De CLB

EDITORIAL-ELISABETA IOSIF:,,RITUALURI ROMÂNEŞTI PASCALE”

Dintre toate interpretările prin care Oul este acela care conţine germenele, naşterea lumii,  tradiţia românească a ales adesea Oul, simbol universal, ca o reprezentare a puterii de creaţie a luminii, a înnoirii periodice a naturii. Aşa se explică acel ceremonial al decorării Oului de Paşte, a ouălor colorate, obicei ce apare şi în alte ţări europene. Dar, prin ce ne distingem?

Poporul român este renumit prin înţelepciunea păstrării datinilor strămoşeşti. De aceea, una dintre cele mai importante tradiţii  se află în perioada sărbătorilor pascale. De fapt, aceste obiceiuri dinaintea şi din timpul sărbătorilor de Paşte, spun cercetătorii, sunt unitare în tot lanţul  carpatic. Iar arta cu cea mai mare tradiţie pe teritoriul României este încondeiatul ouălor, închistrite şi pictate, decorate cu ornamente,  purtând  simboluri geometrice, florale sau zoomorfe, reluate din motive româneşti strămoşeşti. Să nu uităm, că oul,  folosit în practicile magice sau religioase, ca simbol al renaşterii perpetue este şi un însemn al acestei mari sărbători a Învierii lui Hristos. Majoritatea legendelor creştine consideră oul roşu simbol al sângelui vărsat de Mântuitor.

TRADIŢII ROMÂNEŞTI

 Existenţa unui ritual anume se găseşte numai în unele sate, cum sunt cele din zona carpatină.

În Bucovina, de pilda,  ouăle roşii se sfinţesc numai la biserică în dimineaţa zilei de duminică, împreună cu pasca, fire de busuioc, carnea de miel, colacul, cozonacul, o rădăcină de usturoi, cu câţiva căţei de usturoi, huşca de sare. Trebuie să recunoaştem, că este un ritual pe care nu-l găsim oriunde.

  Şi în zona Bistriţei s-au păstrat tradiţii de o frumuseţe magică. Spun aceasta, pentru că  am petrecut, cu ani în urmă, zilele sfinte de Paşti  în localitatea Rodna. Cum s-a desfăşurat acest ritual de Paşti? Am să vă povestesc în amănunt, pentru că merită să vă imaginaţi  acele momente de un farmec aparte.

>>>>>>>>>>>

De CLB

POEZIE-Cristina Ştefan:,,Regie pascală”

e- aprilie şi stau acasă
în oraş vin măştile de primăvară
apar lalele coafate în ronduri
habar n-aveam
că poezia lor se cumpără
pe trecerile pietonale proaspăt vopsite
prin găuri de chei
se ascund trecuturi
au nume de cod roşu
sau irişi albaştri
ce mai contează
la seninul patriei radiat?
e un gol de liberă trecere
în ozon
pentru marca „privighetoarea cântă
şi liliacul a înflorit”
târziu fiind produsul bio
stau acasă legată-n ochii
grei de-ngropăciune

>>>>>>>>>

De CLB

ESEU-Gabriela Căluţiu-Sonnenberg:,,SEMANA SANTA”

În materie de sărbători religioase, nimic nu-i depăşeşte pe spanioli. Fastul neobişnuit al Sărbătorii Paştelui se datorează poate concurenţei latente a musulmanilor, cu care au convieţuit de-a lungul secolelor. Fenomenul Semana Santa fascinează atât de mult încât puhoaie de gură-cască de pe întreaga Planetă iau cu asalt marile oraşe spaniole, ca să contemple Minunea.

Sărbătorirea Paştelui e însă o problemă extrem de delicată, aproape intimă. Fiecare popor o interpretează în manieră personală. Nu arareori, simţim o reacţie de respingere involuntară, un fel de rugăminte mută din partea creştinilor, care parcă îşi doresc liniştea pentru a se concentra asupra lor înşişi. Fiecare tinde să se confeseze Divinităţii după “reţete” proprii, mai mult sau mai puţin infailibile. Unii îmbrăţişează Postul, alţii primenirea fizică şi spoveditul, sau ambele, concomitent. Însă nu spaniolii. Andaluzii nu pun mare preţ pe postit. Parcă mai cu spor decât oricând, se înfruptă în Săptămâna Patimilor cu cantităţi considerabile de dulciuri de patiserie: el roscón de Pascua (un colac cu un ou vopsit, ascuns în el), pestiños (gogoşi prăjite în ulei de măsline, cu miere şi cu suc de lămâie) sau torrijos (felli de pâine albă, prăjită şi îmbibată în vin şi miere).

Parcă vrând să contrasteze cu restul lumii, şochează maxima extrovertire cu care obişnuiesc să comemoreze marele eveniment al Învierii. Pe lângă alte adorări, cărora li se dedică înfocaţi, Paştile deţin supremaţia incontestabilă. Suferinţa lui Isus se retrăieşte  însutit şi înmiit în public, în fiecare an, atingând punctele culminante în oraşele andaluze.>>>>>>>>>>>

De CLB

ESEU-Lucia Olaru Nenati:,,Despre înţelesul încă puţin înţeles al jertfei şi Invierii”

       Raţiunea  adâncă, tulbure, a sacrificării lui Hristos, conform motivaţiilor specifice relaţiilor şi comportamentelor  omeneşti, trebuie căutată, cred,  în ziua de Duminica Floriilor. Am trăit de mai multe ori, printre oamenii prezenţi la slujbele acelei zile sfinte,  climatul acela special de  veneraţie colectivă, de sărbătoare a bucuriei întrupate prin existenţa lui Hristos mult aşteptatul. Aşa va fi fost primit Hristos şi  în duminica  de atunci, din illo tempore, cu chipuri de oameni topite de bucuria credinţei, cu ochi strălucitori de iubire şi recunoştinţă, cu ramuri de finic ridicate în mâini ca o pădure unduitoare  de veneraţie în cinstea şi în calea Lui…

            Aşa erau şi acum, după mii de ani,  sutele de oameni veniţi la biserică să marcheze momentul sărbătorii, aşa trăiau şi acum bucuria, unduind  lanuri de ramuri înverzite şi ascultând slujba în care se desluşeau înţelesurile adânci ale sărbătorii. Acest moment înălţător de comuniune a celui Unic cu poporul pentru care s-a întrupat (adică de succes !) l-a făcut  temut şi urât în ochii  celor fără de charismă dar cu ştiinţă şi putere rea de-a conduce şi influenţa masele, cei numiţi în cartea sfântă preoţii şi cărturarii.

>>>>>>>>>>

De CLB

POEZIE-Elisabeta IOSIF:,,DORUL DE LUMINĂ”

Tu, care porţi

Divina Lumină,

Maică,

Prea Curată,

Primeneşte-ne-n

Cântarea creştină:

„Veniţi de luaţi Lumină!”

.

Porunceşte,

Vestitorului dimineţii,

Vântului,

Să ne anunţe,

Dorul de Lumină:

Veniţi de luaţi Lumină,

La Învierea Domnului!

>>>>>>>>>>

De CLB

CRONICI,RECENZII,POLEMICI-Cristina Ştefan:,,Lansarea Revistei Cetatea lui Bucur”

Pentru că evenimentul a fost publicat atât în reţelele literare cât şi în reviste online, nu mi-aş dori să reiau motivaţiile acestei înfăptuiri culturale, simplul demers ca o revistă virtuală sa devina revistă “pe hârtie” fiind grăitor.

Trebuie să menţionez că tot acest efort sisific se datorează ziaristului profesionist, cu experienţă publicistică, la rândul ei, scriitoare cu state vechi la cuvântul în limba română, distinsei doamne Elisabeta Iosif, preşedintele filialei Bucureşti în Liga Scriitorilor din România.

Mă voi referi la conţinutul acestui prim număr editat. La evenimentul lansării, luaţi de valul aprecierilor, a timpului scurt, a atenţiei date invitaţilor participanţi, nu am avut răgazul de a aprecia cu ochi analitic sumarul revistei Cetatea lui Bucur.

Primul număr al publicţiei, deşi într-un format scurt ( conţine 16 pagini) este captivant cititorului tocmai prin selecţia materialelor, riguroasă dacă e să observăm diversitatea temelor propuse, domeniile culturale diferite şi decurgerea lor paginativă deloc repetitivă.

De la editorialul profesorului univesitar, dr. Ştefan Lucian Mureşan, sub titlul Metanoia formelor literaturii a omului nou, la cronică plastică realizată de Constanţa Abălaşei Donosă despre Maia Martin, până la subiecte de turism literar ale Elisabetei Iosif, parcurgerea revistei poate să creeze sentimentul că în puţine pagini iei pulsul exact întâmplării culturale actuale. E ceea ce se scrie astâzi în România, de către gruparea literară a Ligii Scriitorilor din România.>>>>>>>>>>>

De CLB

COMENTARII-Constanţa Abălaşei – Donosă:,,CINSTIREA CULTURII-Revista CETATEA LUI BUCUR ”

            Voi prezenta în linii mari, gândurile mele rămase în memorie din instantaneele lansării revistei CETATEA LUI BUCUR, în format  tipărit, care a avut loc  de curând la  Biblioteca Metropolitană Mihail Sadoveanu.

       Ideii de frumos şi trainic – prin tipărirea acestei reviste –  a directorului acesteia , Elisabeta IOSIF,  i s-au alăturat nume sonore ale culturii noastre precum, prof. univ. dr. Ştefan Lucian Mureşanu, Eugen Dorcescu, George Roca, Cristian Neagu, Cristina Ştefan,Elena Armenescu, fiecare contribuind cu talentul său sub semnul artei scrisului şi al imaginei.

       Insist asupra acestui subiect fiindcă în zilele noastre cu puţinii bani gestionaţi culturii, cu greu scoţi asemenea tipărituri. Pilduitor, de luat în seamă, cum o mână de oameni prin buna-credinţă şi bună rânduială, a reuşit să scoată această revistă tipărită. Cu o  prezentare excelenta, coperţile  ce te reţin, te atrag prin frumuseţe (pictura Laurei Mihalca fiind  remarcabilă) ascund între ele multă trudă, profesionalism şi talent.

Între alb şi negru,  mi-aş mai permite să mai numesc această revistă. Fac  referire la confesiune, gândul ducându-mă la grafica lucrată în peniţă cu multă pasiune şi fineţe, reprezentând o arhitectură brâncovenească din vechea Cetate a lui Bucur; fără unghiuri ascuţite de care să te loveşti, cu urcuşuri şi mici coborâşuri maiestos executate. În revistă, deşi alcătuită din numai 20 de pagini pentru început, remarci cu multă uşurinţă conţinutul său bogat : critică literară, memorialistică, proză scurtă, poezie, note  de călătorie, reportaj, jurnalism,eseu sau cronică plastică. >>>>>>>>>>>>

De CLB

EVENIMENT-Elisabeta IOSIF:,,CETATEA LUI BUCUR – O NOUĂ FAŢETĂ”

Mai întâi doresc să spun, că iubesc formula unei cărţi sau a unei reviste scrise sau primite prin

internet, pentru că aşa se poate înconjura pământul – dar şi pentru că noutăţile şi informaţiile vin spre noi mai repede decât înainte. Şi totuşi… îmi place o carte ce are mirosul cuvântului şi al literei tipărite, devenind, în cele din urmă o religiozitate răsfoirea unei cărţi sau a unei reviste, pagină cu pagină, simţind în fiecare filă prezenţa autorului şi a erudiţiei sale.

Aşa cred că e bine şi pentru revista noastră, să fie în formă apropiată de carte. Noi, toţi – cei care am dat acel tribut al costului dar şi al valorii prin scris şi imagine am simţit acest lucru. Şi… mi-am amintit ce a însemnat pentru cei dintâi o asemenea apariţie a cărţii. Este vorba de acele cărti sfinte pentru care erau gata să plătească un fel de „taxă de protecţie” sau „impozit de toleranţă”, precum creştinii din Spania maură, din acea vreme. Se făcea distincţie astfel între cartea cu foile legate (codice) şi scrierea pe sulurile de pergament, ca simbol al tradiţiei învăţării. Judecătorul faptelor, Isus – era adesea înfăţişat cu o carte în mână. Să nu uităm, că în heraldică simbolul cărţii deschise era reprezentat prin emblemele centrelor universitare. În Piaţa San Marco din Veneţia exista un leu care ţine între labe o carte. Simbolul cărţii are aceeaşi  semnificaţie peste tot pe glob reprezentând  înţelepciune şi  învăţătură.

Aş dori ca cititorul nostru să găsească ceva ce îi foloseşte şi în revista noastră. Ea are forma unei cărţi cu dimensiuni mai mari şi sper că veţi găsiţi în ea o idee care va interesează, o informaţie dintr-un colţ de lume, o mărturisire, ca o viaţă, un fragment de poezie sau un gând de speranţă.

Elisabeta IOSIF

lsr.cetatealuibucur@gmail.com

Director şi redactor şef al revistei „Cetatea lui Bucur”

Preşedintele Ligii Scriitorilor, Filiala Bucureşti

http://cetatea-lui-bucur.com

2 aprilie, 2011

>>>>>>>>>>REVISTA TIPARITA-Cetatea lui Bucur -31 03 2011 pdf.

De CLB

ÎNSEMNĂRI-Elena BUICĂ:,,SALUT… CETATEA LUI BUCUR!”

La apariţia primului număr pe suport de hârtie al revistei „Cetatea lui Bucur”

În ultima perioadă de timp câteva probleme de sănătate au pus stavilă între mine şi lumea scrierilor, dar apariţia primului număr al revistei „Cetatea lui Bucur” tipărit pe suport de hârtie m-a făcut să simt că dintre rânduri mă privesc interogativ ochii celor care au pus ceva din fiinţa lor pentru cititori, a celor care au lucrat la această revistă şi în mod special, ochii celei care a gândit-o şi s-a trudit să-i dea fiinţă, distinsa doamnă Elisabeta Iosif. Revista aceasta care unifică românii din toate colţurile lumii, m-a făcut să înalţ capul şi să mă alătur lor. Prin oricâte încercări ale vieţii aş trece, cât îmi va sta în putinţă, voi fi alături de cei care şi-au propus ca obiectiv major promovarea culturii şi a spiritualităţii româneşti aşa cum pe deplin o doveseşte şi această revistă, concepută iniţial on-line de remarcabilul om de mare cultură Prof. Artur Silvestri.

 Primul gând a fost acela de a transmite calde felicitări doamnei Elisabeta Iosif si celor care i-au dat o mână de ajutor pentru felul cum a fost concepută această publicaţie pe pagini de hârtie şi pentru cei care au aşternut acele gânduri şi trăiri decantate în pagini de revistă.

>>>>>>>>>

De CLB

CRONICI,RECENZII,POLEMICI-Ion LILĂ:,,GEORGE ROCA POET…”

ROCA George

Evadare din spaţul virtual

Editura Anamarol, 120 pag.

Bucureşti, 2009

„Trei ciobani,/ un deal şio vale,/ soare gaben un dovleac,/

turma sa oprit la umbră/  

peo costişă, sub copac.”

(Pictură naivă)

Ai zice că George Roca  umblă la sensibilitatea cuvintelor, reinventînd nu metafora, ci culoarea, cu o dezinvoltură ce vine din delicateţea şi sensibilitatea sufletului său poetic. Poezia asta trebuie citită sub un alt unghi, dincolo de suprafaţa poemelor intenţionat calmă, pentru că sunt mai peste tot câteva niveluri de lectură. Dar să nu facem afirmaţii gratuite:  „Acolo,/ pe insula fericirii noastre/ este veşnic primăvară.”

Simplitatea este desăvîrşită, emoţionînd prin meşteşugul cu care poetul George Roca îşi identifică arta poetică, „Acolo” devenind „numai acolo”, absolutizînd mesajul. Şi, desigur, „primăvară” se identifică în absolut cu tinereţea veşnică a spiritului, a poeziei în cele din urmă.

Uite altă gamă, plină de muzicalitate: „Sa născut din stropi de ploaie/ Ce cădeau peun vârf de munte/ Apă ce țâşnea năvalnic/ Din fisuri mari sau mărunte.”  Stropii de ploaie cădeau „pe-un vîrf de munte”, asemenea cuvintelor ce „cad” din vîrful creionului.>>>>>>>>>>

De CLB

POEZIE-Elena Armenescu:,,Pădurea”

Măsură armonie şi frumuseţii fabulos dar

Învecinându-se cu cerul,  pământului  hotar

Pădurea magnifică, neliniştită, îngândurată

Sacerdoţiu secular de taină binecuvântată

.

Tulburătoare, grandioasă, sacră frenezie

Soarele îmbrăţişează murmurul din feerie

Adierile se cutremură, muguri şi păsări

Cântă întâlnirea cu verdele -n eresuri.

.

Corolele florilor roz-albe maiestuos se-nclină

Legănate graţios sub fulgerele de lumină

Un imn sfânt de slavă, de bucurie se înalţă

Izvodit din torentul tainic, clocotul de viaţă

>>>>>>>>>

De CLB

INTERVIU-Menuţ MAXIMINIAN:,,DIALOG CU SCRIITORUL ŞTEFAN DORU DĂNCUŞ”

„Numai moartea mă poate face timid” (ŞDD)

Menuţ Maximinian: Ce este educaţia literară?

Ştefan Doru Dăncuş: O farsă – nu există „educaţie literară”. Scriitorul este prin definiţie un autarhic, oricâte facultăţi ar face. Ca să fiu apropiat totuşi de esenţa întrebării – bibliotecile formează sau, în termen larg, „educă”.

Menuţ Maximinian: Cum este privită litera azi?

Ştefan Doru Dăncuş: Prima dată trebuie să cunoşti alfabetul. Apoi, depinde cine şi în ce scop foloseşte litera.


Menuţ Maximinian: Ce este arta?

Ştefan Doru Dăncuş: O ciudăţenie. Oamenii care o practică au un simţ în plus faţă de marea masă. Ceea ce îi face să pară aproape extratereştri, în ochii semenilor.


Menuţ Maximinian: De ce v-aţi apropiat până la contopire de literatură?

Ştefan Doru Dăncuş: Pentru că nu pot trăi înafara scrisului. Scriu şi pe tren, şi pe maşină, şi în munţi, şi în închisoare. Aş muri – ca şi cum mi s-ar lua aerul – dacă n-aş consuma acest aliment vital.


Menuţ Maximinian: Prima întâlnire cu un scriitor. Unde a fost?

Ştefan Doru Dăncuş: În Ieud, Maramureş, unde m-am născut. L-am cunoscut în clasa a şaptea sau a opta pe Ion Gheorghe.>>>>>>>>>

De CLB

COMENTARII-Cristina Ştefan:,,Maratonul de Poezie şi Jazz 2009, 2010”

Antologia Maratonul de Poezie şi Jazz a fost lansată la prima sa ediţie în noaptea de 3 spre 4 iulie 2009, în foaierul Teatrului de Operetă Ion Dacian din Bucureşti.

Cartea reuneşte 23 de poeţi contemporani de top, premiaţi ai USR şi ASPR, nume recunoscute în elita literaturii publicate după anul 2000.

Poeţii invitaţi la acest eveniment au fost Constantin Abăluţă, Dan Mircea Cipariu, Denisa Comănescu, Traian T. Coşovei, Nichita Danilov, Augustin Frăţilă, Mihai Gălăţanu, Bogdan Ghiu, Florin Iaru, Anca Mizumschi, Ion Mureşan, Ioan Es Pop, Bogdan O. Popescu, Nicolae Prelipceanu, Andra Rotaru, Cornelia Maria Savu, Octavian Soviany, Liviu Ioan Stoiciu, Adrian Suciu, Eugen Suciu, Lucian Vasilescu, Paul Vinicius şi Florina Zaharia.Evenimentul face parte din proiectul cultural susţinut de Asociaţia EuroCulturart, OpenArt, Radio România Cultural şi TVR Cultural.

Proiectul a fost coordonat de Dan Mircea Cipariu, preşedintele secţiei Poezie din cadrul Asociaţia Scriitorilor Bucureşti, şi Ioan Cristescu, iniţiatorul Serilor de Literatură şi Muzică de la Muzeul Naţional al Literaturii Române din Bucureşti.

Gruparea poetică realizatoare acestui volum liric inedit(spun inedit pentru că în climatul literar actual antologiile elitei sunt apariţii rare), cuprinde scriitorii zilei, ei, cei aflaţi pe podium. Sunt poeţii generaţiei în blugi, cei care au coordonat, îndrumat, teoretizat postmodernismul românesc(Constantin Abăluţă, traian T. Coşovei, Bogdan Ghiu, Florin Iaru, Nichita Danilov, Liviu Ioan Stoiciu, Octavian Soviany, Ioan Es. Pop ş.a.) dar şi tineri poeţi profesionişti pe care i-aş încadra după spusele criticului Ion Bogdan Lefter  teoretizând schimbarea tipologiei literare, în noul val literar, caracterizat prin aceea că “simt nevoia de de a-şi afişa profesiunea de poet după ce precedesorii imediaţi îşi afişaseră în continuare starea de poet.”>>>>>>>>>>

De CLB

POEZIE-Georgeta Olteanu:,,POEZII”

Pastel de primăvară

Peste nopţile iernii,

Plutesc aripi albastre,

Lumina, în valuri,

Dezgoleşte a cerului fereastră

Şi Primăvara

Îşi scrie simfonia

Cu glas de păsări,

Cu brâu de verde mătase,

Cu zâmbet de copil,

Din care

Frumuseţea renaşte;

Cu freamăt de stele,

Magie albastră,

Cu zbor catifelat de fluturi,

Şi ramul încărcat de muguri.

>>>>>>>>>

De CLB

POEZIE-Maria Niculescu:,,SONETUL IUBIRII CURATE”

Iubeşte-mă sub soare, nu vreau să
stau ascunsă,
                                  Cu dragoste frumoasă, frumoasă şi nebună,
                                  Iubeşte-mă sub stele, iubeşte-mă sub lună,
                                  Sub merii ninşi de floare, în iarba
proaspăt tunsă,
.
                                  În marea voluptăţii, cu voluptoase valuri
                                  Păcătui-vom, însă ne vom scălda în mare,
                                  Iubeşte-mă ca focul şi-mi dă înflăcărare,
                                  Vom colinda-ntr-o lume de vis şi idealuri,
.
                                  Şi-mbujorată foarte-n greşeala cea umană
                                  *Mi voi preschimba alura şi palidă şi fadă
                                  Apoi de-al meu, păcatul, mă voi
ruga în strană,
.
                                  Şi voi zâmbi la anume şi lumea va să creadă
                                  Că o iubire pură nu merită dojană
                                  *Carpe diem* mi-ar spune-n acord de
serenadă.
Maria Niculescu

>>>>>>>>>>

De CLB

REPORTAJ-Ioan NICOARĂ:,,MARELE CANION”

Muntele Everest, Sahara, Amazonul, Marele Canion… sunt standarde prin care se măsoară imensele minunăţii ale Pământului. Ca să înconjori canionul fluviului Colorado, trebuie să parcurgi 446 kilometri de dantelărie geografică. Din fiecare vârf de  dantelă”, ai o imagine spectaculară. Nu trebuie să fii arheolog că să-ţi dai seama despre imensitatea timpului. Mama Natură aici te învaţă, mai bine decât toate cărţile, despre formarea planetei. Distanţa dintre pereţi  variază între  800 metri şi 29 kilometri. Ca sa coboare până la adâncimea de 1,6 kilometri, râul Colorado  a cărat în aval în medie de 400.000 tone de rocă şi pământ, pe zi, dezvelind vreo 2.000.000.000 ani de istorie terestra. Ar fi necesare 80.000 de camioane de 5 tone pentru a echivala munca zilnică a apei. Dar odată sosit la imensele prăpăstii toate aceste cifre nu mai valorează nimic.Deodată solida coajă a Pământului s-a dus şi realitatea se deschide sub picioarele tale.

 Prăpăstii deasupra altor prăpăstii. Straturile de rocă şi pământ se văd colorate; tăiate pe vertical, asemenea unor prăjituri. Unele roci care s-au împotrivit eroziunilor, au rămas izolate pe prăpăstii ca nişte magnifice catedrale dedicate zeilor, Juno, Apollo, Jupiter şi Venus. Blocuri  masive stau pe prăpăstii, gata, gata să se răstoarne şi totuşi… nu cad!

Un mic grup de conquistadori spanioli, conduşi de Don Garcia Lopez de Cardenas, în căutarea oraşelor de aur, trecând prin Deşertul Pictat (Painted Desert), călăuziţi de indienii Hopi şi ajunşi aici, au încercat patru zile (fără success) să ajungă la apa argintie. Acum, potecile de coborâre sunt puţine dar amenajate cât de cât. Drumul e lung şi abrupt. Nu e doar o plimbare de după amiază. Îţi trebuie o zi bună de drum, mâncare şi mai ales…apă. În timpul verii din cauza transpiraţiei  intense, drumeţul pierde până la doi litri de apă pe oră...>>>>>>>>>>

De CLB

REPORTAJ-Georgeta RESTEMAN:,,CIPRU (1)–ŢARA ÎN CARE MITUL AFRODITEI ESTE ÎNCĂ VIU! ”

Drumul către Limassol

Sfârşit de februarie 2011 într-un Bucureşti încă îngheţat şi obosit de-atâta iarnă, cu zăpezi adunate-n grămezi pe marginea şoselelor, copaci cu ramuri încărcate de nea şi clădiri cenuşii sub lumina blândă a dimineţii reci de sfârşit de săptămână. În  drum spre aeroport număram orele ce mă despărţeau de întâlnirea cu Mădălina; nu îmi văzusem copila din vara anului trecut când a venit în ţară pentru sesiunea de examene la masterat şi fiecare clipă care se scurgea îmi părea o veşnicie…

Forfotă maximă şi îmbulzeală, aspect de dugheană de mahala şi miros de crâşmă ieftină în aeroportul Băneasa de unde urma să mă îmbarc într-o cursă low-cost spre Cipru. În iarna lui 2007, pe când Mădălina era studentă a Universităţii Babeş-Bolyai din Cluj şi făcea practica la Limassol, zburasem spre Cipru prima oară şi mă îmbarcasem din aeroportul „Henri Coandă” – incomparabil cu ceea ce mi-era dat sa văd acum într-o aerogară din capitala unei ţări membre a Uniunii Europene. Lamentabil pentru societatea în care trăim dar mai adevărat şi mai trist decât îmi putusem închipui… Feţe marcate de griji şi oboseală, oameni simpli şi pe alocuri câte-o persoană care, se vedea de la o poştă că se află doar în trecere prin capitala României, aşteptau pe scaunele inconfortabile şi scrijelite de pasageri „educaţi”, în sala de îmbarcare anunţul zborului spre Cipru. La fel ca şi spre multe alte destinaţii, pasagerii care plecau spre Larnaca, în mare parte aparţineau categoriei milioanelor de români ce şi-au încercat norocul înafara graniţelor. Tristeţi vizibile, oameni de toate vârstele, cu precădere tineri, se pregăteau pentru îmbarcarea spre ţara unde lucrează sau sperau că vor lucra curând. În fine, după scurgerea timpului alocat efectuării check-in-ului, la poarta 3 a terminalului aeroportului Băneasa s-a dat startul îmbarcării pentru zborul de Larnaca; la fel de nerăbdători şi dezorganizaţi ca-ntr-o ţară din lumea a treia, pasagerii se îmbulzeau spre scara avionului Airbus care trebuia să decoleze curând spre însorita insulă din Mediterană.>>>>>>>>>

De CLB

ÎNSEMNĂRI-Elena Buică:,,ECOURI MIORITICE”

Când am fost în România şi am vizitat satul natal, Ţigăneşti din judetul Teleorman, m-am abătut şi pe la curtea unei verişoare, Florica Dumitrescu, născută Buică. Am strigat la poartră de mai multe ori şi nu mi-a raspuns  nimeni. A doua zi iar:

– Floricoooo ! Floricoooo! la poarta ei. Nici un răspuns.

– Mai strigaţi fiindca e acasa, dar trebuie sa o strigaţi mai tare că stă în odaia din fundul casei, mi-a zis o vecină care tocmai trecea pe acolo.

Într-un tarziu a  apărut şi Florica.

– Vino să te pup. Ce bucurie să te văd, mi-a zis ea. Dacă făceam o listă cu cine ar fi putut veni la poarta mea, chiar dacă puneam acolo o mie de oameni, pe tine tot nu te puneam pe listă. Nu mi-ar fi trecut prin cap. Hai în casă.

– Florico, îi zic eu, cît a fost de plină de viaţă casa asta, cîţi oameni veneau în curte ca să aducă cereale la negustorul de atunci Vasile Dumitrescu, socru-tău, cât de mulţi şi de veseli eraţi cu toţii, de se auzeau seara cântecele voastre până departe, iar acum aici parcă e pustiu. Am mai fost şi ieri şi nu m-ai auzit când am strigat la poartă.

>>>>>>>>>>>

De CLB

POVESTIRI-Mihaela Cristescu:,,BRĂȚARA DACILOR”

Ilustrația este realizată de Luminița Șerbănescu, Ottawa, Canada

Prietenului meu din Garden State

            Este probabil caducă ziua de naștere. La o anumită vârsta, tot ce poate însemna sărbătoare personală se evaluează la petrecerea copiilor sau a prietenilor. Colegii de serviciu apar ca inevitabili, iar bucuria se transformă în figuri stilate ale muzicii, cărții sau a unei dimineti însorite de aprilie. Doar, cu siguranță, la optsprezece ani lumea întreagă are nevoie de flori și zâmbete. Cadourile din tinerețe nu se uita niciodată.

Domnița închise cartea și privirea i se îndreptă spre vitraliu: „Va trebui să ajung la Mogoșoaia. Mă așteaptă numai pe mine!” O singură mișcare hotărâtă și rochia se încovoie în urma divanului boieresc. Purta în mâna dreaptă hrisovul, iar pe cea stângă ascundea brățara groasă.

            Ieșită în curtea Academiei, își aminti pe dată de frigul toamnei bucureștene și se întoarse la pelerină. „Nu plecați prin ploaie.”, auzi vocea Georgianului. „Mai bine așteptați să treacă vântul.” Îl privi câteva secunde ridicând bărbia în coada aurie de vulpe. „Am așteptat furtuna.”, gândi fără să rostească. „Al-Ikseer.”

Trăsura era pe drumul de poartă. O comandă scurtă și caii începură să tragă spre vest. Încet. Cu ploaia în fată, pe ulițe pietruite. Apoi în noroi. Se gândi la dimineața care tocmai începuse. La prânz va fi acolo și vor descoperi împreună puterea Pietrei. >>>>>>>>>

De CLB

POEZIE-Georgeta Blendea Zamfir:,,Castelul de vis”

Pietre prețioase unduindu-se-n simțiri

O reflexie de adâncuri  printre amintiri

Bolta întreagă cădea masiv peste noi

Ne scotea din amărăciune și din noroi

Atingeri sublime în vieți înalte de Paradis

Ca o aură înlănțuind trăirea în vis

O fantastică boltă de promoroacă venea

Peste întreaga visare și senzualitate a mea

Oglinzi de cleștar în sala mare de bal

Din adâncurile lui Odin stând pe un val

Miriapode luciri răsărind din lumini

>>>>>>>>>>

De CLB

CĂRȚI NOI-ELENA BUICĂ:,,ZI DE PRIMĂVARĂ A SUFLETULUI” ( Din volumul LUMINIȘURI, LUMINIȘURI Editura ANAMAROL 2011)

Am primit o invitaţie să merg duminică, 3 mai, 2009, începând cu ora 11, la Phylls Rawlinston Park, la o întâlnire organizată pentru moldovenii noştri, cei care poartă şi răstgnutul nume de basarabeni, care acum sunt trăitori pe aceste meleaguri canadiene, împreună cu cei care ii vizitează din ţară. Am răspuns cu multă plăcere, fiindcă pe fraţii noştri prigoniţi de peste Prut îi păstrez cu mult drag în suflet şi cu o asemenea durere ca pentru fraţii cei buni.

Această zi de duminică a fost o zi de adevărată sărbătoare – sărbătoare a naturii, cea mai frumoasă zi de primăvară din acest an, dar şi o sărbătoare de suflet a celor de-un neam ce s-au întâlnit în locul anunţat şi mai mult decât atât, o sărbătoare a celor plecaţi întru Domnul, sărbătoarea numită Paştele Blajinilor. Lumina blândă a soarelui şi aerul călduţ cu învăluiri mângâietoare ale vântului călător de primăvară au trezit la viaţă întreaga natură. De la o ora la alta, peisajul se schimba, tot mai multe flori râzând în soare, tot mai mult verde crud răspândind poftă de viaţă.

Sărbătoarea acesta, numită Paştele Blajinilor, Prohoadele sau Paştele Morţilor, este răspândită mai cu seamă la slavii de răsărit şi în Moldova, unde se intersectează tradiţiile româneşti cu cele slave, o sărbătoare care caracterizează bogăţia tradiţiilor creştine, un amestec de mituri străvechi şi datini creştine. Se prăznuieşte în prima zi de luni după Duminica Tomii, dar pentru trăitorii pe aceste meleaguri canadiene care lucrează în zi de luni, a fost amânată pentru următoarea duminică. >>>>>>>>>>

De CLB

CRONICI, RECENZII, POLEMICI-Adrian Botez:,,CARTEA NOULUI IOV: „EXILAT ÎN STRIGĂT”, de VIOREL SAVIN”

Volumul de poezii (parcă rătăcit printre scrierile sale dramatice!), ultimul apărut, al omului de teatru şi scriitorului băcăuan VIOREL SAVIN – „Exilat în strigăt” (115 pagini – poemele, profund originale, fiind precedate de un motto din Iov, 23, 2 – Iov mărturiseşte curăţenia sufletului său şi se lasă la judecata lui Dumnezeu: „Şi de data aceasta/plângerea mea/este luată/tot de răzvrătire/şi totuşi/mâna mea/de-abia înăbuşă/suspinele mele”)  – este, întru adevăr, o carte de mărturisiri, făcute cu sinceritate/onestitate de Duh liminară, dusă, uneori, până în preajma brutalităţii – nici măcar o clipă, însă, neatingând hotarele vulgarităţii. Ba chiar cu bucuria mistică a mărturisirii Durerii şi Nedreptului Îndurat, întru re-descoperirea şi împlinirea funcţiei cathartice şi soteriologice a Poeziei: „o piatră străbate/umbrele lor/şi mă loveşte în piept.//Doamne,/cu câtă bucurie/o ridic!…” – cf. Cu câtă bucurie…!, p. 16.

Sunt 10 poeme cu titlul Strigăt – ceea ce sugerează obsesia, aproape „pipăirea” dureroasă a presentimentului unei iminenţe  a apropierii clipei de întrerupere a mesajelor terestre, a faptului că mesajul său PERSONAL-POETIC are importanţă cosmic-ameliorativă, pentru alţii/ceilalţi (atitudine hristic-altruistă, întru Eros Agapé): „nu-mi lăsaţi timp să vă rog/să fiţi mai buni” – cf. Supravieţuire, p. 20 – deşi, alteori, Poetul este dominat de un soi de mazzochism al receptării unor „mesaje” (aproape)…contondente,  malefic-reactive, din partea celor pe care Poezia sa vrea să-i binecuvânteze-exorcizeze: „ura voastră/îmi este/chiar dovada iubirii/ce vă port!” – cf. Strigăt (1), p. 25 – sau, dimpotrivă, de seraficitatea Poemului celui Mare, care, tocmai pentru că este unul cu conţinut metafizic inimaginabil-major, trebuie să fie amânat (voluntar, conştient de nimicnicia şi grosolănia materiei!), până la metanoia deplină a cuvintelor: „aş fi putut scrie în noaptea aceasta/Poemul cel Mare!/dar nu am făcut-o…” – cf. Poemul cel Mare, p. 22; >>>>>>>>>

De CLB

Cristina Ştefan:,,suspensii triptice”

nu mai ştiu de câte luni marte mă regăsesc în partea pierdută a lui nu, mi s-au veştejit mâinile de-atâta fluturat în rămas bun, când pe ţărm, când pe-un peron între tei bătrâni, când pe altă scară rulantă la metrou, despart vechimea în fiecare început mistuit de cealaltă.

 

mereu îmi iau la revedere de la singurul eu…aş fi vrut să fiu mai mulţi, să mă înlocuiesc în plâns măcar să-mi lăstăresc unul două anotimpuri sau să-mi tacă altcineva…dar privesc mâinile singurului eu minţit de un marte repetabil al sosirilor şi plecărilor mele.

 

odată cu surparea cocorilor, odată cu răsturnarea mugurilor în stropii calzi… vin alta în sângele meu şi tot în iubire…cineva curat cade în mine ca şi cum în orbite goale încolţesc pajişti  aşteptând  acelaşi ultim miel a lui marte

 

Cristina  Ştefan

De CLB

ÎNSEMNĂRI-Elena BUICĂ:,,POFTA DE VIAŢĂ DE ALTĂDATĂ”

A sosit timpul când începe să prindă viaţă freamătul plecării în ţară şi să decid dacă voi cumpăra biletul de avion pentru Bucureşti. O ia gândul înainte iscodindu-mă: Ţi-e dor de Bucureştiul cel cu atâtea faţete? De care dintre ele îţi este cel mai tare dor?

Pentru că întreaga fire se pregăteşte să scoată la lumină bucuria reînvierii naturii, de bună seamă că transmite şi oamenilor ceva din aceste taine tulburatoare. Altfel cum să-mi explic dorinţa de a face un salt interior ca să trec în lumea de frumuseţi de odinioară pentru a o reînvia acum în prag de primăvară?

Mi s-a aprins dorul de Bucureştiul în care clocotea pulsul vieţii şi veselia şi uneori hulit, Bucureştiul cu oameni care aveau poftă de viaţă şi ştiau să trăiască frumos. Parcă mă împinge cineva din spate să caut urmele acelei perioade când Romania s-a arătat în haina strălucitoare de atâtea ori evocată în scrieri sau lucrări de arta, ori încă evocată prin viu grai de cei care i-au simţit gustul. O prietenă îmi spunea că a întrebat-o pe mamă-sa care călătorise în multe ţări din lume, în ce ţară şi-ar dori să trăiască si i-a răspuns fara echivoc,în Bucureştiul din perioada interbelică. Perioada aceasta frumoasă a început să-şi facă simţită prezenţa din primii ani ai secolului al 19-lea şi a avut maxima înflorire între cele două războaie mondiale cu apogeul cam prin anii 1938-1940. După aceea şi-a mai păstrat câteva aspecte până când ţara noastră a întors armele contra Germaniei şi spatele restului lumii apusene lăsând calea deschisă vântului asiatic să spulbere din temelie toate acele valori.  >>>>>>>>>>

De CLB