Reclame
De CLB

Elisabeta IOSIF:,,Călătorie în Ţara lui Dionysos”

Există un anotimp al anului care ne aduce în suflet culori de curcubeu,  stinse în vinul rubiniu însoţit de mirosul pastramei, de un zvon de sarmale  şi de  aerul pătrunzător al scrumbiei de Dunăre.

E vremea străfulgerărilor lui Bachus. Şi ce merg, nu!, ar spune un oenolog cu har, bucatele toamnei cu vinul potrivit! Îndemn pentru un week-end sau o vacanţă în zone cu podgorii româneşti. Localnicii, păstrători de obiceiuri, mascaţi, ca pe vremea lui Dionysos, în alaiuri de sărbătoare împreună cu  turiştii se alătură  flăcăilor ce îi conduc, interpretând cântări rituale.

Drumuri dobrogene

Topolog, Babadag, Niculiţel…

 Să ne oprim în vestita podgorie tulceană Niculiţel. În drum spre ea vă puteţi bucura de priveliştea pădurilor dar şi de panorama dealurilor împânzite de vii. Ajungând la Niculiţel veţi putea gusta din renumitele soiuri Fetească albă, Riesling, Cabernet Souvignon servind preparate de peşte. Aligote`- ul merge cu scrumbia de Dunăre, Feteasca regală cu somnul, Riesling-ul cu crapul la proţap. Dar Băbeasca neagră şi Merlot-ul?  Întrebaţi-i pe săteni, ce fel de peşte li se potriveşte?! Mai vedeţi apoi şi  cu ce “rimează” vinul pelin, străvechi, băut şi de strămoşii lor. Şi de aici zicala care circulă printre localnici:”Nu-i gospodar cel care nu are un măgar şi în pivniţă vinul pelin”.

Pe urmele lui Brâncoveanu

Încă din secolul al XVIII-lea Ţara Românească avea un “brâu “de vii despre care pelerinilor li se spuneau legende iar apoi li se sugera  că pot pleca în drumeţie şi pe”valea  vinului”.

Călători celebrii printre care Anton Maria del Chiaro ( o perioada secretar la Palatul Mogoşoaia) au scris despre vinurile şi ospeţele din acel timp şi despre tainurile pe care domnitorul Constantin Brâncoveanu le plătea turcilor şi prin vinurile ce erau  produse în podgoriile sale. Dar care era vinul său preferat? Secretarul său, Anton Maria del Chiaro descrie alături de felurile de mâncare modul rafinat al asocierii lor cu vinul.

Cine merge în judeţul Prahova, la ieşirea Cricovului Sărat dintre dealuri va găsi un Centru viticol renumit: Urlaţi, o localitate în care Brâncoveanu şi-a construit o “casă domnească” şi a cumpărat suprafeţe mari de pământ pe care a cultivat soiuri de struguri renumite. Şi azi Feteasca Neagră de Urlaţi e cunoscută în întreaga Europă, fiind medaliată la concursurile internaţionale. De aceea, încă de pe vremea lui Brâncoveanu se numea  “prinţesa vinurilor”. Licorile sale sunt şi acum  “stinse” în curcanul rumenit, dar se asociază şi cu”artileria grea “ a sarmalelor tradiţionale româneşti.   Tot în Ţara Românească Brâncoveanu a construit o reşedinţă de vară, la Potlogi, palat care a rămas un monument de referinţă pentru arhitectura şi stilul caracteristic brâncovenesc. Antonie Mario del Chiaro descrie fastul de la palat dar şi nunţile din această localitate dâmboviţeană, unde ”zecile de feluri de mâncare erau însoţite de cel puţin două soiuri de vin”. Comorile podgoriilor, vinurile chihlimbarii  şi cele rubinii erau mereu pe masa domnească, dând  rafinament mâncărurilor româneşti.>>>>>>>>>>

De CLB

ESEU-Dorel SCHOR:,,ADAM ŞI EVA – DE LA RELIGIE LA EROTISM”

Conform Bibliei, Cartea Genezei în primele trei capitole, Dumnezeu i-a creat pe Adam şi Eva. Pe Adam (om în ebraică) din adama (pământ, ţarina) şi pe femeie din coasta acestuia. Apoi i-a lăsat să se plimbe goi prin grădină Edenului, liberi să facă ce vor, cu o excepţie: să nu mănânce din Pomul Cunoaşterii. Dar din trufie, spune legenda şi din cauza tentaţiei, spunem noi, perechea inocenta a muşcat din fructe, probabil smochine (de unde mere pe vremea acea în Orientul Apropiat?), au devenit conştienţi de goliciunea lor şi şi-au acoperit părţile intime cu frunze. Tot de smochin.

Ce a urmat se cunoaşte… Au fost izgoniţi din rai şi au ajuns pe pământ, unde îi aşteptau o mulţime de teologi, filozofi, literaţi, muzicieni, pictori, umorişti, comercianţi care s-au inspirat din biografia lor. După conceptul teologic, şi în parte filozofic, povestea lui Adam şi Eva exprima adevăruri fundamentale despre lume şi om, creaţia, originea, drama omului, speranţă. Antropologii demonstrează unitatea neamului omenesc, unii chiar susţin că primii oameni şi, desigur, fii lor Abel şi Cain erau negri şi mici de statură. Iar biologii susţin că, practic, legenda se încadrează perfect în teoria evoluţionistă a originii speciilor.

Artiştii, evident, încearcă să descopere enigmaticele dedesubturi ale cunoaşterii. Ei consideră că mitul biblic sta la baza creaţiilor artistice, acesta fiind un excelent punct de plecare, de inspiraţie… Pictorii, de pildă, au pus accentul şi pe conştientizarea condiţiei umane, dar mai ales pe legitimizarea dagostei, a atracţiei trupeşti. >>>>>>>>>>>

De CLB

POEZIE-Constantin P. POPESCU:,,CĂLĂTORIE”

Călătorit-am pe sub crucea aceloraşi umbre

În zile fără soare şi cu lumini prea sumbre

Strivit ca de al lor etern blestem de-a fi

Închise în infern spre tot a rătăci,

Chinuit sub un clopot de umbre în suspin

Voiam doar a le-aduce o undă de senin. 

N-am izbutit acolo să fiu doar o vibrare 

Şi umbrele, aceleaşi, născute tot de soare,

Mă îngropau sub ele şi îmi dădeau doar chin

Un frate, ca o umbră şi eu să le devin.

Absurd-a lor strădanie, cereau să lumineze

Şi folosind doar bezna pe soare să-l trădeze,

Sub crucea umbrei lor adesea m-am visat

Ca să înveţe truda cum să-şi fi inversat,

Însă a mea menire în lumea lor s-a stins

Şi crucea umbrei toată pe mine m-a cuprins.

>>>>>>>>>>>

De CLB

EVENIMENT EDITORIAL – Al. Florin ŢENE:,,Anda DEJEU-DICŢIONAR BIBLIOGRAFIC”

La Editura „Dacia XXI” a apărut un excepţional Dicţionar bibliografic, ce cuprinde biografia şi datele relevante a nu mai puţin de 200 de autori, membrii ai Ligii Scriitorilor români. Colectivul ce a lucrat la acest dicţionar (Nicoleta Avram, Izabela Cerchezan, Andrei Cete, Sandra Cibicenco,  Mădălina Olteanu, Andreia Precub, Roxana Roman) este coordonat de Anda Dejeu, directorul editorial al Editurii Dacia XXI. Consilier editorial este Dl. Florin Ţene, preşedintele Ligii Scriitorilor Români, iniţiatorul proiectului, proiect ce va aduna, în final date semnificative despre viaţa şi activitatea literară a membrilor Ligii, în trei volume. Apărut în condiţii grafice deosebite, dicţionarul este aşteptat cu nerăbdare, el fiind deschizătorul de drum al unor proiecte de anvergură, de la dezvoltarea unor colecţii deja existente cum este Dual, până la iniţierea altora cu totul noi cum sunt: „Punctul pe i”, „Fotograme”, etc. şi apariţii a unor antologii literare, tematice, în măsură să dea seama de valoarea scriitorilor incluşi în acestea.

De CLB

POEZIE – Elisabeta IOSIF:,,OMUL CARE MĂSOARĂ MELANCOLIA”

Melancolia ta cu petice de arlechin, în albastru

E măscăriciul tandreţii. Uneori e un  sihastru

Ce-a sechestrat iubirea. Imagini nestatornice

Stele cu ochi şireţi. Bufonerii armonice.

 

Melancolia ta înfiptă-n peisajul azuriu

E mozaic de fluturi. Zbor înşelător, auriu…

În ape dizarmonice, doi roboţi. Apusul s-a prelins

Aripi de poncho  peste acvariu. Noi ne-am  desprins!

ELISABETA IOSIF

August, 2011

De CLB

REPORTAJ-Lucian MARINA:,,Festivalul Internaţional de Folclor JOC ROMÂNESC – JÂTCOVIŢA 2011”

Sâmbătă şi duminică, 9 şi 10 iulie 2011, satul Jitcoviţa de lângă oraşul Golubaţ, a cărui cetate medievală stă de strajă la intrarea în defileul Porţilor de Fier ale Dunării, a fost capitala spirituală a românităţii din Balcani căci, la ediţia de anul acesta a Festivalului Internaţional de Folclor ,,JOC ROMÂNESC“ a  participat un număr impozant de amatori culturali, membri a 28 de ansambluri folclorice din Serbia, Bulgaria şi România, precum şi iubitori ai folclorului românesc care au venit aci şi de pe alte continente.

Ediţia a V-a a Festivalului Internaţional de Folclor a fost în acest uichend unul dintre cele mai importante evenimente pentru afirmarea identităţii culturale şi religioase a românilor din Valea Timocului. La fraţi lor români de la sud de Dunăre, respectiv din Valea Dunării şi din regiunea Zvižd, respectiv conaţionalii timoceni din Serbia şi Bulgaria, la măreaţa festivitate a romanităţii au venit şi sute de români din Banatul istoric pentru a aduce un elogiu cântecului, dansului şi tradiţiilor strămoşeşti.

Mai precis, în localitatea Jâtcoviţa din comuna Golubaţ din Serbia de Răsărit, un sat mic în care, acum, acasă se găsesc doar 200 de locuitori în timp ce alţi 400 de buni gospodari se găsesc la muncă provizorie în Austria şi Elveţia, s-au întrunit în voie bună circa 2.000 de amatori culturali din trei ţări şi un număr mare de iubitori ai cântecului şi jocului românesc, al tradiţiilor păstrate cu sfinţenie din moşi-strămoşi. Cu ocazia măreţei sărbători au venit acasă şi mulţi locuitori care se găsesc în străinătate, dar şi oaspeţi din ţară şi de peste hotare, precum familia Petrovici care a venit din Australia, special pentru Festival.>>>>>>>>>>>

De CLB

ESEU – Elena Armenescu:,,Eminescu în eternitate”

. Mi-au venit în minte, aduse de un gând răzleţ, următoarele versuri despre demnitate scrise în urmă cu peste o sută de ani:

.

Din zei de-am fi scoborâtori,
C-o moarte tot suntem datori!
Totuna e dac-ai murit
Flăcău ori moş îngârbovit;
Dar nu-i totuna leu să mori
Ori câine-nlănţuit.

(G Coşbuc – Decebal către popor)

Acest mesaj a lui Decebal, regele dacilor m-a purtat fulgerător pe tunelul istoriei, şi scanner-ul memoriei căuta, căuta acea rugăciune a unui  dac, cu siguranţă un înţelept cu a cărui gânduri numai Eminescu a putut intra în rezonanţă anulând veacurile, aducându-l în prim planul presei sfârşitului de secol nouăsprezece,  ca prin intermediul acesteia să ajungă la popor, să-l trezească, pentru că Eminescu a fost un trezitor al neamului său! Redau doar prima parte a acestei poezii şi propun ca nimeni să nu mai citească partea a doua , cea cu blestemele, pentru că se ştie că energetic, putem atrage forţele răului. Ele nu aşteaptă să fie de două ori invocate, pentru că sălăşuiesc printre oameni, în oameni.

>>>>>>>>>>

De CLB

POEZIE-Adrian Botez:,,C.V. DE CIOBAN AL CERULUI”

LIEDUL METAMORFOZELOR

ar fi fost bine să plouă-ntreaga noapte

să mă înec în florile de rod:

aşa – doar voi privi de pe înaltul pod

cum faclele se sting – discret – în şoapte

.

cumplitul lied mă urmăreşte-n stele

orbesc privind la şarpele uitării:

de-atâtea-ncolăciri se rup ostroave

oprindu-l pe Ulysse-n gura mării

.

e cântul bolii zborului de flutur

e cântecul seminţei prinsă-n brazdă:

din fâlfâiri – târâş fără de gazdă

>>>>>>>>>>

De CLB

CRONICI, RECENZII, POLEMICI-Mihaela Aionesei:,,Impresii de lectură: “Gîndul meu. Cum am devenit poet.” – Ionuţ Caragea”

Cu poetul Ionuţ Caragea „am stat de vorbă” aseară, o oră sau două, nu ştiu cât a durat confesiunea făcută în volumul „Gîndul meu. Cum am devenit poet”, căci despre o confesiune este vorba, pe cât de simplu scrisă pe atât de profundă şi tulburătoare, în care realitatea şi revelaţia, sentimentele şi resentimentele stau la temelia întregii opere a acestui poet „născut pe Google”, cum este numit de unii critici literari.

Pe firul naraţiunii am descoperit un împătimit al trăirilor extreme, a cărui viaţă nu se poate desfăşura la cote normale, totul tinzând către superlativ. Cu o sinceritate dezarmantă, îţi (îşi) deschide porţile sufletului şi povesteşte despre iubirile care l-au mistiut, despre neîmplinirile, decăderile şi tragediile care l-au adus în pragul sinuciderii.

Moartea îi dădea târcoale, îndemnându-l să se arunce în gol… doar sufletele alese îşi pot recunoaşte greşelile, mai ales în faţa publicului. Nu ştiu dacă pot să-i spun public, după intimitatea sufletească simţită prin această destăinuire, mă consider un prieten, un părtaş al suferinţei, al decăderii, al nebuniei şi în acelaşi timp al înălţării pe altarul poeziei.

”Arta cere sacrificii”, fiecare artist zideşte mai devreme sau mai târziu în el sau alături de el o Ană, ca temelie a unei opere de mare valoare. Poetul şi-a zidit iubirea, s-a călugărit în propria umbră şi trăieşte zidindu-se la rândul lui în cuvinte, sacrificându-şi timpul şi sănătatea. Poetul se zugrăveşte pe sine ca pe o biserică în care „moartea este doar o mângâiere”, o combinaţie între real şi uman (este când D-zeu când narator), menită să răscolească, să dezrădăcineze emoţii încremenite în adâncurile fiinţei.>>>>>>>>>>

De CLB

REPORTAJ-Octavian Lupu:,,IMPRESII DE CĂLĂTORIE DIN SPLIT, CROAŢIA (3): ÎN PALATUL LUI DIOCLEŢIAN ŞI ÎNAPOI SPRE CASĂ”

Oraşul Split s-a constituit treptat în jurul palatului unuia dintre cei mai cunoscuţi împăraţi ai Romei, cunoscut sub numele de Diocleţian. Dacă vei avea curiozitatea să răsfoieşti o carte de istorie, vei constata că acest împărat a devenit cunoscut pentru introducerea unui sistem descentralizat de administrare numit tetrarhia. Mai precis, în locul unui singur „comandant suprem”, care să conducă destinele Romei, Diocleţian a înfiinţat un sistem de patru conducători, numiţi tetrarhi, fiecare dintre aceştia administrând o parte distinctă din teritoriu. Această măsură a anunţat de fapt împărţirea vastului imperiu în epoca de mai târziu a lui Constantin cel Mare.

 

Ceea ce însă nu ştiam de la lecţiile de istorie universală, dar am aflat cu ocazia călătoriei în Croaţia, era faptul că Diocleţian a fost singurul împărat care s-a retras din viaţa publică în mod voluntar, ieşind „la pensie”, cum am zice noi, şi încredinţând soarta Romei în mâinile succesorului său. Pentru aceasta, încă din timpul când deţinea funcţia supremă, el a rânduit construcţia unui monumental palat, practic o adevărată cetate, pe coasta dalmată, construcţie ale cărei ziduri mai dăinuie şi astăzi. Poziţionarea acestui palat a rămas bine precizată de-a lungul veacurilor, adăpostind populaţia romanizată de năvălirile barbare. Şi încă un amănunt interesant despre Diocleţian pe care l-am aflat cu această ocazie, mai precis, după ce a trecut un anumit  timp de la retragerea sa din viaţa politică, Senatul Romei i-a cerut să revină ca împărat, însă răspunsul său a fost ferm, spunând că nu ar renunţa la farmecul vieţii din palatul său pentru a se întoarce din nou la viaţa agitată din Roma.>>>>>>>>>>>

De CLB

CRONICI, RECENZII, POLEMICI – Cristina Bîndiu:,,Viaţa în flash-back-uri sau despre iubire, oameni, libertate şi amărăciune”

Am descoperit-o pe doamna Ileana Vulpescu în ultimul an de liceu, cu Arta conversaţiei. Ani la rând am recitit-o, redescoperind aceeaşi plăcută fascinaţie ca la prima lectură. Am făcut-o cadou  prietenilor mei, am păstrat-o săptămâni în şir pe noptieră pentru a citi, atunci când viaţa părea cenuşie, măcar o pagină.

După aproape douăzeci de ani am redescoperit-o. Am citit, pe rând,  Viaţă, viaţă legată cu aţă, Arta compromisului, De-amor, de-amar şi de inimă albastră, Rămas-bun casei părinteşti, Candidaţi la fericire, Pe apa sâmbetei şi am recitit Arta conversaţiei. Sunt cărţi ce se citesc dintr-o răsuflare, cu încordarea celui ce are surpriza de a se descoperi în rândurile  care, fără a-i povesti viaţa, îi surprind atât de bine visele ascunse, gândurile nespuse nimănui, dorinţele rămase undeva acolo în adâncul sufletului. Şi… am constatat că proza doamnei Ileana Vulpescu creează dependenţă.

Romanul Viaţă, viaţă legată cu aţă, apărut la Editura Tempus în 2007, are un titlu ce  transcrie înţelepciunea populară. Continuarea acestui proverb – S-a rupt aţa, s-a dus dracului viaţa! –  rezumă întreg conţinutul romanului.  Aflată în pragul marii treceri, în comă, Suzana Mănoiu  îşi reconstituie întreg drumul vieţii, într-un permanent dialog cu sine însuşi şi cu Maica Domnului – imagine adusă în visele ei de o icoană cumpărată de bunicul Mănoiu de la o rusoaică ajunsă în România în urma revoluţiei de la 1917. >>>>>>>>>>>

De CLB

CRONICI, RECENZII, POLEMICI – Cristina NECULA:,,BIU SAU DESPRE POEZIA CA REVERIE A SEMNIFICAŢIILOR”

Vorbind despre scriitura Imaginarului, Jean Burgos demonstrează că există o posibilă ruptură a cuvântului cu limbajul semnificaţiei. Ea „este cea pe care o înfăptuieşte suita cuvintelor organizându-se într-o sintaxă care nu trimite la o gândire, ci modelează treptat o imagine sau o serie de imagini purtătoare de sensuri multiple şi creatoare a unei noi realităţi”.(1)

Cuvintele intră în diferite alcătuiri, joacă nenumărate „roluri”. Fiecare demers poetic nou, fiecare tenativă de a lua în stăpânire universul limbajului ar avea nevoie – sugerează Jean Burgos – de un prealabil act purificator: o purificare a cuvântului de toate rolurile lui precedente care îl codifică, îl fixează între anumite limite; o purificare din vechile lui făgaşuri, să-l sustragă condiţiei lui de semn („semnul de oprire” va spune Michaux), pentru a-l dărui unei noi vieţi. Imaginea nu reprezintă propriu-zis un semn, ci, după cum susţinea Bachelard, „un sens în stare născândă“. Imaginea devine ea însăşi o reverie de un tip special, capabilă să dinamizeze textul poetic.

Poeta Eugenia Ţarălungă ne oferă revelaţia reveriilor semnificaţiilor concentrate metaforic în biu, care poate fi considerat fie un alter ego, fie o ipostază narcisică a autoarei. Se revelează parcă o dedublare a Eugeniei Ţarălungă. Asistăm la un dialog, poate, la un dialog al autoarei cu sine însăşi ca în piesa Iona de Marin Sorescu, dar în locul sinuciderii interpretată ca o înviere amânată, autoarea, închisă în capcana propriei cărţi, evadează prin „explicaţii” metaforice şi prin „justificări” care sugerează afectivitatea, dar şi intenţia cognitivă în raport cu cititorul: „Mă gândeam, biu drag, că ar fi cazul, la un moment dat, să îţi spun de ce ţi-am ales acest nume.  >>>>>>>>>>>

De CLB

CRONICI, RECENZII, POLEMICI – MELANIA CUC:,,Paul Polidor, crochiu la un portret de Poet*”

Paul Polidor, ca un trubadur ieşind din smalţurile îngheţate peste porţelanuri de Maissen, poetul uimeşte, prin unele poeme este un fenomen aproape neverosimil, de conştiinţă socială într-o lume primejduită de vanitatea şi ipocrizia cotidiană. I-am citit un grupaj din cele foarte multe poeme,versurile pe care le-am primit de la autor la mijlocul Făurarului. M-am simţit aruncată în „luptă” – o lume pe care o intuiam, dar care nu-mi „aparţinea, şi unde Unii şi Alţii, kosovarii şi sârbii, urlau separat, dar aduşi de poet, în acelaşi cor al disperării şi care nu mai avea nimic de-a face cu rugăciunile îngerilor, îngeri care îi privegheau cu făclii reci. Aşezate în oglindă cu istoria sângerândă contemporană, poemele lui Paul Polidor sunt clare şi respirabile ca libertatea nativă a unui mânz sălbatic. Sunt şi sofisticate, – parte din poeme sunt esenţe scumpe depozitate în eprubete de sticlă foarte casantă, dar, tot textul, contextual, pot fi acel acid sulfuric, otrava capabilă să reducă la zero material, să îi permită ca prin moartea biologică, să se relanseze, să se realcătuiască. Pentru a pulsa la fiecare sintagmă, la semnul care lasă cale liberă intuiţiei, misterului, tu, cititorule, ai nevoie de exerciţiu şi de dibăcia fină de-a le prelua din litere esenţialul, a citi poemele lui Paul Polidor prin lentila iubirii de semeni. Nimic desuet, nimic triumfal, nici o notă nu este falsă în concertul acesta aproape regal şi pe care Paul Polidor îl „dirijează” cu bucuria calfei unui lutier care ştie că este mai bun decât maestrul.>>>>>>>>>>

De CLB

ÎNSEMNĂRI-Elena BUICĂ:,,PRIN ROMÂNIA ANULUI 2011”

O nouă carte m-a întors acasă printre cei cărora le-am purtat dorul, cei care mi-au încântat urechile cu graiul în care vieţuiesc, graiul de care sunt lipsită în bună măsură în ţara strămutării mele. Punând piciorul pe pământul românesc, a înflorit iaraşi în mine sentimentul apartenenţei. M-am simţit iarăşi în largul meu şi mai „la mine acasă”. Familia mea cea mare m-a îmbrăţişat cu unde nevăzute şi i-am răspuns pe măsură. Pentru prima dată, s-a potrivit ca să fiu împreună cu nepoata mea, Mara, în vârstă de 19 ani. Nu i-a trebuit multă vreme să ajungă la o concluzie pe care o spunea tuturor ca pe o revelaţie: „Buni a mea este aici alt om, de care nu aveam habar. Aici este locul ei de pe pământ, locul unde se mişcă în voie. Acum înţeleg mai bine preţul pe care l-a plătit ca să vină şi să aibă grijă de mine în Canada. Acum au alte înţelesuri pentru mine rândurile scrise de ea prin care străbat fulgerele lăuntrice ale dorului de România.”

Şi ca peste tot în lume, au fost pentru mine şi în vara asta, atat zile în care am simţit că plutesc, dar şi din acela în care am mers pe brânci, târându-mă cu întreaga fiinţă la pământ, mai ales lângă pământul care acoperea chipuri dragi care făceau parte din viaţa mea. Fratele mai mare n-a putut să mă aştepte  înainte de a trece pragul cel mare, a intrat în şirul lung al dispăruţilor, mulţi din generaţia mea sau alţii mult mai tineri. Mâhnirile mi-au venit şi din alte surse, unele foarte neliniştitoare. >>>>>>>>>>>

De CLB

REVISTE PRIETENE – A apărut Revista „Sămănătorul”

anul I, nr. 4-sp – special ţara Bamum-CAMERUN (primul fisier atasat) şi nr 4 – editia lunară din august 2011 (al doilea fisier atasat)

Vedeți arhiva revistei la adresa

 http://www.semanatorul.ro/revista/index.htm

Unde sunt active si legăturile (link-urile) Internet

Revista se poate citi dacă aveți programe adecvate pe PC-ul propriu, în FLASH, ca pe o carte, aici:

www.tismana.ro/samanatorul

dar FARA LINK-uri ACTIVE

 Căutaţi-o si la:

http://www.scribd.com/semanatorul/

 Autorii “Semănătorul” primesc revista prin e-mail

Primesc revista si prietenii Fundatiei Tismana – fondator 3 programe culturale, Nicu Tomoniu

www.tomoniu.ro

>>>>>>>> samanatorul_nr_4-august-2011


>>>>>>>>samanatorul_nr_4-sp.-august-2011

De CLB

REVISTE PRIETENE – PAGINI ROMANESTI IN NOUA ZEELANDA – ROMANIAN PAGES IN NEW ZEALAND

SUMAR:

Editorial: “Salvez furnici” de Cristi Dumitrache;

Stiri: “Revista la Radio Romania Actualitati”; “Numirea ambasadorului Noii Zeelande pentru Romania”; “Stiri din partea Asociatiei Doina: Festivalul Romanesc din Auckland, Clubul Seniorilor, Deplasare la meciul Romaniei contra Georgiei la Palmerston North”;

>>>>>>>>>>

Dragi cititori,

Unul dintre viitoarele numere ale revistei “Pagini Romanesti in Noua Zeelanda” va fi dedicat anilor de liceu ai fiecaruia dintre noi, acestei perioade foarte frumoase din viata fiecarui tanar. Pentru a realiza un numar cat mai atractiv, avem nevoie de cat mai multe amintiri dar si de fotografii ale dvs. Asteptam sa ne trimiteti intamplari pe care le-ati trait in anii liceului si fotografii ale dvs din acei ani (indiferent de perioada la care va referiti si indiferent unde va aflati, in Noua Zeelanda, Australia, Romania, etc, indiferent daca scrieti sau nu, cu cat mai multe opinii si amintiri, cu atat mai interesanta revista) la adresa de email: romanianpages@yahoo.co.nz. Multumiri!

Va dorim asadar lectura placuta si asteptam amintirile dumneavoastra despre anii de liceu precum si feed-back la acest numar, pe adresa de email: romanianpages@yahoo.co.nz   

Adina si Cristi Dumitrache

PAGINI ROMANESTI IN NOUA ZEELANDA

ROMANIAN PAGES IN NEW ZEALAND

Auckland, New Zealand

romanianpages@yahoo.co.nz

paginiromanesti@xtra.co.nz

http://prnz.weblog.ro/

De CLB

POEZIE – Cristina ŞTEFAN:,,Lentile lente”

Mai des

mă ascund după ochelari

deveniţi blugi, fuste şi rochii de seară.

Ca şi cum depind de culoarea zilei

ochelarii sunt intrument de a fi.

Nu mă despart de ei

nici în somn

şi-i găsesc dimineaţa

contorsionaţi în forme

de peşti, evantaie, mandarine

sau ce mai visez eu.

Mai des

iau un chip de lente tristeţi

mergătoare.

Lentile de afară

ca-n oglinda din stânga maşinii

las în urmă bornele aşezate

copacii nezbuciumaţi

localităţile în ordine

cu spatele spre uitare.

 

De CLB

CRONICI, RECENZII, POLEMICI – Elena Armenescu:,,Puterea sunetului, puterea cuvântului”

Încă din antichitate, atât sunetele înmănunchiate sub forma unor melodii tămăduitoare, cât ăi cuvântul rostit incantatoriu, ca în descantece, erau folosite în vindecarea sufletului și a trupului. Aceste metode chiar au fost redescoperite și se încearcă repunerea lor în valoare.

            Paul Polidor cunoaște aceste puteri, se foloseste de ele când dăruiește cântecul sau inconfundabil, melodios, melancolic, întretaiat de sunete surprinzator ascuțite, care mută registrul în zona sopranelor de coloratură, cu note înalte, ca un țipăt, să te pătrundă, să te taie, să te trezeasca, să-l înțelegi…Rămane acolo sus o vreme, în lumea dramei sau a tragediei, la marginea  ABISULUI, apoi coboară in ritmul liniștit, armonios, intocmai ca in viață. Printr-o astfel de linie melodica s-a remarcat Paul Polidor, în ea constă originalitatea lui și la urma urmei succesul lui..

Paul Polidor a fost numit de specialistii in domeniu cantautor, supranumit „artistul interferențelor”, creatorul muzicii poetic-secventiale, iar muzica sa rezultată din aceste ”interferențe” absolut originală.

            Paul Polidor, nu numai prin muzică ci si prin textele sale, prin poezie, deschide canale de comunicare la un nivel de înaltă frecvență. Dacă te poți conecta la acest ”canal” întocmai ca în cazul undelor radio, poți auzi, desluși, pricepe mesajul poetului. In caz contrar, ramâi în somnul tău, în letargia care se plimbă prin monștrii creați de realitatea palpabilă, poposești în subiecte și gesturi specifice omului reificat.

>>>>>>>>>>

De CLB

POEZIE – DAN LUPESCU:,,Ruga lui BRÂNCUŞI în faţa Coloanei – axis mundi”

Ora et labora

Eu nu ştiu, Doamne, cine sânt

Dincolo de crucea din Cuvânt –

În Timp ori în afara lui

Cu umbra-mi bat în ceruri cui…

.

Ţâşnind spre matca Orion

În care veşnicia-şi are tron,

Pironul îndoielii îl tot sui

În cosmicul rădvan hai-hui…

.

Ci vine din văzduh Măiastra

Cu trup-elice din albastra

Genune a Duhului Sfânt

Din care mă-ntrupez şi cânt…

>>>>>>>>>>>

De CLB

CRONICI, RECENZII, POLEMICI – Aurel Avram STĂNESCU:,,LUMINIŢA CRISTINA PETCU – ALTE SFERE”

Când citeşti poezia Luminiţei Cristina Petcu, simţi cum pătrunzi în alte sfere şi eşti nevoit să te adaptezi noului stil, că altfel te faci de râs, simţi numai discret seriozitatea şi plăcerea de spune şi altcuiva din frumuseţile spiritului sau realizările minunate ale omului, ori cazi în extaz în faţa naturii atotstăpânitoare; înşiruirea acestor bogăţii rafinate o face fără preţiozitate, calm, chiar modest până te obişnuieşti cu această stare.

Luminiţa Cristina Petcu face parte din acea categorie de oameni care suportă cu stoicism, loviturile vieţii, vicisitudinile întâmplătoare, generatoare de nenorociri care se abat asupra oricui strânge din dinţi şi pleacă mai departe. Indiferent de necazuri,  ea nu plânge ci regretă tăcut într-un soi de revoltă… acel curaj creator ce poate aduce, fără doar şi poate, fericire demiurgului. Cu toate că supărările  întemeiate lasă urme adânci, sensibilitatea şi  fragilitatea poetesei se arată din plin şi-n alte realizări extraşcolare…  cum ar fi , de pildă, baletul, acuarela, fotografia…

Am vorbit la telefon, odată, pentru o problemă personală spinoasă sau mai bine zis de viaţă şi moarte, pentru mine, îmi sugera un critic; ascultam o voce plăcută…dar i-a dat de gol, profesiunea, prin fermitatea în exprimare şi, deodată, am simţit cum se deschide, arătîndu-şi fără să vrea emoţiile, săritoare în nerăbdarea de a rezolva cazul, având certitudinea şi mulţumirea faptului împlinit. >>>>>>>>>>>

De CLB

ÎNSEMNĂRI – Lavinia IANCU:,,JURNAL LONDONEZ (1)”

Plecarea.

Gata! Mi-am luat inima-n dinţi şi m-am hotărât să plec! Viaţa e cam grea la noi acasă.  (din mai multe puncte de vedere pentru mine!) .Aşa ca de

ce sa nu încerc să văd cum stă treaba asta cu emigrarea. Ştiu că nu e uşoară! Dar de ce să nu îmi încerc şi eu norocul!? Am auzit că in Europa cel mai bine se câştigă în Marea Britanie şi Germania, dar cum cu limba germană nu ma prea împac, Marea Britanie câştiga în detrimentul Germaniei, ca la un meci de fotbal…  Aşa că… direcţia Londra!

*

După un drum puţin obositor cu microbuzul spre aeroport şi cu avionul, iată-mă ajunsă în ţara ploilor United Kingdom”! Pe parcursul zborului am trecut printr-o zonă de turbulenţă… nu prea plăcută pentru stomac! (Sic!). În timp ce pilotul aeronavei se pregătea de aterizare, majoritatea pasagerilor au aplaudat în semn de mulţumire pentru dexteriatea piloţilor de a aduce aparatul la sol. Cu această ocazie, am făcut cunoştinţă şi cu adevăratul gentalman britanic şi anume un domn” care împreună cu prietenii lui ne-a făcut pe toţi pasagerii „idiots”... deoarece am îndrăznit să batem din palme!

>>>>>>>>>>

De CLB

CRONICI, RECENZII, POLEMICI-Tudor CICU:,,GHEORGHE ANDREI NEAGU – POVESTIREA ÎNCEPE ACOLO UNDE SE TERMINĂ BASMUL”

O lecturare mai atentă a unei cărţi de povestiri nu poate fi decât incitantă pentru criticul literar de întâmpinare ce va încerca să-şi răspundă lui şi cititorului, de ce tâlcul cărţilor de rezistenţă îşi au cheia lor, în coridoarele vremii celor care le-au scris, pavate acum cu sugestia unor existenţe frânte, a unor suferinţe omeneşti nemărturisite? Cartea de proză intitulată „Purtătorul de cruce” (21 povestiri), 198 pag., de Gheorghe Andrei Neagu, a apărut la Editura Transilvania, 2009, şi e cartea unui prozator talentat, exersat şi matur unde autorul ei cultivă atmosfera prozei realiste ce comunică în plan epic cu magicul şi fabulosul mitic, într-un „peisaj vrâncean postmodernist” (după George Anca).

Lumea redată de autor este atât de diversificată încât a-l încadra într-o grilă anume e cu neputinţă. Toate astea ne duc cu gândul la acei scriitori care au gândit mai întâi o lume şi apoi au redat-o în scrierile lor, însă originalitatea scrierii lui Gheorghe Andrei Neagu ne conduce la faptul că, mai curând lumea reală a câmpului arat şi iscodit cu mintea îşi revarsă în urmă înţelesurile acelei lumi mirifice şi la intersecţia lor cititorul va trăi şi el ceea ce l-a înzestrat Ce de Sus pe autor cu darul privirilor.

În „Oaspetele”, întrebarea e o acceptare a înstrăinării în timp: „Vaca legata de funie pe copil sau copilul amintirea mea?”. Răspunsul vine tot din partea prozatorului: „Ştiam. Era copilăria mea” şi „ Mă durea că-şi uitaseră copilăria”. Golul că nu se poate împlini rostul adânc între cele două coordonate, e unul al lipsei de comunicare între semeni. În basmele noastre, eroul Prâslea (sau orice nume ar purta), are ca notă esenţială reînvierea. La Gheorghe Andrei Neagu, fuga în copilărie constituie o încercare a acestei stări posibile numai după moarte. Dar, capacitatea copiilor de a îmbrăţişa deopotrivă laturile absurdului şi firescului (a se vedea şi schiţa Păpuşa), e un mare mister ca şi reînvierea.>>>>>>>>>>>>

De CLB

POEZIE-George Gîtlan:,,Poeme”

(Poem de lunea)

 

deşi e duminică azi
voi scrie un poem de lunea
.
aşa sunt eu cu mine
.
pe dos când sunt întors
ca o pereche de şosete prea purtate
aruncate în coşul cu rufe
.
aştept două mâini harnice
să mă spele de toate păcatele săptămânii în care
m-aţi purtat pe faţă
.
na că l-am scris!

>>>>>>>>>>

De CLB

POEZIE-Elena Mirca:,,Acolo”

mă frîng între aripile tale 
înveşmântată în haina arzătoarelor dorinţe
răpită dintre anotimpuri reci
acolo în lumea noastră înconjurată de mister
decenii se scurg prin zăbrălele orelor
culorile dragostei sunt scrise pe harta inimilor
cu degetul înfiorat

cînd răsăritul îşi cerne melancolii
pe prispa asfinţitului
bătrîneţea zilei Îşi pleacă auzul la cînturi de greieri
surdă la şoaptele razelor de soare
acolo pe marginea gîtului înfloresc
primii boboci ai sărutului
>>>>>>>>>>

De CLB

CONFESIUNI-Zoe DUMITRESCU-BUŞULENGA:,,O CONFESIUNE DE EXCEPŢIE”

Per total nu m-am gândit niciodată la mine. Nu m-am socotit o persoană atât de importantă încât să mă privesc ca pe un obiect demn de contemplat. M-am văzut pe bucăţi. Iar opiniile pe bucăţi erau foarte diverse, raportat la funcţia pe care o îndeplinea fragmentul acela din mine.


…Când eram copil, eram foarte timidă. După părerea mea eram şi foarte cuminte. Mă socoteam puţin nedreptăţită. În jurul meu erau copii foarte frumoşi (verişoarele mele) care-mi dădeau complexe încă de atunci. Cu vremea mi-au mai trecut complexele. De toate nu am scăpat însă nici până azi. De cel mai grav, de timiditate, mai ales de timiditatea în public, nu m-am vindecat. În întreaga mea carieră universitară făceam puls peste 90 la fiecare curs şi la fiecare seminar, ori de câte ori le vorbeam studenţilor. Şi aveam până la şase ore pe zi. Eram încleştată, crispată, de fiecare dată. Pe măsură ce vorbeam, sub înrâurirea ideilor care se succedau în mintea mea, această stare se risipea. Tot din pricina concepţiilor mele despre ce ar trebui să fie nobleţea unui fizic nu m-am dus la mare decât după 50 de ani, când am zis că nu mai sunt femeie, sunt un obiect, deci mă pot expune. Am avut însă şansă (consolarea mai degrabă) ca studenţii mei se ataşau foarte mult de mine. Asta era un medicament pentru complexele mele. Înaintea sfârşitului trebuie să recitesc marile cărţi ale literaturii universale.
>>>>>>>>>>

De CLB

POEZIE-Adriana Butoi:,,jurnal”

mă cuprinde frica de noapte

vise rupte bucăţi se aşează dinăuntrul meu

într-un dans monoton

fără coregrafie

suflare

ritm

adun gândurile le arunc pe toate

şterg secundele gri cu mâinile goale

 

haosul sună a stradivarius neterminat

 


De CLB