Dorrina Sisu:,,Destine căptușite”

Visul nu mi-a dat pace toată ziua.

O groapă mare. Şi el cade în ea. Nu poate să fie adevărat, aşa mi-am repetat o zi întreagă. Nu i-am povestit visul. A plecat la muncă de dimineaţă fără să zâmbească sau să facă ceva diferit. Şi-a pupat pe frunte cele trei fete şi a plecat. Inima mi se închidea odată cu trecerea orelor. Câinele devenea agitat, lătra degeaba prin toată curtea. Parcă era nebun. Ochiul stâng se zbătea. Îl închinam. În timp ce dădeam fetelor să mănânce se aude cineva strigând la poartă. Câinele sărea ca turbat,  către mama. Oare de ce? O ştia. Sigur a mâncat ceva stricat. E turbat.

–         Deschide poarta, Florică.

–         O deschid. Taci mă, ce te-a apucat? Marş d-aci, marş măăă. Hai mămică, intră în curte, da ce-i cu matale? Ce-i mămică?

–         Florică, hai în casă, hai. Nu mă ţine în lătratul nebunului ăsta. Ce dracu’ are?

–         Nu ştiu, da’ parcă nu vrea bre să intri nici în curte şi uite, cum vorbeşti matale cum latră ca apucat.

–         Unde sunt fetele?

–         În bucătărie, le dădeam să mănânce.

–         Da’ soacra unde-i?

–         La ea….da’ ce întrebări sunt astea?

–         Stai aci, uite pe pat, aşa Florică. Uite de ce am venit…căăă, Florică mamă să fii tare că asta e voinţa Domnului….uite căăă…

–         Mămică, ce-i? Spune repede ce-i, că io mor aici.

–         Ionel a murit.

Visul mi-a apărut în faţa ochilor. Groapa era adâncă. Ionel a căzut în ea şi nu-l mai vedeam. Apoi pământul după margini aluneca peste el. Erau şi câtiva copaci tăiaţi…În urechi auzeam inima şi restul corpului mă frigea. A murit Ionel….poate că visez acum. >>>>>>>>>>>>

Reclame
De CLB