stau patru tineri care cânta muzică folk..>>>>>>>>>>

De CLB

CRONICI, RECENZII, POLEMICI-Al.Florin ŢENE:,,Socialul văzut prin ocheanul pamfletului poetic”

Volumul de poezii “Cobai în Ţara Dezamăgirilor: poezii sociale “ semnat de poetul, compozitorul şi interpretul Paul Polidor, apărut la Editura Fundaţiei ”Paul Polidor, “Bucureşti, 2010 , cu o prefaţă de Traian T. Coşovei, reluată din volumul anterior ”Pe autostrada socială. Utopie şi critică  “, apărut în 2007, ne redescoperă un artist cu o sensibilitate deosebită, al cărui eu vibrează acut la reverberaţiile mediului în care trăieşte şi compune.

Paul Polidor, autor a 18 cărţi cu tematici diferite, este un poet neliniştit fără skepticism, iar prezentul volum pune în dublu registru ( unul livresc , ironic, şi unul grav, afectiv) condiţia aristului în propria ţară pe care o denumeşte Ţara Dezamăgirilor. Poetul ca receptor creiază poemul ca discurs vorace, vede lumea înconjurătoare prin ocheanul pamfletarului. Spiritul incitant şi caustic fac din poeziile sale o provocare  histrionică. Sub forma gestului burlesc, în versuri de un clasicism maladiv, autorul induce, în fapt, o stare de complicitate, sugerând la tot pasul subânţelesuri adânci, insinuând mereu o altă faţă a adevărului: “Imi beau strugurii şi via,/ Am numai tupeu în vine,/ pentru că în România/ Pot să cumpăr pe oricine!“( Copilu` de bani-gata ).Replierea în faţa grozăviilor e un mod de a persifla vanităţile prin exaltarea poemului. Descrierea fiind, deopotrivă, o formă de posedare şi de critică a obiectelor şi fenomenelor sociale, tot astfel poezia poate fi o formă de magie şi de obnibulare a realului. Descoperim ăn acest volum un criticism teatral şi histrionic, o comedie a societăţii exprimată prin poezie: “ Stăm la coada vieţii-n ploaie,/ Munca nu mai e la preţ:/ Pensia românului/ Moare-n stand-by de îngheţ.” ( Pensie de supărare ).

Paul Polidor consumă experienţa în registru ironic, înălţând poemul la dificilul rol de personaj al discursului liric. Poetul regizează o veritbilă comedie sartcastică a societăţii româneşti, exultând şiret la gândul spectacolului şi dând o imagine fidelă despre ingenuitatea , adevărul şi libertatea pierdute:”Grădina casei, libertate, zburdă/ Şi-aşteaptă oaspeţi în descătuşări/ La care ea se face că e surdă,/ Instinct de conservare, blânde stări. “( Bilet pentru libertate ).>>>>>>>>>

De CLB

POEZIE-Constanţa Abălaşei – Donosă: ,,POEZII”

Toamnă  pastelată

Toamnă  tablou  pastelat
În  culori  pur  virginale

Zi  şi  noapte  ai  tot  cărat

Harul  bogăţiei  tale.

Florilor, le-ai  dat  carmin

Poate  roşu  veneţian …

Cerului , un  albăstrui

Din  albastru  prusian .

Drumurilor , un  acajiu  .

Codrilor , un  verde  crom

Pe  ici-colo, gălbejiu

Ori  pătat  în  vioriu .

>>>>>>>>>>>

De CLB

EVENIMENT-FESTIVALUL INTERNAŢIONAL DE POEZIE ŞI EPIGRAME “ROMEO ŞI JULIETA LA MIZIL”

FESTIVALUL INTERNAŢIONAL DE POEZIE ŞI EPIGRAME “ROMEO ŞI JULIETA LA MIZIL”,

INIŢIAT ŞI ORGANIZAT DE LICEUL TERORETIC „GRIGORE TOCILESCU”, REFLECTAT ÎN OPINIILE CÂTORVA PARTICIPANŢI PREZENŢI LA EDIŢIILE PRECEDENTE

Coordonator proiect: prof. Badicioiu Laurentiu

EDIŢIA A II-A, 2008-2009

Emil Proşcan, primarul oraşului Mizil

Mult mai mult decât o sărbătoare obişnuită. Eveniment de înaltă ţinută care, prin prestanţa şi prestaţia invitaţilor, a produs, aproape pe tot parcursul desfăşurării, emoţii, vibraţii, trăiri, parcurgându-se, prin adevărul şi lumina celor spuse, întregul areal dintre zâmbet şi lacrimă.  Felicitări, felicitări, felicitări celor care au făcut să fie acele momente!

Daniel Cristea-Enache, conf.univ.dr., critic literar, scriitor

„De multe ori, concursuri precum cel organizat de fostul meu coleg de facultate şi actualul profesor de literatură română Laurenţiu Bădicioiu, au un iz provincial. Texte mediocre sunt notate pozitiv şi ridicate artificial la rang de literatură veritabilă. Aceasta fiind trista regulă statistică, concursul de la Mizil reprezintă o fericită excepţie. Mă refer în special la secţiunea poemelor de dragoste, de un foarte bun nivel în ansamblu, şi cu câteva individualităţi poetice deja conturate. Am citit cu reală surpriză şi cu efectivă încântare texte publicabile în orice publicaţie culturală centrală. Literatura actuală, scrisă de oameni tineri şi foarte tineri, dă semne de vitalitate (şi) la Mizil. Felicitări aşadar participanţilor şi organizatorilor, cu o menţiune specială pentru sufletul manifestării: Laurenţiu Bădicioiu.”>>>>>>>>>>>

>>>>>>>>>>REGULAMENTUL_CONCURSULUI_

De CLB

REVISTE PRIETENE-Lazăr IOSIF:,,REVISTA FORCE TOURISM – BUSOLĂ PENTRU TURISMUL SIBIAN”

O dată cu lansarea revistei – catalog  Forse Tourism – ediţia judeţului Sibiu -bilingvă, care cuprinde în cele 146 de pagini ale sale peste 250 de fotografii, unele demne de orice premiu internaţional, autorii impresionantei lucrări transmit cititorului şi un testament patetic în legatură cu păstrarea şi ocrotirea moştenirii de patrimoniu şi de frumuseţi ale naturii: “Astfel, lăsaţi-vă  purtaţi de farmecul bisericilor fortificate, dintre care cele de la Biertan şi Valea Viilor sunt înscrise în patrimonial UNESCO – ne aminteşte în editorialul  revistei preşedintele Consiliului Judeţean Sibiu, Martin Bottesch. Veţi mai descoperi patrimonial bogat din Podişul Hârtibaciului, zonă din care provine baronul von Brukenthal, fondatorul  Muzeului Naţional Brukenthal din Sibiu, care îi poartă numele. În satele de peste Olt, veţi putea admira frumuseţea bisericilor ortodoxe pictate de fraţii Grecu. Ajunşi în Mărginimea Sibiului, veţi retrăi  bucuria copilăriei cu pitorescul sărbătorilor tradiţionale şi cu bucate alese”.  Istoria Sibiului şi a localităţilor din jur este reconstituită pe bază de izvoare scrise mai ales după  colonizarea saşilor în Transilvania, începând cu mijlocul secolului al XII-lea. Legătura constantă care s-a format între  colonişti şi populaţia locală a creat contextual favorabil dezvoltării unei civilizaţii complexe a cărei moştenire culturală o puteţi descoperi astăzi.

Dar, o revistă-catalog, cum bine se ştie, nu se povesteşte, ci se citeşte şi se “priveşte”. Fiindcă imaginile “vorbesc”. Voi cita câteva. În opinia noastră  ele susţin cu brio titlul “Force Tourism”,făcând un scurt inventor al celor mai sugestive bijuterii fotografice: Transfăgărăşanul, drumul spre Lacul Bâlea, Centrul istoric al Sibiului, Mediaşul cu Piaţa regale Ferdinant I şi Turnul Trompeţilor, Biserica Brata din Sălişte, “perla Mărginimii Sibiului, Gura Rîului şi Parcul Natural Cindrel, Complexul Turistic Albota – un alt colţ de rai, ca şi cea mai veche staţiune cu aer ozonizat din România, Staţiunea Păltiniş.>>>>>>>>>>

>>>>>>>>>>FORCE TOURISM NR.1 pdf.

De CLB

REPORTAJ-Sergiu-Marian Găbureac:,,5 ZILE şi 4 JUMĂTĂŢI de NOAPTE- File de jurnal parizian paranormal (V)”

File de jurnal parizian paranormal (VIII)

Muzee, muze şi alte alea (2). Versailles&Trianon

O zi superbă de mers pe jos. În gară la Versailles, nori grei acopereau cerul, fără a fi frig. Cohortele de turişti se îndreptau într-o direcţie precisă. Nici nu mai trebuie să întrebi unde sunt vestitele construcţii. Cardul ICOM ne salvează şi aici de la o coadă incredibilă. Datorită lui am câştigat o zi la Paris, prin facilitarea accesului direct. Parcurgerea sălilor are loc în pas domol. De la încet la foarte încet. O clipă rămân stupefiat uitându-mă la capodopere ale artei moderne plasate, cică, pentru atragerea copiilor (!?!). Adevărate monstruozităţi, subiect mult dezbătut. Atât de turişti, cât şi de media pariziană. Te faci că nu le vezi şi

totul intră în normalul secolelor trecute, când viaţa pulsa aici.

Chiar prea mult ! Regi, cameriste, cardinali, regine, muşchetari, conţi, viconţi … şi foarte mult parfum. Cu apa era mai greu în acele timpuri. Nu că nu s-ar fi găsit. Doar o alergie, în masă. Existau chiar şi băi. Mici, mici ! Nu ca la Roma !

Ce vrei, lume multă ! Milady, madame de Pompadour, madame de Recamier, dame de Monsoreau şi alte madame … ocupate cu tot felul de intrigi, baluri, iubiri neconsumate … Misterele Parisului … Cu siguranţă, dacă ar trăi, ar fi pline de invidie faţă de maşinaţiunile blondelor curtezane dâmboviţene.>>>>>>>>

De CLB

ÎNSEMNĂRI-Gigi STANCIU:,,ZIUA DOBROGEI”

Ţinutul dintre Dunăre şi mare a fost locuit din cele mai vechi timpuri. Despre locutorii lui,  cunoscutul „părinte al istoriei” Herodot a făcut afirmaţia că erau „cei mai viteji şi mai drepţi  dintre traci”(1) chiar în condiţiile în care au fost înfrânţi totuşi de oastea lui Darius I, împăratul persan, care în 514 î Hr a trecut peste aceste meleaguri.

În timpul marii colonizări greceşti din secolele VIII-VI î Hr, la ţărmul Pontului Euxin au fost întemeiate emporiile: Histria, Tomis şi Callatis, ale căror ruine se văd şi astăzi. Marele rege dac Burebista, creatorul primului stat dac ce reprezenta o forţă politică şi militară în epocă, „primul şi cel mai mare dintre regii din Tracia”(2),  a stăpânit aceste teritorii după cucerirea lor în anul  55 î Hr.

Dobrogea a fost primul teritoriu din spaţiul carpato-danubiano-pontic integrat în lumea romană, întâi prin foedusul din 72-71 î Hr încheiat cu cetăţile greceşti de reprezentanţii Romei, care le transformă astfel în aliaţi, apoi prin cucerire efectivă şi integrare în provincia romană Moesia în anul 46 d Hr.(3) Creştinismul a pătruns în acest spaţiu prin intermediul misionarilor şi mai ales pe cale apostolică prin prezenţa Sfântului Apostol Andrei, cel care a locuit, se pare, în vestita peşteră din sudul Dobrogei.(4)

Etnogeneza românească a cunoscut şi aici două etape, cea a formaţiunilor prestale, amintite de Ana Comnena(5) în Alexiada, opera sa, numind conducătorii locali Tatos, Satza şi Seslav, ori menţionate de  inscripţiile care îi amintesc pe jupan Dimitrie şi jupan Gheorghe, precum şi o a doua etapă, a statului feudal propriu zis, Ţara Cavarnei, statul lui Balica despotul, a lui Dobrotici, apoi Ivanco. >>>>>>>>>

De CLB

POEZII-Marian Dragomir:,,POEZII”

despre… Marian Dragomir (n. 1980, Ploiești)

Studii:

Facultatea de Litere și Științe, Universitatea de Petrol și Gaze Ploiești
drd.
Facultatea de Litere, Universitatea București

Activitate literară:

1. Din pana egretei, Suferinta-mi, rev Atitudini, anul VIII, nr.6, august 2010, ISNN 1584-0832.
2. Îndoieli, rev Literaria, anul I, nr.7, august 2010.
3. Marcaj pe cruce, în rev. Constelatii diamantine, Anul I, nr. 1, 2010.

4. Paradigma comunicării verbale la adolescenti, Editura Sfântul Ierarh Nicolae, Bucuresti, 2010, ISBN 978-606-577- 075-1.
5. Stihuri pentru viata mare, Editura Sfântul Ierarh Nicolae, București, 2010, ISBN 978-606-577-103-1.

(membru al cenaclului “Atitudini” a casei de cultura “Ion Luca Caragiale” din Ploiești și al cenaclului “Lira 21”)

Piesa

scenariul dintr-o piesă

pe care aş fi vrut să-l fi simțit împreună
să fulgerăm legaţi prin fum
prin plăcile tectonice de gânduri

întunericul sapă tranşee în soare


vorbește-mi despre vibrația ochilor închişi

unul câte unul
actorii vor aluneca pe unghii în flăcări

inconştienţa naşte miracole

piesa –  spuma virtuții

alegerea a furtunii vieții.

>>>>>>>>>>>

De CLB

CĂRŢI-Virgil Ciucă:,,Pierdut în lume”

A nins

A nins cu fulgi cernuţi domol

Şi totu-i alb, imaculat

Zăpada parcă-i de brocat

Întinsă de la pol la pol.

.

A nins şi azi ca şi-n trecut,

Nămeţii pe cărări s-adună

Şi strălucesc sub clar de lună

Să sperie pe Belzebut.

.

Omăt pufos cu scânteieri

Din mii şi mii de nestemate

Din cerurile-ndepărtate

A căzut azi la fel ca ieri

>>>>>>>>>

De CLB

CRONICI, RECENZII, POLEMICI-CEZARINA ADAMESCU:,,Jonglerul sau Starea de mireasmă a Poesiei”

Jonglerul  sau Starea de mireasmă a Poesiei

Alexandru Drăghici, “Jonglerul de dimineaţă”, Versuri, Cluj-Napoca, 2009

Motto:

“Lumină, tu, mamă a mea!” Autorul-

Însăşi ideea de jongler presupune spectacol, arenă, scenă, cupolă, abilitate, dexteritate, echilibru, măiestrie. Sub cupola, de un azuriu nedefinit a Poeziei, Alexandru Drăghici ne prezintă un spectacol unic cu un personaj unic: Jonglerul de dimineaţă. De ce “de dimineaţă” şi nu seara, când au loc, îndeobşte, toate spectacolele? Pentru că autorul vrea să-l cunoaştem când n-a apucat încă să se machieze, să-şi îmbrace costumaţia de gală pentru spectacol, să-l vedem aşa cum e: în simplitatea expresivă a gesturilor şi cuvintelor genuine. Pe canavaua tot mai aglomerată (aş îndrăzni să zic – îmbâcsită de erori şi trivialităţi) a literaturii cotidiene, un poet înzestrat şi înveşmântat doar în lumina de sine, circulă “tot mai străin”, susţinut doar de “aripa îngerului” veghetor (soulguard) – care nu-l slăbeşte din privire până ce, “frica îmblânzită” e redusă la “albul asurzitor” al Clipei ce trebuie numaidecât trăită sub imboldul atât de cunoscut şi sub semnul iminenţei: “Carpe Diem”.

El îşi asumă rolul jonglerului care aruncă mingi în aer, sub privirile uimite ale asistenţilor vrăjiţi, care cad în extaz urmărind spectacolul. Este şi o modalitate spectaculoasă de a atrage atenţia, dar şi de a distrage atenţia de la altceva.

E clipa supremă, cea “de siguranţă absolută”, când ar putea face saltul – “o secundă de beţie” – a încrederii numai în sine, după care urmează, fatalmente, iminenta năruire, cădere în gol a mingilor dansând şi spintecând cu graţie aerul. Ca şi dansul pe sârmă, implică echilibru, atenţie maximă, dexteritate. O singură mişcare greşită şi totul se prăbuşeşte.>>>>>>>>>>

De CLB

REPORTAJ-Elena Trifan:,,RĂVĂŞITUL OILOR, BRAN, JUDEŢUL BRAŞOV”

Localitatea Bran, judeţul Braşov, situată într-un spaţiu pitoresc, între Braşov şi Câmpulung, are o puternică tradiţie păstorească şi turistică, numele ei fiind însoţit, de obicei, de Castelul Bran şi de amabilitatea cu care localnicii şi-au primit turiştii încă din cele mai vechi timpuri şi până astăzi.

În fiecare an, aici, în luna octombrie,  se desfăşoară un obicei străvechi, răvăşitul oilor, care marchează sfârşitul anului păstoresc, când turmele însoţite de stăpânii lor, câini şi de asini coboară de la munte pentru iernat la casele stăpânilor sau înspre bălţile Dunării.

Devenit o adevărată sărbătoare, anul acesta, obiceiul răvăşitului s-a desfăşurat pe locul numit simbolic „Inima Reginei”, deoarece este înconjurat de Castelul Bran care i-a fost atât de drag reginei Maria, de monumentul săpat în stâncă unde în 1940 inima reginei a fost adusă de la Balcic unde ea însăşi ceruse să fie înmormântată şi de Capela reginei, construită după modelul celei de la Balcic, Stella Maris.

Sărbătoarea s-a desfăşurat timp de două zile şi s-a remarcat, în primul rând, printr-o abundenţă culinară ieşită din comun, tarabele fiind pline de tradiţionalele produse culinare, specifice acestei zone păstoreşti: pastramă, cârnaţi, şuncă, brânză de burduf, telemea de oaie, urdă, caş, bulz, ciorbă de miel, iahnie de fasole cu ciolan afumat, servită în vase făcute direct din pâine, tocăniţă ardelenească etc.

Brănenii, oameni ai muntelui, au ştiut să îmbine utilul cu frumosul şi şi-au împodobit tarabele cu crenguţe de brad, vase de ceramică, flori, ştergare tradiţionale, cusute sau ţesute în război, clopote purtate de animale, legume de toamnă.

Din aproape în aproape, cu ajutorul unor producători precum: Pucheanu Ion, Mihalte Sandu, Reit Lucian, Pucheanu Dorin, Noaghea Mariana, reuşim să aflăm secretul câtorva produse culinare, strămoşeşti. >>>>>>>>

De CLB