Anunțuri
De CLB

Elisabeta IOSIF:,,MARTIE – SIMBOL ŞI SĂRBĂTOARE”

„În fărâmiturile rămase dintr-un foarte îndepărtat  *banchet al zeilor,* sărbătoarea este în acelaşi timp punte, buclă şi vârtej” –  Constantin Noica

Vârtejul lunii martie –parafrazându-l pe Noica- îl face planeta ce o patronează – Marte. In astrologie ea înseamnă energie, voinţă, ardoare. Dar cred că puntea făcută de la iarnă la primăvară i-a dat acea agresivitate  pentru a depăşi vremea rea şi de aici, tensiunea sub care veghează asupra renaşterii primăvăratice a naturii, considerându-se astfel  Marte în mitologie, un zeu al războiului. Martie însă este legat de la început, de şnurul roşu-alb al Mărţişorului , motiv ornamental,de fapt o „funie a anului” cum l-a numit cercetătorul Ion Ghinoiu, fiindcă împleteşte cele două anotimpuri de bază: iarna şi vara. Mărţişorul rămâne pentru totdeauna tradiţional   la 1 Martie iar şnurul din cele două fire colorate, răsucite, simbolizează iarna şi vara, mărţişorul la noi ţinând de tradiţia Dochiei. Tot atât de adevărat e obiceiul, ca el să se sărbătorească în unele zone la apariţia pe cer a Lunii noi în timpul lunii Martie. Toate tradiţiile despre Dochia întăresc ideea că românii au avut întotdeauna un an structurat pe eterna opoziţie a contrariilor:  lumină – întuneric, iarnă-vară, cald -frig, fertilitate-sterilitate, viaţă-moarte.

Şi revenind la Mărţişor el este o sărbătoare şi un obicei care simbolizează belşugul şi păstrarea frumuseţii de-a lungul anului, considerându-se un cadou dăruit pentru asigurarea sănătăţii. Tradiţiile arhaice ne furnizează, de altfel, repere în ceea ce priveşte capacitatea purtării mărţişorului, în funcţie de zona geografică , mai multe sau mai puţine zile, având o capacitate magică şi asupra naturii.

Aşa reprezintă şi Echinocţiul o sărbătoare, un moment magic al anului, constituind şi un fenomen important al naturii, marcând clipa când ziua este egală cu noaptea, în jur de 21 martie. Momentul echinocţiului este celebrat şi cu un ritual al focului. De  fapt, incendierea pământului înainte de a fi însămânţat perpetuează acest mit.  La alte popoare, de pildă în Irlanda simbolismul este solar. Este Paştele păgânilor. Hinduşii consideră ritualul focului fundamental, simbolizând, după Pierre Grison, focurile lumilor: terestră, intermediară şi  cerească, adică, focul obişnuit, trăsnetul şi soarele. >>>>>>>>>>>>>

De CLB

Marian DRAGOMIR:,,Lirica erotică la Mihai Eminescu și Nichita Stănescu”

Exegeţii romani, în decursul istoriei literare, nu au făcut o comparație directă între Nichita Stănescu şi Mihai Eminescu. Unul dintre motivele pentru care aceasta comparative nu a devenit viabilă s-ar datora faptului că autorul Necuvintelor ar putea fi considerat un reper fundamental în constituirea poeziei naţionale. Într-adevăr, s-au afirmat despre Nichita Stănescu multe cuvinte de elogiu, cum că ar fi un geniu, dar un geniu care a devenit, în decursul timpului, inaccesibil maselor de oameni. Aceasta viziune asupra poetului şi raportarea sa la Mihai Eminescu pare, în cele mai multe cazuri, o exagerare sau o ireverenţă. Titlul de cel mai valoros poet, după Eminescu, a fost atribuit lui Tudor Arghezi, uneori lui Lucian Blaga, George Bacovia sau Ion Barbu, adică literatura interbelică. Nichita Stănescu este văzut, în cele mai multe cazuri, ca fiind cel mai valoros poet roman de după război.

Nichita Stănescu, prin opera sa, iese din raza influenţei exercitate de Eminescu. Sensul iubirii, apărut în anul 1960, este considerat de către unii critici ca fiind momentul în care poezia modernă scapă de sub influenţa eminesciana. Pentru a marca această victorie, Nichita Stănescu a inclus în volumul sau de debut un poem, ce poartă acelaşi titlu cu un poem scris de Mihai Eminescu la 17 ani: O călătorie în zori. În această carte există şi o dedicaţie lui Eminescu tânăr. În poezia lui Nichita Stănescu nu apare nici un element comun cu poezia lui Eminescu, acesta scriindu-şi poemul sub influenţa pe care a avut-o asupra spiritului său Dimitrie Bolintineanu şi Vasile Alecsandri, poemul sau oferindu-ne un cadru idilic, convenţional:

“Pe câmp se văd două fiinţe uşoare

                  Saltânde pe-un cal,

Pe care le-ncinge de fluturată-n boare

                   Subţire voal;[1]


[1] Mihai Eminescu, Poezii, Ed. Mineva, Buc, 1996, p 14

De CLB

George ROCA:,,CRĂIASA FLORILOR”

(Lianei)

Ochii tăi tainic univers,

Ca două flori de albastrele,

Obraji-ţi proaspeţi – doi bujori,

În păr ţi-am împletit viorele.

.

Pe la urechi ţi-am atârnat

Buchete mici de lăcrămioare

Şi maci pe buze eu ţi-am pus,

Eterna dulce sărutare.

.

Pe sânii-ţi proaspeţi de fecioară

Am pus doi crini, sub braţ zorele,

Pe pântece inimi din frezii

Însăgetate cu lalele.

>>>>>>>>>>>>>>

De CLB

Dorrina Sisu:,,Verbul vinului roșu”

zidul are mâini în formă de cerc
cifrele pe care le adori au înghețat
mă strânge glezna pe care o sărutai în fiecare noapte cu lună plină
mă strânge gândul că vine o zi fără privirea ta
iar șerpii nu mai găsesc gura mea să se încălzească

am uitat să-ți povestesc de poduri și de ape tulburi
de vinul roșu așezat lângă declarațiile tale
lipsește un verb la prezent
ești plin de secrete
misterul acestei poezii se află dincolo de mine
stă așezat în mijlocul scenei
actorii privitori nu aud tropotul dansului
pentru că tu m-ai înfășurat cu ierburi otrăvitoare
mai rămâi puțin să-mi povestești ideologii concrete
care se fac ghem în cercurile zidurilor

De CLB

Gabriela Căluţiu Sonnenberg:,,Munţii Făgăraşi, pentru că există!”

               În adolescenţă, expediţiile montane erau un fel de catalizator. Funcţionau pe post de ventil pentru stresul acumulat pe la examene şi şcoli. Au rămas şi astăzi un magnet, chiar dacă mai nou îi caut prin alte locuri, peste mări şi ţări. Cu toate acestea, Munţii Făgăraşi continuă să-mi taie răsuflarea, ori de câte ori zăresc conturul lor crestat profilându-se la orizont.

            Pentru mine, munţii au fost dintotdeauna o componentă firească a vieţii de zi cu zi. Crescută la poalele paralelipipedicului Suru, obişnuiam încă din pruncie să ies la iarbă verde în imediata lui vecinătate, pe valea Moaşei. Înconjurată de veri şi verişoare mai mari, eu, mezina răsfăţată, am prins spielul la tot felul de trucuri pe care poate alţii le-au învăţat abia mai târziu.

            La cabana Suru cred că m-a dus mama încă de la vârste preşcolare. Drumul într-acolo l-am cunoscut aproape pe derost, cu şipotele şi izvoarele cu adăpătoare, cu tăietura din care adunam zmeură, atenţi la fiecare zgomot ce putea anunţa venirea ursului. Nu uit pantele line pe care ne rostogoleam spre vale, mestecenii de care ne aninam ca să ne „dăm huţa” sau ritualul spălatului pe dinţi cu cărbunele scârţâitor din vreo vatră stinsă, care ne făcea gingiile negre, ca la vampiri.

            La paisprezece ani, după admiterea la liceu, vegheată de sora mea mai mare, am promovat întâia ascensiune pe crestele extreme ale Făgăraşilor (Negoiu şi Modoveanu). A fost ca o revelaţie! Atunci am înţeles tâlcul răspunsului lui Sir Edmund Hilary la întrebarea „de ce se încăpăţânează omul să escaladeze Everestul?”. „Pentru că există”, fireşte, cum de nu mă gândisem deja? Simţeam şi eu la fel, chiar dacă „muntele nostru” era dimensionat mai mic, după chipul şi asemănarea puterilor noastre.

            Îmi amintesc urcuşul ca pe un drum iniţiatic, într-o încrâncenată luptă cu propriile mele limite. M-a marcat amestecul de îndârjire şi renunţare, momentele de îndoială, când eram convinsă că nu mai pot face niciun pas înainte. >>>>>>>>>>>>

De CLB

Elisabeta IOSIF:,,VESTITORII”

Un Vers se-agaţă-n lună

Şi îl trimit ecou în emisfera ta.

Icoană iluzorie pe pânza vremii…

Cuprins în foc de har,

Răsare în oglindă.

Fereastră între pământ şi cer,

Cuvintele se-ntorc

Lumină şi iconostas…

Zeiţa lui Homer trece

Prin degete trandafirii

Dimineţi grăbite de Venus.

Tresare un Luceafăr,

Prin versul meu, fecioară.

O stea se-mbujorează-n primăvară…

Căzând în Echinocțiu,

Aprinde-n zori cununa Poetului din vers…

Februarie,2012

De CLB

CĂRȚI NOI-DANAELA:,,IZVORUL IUBIRII (3) INOROGII ŞI FRAGILITATEA GINGĂŞIEI”

DANAELA, Izvorul iubirii

Editura Sărbătoare Publications

Sydney, Australia, 2011, 140 pagini

ISBN 978-0-9807337-7-8

 

Inorogii

Frânturi de gând prind trup din ceaţa amintirilor. Acelaşi cutremur al fiinţei, atât de cunoscut, prin care porţi se deschid, pătrunzând în lumile visurilor. De câteva nopţi, încerc să îl las să fie deplin, dar de fiecare dată, izbucnesc într­un plâns care nu conteneşte decât când ceva se rupe înlăuntrul meu. Dimensiunile se întrepătrund, încât nu mai ştiu unde sunt.

INOROGUL alb şi maiestos, blând ca toate şoaptele doinelor noastre, mirosind a văzduh de primăvară cu liliac şi lăcrămioare, a iarbă fragedă cu picături de rouă. În a lui coamă aş fi vrut să-­mi afund obrazul, să-­i cuprind grumazul cu braţele, într-­o caldă îmbrăţişare. Am recitit legendele cu Inorogi. Dintru început cu Adam şi a lui Evă, cu fecioare, cu împăraţi, cu Maica. În toate religiile lumii apare El.

Şi mi-­e dor, cu fiecare ceas mi-­e tot mai dor de el. Ştiam că au existat herghelii de inorogi pe pământ, că oamenii erau vindecaţi de ei, de LACRIMILE lor. Se culcau în iarbă şi adormeau. Iar inorogii veneau la ei şi picurau lacrimi de iubire deasupra capetelor lor, iar aceştia, când se trezeau, erau vindecaţi.

Dar unii au înţeles că, dacă te ungi cu praf de corn de inorog, ai puteri magice, poţi stăpâni lumea, poţi avea totul, şi atunci a început masacrul. Până au rămas doar doi: el şi ea. Iar ei au fost luaţi şi duşi în alt cer. Sau poate că oamenii au căzut în altul, din cauza răutăţilor. Aşa a mai dispărut o şansă a veşniciei. Aşa se face că omul a ales în locul nemuririi, mărirea vremelnică.>>>>>>>>>>>>

De CLB

Ioana STUPARU:,,Darul ochilor”

Nu plângeţi 

şi nici nu mă strigaţi

să mai rămân

.

e rândul meu

să trec hotarul

singur la fel cum am venit

.

voi locui   

pe un petec de cer

cât lumina ochilor mei

.

minunaţi-vă iată

în ochii mei s-a pogorât

divină strălucire

.

petec de cer

dăruit sufletului

doritor de înălţare

 

De CLB

George ROCA:,,INTERVIU CU PAŞCU BALACI – POET, ESEIST, DRAMATURG ”

George ROCA: Domnule Paşcu Balaci, sunteţi un om de litere de excepţie, scriitor, jurnalist, poet, dramaturg, membru al Uniunii Scriitorilor din România, preşedintele cenaclului „Barbu Ştefănescu Delavrancea” al Baroului Bihor şi de asemenea, un renumit avocat orădean. Cum reuşiţi să vă împărţiţi timpul între atâtea activităţi?

Paşcu BALACI: Timpul ca şi spaţiul este infinit şi ne ajunge la toţi. Şi îmi ajunge şi mie ca să îl drămuiesc în tot atâtea părţi ca să fac față cu succes îndatoririlor mele de avocat şi scriitor. Timpul de reflecţie, de plimbare, de lectură, de scris este cel din perioada weekend-urilor. Acum suntem liberi şi sâmbăta şi duminica. Pe timpul lui Ceauşescu se lucra şi sâmbăta, era mai puţin timp pe care să-l consacri lecturii şi scrisului. Bineînţeles, ca pentru scris îţi trebuie o anume dispoziţie, dar nu neapărat să cazi în transă. Ai nevoie de sănătate, linişte, de mulţumire sufletească, de cineva apropiat, de prieteni, de familie, ca să te poţi aduna. Căci a scrie reclama un efort intelectual de excepţie. Şi nu poţi scrie incontinuu ca un automat. Ai nevoie de pauze, să te reîncarci sufleteşte. Nu poţi menţine arcul mereu încordat, pentru că se rupe. De aceea, este indicat să te descurci cu problema împărţirii timpului. După ce scriu, obişnuiesc să fac grădinărit, asta mă odihneşte… Deci împletirea muncii intelectuale cu cea fizică este cea mai bună soluţie pentru un scriitor. Te menţine în formă.

Cine se plânge că nu are timp, de fapt, nu are priceperea de a-şi drămui timpul, de a evita contactele neplăcute, inutile, sterpe. Iar cu hoţii de timp… am devenit necruţător! Sunt un fel de indivizi care îţi fură timpul, pur şi simplu şi care au impresia că îţi fac un mare bine, ţinându-te de vorbă. La telefon, sunt laconic, nu-mi place să vorbesc, vorbesc destul în instanţă unde este necesar să faci asta ca să câştigi procesul. Dar, în rest! Non multa, sed multum! Trebuie să vorbeşti cât mai puţin şi cât mai cu folos, dar mai ales, trebuie să ai ştiinţă de a-i ascultă pe alţii. De aia ai două urechi şi o singură gura şi nu invers! >>>>>>>>>>>>>>

De CLB

Al.Florin ŢENE:,,Poetica timpului real din transcendentul imaginar”

   Volumul  de poezii primit de la scriitoarea Elisabeta Iosif, într-un moment de vibrantă manifestare cultural ce a avut loc la Bucureşti, am început să-l citesc în tren pe drumul de întoarcere spre Clujul meu drag.Văzând că abordează în versurile sale o temă ce plonjează în filosofia timpului am amânat citirea lui pentru un moment propice.
    Au trecut sărbătorile, am intrat în noul an şi momentul potrivit a sosit. Volumul de poeme “Semnele Timpului “, semnat de Elisabeta Iosif, apărut la Editura Rawex Coms, 2011, Bucureşti, care se deschide cu o prefaţă  de Ştefan Lucian Mureşanu şi un “ cuvânt înainte“ de Cristina Ştefan, abordează tema timpului ca entitate a dilatării spaţiului şi perceperea acestui fenomen, de către Poet, într-o determinare contextuală, ca unitate de sens cuprins în unitatea metaforei: “Păşeşte singur printre versurile-pulbere de stele,/ Poetul. I-a cerut muntelui magica putere a sunetelor/ De la răscruci din piatră. Adăpostind verbele grele,/ Ale izvoarelor, în noaptea-mireasă din pridvorul cuvintelor. “( Era poetului).
    Intuiţia metafizică e diversă în acest volum ce cuprinde 38 de poeme. Această intuiţie metafizică pe care o descoperim mai în toate poemele,  înseamnă totodată şi intuiţia existenţei în spaţiul de la limita sacrului, în care poetul îşi întreabă eul, ce îi răspunde:” Eu sunt ecoul atras de carminul luminii“.( Cine eşti tu?).Răspunsurile continuă în poeme ca semnificant transcendente.
    La Elisabeta Iosif, Poetul este Dumnezeul Cuvintelor, fiindcă Acesta,( de la fizica subcoantică încoace), a devenit “sămânţa “ sau cod generic  şi  îşi preschimbă în poeziile acestui volum, potenţa subtil-energetică în ” Cuvânt“: “ Jocul Poetului -un întreg labirint creat/ Mută cuvintele. Nebuni şi destin guvernat, De verbul partidei. Se-ngrădeşte Turnul de veghe/ Pe Tabla de Şah. Nopţile-s albe. Cad zilele negre…“( Jocul).>>>>>>>>>>>>>>

De CLB

Elena Armenescu:,,Aminteşte-ţi!”

Rătăcitori

Printre verticalele pinilor şi molizilor

Fantasticei, fabuloasei, ninsei păduri

Prăbuşiţi printre aştrii coborâţi

Peste frunţile noastre

Peste palmele mele fierbinţi

Căutându-te oarbe prin galaxie

………..

Aminteşte-ţi!

 

Planul înclinat, leagăn al gestului

Tatuând sângele cu neuitarea

Gândul colindând în cercuri, în spirale

Străbătând obscure constelaţii

De la margine la centru

Centrul devenind margine

Magnetizându-ne,

Timpul oprind,

Aducându-ne totuşi aminte ades

Că vremea trece

Clipa se mută dincolo de înţeles.

>>>>>>>>>>>>

De CLB

Elena BUICĂ:,,NEVOIA DE SCHIMBARE”

Este o dorinţă absolut naturală să faci din când în când schimbări în viaţa ta, mai ales la început de an, să faci o reevaluare a propriilor valori şi a ceea ce ai mai important în viaţa. Schimbăm stilul de viaţă, dieta, mentalităţile, raportul cu ceilalţi semeni, valorile, idealurile. A trăi, înseamnă a schimba. Schimbarea e motorul vieţii care o trage înainte, o reîmprospătează şi o dinamizează, ne ţine mai aproape de anii tinereţii. E un ajutor pentru adaptabilitate şi schimbările sociale, în tehnică şi informaţiile care se petrec rapid sub ochii noştri. Într-o lume dinamică şi în continuă schimbare, se impune să ţinem ritmul prin prefacerile asumate. Pe noi, cei cu rădăcinile în altă ţară, ne mână de la spate mai aprig nevoia schimbării atat de necesară adaptării noului mediu. Uneori o schimbare în viaţa noastră poate face minuni, mai ales când suntem stresaţi, când ne apasă anxietatea, vinovăţia, diverse fobii, depresii, traume emoţionale sau când este scăzut respectul de sine, (self-esteem). Nevoia de schimbare îşi găseşte ecou în discursul lăuntric al omului. Întoarcerea către sine este o redobândire a propriei identităţi. Sunt nevoi exterioare, dar şi interioare, schimbarea unor repere, a valorilor şi principiilor. Cheia înaintării în viaţă, este în mâinile noastre, este schimbarea şi împlinirea prin căutare. Albert Einstein spunea: “Lumea pe care am creat-o este produsul felului în care gândim. Avem nevoie de un nou mod de a gândi. Avem nevoie de o nouă inteligenţă”.
Cu toate acestea, nu este prea uşor să acceptam schimbarea. Asta înseamnă să renunţi, să jertfeşti, să dărâmi şi să înalţi reclădind. Ne trebuie un anumit curaj pentru a porni spre înainte fără teamă, să schimbăm înţelesurile care ne-au mobilat gândurile şi simţirile şi să descoperm noi adevăruri.
>>>>>>>>>>>>>

De CLB

Adrian Botez-OUROBOROS-UL, DE PE „DRUMUL TOIAGULUI”: „Pe masa de operaţie”, de CONSTANTIN STANCU

De mulţi ani, admiram (aproape extatic – pentru că autorul este un şlefuitor desăvârşit al Verbului Orfic…precum Spinoza, care şlefuia lentile, pentru Re-iniţierea Orbilor Lumii!) scânteierile lirice din poemele lui Constantin Stancu…: Fructul oprit, Păsările plâng cu aripi, A privi cu ochiul inimii, Pomul cu scribi…

…Când am primit, de la Haţeg, o carte de proză (cu aspect de roman) din partea domniei sale, autorul sus-zis – prejudecăţile mele (cu totul ruşinoase!) au şi scos capul, obraznice, degrabă, la suprafaţă (mai ales că eu fac alergie la cam toate cărţile premiate, din ultima vreme… – …pentru că, zdrobitoarea lor majoritate, reflectă gradul de rudenie sau amiciţie al autorului, cu vreo autoritate municipală, ceea ce n-are nimic de-a face cu esteticul!): „Eh, nu poate atinge, nici măcar râvni – Desăvârşirea, umblând după doi iepuri, deodată…!

…Tot ce pot să vă mărturisesc este că, după ce am deschis volumul „Pe masa de operaţie” (Editura Rafet, 2011 – premiul „Octavian Moşoiu”, al Festivalului Internaţional „Titel Constantinescu”, ediţia a IV-a, Rm. Sărat, 2011 – acordat de Asociaţia „Renaşterea râmniceană” – preşedinte Constantin Marafet, cu sprijinul financiar al Consiliului Municipal Rm. Sărat şi al Asociaţiei) – nu l-am mai lăsat…, până când n-am întors pagina şi-am văzut scris: Cuprins…Nici nu am cuvinte (şi nici nu cred că există, în vreo limbă a lumii!) să exprim dezamăgirea că „s-a terminat” cartea…cât am regretat că jocul dramatic al ideilor, „montat” în Teatrul Cosmic – încetase…

…Titlul nu pare deloc îmbietor, pentru cine se opreşte la copertă… – şi nici titlurile celor 12 capitole nu sunt prea îmbietoare… – …cel mult, ciudate: Boala nevăzută, Moartea ca un fel de naştere, Ghimel, Dalet, Misterul frigului, Het, Pâinea cea de toate zilele, Visul, Lamed, Toiagul, Tau, Epistola… >>>>>>>>>>>>>>

De CLB

Gabriela Căluţiu Sonnenberg:,,Iluzia comunicării perfecte”

     Vorbind despre prietenia sa cu Nichita Stănescu, poetul Mircea Ivănescu spunea la un moment dat: „O prietenie totală şi definitivă nu se poate naşte decât în adolescenţă sau la prima tinereţe”. Aşa o prietenie am avut şi eu. Dar nu vreau să devin patetică. Oricum, încă de pe atunci, atât eu cât şi prietena mea dispreţuiam efuziunile sentimentale. Bănuiesc că genul nostru s-ar descrie astăzi cel mai bine prin cuvântul la modă „cool”.

            Nu admiteam alternative la „adevărul unic” sau vreun dubiu. Când eram convinse de ceva, deveneam implacabile. Fidelitatea faţă de prieteni sau faţă de  principii ne era mai presus de orice. Singurul păcat pe care îl pot găsi acestei neclintiri lăudabile este teama surdă de a nu ne sacrifica din greşeală vreunei cauze care să nu ne fi meritat. Aveam optsprezece ani…

            Prietena mea era plămădită din aluatul din care, prin nebăgare de seamă, se poate forma un erou sau un terorist. Mergea până la capăt, indiferent de repercursiuni, nimic nu ar mai fi putut să o oprească. Tocmai această „totală disponibilitate şi totală acceptare a oricăror condiţii şi a oricăror situaţii” – folosesc iar cuvintele poetului Ivănescu – îmi inspira uneori teamă.

             Într-o noapte de vară, fiind în vizită la ea acasă, am stat tihnit la taclale, admirând de la balconul apartamentului luminile oraşului. Poveştile noastre se axau pe atunci pe teme din timp şi spaţiu. Îmi pare rău acum că nu am reţinut ceva concret, dar ştiu sigur că nu vorbeam despre colegi sau materii. Ne preocupau mai degrabă discuţiile filozofice, contradictoriul sau absurdul, gen „ce-ai lua cu tine de-ar fi să faci zilnic naveta între cer şi pământ” – cum zicea Marin Sorescu. Nu lipseau întrebările despre destin, metodele de a interveni asupra lui sau chiar de a dirija gândurile de la distanţă, suferinţa ontrică, civilizaţia culpei şi alte idei filozofice pe care le tratam cam superficial. Cu mintea mea de azi realizez că ne exersam logica, apelând fără să ştim la metoda teză-antiteză-sinteză. Ne formam propriul nostru schelet de concepte şi, implicit şi din păcate, şi o bază solidă de prejudecăţi. >>>>>>>>>>>>>>

De CLB

George ROCA prezintă: ECOURI LA O CARTE DE… DESCĂTUŞĂRI LIRICE

Georgeta Minodora Resteman

„Descătuşări – Fărâme de azimă” (versuri vechi şi noi), 272 pagini

Editura „Armonii culturale”,

Adjud, 2011

Adrian MUNTEANU: Despre tinereţea poeziei

 

Dacă mă credeţi, nu ştiu câte primăveri şi câte toamne a adunat Georgeta Resteman în prea des evocatul nostru calendar de o viaţă. Bănuiesc doar că destule. Dar ce importanţă are? Pentru cel ce a decis să-şi asume şi o vibraţie lirică, poezia este o stare de spirit a tinereţii perpetue.

Georgeta Resteman îmi aduce aminte că poezia este şi starea modestiei neviciate şi nevitriolate de cenuşa orelor. Pentru că ea este crenelul de pe care se poate arunca balastul expresiei fără vlagă, fără originalitate şi impersonală. Cu o asemenea conştiinţă, poezia scrisă, la debut sau la final de carieră, poate prezenta garanţia drumului corect şi nuanţat pe care se plasează şi îşi asumă destăinuiri marcate de sinceritate. Ca în această strofă: „Eu sunt doar o novice călătoare/ Prin lanul poeziei nesfârşit,/ De dragoste de semeni născătoare/ În nefirescul lumii labirint”. Cu alte cuvinte, întrupări evocând lumina şi taina înfiorată a clipelor.

Este un prim nivel, peste care se pot aşeza, în tihnă, potrivit cu truda creatoarei, cu lecturile pe care le va acumula, cu echilibrul pe care va reuşi să-l instituie între planuri, cu capacităţile de sublimare, cu înţelegerea adâncă a adevărului că poezia este sugestie şi nu rostire „lăcrămoasă”, toate victoriile lirice pe care noi, cei ce vom mai rămâne pe baricade, avem tot timpul să le aşteptăm.

>>>>>>>>>>>>

De CLB

Viorel VINTILĂ:,,HOINĂRIND PRIN SAN FRANCISCO: THE GOLDEN GATE BRIDGE”

The Golden Gate Bridge este perla oraşului San Francisco, este simbolul oraşului San Francisco, este podul cel mai fotografiat şi poate cel mai vizitat din lume. A fost declarat una dintre minunile lumii moderne (Modern Wonders of theWorld) de către American Society of Civil Enginners.

La pas pe Golden Gate Bridge

Deşi am locuit mai mult de cinci ani în San Francisco şi am traversat podul de zeci de ori cu maşina, niciodată nu am luat la talpă aceasta superbă creaţie arhitecturală. Golden Gate Bridge este la fel de frumos pe timp de zi, pe timp de noapte sau pe timp de ceaţă şi mărturie stau pozele ataşate. Recent, însă, am experimentat, first hand, frumuseţea izbitoare a acestei minunăţii inginereşti şi am luat-o la opincă pe una din aleile pietonale care leagă partea nordică a oraşului San Francisco de Marine County. Aceste alei (walkways) sunt destinate pietonilor, dar şi bicicliştilor şi sunt deschise între orele 5 am şi 9 pm. Aleea din Est este deschisă pentru biciclişti şi pe timp de noapte, fiind închisă pentru pietoni.

M-am bucurat că un copil când am păşit pe Golden Gate Bridge şi o senzaţie instantanee de fericire şi de bine mi-a străfulgerat fiinţă la atingerea acestui pod. Era o senzaţie greu de explicat în cuvinte, trebuie să fii acolo să îţi dai seama, era o stare de euforie care îmi gâdila endorfinele şi mă purta într-o stare feerică de vis, într-un cuvânt eram happy. Este un loc ideal pentru cupluri de îndrăgostiţi (fie ele de acelaşi sex sau de sex diferit, că deh, suntem în San Francisco, cel mai liberal oraş din State) dar şi pentru familii cu copii sau cupluri ajunse la „golden age”.

M-am oprit la mijlocul podului să admir nu mai puţin celebra, fostă închisoare, de pe insula Alcatraz (Al Capone a fost unul dintre „rezidenţi”) aflată la câţiva kilometrii depărtare. >>>>>>>>>>>>

De CLB

Adrian Botez:,,Lupta Alchimică a MAGULUI ZALMOXIAN, cu…ARHEOPTERIXUL din om: „ELEGII DIN ERA ARHEOPTERIX”, de ION PACHIA-TATOMIRESCU – Editura Dacia XXI, Cluj-Napoca, 2011”

Paradoxistul creator al salmilor („P”-ul Celest ocultat!) şi vajnic teoretician al traco-zalmoxianismului mioritic, Ion Pachia-Tatomirescu, este un poet „de rasă”. Da, poeţii autentici formează o rasă terestră aparte – există şi se manifestă altfel şi superior, faţă de ceilalţi locuitori ai planetei Terra.

Spre exemplu, noul volum (din cele aproape 20) de poeme, Elegii din Era Arheopterix, dovedeşte că Poetul îşi poate depăşi limba, pentru un limbaj care, dacă i-ai crede pe unii, este „specializat”: limbajul poetic. Ei bine, Ion Pachia-Tatomirescu „vorbeşte poezie” ca un MAG-DEMIURG întru LOGOS (nu doar în sensul că-şi „permite” jocuri demiurgice-creaţii-inovaţii de Cuvinte – unele paradoxal-mirabile: „În urmă cu câteva secunde/s-a născut verbul a (se) peşteriza” – cf. A (se) peşteriza) – nu ca „specialist”, ci ca Homo Poeticus (sunt sigur că Ion Pachia-Tatomirescu face parte din rasa atlanteenilor, despre care, cu mare desfătare de Duh, face vorbire părintele antroposofiei, Rudolf Steiner!): adică, „vorbeşte poezie” – aşa cum respiră. Poezia din Cuibarul „Stelei Polare”, Poezie Mistic-Şopotită, din Ouăle Androginice ale Valurilor Temporal-Atemporale, Emergent-Imerse…, Poezia de sub Ouăle Brâncuşiene Palingenetic-Zalmoxiene („Coloană a Credinţei fără Sfârşit”), ale Cloştii cu pui de Aur… – spre Laptele-Lumină, al Căii Drepte-DAO/”Galaxie” – Poezie ca „Râu al Privighetorii Orfice” (cf. Într-o privelişte cu alt curcubeu). ”Sprinteioara viespe” alecsandrină (cf. Despre o nelinişte în jocul de-a galaxia…) este tocmai simbolul palingeneziei tracico-orfice (tinzând, fulgerător, către „stadiul Brahman”!), al metamorfozei sacre (ba chiar al metanoiei!), prin depăşirea condiţiei umane, spre cea divină: la Alecsandri, „mreana” imersă (cu voinţă mistică!) vrea (şi face eforturi de Duh!) să (se) transgreseze în „viespea” Emergent-Celestă, Angelic-Zburătoare (de fapt, în primul rând, vehement-„impulsionantă” spre ZBOR…!)! >>>>>>>>>>>>>

De CLB

Dorrina Sisu:,,Dreptul la considerare”

Nu spun în fiecare zi că te iubesc de crapă piatra în o mie de bucăți și aceste o mie de bucăți se fac nisip și acest nisip se face infinit iar acest infinit îl țin în mâna dreapta și îl sărut cu toată iubirea mea pentru că este timpul în care te voi iubi totdeauna.

Mi-am spus că trebuie să smulg dorința și să o sărut ca pentru ultima dată. Dar năpustirea uitatului m-a legat de o singură amintire. Amintirea cu mine copil. E singura fără imagine. Știu că am o amintire și știu sigur că am fost copil. Să-mi acord un imaginar simbolic doar pentru că uitarea mi-a acoperit ochii?

Am căutat puncte de sprijin dar am găsit un ordin depresiv care dădea definiția omului.

Am încercat să găsesc logica disperării dar am dat peste un act mărturisind noblețea singurătății continue.

De unde vin emoțiile? De ce răul se rotește în jurul zborului nostru?

Dau ruga mea în schimbul privirilor întoarse de la milă. Dau mâinile celor care stau în genunchi cerșind sub masca neavutului umilința ca ceilalți să meargă, mândri, demni, mai departe, cu numele ascuns de zâmbetul ironic.

Moartea pare blândă în fața sincerității și ruine se vor numi sufletele oarbe.

Am căutat să privesc prezentul dar  am găsit o aripă ruptă care se chinuia să-mi fie umbră împingând viața în mine.>>>>>>>>>>>>

De CLB

Lucian DUMBRAVĂ:,,O NOAPTE PERFECTĂ”

Era o seară bântuită de nori, picuri reci de ploaie şi de starea mea de deprimare. Nu era o simplă stare indusă de o toamnă târzie şi nici vina acelor planete ce se intersectează, influenţând bioritmul anumitor indivizi. Eu suferisem un eşec în dragoste! Pare banal? Poate, dar eu am iubit-o cu adevărat pe Tania. Da, am iubit-o! De câteva zile mă zvârcoleam nebun, simţind că mă înăbuşă deznădejdea, şi ideea sinuciderii îmi dădea târcoale ca o hienă, urmărind, cu colţii rânjiţi, clipa când aveam să cad pradă disperării.


M-am oprit brusc în mijlocul străzii pustii. De ce aş fi mers acasă? Nu mă mai aştepta nimeni acolo! Tania, iubita şi frumoasa mea Tania, plecase! M-am aşezat pe bordura trotuarului. Se formaseră mici pârâiaşe pe marginea străzii şi acum îmi inundau pantofii. Am zâmbit… Dintr-o scuzabilă neglijenţă, îmi pusesem o încălţăminte uşoară, de vară. La câteva blocuri distanţă, se auzea sunetul strident şi enervant al unei sirene oficiale; o pereche de tineri trecu grăbită pe lângă mine, înghesuindu-se sub o umbrelă şi aruncându-mi priviri dezaprobatoare.


Am încercat să-mi aduc aminte ce anume s-a întâmplat atunci; ce anume a provocat ruperea relaţiei mele cu…?  Probabil că nu a fost ceva anume sau vreun moment dat. Poate că totul a venit pe parcurs, distanţându-ne unul de celălalt fără să ne dăm seama şi, când ne-am trezit, a fost prea târziu… Dispăruse, în ultimul timp, orice fărâmă de romantism. Deveniserăm placizi şi… casnici. Serviciul ei era cauza! Se-n-torcea acasă mereu obosită, arborând faţă de mine o atitudine aproape ostilă, refractară la orice subiect de conversaţie în care încercam să o atrag. Şi totuşi, am iubit-o cu toată fiinţa mea! Am adorat-o în cea mai pură stare de idolatrie!
>>>>>>>>>>>>>>

De CLB

ANUNȚ-Anca GOJA:,,A X-A EDIŢIE A FESTIVALULUI NAŢIONAL DE SATIRĂ ŞI UMOR „ZÂMBETE ÎN PRIER” DE LA VIŞEUL DE SUS”

Până în luna martie 2012, umoriştii români îşi pot trimite creaţiile la concursul de epigrame, concursul de parodie şi concursul de volum organizat în cadrul celei de-a X-a ediţii a Festivalului Naţional de Satiră şi Umor „Zâmbete în Prier”, care va avea loc la Vişeu de Sus în perioada 21-22 aprilie.

Temele concursului de epigrame sunt două:

  • „Lenea e cucoană mare/ Care n-are de mâncare” (3 epigrame)
  • „Şcolarul” (2 epigrame) Cuvântul trebuie să apară obligatoriu în catrene.

Pentru concursul de parodie, concurenţii vor pritoci o parodie la poezia „Cântăreţi bolnavi” de Lucian Blaga.

În cazul ambelor concursuri, lucrările vor fi trimise în trei exemplare cu motto şi plic închis, în care se vor arăta identitatea, adresa şi datele de contact, până cel târziu în data de 23 martie, pe adresa:

Lucian Preţa

Casa de Cultură

str. 22 Decembrie nr. 3

Vişeu de Sus, judeţul Maramureş

cod 435700

cu specificaţia „Pentru concursul de epigrame” sau „Petru concursul de parodie”. La concursul de volum, inclusiv antologii, pot participa volumele de umor (epigrame, fabule, proză scurtă etc) tipărite în perioada aprilie 2011 – martie 2012. Lucrările vor fi trimise în două exemplare până în data de 15 martie, pe aceeaşi adresă, cu specificaţia „Petru concursul de volum”.>>>>>>>>>>>>>

De CLB

Georgeta RESTEMAN:,,Ion VANGHELE :POEME – VISUL LICORNULUI (1)”

ORAŞUL MEU CU STRĂZILE DOMOALE

 

Oraşul meu cu străzile domoale

Pierdut prin vremi şi umbre de castani,

De câte ori eu am trecut agale

Îmbătrânind cu tine-atâţia ani.

 

Cu ochii goi privesc biserici moarte

Şi cu beţii lila de liliac

Îngerii-şi plâng aripile lor boante

La începutul curgerii de veac.

 

Oraş în care plânge-n vreme praful

Văpăile nocturne de tramvai,

Aicea îmi trăiesc tăcut păcatul

De vechi iubiri din nopţile de mai.

 

>>>>>>>>>>>>>

De CLB

Lavinia IANCU:,,JURNAL LONDONEZ (8)”

Distinşi cititori! A trecut aproape o lună de când nu am mai scris. Adevărul este că mi-am cam ieşit din ritm aşa că e cazul să îl reiau încetişor. Nici nu ştiu cu ce să încep pentru că sunt multe de povestit de la ultimul mei „jeleu” (rog a se citi JeLe… adică „Jurnal Londonez”!) Am să încep cu subiectele în ordinea importanţei lor pentru mine.

Un loc de muncă promiţător

După cum v-am relatat în JL7, mi-am găsit de lucru la un salon de cosmetică din centrul Londrei. De fapt ei m-au găsit pe mine! S-a aplicat principiul „Lanţul Slăbiciunilor”, adică la patroana acestui salon a pus o vorbă bună (thanks!) o doamnă poloneză, patroana unui alt salon de coafură, care era prietenă cu „un bun samaritean” (thanks again!) şi pe care îl cunoscusem printr-o prietenă… fiind şeful acesteia, adică „bossul” acesteia la Londra (many thanks to both of Them!). Deci, am stabilit o zi de interviu unde am dat şi o probă practică şi chiar în aceeaşi zi s-a şi hotărât „destinul” viitoarei cosmeticiene. Adică al meu! Dar totuşi trebuie să execut o perioada de probă timp de o lună… şi fără să ştiu care o să fie rezultatul acesteia, am simţit nevoia să merg la doamna poloneză (alt bun samaritean!) şi să-i ofer o cutie de ciocolată cu toată recunoştinţa mea balcanică. Am observat că s-a bucurat mult de atenţia acordată şi chiar nu s-a aşteptat deloc la aşa ceva. Însă eu am simţit nevoia să-i mulţumesc.

Pot să vă spun că sunt foarte mulţumită de noul meu loc de muncă, de colegi, de şefi…  Chiar sunt nişte oameni minunaţi cu toţii! Pentru mine e atât de important să merg la servici cu drag, iar asta… chiar mi se întâmplă zilnic. Chiar e de necrezut cum pot veni de la servici cu fruntea descreţită şi doar oboseală fizică să o resimt… foarte plăcut.  Cam acestea fiind cele bune voi trece din nou la un subiect mai delicat pentru mine şi anume… acelaşi număr magic mult discutat, fiorosul NINO!

>>>>>>>>>>>

De CLB

Concursul FESTIVALULUI INTERNAȚIONAL DE POEZIE ȘI EPIGRAME ,,Romeo și Julieta la Mizil”

Premiile au fost acordate astfel:

La secţiunea POEZIE:

°Marele Premiu „George Ranetti”:

Văsieş Oana, din Bistriţa Năsăud

°Premiul „Grigore Tocilescu”:

Ciumărnean Carmen, din Zalău

°Premiul Agatha Bacovia:

Grosu Delia, din comuna Comişani, Dâmboviţa

Menţiuni:

Petre Violeta, Grosu Delia, Lăcătuş Andreea, Lăzărescu Marius, Lupu Cătălin, Lăcătuş

Andreea, Lupu Cătălin, Vîju Cornelia, Hancer Aida, Lucaci Sorin, Mureşan Monica,

Ologu Mihai, Lupaşcu Ana Maria, Bitere Silvia, Lazăr Denisa, Stan Denisa, Bivol Zina.

EPIGRAME

°Marele Premiu „George Ranetti”:

Constantinescu Nicuşor, Bucureşti

°Premiul „Grigore Tocilescu”:

Gheorghe Gurău, Galaţi

°Premiul “Agatha Bacovia:

Vasile Vajoga, Iaşi

 

°Menţiuni:

Janet Nică, Bârzu Vasile, Moldovan Constantin, Ion Roşioru, Ghiţă Laurenţiu, Lică Pavel, Panduru Marinică, Slavu Petronela Vali, Bălăceanu Gheorghe, Ilişiu Eugen, Ion Diviza, Ion Moraru, Iştoc Virgil, Manole Vasile, Fârte Ioan, Martin Viorel, Miloş Petru, Zeană Corneliu, Ianuş Emil, Norea Dan, Hodaş Ioan, Riti Ionel, Ruse Ion, Bădărău George, Brumă Petru, Buzea Magdalena, Calotă Rodica, Larco Vasile, Petrone George.

De CLB

Ligya DIACONESCU:,,UN NOU CONCURS INTERNAŢIONAL DE LITERATURĂ ORGANIZAT DE REVISTA STARPRESS ”

REVISTA INTERNAŢIONALĂ” STARPRESS” (www.valcea-turism.ro) organizeză  CONCURSUL INTERNAŢIONAL DE POEZIE ŞI PROZĂ  PENTRU ROMÂNII DIN ÎNTREAGA LUME, „STARPRESS 2012”

– La 1 februarie 2012 Revista Internaţionala STARPRESS (www.valcea-turism.ro)  lansează CONCURSUL INTERNAŢIONAL DE POEZIE  PENTRU ROMÂNII DIN INTREAGA LUME „STARPRESS” 2012 ediţia a lll -a ( concurs  organizat din doi in doi ani – prima ediţie, 2008, ca şi cea de-a doua, 2010, bucurându-se de un real succes, reuşind să descopere talente ascunse şi să reunească iubitorii de frumos de pretutindeni).

– In acelaşi timp , organizează  CONCURSUL INTERNAŢIONAL DE PROZĂ PENTRU ROMANII DIN INTREAGA LUME „STARPRESS” 2012 – ediţia l.

Concursul Internaţional de poezie şi proză STARPRESS 2012 se desfaşoară în parteneriat şi colaborare cu peste 70 de ziare, reviste, posturi de radio şi televiziune din diaspora şi România, în PERIOADA 01.02.2012 – 01.06.2012.

PREMIILE CONSTAU ÎN SEJURURI ÎN RENUMITE STAŢIUNI TURISTICE ROMÂNESTI ( Mamaia – HOTEL SIRET- 2 premii, Eforie Nord – HOTEL CASA ANDREI 1 premiu, Pensiune BAR- PYRAMID – VILA RODICA – 1 premiu, Jupiter – HOTEL RIO – 2 premii, Mangalia CASA SAVETA GEORGESCU – 1 premiu şi OBIECTE).

Fiecare  premiu constă în câte un sejur pentru două persoane (câştigatorul fiind insoţit de câte o persoană dragă  în sejur, ca şi la ediţiile precedente).>>>>>>>>>>>>

De CLB