Reclame
De CLB

IN LOC DE EDITORIAL-Elisabeta Iosif:,,I.P.S. Bartolomeu Valeriu Anania – despre înţelepciune”

În anul 2000, când am avut acest dialog cu IPS Bartolomeu Anania, l-am găsit lucrând la diortosirea Bibliei, de fapt la noua versiune  realizată în concordanţă cu limba  română, să spunem, a primului deceniu al secolului al XXI – lea, ţinând cont de faptul că limba e un organism viu, în schimbare..  Era mai mult decât ar fi lucrat la un volum scriitoricesc.  Era un text sacru. De aceea nu se potrivea  nici  chiar înţelesului pe care Nicolae Iorga i-l dădea cărţii: „A scrie o carte înseamnă a face actul social al frumuseţii şi al înţelepciunii”,…fiindcă : „Înţelepciunea nu se împrumută cu carul, ci se câştigă cu bobul…ceea ce câştigă omul nu vine de-a gata”. Aşadar, l-am întrebat  cum definea această importantă lucrare la care contribuia teologul dar într-o  oarecare măsură şi poetul sau dramaturgul.

–          B. A. – Această nouă versiune nu este tocmai o traducere în sensul propriu al cuvântului pentru că, alături de Şaguna sunt convins că în limba unui popor Biblia se traduce o singură dată. La noi s-a întâmplat în 1688 prin Biblia lui Şerban. Toate celelalte versiuni sunt tributare cel puţin 80-90% înaintaşilor. Biblia se cere revizuită în cultura oricărui popor din două motive: mai întâi pentru că limba, ca orice organism viu, evoluează şi deci trebuie să fie adaptată acestei evoluţii iar pe de altă parte pentru că savanţii în filologia biblică descoperă şi realizează noi ediţii critice mai bune, pe baza cărora se pot face fie impropriu  traduceri noi, fie îndreptări, revizuiri. Încă o dată, lucrez pe un text sacru. Ceea ce îmi aparţine este doar truda şi bineînţeles asistenţa Duhului Sfânt pe care o simt lucrând deasupra mea. Fără acesta nu se poate.

–          E. I. – În ce măsură trece şi prin sufletul dumneavoastră poetic?

–          B.A.- Iată ce se întâmplă. La treaba aceasta sunt angajaţi cei doi din mine: teologul şi scriitorul. Şi mai mult decât atât. De aproape zece ani eu n-am  mai scris nici o pagină de literatură proprie,  socotind că toată opera mea literară nu e altceva decât un exerciţiu de peste 40 de ani. Pentru această muncă de diortosire a Bibliei, scriu într-o limbă a secolului în care am intrat şi în care ne pregătim, ar fi prea mult spus a mileniului, pentru că cel puţin la două – trei sute de ani Biblia se revizuieşte. Aceasta este o ediţie comentată, cu foarte, foarte  multe note de subsol şi cu introduceri la cărţile Vechiului Testament şi al Noului Testament, pentru ca să fie un ajutor cititorului mai puţin avizat asupra înţelesurilor adânci ale Scripturii.

>>>>>>>>>>>

De CLB

POEZIE-Melania CUC:,,POEME BLITZ*”

Rugul a ruginit untdelemn

Umbra umblă goală pe sub rochia de bumbac.

-Nu-i nici un pericol!

Insişti tu,

Încerci să mă convingi

Să mergem mai departe prin grotă,-

Două şopârle din smalţuri mimetice.

Pe deasupra noastră zboară oameni

Şi sângele strugurilor sălbatici

Se maturizează ca un puber

În palestra grecească.

Soarele-i tot mai  albastru la ochi,-

Tenor fără voce şi cu vena tăiată.

Roşu hujuie vântul  de dimineaţă,

Jilav şi sfânt ca ţâţa lupoaicei

Care va naşte schimbarea la faţă.

>>>>>>>

De CLB

CRONICI, RECENZII, POLEMICI-Cristina Ştefan:,,Antologie de poezie americană contemporană”

Locul nimănui- jurnal de lectură

Antologia de poezie americană contemporană cu titlul Locul nimănui, editată la Cartea Românescă, 2006, cuprinde creaţia a 36 de poeţi, din diferite state americane. Cartea mi-a fost trimisă de editură şi când am citit titlul, mi-am imaginat că voi lectura în duminica asta, 36 de yankei şturlubatici şi nonconformişti, în poezia unui New York de la periferie, acolo unde de la 7 seara poţi intra doar cu escortă înarmată.

Surpriză!

Nici vorbă de vreun stil fracturist sau suburban, volumul fiind, de fapt, o selecţie riguroasă de cea mai bună stilistică literară actuală. Autorii aleşi sunt voci energice din spaţiul literar american prezent.

Poate că sunt condusă de o prejudecată, dar când citesc o antologie, mai întâi analizez formatul cărţii, designul- un poet îşi respectă cititorii indiferent de cât spaţiu are alocat- şi din acest unghi, Antologia americană trece cu brio testul. Are un format decent, simplu ca fotografie de copertă, un font lizibil, plăcut, o structurare bine gândită. Conţine câte o scurtă prezentare biografică şi câte un grupaj de 4-6 texte pentru fiecare autor. Iată că se pot face antologii mai mici decât un ceaslov şi fără pozele nereuşite şi prea diverse, pentru a asigura unitatea unui volum. Este o carte tipărită cu bun gust.>>>>>>>>>>>>

De CLB

POEZIE-Camelia TRIPON:,,PAŞI SPRE POARTA INFINITULUI-POEME”

UNOR PĂRINŢI

S-au risipit pe cărare

Cioburi de cer,

paşii tăi repezi caută clipa trecută

când alergai speriată cu un pui de om

curgeau râuri de griji în noapte

un strigăt surd se ridica,

acoperind febra cu lacrimi

fugi între foile îngălbenite ale manuscrisului

paşi între vis şi o lume a ta,

iar vin din neant clipe cu un el, o ea,

el este confuz, fiu sau nepot

amândoi ţi-au trecut prin braţe, mai mult nepotul

dar ce importanţă mai are,

file, file de cer se tot răzleţec  pe cărare

troiene nesfârşite de zăpadă

topite în labirintul anilor

>>>>>>>>>

De CLB

ESEU-Prof.univ.dr.Ştefan Lucian MUREŞANU:,,METANOIA FORMELOR LITERATURII ŞI A OMULUI NOU”

METANOIA[1] FORMELOR LITERATURII ŞI A OMULUI NOU

1. Crepuscul poetic

Literatul adevărat sădeşte slovele, care înfloresc când cititorul se simte luminat de profunzimea adâncului respirat al ideilor ce emană culturalismul incandescent. O lumină puternică se înalţă în Univers spre matricea scriitorului hărăzit scânteierii. Undele imaginarului împresoară Pământul şi tainele creaţiei sale desprind energii din energiile celor care ştiu să se prindă în jocul luminii. Cei luminaţi pătrund adevărul scrisului său, cei profani rămân, undeva, în cercul lor strâmt.

Cutez să mă aplec peste înscrisuri dictate de geniul creaţiei, strâng mâinile la piept şi mulţumesc Cerului că ochii mei îmi mai dau posibilitatea să mă regăsesc într-o lume uitată de abjecţiile neiniţiaţilor lumii pseudointelectualilor. Pornesc, împreună cu alţi iubitori ai scrisului românesc, pe un drum mărăcinos şi întortocheat al iniţiaţilor lumii secolului XXI. Ne oprim, deseori, şi încercăm cu puterile noastre modeste să scoatem din întuneric alţi doritori de lumină pură, nu obscurişti, ci clarvăzători ai ideilor literaturii libere.

Cineva m-a întrebat ce este literatura liberă? I-am răspuns încercând să o definesc cât mai succint: care transmite noul prin idei ce au luminat cândva întunericul evoluţiei noastre. Răspunsul a fost ca durerea unei răni deschise pe suferinţa dureroasă a unui popor lipsit vreme îndelungată de puterea de a respira singur.


[1] metanoia, etimologic, cuvântul este format din doi termeni distincţi: meta = dincolo, deasupra şi nous = minte; ambele noţiuni derivă din greaca veche, cuvântul reprezentând o modalitate spirituală de schimbare a modului de gândire, o privire dincolo de lucruri. Nu întâmplător, metanoia a fost asociată cu educaţia, mai precis cu forma sa elevată: educaţia morală.

>>>>>>>>>

De CLB

POEZIE-Elena Armenescu:,,POEZII”-

Pădurea

Măsură armonie şi frumuseţii fabulos dar

Învecinându’se cu cerul, pămantului hotar

Pădurea magnifică,neliniştită, îngândurată

Sacerdoţiu secular de taină binecuvântată

.

Tulburatoare, grandioasă, sacră frenezie

Soarele îmbrăţişează murmurul din feerie

Adierile se cutremură, muguri şi păsări

Cântă întâlnirea cu verdele -n eresuri.

.

Corolele florilor roz-albe maiestuos se-nclină

Legănate graţios sub fulgerele de lumină

Un imn sfânt de slavă, de bucurie se înalţă

Izvodit din torentul tainic, clocotul de viaţă

>>>>>>>>>

De CLB

CRONICI, RECENZII, POLEMICI-Adrian Botez:,,„MANAGERIATUL” ZĂPEZII. ARHIVELE DE LA HAŢEG: DE LA LA SUFLETELOR[1], de CONSTANTIN STANCU”

…Rafinatul întru ale sfintei evanescenţe POESIS, cărturarul şi Orfeul haţegan,  CONSTANTIN STANCU, scrie, de data aceasta, o carte cu totul specială, prin care dovedeşte că până şi zăpezile Poetului şi Poeziei şi Scribului Vaticinar trebuie „managariate”, stocate şi protejate în ARHIVELE SUFLETULUI LUI DUMNEZEU, pentru a nu fi luate de …noaroaiele vremurilor şi ale lumii imunde.

Arhivarul îndrăgostit, până la delir, de Nichita, îl şi citează pe Înger, în acest sens: „pentru că nu suntem noroi, noroi, noroi…” (cf. În loc de sfârşit, p. 142). Şi aduce aminte despre definiţiile evanescenţei POESIS, date de Înger: „Ascultă-ncoa, bătrâne: ăsta o să fie toată viaţa ministru, noi o să fim poeţi toată moartea”; şi: „Poetul nu este de băut, deci nu-l înţelegem!/Poetul nu miroase cum floarea//Cum putem să-l înţelegem,/cum putem să luăm ceea ce nu miroase ca floarea / drept floare?” (Idem, p. 140-141).

Şi chiar aşa este, după vorba Îngerului: Poeţii şi Scribii Vaticinari, aceste făpturi spectrale, de la Marele Hotar privind şi văzând ceea ce nimeni nu vrea să vadă, Acel Solemn şi Transgalactic „DINCOLO” – trebuie strânşi, cu grăbire, într-o rezervaţie, pentru ca nu cumva corzile LIREI lor să se strecoare printre degetele Ne-Atenţiei Umane Instituţionalizate întru Satana – şi să se scufunde, înapoi, complet şi definitiv, în Calea Cea Fără de Întors, în Lumina Unică şi cu Unic Sens – atunci când vor băga de seamă că nimeni din această sărăcită de Duh lume nu priveşte într-aceeaşi direcţie cu ei…

Constantin STANCU asta face: se grăbeşte benefic, să-i protejeze de strecurare din orbirile lumii, pe cei de-o fiinţă şi de-o umbră cu el. Şi asta, pentru că spaţiul pe care-l „manageriază” este unul teribil de predispus scurgerii spre Miracolul Razelor Lunii: ŢARA HAŢEGULUI. Acolo pe unde s-au scurs, spre Lumina Fără de Amurg – Regii Daci, în frunte cu Boirebista şi Decebal…

>>>>>>>>>>

De CLB

POEZII-Constanţa Abălaşei – Donosa: ,,POEZII”

Relief  chromatic

De  mă  iubeşti –

Lasă-mă  să-ţi  pictez  cerul

Cerul  albastru , imens .

Lasă-mă  să-ţi  pictez  câmpul,

Câmpul  în  verde  şi  galben  intens .

Lasă-mă  să-ţi  pictez

Caişii  şi  cireşii-n  floare –

Parfumul  codrilor  de  tei ,

Sufletul  tău  în  candoare .

Lasă-mă  să-ţi  pictez  o  casă …

O  casă  albă , cu  verande  cu  flori .

Lasă-mă  să-ţi  pictez  şi  ape  şi  bălţi

Cu  nuferi  ascunşi

În  albastrul  păpuriş .

Lasă-mă  să-ţi  pictez ,  pământul…

Pământul  meu  rotund

Cu  oceanele-i  adânci  şi  grele .

>>>>>>>>>>>

De CLB

CRONICI, RECENZII, POLEMICI-Doina DRĂGAN:,,O CARTE EXCELENTĂ”

Menuţ Maximinian

PE ARIPA CERULUI

Editura Karuna, Bistriţa, 2008

O carte excelentă a timpurilor noastre. Sursa de inspiraţie a fost, cred, variaţia în timp a  momentului, atât din împrejurimile localităţii Bistriţa cât şi cele din ţară în general. Autorul este un condeier nemaipomenit şi cu o nemărginire care şi-a exprimat opinia asupra evenimentelor  de pe meleagurile noastre, din ultimi douăzeci de ani. Licenţiat, inteligent, jurnalist de marcă, Menuţ Maximinian încadrează de o aşa manieră cuvintele-faptele vieţii de astăzi – în haina înţelepciuni cu atâta sensibilitate, cu atâta durere, cu atâta gravitate, zbuciumul sunetelor  adâncind scrierea până pe aripa cerului.

Reflexia gândirii, aleargă între cer şi pământ, zicând: „A fi poet este fără doar şi poate, ochiul care soarbe profunzimea ideii adaptând-o în timp şi spaţiu”. Dar Menuţ Maximinian, a taxat acest timp şi spaţiu, de douăzeci de ani, fără să ne dea însă nici o speranţă. Ne-a relatat situaţia existenţială… doar, „Veselia se împletea cu bunăstarea” odată… „O biserică construită cu suflet pe meleagurile nemuriri” era odată… pe aripa cerului. Acum: „Satul populat în cea mai mare parte de bătrâni îşi aşteaptă cu nerăbdare fii şi nepoţii. La porţi babele şi moşii se uită lung după poştaş, care nu mai aduce nici un semn…”.

Cele treisprezece episoade care compun cartea, dezbat fiecare câte o durere, câte un dor, câte o grea imprejurare, dar evenimente  care s-au petrecut  şi se mai petrec şi acum la noi. A ilustrat realitatea faptelor. Textele alunecă în zone care pe vremuri erau sate cu întinderi vaste, cu obiceiuri autentice şi atmosferă caldă. Astăzi şi arhitectura satului este diferită. Panorama lui este alta acum. Doar  câte  un preot a mai făcut vreun   muzeu, în casa unde locuia, care să adăpostească colecţii de antichităţi, câte o bibliotecă şi câteva obiecte religioase.

>>>>>>>>>>

De CLB

CRONICI, RECENZII, POLEMICI-Alex ŞTEFĂNESCU:,,AUTOPSIA LUMII”

Este o plăcere să vorbesc despre poezia scrisă de Eugenia Ţarălungă, pentru că este o poezie care nu seamănă cu nimic din ce se scrie în momentul de faţă, la noi. Am explicat odată că avem nu zeci, ci sute de poeţi buni care seamănă între ei. Şi dacă ai lua un poem dintr-o carte şi l-ai include în altă carte, nimeni n-ar observa această schimbare. Ai putea să amesteci cărţile tinerilor poeţi ca pe cărţile de joc şi ţi-ar fi greu să  identifici autorii.

Despre Eugenia Ţarălungă nu se poate spune acest lucru; chiar o bucată de foaie dintr-o carte de-a ei dacă aş găsi-o pe jos, aş spune imediat: asta e Eugenia Ţarălungă! Prin ce se remarcă? Se remarcă în primul rând printr-un fel de cruzime. Eu aveam o imagine a feminităţii probabil transferată din poezia lui Eminescu, îmi imaginam femeia ca pe o Veronica Micle sau ca pe femeia generică din poezia lui Eminescu, aşa, mlădioasă, sfioasă, tăcută.

Eugenia Ţarălungă aduce în poezie o altfel de feminitate, o feminitate inflexibilă, ironică, intransigentă, care are şi o anumită cruzime în observarea lumii. Nu înfrumuseţează nimic, dar face totul interesant. Deci nu se afiliază direcţiei mizerabiliste din poezia de astăzi, nu coboară, nu înjoseşte ceea ce vede în jur, ci dezvăluie, are ceva necruţător. Ţi se face şi frică. Parcă face autopsia lumii. Mie mi-e şi teamă, când se uită prea pătrunzător la mine, că vede ce e în interiorul meu. Sau poate vede ce visuri secrete am. Sau poate vede ce fapte inavuabile am săvârşit în ultima vreme. Are o privire pătrunzătoare. Periculos de pătrunzătoare. Bineînţeles că, din punct de vedere temperamental, nu semănăm: eu sunt un sentimental, iar ea este o fiinţă plină de cruzime, pe care mi-o închipui cu bisturiul în mână.

Odată ne-a adus la „România literară” un eseu – care este magistral – şi m-am bucurat că l-am regăsit în această carte. Bine a făcut că l-a inclus în volumul ei de versuri! Un eseu foarte sarcastic despre modul cum se îmbracă tinerele de astăzi, în aşa fel încât să arate lumii tot ce au de oferit. Cu haine strânse, care fac vizibilă fiecare parte a corpului, fiecare detaliu.>>>>>>>>>>

De CLB

ANUNŢURI:,,Revista Art Out lansează primul număr!”

Vă semnalăm lansarea primului număr al revistei Art Out, nr. 1, ianuarie 2011.

Art Out este o revistă de arta şi arhitectură, restaurare şi patrimoniu.

Revista o găsiţi în format electronic: www.artout.ro.

Ne găsiţi şi pe facebook: www.facebook.com/artout

Acest prim număr reprezintă o privire retrospectivă, o depăşire şi câteva proiecţii de viitor în ceea ce priveşte arta şi arhitectura.

O situare între înainte şi înapoi.

Art Out – libertate, interpretare, actual.

De ce ART OUT?

  • Pentru că ne exprimăm liber ideile şi pentru că nu propunem doar formule de istorie şi critică de artă, ci adoptăm o abordare personală prin care ne raportăm la subiect.
  • Pentru că nimic nu e standard şi nici “bătut în cuie”, formal şi/sau clasicizant, ci interşanjabil, suspus schimbării şi adaptarii continue.
  • Pentru că ne propunem să dăm o interpretare personală trecutului, să analizăm prin prisma noastră prezentul şi să propunem noi direcţii pentru viitor, şi toate acestea prin raportarea la domeniile artistice. Nu propunem un canon, ci mai multe interpretări posibile.

Ne adresăm atât specialiştilor în domeniu, cât şi publicului larg, iubitor de frumos şi interesat de arte, arhitectură, design, urbanism, patrimoniu, conservare şi restaurare.

De CLB

-ART OUT-EDITORIAL-Laura Lucia Mihalca:,,Vreau să-ţi plac sau să te enervez”

Şi acum, ca în cazul majorităţii (dacă nu tuturor!) proiectelor, au existat multe persoane sceptice, dar şi mulţi care ne-au sprijinit.

Ţin să le mulţumesc tuturor. Da, tuturor. Primilor pentru că ne-au ambiţionat să continuăm, să credem în concretizarea acestui proiect editorial, aflat în primă fază doar pe câteva pagini în agendă şi în format electronic, gata oricând de a fi prezentat.

Cu atât mai mult trebuie să mulţumesc celor care ne-au sprijinit, au fost suportul nostru, confirmarea că tot ceea ce propunem este necesar la nivel local, chiar şi naţional, a fi pus în practică, împlinit.

Art Out –  libertate, interpretare, actual.

Echipă redacţională este formată din studenţi din Bucureşti şi din Cluj din cadrul facultăţilor de Istoria şi Teoria Artei, Limbi Străine,Arhitectură, Filosofie, dar ne bucurăm şi de colaborarea cu specialişti în domeniile tratate.

Vizăm nu atât scrieri de tipul critică de artă/ recenzie, cât mai degrabă o interpretare personală şi bine argumentată a faptelor de cultură, fie că vorbim de arte plastice/ arte decorative, arhitectură, istorie/istoria artei şi a arhitecturii sau probleme de restaurare-conservare.

Propunem modalităţi de înţelegere, dar nu îngrădim, nu trasăm linii ferme în sensul consumării acestor produse culturale.

Consider această colaborare dintre studenţi foarte eficientă şi extraordinară prin ceea ce îşi propune, dar la fel de importantă văd şi abordarea interdisciplinară pe care o propunem în cadrul revistei.

>>>>>>>>>

De CLB

POEM-Elisabeta IOSIF:,,LA MARGINEA TIMPULUI”

La infinit se naşte lumina din miezul cosmic, auriu, de nufăr

Numai ciocănitoarea  vesteşte rana copacului. Dar nu mai sufăr.

Pădurea echilibrează frecvenţele. Are note codificate de împărtăşit,

Printre două bucăţi de soare. La Porţile Stelare apele s-au prăbuşit…

.

În via visătoare, lângă ciocârlia bordată cu azur şi cu dimineţi în pârg

Stă boaba vânătă a ciorchinilor copţi târziu  într-o toamnă cu sârg…

Natura-i o ancoră în fluxul luminii, curcubeu cu ochi albaştri,

Când Dumnezeu o pictează… Mereu ia foc ademic de la aştri….

.

Simt florile cum vibrează…Nu au durere. Nici măcar disconfort.

Le găsesc totdeauna zâmbind, libere, polemizând în plin confort…

Doar noi, obsedaţi de lumină, ne aflăm permanent la marginea Timpului

Cu urechea ascuţită, ca un pui de lună, ce iese în lume sub magia Universului.

Elisabeta IOSIF

19 ianuarie 2011

De CLB

POEZIE-Cristina Ştefan:,,În liniştea fiinţei”

Doamne, dă-mi jos masca  de mine

să mă văd după o ploaie de vară

alergând ca un ied peste iarbă.

Nu-s  ridicată din morţi,

sunt vie, Doamne,

dar dă-mi jos fardul

să mă văd de neatins

prin păduri de mesteceni în iarnă

căutând un cuib de lăstuni

pentru râs pentru plâns.

Dă-mi jos pielea asta de frică,

să-mi privesc în faţă fiinţele,

fostele mele fiinţe de lapte.

Sunt vie, Doamne,

dar ia-mi întruchiparea

şi dă-mi glasul să spun:

– vă sărut mâinile, mame.

Cristina Ştefan

De CLB

POVESTIRI-Titina NICA-ŢENE:,,TREI POVESTIRI PENTRU COPII”

(1) CURCA

Un cer albastru ca vioreaua prevestea o zi splendidă. Căldura juca în aer. Era ora prânzului. Nu aveam ceas. Dar ştiam de la tata că dacă umbra trunchiului salcâmului ajunge la baza trunchiului mărului din colţul ogrăzi este ora 11:00. Aşa socoteam timpul, ora 11 – prânzul, ora 16 – dupăamiază, umbra salcâmului prelungă ajungea în colţul celălalt, în dreptul coteţului de găini, şi ora 20 – seara şi apoi noaptea cu stelele cât cepele puse la uscat de mama în podul casei.

Fiind în vacanţa mare, dimineaţa ieşea din discuţie, că noi ne trezeam numai la prânz, când soarele îşi trimitea o rază pe geam şi găinile se cuibăreau sub umbra salcâmului ajunsă până la măr. Părinţii se „sculau cu noaptea în cap“ şi plecau la munca câmpului. Când îmi spunea mama că ei se scoală cu „noaptea în cap” eu chiar mă uitam în capul ei să văd unde este noaptea. Împreună cu părinţii, mergeau la câmp şi cei trei fraţi mai mari. Eu, care pe atunci aveam zece ani, stăteam acasă cu încă trei fraţi mai mici.

Când raza soarelui, ca o suliţă, intra pe fereastră, mă trezeam prima. Mă uitam pe fereastră să văd poziţia umbrei salcâmului, să ştiu cât este ceasul, şi apoi căutam pe măsuţă biletul de la mama, în care ne scria instrucţiunile pentru ziua aceea. Azi, mama scria: „De trei săptămâni curca nu mai ouă acasă. Urmăriţi-o! Vedeţi că are obiceiul să meargă în tufişurile de margini din Dadeşu”. Era palpitant. Trezeam fraţii. Mâncam ceva în fugă şi ieşeam în curte. Deşi era prânzul, adică umbra salcâmului era la baza trunchiului mărului, pâcla de ceaţă nu se ridicase de pe Dadeş.

Prima dată dădeam să mănânce la păsări. Luam în pumni grâu şi, sărind într-un picior, strigam cât ne ţinea gura: pi, pi, pi, pui, pui, pui…! Se strângeau în jurul nostru, se  certau şi mâncau. Apoi, găinile, cu cotcodăcitul lor prelung, se duceau să ouă în cuibarele făcute pe prispa pătulului cu drugi de porumb. Raţele ouau pe malul râului Beica. Dar noi, în acea zi, aveam o misiune importantă: să urmărim curca!>>>>>>>>>>

De CLB

POEZIE-Adrian BOTEZ:,,SPASM COSMIC”

3 februarie 2011, Înmormântarea I.P.S.S. BARTOLOMEU ANANIA

Duhuri de Fulger părăsit-au Pământul

E vreme de cumpănă-n Valea Ruşinii:

Nu s-a-nnoit – în eoni – Legământul

Dăm toţi în brânci – şi vedem Drumul Vinii…

.

A zadarului zarvă-asurzit-a şi zeii –

Netulburaţi – constelaţii cresc Crinii:

Ideile mari navighează prin cosmos

Fără tihnă-ori pălirea-a Luminii!

.

Înainte-napoi nu e timp nici veghere

Prăbuşiţi ne oprim, nu la han ori la semne:

Chircindu-ne-n cărni, năvălim în Putere!

.

…Deja e pădure de rai, Sfinte Lemne:

Schimbăm truda pe-extaz şi privirea pe-orbire –

N-avem pas – n-avem chip: e Nemărginire!

Adrian BOTEZ

De CLB

CRONICI, RECENZII, POLEMICI-Al.Florin ŢENE:,,Crestomaţia ca reprezentativitate în miezul cuvântului literatură”

Prima antologie a Filialei Timişoara-Banat a Ligii  Scriitorilor din România se constituie într-un seismograf ce indică valorile literare reprezentative din această zonă a ţării.

Nu întâmplător iniţiatorii lucrări au intitulat-o “Floare de colţ “, având în vedere că această superbă plantă rară creşte la înălţimi, metaforic asemuind, pe drept cuvânt, creaţiile antologaţilor  cu această floare concepută de inspiraţia dumnezeiască. Şi mai este un motiv.Cuvântul antologie vine din  franţuzescul anthologie, care la rândul lui vine din  grecescul anthos care înseamnă “floare “ plus legein ce se traduce în “a culege “.

Aşa cum se vede, scriitorii aflaţi între coperţile (după o fotografie pusă la dispoziţie de Armand Sperlea ) acestei antologii îndeamnă cititorii să se bucure de creaţiile lor cele mai representative, culegându-le cu sufletul şi înţelegându-le sensurile policromiei ideilor.

Îngrijită şi coordonată de două scriitoare representative în peisajul literar bănăţean, şi nu numai, Doina Drăgan, preşedinta Ligii Scriitorilor, Filiala Timişoara-Banat, şi  Mariana Sperlea, această antologie cuprinzând 15 autori membrii ai filialei,  înregistrează vibraţia unui fel de a creea, trăi, gândi şi a privi literatura

În biblioteca unei literaturi, chiar în timpul unei vieţi, cărţile au o mişcare secretă. Vecinătatea lor e o formă de comunicare subtilă. Acelaşi lucru se întâmplă cu creaţiile autorilor dintr-o antologie, fie şi aceasta. Le bănuiesc chiar de o anume vanitate, întrucât nici una nu vrea să semene cu cealaltă. Orgoliul le impinge mereu spre raftul din faţă., pe care-l râvnesc cu umană trufie.Aşa s-ar fi întâmplat şi în cazul acestei antologii dacă nu s-ar fi aplicat ordinea alfabetică a autorilor.

Această lucrare fiind prima de acest gen editată de Filiala Timişoara-Banat a Ligii Scriitorilor din România mă face să mă gândesc la ce spunea Titu Maiorescu : “treapta dintâi pe care o înălţăm e un altar de jertfă “. >>>>>>>>

De CLB

POEZIE-Cristina ŞTEFAN:,,Tempera cu arţari”

erau anii cuminţi

şi în culori plumburii

îţi scriam poezii pe caietul de mate

prin oraş trecea un aer visător

cu întâmplări

fără o dată viitoare

parcul mereu ne-a ştiut

melancolici pe-alei

eram spiriduşi

sau aripi de colibri

zbătând primăveri

cu ochi verzi de desiş

.

erau anii nostalgici

mai importantă

era atingerea genelor tale

decât orice război

transformare sau furtună de zare

.

erau ani fericiţi

de-atunci cumpăr timp

şi îl vând în promoţii absurde

le preumblu prin parc

murg bătrân la carul cu stele

sub arţari scorburoşi

pe locul primului sărut

e o tonetă cu mărunţişuri

prin geamlâc ne mai vinde

gânduri rebele

Cristina ŞTEFAN

De CLB

ANIVERSĂRI-Elena Buică:,,ANIVERSĂRI MEMORABILE. SCRIITORI ROMÂNI DIN DIASPORA”

OVIDIU CREANGĂ LA 90 DE ANI
Puţini sunt cei care pot păşi pragul vârstei de 90 de ani  păstrându-şi valorile care i-au definit de-a lungul vieţii, în aşa fel, încât să poată spune la 90 de ani: ”eu voi sări peste sută”, precum cu umor şi optimism ne spune  prietenul nostru Ovidiu Creangă.
Mulţi l-am luat ca model de viaţă şi toţi râvnim să ne păstrăm  starea lui de spirit, vioiciunea minţii capabilă să aştearnă scrieri şi să scânteieze în epigrame într-o etapă de viaţă în care mulţi au trecut într-un fel sau altul la odihnă. Câţi sunt la număr cei care, la 90 de ani s-au înscris la concurs de literatură şi au primit Premiul Scriitorilor din Diaspora, aşa cum a primit el recent,  premiul acordat de Liga Scriitorilor din România, Filiala Bucureşti? Nu-l cunoşteau, dar membrii comisiei de evaluare a textelor, scriitori experimentaţi, au fost luaţi
prin surprindere întâlnind un fenomen atât de rar în literatură.  Câţi sunt cei care s-au apucat de scris după trecerea pragului de 80 de ani, aşa cum a făcut el? Mintea sa scormonitoare l-a ajutat ca la această vârstă să mai prinda un tren al vieţii în care s-a urcat cu firescul cu care a trăit până acum.  A fost aceeaşi minte iscoditoare care i-a încununat studiile la facultate,  cu Magna Cum Laudae, iar invenţiile în specialitatea lui mult îndrăgită – chimia – l-au ridicat pe cele mai înalte culmi ale cercetării, cu cele mai mari premii şi aprecieri, încât a stârnit invidia “savantei de renume mondial” şi a fost nevoit să se refugieze în Canada. Deşi securitatea şi aici i-a făcut mari greutăţi, le-a învins şi  şi-a urmat cariera în mod strălucit şi cu succese care au făcut cinste neamului nostru românesc. Când a venit vremea să încheie munca pe acest tărâm, s-a apucat să studieze medicina alternativă şi hipnotismul cu rezultate incredibile. Scrierile au fost ultima sa iubire. Ele cereau mai puţină alergătură şi de pe scaun, acum putea să vadă ceea ce tinerii nu pot vedea stând în picioare. Opt cărţi publicate în aceşti ani şi alte câteva volume care îşi aşteaptă momentul trimiterii la tipar, vin să întregească volumul studiilor de specialitate publicate în ţară. La acestea  mai avem de adaugat prezenţa sa în mai multe antologii, cu multă laudă mai ales în cele de epigrame. Mai punem la socoteală şi câteva premii din Basarabia, dar şi de la Observatorul,  prestigioasa publicaţie din Toronto, Ovidiu Creanga numărându-se printre fondatorii ei alături de directorul Dumitru Puiu Popescu şi de regretatul sculptor  şi scriitor Nicăpetre. >>>>>>>>>

De CLB

INFORMAŢII-NOUTĂŢI-2012-GEORGE A. KOEMTZOPOULOS:,,Pământul în dimensiunea a 5-a”

de Dr. GEORGE A. KOEMTZOPOULOS – cercetător în domeniul inteligenţei extraterestre

Cea de-a 3-a Dimensiune, în care Pământul s-a aflat până in octombrie 2006 este în mod clar, dimensiunea materială a cărei experienţă am trăit-o până acum. In Dimensiunea a 4-a, in care ne aflăm acum, materia a devenit mai rarefiată si vibrează mai rapid, ca o pregătire pentru dimensiunea a 5-a. De aceea, frecventa pulsaţiilor Pământului a crescut de la peste 7  până aproape de 13, în timp ce conştiinţa oamenilor se modifică iar ei se trezesc, intuiţia lor este activată, iar unii dintre ei capătă abilităţi paranormale. In Dimensiunea a 5-a, în care materia din jurul şi din interiorul nostru va deveni  mai rarefiata – eterica – (spaţiul gol din si dintre atomi – particulele de materie – va deveni mult mai mare) şi va vibra  mai rapid.

Mai mult, spiritul va domina materia iar gândurile noastre vor crea treptat realitatea, dirijând materia, cum făceau, de exemplu, magicienii din poveste, cu bagheta lor magică. Dimensiunea a 5-a va fi atinsă la sfârşitul anului 2012 iar schimbările pe care ea le va crea se vor desăvârşi până în anul 2017. Demn de remarcat este faptul ca, după 2012, calendarul şi timpul se schimbă şi 2017 este stabilit pe baza vechiului calendar (cel actual). Apoi, conform celor spuse de extratereştri (iar informaţiile lor converg), se vor întâmpla lucruri extraordinare, care, chiar dacă se vor dovedi a fi manifestări ale dorinţelor noastre,  cel puţin ele sunt  optimiste şi ne-ar putea ajuta să ne simţim mult mai bine, să fim mai sănătoşi, dacă avem încredere ca este posibil să se întâmple astfel, aşa cum cred eu.

In această dimensiune boala va dispărea, iar corpul nostru va rămâne sănătos, supunându-se voinţei noastre, în timp ce se va adapta treptat, devenind tipul de corp pe care ni-l dorim, la vârsta dorită, fapt care ne va permite să trăim ani mulţi şi plăcuţi. >>>>>>>>>

De CLB

POEZIE-Georgeta Olteanu (Arienne Bertin):,,POEZII”

Când himerele…

Când himerele devin realitate,

Glasul înfiorat al tăcerii

cutreieră pe cărările fără oprire

ale vântului,

pe imensitatea fără hotar

a cerului,

celebrând clipa visării împlinite.

Coame de lumină

străfulgeră

nopţile obosite,

spulberând îndoielile

din ceaţa depărtării fără întoarcere.

Când himerele devin realitate,

Suave şoapte înaripate

mi se destăinuiesc:

„Eşti ocrotită de Divinitate”!

>>>>>>>>>>

De CLB

CRONICI, RECENZII, POLEMICI-Maria-Ana TUPAN:,,EFECTUL EMOŢIONAL AL MUZICII LUI PAUL POLIDOR”

„Efectul emoţional al muzicii lui Paul Polidor face ca discuţiile formale să pară superficiale sau chiar o impietate!”*

În vara târzie a anului 2009, spectatorii adunaţi în faţa scenei improvizate în aer liber din vecinătatea Ateneului ascultau unul din concertele incluse în programul Festivalului Enescu, avându-i drept protagonişti pe Analia Selis, Răzvan Suma şi Mihaela Teleoacă. Mi-am amintit de secvenţele muzical-lirice, dedicate de compozitorul argentinian Julio Santilian marelui J. L. Borges, ale cărui texte îl inspiraseră, ascultând un CD cu muzică poetic-secvenţială de Paul Polidor. Compozitorul român îl precedase însă cu mulţi ani pe Santilian, creând un gen muzical nou, dar care se deschidea către universalitate, atât prin sincretism estetic cât şi prin ospitalitatea faţă de marea poezie de pretutindeni, captată în chihlimbarul limbajului ei original. Un Instante. J.L. Borges. Omagiul Argetinei muzicale fusese un proiect finanţat de guvern, iar prestigiul festivalului românesc contribuia la impresia de instituţionalizare.

Infinit mai complexul experiment al lui Polidor a rămas încă, la noi, un bun preţios al unor cercuri restrânse de artişti rafinaţi, de genul coteriilor iniţiatice ale modernismului. Auditoriul căruia se adresează însă nu încape în nicio sală de concert. Crâmpeie din epopei ale întemeierii, precum Niebelungii, Lusiada sau Cântecul lui Roland, îşi trimit ecouri în istoria contemporană a unor popoare, demonstrând, prin poeţii lor, că sentimentul eroic nu a murit. Contrapunctic, auzim însă melosul elegiac, bocetul funerar al dramelor naţionale, percepute prin conştiinţa sufletului individual, salvat, în unicitatea lui, de pe tabla de joc a celor puternici şi indiferenţi. >>>>>>>>>

De CLB

POEZIE-Mihail TĂNASE:,,POEZII”

DIN VOLUMUL AMURG / TWILING

PLOUĂ, IUBITO

Toamna înfiripă toate

iubirile

şi tristeţea e o

glumă cu clovni.

Plouă, iubito

iar spaima cocorilor e

al cincilea anotimp.

Nu mai suntem decât

noi doi aici,

în rest linişte

ca-ntr-o petală de crin…

……………….

>>>>>>>>>

De CLB

PROZA-Elena ARMENESCU:,,Radiografia clipei”

Am senzaţia că trebuie să fug să-mi prind anii mei tineri şi să-i întreb unde au ascuns chipul gingăşiei când eu eram ocupată cu depistarea spiralei timpului şi încercam să urc treptele amărăciunii altora. Flash-uri ale nopţilor când luna cobora în pletele uşor ondulate ale iubitului, şi razele ei se împleteau cu şoaptele noastre desprinse din cântarea cântărilor îmi luminează şi acum adormirile târzii, când mă înalţ ca într-un univers paralel şi stau de taină cu visele adolescenţei.

Este vremea unui bilanţ şi mă trezesc refuzând să mă întorc la poalele muntelui, şi din nou vreau să fug să dau ocol uimirilor piramidale, să prind ecoul ezitării să-l expediez nehotărârii în retragerea sa spre teritoriul înfrigurat al nedefinirilor.

Culeg clarităţile cu pasiunea însetatului de lumină, muşc dintr-o rază a amiezii ce s-a furişat printre frunzele magnoliei înflorită a doua oară, respir adânc şi-mi eliberez inima din cinga inhibiţiilor.

Aştept seara cu nerăbdarea înfometatului şi fac o baie în lumina lunii în numele acelor seri când ar fi trebuit să mă topesc în zăpezile purităţii şi să renasc valsând cu duioşia la porţile poeziei neamânate.

Doamne! De ce n-am continuat sa scriu in seara aceea cand imi curgeau suvoi scaldat in curcubee cuvintele prea plinului meu senin interior, aurit de lumina picurata -esenta – din lumina necreata.

Aprinsa de dorul cautarii interioare, imi cotrobai prin firidele rezervate icoanei uimirilor cand -copil fiind- inaintam impreuna cu tata pe drumul taiat printre troiene, luminat ca ziua de lumina rece revarsata cu generozitate dinspre muntii ciobanului astral, si aud ca acum scartiitul zapezii sub pasii nostri egali.

>>>>>>>>>>

De CLB

CRONICI, RECENZII, POLEMICI-Cristina Ştefan:,,Eugen Dorcescu- Elegiile de la Bad Hofgastein”

–          ha adham între Prolog şi Epilog-

În colecţia Lyra, editura Mirton Timişoara 2010, au apărut Elegiile de la Bad Hofgastein, ale scriitorului Eugen Dorcescu. Le-am primit spre lectură cu îngrijorarea mesajului din titlu, omul de pământ deschizând o cale a  teluricului asumat în concept.

Scrise spre sfârşitul anului, sepembrie-noiembrie 2010, elegiile dorcesciene poartă însemnul omului de pământ, ha’ adham, ca o nouă trecere spirituală întomnată. Citind,( mi-este cunoscut de acum versul profund al scriitorului), întrevăd limpede acest noiembrie cuvântat elegiac, un noiembrie ca o mamă obosită, pregătindu-şi iarna, prefaţând-o.

Regăsesc monologul în căutarea dialogului cu Dumnezeu, dilemele existenţiale dintru o conştiinţă problematizantă în lumea noastră  desacralizată, regăsesc acelaşi râu călătorind prin sensuri, complicând, tăgăduind şi formulând într-o ardere lentă. Dar, de această dată, râul melodic are o albie adâcită, poate chiar până în teluricul creativ al autorului ca o iniţiere a însingurării omeneşti predestinate. Plecarea mamei dintre vii, dispariţia ei ca făptură pământeană şi această durere de fiu, nu mai este doar umană, este a Finţei însăşi.

Între Prolog şi Epilog, cele 27 de elegii omagiale mamei, au harul de a crea un univers închis, acea limitare a zărilor, acea închisoare a mentalului izvorâtă de moartea părinţilor, părăsirea de neoprit şi întemniţarea sentimentelor celor rămaşi.

Sihurile, undele râului, curg povestind

„Vântul adună de pe/ mormânt/ frunză cu frunză” şi rememorează momentele dragi, amintiri desfăşurate în slide show, aducând inamisibile panseuri existenţiale.

>>>>>>>>>>>

De CLB

POEZIE-Maria NICULESCU:,,CLIPA ALBA A ZBORULUI”

ACROSTIH

Clepsidra-n fugă clipele îşi cerne,
Lunecătoare clipe zbor spre-Înalt
Iar Timpu-alura-şi schimbă, pare-un alt,
Priveşte-adânc spre mărginiri ce-s terne.

Albastrul spre Albastru se deschide,
Abunde ape cu-ape se-ntâlnesc,
Lucinde cad, se-nalţă în Firesc
Briliante-nnobilând simţiri ce-s vide.

Atât de albă-un înger cum se-arată,
Atât de blândă-n visu-i cum e-un val,
Zbătând aripe albe, spre aval
Brodează-n filigan povestea-i toată.

O lebădă murindă-i fără veste
Respiru-i rar o poartă spre înclin,
Uimirea-i se retrage în destin
Lăsând în ochii-i străluciri celeste.

Undind spre ea, o rază blond-calină
Iluminându-i trupul, o-nsenină.


Maria NICULESCU


Buc,l4.06.10

De CLB

CRONICI,RECENZII,POLEMICI-Adrian Botez:,,FINALUL UNUI LUCEAFĂR SINUSOIDAL”

FINALUL UNUI LUCEAFĂR SINUSOIDAL – sau MÂNTUIREA PRIN

OGLIDA SPARTĂ: „ECHILIBRUL LUMILOR”, de SNOWDON KING

În mod aproape miraculos, pentru cei ce nu ar cunoaşte firea eminamente poetică a autorului trilogiei despre Uezen – a treia parte, Echilibrul lumilor, stă sub semnul Luceafărului eminescian! Al Cosmicului Sacrificiu al Dragostei/Prin Dragoste…

Dar măiestria lui Snowdon King (profesionalismul românesc începe să-şi spună cuvântul, tot mai răspicat!) constă tocmai în mascarea transfigurării, cu valenţe şi efecte cosmice. În primul rând, asistăm (şi nu aceasta este partea cea mai izbutită, din punct de vedere estetic, a romanului! – …deşi, în ce priveşte stilul, avem de-a face cu o unitate perfect armonioasă!) la un veritabil curs, în care autorul îşi expune propria viziune, asupra metafizicii universului de el însuşi imaginat. Ca preludiu al cursului de metafizică, însă, există pasajul în care Anuk, înnebunit de moartea iubitei sale Asiria, pentru a o re-întâlni, n-are importanţă cum şi sub ce chip şi sub ce condiţii extra-ontologice (şansă, cel puţin în registru uman, întrevăzută doar ca pseudo-viziune a exasperării îndrăgostitului autentic, de sorginte cosmică!) face pactul cu echivalentul creştin al Diavolului/Mefistofeles – Z ‘Davaar:

„… Eu sînt Z’Davaar, stăpînul întunericului şi al lumii de mijloc…— Ia-mi viaţa mea şi fă-o pe ea să trăiască!

— E prea puţin ce-mi oferi. Nu de viaţa ta am nevoie. Asiria va merge cu mine. Dacă vrei s-o mai vezi, atunci…

— Atunci?

— Atunci vei face tot ce-ţi spun. Şi veţi fi împreună o eternitate.”

>>>>>>>>

De CLB