Reclame
De CLB

Elisabeta IOSIF:,,În jurul unui policandru uriaş – MÂNĂSTIREA CARAIMAN “

Într-o toridă zi de vară, când întreaga Vale a Prahovei asuda nefiresc, am pornit de la marginea Staţiunii Buşteni, traversând râul pe un podeţ, spre o potecă pieptişă ce urca la Poiana Palanca. Auzisem istoria despre ridicarea Mânăstirii Caraiman de către părintele Gherontie Puiu,devenită legendă dar chiar doream să văd această minune. Drumul de urcuş prin pădure e greu iar mie mi s-a părut şi unul special. Mai ales pentru energiile ce le simţeam în jur, transmise diferenţiat de brazi, de rădăcinile lor, ca nişte degete uriaşe, noduroase, care parcă ar fi suferit de   dureri reumatice. Erau  transformate în trepte pentru urcuşul nostru, vibrând alături de plantele pădurii, florile pământului ce le simţeam emiţând sunete, ca în filmul renumitei cercetătore, Marioara Godeanu, o demonstraţie despre „modelul informaţional al lumii plantelor, pătruns de spiritul lui Dumnezeu”. Auzeam, ca în acel experiment, copacii care ţipau când mor, acum copleşiţi de durere sau de strigătele ce le transmiteau pădurii. Acel flux energetic, benefic, pe care îl simţeam pentru întâia dată în toată natura: în râul, apa purtătoare de informaţie, cu memoria sa şi în toată acea pădure vie, pătrunsă de spiritul sfânt. Se auzi deodată clopotul mânăstirii, ce rezonă cu pădurea, poate chiar se şi armoniza cu sunetele venite din înaltul brazilor seculari.

Aşadar, nu era doar o evadare din cotidian spre o lume pătrunsă de spiritul lui Dumnezeu, ci un drum spre un locaş sfânt, care se constituise în jurul unui policandru uriaş, cu şase braţe aflat în Poiana Palanca. Fusese până în 1998 un loc pustiu, dar acel arbore uriaş, ca un policandru purta pe el semnul crucii, aşa cum îi spusese părintelui Gherontie Puiu, în vis Maica Domnului, în noaptea când de-abia sosise la Sanatoriul din Sinaia, paralizat de mai mult timp. Trăise zece ani într-o peşteră din munte, de unde vedea Crucea Caraimanului şi îşi jurase să se întoarcă la lumea de jos ca să construiască o mânăstire cu Hramul Sfintei Cruci, de unde să vadă crucea Caraimanului. ”Trezeşte-te, că nu eşti bolnav. Du-te şi găseşte un brad cu şase ramuri, lângă o apă curgătoare, pe un plai de unde se vede Marea Cruce, la care te-ai jurat. Acolo să faci mânăstirea” i-a spus Maica Domnului. Şi s-a sculat sănătos, spre uimirea tuturor. >>>>>>>>>

De CLB

POEZIE-Cristina Ştefan:,,Poezii”

aud locuri şi umbre

mă întrebi liniştit

ce aş vrea să aud

şi-ntrebarea aceasta

îmi vine iubire

.

ziuă de-aş fi

o dâră de lumină

în noaptea insomniei

e de ajuns

să ştiu la ce bun

raza farului în mare

întunecată călăuză

spre snoaba înlocuitoare

>>>>>>>>>>>>

De CLB

INTERVIURI-George ROCA – INTERVIU CU FILOZOFUL MADRILEN HÉCTOR MARTINEZ SANZ

George ROCA: Domnule Martinez Sanz, ne-am cunoscut la Madrid, în septembrie 2009, la Espacio Niram, locul unde mi-am lansat cartea „Evadare din spaţiul virtual”. Atunci, am avut împreună nu numai câteva discuţii personale despre crearea unor punţi de legătură româno-spaniole dar şi un dialog intercultural cu ocazia întâlnirii mele cu jurnaliştii. Am aflat… că eraţi prezent acolo pentru că iubiţi românii şi cultura română! Am mai aflat ca sunteţi filozof de profesie, un scriitor pasionat, un poet talentat, un jurnalist pasionat şi desigur, un recunoscut om de cultură madrilen. V-aş ruga să mă ajutaţi să vă creez mic portret academic. Mă refer la studii, scrieri, orientări, afinităţi şi viziuni de viitor?

Héctor MARTINEZ SANZ: Da, îmi aduc aminte foarte bine de prima noastră întâlnire, de acum doi ani. Pentru mine, a fost o plăcere să vă cunosc şi, mai mult, să citesc şi mai apoi să prezint la Madrid „Evadare din spaţiul virtual”, datorită, pe de-o parte traducerilor care mi-au parvenit, şi, pe de alta, prin versiunile spaniole pe care eu însumi le-am încercat. La drept vorbind, cartea dumneavoastră de poezie are un loc preferat în cadrul secţiunii de literatură română din biblioteca personală, alături de volumul „De vorbă cu stelele”, şi de multe alte cărţi care au ajuns la mine, scrise de autori de limbă română, traduşi în limba spaniolă ca de exemplu Varujan Vosganian, Ion Vianu sau Constantin T. Ciubotaru – acesta din urmă tradus şi publicat de Editura Niram Art.

Dacă am vreun viciu despre care aş putea să vorbesc, acesta ar fi cărţile. Chiar dacă am o problemă destul de mare, căci încep să nu mai am destule rafturi pentru a le păstra, nu mă pot abţine să cumpăr încă o carte care mi-a atras atenţia. La toate acestea, trebuie să mai adaug şi faptul că, aşa cum aţi menţionat dvs, pe lângă postura de cititor, mă mai găsesc şi în cea de scriitor, adică mai şi creez cărţi care măresc şi ele biblioteca. Dacă stau să mă gândesc, a avea atâtea cărţi pare o nebunie vrednică de Don Quijote. De altfel, mulţi dintre autorii pe care îi citesc se aseamănă cavalerilor rătăcitori în luptă cu morile de vânt.

>>>>>>>>>>

De CLB

ESEU-Ştefan Lucian Mureşanu:,,AMNARUL ŞI AMARUL GÂNDITORULUI PERPETUU”

Eu sunt un monstru pentru voi, urzind un dor de vremuri noi.

                                                                                                      George Bacovia

Cuvinte cheie: amnar, amar, regim diurn, om, entitate, literat, profan, energii, tensiuni, întuneric, lumină.

Două concepte care au definit şi vor defini de-a lungul timpului starea de fapt a omului perpetuu, a literatului şi a ideilor, a profanului şi a termenilor, se vor distinge în acest studiu ca fascicule unduitoare ale unor energii matriciale.  Două elemente cu totul diferite, care au strălucit, una prin lumină, cealaltă prin înţelepciune. Singure, fără interpuşi, aceste două constituente ale existenţei în istorie a omenescului au fasciculizat fiinţare ca nefiindă în timp. Ambele au adus un plus luminii, reflectând în timp inteligenţa. Raţiunea fiind ea însăşi lumină din întuneric, iradiantă şi perturbantă a fasciculelor în dispersie. Paronimia lor a deschis drumul spre iniţiere omului, a cărei fiinţă zăcuse în timpul istoric şi a făcut să le putem întâlni în Universul sacru al vieţii: Semantic vorbind, spune Gilbert Durand, se poate spune că nu există lumină fără întuneric, în timp ce contrariul nu e valabil: noaptea având o existenţă simbolică autonomă. Regimul Diurn al imaginii se defineşte aşadar la modul general ca regim al antitezei.[1] Imaginarul s-a născut din întuneric, dar el nu a putut fi văzut acolo, pentru a-l înălţa spre lumină, decât de cel iniţiat în ale imaginaţiei şi care a dat valoare umbrelor petrecătoare de nevoi sumbre, tainice şi devoratoare de idei. Întunericul nu face decât să înspăimânte profanul şi să-l facă să îngenuncheze neluminii, pentru că purul şi umbra sunt doar două componente care definesc existenţa imaginaţiei literatului, poet sau prozator, în drumul pe care îl parcurge definindu-şi arta.


[2] Mihai Eminescu, Scrisoarea II.

>>>>>>>>>>>

De CLB

POEZIE-Elisabeta IOSIF:,,PEISAJ MARIN”

Dimineți lascive, cu ochi roşietici,

Nuduri, cai, pescari, în  priviri bezmetici

Cafenele, bărci şi tornade-n zare

Văd grădini în flăcări, mirosind a mare.

.

Se topeşte ziua, pe cruce aflată

Mă închin la vatra soarelui din coastă

Marea îmi cuprinde glezna, cu iubire

Şi mă las ca pradă. Zboruri în privire.

.

Brazdele-s adânci, pe obraz suav

Orchestre se-adună într-un sunet grav.

Roşu, auriu, verde şi turcoaz,

Prefațând o seară, aflată-n talaz.

Elisabeta IOSIF


De CLB

CRONICI, RECENZII, POLEMICI-Cristina Ştefan:,,POETUL CORNEL ARMEANU ÎN CĂUTAREA VALORII POEZIEI”

Scriam în august 2009:

Am descoperit azi un poet: Cornel Armeanu. Întâmplător, prin intermediul poetului Costea Velea care îl admira cu ani în urmă. În comunism, i se refuzau publicările însă nu reiese din ce-am vizionat pe diferite siteuri, dacă volumul „Călător între două lumi” a mai văzut lumina tiparului până în zilele noastre. Scrie risipit pe diferite siteuri pe internet, o poezie în dulcele stil clasic dar cu unele abateri de la canoane, demonstrând talent ludic.
L-am lecturat în ritmul foşnetului toamnei prin frunze, dată fiind cursivitatea extraordinară a versului, surpriza unor cuvinte folosite în pură artă poetică, în forme de stil originale lui, neavând alt efect decât transcrierea plastică a acestuia.
Pornind de la motto-ul volumului:<< Ca să poţi curăţa trandafirii de spini, nu uita să te speli cu iubire pe faţă>> ştim că avem de-a face cu „gândire lirică” şi nimic nu ne mai opreşte pe această albie până la final.

Poezia „Otombrie” deţine paleta coloristică integrală dar şi implicarea eu-lui liric în profunzimea tristeţii ca rană deschisă.

„La sărbătoarea mierii demult n-am fost prezent,
Veşmintele pe mine sunt roase de furtună.
Ori frunza mi-e rănită, ori prea incandescent
E ochiul înserării pornit să mă răpună.”

>>>>>>>>>>>

De CLB

COMENTARII-Cristina OPREA:,,CÂTEVA GÂNDURI DESPRE CONSTANTIN BRÂNCUŞI”

Pe data de 16 martie s-au implinit 54 de ani de când a plecat dintre noi părintele sculpturii moderne. Din anul 1957, anul trecerii, lucrările sale sunt prezente în expoziţii omagiale, s-au organizat diferite simpozioane şi conferinţe atât în ţară cât şi în străinătate despre opera sa. S-au scris numeroase cărţi şi s-au regizat filme.

Fascinat de cunoaştere

Fără a dori să se încadreze unui curent sau altul, a acceptat teoriile vechii arte populare româneşti, ducând chiar o viaţă în spiritul ţăranului român, sănătoasă, aşezată şi plină de înţelepciune. Atelierul său ilustra cel mai bine existenţa sa. Mulţi care i-au trecut pragul au rămas impresionaţi de atmosfera românească degajată. Arta pentru el avea rol de vindecare a sufletului, de a produce bucurie, de a echilibra publicul privitor. A căutat toată viaţa Absolutul, mărturii sunt propriile creaţii. A încercat să se elibereze de tot ceea ce l-ar fi dus pe un drum greşit şi ţinând cont de fluxul vieţii, şi-a construit o metodă de a comunica, în stilul său, cu Universul. A redat în propria creaţie nu fiinţa ci forţa spirituală a acesteia, prin puterea sa de observaţie, contribuind la evoluţia artei.

Fascinat de redarea esenţei, a încercat să se transpună pe sine în creaţii, pentru a le face să ,,vorbească” despre Univers. Propriile lucrări sunt nişte chei, iar noi, urmaşii lui, le putem folosi pentru deschiderea altor porţi de cunoaştere. Forma, pentru a fi mai bine înţeleasă trebuie să fie simplă, simplitatea având o mare semnificaţie în opera sa, pentru că aceasta duce spre esenţă. El pleacă de la figurativ şi ajunge la nonfigurativ, de fapt la graniţa dintre cele două. >>>>>>>>>>

De CLB

CRONICI, RECENZII, POLEMICI-Cristina Ştefan:,,George Gîtlan- Nopţi inodore- un debut liric”

George Gîtlan se află la primul său volum de poezie, editat de un grup de colegi din cadrul Cenaclului literar Lira21.

Nopţile inodore cuprind poezii selectate în cenaclul online în care adminul George Gîtlan desfăşoară o activitate intensă de pregătire dar şi de comentator literar original şi pretenţios.

În stil foarte personal, modern şi imprevizibil, versul lui George aduce prospeţime, umor englezesc într-un eros cultivat omagial femeii. Expresia poetică este hâtra, uneori, cu o usturătoare autoironie.

Această carte este darul Lirei21 pentru cei doi ani de activitate în cenaclu, pentru miile de comentarii de critică literară la textele colegilor dar mai ales pentru modul în care şi-a perfecţionat expunerea lirică.

Sponsorii cărţii Nopţi inodore, Cristina Ştefan, Luminiţa Zaharia, Mirela Bălan şi Carmen Tania Grigore, îi doresc vers înalt, putere de muncă întru recunoaştere literară şi poiesis îndrăgit de cititori!

 

Cristina Ştefan, editura ArtBook

De CLB

PROZA-Elisabeta IOSIF:,,SEARA SÂNZIENELOR”

–          Crai nou şi secera lunii se desface în două – spuse omul cu plete albe, aşezat pe iarba moale, cu faţa înspre stele. Cel de alǎturi, un tânǎr cu  mustata mijindǎ, se ridicǎ în genunchi şi zise gesticulând:

–          Mǎ voi ruga lunii pentru armonie!

–          Omul cu plete albe se propti într-un cot şi privindu-l ca pe un complice, adaugǎ:

–          Şi pentru iubire, flǎcǎule,nu!? E noaptea sânzienelor! Şi parcǎ îi dǎdeai târcoale Dacianei !

    Din cercul de oameni  aşezaţi în jurul focului se desprinse o fatǎ. Se duse mai aproape de flǎcǎri, aşa încât faţa  i se luminǎ , privirea  i se aprinse. Îşi ridicǎ braţele spre astrul nopţii şi-şi azvârli brâul  cǎtre lunǎ. Îl prinse apoi din zbor, bǎtând în ritm pǎmântul , când cu picioarele, când cu centura desprinsǎ din mijlocelu-i  subţire, ca un gât de lebǎdǎ, strigând:

–          Lunǎ, lunǎ, doamnǎ bunǎ / bun cal ai şi frâu n-ai / să te  duci la ursita mea / să te duci !  / Şi să  mi –l aduci!…

Strecurându-se câte una , alte fete ale satului  i  se alăturară . Se aşezară în horă , repetând în cor cântat, versurile auzite, lovind necontenit pământul  în ritmul unei tobe, care se auzea surd, de departe…

–          Fetişcanele fug şi noaptea după soare – zise omul cu plete, ca un  înţelept. E noaptea dinaintea sǎrbǎtorilor de Sânziene , nu uita”! –îi aminti tânǎrului de lângǎ el, deşi ştia bine, că nu putea sǎ uite. Şi continuǎ şoptindu-i :”bate hora din picioare / să rǎsarǎ iarăşi soare !”

       De pe deal se auzirǎ chiote feciorelnice, cântecul de dor strǎbǎtând pânǎ la poalele pǎdurii : “Sânzienele înbunǎ / sǎ le creascǎ floarea floare / galbenǎ, mirositoare / fetele sǎ o adune / sǎ le prindǎ în cunune!”…

>>>>>>>>>>>

De CLB

COMENTARII-Cristian BODNĂRESCU & Adina-Gabriela MUSTAŢĂ:,,VOLTAIRE”

Nu sunt de acord cu spusele tale, dar voi apăra până la moarte dreptul tău de a o spune Francois-Marie Arouet, care va lua incă din tinereţe pseudonimul literar de Voltaire, s-a născut la Paris în anul 1694, în anii grei de domnie ai lui Ludovic al XIV-lea, când Franţa, vlăguită de războaie, începuse să deteste regalitatea absolută.

Datorită tatălui său, care era jurist, Voltaire ajunge să studieze în cadrul celui mai mare colegiu iezuit din Paris, unde capătă o solidă cultură clasică. El nu răspunde dorinţei părintelui său de a urma apoi studii juridice pentru a deveni magistrat. Îl atrăgea în schimb literatură. După câteva scrieri satirice în versuri, care i-au pricinuit închiderea la Bastilia (1717-1718), compune o tragedie Edip apoi poemul Liga, evocare a lui Henric al IV-lea, pacificator al Franţei după Războaiele religioase de la sfârşitul secolului al XVI-lea.

Opera lui Voltaire se impune în primul rând atenţiei posterităţii prin proporţiile ei. Ca om de litere, Voltaire a iubit mai mult teatrul, în deosebi tragedia. Tragedia lui Voltaire, deşi păstrează cadrul tradiţional al celor cinci acte în versuri alexandrine, de douăsprezece silabe, precum şi caracterul psihologic, pasiunile omeneşti- iubirea, ura, ambiţia, patriotismul- servindu-i drept resorturi dramatice, are originalitatea ei. Principala trăsătură a tragediei lui rămâne caracterul militant. A transformat genul într-o tribună elocventă a ideilor noi, iluministe. Zaira arată cum prejudecăţile religioase au curmat tragic iubirea dintre un musulman şi fiica ultimului rege francez al Ierusalimului. Mahomet stigmatizează procedeele de înşelare a mulţimilor de către făuritorii de religii, pretinşi inspiraţi de divinitate. Piesa Ghebrii are numele unei secte religioase din Iran şi pledează pentru o largă toleranţă faţă de culte.>>>>>>>>>>

De CLB

ÎNSEMNĂRI-Elena Buică:,,Chemările bisericii din zilele de sărbători creştine”

          De când ne ştim ca neam, zilele de sărbătoare i-au adunat pe oameni în sânul bisericii, la masă sau la horă. În zările îndepărtate pe unde ne aflam, biserica îşi împlineşte menirea ei de a ne aduna şi de a ne dărui frumuseţile trăirilor sufleteşti înăţătoare.

 În mod obişnuit, duminicile merg la Biserica Sf. Ioan Evanghelistul din Toronto. Românii ortodocşi aflaţi în zona în care locuiesc şi eu  purtăm o suferinţă în suflet că nu avem o biserică după tradiţia noastră. Până ni se va împlini această dorinţă, ne mulţumim şi aşa, adică, duminica să mergem la slujba la ora 12 într-o biserică închiriată pentru câteva ore, să ascultăm toaca şi clopotele bisericii  înregistrate pe bandă,  iar preotul să slujească în altar deschis.  Dar dacă facem abstracţie de ele, biserica îşi îndeplineşte rolul ei de veacuri. E locul unde ţi se umple inima de curăţenie, mintea de gândul cel bun şi sufletul de emoţii, locul care ajută la unitatea de neam oriunde ne-am afla. Aici coboară peste noi pacea Duhului Sfânt, uităm de vrăjmaşi, de suferinţe, de neîmpliniri. E numai murmur şi rugăciune în taină, cu sufletul larg deschis şi plecăm cu  nădejdea în suflet că rugăciunea ne-a fost primită. Rugăciuni putem face oriunde, căci Dumnezeu este peste tot, dar în biserică sunt trăiri  de o factură specială şi sentimentul religios îl trăim într-un mod diferit alături de ceilalţi creştini de-un neam cu noi, alături de cunoscuţi şi prieteni.

Îmi trece prin minte o idee: cum ar fi viaţa noastră fără astfel de trăiri? Ar fi posibil ca la baza religiei noastre să stea alte adevăruri? E posibil să se răstoarne tot ce am crezut până acum?  Imposibil, îmi răspund. Misterul şi miraculosul ne hrănesc sufletul, îmi zic. În lumea “nebună” de azi, încercăm să ne întâlnim cu sinele nostru Divin pe calea spiritului. În biserică, spiritul inundă natura noastra emotivă şi îi uneşte pe oameni. Vechimea bisericii este dovada temeiului pe care a fost aşezată. Singurul adevăr cert este cel pe care Mântuitorul l-a dat ca răspuns ucenicilor: “Eu sunt Calea, Adevărul şi Viaţa”.>>>>>>>>>

De CLB

POEZIE-Constanţa Abălaşei –Donosă:,,Psalmi”

P s a l m    I

Tu  eşti  chipul  meu târziu

Pitulit  pe  cãi strãine,

Doar  în  visu-mi somnoros

Te  revãd  numai  pe tine.

Te  privesc  ca  pe-o  icoanã

Sfântule-mbracat  în  mov

Şi  pierdut  în  miez  de  noapte

Murmuri  ruga  din  ceaslov.

Cruci  de  flori  aş  cãuta

Şi  lumini  ne-ncuietoare,

Mâinile  ţi-aş  sãruta

Semnu-ţi  de  binecuvântare.

 .

Te-aş  opri sã-mi  fii de  vrei

Icoanã ,  între sfinţii mei .

>>>>>>>>>>>>

De CLB

POEZIE-Elena Armenescu:,,Uniţi în idealuri”

Uniţi în idealuri

            Sfintiei Sale Papa Ioannes Paulus al II-lea

Andrei, primul dintre apostoli care a fost chemat

De Învăţătorul veacurilor , Cel ce a încununat

Toată Cunoaşterea dumnezeirii, pe înţelesul tuturor

Andrei, fratele lui Petru, a semănat la noi rodnic ogor.

.

Acum, când viscolele au trecut, nu mai e nici furtună

E vremea, au zis mulţi, să fie din nou împreună

Roadele cu migală adunate de pe loturile celor doi fraţi

Roma Petrină ştie dintotdeauna: ce e unit să nu desparţi!

.

Uniţi suntem ca şi creştini, în idealuri, visuri şi simţire

Chiar de-au luat împărtăşania, unii din aurite potire

Alţii, cu inima smerită, din cănile lor sfinţite, din lut

Cum fost-a ritualul sărăcăcios, prin Sciţia minor la început.

>>>>>>>>>>>

De CLB

ÎNSEMNĂRI-Constanţa Abălaşei-Donosă:,,PROFETUL BRĂILEI – PANAIT ISTRATI”


Îl iubesc pe Panait Istrati, cum iubesc pasărea Phoenix .
De ce ? Pentru că cele două nume cu majuscule, reprezintă pentru mine un mit .
Pasărea Phoenix- frumoasă, maiestoasă, fermecătoare, toată sarea pământului.
Panait Istrati, un visător vagabond, care prin magnetismul prozei sale cu multă substanţă românească dar şi universală, te răscoleşte în suflet, sau te ţine sub mare stăpânire atunci când începi să-l citeşti.
Îl iubesc pe Panait Istrati, fiindcă prin toată gândirea sa pusă în ceea ce a scris, a căutat de fiecare dată să scurteze problemele aparente fiindu-i  insuportabile, datorită faptului că el a fost prin excelentă un autodidact. Cunoscând atât de bine omul străzii, vagabondul, salahorul, sau pe cel ce se mulţumea să primească într-un blid mâncare, Panait Istrati, i-a îmbrăţişat şi i-a admirat cu toată generozitatea. A făcut întotdeauna acest lucru fiindcă de fiecare dată când îi întâlnea, gândul îl ducea la copilăria sa fără prea multă bucurie, fără prea mulţi prieteni pe când toate vânturile Bărăganului Brăilei, îi biciuia trupul, asemenea unui înger pedepsit, unde uriaşele baloane de ciulini năprasnici, smulşi din pământul nisipos, duşi prin aer de-a valma îi împroşcau faţa cu o nostalgie tristă şi multe lacrimi amare.

>>>>>>>>>

De CLB

POEZIE-Ioana Voicilă Dobre:,,Dragoste fragedă”

Peste verdele-n neştire, plouă lacrimi de iubire
Cântă-n fiecare floare, dragostea ca o chitară.
Cântec nou, de înflorire strălucește în privire
Şi iubesc, a câta oară, ochii tăi de primăvară?!
.
Cântă-n fiecare floare, dragostea ca o chitară.
Câmpurile unduiesc, firul ierbii îngeresc,
Pădurile șușotesc frunzelor, ce înverzesc
Şi obrajii-mi se roșesc, c-au aflat cât te iubesc!
.
Cântec nou, de înflorire strălucește în privire.
Primăvara dă de știre, vieţii de a ei sosire
Şi mă-nvăluie-n iubire, armonie, strălucire
Şi iubesc a ei menire și iubesc, iubesc, iubire!

.
Şi iubesc, a câta oară, ochii tăi de primăvară,
Geana
și clipirea lor ca petala florilor,
Florilor de viorea care-mi ascund dragostea
Şi mă rog, iar să mi-o dea, ca să gust amar din ea!

>>>>>>>>>>

De CLB

POEZIE-Marian DRAGOMIR:,,POEME”

Plecare

am plecat în viață

sunt încrezător

nu am suflet

dar zâmbesc cu toată gura

am un vifor de cerneală

pentru gâtul ăsta beţiv

cât poate gura să se odihnească
scriu cu degetul

învăţ să cânt

.

am lăsat un stih pe geam

 .

am plecat spre neant

înţepat de un mărăcine

fără bagaje

>>>>>>>>>>>>

De CLB

CRONICI,RECENZII, POLEMICI-Aurel Stănescu:,,Lumea incredibilă a Suzanei”

Trebuie literatura să satisfacă cerea cititorului? Întotdeauna omul  a căutat senzaţionalul, aşa că literatura de azi nu se deosebeşte cu nimic faţă de cea de ieri. Ca sa fie în ton, actualii scriitori expun scene de dragoste fierbinţi care ies în evidenta fiind avid scormonite de public aşa că romancierii si poeţii, impun limbajul care se caută astăzi; bineînţeles cel deşănţat trebuie evitat şi cuvintele vulgare pot fi ocolite uşor mai ales că fiecare limba e suficient de bogată în expresii plastice pentru a exprima ce ar dori fiecare să transmită.

Dacă încercaţi să vedeţi aici astfel de povestiri veţi fi dezamăgiţi însă o să rămâneţi fascinaţi de cu totul altfel de lectură.  

În lumea miraculoasă a Suzanei Deac nu trebuie înghiţit pastile în încăperi aparţinând unor lumi iluzorii, trebuie păşit cu grijă în castele de sticlă învăluite în ceaţă, pe insule necunoscute pline de verdeaţă unde nimeni nu-l mănâncă pe celalalt; această lume te face să înţelegi cuceririle unor inimi de regi rătăciţi pe plaiurile îndepărtate de vânătoare, te vei pierde în soarele după amiezii pe ţărmuri învechite de mare, vei afla ascunse salturi profunde în lanţuri de argint ca să cobori vertiginos, până ameţeşti de amplitudinea căderii într-un onirism studiat şi creativ. Vei descifra de asemenea taina înfrăţirii şi înmuguririi legumelor… fiecare cu misterul ei, vei dansa, visa şi te vei înălţa alături de balerine delicate, vei întâlni dragostea nevăzută şi vei admira trecerile în revista ale unor iubiri încolăcite!

>>>>>>>>>>>

De CLB

POEZIE-Melania CUC:,,Credeam că am văzut tot”

Foşnesc bancnotele între degetele mele

Ca un şerperiş cu puiet flămânzind.

În cazul în speţă

Avocaţii de pace nu mai au flerul scontat,

Rugăciunile nu au nume luate din cer

Aşa cum nici pruncul

Nu mai are viitorul promis de statistici.

Lacrima de glicerină preagrasă

Spală scutecul din bumbac deşirat…

.

Credeam că am văzut  tot angrenajul

Maşinii care mi se pregăteşte

Cu emailuri strălucitoare

Trase sistematic peste pielea reptilei bolnave.

>>>>>>>>>>>

De CLB

POEZIE-Dumitru Buhai:,,DIRIGE, DOMINE!”

De ce m-am născut, când era frig

Și zăpada albă scârțâia sub picioare,

Iar vântul bătea turbat, lovind aprig,

Că sângele parca-ngheța de ger mare?

.

Era mai bine să mă fi născut pe soare,

Cu livada gătită-n albul de sărbătoare,

Iar florile să mă fi umplut de parfum,

Ca să simt c-am venit pe-un timp bun!

.

Dar, Doamne, așa Tu m-ai predestinat,

Ca să fiu mereu cu soarta mea împacat!

În Școala vieții-n furtună sau pe soare,

Să trăiesc în lumină şi-n sfântă răbdare.

>>>>>>>>>>>

De CLB

POEZIE-Emil BUCUREŞTEANU:,,POEZII”

În grădina vieţii

– În grădina vieţii printre spini eu calc,

Cărări de iubire încerc să îmi fac.

Sub tălpile goale simt pământul tare,

Dragostea, iubito, altă cale n-are.

.

În drumul cel fac pe tine te caut,

Inima te cheamă, piciorul aleargă

Ochii-mi sunt spre stele, dar nimic nu văd

Răspunde-mi odată, spune-mi ce să cred.

.

– Prea târziu e-acum, totul este scrum,

Din tot ce a fost mai iese doar fum.

În palatul rece în care îmi stau

Nimicul e totul, nimic nu mai vreau.

>>>>>>>>>>>>

De CLB

ÎNSEMNĂRI-Lucian MARINA:,,Doare, dor, dorí în graiurile româneşti din Banatul sârbesc”

            La Editura Academiei Române, recent a apărut o carte a Iuliei Mărgarit, care se intitulează „Ipoteze şi sugestii etimologice. Note şi articole”, volumul 18. Volumul acesta însumează peste 300 de note etimologice inedite, alături de câteva articole publicate sau în curs de publicare. Cuvintele din graiurile româneşti din România şi de peste hotare, precum şi din limba comună, au fost selectate din texte dialectale, culegeri de folclor, glosare, atlase lingvistice, având drept criteriu soluţia etimologică stabilită, sugerată, nefixată încă. Iulia Mărgarit, absolventă a Facultăţii de Filologie, Universitatea din Bucureşti, s-a preocupat, în cadrul sectorului de dialectologie al Institutului de Lingvistică „Iorgu Iordan – AL. Rosetti”, de probleme privind morfologia şi lexicul dialectal. În ultimul timp a participat la cercetarea graiurilor româneşti din afara graniţelor ţării. Astfel că elementele lexicale menţionate în titlu au fost înregistrate într-o anchetă dialectală efectuată recent în Voivodina.[1]

            Autoarea, de la început precizează că termenii doare, dor, dorí au fost identificaţi într-o strânsă relaţie intracontextuală, motiv pentru care şi-a propus urmărirea şi prezentarea lor.


[1] Este vorba despre o cercetare pluridisciplinară organizată de Maria Bâtcă (de la Institutul de Etnografie li Folclor „Constantin Brăiloiu” din Bucureşti) în luna septembrie 2004, în cadrul căreia au fost anchtetate mai multe localităţi.

>>>>>>>>>>

De CLB

REVISTE PRIETENE: Revista „Sămănătorul“ – ANUNŢ IMPORTANT

Incepând cu luna mai 2011 in locul Buletinului informativ Semanatorul

apare 

Revista „Sămănătorul“

Astfel, în locul

Buletinului informativ nr. 5 – mai 2011

Citiţi

Revista „Sămănătorul”

anul I, nr. 1, 1 mai 2011 

Citiţi revista de la adresele 

http://www.scribd.com/doc/54259403/

sau

http://www.semanatorul.ro/revista/samanatorul_nr_1-mai-2011.pdf 

Autorii “Semănătorul” primesc revista prin e-mail

 

Să fie într-un ceas bun!

www.tomoniu.ro

De CLB

PROZĂ-IOANA STUPARU:,,OAMENI DE NISIP”(fragment)

Fragment din volumul I (Jurământul văduvei), al romanului-trilogie „OAMENI DE NISIP”, autoare IOANA  STUPARU

VIII

              Gerul nu vroia deloc să se-nmoaie. Chida de pe pomi a rămas neclintită de câteva zile bune. Nu-ţi convenea să ieşi din casă, decât dacă aveai treburi importante. Nici Piroi, câinele nostru, nu se mai vedea, decât atunci când simţea că e timpul mesei. Altfel, stătea la păier, înfundat în paie.

              Numai în casă era bine. Soba duduia, aruncând căldură în toate colţurile odăii.

              O noatină de oaie s-a găsit să fete tocmai acum, pe gerul ăsta. I-au luat mielul şi i l-au adus la noi în odaie, ca să nu moară de frig, în coşare. Îl duceau la oaie numai când trebuia să sugă. În câteva zile, mielul sărea peste tot şi se ţinea după noi, la fel ca un copil. Devenise jucăria noastră. I-am pus numele “Santinela”, după felul prompt în care răspundea la chemările noastre.

                                                                                  *

              – Ăsta se face mare până la Paşti!, a zis mama. Să vezi ce gighiri bune o să facem! Dar şi până-atunci ce de mai e!

              Tam-nesam, mamei i s-a făcut poftă de cozonac. Cuptorul de la sobă era mereu încins, tocmai bine ca să nu se mai ducă la cel din cunie.

>>>>>>>>>>>

De CLB

POEZIE-Constantin Mironescu:,,POEZII”

                                                TARA  GANDULUI  BUN

                                                  In Tara Gandului Bun

                                                  Rodesc merii si un prun

                                                  In tot anul si-i belsug

                                                  Din ce iese de sub plug;…

.

                                                  Iar poetul nu-i nebun

                                                  Cand din vise face tun

                                                  Sa distruga-un viclesug,

                                                  Inocenti, ce-a ars pe rug

.

                                                  Si langa un vechi gorun

                                                  Sa planteze un capsun-

                                                  Semn de pace, tavalug

                                                  De care seci patimi fug.

>>>>>>>>>>>

De CLB

ÎNSEMNĂRI-Alexandru STĂNCIULESCU-BÂRDA:,,PLANETA”

Cu prilejul colindului cu Botezul, o tânără enoriaşă mi-a prezentat o carte veche, terfelită de prea multă folosinţă, întrebându-mă ce carte ar putea să fie, mai ales că nu mai avea coperţi. Mai mult, enoriaşa respectivă mă îndemna s-o public, ,,fiindcă ar fi foarte căutată”. Am răsfoit-o şi mi-am dat seamă că e vorba de aşa-numita Planetă, care a avut mare circulaţie în societatea românească până la al doilea Război Mondial. În ea erau preziceri privind viitorul fiecărei categorii de oameni născuţi în cele douăsprezece zodii, preziceri privind vremea, calamităţile naturale şi multe altele.

Am spus atunci enoriaşei respective şi o repet acum, socotind că este bine să fie cunoscute aceste lucruri de cât mai mulţi credincioşi ai noştri şi nu numai. Până pe la începutul veacului al XIX-lea au circulat în manuscris sau chiar tipărite trei cărţi de preziceri ale viitorului. Ele ele erau traduceri din literatura slavă, care, la rândul ei, le împrumutase din cea bizantină. Cea  dintâi era Rojdanicul. Ea prezicea viitorul omului pe baza zilei de naştere, respectiv a zodiei. Era un fel de horoscop de azi, dar mai dezvoltat. A doua carte de preziceri era Trepednicul. Ea prezicea viitorul pe baza tremurăturilor unor muşchi ai corpului uman. Spre exemplu, dacă ţi se bătea ochiul stâng, era de rău, dacă ţi se bătea cel drept, era de bine. Aceste superstiţii se mai întâlnesc şi azi mai ales în satele noastre. Cea de-a treia carte de preziceri era Gromovnicul. Ea prezicea viitorul pe baza fenomenelor meteorologice. Dacă tuna(dudăia) întâi primăvara la apus, era război în anul acela; dacă tuna în anumită zi, anul avea să fie rodnic şi aşa mai departe.

>>>>>>>>>

De CLB

POEZIE-Paşcu BALACI:,, SONETELE MĂRII NEGRE (1)”

ÎN CĂLIMARA PONTICĂ, ALBASTRĂ…

Sub  piatra  asta  zace   un  poet:

Publius  Ovidius;  astăzi mă cheamă,

Ca un patrician şi   om de seamă,

Şi-mi porunceşte ca să scriu… sonet!

.

Vechi  amintiri   întind pe şevalet

Să zugrăvesc a  Mării  panoramă..

„Carmen et error”, ’năbuşit exclamă-

Inima lui e-al dragostei sipet.

.

În   pontica şi  trista-i călimară

Eu  mă scufund ca  după zăcământ,

În metru antic pescăruşii  zboară,

.

Ţesând statuii sale  alt  veşmânt:

Mă-ntorc   spre  ţărmu-ncins ca spre o moară

Să-mi macine   o mierţă    de cuvânt.

………..

>>>>>>>>>

De CLB