Anunțuri
De CLB

ELISABETA IOSIF:,,DATINI ŞI OBICEIURI”

CRĂCIUN ÎN MARAMUREŞ

Farmecul sărbătorilor religioase nu poate fi compensat de nici o altă manifestare tradiţională.  Sunt de neegalat ceremonialurile, care au loc înaintea şi în timpul Crăciunului  dar şi  acelea care urmează şi se

desfăşoară până la sfârşitul anului. Nimic nu se compară cu acest ritual fascinant, de provenienţă divină care,  deşi se repetă anual, capătă mereu alte conotaţii, întărind afirmaţia lui  Constantin Noica:

”are reminiscenţele unui banchet al zeilor”.

MAGIA SĂRBĂTORILOR

Vă propun să ne oprim la obiceiurile de Crăciun din Maramureş, zonă cu rezonanţe tradiţionale, păstrate din vremuri străvechi.

Aici se înmănunchează o serie de rituri  înscrise într-o constelaţie de 12 zile sacre. Ele capătă în casele locuitorilor din N-V ţării o anume aureolă.  Satul  arată a  sărbătoare. Un indiciu fiind şi costumele  populare purtate  pe străzi. O notă aparte o fac  “mascaţii” , înlănţuiţi în practicile magice străvechi, însoţind oaspeţii pe uliţele satelor din Ţara Lăpuşului  sau întâmpinându-ne pe toţi cu alaiul colindelor ce răsună în Festival,  la Sighetu Marmaţiei. De la Vadu Izei şi   până în Ţara Chioarului , din zona etnografică Lăpuş  sau cea a culoarului Someşului, în acest “muzeu viu din centrul Europei”, cum a mai fost numit  Maramureşul, te întâlneşti în această magică perioadă a anului  cu personaje  arhetipale: magii, moşul, îngerii, ursul, cerbul, capra, Maria, Iosif,  duhurile bune şi rele. Oricine poposeşte în a doua parte a lunii decembrie în localitatea Târgul Lăpuş are norocul să participe la Festivalul  datinilor şi obiceiurilor de iarnă, unde vin cântăreţii de pe văile Izei şi ale Marei sau Vişeului. Ies la  colindat  copiii şi tinerii aflaţi pe uliţe. Iubitorul de tradiţii strămoşeşti are şansa să se întâlnească pe drum cu  trâmbiţaşii din Ieud, cu buciumaşii din Bârsana. Colindătorii din  Botiza sau Rozavlea,  antrenează întreaga colectivitate la urat dar  şi  la felicitat locuitorii comunităţilor în care trăiesc, colindatul din această perioadă având şi asemenea menire, exprimând stilul de viaţă al acestora.

OBICEIURI  STRĂVECHI

Dacă ne petrecem  sărbătorile în Maramureş,  putem asculta numai aici melodia Viflaimul;  deasemenea  ne vom bucura de o anume

“Cântare a bradului “ dar vom avea şi parte de “Colindul Mioriţei”,  în diversele sale  variante, unice, totul culminând cu  teatrul popular Constantinul, un alt obicei aflat numai aici, de fapt, o piesă păstrată în Maramureş, un joc dramatic, răspândit din Cavnic, amintind de sfârşitul domnitorului   Constantin Brâncoveanu. O altă tradiţie, care  se desfăşoară numai cu ocazia sărbătorilor de An Nou  se refera la fetele de măritat, care  pot afla înfăţişarea viitorului soţ,  după alegerea pe întuneric a unui par din gard, bărbatul fiind scund sau înalt, drept sau nu, în funcţie de cum arată parul. De asemenea, bătrânii satelor află cum vor fi lunile anului  agricol, dac ă sparg o ceapă, aleg 12 foi, iar a doua zi vor şti care lună  e ploioasă sau secetoasă.

Aşadar,  de bun augur este considerat de maramureşeni şi timpul  petrecut în aceste 12, ultime zile ale anului, cu urări de bine, colinde şi felicitări,  în zile de Crăciun, într-o atmosferă de veselie şi belşug.

Este o  trăire vitală, depăşind timpul  într-un peisaj de basm, culoare şi mitologie, în care ideea de  comunicare este la nivel ceremonial, prin  funcţionarea magiei festinului.

Iar simbolul sărbătorii de Crăciun, ca semn de recunoaştere universală a ideii de centru al lumii, face mai lesne legătura dintre pământ şi lumea celestă.

E o semnificaţie pe care o atribuim acestui spaţiu geografic românesc, numit Maramureş, unic prin obiceiurile şi datinile sale.

De CLB

OBICEIURI ȘI TRADIȚII ROMÂNEȘTI-Ştefan Lucian MUREŞANU:,,SĂRBĂTOAREA DE IGNAT ÎN SATUL ROMÂNESC”

Ziua de Crăciun are o semnificaţie importantă în viaţa săteanului creştin, cutume păstrate cu multă aplecare spre tot ceea ce tradiţia strămoşească a încondeiat în sufletul golit de lumesc a ţăranului, din largul cuprins a hotarului românesc, când zilele se coborau odată cu lăsatul secului şi până în ziua naşterii Mântuitorului, când evlavia scânteia în zilele acelea de curăţire a trupului şi a sufletului, preamărind îngăduinţa. Oamenii de atunci, de când casele satului erau luminate cu opaiţul iar lumina aceea aducea miracolul umbrelor şi teama de răzvrătire, jinduiau mai mult ca noi, cei de azi, după liniştea meditaţiei rugăciunii. Însăşi lumina aceea era sacra aprindere a lumânării slujite, a purificării interiorului şi a aşteptării în cuminţenie a vremii colindatului, ritual de mare concentrare realizat în noaptea de Crăciun: Astăzi s-a născut Hristos / Mesia chip luminos / Lăudaţi şi cântaţi / Şi vă bucuraţi! (“Astăzi s-a născut Hristos”, colind popular).

În tradiţia populară românească iarna începe odată cu Sânmedru, acel fecior de o rară frumuseţe, crescător de animale şi stăpân al spiritelor morţilor. În ajunul sărbătorii de Sfântul Dumitru, la sate se aprind focuri mari, numite chiar focurile lui Samedru. Sătenii aleg un brad verde, simbol al vieţii veşnice, care era jertfit nopţii, pe care o  lumina cu lemnul lui, ales cu câteva zile înainte de cetele de copii însoţite de câţiva tineri. Copiii, consideraţi element pur al vieţii, vor fi şi acum, obicei strămoşesc, cei care vor oficia, pentru potolirea spiritelor nopţii, jertfa. Stejarul, în mentalitatea ţăranului român, ar fi putut sugera trupul veşnic viu al Mântuitorului, supus luptei cu lumea neagră şi înrăită a Satanei. Lumina focului însă era cea care îi proteja de un eventual rău al spiritelor. Pe înserat, deci nu la miezul nopţii, când se puteau dezlănţui spiritele, tot copiii erau cei care aprindeau şi focul, în prezenţa întregii suflări a satului, un ritual al unei lumii a jertfei. Dacă tinerii reuşeau să sară peste foc, însemna că următorul an le era ursită legarea prin cununie însă săritura copiilor însemna că vor fi sănătoşi. Focul era un semn al purificării şi a trecerii unei trepte de iniţiere, aceea a nearderii, care însemna putinţa pentru cel ce izbândea şi rău pentru comunitate, cât şi pentru cel care dovedea neputinţa trecerii într-o altă stare de fapte. >>>>>>>>>>>>>

De CLB

Eveniment literar-cultural

Editura Pre-Textos din Valencia, Spania, a publicat, recent,  o amplă lucrare: Andrés Sánchez Robayna (Ed.), Ars poetica (Versiones de poesía moderna), cuprinzând traduceri din poezia europeană, de la  romantism şi până în strictă contemporaneitate.

Uriaşa muncă de tălmăcire în limba spaniolă a unor eşantioane concludente, editate bilingv, din opera a treizeci de poeţi, de la William Wordsworth, Rainer Maria Rilke, Aldo Palazzeschi, Saint-John Perse, Anna Ahmatova, la Pierre Reverdy, Paul Éluard, Gary Snyder, André Velter etc., s-a efectuat în celebrul, de acum, Atelier de Traducere Literară (Taller de Traducción Literaria) de la Universitatea din La Laguna, Tenerife, iniţiat, cu 16 ani în urmă, şi condus  de Profesorul, criticul literar şi poetul Andrés Sánchez Robayna, una din personalităţile cele mai reputate ale vieţii literare şi universitare spaniole, care semnează şi o cuprinzătoare Introducere.  Postfaţa acestei importante apariţii îi  aparţine poetului şi eseistului francez Yves Bonnefoy.

Se cuvine să subliniem că poezia română modernă este prezentă în acest prestigios context prin două nume : Lucian Blaga şi Eugen Dorcescu.

Tălmăcirea textelor lui Lucian Blaga se datorează lui Andrés Sánchez Robayna şi Lilicăi Voicu-Brey.

Poeziile lui Eugen Dorcescu au fost traduse de Lilica Voicu-Brey şi Silvana Rădescu, sub veghea şi cu supervizarea lui Andrés Sánchez Robayna.   

De CLB

CRONICI,RECENZII,POLEMICI-Olimpia Berca:,,Voci ale poeziei moderne”

De curând a apărut la Valencia, Spania, în Editura Pre-Textos*, un foarte frumos volum, ce oferă, în traducere spaniolă, o amplă panoramă a creaţiei poetice moderne, de la Romantism până în zilele noastre. Printre cei 35 de autori  vizaţi, descoperim şi numele a doi poeţi români: Lucian Blaga şi Eugen Dorcescu.

Lucrarea, tipărită cu prilejul împlinirii a peste cincisprezece ani de activitate a prodigiosului “Atelier de Traducere Literară” (Taller de Traducción Literaria), condus de profesorul Andrés Sánchez Robayna, reputat istoric literar, poet, traducător şi traductolog, editorul cărţii, este, într-un fel, o urmare, o completare  şi, mai ales, o clarificare a “metodologiei” unei realizări similare, anterioară acesteia – De Keats a Bonnefoy, 2006 – , coordonată de acelaşi specialist.

“Atelierul” fiinţează în cadrul Facultăţii de Filologie a Universităţii din oraşul La Laguna, renumit centru universitar, ştiinţific şi literar al Insulei Tenerife, în Arhipelagul Canarelor.

Aceasta celebră universitate, întemeiată în 1792, este cunoscută de noi mai ales prin numele lui Alexandru Ciorănescu, profesor, comparatist (“encargado de curso”), din 1948 până în 1979. Iată că deschiderea spre cultura universală, apetenţa pentru comparatismul literar, pe care cărturarii din La Laguna le-au practicat încă de la începuturi, se concretizează acum în  această Ars poetica (Versiones de poesía moderna). Orientarea este enunţată, de altfel, cu limpezime, de profesorul Robayna, în Introducere, precum şi de  poetul şi eseistul francez Yves Bonnefoy, în mărturiile sale de traducător  (v.  Epilogul –  La traducción como intercambio). >>>>>>>>>>>

De CLB

INTERVIU-George ROCA:,,INTERVIU CU RODICA DACIN – GUVERNATOR 2010-2011 „DISTRICT LIONS 124”- ROMANIA ”

George ROCA: Distinsă doamnă, vă mulţumesc că aţi acceptat acest interviu. În perioada 2010-2011 aţi deţinut funcţia de preşedinte pe ţară sau mai bine zis Guvernator  (România) al selectului club „Lions”, mandat încheiat de curând. Aţi participat intens la diferite evenimente de prestigiu, fiind mereu implicată în acţiuni de ajutorare menite să imbunătăţească condiţiile de trai ale românilor şi nu numai. Ştiu că aveţi un curriculum vitae demn de invidiat. Aş dori să ne faceti cunoscut inceputurile dumneavoastră… De unde aţi pornit?

Rodica DACIN: M-am născut în oraşul Vaşcău, judeţul Bihor, fiind al şaselea din cei şapte copii ai familiei preotului Alexandru Bursaşiu. Nu întotdeauna am avut posibilităţi materiale corespunzătoare, mai ales după confiscarea averilor şi cooperativizarea agriculturii în sistemul socialist. Mi-a plăcut insă să învăţ. Mi-a plăcut gimnastica, pe care am practicat-o din clasa a patra până în anul întâi de facultate. Mi-a plăcut să desenez, moştenind talentul tatălui meu şi la rândul ei, fiică mea, Camelia, care de cinci ani cutreieră meleagurile cereşti, a dus talentul mai departe… terminând facultatea de arte plastice.

Având ca model pe diriginta mea din anii de liceu am urmat facultatea de biologie în centrul universitar Cluj-Napoca. Chiar şi fiul meu, Radu, mi-a moştenit ceva: talentul didactic, fiind pe lângă avocat şi cadru universitar. >>>>>>>>>>>>

De CLB

CRONICI;,RECENZII,POLEMICI-Victor Gh. Stan:,,Semnele Timpului”

Doamna Elisabeta  (Elis) Iosif, poetă cu valoare întru poezie şi-a propus să ne lase în cultură semne luminoase prin ledurile Timpului. În toată mişcarea sa de colecţionar stelar reuşeşte, şi bine face, în a fagura clipele momentului creativ poetic în SEMNELE TIMPULUI (Editura Rawex Coms, editor Raluca Tudor, Bucureşti, 2011).

Mergând din metaforă în metaforă ca pe pietrele unui râu, în zona dealului, în curgere de lumină, dai de: ,, văpaia răsărită…/În ziua Poeziei./Mereu sărbătorită/Şi de poet prin vers,/Cu umbre şi lumini,/Cu dor. O zi din Univers/Cu patimi zămislită!” (pag.26 – fragment din poezia Poetul şi umbra).

Păşirea singură şi sigură prin lucirea versului te duce ,,la adăpost de stâncă” în tot ,,sălaşul lunii” prin ,,limbajul strămoşilor”, pentru că prin înţelepciunea versului bine structurat ajungem la Gânditorul (pag. 79), poezie pe care o recomand în întregime: ,,Geniu păzitor peste veacuri – e hărăzit Gânditorul/De la Hamangia. Străjerul curcubeelor, ocrotitorul/Palatelor risipite. Are puterea Zânei magiei/Şi a ursitelor Parce, vestind înălţarea armoniei.//Zboară şi-acum  spre Curtea regală a cerurilor/Cu veşmântul verde, hrănit din somnul florilor./Eliberează prinţesele cu odăjdii roşii. Mestecând culoarea/Portocalie a zorilor, Gânditorul ne străfulgeră şi azi, Cântarea.”

După ce poeta şi-a măsurat ,,melancolia cu petice de arlechin”, îşi continuă drumul cu Potecile lui Brâncuşi (pag. 87):,,În suflet am livada înflorită/ Şi-ascult durerea sa, prin mii de muguri/Ca o povară stă, ,,Măiastra” adormită/ Şi cântă piatra. Noi construim pe ruguri./Mă năpădeşte galben-violetul/Şi-apusul. În oglinda unei ape,/Se-adaugă din spectru. Înţeleptul,/Culege stele. Şi le varsă-n noapte./El mai preface-n fulger, ,,Infinitul”/Brâncuşi mai bate roşietic piatra/Şi-mbrăţişează veşnic ,,Nesfârşitul”/Doi tineri, mai sărută încă ,,Poarta.”

În toată splendoarea sa ,,pătratul magic” al poetei Elis Iosif se interferează cu pătrunderea vizuală a Laurei Lucia Mihalca, în profunzimea poemului, cu ochiul şi creionul în portretizarea plastică a visului de poet – marca Elis Iosif.

Semnele Timpului o salbă de versuri purtată în întâmpinarea lectorului care ştie să citească Poezie.

Berceni (Ilfov), 08.12.2011

De CLB

CRONICI,RECENZII,POLEMICI-Gabriela Căluţiu-Sonnenberg:,,EXILUL ROMÂNESC LA MIJLOC DE SECOL XX”

Cronică de carte:

EXILUL ROMÂNESC LA MIJLOC DE SECOL XX

Un alt fel de „paşoptişti” români în Franţa, Canada şi Statele Unite

  Autor: OCTAVIAN CURPAŞ

Arareori am parcurs cu asemenea uşurinţă aproape trei sute de pagini dense şi pline de neprevăzut. Impresionantul volum de informaţie, prelucrat cu vădit talent gazetăresc de autorul Octavian Curpaş nu poate trezi decât admiraţie si respect. Curiozitatea e oricum gâdilată din start, odată cu citirea titlului, care spulberă orice îndoială cu privire la dimensiunile respectabile ale acestui proiect ambiţios.

Nimic din toate acestea nu ar fi fost posibil fără aportul Domnului Dumitru Sinu – Mitică – exponent al unei generaţii întregi de români care au părăsit România la mijlocul secolului trecut. Graţie notiţelor sale şi memoriei prodigioase există de pe acum acest adevărat „catalog de români destoinici” care se citeşte cu sufletul la gură.

Responsabil pentru stilul jurnalistic antrenant, inconfundabil, Octavian Curpaş pune accentele la locul potrivit şi ne transpune într-o lume pestriţă, populată de personaje din cele mai interesante. Amănuntele biografice din viaţa numeroşilor români emigraţi pomeniţi aici sunt intercalate cu anecdote din vieţile lor, totul relatat în fraze clare şi curate, în eficientul stil specific reporterilor de calitate. „Porţionată” în capitole scurte, purtând titluri cu impact maxim, informaţia se succede în cascade care creează dependenţă, îndemnând la citirea mai departe: un text fluid.

 Deşi sesizăm ades tragismul unor situaţii fără ieşire, atotprezentul umor relativizează impactul, punctând cu sare şi piper şi descreţind frunţile. Întregul volum e o mărturie de optimism şi încredere în talentul înnăscut de supravieţuire al inimoşilor protagonişti. Nu-i de mirare că un irlandez din anturaj declară la un moment dat că: Dacă ar fi să mă mai nasc o dată, m-aş naşte român! 

>>>>>>>>>>>>>

De CLB

ÎNSEMNĂRI-Elena BUICĂ:,,OCTAVIAN CURPAŞ – O NOUĂ CARTE”

„EXILUL ROMANESC LA MIJLOC DE SECOL XX – Un altfel de paşoptişti români în Franţa, Canada şi Statele Unite”, Editura Anthem, Arizona, octombrie 2011

 

Jurnalist de marcă, poet si prozator, Octavian Curpaş semnează o nouă carte deosebit de interesantă în care prezintă o părticică din istoria emigranţilor români, adevărate pagini de istorie încă nescrisă despre acele fapte care pun în lumină frumuseţea trăsăturilor omeneşti cu care sunt înzestraţi semenii noştri de origine română. Cartea este în acelaşi timp şi un bun ghid al emigranţilor care au avut tăria să ia viaţa pieptiş, să-şi înfrunte destinul, urmând calea exilului.

Întâmplarea i-a scos în cale jurnalistului Octavian Curpaş un om ieşit din tiparele obişnuite, un gânditor cu o mare experienţă de viaţă, pe nea Mitică, pe numele său întreg Dumitru Sinu, care a lăsat să se reverse înaintea lui sacul doldora de amintiri orale, însemnări scrise, scrisori şi documente despre lumea fascinantă prin care a trecut, toate orânduite cu scopul de a fi mărturie a vremurilor prin care a trecut. Cartea este, de fapt, firul vieţii lui nea Mitică aşa cum a povestit-o el, completată cu o largă galerie de prieteni cu care şi-a intersectat existenţa, toţi oameni încercaţi de viaţă, la care se adaugă şi pertinente completări şi interpretări  aşa cum au trecut prin mintea, sufletul şi vârful peniţei experimentate a autorului Octavian Curpaş, el însuşi emigrant.

Acesta şi-a construit cartea având la bază însemnări de reporter, lăsate să curgă în rânduri pline de spontaneitate încărcate de viaţă şi de aceea, în mare parte, retrăirea întâmplărilor nu se face după un plan prestabilit, ci curge tumultos după jocul memoriei, având la bază intertextualitatea. E o scriitură modernă în care se împletesc într-un ritm plin de viaţă jurnalismul, povestirea, însemnări scrise, scrisori, documente, rememorări şi informaţii suplimentare precum cele ale autorului despre Gheorghe Tătărăscu, despre legionari, soarta lui Moţa şi Marin, despre şcoala de medicină clujeană, etc.

>>>>>>>>>>>>>>

De CLB

ÎNSEMNĂRI-George ROCA:,,LANSAREA VOLUMULUI „CASA MEMORIALĂ” DE ŞTEFAN DORU DĂNCUŞ LA TÂRGUL DE CARTE GAUDEAMUS”

Iată că scriitorul Doru Dăncuş se prezintă cu un nou volum de poezie „Casa Memorială Dăncuş”, o antologie de autor realizată pe baza cărţilor sale, cu excepţia cărţii „Scrum”.

Lansarea va avea loc în cadrul Târgului de Carte GAUDEAMUS, (Bucureşti, Romexpo), vineri, 25 noiembrie 2011, ora 14.00, la standul Editurii Eikon (parter).

Vor vorbi: Adrian Suciu, Dana Banu, Victor Potra.

E posibil să urmeze şi alte lansări ale cărţii în România, la date şi locuri ce vor fi anunţate la timp.        

Totodată, precizez că acest volum este „cântecul de lebădă” al poetului (după cum ne comunica chiar autorul): „Acest lucru nu înseamnă retragerea mea din poezie; peste 10 sau 20 de ani, s-ar putea să mai editez, dar acest lucru rămâne sub rezerva a ceea ce voi mai putea scrie. Deocamdată, sunt conştient de faptul că nobila substanţă a poeziei mi s-a epuizat şi nu vreau să mint lumea cu opere pe care eu însumi le-aş dispreţui. Îmi rămân pentru viitor proza şi eseul, sculptura şi muzica de care m-am ocupat fugitiv. Vă mulţumesc pentru că mi-aţi citit poeziile, vă rămân alături şi nădăjduiesc să nu vă dezamăgesc în aşteptări nici de-acum înainte”. 

Despre acest volum, Ion Zubaşcu, prematur dispărut dintre noi, a scris: „…este o nouă coborâre în infern, un alt infern – desigur – decât cel al lui Rimbaud, actualizat, adus la zi, trăit celulă de celulă, la 150 de ani distanţă de tânărul, fascinantul prieten al lui Verlaine, din alt destin, din alt unghi planetar de vedere, din alt timp istoric. >>>>>>>>>>>>

De CLB

TRADIȚII ȘI OBICEIURI DE CRĂCIUN-ELISABETA IOSIF:,,Anul, primul zeu al omenirii ”

Obiceiuri şi tradiţii româneşti

12 zile în sărbătorile lui decembrie

Este greu de spus ce-l impresionează mai mult pe călătorul sosit în timpul sărbătorilor de Crăciun şi Anul Nou într-o zonă sau alta a ţării, fiecare regiune geografică având şi obiceiuri locale aparte, de un pitoresc fascinant. Practicile magice te fac să te simţi la ceas de mare taină dar în acelaşi timp localnicii te lasă să participi cu ei la veselia sărbătorilor.

O să poposim doar în două zone etnografice cu datini împământenite, cu ritualuri fastuoase, ce însoţesc desfăşurarea sărbătorilor cu simbolurile lor. De aceea, călătorule , de oriunde vei veni , te vei simţi luat de valul alaiurilor, îţi vei ascuţi auzul şi îţi vei scălda privirea în pitorescul costumelor. Iar dacă îţi rezervi o vacanţă de 12 zile vei afla practicile de la Ignat şi până la Bobotează. Desigur,  ajunul Craciunului îl vei considera cel  mai important. De ce? Vei afla câte ceva în relatările ce urmează.

Obiceiuri bucovinene – scenariu de înnoire a timpului

În lumea mirifică a  acestui timp calendaristic, ajunul de Crăciun are o semnificaţie aparte în această zonă. Ritualul  începe atunci , când soarele se apropie de asfinţit.

Înainte ca astrul să se ascundă  după munţi, toată familia se îmbracă în haine curate şi se adună în casa cea mare, pentru masa de ajun, numită în localităţile bucovinene, fie că e vorba de Lucina sau Câmpulung Moldovenesc sau de Moldoviţa, Radăuţi  ori  Suceviţa, ”Cina cea de Taină” sau Vecernia..>>>>>>>>>>>>

De CLB

TRADIȚII ȘI OBICEIURI DE CRĂCIUN-Gabriela Căluţiu Sonnenberg:,,Crăciun vienez”

Oraşul ne primeşte cu frig şi cu zăpadă, dar şi cu miresme de iarnă, de vin fiert cu scorţişoară, de vanilie şi ceai cu rom. Radiatoarele duduie de căldură iar mirosul de lemn de prin case aminteşte, parcă, de vacanţele de iarnă de prin cabanele montane. Pe străzi, puhoi de lume, din toate părţile. Se vorbeşte în slovenă, slovacă, cehă şi maghiară, mult în româneşte şi într-o puzderie de alte limbi pe care nu le-am putut desluşi. Şi în austriacă, dar mai rar. Ca un arc peste timp, fosta capitală de imperiu continuă să-şi atragă, ca un magnet, „vasalii”. Vin cetăţeni din toate ţările care înconjoară mica republică alpină.

            „Mică, mică, dar ridică!” – îţi vine să exclami a uimire când vezi clădirile monumentale din centrul oraşului cum se întrec în semeţie, care mai de care. Atâtea palate, catedrale şi sedii parcă n-am văzut niciunde în Europa, aliniate curat la apel, proaspăt renovate, cu faţade perfecte, luminate feeric. Acum, de sărbători, basoreliefurile, coloanele, cariatidele şi porţile triumfale ating apogeul. Norocul Vienei de a fi scăpat nevătămată de bombardamentele celui de-al doilea Război Mondial se vede la fiecare pas, iar austriecii ştiu să valorizeze la justa sa valoare acest cadou făcut posterităţii.

Dar nu numai arhitectura Vienei face să lase gura apă multor amatori de frumos. Rezonanţa muzicală a oraşului e la tot pasul: Beethoven, Haydn, Mozart, Schubert, Schönberg sau Strauss pândesc ascunşi în detalii, începând cu afişele concertelor şi mergând până la nume de clădiri, muzee, străzi, pieţe şi statui. Ba, pe unii îi mai întâlneşti şi-n carne şi oase, mai ales pe Mozart, care pare să aibă program încărcat vânturându-se pe corsoul vienez – renumita Kärntnerstrasse – şi făcând deliciul turiştilor, nu numai japonezi. În costum cu pantaloni-pană, redingotă şi pantofi cu cataramă, bineînţeles cu perucă albă, e oricând gata să se tragă în chip cu străinii încântaţi de cunoştinţă.>>>>>>>>>>>>>>

De CLB

TRADIȚII ȘI OBICEIURI DE CRĂCIUN-Maria(na) Doina Leonte:,,Ninsori cu amintiri şi zvon de colind”

Prin părţile noastre, ale Bucovinei, circulă o vorbă: ,,Îndată e Crăciunul! Iar umblăm cu colinda!” … şi tot ce ascund aceste rostiri e înghesuit în cuvântul ,,îndată”,  sugerând un fel de bucurie pentru trecerea rapidă a timpului, fiind nevoiţi să întâmpinăm iar sărbătorile. Când încă mai sunt câteva frunze zdrenţuite prin copaci, se simte, ca o compensare, o bucurie înceţoşată, deocamdată,  pentru sărbătorile de iarnă. Brusc, lumea se agită, reclamele strălucitoare umplu de lumină şi culoare griul toamnelor târzii. Se vorbeşte şi se scrie mult despre tradiţiile şi obiceiurile zonale, însă parcă fiecare are felul lui unic de a sărbători. Mă întreb uneori, de unde această bucurie a sărbătorii? Există în noi reminiscenţele unui rai pierdut? Este în noi un gol de forma bucuriei? Ce formă are ea?….Inevitabil, gândul mi se duce către copilărie.

     Spaţiul geografic în care mi-am trăit sărbătorile e situat la confluenţa mai multor arte.  Voi enumera doar câteva personalităţi: Mihai Eminescu, Ion Creangă, Nicolae Labiş, Eusebiu Camilar, Magda Isanos, George Enescu, Ciprian Porumbescu, Ştefan Luchian, Ion Irimescu.

E o zonă în care parcă suntem sub protecţia mănăstirilor zidite de Marele  Ştefan, iar clopotele acestora ne cheamă la începuturi, la sărbătoarea nealterată de interesele comerciale sau de influenţele păgâne. Sfântul Ioan cel Nou de la Suceava şi Sfântul Ioan Iacob cel Nou (Hozevitul) îşi unesc nimburile pentru a aduce lumina duhovnicească peste creştinii din această arcă moldavă.

Odată cu începerea postului, magia sărbătorilor ne cuprinde pe toţi ca o ninsoare blândă pe tot cuprinsul zării. Prima sărbătoare din iernile copilăriei mele era ziua de 29 noiembrie, ziua Sfântului Andrei, unul dintre apostolii lui Hristos. >>>>>>>>>>>>

De CLB

COMEMORARE-Mariana Brăescu Silvestri:,,A fost un proiect, a rămas un vis”

Pentru un nume cu autoritatea şi notorietatea lui Artur Silvestri în critica literară românească înainte de 1989 este incredibil că întreaga activitate însumând 17 ani de critică literară s-a încheiat la doar 36 de ani.

Cele peste zece mii de pagini apărute în publicaţiile literare şi culturale ale vremii – doctrină, istorie, critică literară – formează opera unui autor tânăr şi foarte tânăr. A fost şi rămâne surprinzător pentru oricine că această tinereţe nu l-a făcut să se grăbească şi să adune, cu deplină justificare, ca alţi confraţi, câteva sute de pagini măcar, cu care să închege două-trei volume care, aşa cum ştiu cunoscătorii, făceau posibilă calitatea de membru al Uniunii Scriitorilor, calitate deosebit de prestigioasă şi râvnită atunci. Artur Silvestri – „micul Călinescu” – cum era numit încă de la debutul său, surprinzător de matur în raport cu tinereţea, nu şi-a dorit aceasta niciodată. Ştacheta pe care singur şi-o impusese era mult mai înaltă şi asemenea mentorului său literar, George Călinescu, plănuia să topească aceste cronici dar şi alte mii de fişe în sinteze ample, ambiţioase. Nu a fost să fie, din păcate nu doar pentru el, ci pentru literatura şi istoria literară românească. Schimbările de după 1989 l-au făcut să se îndrepte în alte direcţii, datorită contextului şi datorită faptului că ştia bine că doar independenţa materială îi poate asigura independenţa intelectuală. Dar, „timpul nu a mai avut răbdare”… Spuneam şi altădată că Artur Silvestri simţea în ultimii ani că „nu mai are timp”! Adevărul e că nici şapte vieţi nu i-ar fi ajuns pentru vastele sale proiecte literare şi culturale. Aoadar, simţind că nu mai e timp pentru sinteze, a încercat să schiţeze un „univers al lecturilor care l-au făcut fericit”.>>>>>>>>>>>

De CLB

NOTE DE CĂLĂTORIE-Octavian Lupu:,,IMPRESII DE CĂLĂTORIE DIN GERMANIA (3) ”

IMPRESII ÎN STIL GOTIC DIN BADEN-BADEN

Impresii generale

Când scriu aceste rânduri am impresia că retrăiesc din nou perioada scurtă de timp pe care am petrecut-o în Germania, în localitatea Baden-Baden, însă mai ales am simţământul unui „deja-vu” al unor peisaje pe care cumva le ştiam dinainte de a fi mers prin acele locuri. Într-un fel rezonanţa pe care am avut-o la evenimente petrecute în urmă cu mai multe decade în acea regiune, precum şi percepţia aparte asupra trăsăturilor ce definesc naţiunea germană, m-au determinat în cele din urmă să îndrăgesc acel colţ de lume şi să port cu mine ca o realitate vie tot ceea ce am putut observa şi simţi în modul cel mai direct.

Exprim aceste simţăminte într-un mod mult mai profund decât atunci când în grabă mi-am strâns bagajele pentru a merge la gară şi a reveni în România. La acea dată pot spune că nu am avut nici un fel de sentiment de părere de rău că plec, ba dimpotrivă, am avut senzaţia că voi părăsi un spaţiu apăsător pentru un străin nefamiliarizat nici cu clima şi nici cu temperamentul locuitorilor regiunii. Însă prin această alchimie a rememorării, îmi dau seama că aş fi dorit foarte mult să mai fi rămas în acele locuri şi să fii explorat mai în adâncime trăsăturile spiritului german şi farmecul naturii în care acesta s-a dezvoltat de-a lungul veacurilor.>>>>>>>>>>>>>

De CLB

REPORTAJ-Sergiu Găbureac:,,File de jurnal paranormal-Holá, BAARRCELONAAA !”

După studierea intensivă a subsolului Barcelonei, de credeam că am depăşit Crevedia, facem cazarea. Duşul, cămaşa cea subţire, deşi e început de noiembrie şi cu cele două însoţitoare vigilente părăsesc hotelul în căutarea aventurii ! Prin stânga. Cam întuneric. Cam pustiu. Plaça Catalunya ? atrage un Ohooo !!! şi suntem sfătuţiţi să ne mulţumim cu La Rambla care e la doi paşi. Facem trei şi păşim pe calea cu bandă pietonală largă pe mijloc, unde sunt aşezate mese de restaurant, tot soiul de caşcaravete (nu căutaţi în dicţionar, nu găsiţi) cu diverse şi tentante suveniruri. Maşinile se strecoară tiptil-tiptil pe două benzi înguste-înguste pe laterale. Apoi, vin trotuarele şi în sfârşit clădirile stil …., stil …, Toate, la parter, cu o multitudine de restaurante, buticuri etc.

Suntem fericiţi  ! Lumea e a noastră. Tapas şi paella sunt în n-şpe variante. Dar, nu îndrăznim ! E oră târzie, aşa că tragem aerul serii în piepturile noastre de români şi păşim săltăreţ prin zona uşor uşor golaşă. Străbatem calea pe o porţiune de vreo doi-trei kilometri şi ne întoarcem la grupul statuar de unde începusem plimbarea. Ajungem în zece minute la baza noastră temporară. Prin dreapta. Nu înainte de a intra pe la Den Xu prezent şi aici. Peste tot. O sticlă cu vin negru, fructe, ceva sucuri + nelipsita baghetă crocantă. Otravă, nu alta ! Ce mai conta ! Eram la Barcelona. Îi luasem pulsul. Trăia.

Nimeni nu vrea să se culce. Plasma ne furniza ultimele ştiri. La externe: Grecia şi prietenii, Angela cu Sarkozy. Cu asta basta ! a a fost timp de patru zile. Ba mint. Într-o zi l-au dat şi pe Obama ! În rest de-ale lor, mai degrabă de-ale catalunezilor. Tot timpul cu tobele în priză ! Uşor plini de ei, mai naţionalişti decât se pretind unii pe la noi. Fie dintr-o etnie, fie din alta. Şi asta nu se vede doar la televizor, ci permanent la orice colţ de stradă, pe orice clădire mai răsărită. Şi au vreo câteva mii. La tot pasul se simte o altă Spanie.

>>>>>>>>>>>>

De CLB

POEZIE-Dorina Sisu:,,Poeme”

fulger

printre arbori

ațipește și vremea

arăți mâinilor tale

cum vine

cum pleacă

cum suntem mai aproape de cel mai departe punct

suntem timp viitor

așezăm în rame gropile cele mai mari

și zorii luminează apusul

01.07.2011

>>>>>>>>>>>>

De CLB

CRONICI,RECENZII,POLEMICI-Mihaela Aionesei:,,Adrian Munteanu-un trubadur tomnatic cu privighetori în suflet”

                     „7”- de Adrian Munteanu

Se anunţa o  nouă întâlnire a grupului de litere-sunete-şi-culori „Caii verzi de pe pereţi”.  

La orele 17,40, împreună cu bunul prieten Izzet Baubec, intrăm în curtea „Casei Băiulescu”. Din urmă ne ajunge criticul şi prof.univ. dl.Virgil Borcan,  sobru, prea sobru, dar care mi-a stârnit admiraţia datorită prezentărilor făcute autorilor la cele câteva lansări la care participasem la Braşov. Eram nerăbdătoare să urc, să-l întâlnesc pe acest trubadur cu privighetori în suflet, cum îmi place mie să-l numesc, pe Adrian Munteanu. Mi-era drag omul acesta. Mi-era atât de drag… Se înrădăcinase în sufletul meu încă înainte de a-l cunoaşte. Doar îl citisem, dar versul lui avea forţa de a transmite „sonata” sufletului, cum frumos spusese unul dintre invitaţii prezenţi, numai că „sonata” lui nu e formată din trei, patru părţi, ci din „7 ”, fiecare cu un alt ritm interior, cu alt suflu. De când îl auzisem recitând poemele Adrianei Lisandru îşi ocupase locul.  . Nu ştiu să fi întâlnit un recitator mai bun, actorul din el excela şi la acest capitol.

L-am abordat înainte de începerea lansării. Ştiam că va fi ocupat după aceea. Aveam să-i dau în dar „ poetica@”, mi s-a părut cel mai potrivit moment să-i înmânez cartea Lirei. Aflase de noi în tabăra de la Cisnădioara de le Maria Gabriela Dobrescu cu siguranţă. Am reuşit să-i smulg şi o promisiune deşi timpul îi era cel mai mare duşman. La puţin timp a venit şi mi-a dăruit volumul care tocmai se lansa.

Un volum inedit şi cred că unic prin prezentare şi concepţie în interiorul căreia am găsit un plic cu o foaie de manuscris purtând semnătura maestrului, o filă de istorie valoroasă peste ani. M-a impresionat profund. Aveam un sentimentul unui sfârşit de drum…

>>>>>>>>>>>>>>

De CLB

POEZIE-Elena Armenescu:,,Îmbrăţişare în miezul fiinţei( Îmbrăţişare-n ADN*)”

Unii au înţeles demult

Că moartea înseamnă transformare

Prefacere

Aşa cum din Izvorul fără de sfârşit, Sfânt

Se revarsă undele vieţii pe pământ!

 .

Ele germinează-n frunze

Apoi vin spre nevăzutele vii să le inunde

Cu duhul

La porţile dimineţii, unde

Cer supunere înţelesurilor

care în clipa de graţie

>>>>>>>>>>>>>

De CLB

POEZIE-Mariana Zavati Gardner:,,VERSURI”

Şedeau în cerc

umbre suspendate în ocru

între două lumi îngenunchiate

atomi ai foamei în cursa himerei

erau sudaţi împreună

sub cerul asurzitor

muiaţi în râs invizibil

pământ ars, tufiṣuri sterpe ṣi beţe

cenuṣă oarbă a zilei precise

focul picura biciuri

culori se-amestecau

vertical prin policandre

>>>>>>>>>>>>

De CLB

-George ROCA:,,ROMÂNIA ESTE REPREZENTATĂ DIN NOU ÎN LITERATURA AUSTRALIANĂ”

Lansarea revistei ZineWest11 – 15 octombrie 2011

Ca în fiecare an, luna octombrie 2011 a însemnat pentru viaţa literară a regiunii de vest a Sydney-ului lansarea revistei ZineWest11 – Contemporary & Traditional Prose, Poetry, Art – Western Sydney Writers, precum şi decernarea premiilor găzduite de New Writers’ Group (http://www.nwg-inc.com/ezine/index.html). În aceasta primăvară (australiană, desigur!), evenimentul s-a desfăşurat în incinta Muzeului de Istorie Parramatta Heritage Centre, Sala Seminar, loc de întâlnire pentru artele plastice, muzică şi literatură, fiind sprijinit de două importante instituţii interesate în promovarea culturii prin cuvântul scris: University of Western Sydney şi Compania Expression Sessions.

Într-o atmosferă de eleganţă şi umor contextual bine construit, Domnul Nathan Rees, Membru al Parlamentului Federal al Australiei, a susţinut cuvântul de deschidere în faţa unui auditoriu numeros  (scriitori, editori, publicişti, personalităţi academice şi sponsori) precizănd valoarea literaturii în atmosfera australiană contemporană, varietatea influenţelor tradiţionale cuprinse în prezenta colecţie, a genurilor literare abordate şi diversitatea de vârstă a scriitorilor publicaţi, fapte dovedite prin lectura directă a celor mai interesante creaţii realizată chiar de autorii acestora.  Domnia sa a înmânat premiile împreună cu Dna Sue Crawford, organizatorul evenimentului: primelor trei premii li s-au alăturat cele trei menţiuni, premiul editorilor şi premiul pentru încurajare. Din această perspectivă, semnalăm publicarea căstigătorilor premiilor pentru cea mai bună poezie şi pentru cea mai bună lucrare de proză scurtă în cadrul antologiei naţionale Award Winning Australian Writing.>>>>>>>>>>>>>

De CLB

CRONICA PLASTICĂ-Constantin T. CIUBOTARU:,,ULTIMUL FĂT FRUMOS!”

Am făcut un curs facultativ de Istorie a artelor. Ca filolog m-am interesat mai ales de viaţa artiştilor, de posibila corelaţie dintre artele plastice şi literatură. Am citit şi cumpărat multe cărţi din colecţia „Eseuri” şi am urmărit mai ales interferenţa dintre arte, evoluţia gîndirii estetice. Şi m-a interesat mai ales posibilitatea de a cunoaşte redarea frumosului în artă. Deci declar că nu sunt un cunoscător avizat în tainele picturii.

L-am întîlnit pe artistul plastic şi licenţiatul în istorie Constantin Popa la Madrid, anul trecut în cafeneaua „Niram Art”, unde mi-am lansat cartea în limba spaniolă: „Los securistas fueron extraterrestres”, Editura Niram Art, Madrid. Lisabona-Berlin.2010. Prima impresie: un flăcău, un student, despre care m-am îndoit că a avut cîteva expoziţii în ţară şi în Spania. Volubil, fără complexe, chiar simpatic, ne-am apropiat pentru că ne preocupau aceleaşi probleme şi mai ales că aveam păreri oarecum diferite despre generaţia de sacrificiu. Fiindcă „sacrificiile” generaţiei mele s-au suprapus parţial cu ale d-lui Popa şi ale copiilor mei.

Ca artist a venit cu o idee interesantă despre „Sindromul lui Ulysse” şi „Pierderea inocenţei”, despre care am comentat cândva. Această problemă îl macină pentru că este presantă pentru generaţia de astăzi. Acest sentiment poate fi înţeles, dar altceva este atunci cînd este trăit. Şi nepoţii şi verişorii şi vecinii sau foştii mei elevi plecaţi în lume să-şi facă un viitor îl trăiesc. Dar cei care-l simt, care încearcă să-l decanteze şi transpună în imagini  artistice sunt creatorii de frumos.

Toţi cei care pleacă în lume sunt nişte Feţi Frumoşi! Şi ei doresc să  devină proprii lor „regi” (să-şi facă un regat, adică un loc unde să fie fericiţi!), să cucerească inima iubitelor viitoare soţii… Şi ei vor fi supuşi unor probe pe care trebuie să le treacă, normal că sunt altele, pentru că şi noi trăim în alte timpuri. >>>>>>>>>>>>>>

De CLB

ÎNSEMNĂRI-Elena ARMENESCU:,,SAVANTUL ROMÂN NICOLAE PAULESCU OMAGIAT LA 90 DE ANI DE LA DESCOPERIREA INSULINEI ”

 În ziua de 8 noiembrie 2011 – ziua Sfântului Arhanghel Mihail- după calendarul ortodox, În Aula Mare a Academiei Române, au fost sărbătorite nouă decenii de la epocala descoperire a insulinei (1921), după îndelungate studii experimentale şi observaţii clinice şi de laborator, de către savantul român Dr. Nicolae Paulescu – substanţă secretată de pancreasul endocrin – pe care domnia sa a numit-o pancreina.

 Profesorul universitar Dr. C. Ionescu-Târgovişte a deschis sesiunea cu o scurtă şi sintetică prezentare, urmată de câteva acorduri din Simfonia a V-a, Simfonia destinului de Beethoven, subliniind faptul că Nicolae Paulescuera cunoscător a şapte limbi şi mare iubitor al muzicii clasice! Prof.Dr. C. Ionescu-Târgovişte are meritul de a fi continuat – după Dr. Pavel – o adevărată campanie de readucere în prim planul diabetologiei româneşti – după ce incă din 1971, profesorul de fiziologie Ian Murray din Glasgow-Scotland, ca urmare a sesizării unor inadvertenţe privind prioritatea descoperirii insulinei şi a căutării în arhivele medicale – publică în acest sens un articol în „British Medical Journal” prin care a argumentat şi arătat lumii ştiinţifice pe adevăratul descoperitor al insulinei, savantul român Nicolae Paulescu!

 Domnia sa a introdus apoi primul vorbitor: inginerul Angelescu, în calitate de nepot al savantului. Domnul inginer Angelescu a mulţumit Academiei Romane şi organizatorilor pentru onoarea adusă lui Nicolae Paulescu prin această zi de sărbătoare, reamintind şi de statuia savantului amplasată în apropierea facultăţii de Medicină din Bucureşti în anul 2001 la iniţiativa Prof.Dr. C.I. Târgovişte!

>>>>>>>>>>>>>

De CLB

Ştefan Doru DĂNCUŞ-PROIECTUL „ÎNTOARCEREA POETULUI RISIPITOR” (POEZIE CU RIMĂ)

Editura SINGUR anunţă crearea unei serii de 50 de volume de poezie română CU RIMĂ, purtând genericul: „Întoarcerea poetului risipitor”. Proiectul a fost demarat cu condiţia expresă a eliminării oricărui tip de jurizare. Acesta nu ar fi fost posibil fără o finanţare de 2000 euro, acordată de o persoană al cărei nume va fi dat publicităţii odată cu încheierea acţiunii.

Condiţii de participare:

1. Volumele vor apărea în 300 exemplare, format A5, 64 pagini, cu o copertă color unică şi vor purta un număr de ordine acordat pe măsură ce ne parvin manuscrisele. Numărul paginilor rămâne fix, chiar dacă autorii au prefeţe sau postfeţe.

Autorii interesaţi vor trimite un manuscris ce va conţine 60 de poezii (indiferent dacă au mai fost publicate sau nu) culese pe calculator, cu diacritice, font Times New Roman, corp literă 12, spaţiere între rânduri de 1,5, format word.doc., pe mail:

dorudancus@yahoo.com

sau poştal, pe suport electronic (CD sau DVD) pe adresa:

Editura SINGUR,Oficiul Poştal 8, Căsuţa Poştală 19, Loc. Târgovişte , Jud. Dâmboviţa

>>>>>>>>>>>>

De CLB

CRONICI, RECENZII, POLEMICI-Melania Cuc:,,Taina luminii care se alege din întuneric”

Sub semnul  Editurii Eikon din Cluj Napoca, a apărut recent, cel mai nou volum de poeme semnate de  Grigore Avram.

Intitulată CU RÂND, cartea  adună, în cele aproape 200 de pagini, versuri inedite şi în care, autorul a picurat roua  unor amintiri nu doar din trecut ci şi din viitor.

Aşa cum ne-a obişnuit cu cărţile sale anterioare, şi de data aceasta, poetul Grigore Avram ne oferă o gamă de sentimente diverse, unele preluate din imediata noastră vecinătate dar şi altele de o verticalitate care ţine doar de lumina eternităţii divine.

Oscilând între teluric, anteic şi sideral, Grigore Avram face un exerciţiu de înnobilare a sintagmelor care, prin simplitatea exprimării lor în întregul unui singur vers, devin memorabile.

Recunoscut fiind ca un scriitor care şi-a  axat, ideatic, opera literară pe filosofia care ţine  de ştiinţa şi civilizaţia Pădurii, Grigore Avram a depăşit forma de exprimare poetică din primele sale volume, întrebările cele mai năucitoare şi răspunsurile intelectualului care este, au conclucrat perfect şi într-o structură poematică ce îi este proprie.

Inconfundabil ca stil,  mereu încercat de îndoielile ce fac dintr-un sâmbure de vis, pagină scrisă, autorul volumului DE CURÂND  a nemurit locurile sale natale, timpul copilăriei şi chiar şi cotidianul  fără strălucire aparentră, în expresii poetice care îi aparţin în întregime şi care, stau la baza edificiului cărţilor prezente şi viitoare.>>>>>>>>>>>>>

De CLB

EVENIMENT-Un profesor romȃn a luat Premiul statului New Mexico la Ştiinţă şi Matematică pe anul 2011

Profesoara W. B. Vasantha Kandasamy, de la Institutul Indian de Tehnologie din Chennai – India, şi profesorul romȃn Florentin Smarandache, de la Universitatea New Mexico din Statele Unite, au primit Premiul statului New Mexico la categoria Ştiinţă şi Matematică pentru cartea lor  “Algebraic Structures Using Natural Class of Intervals”, publicată de Editura de Educaţie din oraşul Columbus, în anul 2011. Iată anunţul oficial al organizatorilor:

http://nmbookcoop.com/page8/page15/page15.html?utm_source=MadMimi&utm_medium=email&utm_content=NM+Book+Awards+Winners+Announced&utm_campaign=NM+Book+Awards+Winners

Concursul de cărţi publicate este organizat anual de către compania de presă New Mexico Book Co-op din Los Ranchos, New Mexico, SUA.  Şi este sponsorizat de 30 de asociaţii, muzee, reviste, edituri, biblioteci, şi alte instituţii din stat. Ȋncepȃnd din anul 2007 au participat peste 4000 de autori (scriitori şi cercetători) şi peste 350 de critici.

Ȋn acest an, 2011, au fost 37 de categorii la care s-au premiat autori din diverse domenii: cărţi pentru copii, ficţiune (aventuri, mistere, romatice, science fiction), poezii, antologii, biografii, biznis, istorie, multi-culturalism, nonficţiune, filozofie, politică, religie, ştiinţă şi matematică, etc. >>>>>>>>>>>>>>>

De CLB