POVESTIRI-Mihaela Cristescu:,,BRĂȚARA DACILOR”

Ilustrația este realizată de Luminița Șerbănescu, Ottawa, Canada

Prietenului meu din Garden State

            Este probabil caducă ziua de naștere. La o anumită vârsta, tot ce poate însemna sărbătoare personală se evaluează la petrecerea copiilor sau a prietenilor. Colegii de serviciu apar ca inevitabili, iar bucuria se transformă în figuri stilate ale muzicii, cărții sau a unei dimineti însorite de aprilie. Doar, cu siguranță, la optsprezece ani lumea întreagă are nevoie de flori și zâmbete. Cadourile din tinerețe nu se uita niciodată.

Domnița închise cartea și privirea i se îndreptă spre vitraliu: „Va trebui să ajung la Mogoșoaia. Mă așteaptă numai pe mine!” O singură mișcare hotărâtă și rochia se încovoie în urma divanului boieresc. Purta în mâna dreaptă hrisovul, iar pe cea stângă ascundea brățara groasă.

            Ieșită în curtea Academiei, își aminti pe dată de frigul toamnei bucureștene și se întoarse la pelerină. „Nu plecați prin ploaie.”, auzi vocea Georgianului. „Mai bine așteptați să treacă vântul.” Îl privi câteva secunde ridicând bărbia în coada aurie de vulpe. „Am așteptat furtuna.”, gândi fără să rostească. „Al-Ikseer.”

Trăsura era pe drumul de poartă. O comandă scurtă și caii începură să tragă spre vest. Încet. Cu ploaia în fată, pe ulițe pietruite. Apoi în noroi. Se gândi la dimineața care tocmai începuse. La prânz va fi acolo și vor descoperi împreună puterea Pietrei. >>>>>>>>>