De CLB

Elisabeta IOSIF:,,SARMIZEGETUZA REGIA – SEMNE ŞI MIRACOLE”

…“Soarele…trăieşte într-o lume fără umbră, din care coboară în pădurea verde a Daciei, trecând poarta solară” ( Mihai Eminescu- Memento mori)


Depozite de valori şi de scriere străveche, Plăcuţele de la Sinaia rămân pagini   de aur în adevăratele  “arhive regale” ale geto-dacilor. Stau mărturie ca  şi comorile   de la Sarmizegetuza. Ideea doctorului Napoleon Săvescu, preşedinte Dacia Revival International, de a prezenta problematica şi paleta largă a acestor documente unice, “de importanţă majoră pentru înţelegerea civilizaţiei avansate a dacilor “ la cel de al 12-lea Congres Internaţional de Dacologie de la Bucureşti (aug. 2011), a constituit un pas important, lăudabil în acest moment, pentru păstrarea acestor mărturii în arhivele istoriei. Lăudabilă a fost si iniţiativa de a lega această tematică, în care s-a mai făcut puţină lumină, cu Sarmizegetuza  Regia. De fapt, o adevărată expediţie la cetăţile dacice (Costeşti, Blidaru, Sarmizegetuza) iniţiată de inimosul istoric dacolog, Nicolae Nicolae, preşedintele Filialei Geţia Minor, Tulcea a Fundaţiei pentru Cercetarea Istoriei Daciei. 

Sarmizegetuza Regia mi s-a părut ca o carte deschisă, cu semnificaţii  multiple, depozit de valori spirituale, labirint iniţiatic şi spaţiu al cunoaşterii gândirii dacice, închizând în sine şi secretul salvării fiinţei naţionale.               

Sarmizegetuza – miracol şi simboluri

În această cetate religioasă, cu multe sanctuare, am simţit  nu numai protecţia “valvelor înălţimilor muntoase”   ci şi ceea ce Eminescu numea “sămânţa de lumină, …duhul – reflexul energiei divine, loc al împăcării contrariilor: Iar duh dă-i tu, Zamolxe, sămânţă de lumină/ Din duhul gurii tale ce arde şi îngheaţă”(Strigoii). Sau poate…era imposibil să nu te gândeşti la Deceneu, marele preot, viceregele dac aflat printre înţelepţii despre care vorbesc şi Placuţele de la Sinaia, cum e celebra placuţă cu numărul 21, care  aminteşte şi despre doi (?! ) zei. Alături de “zeul suprem, Zalmoxes”, cine mai putea fi?! Cercetările n-au elucidat încă misterul. Mi-l imaginez pe Deceneu stând pe trunchiul aflat lângă izvorul cu cea mai pură apă plată din incinta Cetăţii. Am băut ca dintr-o apă sfântă, simţind că beau lumină. În stânga izvorului , platoul era dominat de Discul Solar, un soare imens de andezit, care indica nordul printr-o limbă ce continua dincolo de cercul soarelui. “Cercul este dezvoltarea centrului sub aspectul său dinamic…muntele simbolizează în acelaşi timp central şi axul universului” (Luc Benoist). Soarele de andezit era aşadar simbol al perfecţiunii şi al armoniei, un spaţiu închis şi protector.

>>>>>>>>>>>>>

De CLB

TRADUCERI-LITERATURĂ EUROPEANĂ-Eugen DORCESCU:,,ROSA LENTINI:TSUNAMI ŞI ALTE POEME”

ROSA LENTINI (Barcelona, 1957, Spania), poetă, traducătoare, critic şi editor, este licenţiată în Filologie Hispanică la Universitatea Autonomă din Barcelona. Membru fondator al revistelor de poezie Asimetría (1986 – 1988) şi Hora de Poesía (1979 – 1995), a fost, în plus, directoare a acesteia din urmă, în care a tradus numeroşi autori şi a realizat mai multe antologii. A conceput şi coordonat ciclul de poezie “Martes poéticos” în Casa del Libro din Barcelona în perioada 2000 – 2005, unde au citit mai mult de o sută cincizeci de poeţi din toată lumea. Actualmente este editor şi co-director, alături de Ricardo Cano Gaviria, la Ediciones Igitur. A tradus, în colaborare cu Susan Schreibman, Sieste poetas norteamericanas actuales: May Swenson, Denise Levertov, Maxine Kumin, Adrienne Rich, Linda Pastan, Lucille Clifton şi Carolyn Forché (1991, 1992) ; El ladrón de Talan de Pierre Reverdy (1997); în colaborare cu Cano Gaviria, Satán dice de Sharon Old; şi, în colaborare cu Osías Stutman, Poesía reunida 1911 – 1982 de Djuna Barnes. A selecţionat textele şi a alcătuit două antologii, una a lui Carlos Edmundo de Ory (2001), şi alta a tatălui ei Javier Lentini (2005), şi, ca traducător şi antologator, alte două, ale poeţilor catalani Joan Perucho şi Rosa Leveroni (2000). Este de asemenea coordonatoare, alături de Concha García, a numărului monografic al revistei Ficciones: Barcelona: 25 años de poesía en lengua española. A realizat cu academicianul Francisco Rico antologia Mil años de poesía europea (Editorial Backlist, 2009).  >>>>>>>>>>>>>>

De CLB

INTERVIU-George ROCA:,,INTERVIU CU ALEXANDRU FLORIN ŢENE – PREŞEDINTELE LIGII SCRIITORILOR ROMÂNI”

George ROCA: Distinse domn, vă mulţumesc că aţi acceptat acest interviu. Ştiu că sunteţi veşnic ocupat şi nu aş vrea să vă răpesc timpul, dar totuşi aş dori să aflu cât mai multe despre dumneavoastră. De unde vă trageţi seva? Cum au fost începuturile?

Al Florin ŢENE: Pe atunci, sub dealurile molcome cu vii ale Drăgăşaniului, locul unde am văzut lumina zilei, nu cunoşteam un adevăr pe care l-a spus monseniorul Vladimir Ghika că: „Omul este una dintre făpturile care se alcătuiesc cel mai încet şi care trec cel mai repede!” Era anul Domnului 1942, luna iunie, 13, când strigătul primului copil al familiei Ion Ţene şi al Ecaterinei, născută Roşianu, ce atunci se năştea, dădea semnalul începerii unei vieţi. Era anul când începea ofensiva lui Montgomery împotriva lui Rommel la El-Alamein, în Egipt. În oraşul Drăgăşani, mai târziu, s-au simţit bombardamentele americane care ţinteau podul de fier de peste Olt. În timpul acela, când sunau sirenele anunţând un nou bombardament, tata şi mama cu mine în braţe, punându-mi pălăria lui tata în cap să mă ferească de soare, fugeau pe Dealul Viilor adăpostindu-se sub umbra viţei de vie. Era perioada când locuiam cu chirie la o rudă pe strada Leuleşti, actualmente Kogălniceanu, vis-à-vis de Liceul Agricol. În curtea acestei şcoli ne jucam până seara târziu când apăreau stelele, iar noi pe uliţă scăpăram cu două pietre alte stele mai mici, întrecându-ne care pietre scapără mai bine şi mai frumos.

De acest univers m-am despărţit cu greu. În vara lui 1958 ne-am mutat în casa noastră de pe strada Parcului. Construită de părinţi, pe credit luat de la bancă. Dar din păcate edificiul nu a avut o viaţă prea lungă. În 1978, casa a fost demolată de comunişti pentru a extinde perimetrul unei centrale termice care alimenta blocurile din apropiere. Culmea ironiei, această centrală termică în prezent este dezafectată. Locuitorii blocurilor şi-au instalat centrale de apartament.>>>>>>>>>>>>>

De CLB

POEZIE-Elisabeta IOSIF:,,LA SFÂRŞIT DE TIMP”

 

La Voroneţ Biblia se naşte din culoare.

Cântecul  ei deschide poarta spre Rai

Şi trepte spre Judecata de apoi.

Voroneţul a rămas în vis şi în lapis lazuli.

Se îngroapă amintiri în zid, înnecate în albastru.

Timpul a încremenit. Se numără paşii lui spre judecată.

 

Cine mai ţine cadenţa coridoarelor vremii?!

De CLB

POEZIE-Viorel GONGU:,,ogar fugar ”

Ogar fugar, adulmecând prin vise,
Rămas în pas, heraldic, sunt oprit.
Tot aşteptând o vrajă dintr-un rit,
Să rupă nemişcarea cu ucise
Ofrande sângerânde, pe granit,
Speranţa o hrănesc ca şi Ulise.
.
Sub pulbere de lacrimi, ca sub rouă,
Simt cântece de muguri pe sub tors.
Privirea, dinspre oameni, am întors,
Învăluind în puf de păsări, ouă
De şarpe, ce otrava cald şi-a stors,
Pe sânul ce-ncălzea un vis în două.
.
Poate-ai să vi, ca şi Euridice,
Călcând pe paşii mei, ciopliţi în dor,
Şi poate-n cerc, vei vrea, cocor,
În zbor rotund, iubirii, două spice
Să-i pui sub aripi ca să se ridice
Peste covor de nor, în alt decor.

>>>>>>>>>>>>>>

De CLB

ÎNSEMNĂRI-Adrian NICULESCU:,,IN MEMORIAM: ROSA DEL CONTE ”

S-a stins un monument istoric. La spectaculoasa vîrstă de 104 ani împliniţi, a încetat din viaţă, la Roma – în apartamentul său din via dei Liburni, 14, aflat chiar în faţa primei Universităţi a Cetăţii Eterne, numită La Sapienza, la care ani îndelungaţi a predat –, marea doamnă a românisticii italiene, Rosa Del Conte. Un e-mail circular, trimis în dimineaţa zilei de miercuri, 4 august, de către prietenul Bruno Mazzoni – profesor de limbă şi literatură română şi decan al Facultăţii de Limbi Străine a Universităţii din Pisa, preşedintele Asociaţiei Româniştilor Italieni – ne anunţa tristul eveniment: „Cu profundă durere trebuie să vă comunic că ieri seară, în jurul orelor 22.00, s-a stins în mod senin, în casa sa romană, din via dei Liburni, Rosetta (cum i se spunea, n.m.) Del Conte, decanul româniştilor italieni, fostă titulară a celei dintîi catedre de limba şi literatura română create în Italia, pe lîngă Universitatea din Roma – La Sapienza. Funeraliile sînt prevăzute pentru (mîine) vineri, 5 august, n.m.ţ, dar corpul neînsufleţit va fi transferat, ulterior, la Milano, pentru a fi îngropat în cavoul familiei“. De ani de zile a îngrijit-o, cu devotament, pînă în ultima zi, dna Manzone, fiica ultimului director, pînă în 1948, al Institutului Italian de Cultură din Bucureşti (de pe Calea Victoriei, colţ cu General Manu, actualul Institut de Istorie a Artei) – închis vreme de peste 20 de ani, din ordinele Anei Pauker – şi sora cunoscutului ziarist parlamentar RAI-TV, Adalberto Manzone.

Tînăra filoloagă Rosa Del Conte fusese trimisă, în 1942, lector de limba italiană la Universitatea din Bucureşti, cam tot atunci cînd, „la schimb“, sosea în Universitatea din Padova (pandanta Universităţii din Bucureşti, graţie marelui Ramiro Ortiz, fondatorul, în 1909, al Catedrei de italiană de la noi, reîntors în Italia, la Padova), tot ca lector, regretata italienistă Nina Façon, eleva preferată a lui Ortiz – expulzată însă din Italia, la scurt timp, în 1939, întrucît începuseră să se aplice sceleratele legi rasiale adoptate de Mussolini în 1938, la presiunea expresă a lui Hitler…>>>>>>>>>>>>

De CLB

CRONICA PLASTICĂ-Elisabeta IOSIF:,,ORACOLUL DIN PALAT”

În Palatul de vara de la Mogoşoaia al Domnitorului Constantin Brâncoveanu, luminos, construit într-o epocă tot atât de luminoasă, în sala cu podeaua din mozaic de sticlă placată cu foiţă de aur, imaginea s-a întregit cu icoanele de lumină şi iubire ale Mariei Constantinescu. Pline de simboluri, picturile sale pot alcătui un Oracol cu răspunsuri profetice la problemele şi întrebările omului, semne ale vieţii şi ale cosmosului trecute prin tradiţie spre modernitate. 

Cerul grădinii palatului se oglindeşte în lac. Cerul picturilor Mariei Constantinescu, folosind o noua manieră, cu ajutorul oglinzii,  observă cerul şi mişcarea relativă a stelelor, a cosmosului. “Ce reflectă oglinda? Adevărul, sinceritatea, conţinutul inimii şi al conştiinţei”(Alain Gheerbant –Dicţionar de simboluri). “Pun oglinda în spate, pentru că voinţa şi gândul se unesc” ne spune Maria Constantinescu. Ca în “Transcedence”, unde lumina din ochii copilului născut în miraculoasa zonă a Stoieneştiului de Argeş trece prin oglinda sufletului spre imagini de vis. Tradiţia picturii pe sticlă se topeşte prin penelul înmuiat în culorile curcubeului  până spre formele moderne, oglindire din sticla ferestrei către cosmos  în “Cosmic Matrix” sau “The Tree of life” ori în Discul, ce ne duce la un alt simbol – cercul.

 Giulio Carlo Argan, reputatul critic de artă din Italia aprecia faptul că Maria Constantinescu a “reluat şi a interpretat în mod original semnificaţia picturii româneşti vechi pe sticlă”.  Simbolistica japoneză ca şi cea chineză arată că “omul se slujeşte de vremurile străvechi, ca de o oglindă.

Cealaltă semnificaţie a cercului şi a ochiului magic din central său (Discul) ne duce la textele biblice, la tradiţia creştină, care pe plan  architectural a precedat cupola, exprimare a suflului divin (“Duhul Sfânt”). Cercul arată şi puterea “închis asupra lui însuşi, fără început şi fără sfârşit, complet desăvârşit, cercul este semnul absolutului”- Jean Chavalier – dicţionar de simboluri).>>>>>>>>>>>

De CLB

POEZIE-Melania Cuc:,,Poeme”

Autoportretul perfect

Şi o ceaşcă de ceai chinezesc.

Stop cadru fără egal

Printre

Liniile frânte din şale

Pe un ecran uriaş.

Şi vremea-i  albastră,

Şi nisipul e verde

Scaieţii dau floare,

Sămânţa germinează

Pe buzele mele muşcate

De sare .

>>>>>>>>>>>>>

De CLB

POEZIE-Elena Armenescu:,,Elogiu Poeţilor”

Elogiu Poeţilor

Îngeri rătăcitori printre oameni

Imposibilă întoarcere-n  eternitate

Fără de ei!

.

Poeţii sunt îngeri

Rătăcitori printre oameni

Ei au chipul

Candoarea, surâsul

Misionarilor transcedentali

.

Plecate ploile, zăpezile,

Se reîntorc pentru ei, prin ei,

Imposibilă întoarcere

Prin alţii.

>>>>>>>>>>>

De CLB

CRONICI,RECENZII,POLEMICI-CEZARINA ADAMESCU:,,ODISEEA EXILULUI ROMÂNESC ŞI ARGONAUŢII EI UN MOZAIC DE TRĂIRI AUTENTICE RĂSFRÂNTE ÎN AMINTIRI”

Când începi să răsfoieşti o carte, o lume fascinantă ţi se dezvăluie treptat şi tu eşti poftit să pătrunzi în ea, pe măsură ce filele se întorc parcă singure. Ochiul atent al scriitorului surprinde instantaneu faţetele realităţii. Peisaje zugrăvite cu penelul artistului plastic, personaje de forţă dramatică, întâmplări reflectate-n oglinda lăuntrică, trecute prin filtrul scriitorului, toate, coagulate-n texte în care jurnalismul dă mâna cu proza realistă dar şi cu un lirism care te cuceresc imediat,  şi-n care excelenţa autorului îşi spune cuvântul cu o voce cât se poate de fermă şi originală, dau un farmec aparte scrierilor, dar mai cu seamă, dialogurilor purtate de Octavian Curpaş cu unele dintre cele mai remarcabile personalităţi ale culturii universale.

Nu e de mirare, aşadar, că volumul de faţă, alcătuit din instantanee, poveşti cu tâlc, bine închegate, cu un stil cât se poate de original, exersat îndelung în jurnalism constituie un tărâm în care noi înşine devenim personaje principale, ori măcar martori discreţi. El se constituie, într-un soi de jurnal de pribegie al unor oameni care au trăit cea mai mare parte din viaţă, din varii motive,  departe de ţară. Personajul Nea Mitică, este un pretext pentru prezentarea unor aspecte ale vieţii economice, sociale şi culturale ale vieţii occidentale.

Prozele sunt fragmentate în mici capitole, cărora autorul le-a dat câte un subtitlu pentru a sublinia esenţialul, mesajul transmis cititorului.  E un procedeu jurnalistic destul de răspândit. Simplele pretexte de conversaţie, devin, sub pana  autorului, poveşti de viaţă inedite, foarte interesante, aproape emblematice, despre viaţa şi experienţa celor care se hotărăsc să plece în exil şi să-şi făurească alt destin. Desprinderea de „grădina dulce” în care a văzut lumina, este pentru fiecare, destul de dureroasă. >>>>>>>>>>>>>

De CLB

POEZIE-CAMELIA RADU:,,Poezii”

CAMELIA IULIANA RADU

Note biografice: psiholog clinician; copilăria petrecută la Brăila, din 1990 locuieşte în Ploieşti. Activitate jurnalistică în domeniile social şi cultură, la cotidienele locale şi Radiodifuziunea Română. A publicat şapte volume de versuri, proză scurta şi poezie.

 

Povestea deşertului

 

Pietrele seamănă întâmplător cu durerea

ascuţite când sunt proaspete

abia smulse din stâncă

 .

apoi devin martore

timpului

şi se umplu de voci

colţurile se rotunjesc

sunt obraji de copii.

>>>>>>>>>>>

De CLB

POEZIE-Cristina ŞTEFAN:,,Gânduri de august”

timidă ca o înserare de august
singurătatea
s-a visat lin-lin într-o inimă

şi înecând-o
a domolit în sânge tot pustiul

***
numai în Marele Deşert
cerul mi s-a părut demn
şi pământul precis
numai acolo adevărul mi-a fost capăt

***
dilema încuibării sufletului:
să inexist?
sau
să devin halucinaţie
cuţitelor
ghilotinei
otrăvii
ştreangului?

>>>>>>>>>>>

De CLB

ESEU-Georgeta RESTEMAN:,,CÂND SUFLETUL ŢI-O IA ’NAINTEA MINŢII…”

Kourion beach, o plajă liniştită, cu soarele mângâind trupurile celor ce se bucură azi de străuciri de raze blânde, calde şi-mbietoare la visare şi marea unindu-se cu cerul ca-ntr-o poveste de dragoste nebună limpezindu-mi în albastrul ei privirea obosită de-atâta aşteptare… Nisipul fierbinte, presărat pe-alocuri cu pietre colorate şi rotunjite de zbuciumul necontenit al valurilor se-aşterne ca un covor de jar sub tălpile-mi reci… M-aşez în genunchii gândului ca-ntr-o rugăciune, aşteptând să te araţi – din valurile ce se sparg de maluri sau poate dintre stâncile ce-ascund mistere… Da, pentru că tu eşti tainicul mister ce-mi stăpâneşte-adesea gândul…oare ne-am fost aproape în altă viaţă şi-acuma simt cum te-ntrupezi din nou, ca dintr-un vis frumos şi-mi baţi sfios la uşă?

 Ţi-am aşezat imaginea-n oglindă şi te-am privit, cutremurându-mă: erai atât de viu, atât de tânăr şi plin de viaţă şi-atâta disticţie se-ntrezărea în orice gest al tău, atât de tandru mi-ai zâmbit iar ochii-ţi străluceau ca două smaralde şlefuite cu mare grijă de mâna lui Dumnezeu, tânărul meu domn… Te-am mângaiat cu privirea-mi plină de dorinţă şi te-am aşezat cuminte în sipetul gândului frumos, ca pe un talisman.>>>>>>>>>>>

De CLB

Elisabeta IOSIF:,,ŞI A PICTAT CUVINTE…”

Dimineaţa indecisă între violet şi plumburiu

Trece în galben nedefinit spre Venus plină de culori.

În prag, gânditor Poetul. Cu Plumb în braţe

Păşind până sub mărul rimat cu vişini japonezi

Şi cu ore de şah. În G şi A. Bacovia agitând o Agată

O floare şi o potcoavă: muzica sonorizează orice atom!

Văd fluturii albi ai liliacului din glastră, zburând

 Alb peste alb prin cristale de zăpadă, albe

Precum Timpul. Dormiţi de-acum abandonate flori!

Zboară ca o părere însângerată,  Aurora violetă…

Elisabeta IOSIF

Aug. 2011

George Bacovia – 130 de ani de la naştere

De CLB

CRONICI,RECENZII,POLEMICI-Eugen Verman:,,”Luminişurile” din sufletul doamnei Elena Buică”

 „… Scriu din dragoste de oameni şi ca să intru în conversaţie cu ei. In scrierile mele mi-am deschis sufletul şi lumea poate să umble slobodă prin el. Am în minte prietenii cărora mă adresez, dar şi pe cititorii care au alte puncte de vedere diferite de ale mele, căci, într-un anume fel şi ei mă stârnesc pe mine… Prin scrierile mele adie uneori, fie un duh arhaic, semn de preţuire a strămoşilor nostri, fie câte o pală de romantism, chiar dacă astăzi se scrie după alte rosturi…” Am început aceste însemnări prin a cita câteva gânduri ale scriitoarei canadiene – de origine română – doamna Elena Buică, gânduri aşezate într-un bogat şi vibrant interviu acordat scriitorului şi eseistului George Roca, publicat în volumul „Luminişuri”, apărut la Editura „Anamarol” din Bucureşti şi lansat, spre sfârşitul lunii iunie 2011, la Biblioteca Metropolitană din capitală. Scriitoarea este, altfel, la cea de-a cincea carte pe care o publică, toate volumele sale purtând adânc imprimată, nostalgia, trăită şi transpusă artistic – vizavi de locurile natale – de un autentic meşter al cuvântului. „Locurile natale” înseamnă pentru autoare în primul şi-n primul rând, ţara de baştină – România -, şi desigur, Ţigăneştii Teleormanului – obârşie luminată, tot mai puternic, o dată cu trecerea anilor, de aureola naşterii şi copilăriei – apoi profesoratul în şcoli din Ardeal sau Bucureşti, înseamnă oameni şi meleaguri pe care autoarea ştie să le prezinte sincer, convingător, făcându-te, pe tine, cititor să trăieşti, aevea, emoţiile cunoaşterii unor locuri şi oameni de neuitat…  >>>>>>>>>>>

De CLB

POEZIE-Georgeta RESTEMAN:,,POEME ESTIVALE (2)”

TRISTEŢI LA MALUL MĂRII

 

Valuri, zbucium, stânci izbite

Pietre reci , umbra-nserării

Suflete desţelenite

Şi tristeţi la malul mării

.

Gânduri tainice, căinţe

Sparte-oglinzi în largul zării

Cioburi de fagăduinţe

Din tristeţi la malul mării

.

Încercări  nereuşite

Peste lacrima uitării

Amintiri neprihănite

Şi tristeţi la malul mării

>>>>>>>>>>>

De CLB

ESEU-Virginia POPOVICI:,,Identitate şi postmodernism în poezia lui Ioan Flora”

Identity and Postmodernism  in Poetry of Ioan Flora

(1950-2005) comes from the Serbian Banat, a region which shapes his poetry and makes him generate themes and techniques along and against the mainstream culture. This multicultural region becomes poetic matter in his texts as geographical references are recurrent throughout Flora’s work. Another interest here is to analyze the ways in which the poet, a major representative of the postmodern canon, dwells on memory and uses irony to rewrite landmarks in Romanian literature such as Bolintineanu in the bilingual volume Cincizeci de romane şi alte utopii / Fifty Novels and Other Utopias (1996). Bilingual volume Medeea şi maşinile ei de război / Medea and Her War Machines (2002), concentrates on a third person figure who seems to be intent on otherness while scrutinizing his own self. Identity is shaped from a permanent relation to previous authors who have to be integrated into a sense of one’s own place in the history of the Romanian literature.

Key words: multicultural, postmodernism, place, identity

Ioan Flora (1950-2005) este un poet care „aduce în spaţiul liricii româneşti din Voivodina” (Agache 2005: 306) o viziune cu totul originală. Este recunoscut ca un membru al generaţiei optzeciste, datorită lui Mircea Cărtărescu, care explică în studiul Postmodernismul românesc faptul că în lista acestor scriitori nu este inclus de la început (1999: 145). În ciuda numeroaselor voci ridicate împotriva unei discuţii generale asupra operei scriitorilor din jurul anilor 1980 – şi anume ca fiind una de circulaţie unitară, unele puncte, cum ar fi dezvoltarea acestei generaţii a postmodernismului, sunt folositoare. >>>>>>>>>>>>>

De CLB

POEZIE-Marian DRAGOMIR:,,POEME”(2)

despre Marian DRAGOMIR …

– născut în orașul lui N.Stănescu, licențiat în Limba şi literatura romană – Limba şi literatura engleză, doctorand în cadrul Universităţii Bucuresti, specializarea Etnologie şi  Folclor.

– apariții în revistele Constelații diamantine,Oglinda Literară, Jurnal of educational Science&Psychology, Metamorfoze, Atitudini, Armonii Culturale, Cetatea lui Bucur etc. (dragomirmarian1412@yahoo.com)


femeia

 

femeia avea pstrui pe mâini

și stele pe spate ca un scarabeu

nu avea prea multe

dar şoptea din când în când trăirea vieții

 .

cum ziceam

ea era jucăria noastră şi atât

suferea de astrocitom prins în sprânceană

ca un punct de acuarelă

>>>>>>>>>>>

De CLB

ÎNSEMNĂRI-Viorel VINTILĂ:,,MI-A IEŞIT COŞARU-N DRUM…”

Plimbându-mă prin centrul civic al Brasovului, zăresc în faţa mea cam la vreo douăzeci şi cinci de metri, un coşar. Nu mă mai întâlnisem de mult cu acest personaj specific tradiţiei romaneşti, un simbol vechi al norocului care, chipurile aduce fericire şi prosperitate. Astfel, se zice că, dacă întâlnim pe domn’ coşar, trebuie să ne punem o dorinţă, iar aceasta se va îndeplini cu siguranţă… vorba cântecului: Ţi-a ieşit cosaru-n drum/ O să ai noroc de-acum!


Co
şarul care mie îmi ieşise în cale , culmea într-o zi de 13!!!. era un coşar mai updatat, care în loc de ţoale negre ca tuciul, purta nişte blugi asortaţi cu  un tricou pe care scria good luck”, iar  în acelaşi timp vorbea la telefon mobil… Probabil îşi făcea nişte programări de curăţat coşuri! Cred că nu de pe faţă! (sic!) „Omul negru” părea destul de curăţel… probabil ca încă nu se lipise de niciun horn! Singurul lucru care m-a convins că era totuşi un coşar adevărat, a fost acea ghiulea cu peria de curăţat, atârnată pe umărul drept, iar în partea stângă atârna o geantă tip port-act, precum  purtau odată sergenţii cu diagonală din armata romană. Cel puţin aşa  arătau sergenţii cu diagonală, când am făcut eu armata, pe timpul lui nea Nicu!


În faţa mea  mergea un puşti de vreo
paişpe ani, pe care eu îl urmăream atent cu privirea, deoarece eram curios ce tehnica de atingere va aborda. În timp ce cosarul era concentrat asupra discuţiei via celular, puştiul cel căutător de noroc, cu o mişcare rapidă şi dibace a mâinii stângi, şterge foarte subtil şi inocent geanta cosarului.>>>>>>>>>>>>>

De CLB

CRONICI,RECENZII,POLEMICI-Gheorghe A. STROIA:Constantin SEVERIN: „IMPROVIZAŢII PE CIFRAJ ARMONIC”

sau „Arhetipalele mesaje ale poeziei – componente ale unui univers liric inovator”

Constantin Severin este o personalitate a culturii române, un Om în care se reunesc profilul Scriitorului cu cel al Artistului de renume. Ca manifestare a creativităţii sale şi sintetizând activitatea sa literară ca poet, îşi publică în anul 2011, OPERA OMNIA, intitulată: „Improvizaţii pe cifraj armonic” (Editura Tipo Moldova, Iaşi – 2011) – proiect susţinut de Universitatea „Petre Andrei” din Iaşi. Cartea, apărută în condiţii grafice excelente, este structurată în cinci părţi, inegale ca întindere, formate din poeme selectate din cele cinci titluri de carte ce poartă semnătura distinsului poet. Astfel, sunt prezentate poeme din volumele: „Duminica realului” (Ed. Junimea, 1984), „Zid şi neutrino”( Ed. Vlasie, 1994), „Improvizaţii pe cifraj armonic”(Ed. Axa, Botoşani – 1998), „Axolotul”(Ed. Maşina de scris, Bucureşti – 1998), „Oraşul alchimic”(Ed. Dacia, 2002).           

Universul poetic al lui Constantin Severin este unul de factură specială, uneori tern – alteori colorat, uneori calm – alteori feroce, împletirea stărilor contrarii făcându-se printr-o artă poetică vibrantă. Se constată în structura poemelor cărţii, prezenţa din abundenţă a formelor geometrice, în care predominate sunt: hexagonul – ca formă a prefecţiunii naturale (nici albina „nu ştie” de ce, dar tinde către…) şi cercul – ca formă a perfecţiunii absolute (nici omul „nu ştie” de ce, dar tinde spre…). Adeseori, poemele sunt străbătute de linii cromatice uşor sesizabile, ce pastelează prin efect şi viziune, trăirea stării poetice.>>>>>>>>>>>>

De CLB

POEZIE-Nicolae NICOARĂ-HORIA:,,POETUL ŞI LUMEA (2)”

 POEZIA MEA EXISTĂ

Obosit de tumult,

în Veacul meu ce dă în clocot,

întotdeanua mi-a plăcut să ascult

liniştea de după clopot…

.

Poezia mea e simplă,

N-o-ntreba de unde vine,

Precum vântul când se-ntâmplă.

Poezia mea e simplă,

Seamănă leit cu mine.

 

Poezia mea e clară

Şi aşa o să rămână,

Mereu curge în afară,

Poezia mea e clară

Precum apa din fântână.

>>>>>>>>>>>

De CLB

REPORTAJ-Georgeta RESTEMAN:,,CIPRU (4) – O ZI LA NICOSIA, CAPITALA RUPTĂ-N DOUĂ!”

Dacă timpul ar fi stat pe loc şi concediul Mădălinei nu s-ar fi apropiat de final, probabil că am fi putut zăbovi mult mai mult în minunatele locuri cu ecou de legendă ale insulei misterioase şi calde din Mediterană. Regret că nu am reuşit să vedem la Paphos „mormintele regilor”, un sit arheologic cunoscut sub acest nume, ultimul loc de odihnă pentru aristocraţii din Paphosul secolului al III-lea î.Hr. şi secolul al III-lea d.Hr., constând din nişte camere mortuare scobite în stâncă, unele prevăzute cu coloane şi „curţi”…  Mai aveam la dispoziţie o singură zi în care fata mea era liberă, aşa că am hotarât împreună să  nu ratăm o excursie la Nicosia,  capitala „ruptă” în două, cu partea de nord aparţinând Turciei şi sudul Ciprului, delimitate printr-o zonă-tampon aflată în administrarea Naţiunilor Unite, demilitarizată, aşa numita „linie verde”.

Cum voiam ca la întoarcere să hoinărim puţin şi prin Larnaca, pe care o văzusem doar în treacăt – la sosire în insula Afroditei, dimineaţa devreme, cu Ţuca – minunea de căţeluşă ce făcea parte deja din „escorta” noastră zilnică, am plecat spre Nicosia. Soarele strălucea deja precum într-o zi de vară şi ne mângăia cu razele-i blânde, zâmbindu-ne printre palmierii care se unduiau în adieri de vânt călduţ aducând dinspre livezile din jur miresme proaspete de portocal înflorit.

Autostrada Limassol – Larnaca – Nicosia se desfăşura lin în faţa noastră, şerpuind printre dealuri stâncoase acoperite cu vegetaţie proaspăt renăscută sub ploile din iarna mediteraneană ce se sfârşea acum, la început de martie, lăsâdu-ne să zărim aşezările tipic cipriote unde parcă timpul se oprise în loc; cu case zidite din piatră bazaltică şi străduţe înguste, cochete şi cu grădini superbe abundând în plante exotice şi portocali plini de fructe şi flori deopotrivă.>>>>>>>>>>>>>

De CLB

CRONICI,RECENZII,POLEMICI-IOANA STUPARU:,,MARIANTY – MIRACOLUL IUBIRE-Autor MIHAI ANTONESCU”

          “Marianty”, romanul de dragoste cu care scriitorul Mihai Antonescu a apărut pe piaţa cărţii în 2010, (Editura Rora), a fost intitulat după numele personajului principal feminin, persoană venită pe lume anume spre a fi iubită. Este o carte pe care o citeşti cu nerăbdare, iar când ai ajuns la final, te cuprinde regretul că s-a terminat. Cugetul, însă, te îndeamnă la profundă meditaţie faţă de cele citite.

Mihai Antonescu, prozator şi poet, a ştiut cum să pătrundă în tainele unei iubiri, într-o oarecare măsură neobişnuită, iar pe de altă parte cât se poate de firească, atâta timp cât se petrece, după legea firii, între un bărbat şi o femeie. Autorul stârneşte în cititor dorinţa de a se înălţa la un alt nivel, spre a putea privi lucrurile dintr-un anume punct de vedere. Poezia frazei dovedeşte şi talentul de poet al autorului, dorinţa de recitire a pasajelor intervenind adesea.

            Pornind de la ideea dragostei dintre bărbat şi femeie, după cum începe romanul, pe măsură ce pătrunzi în adâncul povestirii, în taina acestui sentiment dintre personajele principale: Marianty şi Guiu, pe care îi desparte o mare diferenţă de vârstă, ea încă o copilă, el bărbat în toată puterea cuvântului,  constaţi că dragostea lor nu se bazează, în principal, pe chemarea trupului, ci pe chemarea sufletului. Două suflete care se împletesc prin iubire spre alinarea unuia de către celălalt, spre într-ajutorare în momentele dificile ale vieţii. Constaţi şi înţelegi, minunându-te chiar, când ai aflat povestea unei iubiri din care nici Marianty, nici Guiu nu vor putea ieşi, fiindcă a fost urzită, asemenea unui miracol, la un nivel superior, astfel omul neavând altă posibilitate decât aceea de a da ascultare.   >>>>>>>>>

De CLB

REVISTE PRIETENE-,,Femeia perfectă? Femeia imperfectă?”

Prin revista Femeia perfectă? Femeia imperfectă? femeile de toate vârstele vor învăţa cum  sa folosească imperfecţiunile ca să tindă spre perfecţiune.

Un grup de psihologi şi de medici au editat această revistă şi şi-au propus să trateze profesionist dar cu un limbaj accesibil, problemele cu care se confruntă femeia astăzi si modul în care acestea pot fi depăşite.

Despre alte interesante teme care vă preocupă , în primul număr al revistei.

Mihaela Begiu-Perelighin

Psiholog clinician, membru al Colegiului Psihologilor din Romania

Director fondator- Revista Femeia perfecta? Femeia imperfecta?

>>>>>>>>>>>>>

De CLB

POEZIE-Otilia ARDELEANU:,,Unui prieten”

Dumnezeu te-a ales pe tine
să-mi arăţi calea printre cuvinte
când m-am rătăcit şi
nu înţelegeam ce trebuie să fac
unii au râs de îngerii mei bonţi
căzuţi într-o aripă
cu ochii scoşi
tălpile arse
.
te-ai aşezat în genunchi şi
le-ai uns picioarele
.
s-au scuturat în rime
împerecheate gânduri
pe degete
.
de-atunci multe pene am smuls
din mine

Otilia ARDELEANU

Locul II, Concursul de poezie George Bacovia, Lira 21

De CLB

CENACLU-Constanța Abălașei- Donosă:,,Nostalgia cuvintelor ”

Spun nostalgia cuvintelor nu ca să le acopăr cu dorința uitării, ci pentru că am să revin la ele cu mult drag spre a le asculta. Toate aceste cuvinte sunt legate de Cenaclul literar Cetatea lui Bucur al Ligii Scriitorilor din România – Filiala București, condus de scriitoarea,  jurnalista Elisabeta Iosif. Această întâlnire a avut loc pe data de 27 august 2011, la Biblioteca Metropolitană Mihail Sadoveanu din București .

       Doamna Elisabeta Iosif, gazdă excelentă,  ne-a primit cu covrigi calzi. Această întâmplare, mi-a adus aminte de alte momente citite de mine, ale cenaclurilor din vremurile  trecute, pe când marii scriitori români, se întruneau spre a comenta din scrierile lor literare .

        Rând pe rând membrii cenaclului soseau  care din București, care din orașul lui Nichita Stănescu sau orașul cu salcâmi a lui Mihail Sebastian . Ne-am așezat cu toții la aceiași masă  bogată în manuscrise și cărți; doamna Elisabeta Iosif ne-a urat bun venit, rugându-l pe distinsul om de cultură , domnul prof. univ. dr. Ștefan Lucian Mureșanu, să conducă ședința de cenaclu.    Auzisem despre persoana domniei sale; citisem adesea din scrierile și comentariile făcute, însă personal aici l-am cunoscut la cenaclul literar Cetatea lui Bucur. Încă de la prima vedere m-a fascinat prin felul său de a fi, de a vorbi, de a privi lucrurile, de a comenta poemele cu ochi de critic literar şi de profesor. Cu toată sinceritatea ni s-a destăinuit, asemenea sufletelor care-și au miezul foarte adânc de sufletul său . >>>>>>>>>>>

De CLB