Anunțuri
De CLB

Elisabeta IOSIF:,,EMINESCIANA ”

 În acest ianuarie cu simboluri multiple, un itinerar către „sinele fiinţei româneşti, semănat uneori cu sacrificii, ar însemna o dubla călăuzire către noi înşine”. Este vorba despre reîntoarcerea într-un spaţiu sacru, Mânăstirea Putna –denumită şi „Ierusalimul Neamului Românesc” – luându-l  cu noi pe Eminescu, poetul, care afirma în acest loc  în 1870 că „în unire e tăria”.           
 Eminescu şi Putna
Ca secretar al „Proiectului de program” pentru Serbarea de la Putna din 1870, studentul Eminescu implicat în mod hotărâtor în concepţia şi organizarea manifestărilor acestui eveniment, le realizează  pe două planuri: istoric şi spiritual. Considerând împrejurarea, şi anume că manifestarea se va ţine lângă mormântul lui Ştefan cel Mare a gândit că este un prilej favorabil ca ea să aibă şi un caracter naţional: „serbarea trebuie să devină şi purtătoarea unei idei. Ideea unităţii morale a naţiunii noastre”. În articolul „Ecuilibrul”, Eminescu subliniază  „întemeierea identităţii noastre naţionale prin limbă şi artă….Artele şi literatura frumoasă trebuie să fie oglinzi de aur ale realităţii în care se mişcă poporul, o coardă nouă, originală, proprie”… În momentul în care trimitea scrisoarea din 4 septembrie 1870, la revista „Convorbiri Literare” , apăruse deja poezia Epigonii, poem considerat o ars poetica – expresie a poeticii vizionare, prin care Eminescu reprezenta cu adevărat Noua direcţie în poezia română – statuată de Titu Maiorescu” , aşa cum afirmă în studiul său Dumitru Irimia. Semnificativă este şi precizarea făcută la proiectul romanului „Geniul pustiu”: „Aş vrea ca omenirea să fie ca prisma, una singură, strălucită, pătrunsă de lumină, care are însă atâtea culori….un curcubeu cu mii de nuanţe. Naţiunile nu sunt decât nuanţele prismatice ale Omenirei”…O imagine  a luminii sub semnul sacrului : „..Tu crezi că eu degeaba m-am scoborât  din stele/ Purtând pe frunte-mi raza a naţiunii mele?” (Poemul „Întunericul şi Poetul”). Interesantă este şi imaginea lui Ştefan cel Mare „ care trece din temporalitatea istorică aflată în centrul pregătirilor şi desfăşurării Serbărilor de la Putna în temporalitatea mitică,…portret făcut în creaţia poetică şi publicistică .. în perspectivă sacră” (Zoe Dumitrescu Buşulenga)… „În Epigonii (1870), subliniază cercetătorul Dumitru Irimia, voievodul este reprezentat printr-o metaforă plasticizantă în evocarea poeziei lui Alecsandri:     EL revocă-n dulci icoane a istoriei minune,/ Vremea lui Ştefan cel Mare, zimbrul sobru şi regal.”  Eminescu îl  prezintă şi ca „mântuitor al fiinţei istorice a neamului în raport cu Iisus Hristos: „Crist a învins cu litera de aur a adevărului şi a iubirei, Stefan cel Mare cu spada cea de flăcări a dreptului.” Iată, câteva aspecte, care ne relevă de ce este important să vorbim  azi despre Putna şi Eminescu. E  nu numai un drum către noi înşine întru-un loc  sacru, numit  de Eminescu „Ierusalimul neamului românesc”, ci şi  păstrător de valori. Ar trebui să considerăm  pentru totdeauna că, ”mânăstirea Putna este un spaţiu care adună şi nu risipeşte”. Ea va face parte mereu alături de Mihai Eminescu din cultura şi istoria noastră naţională.                                                                

De CLB

Mihai Eminescu:,,S-a dus amorul…”

S-a dus amorul, un amic
Supus amândurora,
Deci cânturilor mele zic
Adio tuturora.

Uitarea le închide-n scrin
Cu mâna ei cea rece,
Si nici pe buze nu-mi mai vin,
Si nici prin gând mi-or trece.

Atâta murmur de izvor,
Atât senin de stele,
Si un atât de trist amor
Am îngropat în ele!

>>>>>>>>>>Mihai Eminescu-S-a dus amorul…
adaptare si ilustratie de Gheorghe Junescu
muzica Ernesto Cortazar (pps.)

De CLB

ESEU-Adrian Botez:,,PROFETISMUL EMINESCIAN[ ]”

Orice epocă istorică a unui neam, caracterizată prin dualismul moral şi spiritual: a) criză abisală; b) speranţă spre pretutindeni deschisă – a născut profeţi şi profeţii. A stimulat căutarea de identitate, individuală, dar mai ales naţională, pentru a se (re) întemeia lumea (sau o lume). Aşa a fost cazul românilor, după epoca fanariotă, aşa a fost după 1859 şi 1877, aşa a fost în epoca interbelică, apoi în cea postbelică.
Pentru că vremea noastră este un astfel de nod gordian al istoriei naţionale – se nasc profeţi şi se fac profeţii. Instinctiv, însă, ne retragem încrederea, spre izvoare mai sănătoase ale profeţiei, spre epoci profetice mai solemne şi mai salubre, în care profeţiile conţin un grad mai mare de profunzime a perspectivei istorice, sorţii şi menirii românilor. Eventual, o viziune mitică.
De aceea, admiţând premiza că Eminescu întrupează Logos-ul Naţional, nu ar fi deloc lipsit de interes, gândim noi, să aflăm ce conţine profeţia numită Starea-de-Eminescu, în legătură cu Neamul şi naţiunea noastră (de fapt, a sa). Poate că, în felul acesta, vom putea, cu toţii, să corectăm febrilitatea – spre LUCIDITATE, fanatismul – spre CLARVIZIUNE, bravura – spre ACŢIUNE COERENTĂ, indolenţa – spre ENTUZIAM. Şi, poate, înţelepciunea (care, din păcate la români a devenit – spun, cel puţin unii – o stare de pasivitate nocivă) – către DEMIURGIE, sau AUTODEMIURGIE ETNICĂ. Toate acestea ţin, implicit, de o iniţiere în Spiritul Profetic.
*
Tot ce există în lume, ca fiinţare, nu e un scop în sine, ci mijlocul prin care Spiritul se caută, spre a se regăsi pe sine însuşi[ ].
Nici un popor-Logos şi, apoi, nici o naţiune-Logos nu sunt un scop în sine. Poporul ca formă primară de expresivitate (organică) a unei spiritualităţi colective, naţiunea, ca formă superioară de expresivitate etnică (dar mai abstractă) – sunt mijloacele prin care Logos-ul Suprem năzuieşte să se reveleze sieşi[ ].
Este evidentă orientarea spirituală specifică a fiecărui neam. Fiecare neam are o plăsmuire anume – deci, prin el, Logos-ul căutător instituie o speranţă anume de autorecuperare.>>>>>>>>>>>>

De CLB

POEZIE-Eugen Dorcescu:,,Nirvana”

Pierduţi fiind, ca-ntr-un abis,
În ziua sumbră şi vulgară,
Să nu te-ndurerezi, mi-ai zis,
Cu glas timid şi indecis,
Ce-ţi spun acum să nu te doară.
Dar am visat acelaşi vis
Azi-noapte, pentru-a treia oară.
.
Murisem. Şi-n văzduhul pur
Al celor care nu există,
Pluteam: un fluture de-azur,
Fără esenţă şi contur.
Nici pomeneală să fiu tristă,
Să simt regret, teroare, vină,
Disarmonie, armonii…
Nimic din toate-acestea. Ci
O fericire genuină.

>>>>>>>>>>>>>>

De CLB

INTERVIU-Ligya DIACONESCU:,,Interviu cu Înalt Preasfinţitul Gherasim Cristea Arhiepiscopul Râmnicului”

Reporter : Înalt Preasfinţia Voastră , am venit astăzi în vizită la domnia voastră şi v – am prezentat „Antologia Scriitorilor Români Contemporani din Întreaga Lume, STARPRESS 2011”, în limba romană şi în limba engleză , pe care am publicat-o în acest an , cu Binecuvântarea dumneavoastra.. V – am ruga ca la ediţiile următoare să participaţi cu scrierile dumneavoastră , să fie cunoscute de toată lumea .Cărţile scrise de domnia voastră sunt nişte cărţi deosebit de interesante şi importante pentru noi toţi,prezentând istoricul unor mânăstiri şi îndeosebi al mânăstirilor vâlcene .
Înalt Preasfinţitul Gherasim Cristea : Am scris ca un mic scriitor … dar nu mă consider scriitor .
Reporter : Sunteţi un adevărat scriitor ! Ani de zile de trudă într-ale scrisului , documentări minuţioase , cercetare !
Înalt Preasfinţitul Gherasim Cristea: Da, am simţit unele nevoi , pe care am considerat că trebuie să le aştern pe hârtie , fiind foarte importante pentru cultura română , pentru neamul românesc. Reporter : Atâta sensibilitate gaseşte cititorul în scrierile dumneavoastră ! Atâta vibraţie …încât simte îndrumarea Dumnezeirii în urmele lăsate de minunăţia cuvintelor pline de duh, pe care le-aţi ales cu multă grijă .
Înalt Preasfinţitul Gherasim Cristea: Ce se întâmplă… eu sunt un fecior de tărani . Oameni cinstiţi , oameni muncitori care… cu frica lui Dumnezeu am învăţat un bob de carte şi pe cât am putut am căutat să şi fructific ce-am învăţat .
Reporter : De asta vă menţine Dumnezeu veşnic tânăr , cu o mare putere de concentrare şi atât de sănătos la minte şi la trup !
Înalt Preasfinţitul Gherasim Cristea : Da , adevărat dar mai simt greutate în picioare , vârsta îmi aminteşte că nu mai sunt flăcău !
Reporter : Aşa o minte limpede şi sănătoasă , atâta înţelepciune şi dulceaţa în vorba la vârsta onorabilă şi venerabilă pe care o aveţi ….nu am văzut până acum , deşi cutreier lumea în lung şi în lat de de un timp bun ! Câţi ani aveţi , Preasfinţia Voastră ?
Înalt Preasfinţitul Gherasim Cristea : 97 !
Reporter : Mulţi înainte ! Să vă ţină Dumnezeu mulţi ani sănătosi, ca să ne mai calauziţi, aşa cum numai dumneavoastră ştiţi să o faceţi ! Întotdeauna când am avut câte o problemă am venit la domnia voastră şi ne – aţi dat câte un sfat… şi sfatul întotdeauna a fost cel bun ,mai ales de când mie mi- a murit tatăl! Îmi aduc aminte cu foarte mult drag de păstorul nostru , al tuturor , al preoţilor inclusiv, de domnia voastră şi vin deseori , ca să – mi mângâiaţi sufletul , cu blandeţea domniei voastre… şi chiar dacă nu vă găsesc aici , vă simt prezenţa şi mă rog Maicuţei Domnului şi Bunuui Dumnezeu să vă ţină sănătos şi în putere ca să ne călăuziţi paşii !
Înalt Preasfinţitul Gherasim Cristea: N – am nimic altceva… dar am dragoste de de lumea în care sunt .>>>>>>>>>>>>>

De CLB

Premiul Uniunii Ziariștilor Profesioniști-Elisabeta IOSIF:,,MEDALII DE AUR….ÎNCĂTUŞATE…*”

Într-un  „templu al naturii”, denumit astfel de Alexandru Vlahuţă în 1919, se cuibăreşte  o staţiune, despre care autorul „României Pitoreşti” spunea că face parte din „Paradisul românesc”. Era într-un an  când staţiunii Olăneşti  i se descoperise adevărata sa comoară şi  i se făcuseră cunoscute   izvoarele minerale  de către dr. Carol Davila. Vlahuţă scrisese astfel, după ce,  cu mai bine de cinzeci de ani în urmă,  analizele  de laborator  ale izvoarelor sale contribuiseră la  recunoaşterea  lor europeană. La Expoziţia Universală de la Viena din 1873 se confirmase   miracolul vindecărilor apelor  minerale de la Olăneşti.  Atunci, eficacitatea lor   a fost oficial prezentată, răsplătindu-li-se valoarea  cu Medalia de Aur.
În aceste peste două secole care au trecut, milioane de oamenii au  venit în Olăneşti, venerând şi bucurându-se de puterea tămăduitoare a izvoarelor. Pe la 1877 existau în Olăneşti doar 3 hoteluri şi  3 saloane muzicale. Reconstrucţia staţiunii din 1897 avusese în vedere un stabiliment balnear iar în 1905 un „hotel al băilor”. La mijlocul secolului trecut s-a amenajat şi s-a modernizat captarea izvoarelor,  pe care manageri ai secolului al XXI-lea le-au luat în custodie, recunoscându-le valoarea curativă în boli alergice, renale, cardiovasculare reumatice sau gastro-duodenale.  
România ocupa în secolul trecut locul trei în Europa , ca ofertă balneară iar Staţiunea Olăneşti avea o capacitate dublă în 1990 cu peste 5000 de turişti, depăşind în 2008 cu 50% numărul populaţiei Olăneştiului.  În cartierele noi Ponor şi Iepureşti şi-au ridicat vile craiovenii şi s-au construit noi case de vacanţă pe valea Tisei. În 2009 se ridicau  două noi moderne complexe medicale,   cu fonduri europene iar la începutul lunii iulie 2010 erau gata, goale şi  nefuncţionale.  
Cum mai arăta turismul balnear al Staţiunii Olăneşti  în 2010?                                                                 

Pe Aleea izvoarelor  unde în 2005 se armonizau sunetele râului Olăneşti cu murmurul pădurii se făcea şi terapie prin muzică. În timp ce consumau apa izvorului, zeci de pacienţi sau turişti se plimbau în acorduri de Vivaldi . Melodioase cântări la nai te reţineau adăugând curei balneare o altfel de terapie. >>>>>>>>>>>>>

De CLB

CRONICI,RECENZII,POLEMICI-Cristina Ştefan:,,Mirela Bălan-stil liric original-debut publicistic”

De ce scriu? Este întrebarea la care răspunde Mirela Bălan în cartea sa de debut publicistic sub titlul Un sărut mai adânc, la editura ArtBook, 2011. Versurile Mirelei, rostiri sincere, îi reuşesc o depersonalizare, îi reuşesc oglindirea „de nichită”, cum spune poeta, o devoalează în aparteneţa ei la poiesisul din braţele divinului dar şi din simţirea tinerei femei sensibile.
Mirela şi-a aşezat gândurile într-o ordine slujind adevărurilor sale lăuntrice şi nu problematicilor vizate, poeziile sale curg pe calea aflării răspunsurilor aşa cum au venit întru lămurirea proprie. De aceea introspecţia este profundă, configuraţia versului său ajunge în final o formă foarte personală de scriitură, o oglindă.
Practic, universul poetic al Mirelei desenează aproape biografic portretul autoarei descifrat ca şi cum confesiunea realului aduce şi revelaţia înţelegerii sinelui, aduce răspunsuri în forma fizionomiei din cuvinte.
Şi Mirela este portretul de nichită!
Să călătorim!
Să medităm împreună cu poeta, pe făgaşul eului liric, să i-l „zărim în undă”.

Scrisul cu inefabilul mână în mână, este poate actul creator cel mai ardent, cel mai devorator fiinţei spirituale, este însuşi misterul lumii, creaţia poetică este vitalitatea în facerea ei.

“prima dată scrii/ doar scrii/ nu ştii de unde vine”
“Când scriu/ sunt asemeni unei femei în durerile facerii/ nerăbdătoare în privinţa înfăţişării,”

Momentul inspirator, emoţia simţurilor nasc metafora iar poeta descinde în această lucrare în chiar rolul artistei, ca efect al gândirii lirice.
Doar aşa „se nasc volumele de poezie”, prin întâlnirea de gradul IV dintre realul fiinţei şi făptura la care privirea lirică ridică această tainică făptură. >>>>>>>>>>>>>

De CLB

ARTE-Corina Diamanta LUPU:,,MONA LISA – DOAMNA CU ZÂMBET MISTIC”

La Muzeul Luvru din Paris, o tânără femeie frumoasă priveşte calm vizitatorii ce se perindă prin faţa ei, zâmbind enigmatic din rama unui tablou cu dimensiunea de 77X55 cm. Portretul ei inspiră linişte, relaxare, armonie şi o anumită grandoare, în pofida hainelor şi coafurii simple ale modelului. Femeia este Mona Lisa, cunoscută şi ca La Gioconda, despre care se presupune că ar fi fost soţia lui Francesco del Giocondo, un înstărit negustor de mătase din Florenţa.

Surâsul Mona Lisei

Leonardo Da Vinci (15 aprilie 1452, Anchiano/Vinci, Italia – 2 mai 1519, Cloux/Amboise, Franța) a început lucrul la acest tablou în 1503 sau 1504 şi l-a încheiat în 1519, cu puţin timp înainte de moartea sa. În august 1911, pictura Mona Lisei este furată din Muzeul Luvru de un funcţionar italian, care dorea să o returneze Italiei sale natale. În 1956, tabloul Giocondei este vandalizat de două ori şi din acel moment, pânza este protejată de un geam rezistent la gloanţe. Pictura impresionează în special prin zâmbetul misterios al modelului, ce îi subliniază feminitatea şi frumuseţea. Descoperiri recente au adus lumină asupra “secretului” surâsului Mona Lisei, înlăturând speculaţiile făcute de-a lungul timpului.

Cu gene şi sprâncene

Inginerul francez Pascal Cotte, fondator al tehnologiei Lumiere, a inventat un aparat de fotografiat pentru imagini multispectrale de o rezoluţie de 240 de megapixeli, ce foloseşte 13 lungimi de undă, de la ultraviolete la infraroşu, cu care a scanat pictura Mona Lisei.>>>>>>>>>>>>

De CLB

CRONICI,RECENZII,POLEMICI-Sorin Cavei:,,Eveniment editorial: a apărut romanul „Geamănul din oglindă “de Al.Florin Ţene”

      De curând a apăut romanul la editura NICO, din Târgu Mureş, cu o prefaţă de Mariana Cristescu, lector fiind poetul Nicolae Băciuţ, romanul “Geamănul din oglindă “ de Al.Florin Ţene.
    Acesta este o sinteză a romanelor ”Chipul din oglindă “,  “Insula viscolului “, “ Orbul din Muzeul Satului “, mai bine zis şi a artei sale narative, în care se regăseşte, condensată, întreaga splendoare barocă a imaginaţiei, dar şi a realităţii trăite de autor.
   Prozatorul, ajuns la a 50 carte publicată, (poezie, eseuri, proză onirică, critică literară, etc.), pare un renascentist revoluţionar, cu voluptăţi  şirete pentru realităţi trăite şi pline de miez, un erudit cu viziuni neoplatonice, un degustător rafinat al scenelor reale pe care le redescoperă în viaţa sa. Noica, citat de Mariana Cristescu în “În loc de prefaţă “ spunea: “Pentru Stendhal, un roman –e o oglindă care se plimbă pe stradă-Poate să fie aşa pentru un roman, darn u e pentru o filosofie. Mă gândesc, chiar, la un mit în genul lui Wilde, mitul oglinzii:-Ce frumoasă e lumea, şi-a spus spiritul într-o zi. Mă voi face cât mai impersonal, mă voi dizolva şi aşterne ca o apă limpede şi liniştită, voi fi numai aşteptare; întocmai unei oglinzi, iar lumea se va reflecta în mine aşa cum este ea-. Din ziua aceea spiritul n-a mai văzut nimic. “
    Romanul lui Al.Florin Ţene este interesant şi incitant, prin confesiunea autorului, prin introspecţia raportată la trecutul societăţii comuniste care a dat înapoi societatea românească cu o sută de ani. Autorul acestui roman este printre puţinii creatori de şcoală nouă care n-au devenit prizionierii unei singure formule epice, asimilând, cu un talent deosebit, atât experienţa intertextualităţii, cât şi stilul  faulknerian ori minuţia cehoviană în descrierea platitudinii existenţiale, împletită cu realismul crud.
     Marianei Cristescu în Prefaţa la roman scrie:”Planurile se aşează într-un “anfiteatru “de terase suprapuse, străjuit de oglinzi paralele, în care, în pofida aparentului ”stufăriş “ de date, informaţii şi creaţii, povestite, citite sau recitite, de întâmplări, în prezenţa…discretă, dar atât de necesară, a soţilor, lucrurile se văd foarte bine, fiindcă Al.Florin Ţene are luciditatea de a privi în urmă “fără mânie “ şi un real talent de “ constructor“ al formelor.(… )Lentilele nu au existat şi nici nu ar fi fost importante, scriitorulş vizând fenomenul de reflecţie în sine.”
    Pentru savoarea inimitabilă şi pentru profunzimea în formă jovială pe care o degajă interferenţa stilurilor, amintirea cheamă imediat în mine acele fragmente superbe în care naratorul îşi dinamizează scepticismul prin aluzii culturale, desigur cu intenţia de a developa adevărul culturii prolecultiste şi socialiste.>>>>>>>>>>>>>>>

De CLB

Gala Premiilor Asociaţiei Jurnaliştilor şi Scriitorilor de Turism din România (AJTR), ediţia 2011

În localitatea turistică Horezu, judeţul Vâlcea, a avut loc, sâmbătă 14 ianuarie 2012, Gala Premiilor Asociaţiei Jurnaliştilor şi Scriitorilor de Turism din România (AJTR), ediţia 2011.Organizată în parteneriat cu Primăria Horezu, Gala a recompensat activitatea deosebită a unor jurnalişti, scriitori, fotografi, universitari, manageri şi profesionişti din turism.
Lista premiilor:

– Premiul pentru Reportaj – Dr Silviu Neguţ, dr Cristian Hristea, dr DoinaTătaru şi Oana Georgescu – autorii serialului “Pe urmele marilor călătorişi exploratori români“, publicat în Revista “Vacanţeşi Călătorii“;
– Premiul Unda Călătoare – Radio România Internaţional, pentru promovarea imaginii Românieiîn străinătate;
-Premiul Căutătorul de Diamante – Emilia Nicolaescu, TVR, realizatoarea emisiunii “Poveşti de istorie” ;
– Premiul Călător prin Ţara Mea – Roxana Mihai, TVR Craiova, pentru emisiunea “La pas, prin O
ltenia”;
– Premiul Fotografia fermecătoare – Cristina Nichituş-Roncea, pentru albumul foto “Precum în cer, aşa şi pe pământ”;
– Premiul Anda Raicu – Ana-Maria Păunescu, pentru reportajele despre din Jurnalul Naţional;
– Premiul Cartea Care Zideşte – Gabriela Ţigu – coordonator, Mădălina Lavinia Ţală, Adela Talpeş, John-Samad Smaranda, autorii cărţii “Resurse şi destinaţii turistice pe plan mondial”, Editura Uranus;
– Premiul Cartea care Zideşte – Dr. Vasile Glăvan, Virgil Nicula, Mihai Copeţchi, autorii cărţii “Agenţia de Turism”, Editura Pro-Universitaria;

– Premiul Cartea Care Zideşte – Aurel Gheorghilaş,pentru cartea Geografia Turismului – metode de analiză în turism”, Editura Universitară;
– Premiul Cartea Care Zideşte – Ovidiu Blag, pentru volumul “Din Cluj se vede altfel”;
– Premiul Natură şi Aventură – Dan Anghel şi Nicolae Budeancă, autorii cărţii “Alpinism şi escaladă sportivă în Cheile Turzii”;
– Premiul Luceafarul – Ticu Ion Ionescu, autorul cărţii “Cele 7 anotimpuri – poeme”, Editura Neverland;
– Premiul Tezaur – Dr. Aurelia-Felicia Stăncioiu, pentru coordonarea serialului “Destinaţii tu
ristice din România” publicat în revista “Economie teoretică şi aplicată”;
– Premiul Prietenie – dr Ilie Cristescu, editorul revistei “Deceniul 7, China-România”;
– Premiul “Limbă Noastră-i o Comoară“, dr Lucian Marina, Voivodina-Serbia, pentru promovarea limbii române, a valorilor etnofolclorice strămoşeşti;
– Premiul “În linia Întâi“ – Vadim Bacinschi, jurnalist din Odesa – Ucraina;
– Premiul Reporter în Diaspora” – Gabriela Căluţiu-Sonnenberg, pentru promovarea tradiţiilor şi valorilor culturale româneşti în revistele din diaspora;
>>>>>>>>>>>

De CLB

ÎNSEMNĂRI-Gabriela CĂLUŢIU-SONNENBERG:,,Prin Canare, pe urmele lui don Alejandro”

Mulţi români de seamă au trăit şi creat în afara graniţelor României, făcând cinste poporului nostru. Păcat că atunci când ne întreabă cineva la cine ne gândim concret, ne vin în minte doar personalităţile celebre precum Brâncuşi, Eliade, Ionescu, Cioran. Românii de vază sunt mult mai mulţi, dar, modeşti, nu se înghesuie la rampă. Un savant cu adevărat prestigios, de la naşterea căruia s-au împlinit recent o sută de ani, a trăit, ca şi noi, în Spania şi n-a fost cu nimic mai prejos decât intelectualii de marcă pomeniţi anterior. Profesorul Alexandru Ciorănescu, vestitul savant taciturn din Insulele Canare, a trăit o viaţă care  ar putea face subiectul unui roman interesant.
Am pornit la drum pe urmele reputatului profesor pe insula Tenerife. Mă contaria lipsa aproape completă de informaţii privind viaţa sa privată. Îmi doream să aflu mai multe despre omul din spatele catedrei, despre felul în care l-au cunoscut locuitorii Insulelor Canare, cetăţenii ţării sale de adopţie. Şi îmi mai doream să văd cu proprii mei ochi locurile prin care a trecut, străzile oraşului în care a trăit, natura şi oamenii cu care s-a înconjurat.
Despre Tenerife, supranumită şi „Insula Primăverii Veşnice”, se perpetuează legende potrivit cărora ar fi întruchiparea a ceea ce a mai rămas din dispăruta Atlantidă. Soarta a vrut ca, în anul 1948, în şirul naufragiaţilor istoriei care au poposit pe aceste meleaguri să se înscrie şi românul Alexandru Ciorănescu, împreună cu soţia sa, Lydia. Venise acceptând un post de lector de limba franceză, oferit de Universitatea La Laguna, una dintre cele mai vechi universităţi spaniole. Guvernul comunist din România îl destituise din funcţia de consilier cultural pe lângă Ambasada Română de la Paris, interzicând ieşirea din ţară a celor doi fii ai lor, minori. Nu ştiau pe atunci că aveau să treacă peste douăzeci de ani până la eliberarea copiilor din captivitatea abuzivă.
Născut în România în anul 1911, licenţiatul în literatură română şi franceză avea să devină un respectat filolog şi profesor, unul dintre pionierii literaturii comparate din Spania. Refugiat pe coasta Tenerifei, fugind de teribila ameninţare a dictaturilor europene interbelice şi de urmările celui De-al Doilea Război Mondial, a ales ca strategie de supravieţuire studiul unui domeniu teoretic intangibil, o disciplină intelectuală pură. I s-a dedicat cu atâta ardoare încât s-a convertit într-o figură-cheie salvatoare a patrimoniului istoric şi literar al Arhipelagului Canarelor. >>>>>>>>>>>>>>

De CLB

ÎNSEMNĂRI-Marian Dragomir:,,POVESTEA CONTINUĂ”

Povestirea este o diversitate socială, organizată artistic, de limbaje, uneori de limbi şi de voci individuale. Volumul de față are puterea de a formula un prototip al unui model de epic contemporan. Autorii încearcă să explice mecanismul visului care stârnește izvorul creației în pagini de literatură care sunt vădit reprezentative ale unui grup deja format. Lucrarea se plasează pe trei etape ale combustiei onirice epice, pornind de la asimilarea realului, prelucrarea inconştientă a percep¬ţiilor şi emanaţia simbolică, aceste elemente vor constitui  procesul de bază al epicului de analiză present in paginile volumului de fata. Povestirile prezente desemnează raportul dintre lumea narată şi cea imaginată. Aspectele definitorii ale narațiunilor pot fi definite prin întinderea textului, coordonatele textului, viziunea subiectivă, ipostaza de „homo narrativus”, subiectul, personajele, oralitatea, toate subliniază o lume discursivă care tinde spre o viziunea postmodernă.

Literatura prezentă în viziunea MARIANEI DOBRIN în “Poveste de primavera” și “Timpul Evei” este o lume de tip picaresc, în care aventurierul este naratorul. Titlurile înfățișează în relație cu lumile din care provin două viziuni ale existenței. Tiparul narativ este cel homodiegetic specific acestei formule narative, protagonistul și naratorul coincid realizându-se un pact între emițătorul și receptorul de mesaj. Nararea propriu-zisă este susținută de povești fabuloase, iar statutul picaro-ului, eul narator, este de observator, martor și participant al întâmplărilor redate. În acest mod se remarcă drept exemplu fragmentul cu impactul cel mai relevant pentru viziunea narativă: “SOARELE ne îndeamnă, ne mângăie blajin precum o alintare; îi simt privirea cum ma atinge si cum se joacă, prin părul meu, ca un ştrengar, cu razele lui.”
Demersul eseistic realizat de MARIAN DRAGOMIR este sugestiv în planul discursului referindu-se la gândire, comunicare, argumentare. Textele “Liliputani în lume” și “Poveste de aiurit nevertebrate “susține structura bazată pe introspecţie, digresiune, analepsă etc. Digresiunile  și personajele fabuloase din textul dramatic “Liliputani in lume” evidențiază un dialogul al unor voci cu valoare mitologică. Atmosfera conturată în rama narativă este dominant fantastică prin elementele temporale, spațiale, dar și prin tipul naratorului: spațiul închis și protector al camerei, naratorul care enunță la persoana întâi într-o perspectivă subiectivă.>>>>>>>>>>>>>

De CLB

POEZIE-Elena Armenescu:,,CONFESIUNE”

Vreau sa-ți fiu ca ploaia de vară
întru neliniștea căldurii,
flăcării vii, nevăzute
când iarba din gradina oracolului
păstrează ecoul pașilor
în ospățul înțelesului
dar,
răpită de cântec, poate pier
tu smulge-mă din pietre
smulge-mă din fier

Creează-mă din nou!

Adună câte un fragment de cer
din ademenitoare, cele patru zări
râurile-ți vor aduce
murmurată șoapta dulce!
De deasupra mării, culege-mi valul
știi că el este tezaurul de semne
al unei geometrii secrete
ce poate să însemne
nașterea/renașterea
zbaterea, modelarea
remodelarea
apoi mai caută prin păduri
câteva suspine tremurate

>>>>>>>>>>>>

De CLB

DEBUT-Stoian Bogdan:,,POEZII”

Renaştere

La capătul lumii
pe o piatră tocită
ascute coasa

şarpele susură
gânduri barbare
încolăcit pe sufletul
primului păcătos

nori pârjoliţi
însetaţi de pământ
fulgeră noaptea
din ochii bătrâni

obosită
încremeneşte timpul

cu mâna stângă
mângâie corbii
şi îi dezleagă
în visul final

târziu
un copil rătăcit
zâmbeşte
prin întunericul mort

>>>>>>>>>>>>

De CLB

CRONICI,RECENZII,POLEMICI-Al.Florin ŢENE:,,Poetica timpului real din transcendentul imaginar”

Volumul  de poezii primit de la scriitoarea Elisabeta Iosif, într-un moment de vibrantă manifestare culturală ce a avut loc la Bucureşti, am început să-l citesc în tren pe drumul de întoarcere spre Clujul meu drag.Văzând că abordează în versurile sale o temă ce plonjează în filosofia timpului am amânat citirea lui pentru un moment propice.
Au trecut sărbătorile, am intrat în noul an şi momentul potrivit a sosit. Volumul de poeme “Semnele Timpului “, semnat de Elisabeta Iosif, apărut la Editura Rawex Coms, 2011, Bucureşti, care se deschide cu o prefaţă  de Ştefan Lucian Mureşanu şi un “ cuvânt înainte“ de Cristina Ştefan, abordează tema timpului ca entitate a dilatării spaţiului şi perceperea acestui fenomen, de către Poet, într-o determinare contextuală, ca unitate de sens cuprins în unitatea metaforei: “Păşeşte singur printre versurile-pulbere de stele,/ Poetul. I-a cerut muntelui magica putere a sunetelor/ De la răscruci din piatră. Adăpostind verbele grele,/ Ale izvoarelor, în noaptea-mireasă din pridvorul cuvintelor. “( Era poetului).
Intuiţia metafizică e diversă în acest volum ce cuprinde 38 de poeme. Această intuiţie metafizică pe care o descoperim mai în toate poemele,  înseamnă totodată şi intuiţia existenţei în spaţiul de la limita sacrului, în care poetul îşi întreabă eul, ce îi răspunde:” Eu sunt ecoul atras de carminul luminii“.( Cine eşti tu?).Răspunsurile continuă în poeme ca semnificant transcendente.
La Elisabeta Iosif, Poetul este Dumnezeul Cuvintelor, fiindcă Acesta,( de la fizica subcoantică încoace), a devenit “sămânţa “ sau cod generic  şi  îşi preschimbă în poeziile acestui volum, potenţa subtil-energetică în ” Cuvânt“: “ Jocul Poetului -un întreg labirint creat/ Mută cuvintele. Nebuni şi destin guvernat, De verbul partidei. Se-ngrădeşte Turnul de veghe/ Pe Tabla de Şah. Nopţile-s albe. Cad zilele negre…“( Jocul).
Poemele acestui volum posedă o “ auto“- conştiinţă paradisiac-infernală, ele reflectă o amintire ontologică, o amintire a autoscopiei Fiinţei în dialog cu Timpul. Poetul evită să intre  direct în exprimarea adevărului ontologic, egal cu “aproape identic”, apelând la metaforă, care stabileşte ”echivalentul  ”Sunt triunghiul cu vârful în Cerc/ Străpung până la tine Infinitul/ Spre Timpul Magic. Mai încerc/ Perfecţiunea tainică. Fecund e spiritual.“( Dialog cu timpul).>>>>>>>>>>>>>

De CLB

CRONICI,RECENZII,POLEMICI-Elena Buică:”CEASUL DE TAINĂ” AL PICTORULUI MIHAI TEODOR OLTEANU

Anul acesta, 2011, Moş Crăciun ne-a adus din România un dar deosebit nouă, românilor srtămutaţi în Canada. A poposit în mai multe locuri, dar a ajuns şi într-o localitate nu departe de Toronto, în Oshawa, 261 Bloor Street East, la biserica românilor „Sfantul Ştefan cel Mare”. După Sfânta slujbă, din tolba sa, cu ajutorul preacuviosului preot Petre Busuioc, a pus pe pereţii spaţiului destinat acţiunilor social-culturale minunatele tablouri ale cunoscutului pictor timişorean Mihai Teodor Olteanu, creaţii care fac parte din ciclul „Ceas de taină” şi sunt închinate sărbătoririi naşterii Mântuitorului. Moşul a fost generos, fiindcă expoziţia va rămâne timp de o lună. M-am pregătit şi eu cum se cuvine ca să fiu prezentă la vernisaj.
Prima cunoştinţă cu pictorul a fost, aşa cum se întâmplă adeseori în zilele de acum, pe internet. M-am uitat întâi la fotografie şi am zis: „sunt mulţumită, arată a fi om bun care uită de sine.” Apoi am citit câteva rânduri în care îşi făcea prezentarea şi m-am oprit de câteva ori ca să se aşeze mai bine cele citite şi am reflectat: „Din rândurile lui transpare inteligenţa încărcată de spirit şi cultură, care va să zică, pe lângă pictură, i-a stat în apropiere şi cartea.”
Am citit apoi mai mult şi aşa am aflat că pictorul Mihai Teodor Olteanu, este supranumit şi Pictorul Revoluţiei de la Timişoara şi gândul m-a trimis imediat la faptul că artistul, nu numai că a intuit bine că arta şi artistul nu pot fi rupte de complexul vieţii sociale, dar s-a implicat cu toată fiinţa sa. Revoluţia din Timişoara i-a marcat viaţa şi opera. În primele zile ale libertăţii Timişoarei, a pictat în faţa Catedralei o poartă din icoane, ca un altar sub cerul liber pentru a-i mulţumi lui Dumnezeu pentru izbânda în lupta lor. Şi pentru că pictorul trăieşte dăruindu-se semenilor săi şi prea puţin pentru el, multe din tablourile sale au destinaţie caritabilă.>>>>>>>>>>>>>

De CLB

Elisabeta IOSIF: 2012 „ ANUL CARAGIALE””

Se împlinesc 100 de ani de la moartea celui mai mare creator de tipuri, de personaje  în dramaturgia română, Ion Luca CARAGIALE  fiind situat printre  marii comediografi ai lumii şi printre posesorii unor portrete, caricaturi realizate de cei mai mari artişti plastici de talie mondială, “Colecţia Caragiale” însumând 3000 de lucrări.
În primul deceniu al secolului trecut, un juriu format la Teatrul Naţional Bucureşti din  care făceau parte Vasile Alecsandri, B. P. Haşdeu, Titu Maiorescu , Grigore Ventura şi V. A. Ureche îl premiază pentru piesele sale    D-ale carnavalului, O noapte  furtunoasă şi Năpasta. Să ne amintim, că se luptase cu editorii pentru respectarea în Năpasta a  textului integral, a ortografiei şi a punctuaţiei.
La sărbătorirea a 25 de ani de activitate literară (1901) prietenii  i-au oferit : o călimară de bronz, un ceasornic de buzunar, o pană de argint şi un tablou pictat de I.V. Voinescu,  tipărindu-se un număr festiv de revistă, unic, pe 8 pagini, cu titlul “CARAGIALE”, în care erau texte şi poezii semnate de aceştia.
A mai fost un moment de sărbătoare,  la împlinirea a 60 de ani de la naştere(1912), răspunzând urărilor făcute de prieteni cu câteva rânduri semnificative :“ Trăiască frumoasa şi cumintea limbă românească. Fie în veci păstrată cu sfiinţenie această scumpă carte-de boerie- a unui neam călit la focul atâtor încercări de pierzanie.”
Acest geniu al creării situaţiilor dramatice şi al limbajului din unghiul comicului , aflat printre marii comediografi ai lumii, devine membru post mortem al Academiei Române.
Deşi s-a încercat de-a lungul anilor să se realizeze un “Festival Caragiale”, acesta există doar pe internet. Ce va oferi anul 2012, “Anul Caragiale”?! Sper să nu devină o întrebare retorică.
Nicolae IORGA spunea “unde dezbină legea, uneşte cartea, lumina”. Fie ca lumina cărţii lui Caragiale să ne unească într-un acelaşi gând!

De CLB

CONCURS-Festivalul Naţional de Poezie şi Epigrame „Ion Budai Deleanu” Ediţia a-II-a, Geoagiu, 31.08-02.09.2012

Regulamentul Festivalului Național de Poezie
„Ion Budai Deleanu” Ediția a-II-a,Geoagiu,31.08-02.09.2012

Cenaclul Literar„Ion Budai Deleanu”din Geoagiu împreună cu Cenaclul Epigramiștilor Olteni,Liga Scriitorilor din România, Asociația Scriitorilor din Județul Hunedoara și Asociația Florema Design din Orăștie organizează în perioada 31.08-02.09.2012 cea de-a doua ediție a Festivalului Național de Poezie„Ion Budai Deleanu”.

Se vor trimite un număr de trei poezii cu temă liberă.

Comisia de juriuzare va fi alcătuită din trei membri care  se vor stabili ulterior.
Se vor acorda următoarele premii:
•    Premiul I
•    Premiul II
•    Premiul III
•    Mențiunea I
•    Mențiunea a II-a
•    Mențiunea a III-a
Juriul și organizatorii vor acorda și premii speciale.

Perioada de înscriere:20.01.2012-20.07.2012,data poștei.

Textele trimise,nu trebuie să fi fost publicate până la data premierii,01.09.2012.

Poeziile se vor trimite în trei exemplare tehnoredactate computerizat,însoțite de un motto.
În alt plic separat se vor trece datele participanților:Nume și prenume;Adresa exactă:localitatea,strada,numărul,blocul,scara,etajul,apartamentul,județul,codul poștal,numărul de telefon,faxul,e-mailul. >>>>>>>>>>>>>

De CLB

CRONICI,RECENZII,POLEMICI-Al.Florin ŢENE: Artur Silvestri -,,Universul lecturilor fericite”

Prin generozitatea doamnei Mariana Brăescu Silvestri am primit volumul “Universul lecturilor fericite( Critică literară ) “, de Artur Silvestri, care prin trecerea în eternitate, cărţile sale au intrat în rândul  operelor clasice.
Apărută la Editura Carpathia, 2011, cartea se deschide cu un cuvânt înainte, intitulat, ”A fost un proiect, a rămas un vis “, de Mariana Brăescu Silvestri, şi o prefaţă “Explicaţii la o carte, “ de Teodora Mîndru, conţine 49 de studii despre diferiţi autori şi evenimente literare, publicate de-alungul anilor de Artur Silvestri în diferite reviste literare, Index nominal şi Lista revistelor în care a publicat autorul acestui volum.În puţinii ani dedicaţi criticii literare ”însumând 17 ani de critică literară “, aşa cum ne informează autoarea prefaţei, critical literar de care facem vorbire a publicat aceste articole în 35 de reviste şi periodice româneşti între anii 1972-1989, şi în două reviste în limbi străine.
Citind cu creionu în mână această carte mi-am adus aminte de ce zicea Lucian Blaga:”Conştiinţa noastră nu ne aprobă, dar ne este oricum prieten. Din contră, subconştientul nostru se comportă de multe ori ca şi cum ar avea un tratat de alianţă cu adversarii noştri “.
Abordând operele marilor scriitori români, cum ar fi:Gheorghe Asachi, George Bacovia, Eminescu, C.Dobrogeanu Gherea, George Călinescu, Nicolae Labiş, Al.Odobescu, Hortensia Papadat-Bengescu, Dimitrie Stelaru, Dragoş Vrânceanu, etc, Artur Silvestri îşi arată “sinceritatea ştiinţifică “, pe care autorul o consideră a fi esenţa substanţei adevărată a literaturii române. În cazul lui George Călinescu, mentorul său, după cum scrie în prefaţă Teodora Mîndru, criticul evadează din sfera teoriei, consacrându-se, aşa cum o face la mai toţii autori cuprinşi în această carte, istoriei literare de tip călinescian, animat atât de istoriografie, dar şi de explicaţiile antropologice din literatură.
În “Portret de critic tânăr Eugen Lovinescu “ Artur Silvestri citeşte opera acestuia prin perspectiva documentului, în marginea căruia construieşte ipoteze critice, aşa cum o face în cele două articole dedicate autorului celor două tomuri despre Maiorescu, apărute în 1940.
Factologia articolelor cuprinse în acest volum, intitulat metaforic ”Universul lecturilor fericite“, este bine coordonată, evocările au nerv, iar detaliul biografic, acolo unde este, e proiectat rapid în scenariul epic.Opera e analizată per regressum, cum o face în “Morala unui portret C. Dobrogeanu-Gherea “, relaţionată cu aventura biografică, în contextual istoric dat.>>>>>>>>>>>>

De CLB

Maria Niculescu:,,EFERVESCENŢA ZILEI MĂ INUNDĂ”

Privirile-mi se pierd în depărtare,
Efluvii de lumină, blond alint,
Tăcut pătrund prin ramuri verzi de mint,
Răsfrângeri moi se-nalţă iar spre soare.
Efervescenţa zilei mă inundă
Şi viaţa îmi deschide noi fereşti,
E minunat de poţi să săvârşeşti
Rămânerea în lumea ce abundă.
Blândeţea Ta, blândeţea sorţii mele
Au împlinit fiinţa-mi, sunt uimit!
Născând, un vis zbură, senin, spre stele.

De CLB