CRONICA PLASTICĂ-Constantin T. CIUBOTARU:,,ULTIMUL FĂT FRUMOS!”

Am făcut un curs facultativ de Istorie a artelor. Ca filolog m-am interesat mai ales de viaţa artiştilor, de posibila corelaţie dintre artele plastice şi literatură. Am citit şi cumpărat multe cărţi din colecţia „Eseuri” şi am urmărit mai ales interferenţa dintre arte, evoluţia gîndirii estetice. Şi m-a interesat mai ales posibilitatea de a cunoaşte redarea frumosului în artă. Deci declar că nu sunt un cunoscător avizat în tainele picturii.

L-am întîlnit pe artistul plastic şi licenţiatul în istorie Constantin Popa la Madrid, anul trecut în cafeneaua „Niram Art”, unde mi-am lansat cartea în limba spaniolă: „Los securistas fueron extraterrestres”, Editura Niram Art, Madrid. Lisabona-Berlin.2010. Prima impresie: un flăcău, un student, despre care m-am îndoit că a avut cîteva expoziţii în ţară şi în Spania. Volubil, fără complexe, chiar simpatic, ne-am apropiat pentru că ne preocupau aceleaşi probleme şi mai ales că aveam păreri oarecum diferite despre generaţia de sacrificiu. Fiindcă „sacrificiile” generaţiei mele s-au suprapus parţial cu ale d-lui Popa şi ale copiilor mei.

Ca artist a venit cu o idee interesantă despre „Sindromul lui Ulysse” şi „Pierderea inocenţei”, despre care am comentat cândva. Această problemă îl macină pentru că este presantă pentru generaţia de astăzi. Acest sentiment poate fi înţeles, dar altceva este atunci cînd este trăit. Şi nepoţii şi verişorii şi vecinii sau foştii mei elevi plecaţi în lume să-şi facă un viitor îl trăiesc. Dar cei care-l simt, care încearcă să-l decanteze şi transpună în imagini  artistice sunt creatorii de frumos.

Toţi cei care pleacă în lume sunt nişte Feţi Frumoşi! Şi ei doresc să  devină proprii lor „regi” (să-şi facă un regat, adică un loc unde să fie fericiţi!), să cucerească inima iubitelor viitoare soţii… Şi ei vor fi supuşi unor probe pe care trebuie să le treacă, normal că sunt altele, pentru că şi noi trăim în alte timpuri. >>>>>>>>>>>>>>

Reclame
De CLB

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s