DOCUMENT-Valeria Bălescu:,,Epopeea Legaţiei române din Petrograd (decembrie 1917 – ianuarie 1918)”

În plin război mondial, în Rusia, după căderea guvernului Kerenski (la 25 octombrie 1917) şi luarea puterii de către bolşevici, ţările aliate şi asociate Antantei n-au recunoscut noul guvern de teroare şi anarhie, deşi reprezentanţii diplomatici ai ţărilor respective au rămas încă în Rusia. Aşa s-a întâmplat şi cu Legaţia română din Petrograd, condusă de ministrul Constantin Diamandy.

Unul dintre membrii acestei Legaţii, dr. I. Tudorache, martor al evenimentelor petrecute în Rusia după izbucnirea revoluţiei bolşevicilor, avea să lase o interesantă mărturie despre evoluţia relaţiilor Legaţiei române cu puterea bolşevică de atunci.

Bolşevicii sau maximaliştii reprezentau în Rusia fracţiunea cea mai extremistă, “ei aveau pretenţiunile cele mai mari”, de aci venindu-le şi numele de maximalişti sau bolşevici, nume care derivă de la cuvântul rus: bolişe = mai mult.

Această fracţiune veşnic în contradicţie cu legile existente, voia organizarea, sau mai bine zis dezorganizarea Rusiei pe baze comuniste. “Aceasta este deviza bolşevicilor şi cu aceasta au venit la putere, punând-o în practică chiar de a doua zi. Primul ucaz al lor a fost o suprimare a proprietăţei particulare şi trecerea ei la Stat ca proprietate comună, a tuturor. Apoi, desfiinţarea oricărui privilegiu de clasă sau funcţiune, egalarea salariilor tuturor funcţionarilor statului, de la cameristă până la ministru, suprimarea gradelor militare, comunizarea tuturor băncilor particulare, chiar şi a celor străine cari funcţionau în Rusia şi trecerea activului şi pasivului lor asupra comunei ruse, suprimarea tuturor datoriilor publice ale Rusiei contractate în străinătate. Iată-i pe bolşevici la lucru (!)”.

Cu venirea lor la putere toată viaţa economică, comercială, industrială a Rusiei a încetat. Lucrătorii au luat în stăpânire uzinele, concediind atât personalul tehnic cât şi administrativ, magazinele s-au închis, comerţul nemaifiind liber. Chiar la ţară, cultivatorii de pământ au încetat a mai munci pământul, fiindcă erau forţaţi să verse la masa comună produsul lor, limitându-se apoi să cultive numai atât cât le trebuia pentru consumul personal. >>>>>>>>>>

About these ads
De LSR

Lasă un răspuns

Completeaza detaliile de mai jos sau apasa click pe una din imagini pentru a te loga:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Schimbă )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Schimbă )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Schimbă )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Schimbă )

Connecting to %s