Reclame
De CLB

TABLETA DE SEARĂ-Elisabeta IOSIF:„O ceaşcă de ceai transformă pe oricine în nemuritor”

Dacă ar fi să ţinem seamă  de acest vers al poetului anonim chinez – doar numai pentru această  “nemurire“  şi ar fi destul să am un argument, ca să încep o povestire…de iarnă, într-o “clipă de linişte”.

Există, de fapt, o frumoasă poveste a ceaiului… Adevărată… Stiţi…dacă n-ar fi fost nu s-ar mai fi povestit…cu, …a fost odată un împărat care iubea natura…

Îi plăcea chiar să adoarmă la umbra unui  anumit arbore din gradina sa. …

Se zvonise, că acest peisaj  îi inspira   liniştea şi pacea imperiului…

Şi, într-o zi a anului 2737  înaintea erei noastre, împăratul chinez Shen Nong, căci aşa se numea, îşi puse la încălzit apa rece de izvor la soarele canicular…Între timp adormise, de vreme ce , în paharul de apă cazuseră  două frunze din copac fără să observe…Când se trezi, constată  că apa avea un gust aromat. Fără să ştie,  bea prima ceaşcă de ceai, descoperind  arborele de ceai cu frunza aromitoare. Mult timp s-au folosit curtenii de frunzele ce dădeau acea licoare parfumată. Devenise un pretext pentru oamenii imperiului să se întâlnească la …o ceaşcă de ceai… Noua băutură consumată în vremurile străvechi a fost apreciată apoi, atât de mult în dinastia Tang )618 –909), încât,  i s-au închinat tomuri întregi.

Primul Tratat despre ceai, Cha Jing , a fost scris în secolul al VIII-lea e. n. şi ne  arată diferitele formule sub care a fost consumat ceaiul. Mulţi nu ştim, de pildă, că se prezenta  sub formă de bucăti , de fapt, ceai condensat şi amestecat cu alte ingrediente.

Sub dinastia Song (990-1279), frunzele sunt transformate în pudră, apoi amestecate în apa fierbinte cu un accesoriu special din bambus. Abia sub dinastia Ming (1368-1644) ceaiul şi-a regăsit forma sa actuală .

În Romania gustul pentru aceasta savuroasă băutură a căpătat alte dimensiuni. Poate şi pentru că ,de pildă, în capitală există ceainării care  “vorbesc” despre  poezia ceaiului. Poveştile  romantice cu  care este însoţit, prin  asocierile exotice cu alte flori, îi dau noi valori. Folosindu-ne de  ideea de început a poveştii , sub titlul “O clipă de linişte” orice rendez-vous  e  pus sub vraja parfumului de ceai …Intrând  într-o ceainărie am  verificat momentul romantic al miresmelor de flori exotice!…Arome benefice, amestecate după formule magice străvechi , unele uitate la noi, flori şi frunze ce înlătură, după unii, “mâhnirile vieţii”! Aşa să fie?! Cert este că am văzut  cum  o miraculoasă licoare chihlimbarie uneşte multe destine, de vreme ce , am constatat  într-o ceainărie cum vin unii tineri cu trandafiri în braţe, întâmpinând astfel  partenera de ceai “fermecat”. .. Dar ceaiul, acest  remediu împărătesc împotriva somnolenţei este după un poet din China, un mod de a ne regăsi spiritul:

“ Un bol de ceai  îmi alungă singuratatea

Un altul, dispersează prin porii mei miracolele vieţii

Iar următorul purifică toţi atomii fiinţei mele…

Doar ultima ceaşcă de ceai transformă pe oricine în nemuritor”…

Elisabeta IOSIF

>>>>>>>>>>

De CLB

POEZIE-Elena ARMENESCU:,,Parabolă”

Azi am fost din nou

La nucul de argint

Aşa cum sta, în plină lumină ,

în mijlocul câmpiei,

acoperită de zăpadă

srălucitoare,orbitoare

singur

cu crengile proiectate pe cer,

scriind parcă un fragment

dintr-o istorie secretă,

frescă,

scheletul unei biografii oculte

a pământului

parcă era sufletul meu

rămuros, filigranat

spiralat,

răsucindu-se,

>>>>>>>>>>

De CLB

PREMIANŢII CETĂŢII-G.Ioniţă:,,Poetul”

Eminescu nu a plecat…

s-a risipit etern într-o floare albastră

în freamătul codrilor şi susurul izvoarelor

în mugetul mării şi plopii cei totdeauna fără soţ

în aroma teilor înfloriţi

şi strălucirea rece a luceafărului

adică în toţi şi în toate

pentru ca nimeni

niciodată

să nu poată fi de-ajuns

El

G. Ionita- premiul pentru creaţie lirică Nicolae Labiş

Grafica-Constanţa Abalaşei- Donosă

>>>>>>>>>>

De CLB

EMINESCIANA-Constanţa Abălaşei – Donosă:,,DOR DE EMINESCU “

L-am iubit pe Eminescu, de cum am terminat de învăţat alfabetul, să pot  citi , să  pot  scrie . Nu numai că mi-a fascinat copilăria şi adolescenţa prin toată creatia sa , însă  l-am  iubit şi pentru frumuseţea chipului său, care mi-a părut dintotdeauna că este  a un crai de la răsărit, călătorind prin această lume cu creaţia sa literară plină de har , lăsându-ne moştenire poezia sa în limba noastră românească , făcând-o cunoscută şi netulburată, printre scrierile şi  limbile lumii ,  încă din perioada existenţei sale .

Mă bucur şi cinstesc ca fiecare român din această ţară , plaiurile botoşenene , care au dat neamului nostru  mari oameni de cultură ; Eminescu , Nicolae Iorga , Ştefan Luchian , George Enescu  şi nu numai  . Aceste  locuri hărăzite de Dumnezeu îmi sunt atat  de dragi ; în primul  rand ca mi-au legănat   paşii copilariei ,  apoi  sunt locuri  în   care moşii şi strămoşii mei îşi au somnul de veci. Şi  când ajung aici de două sau de trei ori pe an ,  primul lucru pe care-l fac cu mare sfinţenie este , să-ngenunchez la mormântul  fiecăruia  punând  o floare, aprinzând o lumânare şi  stropind în mare tihnă ţărâna ,  cu o lacrimă albastră .

Ca fiecare loc al acestui  pământ  românesc ce-şi are istoria sa , şi oraşul Botoşani, este la fel , prin tot ce a putut face şi sfinţi  „  OMUL „ .

Nimic nu este întâmplător ! Bunul Dumnezeu, le ştie şi le aranjează pe toate în această lume .

Preţuire şi dragoste mai mare pentru Eminescu , mi-a fost  impulsionată  de  catre

doamna Cornelia Viziteu, director la Biblioteca  Judeţeană Mihai Eminescu din oraşul Botoşani  prin anul 1999, apoi în anul 2000, an declarat de UNESCO  – ANUL   EMINESCU – ,  prin participarea mea la un concurs de Ex – libris , organizat de această bibliotecă. >>>>>>>>>>

(Grafica:  Constanţa Abălaşei – Donosă)

De CLB

EMINESCIANA-Ioana STUPARU:,,Baladă pentru Eminescu”

Fosta, mări, fost,

Pe meleagul nost’,

Cântăreţ vestit,

Tânăr nenuntit,

Mereu drăgostit.

De floare, de ram,

De străbunul neam.

Şi cum mai cânta,

Despre viţa sa!

.

Frăţiorii lui?

Fiii Tatălui.

Vreo trei dintre ei

Sau treizeci şi trei?!

>>>>>>>>>> (Grafica:  Constanţa Abălaşei – Donosă)

De CLB

EMINESCIANA-Cristina ŞTEFAN:,,MITUL MARELUI „NU” – MIHAI EMINESCU”

Motto:

TRECEA  EMINUL

Ca un “memento mori” pe sub plopi

treceai cu ianuarie impar…

Pe-aici nu s-a-ntâmplat

decât o poezie tristă…

Câte un gând hoinar pe nuferi,

câte-o iubire-albastră-n cupe

şi uneori se face seară pe deal…

Abia atunci îmi amintesc de tine

şi verbul devine fraged

ca dintru începuturi…

(Limba română mai are acolade

de epigoni cu şcoli înalte)…

Eu, Cătălina, privesc spre zenit

în aşternerea clipei tale în stea…

Mai vii, Emin! Poeţii-şi dorm

nestinsa geană din tei

în lungul prilej al durerii…

Dacă Mihai Eminescu ar fi păşit în viaţă peste pragul veacului zbaterilor noastre, altfel ar fi fost sonorizate troienele de critici literare ninse în ani peste Luceafăr? Retorica variantelor acestei întrebări se poate afla nu în vastul material bibliografic, nu în comprehensiunea atâtor şi atâtor mari autori aşternuţi pe calea-I stelară,  nu în viaţa Lui fostă viitoare. Unde aşadar? În Marele „NU”

(Grafica: Constanţa Abălaşei Donosă)

>>>>>>>>>>>>>

De CLB

EMINESCIANA-Lucia OLARU NENATl:,,ARCA EMINESCU”

De mulţi ani ne-am obişnuit, aici, la Botoşani, mai mult ca oriunde, ca după Sfintele Sărbători ale Crăciunului şi Anului Nou, la două săptămîni, să mai urmeze o sărbătoare. Nu înscrisă în calendarul religios ci în cel laic, dar având aura solemnă a unei prăznuiri: ziua naşterii mucenicului spiritului românesc Mihai Eminescu. Ştiu familii de oameni simpli fără prea multe  pretenţii de superioritate care, în această zi se îmbracă frumos şi  caută să ia parte la aniversarea lui oriunde s-ar sărbători aceasta. Pentru mine, personal, se  împlinesc  decenii de când resimt sincer şi profund (şi particip la)  ziua de 15 Ianuarie ca pe întâia mare sărbătoare românească a fiecărui an, fie că m-a trimis destinul să contribui la Ipoteşti, la începuturile prăznuirii sale, sub numele de „Zilele Eminescu”, sau s-o consolidez din timp, în atâtea şi atâtea chipuri şi ipostaze, fie că abia (dacă) mai sunt invitată uneori la derularea ei, încăpută în zodia  unui alt stil de manifestare. De fapt, celor ce mă tot întreabă cum şi de ce am rămas de atâta vreme la Botoşani când ar fi existat atâtea alte alternative categoric mai faste pentru devenirea mea, pot să le răspund că exact acesta a fost motivul principal care m-a ţinut şi m-a rechemat mereu aici: existenţa acestor ciclice sărbătoriri ale naşterii şi dispariţiei fizice a lui Eminescu pe care, de multe zeci de ani le asemăn în alocuţiunile mele unui diametru în timp ce taie rotundul anului românesc exact la jumătate prin linia dintre cei doi 15, ianuarie şi iunie.

Iar acum, în acest an  sărbătoarea e mai  aleasă ca oricând căci amintirea acelei zile geroase de iarnă din miezul unui alt secol vine să capete de-acum valenţe  hagiografice, acelea care stau la temeiul oricărei mari sărbători, la fel cum se rememorează  mereu şi mereu povestea acelui miracol petrecut în urmă cu peste două milenii în Bethleemul Iudeii. >>>>>>>>>

De CLB

POEM-Elisabeta IOSIF:,,CLEPSIDRA”

Anul Nou creşte-n vibraţii, se roteşte larg în aer

E mereu Buhaiul Sacru, vocea zeilor din caier

Şi-a strămoşilor credinţe, mii de gesturi rituale

E o muzică divină, energii universale….

Declanşate şi-n străfunduri, plânge apa în adâncuri.

Dans, balans, focul planetei se revarsă prin pământuri

Şi ironic propulsează în afară… Universul….

Vindecaţi toţi prin lumină, tot în timp ne e demersul!

Vremea scurgerii eterne prin clepsidră. Cele doua rezervoare

Trec fiorul prin nisip. Se răstoarnă gâtuite, în schimbare…

Elisabeta IOSIF

3 ianuarie 2011

De CLB

INTERVIURI, MESAJE, COMENTARII–,,Lumea nu se va termina in 2012″- Interviu cu Carlos Barrios

Carlos Barrios s-a născut într-o familie spaniolă în El Altiplano, în podişul Guatemalei. Casa lui era in Huehuetenango, care a fost de asemenea şi un lăcaş al tribului Maya Mam. Împreuna cu alţi Maya si cu indigeni păstrători de tradiţie, tribul Mam, el duce mai departe unele dintre vechile tradiţii ale Insulei Broaştei Ţestoase (alt nume pentru America de Nord). Ei sunt Păstrători ai Timpului, adevărate autorităţi în privinţa unor calendare remarcabile, care sunt antice, elegante, relevante. Dl. Barrios este istoric, antropolog şi cercetător. Dupa ce a studiat cu Înţelepţii bătrâni tradiţionali, timp de 25 de ani, de la vârsta de de 19 ani a devenit si el Ajq’ij Mayas, un preot de ceremonii şi ghid spiritual, Eagle Clan. În urma cu mai multi ani, împreună cu fratele său Gerardo, Carlos a iniţiat o investigaţie asupra diferitelor calendare Mayaşe. El a studiat cu mulţi mentori.  Gerardo, a intervievat aproape 600 de bătrâni Maya, pentru a le înţelege mai bine cunoştinţele pe care le aveau de împărtăşit.
„Antropologii din toată lumea vizitează templele, spune Barrios, citesc inscripţiile, apoi fabrică povesti despre Mayaşi, dar ei nu citesc inscripţiile corect. Este doar imaginaţia lor. Scriu despre profeţii, in numele Mayaşilor.
Înţelepţii Maya sunt foarte supărati pe aceste lucruri. Lumea nu se va sfârşi în 2012. Se va transforma. Populaţiile indigene au calendarele, ei sunt cei care ştiu să le interpreteze corect. Modul în care calendarele Maya cuprind timpul, anotimpurile şi ciclurile s-a dovedit a fi vast,  sofisticat. Mayaşii înteleg 17 calendare diferite, unele dintre ele măsurând timpul cu acurateţe, chiar pe perioade de 10 milioane de ani. Calendarul care a atras constant, atentţa globală din 1987, este numit Tzolk’in sau Cholq’ij. Conceput în urma cu secole e  bazat pe ciclul Pleiadelor. Este considerat şi astăzi, sacru.
Prin calendarele indigene, popoarele băştinase au ţinut cont de punctele importante de cotitură in
istorie. De exemplu, cei care ţin contul zilelor si care studiază calendarele au identificat o zi importantă în anul One Reed: Ce Acatal, aşa cum a fost numita de catre Mexicani. Aceasta a fost ziua descrisă în profeţii, ca fiind ziua când un strămoş important trebuia să se întoarcă, “venind ca un fluture”. In calendarul vestic, data din One Reed se corelează cu Duminica de Paste, 21 Aprilie 1519, ziua când Hernando Cortez si flota sa de 11 corăbii spaniole au ajuns la Est de teritoriul care astăzi este numit Vera Cruz (Crucea Adevărată) în Mexic . Cand corabiile spaniole au ajuns aproape de ţărm, nativii aşteptau si priveau la ce o să se întâmple. Pânzele întinse pe catarge ale corăbiilor, semănau  cu aripile întinse ale unor fluturi enormi, care pluteau deasupra apelor oceanului.
A început o nouă eră  pe care ei o anticipaseră în calendarele lor. Poporul Maya a numit această eră: al Noualea Bolomtikus, sau noua Hells (Cicluri)- fiecare având 52 de ani. Pe măsură ce s-au desfăşurat cele 9 cicluri, indigenilor li s-au luat pământul si libertatea. Au dominat boala ăi lipsa de respect pentru toate. Ceea ce a început odată cu debarcarea lui Cortez a durat pană pe 16 August 1987, o data pe care şi-o amintesc ca data Convergentei Armonice.
>>>>>>>>>>

De CLB

POEZIE-Cezarina ADAMESCU:,,GÂNDURI LA FLACĂRA INIMII “

Să ne îngândurim, aşadar!

Aerul stă închis între zidurile Singurătăţii.

Să-l slobozim, să deschidem aerul larg

până la zenit, împreună!

.

Cineva de departe îmi trimite scrisori pe pereţii de aer

ai iernii.

Ibişii rozalii aplaudă tare din aripi.

.

Mi-am lăsat gândurile într-o mare uitare de sine,

aproape-n paragină.

De pe ruinele lor, pămătufuri de fum alb se înalţă

la fel ca pe acoperişul lumii când un cardinal elector

strigă mulţimii:

Habemus Papa!

>>>>>>>>>>

De CLB

ESEU-George ROCA:,,SUB CRUCEA SUDULUI (1)”

ŢARA NOROCOASĂ

„The lucky country”, aşa îi spun localnicii Australiei… adică „ţara norocoasă”! După aproape 30 de ani de şedere pe aceste meleaguri îndepărtate, deseori mi-am dat seama ca au dreptate. Majoritatea emigranţilor sosiţi aici doar cu o bocceluţă s-au bucurat de oportunităţile oferite de noua patrie, unde prin muncă şi integrare au ajuns să aibă o viaţă prosperă, desigur cu mult mai bună decât cea pe care au avut-o pe meleagurile de unde veneau. Mulţi dintre cei care au călcat pe acest pământ „nou”, realizând la ce distanţă este situat acesta de ţinuturile natale, cuprinşi de sentimentalism şi-au spus în gând că după o perioadă de şedere şi de „făcut banii” se vor reîntoarce acolo de unde au venit… Totuşi, marea majoritate au rămas aici până la moarte, iar dacă unii mai tenace, cuprinşi de nostalgie şi dragoste de tărâmurile strămoşeşti, au încercat să se r eîntoarcă „definitiv” la vechea vatră, nu au putut să se reacomodeze şi după o scurtă perioadă de zbucium… au făcut eforturi să revină în Ţara Norocoasă! De fapt această boală am putea-o numi „emigritis”. Fenomenul este foarte complex şi uneori greu de înţeles. Desigur, acesta nu este lipsit de suferinţă, durere sufletească, ambiguitate şi chiar diminuarea identităţii naţionale. Totuşi vibraţiile pozitive pe care le oferă continentul de la Antipozi sunt ca acel sunet suav de theremin pe care odată ascultat nu-l poţi uita, asemuindu-l cu „capcana” întinsă de cântecului sirenelor.

>>>>>>>>>>>

De CLB

REPORTAJ-Elena BUICĂ:,,IARNA ÎN FLORIDA”

Pentru că am văzut de câteva ori cum arată Florida – ţinutul cu nume crescut din petalele florilor – în anotimpul de maximă înflorire a naturii şi a spiritului de organizare turistică, am vrut să ştim cum arată schimbarea la faţă din timpul iernii. Aşa că am făcut o vacanţă în anotimpul hibernal, de Sărbători, în apropiere de parcul Disney World cea mai  populară atracţie turistică a Floridei, locul pe unde,

cu câţiva ani mai înainte, ne rupsesem picioarele de atâta alergătură. Şi acum  a fost o vacanţă frumoasă, chiar dacă ”iarna nu-i ca vara“, mai ales că  nu am avut de suportat neplăcerile căldurii şi umidităţii din timpul verii.

Florida  nu putea să fie altfel pentru noi. Această zonă a pământului sărutată de soare în mai toate zilele anului,  atât de frumoasă şi atât de intersanată, cu un turism bine organizat, a dat prilejul unei  adevărate explozii de localităţi şi  construcţii noi care au atras  numeroase familii, multe  din Canada şi a devenit în scurt timp una din cele mai frecventate destinaţii de vacanţă  ale americanilor, canadienilor şi ale multor turişti de pretutindeni, chiar şi în vremea de iarna.

Îţi stârneşte admiraţia când te gândeşti că tot ce s-a construit  a luat fiinţă doar de-a lungul secolului 20. Aici totul este nou, chiar şi după standardele societăţii americane, societate de altfel tânără la rândul ei, iar turismul funcţionează ca pe roate proaspăt unse. E un fapt cunoscut că americanii ştiu să facă bani, dar este tot atât de adevărat că pe banii primiţi, ei ştiu şi pot să îţi ofere substanţial, încât să îţi creeze starea de bine şi să te declari mulţumit.

Ne-am încumetat să petrecem o vacanţă în timpul iernii  ştiind că nici în acest anotimp nu îi pier toate frumuseţile, dar şi după felul cum se retrag aici mulţi seniorii canadieni, refugiindu-se de frigul lungilor  ierni  canadiene. >>>>>>>>>>>
De CLB

POEZIE-Călin Derzelea:,,POEME”

– Debut în Revista Atitudini a Casei de Cultura I.L. Caragiale a Municipiului Ploiești.

– Poezii publicate în antologia „Melancolie diesel” a cenaclului Atitudini , 2010.

Blue Moon

Luna albastră înghesuită

în cușca pieptului

așteaptă

.

Culcuș în așternut de

aripă abătută

în treacăt.

.

Chip alb de dincolo de lume

soarbe printre coaste,

luna albastră.

.

Acasă e în nor,

străin e lutul meșterit

de mâna focului.

>>>>>>>>>>>

De CLB

ÎNSEMNĂRI-Carmen ANDRONACHE:,,UN DEMERS POETIC ŞI MUZICAL NEOBIŞNUIT”

„Poezia colindelor noastre” în interpretarea poetei Lucia Olaru Nenati

Lucia Olaru Nenati a realizat un nou album audio, cel de-al treilea, intitulat „Poezia colindelor noastre” cu o compoziţie cu totul originală şi neobişnuită. Astfel poeta îşi recită aici, cu real talent actoricesc, câteva dintre poemele despre iarnă, alese din cărţile sale apărute de-a lungul timpului şi, mai ales, despre „Starea de sărbătoare” (titlul unui poem), sintagmă care reprezintă, de fapt, definiţia acestui întreg construct artistic. Insă poemele, deşi purtătoare de sens autonom şi magie lirică, îşi dublează acum funcţia şi devin şi elemente prefaţatoare ale unor cântece aflate într-o corespondenţă structurală  cu acestea, interpretate de poeta care, schimbând registrul creativ, devine şi interpretă de muzică. Ea cântă aici, acompaniată de un inspirat aranjament orchestral, în primul rând, fireşte, colindele vechi ale  copilăriei noastre româneşti: „O, ce veste minunată”, „Sus creştini”, „Trei păstori”, „Sus la poarta raiului”, „Din an în an”, dar şi atât de pretenţiosul lied al lui Hubic intitulat în versiunea românească „Floricică, floricea” sau două piese nelipsite din orice prăznuire internaţională a Crăciunului: „O, Tannenenbaum” şi „Stille Nacht” pe care le putem auzi oriunde în atâtea interpetari celebre şi în atâtea limbi. Doar că aici, poeta româncă le cântă în mai multe limbi de mare circulaţie alternând strofele în acelaşi cântec şi încheind cu strofele în limba română pe care o adaugă astfel acelui demers poliglot.

Cum nu se putea altfel în cazul celei supranumite cândva “Muzeiţa de la Ipoteşti”, la loc de cinste se află o colindă dintre cele reconstituite de ea cu concursul instrumental al dirijorului Ioan Cobâlă, ca fiind cântată odinioară chiar de Mihai Eminescu, acum reconstituită prin suprapunere şi colaţionare ştiinţifică cu colecţia de folclor străvechi bucovinean a lui Alexandru Voevidca, operaţiune din care a rezultat o piesă muzicală deosebită, complet necunoscută astăzi.

>>>>>>>>>>>

De CLB

ESEU-Anca Sîrghie:,,CRAI ȘI COLINDĂTORI LA GURA RÂULUI”

Tradițiile sacre ale Crăciunului la Gura Râului, comună din Mărginimea Sibiului, mă fascinează de mult timp, căci descinderile mele în acest sat unde nu am rude, ci numai familii de gospodari primitori, nu sunt de dată recentă. Pot număra ani buni de când am descoperit frumusețea colindului, făcut în noaptea de ajun și a primirii crăișorilor în prima zi a Sfintei Sărbători. Slujba de Crăciun în Biserica cea Mare, socotită a fi catedrala Mărginimii, începe la ora 5 dimineața, înnodându-se la cei mai mulți colindători adulți cu activitatea din noaptea ajunului. Atunci când am reușit să fiu prezentă, am văzut că preotul primește cele 6-7 cete de crăișori, care dau un colorit special oficierii slujbei. Mai mult, prin tradiție, la Biserică preoții Ion Peană și Damian Petru Toader cheamă crăișorii la o verificare, corectând înainte de a pleca prin sat unele imperfecțiuni de zicere. Astfel se asigură buna calitate a rostirii versurilor din strofe lungi și deloc facile ca sens din acest teatru religios al copiilor, care în Transilvania, ca și în nordul Bucovinei este viu și în zilele noastre, purtând numele de viflaim, de irozi, de crai etc. Obiceiul cetelor de feciori și al celor de copii vine dintr-o tradiție autohtonă străveche, desprinzându-se din practici geto-dacice, coborând chiar dincolo de ele în zestrea indo-europeană, practicată ritualic pe meleagurile carpato-dunărene. Încă în 1977 Traian Herseni a publicat, între altele, un studiu dedicat „cetelor” din Țara Oltului, Forme străvechi de cultură poporană românească. Fără să abordăm bibliografia bogată a temei1 , începutul acestei cercetări folcloristice ne coboară în timp la 1922 când Al. Rosetti stabilea originea colindelor religioase, desprinse din evangheliile apocrife. În nord-vestul spațiului folcloric românesc baladele substituiseră colindele. Astfel, în zona Sălajului și a Bihorului colindele religioase erau răspândite, înlocuind încă din secolul al XIX-lea colindele laice. Cum s-a produs fenomenul acesta? Influența bisericii ortodoxe și greco-catolice a fost decisivă. Preoții au fost cei care au insistat să înlocuiască textele laice cu versurile religioase, mult mai adecvate acestei sărbători creștine decât baladele.

>>>>>>>>>>>

De CLB

CRONICI, RECENZII, POLEMICI-Victoria MILESCU:,,REALISMUL TRAGI-COMIC ŞI «COBAI ÎN ŢARA DEZAMĂGIRILOR» DE PAUL POLIDOR”

Paul Polidor a evoluat constant şi semnificativ. Ar fi putut rămâne profesor de limba română sau de limba rusă, dar şi-a urmat chemarea inimii cu încredere, dăruire şi speranţă. A ales cariera artistică, ce include nu de puţine ori privaţiuni materiale şi chiar contestări. Au fost şi acestea în viaţa sa, o viaţă de muzică şi poezie. Neputând să renunţe la una în favoarea celeilalte, le-a ales pe amândouă. El scrie poezie, cântă, compune, având destinul tipic al artistului român. E mai cunoscut în străinătate decât în ţară. Cântă în vreo 12 limbi străine, a lansat conceptul interferenţelor muzicale, organizează turnee, festivaluri, îşi editează opera sa, dar şi a altor creatori; a înregistrat o serie de audio-book-uri în lectura unor autori contemporani – adevărate documente de istorie literară. El contrazice ideea greşită că poetul ar fi cu capul în nori, dimpotrivă, poetul reacţionează lucid la evenimentele timpului său cu arma cuvântului. A vibrat la drama Basarabiei, dacă ar fi să menţionăm doar caseta „Basarabia, dragostea mea”, dar şi la multe alte drame, mai mari sau mai mici ale României postdecembriste.

Paul Polidor munceşte mult şi pe multe fronturi. Îşi iubeşte ţara şi de aceea vituperează împotriva celor ce au făcut ca azi să se trăiască prost într-o ţară frumoasă şi bogată. E felul său de patriotism, pe care nu-l găseşte nici anacronic, nici amendabil. Acesta este şi sentimentul pe care ţi-l lasă lectura recentei sale cărţi Cobai în ţara dezamăgirilor. Este o carte a revoltei, scrisă aproape furibund, cu dinţii încleştaţi încercând să oprească hohotul de plâns printr-un hohot de râs. Căci este vorba de România, „ţara lu’  râsu’-plânsu’”, ţară balcanică, unde totul se ia uşor, se schimbă repede, fără avertisment şi fără consecinţe.

Poeziile constituie reflexul la provocarea unei realităţi contemporane, ofertantă într-un fel de pitoresc promiscuu lezând morala, etica şi estetica. Poetul, vorba lui Caragiale, simte enorm şi vede monstruos, căci în jur sunt, cu adevărat, lucruri monstruoase. Ele sunt exprimate pe limba lor, în cuvinte tari, chiar licenţioase, textele fiind uneori la limita dintre poezie şi nonpoezie.  >>>>>>>>>

De CLB

CRONICI, RECENZII, POLEMICI-Melania CUC:,,TRIPTIC LITERAR: MENUŢ MAXIMINIAN”

1. Menuţ Maximinian –

PE ARIPA CERULUI

Jurnalistul Menuţ Maximinian este unul dintre cei mai prolifici scriitori tineri, cu activităţi diverse şi care, aparent, nu au afinităţi între ele. Cultura scrisă, etnografia şi folclorul, activităţi de voluntariat în sfera dreptului omului şi realizator de televiziune, Menuţ a reuşit ca într-un timp record să întrunească sufragiile cititorilor, să câştige respectul şi simpatia publicului de toate vârstele şi din toate categoriile sociale.


A păşit cu dreptul în lumea cărţilor, cu un volum care întrunea în paginile sale o serie de interviuri interesante, inedite şi spumoase ca stropii de şampanie. Mai apoi, ne-a surprins frumos cu pagini dense de monografie locală, cu referinţă directă la Diug, satul de care încă se simte legat prin rădăcini şi bucuriile pe care i le rezervă acel colţ de paradis terestru situat pe Valea Ilişuei. O carte cu conotaţii sociale clare dar care, scrisă cu talent, a devenit literatură bună, a fost inspirată de copiii dintr-un orfelinat al României actuale.


Mai recent, în 2008, la Editura Karuna din Bistriţa, Menuţ Maximinian îşi publică volumul Pe aripile cerului. De fapt, un jurnal de observaţii fine şi expuneri de stări şi sentimente, el „fotografiază” o lume pe cale de dispariţie şi care, ca o fata morgana, se află la limita dintre ficţiune şi realitate. Pornind de la lumea imaginară, care… încape într-o coajă de nucă, cu aplecări clare spre arhaic şi cutumele unei civilizaţii de tip rural, şi unde Menuţ face o figură de artist al cuvântului, –  filmul cărţii se derulează în secvenţe independente una de alta, în fragmante de imagini şi acţiuni umane care, la prima citire, nu par a avea legătură una cu alta.
>>>>>>>>>

De CLB

PREMIANŢII CETĂŢII-Nicoleta STAVARACHE:,,Satul – izvorul tămăduirii mele”

Moto:

,,Să ne veselim prieteni

Să-nvingem durerea din noi

Să nu ne găsească trişti

Anotimpul pedepselor!,,

Satul – izvorul tămăduirii mele

MOTO:

Iubiri, regăsite în timp,

Undeva departe, lumea mea

Şi, dintr-o dată se face ziuă,

Şi ne-ntristăm puţin.

Paşii grăbiţi pe care nu-i mai auzim

Demult, s-au dus spre amurguri depărtate

Timpul – se scurge-n priviri

Şi tare-aş vrea să-mi dai un semn…

Afară, doar câinele mai latră

Şi, poate mama m-aşteaptă să mai vin.

Satul natal – izvorul tămăduirii mele, adevăratul generator de viaţă, de energii, acolo unde am cunoscut întâia dragoste, acolo unde am rostit întâia data cuvântul ‚mamă’, acolo unde am crescut şi unde am valorificat credinţa mea virgină şi tot acolo în spriritul consătenilor mei am îndrăgit şi eu tradiţia şi obiceiurile specifice zonei.

>>>>>>>>

De CLB

POEZIE-Cezarina ADAMESCU:,,GÂNDURI LA FLACĂRA OCHILOR”

-din ciclul: Tratat de singurătate-

Singurătate – catifea şi scaiete.

Spaţiu de meditare.

Spaţiu de contemplare.

Spaţiu târziu şi spaţiu devreme.

Spaţiu de graţie.

Căutare. Aflare.

Spaţiu de jind.

Gând amintit şi gânduri uitate.

Întâmplare. Destin.

Emulaţie şi deşert sufletesc.

Ying şi Yang,

Flux şi reflux. Maree lăuntrică.

Din cioburi de singurătate se clădeşte viaţa întreagă.

Din cioburi de linişte.

Cioburi. Vitralii.

>>>>>>>>>

De CLB

CRONICI, RECENZII, POLEMICI-Cristina Ştefan:,,POETUL CORNEL ARMEANU ÎN CĂUTAREA VALORII POEZIEI”

Scriam în august 2009:

Am descoperit azi un poet: Cornel Armeanu. Întâmplător, prin intermediul poetului Costea Velea care îl admira cu ani în urmă. În comunism, i se refuzau publicările însă nu reiese din ce-am vizionat pe diferite siteuri, dacă volumul „Călător între două lumi” a mai văzut lumina tiparului până în zilele noastre. Scrie risipit pe diferite siteuri pe internet, o poezie în dulcele stil clasic dar cu unele abateri de la canoane, demonstrând talent ludic.
L-am lecturat în ritmul foşnetului toamnei prin frunze, dată fiind cursivitatea extraordinară a versului, surpriza unor cuvinte folosite în pură artă poetică, în forme de stil originale lui, neavând alt efect decât transcrierea plastică a acestuia.
Pornind de la motto-ul volumului:<< Ca să poţi curăţa trandafirii de spini, nu uita să te speli cu iubire pe faţă>> ştim că avem de-a face cu „gândire lirică” şi nimic nu ne mai opreşte pe această albie până la final.

Poezia „Otombrie” deţine paleta coloristică integrală dar şi implicarea eu-lui liric în profunzimea tristeţii ca rană deschisă.

„La sărbătoarea mierii demult n-am fost prezent,
Veşmintele pe mine sunt roase de furtună.
Ori frunza mi-e rănită, ori prea incandescent
E ochiul înserării pornit să mă răpună.”

>>>>>>>>>

De CLB

CRONICI, RECENZII, POLEMICI-Amelia GALETAR:,,Geo GALETARU şi crinologia sa ….”

„ Ce întâmplare ce întâmplare

Cum decădem din ruină-n splendoare

Cum crinii palpită-n pedepse tardive

Cum zeii-ntomnează-n ierbare festive

Ce întâmplare ce întâmplare

Această tăcere umilă şi mare

Ce sapă febrilă în carne şi-atinge

Rumorile clipei şi-n treacăt le stinge

Ce întâmplare ce întâmplare

Cum moartea ne cere-n genunchi îndurare

(Cât pipăie ochiul, cât gândul respiră

Neantul cel pur răstignit pe o liră)

Ce întâmplare ce întâmplare

Pustiul să-şi sprijine tâmpla de-o floare…”

În cartea sa retrospectivă, „ Vară de crini”, Geo Galetaru reface itinerariul propriu al celor 12 cărţi câţi 12 apostoli…, de la „ Inefabila ninsoare” ( 1981), la Lecţia despre îngeri”( 2010).

>>>>>>>>>

De CLB

PREMIANŢII CETĂŢII-Daniela Voiculescu:,,indigo evolution”

el avea nevoie de roşu lângă negru…

îl văd cum răsfoieşte tratatul despre dragoste.

miroase linia serii, se face spirală în spirală.

cerul curge vulcanic din ochiul lui Stendhal.

şi frunzele au ceva uşor, o înclinare spre nord,

unde aerul e liber să râdă, să îmbrăţişeze…

şi să aştepte firescul mistic, îngerii să cânte.

*

degetul lui e ca descrierea calmă a unui drum,

parcă ai ajunge, la apus de soare, lângă Nil…

şi umbra bărcii nu s-ar mai îndoi de nimic gri.

>>>>>>>>>>

De CLB

PREMIANŢII CETĂŢII-Dan Herciu:,,ziua cea mai lungă”

fumez
privesc ziua ca o prelungire inutilă a ferestrei
doctorii mă ceartă
le arăt poze cu mine când nu ştiam
ei îmi arată poze din mine şi-mi vorbesc de sus
nu înţeleg nimic
cel din patul alăturat a murit ieri
şi lui i-au vorbit
mi-a zis : mă, ăştia îi zic altcumva morţii, aşa…mai complicat
l-au luat ca pe o mobilă veche
a rămas un bănuţ lângă pat
mi se face frică
.
luni
am visat că l-au tuns pe dumnezeu şi l-au băgat la chimio
.
se ţinea tare
.
nu a scăpat o lacrimă
.
duminică
l-au externat
cu regim o mai duce un an, au zis
i-am dat bănuţul
mi-a spus ceva
nu înţeleg nimic
pare aşa un om de cumsecade
azi noapte mi-am visat toţi morţii
complicat

>>>>>>>>>>>

De CLB

PREMIANŢII CETĂŢII-Ionuț Țandără:,,POEZII”

Motto: ”Ne pas penser comme les autres,

cela veut dire simplement que l’on pense”.

Eugène Ionesco

ALFABETUL MUT

Mă uit în ochii tăi

Și văd marea,

Încercând să ajungă la mal,

Unde sunt eu.

Mi-e teamă să ating apa,

Ca tu să nu-mi vezi

Vârfurile degetelor pe nisip.

Am luat o scoică

Și am pus-o la ureche …

>>>>>>>>>-

De CLB

PREMIANŢII CETĂŢII-George BACIU:,,POEZII”

DACĂ MĂ STRIG

Dacă mă strig, plânge vântul

şi drumul se împiedică în copacii

cu zâmbet prelung

şi  amurg tocit la ferestre.

.

Rămâne portretul ierbii,

cules pe falangele greierilor,

să se mire de sunetul ploii

atârnate de streaşina gurii

cu care-ţi zâmbesc plictisul.

>>>>>>>>>

De CLB

PREMIANŢII CETĂŢII-Carmen Manuela Măcelaru:,,Urme pe asfalt „

azi mi-a fost dor de tine/ aş fi vrut să te îmbrăţişez/ dar cumva pe ascuns/ folosind scările de incendiu şi lumina intrată pe sub uşă

am scos din sertar aripile/ le-am şters de praf/ în tot acest timp camera se umplea de un poem care vorbea în şoaptă/ îi vedeam venele cum se rotunjeau pe genunchii mei/ cum sângera/ tremura/ se ascundea/ când pe sub coaste/ când pe sub limbă

i-aş fi dat un pahar cu apă/ dar el se tot întorcea în placentă/ ieri noapte a adormit pe glezna mea/ se răsucea frumos/ torcea într-un fel anume

azi mi-a fost dor de tine/ aş fi vrut să te îmbrăţişez/ dar cumva pe ascuns/ ca şi cum am locui într-un oraş subteran/ unde dimineaţa începe de sub pielea ta

să nu fie frig niciodată/ îngerii să băltească în patul unde facem dragoste/ pe jos versuri ciobite/ ai grijă să nu te tai

Carmen Manuela Măcelaru

Premiul „Ion Alexandru”, secţiunea poezie – Concursul naţional literar Cetatea lui Bucur, 20 noiembrie 2010.

De CLB

PREMIANŢII CETĂŢII-M.Hagianu:,,La piaţă”

Legume şi fructe veştejite

agonizează pe tarabe insalubre,

lumina ucigătoare a soarelui torid de vară

te îmbie la sinucidere

căldura sufocantă pare să axifieze toate fiinţele cu excepţia precupeţelor

care mă calcă pe nervi

cu tupeul şi minciunile lor veşnic perpetuate

cu impotenţa lor lingvistică

pe care o etalează

cu o totală neruşinare.

La piaţă aceleaşi legume veştejite

îmbuibate de chimicale toxice prin definiţie

dar comestibile prin destinaţie

privesc aceleaşi figuri descompuse de soare

>>>>>>>>>>>

De CLB