Eugen EVU:,,ION PACHIA-TATOMIRESCU – UN CAVALER LA CURTEA OXIMO(I)RONISMULUI”

Mic coment la trei poeme semiotice

 

Faţă de scriitura poliedristă (crustalogică!) – a unui avid de cunoaştere, trepidînd între raţionalism şi protocronismul aparent repausat, recent resurect, cel pripit taxat de N. Manolescu drept „confiscabil ideologic” (1991), încerci savoarea lecturii mai ales din astfel de scrieri, Ion Pachia-Tatomirescu fiind un magister ludi greu de situat între livresc, ironismul postmodernist şi enciclopedismul suprasaturaţie intelectuale; în opera sa de cercetător şi istoric, pare a fi al unei vocaţii (şi este!), iar poezia – cvasi-ludică, – îi este un exerciţiu catarsic, marjînd pe calambur, lexic impregnat de livresc, pe urzeala mito-poetică a originismului, apelînd la un procedeu interferent: revelaţie mistică – revelaţie strict ştiinţifică: de unde efectul „coandă” al lexemului colateral, impresia extragerii din orice a semnificaţiei latente în Limbaj: vorba sa „dansul fotonilor” (fie al tahionilor sau quarcilor!), energetism sadea, de o savoare aparte: „Bucuria corului/ de vrăbii – razele/ taie geamul/ cu infinite ace-pliscuri/ de diamante/ de la gureşele/ dezlănţuitoare/ de fotoni…/ Dincoace de ferestre, Verbul/  calcă ţanţoş, până-ajunge/ în marginea ninsă,/ de unde-naintează prudent,/ pe partea de-argint-viu, carosabilă, logosabilă/ şi verbos-abilă/ a hârtiei,/ făcîndu-se apoi nevăzut/ printre hematiile/ din auriculul drept/ al Poemului..” ( subl. n).

>>>>>>>>>>>>>

Reclame
De CLB

Octavian Lupu:,,PUTEREA CONTEXTUALIZĂRII ÎN DOBÂNDIREA CONTROLULUI EMOŢIONAL”

Să facem un exerciţiu de imaginaţie şi să ne închipuim că suntem undeva, pe malul mării, ascultând zgomotul plăcut al valurilor ce se izbesc de ţărm, simţind briza ce vine dinspre larg cum ne mângâie faţa şi observând razele soarelui răsfrânte blând din spatele unor nori pufoşi pe un cer de un albastru curat. În faţa acestui peisaj ce ne răsfaţă simţurile, ar fi interesant să exprimi ceea ce trăieşti, impresiile care te străfulgeră uneori sub pecetea tăcută a liniştii, iar alteori prin aglomerarea nedesluşită a gândurilor sub forma unor impresii şi amintiri felurite.

Lăsând acum acest decor maritim, să ne imaginăm că suntem deodată undeva, pe culmea unui munte, privind cum se desfăşoară sub noi maiestuos o vale flancată de pâlcuri de păduri verzi, bogate în frunziş, observând răul care se rostogoleşte tumultuos trecând peste stânci şi trunchiuri căzute de copaci, croindu-şi drum către orizontul de dincolo de limita la care cerul se uneşte cu pământul. Şi în mijlocul acestei naturi care vibrează în şuieratul vântului puternic venind de la mari înălţimi, ai simţi cum tot interiorul tău se goleşte de tensiunile acumulate de-a lungul vieţii, cum erupe plină de forţă furia împotriva nedreptăţilor îndurate, alternată de clipe de linişte când totul devine misterios de tăcut, dar plăcut deopotrivă, ca o dulce împăcare finală a tuturor lucrurilor.

În continuare, să ne imaginăm că suntem într-un oraş aglomerat, prăfuit, cu străzi întortocheate, unde oameni şi maşini se amestecă în neorânduială, zămislind o ţesătură plină de angoasă şi grabă, care nu îţi oferă nici un fel de reper interior faţă de care să experimentezi repausul. În trepidaţiile sonore generate de zeci de mii de motoare şi din tot felul de agregate, trăind în mod industrial în fiecare zi, copleşit de tensiune şi teamă într-o lume lipsită de predictibilitate, simţi cum sentimentul de confuzie devine tot mai dramatic, mai copleşitor, până când ai impresia că va exploda ceva în interiorul tău, că nu vei mai putea suporta această forţă de torsiune emoţională pusă asupra ta.>>>>>>>>>>>>>>

De CLB

Daniela GÎFU:,,I.P.S. BARTOLOMEU ANANIA, GRĂITOARE I-A FOST UMBLAREA ”

Timpul zboară şi, odată cu el, ne zorim şi noi la cele bineplăcute şi nemuritoare. Ne aflăm la un an de zile de când Înaltul, cum îi spuneau clujenii, sfătuitorul nostru spiritual, I.P.S. Bartolomeu Anania, a primit un bilet de călătorie. Doar dus. Destinaţia: Împărăţia Cerului.

Mereu cu slova în faţă, (re)lecturând-o sau (re)zugrăvind-o cu cuprindere, se încăpăţâna să nu cunoască prea mult odihna. Asemenea celor dăruiţi cu bunăştiinţă, curăţenie sufletească, sanctificaţi, după o vreme, de noi cei ce-i urmăm. Nu ne rămâne decât să ne aplecăm asupra scrierilor sale, generoasă zestre lăsată spre cuminţirea mirenilor mâhniţi, nostalgici, îndureraţi, suferinzi, îndoiţi, desnădăjduiţi, revoltaţi, umiliţi, înlăcrimaţi, rugători, regăsiţi, bucuroşi, extaziaţi, îmbunaţi, toleranţi, generoşi, încrezători… Opera lui Bartomeu Valeriu Anania trezeşte stări de spirit încărcate de semnificaţii, amintindu-ne, totodată, de mărturisirile făcute nouă înşine sau/şi celor hărăziţi să ne asculte înspre îndreptare şi îngăduinţă cerească. „Dacă omul dintotdeauna şi-a simţit lăuntrul adiat de fiorul sacru, avem toate motivele să credem că nici adierile artei nu i-au fost străine” – scria în Introducerea la Cartea Psalmilor[1], eruditul comemorat acum de noi.

Timp de 18 ani, în calitatea sa de Arhiepiscop al Vadului, Feleacului şi Clujului şi, din 25 martie 2006, Mitropolit al Clujului, Albei, Crişanei şi Maramureşului, Bartolomeu Anania[2] şi-a dus la împlinire toate cele dictate de conştiinţa duhovnicească. Afla-vom multe dintre aceste permanente osteneli pe care a fost nevoit să le îndure Părintele nostru încă din frageda-i tinereţe, chiar din memoriile sale[3].>>>>>>>>>>>

De CLB

IOANA STUPARU:,,Lumină-n cuvinte”

M-ai sărutat pe aripi

tocmai când

mă hotărâsem

să-mi fac un cuib de casă

în văzduh

.

Deasupra norilor

să-mi plouă Cerul

Lumină-n cuvinte

.

Aş fi luat cu mine

doar coroniţa

din flori nemuritoare

primită în dar de la tine

>>>>>>>>>>>>>

De CLB

Adrian Nicolae:,,Românul care se plimbă cu vila-plutitoare în Delta Dunării”

O casă cu flotoare de beton armat care, culmea, mai şi pluteşte? Rezultatul ne-a întrecut toate aşteptările.

Pe inginerul Adrian Dobre, artizanul „ciudăţeniei” apărute de curând pe malul drept al braţului Sf. Gheorghe, nu departe de Tulcea, l-am cunoscut întâmplător, în Delta Dunării. Bucureştean sadea, acesta s-a îndrăgostit iremediabil de Deltă în urmă cu aproape 20 de ani. A revenit an de an, apoi lună de lună, pentru ca acum să vină săptămânal. Pasionat de bărci, de pescuitul în sistemul „catch&release” şi de călătoriile prin labirintul de canale din mijlocul apelor, el a căutat o modalitate de a-şi împlini un vis pe care mulţi pescari l-ar împărtăşi. Voia o casă de vacanţă în Deltă, una pe care să o poată muta în diferite zone, în funcţie de anotimp şi de preferinţele sale.
O casă care să îi permită să vadă toate ungherele Deltei şi să simtă pulsul acestui paradis. După zeci de nopţi albe, sute de schiţe, planuri şi calcule, în septembrie 2009, proiectul final era aşternut pe hârtie. Şase luni mai târziu, după o investiţie de aproape 60.000 de euro, cu 20.000 mai mult decât estimase, casa plutea la câţiva kilometri de Tulcea. Asta, în ciuda nenumăratelor autorizaţii, aprobări, avize şi dispute cu autorităţile nedumerite dacă era vorba de o casă sau de o ambarcaţiune.

Dacă, în cazul pontoanelor clasice, flotoarele metalice necesită lucrări periodice de întreţinere, fiind dificile din punct de vedere tehnic şi, evident, costisitoare, inginerul nostru a propus o soluţie inedită – construirea unui flotor din beton armat, segmentat în şase alveole după modelul clasic al navelor. 100% impermeabilMulţi au crezut că este o excentricitate, mai ales că betonul, în varianta clasică, este un material permeabil. Modificat însă cu ajutorul unor „adjuvanţi””, betonul propus de Dobre s-a dovedit impermeabil 100%, în urma unor teste care au prevăzut ca flotorul să plutească timp de mai bine de două săptămâni, perioadă în care nu s-a observat nicio infiltraţie de apă. >>>>>>>>>>>>

De CLB

Dorrina Sisu:,,Destine căptușite”

Visul nu mi-a dat pace toată ziua.

O groapă mare. Şi el cade în ea. Nu poate să fie adevărat, aşa mi-am repetat o zi întreagă. Nu i-am povestit visul. A plecat la muncă de dimineaţă fără să zâmbească sau să facă ceva diferit. Şi-a pupat pe frunte cele trei fete şi a plecat. Inima mi se închidea odată cu trecerea orelor. Câinele devenea agitat, lătra degeaba prin toată curtea. Parcă era nebun. Ochiul stâng se zbătea. Îl închinam. În timp ce dădeam fetelor să mănânce se aude cineva strigând la poartă. Câinele sărea ca turbat,  către mama. Oare de ce? O ştia. Sigur a mâncat ceva stricat. E turbat.

–         Deschide poarta, Florică.

–         O deschid. Taci mă, ce te-a apucat? Marş d-aci, marş măăă. Hai mămică, intră în curte, da ce-i cu matale? Ce-i mămică?

–         Florică, hai în casă, hai. Nu mă ţine în lătratul nebunului ăsta. Ce dracu’ are?

–         Nu ştiu, da’ parcă nu vrea bre să intri nici în curte şi uite, cum vorbeşti matale cum latră ca apucat.

–         Unde sunt fetele?

–         În bucătărie, le dădeam să mănânce.

–         Da’ soacra unde-i?

–         La ea….da’ ce întrebări sunt astea?

–         Stai aci, uite pe pat, aşa Florică. Uite de ce am venit…căăă, Florică mamă să fii tare că asta e voinţa Domnului….uite căăă…

–         Mămică, ce-i? Spune repede ce-i, că io mor aici.

–         Ionel a murit.

Visul mi-a apărut în faţa ochilor. Groapa era adâncă. Ionel a căzut în ea şi nu-l mai vedeam. Apoi pământul după margini aluneca peste el. Erau şi câtiva copaci tăiaţi…În urechi auzeam inima şi restul corpului mă frigea. A murit Ionel….poate că visez acum. >>>>>>>>>>>>

De CLB