Reclame
De CLB

Elisabeta IOSIF:,,DUNĂREA A BĂTUT ŞI PORŢILE DE FIER S-AU DESCHIS”

Călătoria este un fel particular şi fantastic de a vedea şi de a simţi….A călători înseamnă mai întâi a-ţi acorda răgazul de a trăi la nivelul senzaţiilor, de a deveni un călător povestitor al aventurilor trăite, de a efectua sinteza momentelor disparate.” Gerard de Nerval

Ne propunem să parcurgem o astfel de călătorie la invitaţia Asociaţiei Force Tourism şi a preşedintelui său, Beatrice Chiriac, într-o zonă unică în România dar şi în Europa din punct de vedere istoric şi aş aminti numai de descoperirea, în acest  areal geografic al judeţului Mehedinţi,  a celei mai vechi aşezări umane stabile din Europa, circa 9000 de ani, care conturează o civilizaţie dunăreană: cultura Schela Cladovei – Lepenscki Vir. Dar în această vatră străbună europeană se află şi una dintre cele mai importante regiuni cu parcuri naturale şi rezervaţii ale continentului european cu faună sarmaţiană sau din Bazinul Dacic.

Am aflat amănunte, într-un  un dialog cu unul dintre cei mai avizaţi specialişti, biolog dr.Sorina Ştefania Matacă, managerul Muzeului Regiunii Porţilor de Fier, care ne va conduce pe un Itinerar ecoturistic

–          În Defileul Porţile de Fier, dacă am porni pe văile de apă ale munţilor din jur, am descoperi plante unice sau de o vechime inestimabilă dar am avea parte şi de puncte de belvedere, deschizându-se în faţa turiştilor  adevărate panorame asupra frumuseţilor naturale ale ţării noastre. Să începem acest itinerar ecoturistic cu  defileul  Muntelui Trescovăţ, cu izvoare şi păduri apreciate de turişti.

–           Muntele Trescovăţ, un neck vulcanic,  a alimentat Defileul Porţile de Fier de-a lungul erelor geologice, cu ceea ce specialiştii numesc „vulcanite terigene”. Pornind de pe Valea Starişte, de-a lungul acestui itinerariu, la intervale mici de timp (aproximativ o jumătate de oră), întâlnim puncte de belvedere, locuri de unde se pot admira: Dunărea, Mala Cucuiova, Trescovăţul Mic şi Trescovăţul Mare. Sunt la altitudini din ce în ce mai ridicate, culminând cu platoul Muntelui Trescovăţ, loc de unde se deschide o panoramă impresionantă, atât asupra plaiurilor româneşti, cât şi a celor sârbeşti. Având o altitudine de 755 m, Muntele Trescovăţ este unul din cei mai înalţi munţi ai Parcului Natural Porţile de Fier. Dificultatea itinerariului nu este ridicată, cu excepţia porţiunii de urcare propriu-zisă a muntelui, din partea estică a muntelui, unde panta poate ajunge chiar la 700. Drumul şerpuieşte prin păduri de cer, gârniţă, fag, iar pajiştile cu iarbă de sadină îţi încântă privirile prin coloritul viu al orhideelor, garofiţelor şi te invită să poposeşti în aceste locuri de basm. Aproape de poalele Tresovăţului îţi poţi alina setea din apele izvorului Cozarişte (numele lui vine de la cuvântul sârbesc coza, care înseamnă capră), bine cunoscut de localnici.   >>>>>>>>>>>>>

De CLB

Octavian CURPAŞ:,,INTERVIU CU LAURENCE LEMOINE – JURNALISTA CARE A REPREZENTAT FRANŢA LA BICENTENARUL STATUII LIBERTĂŢII DIN NEW YORK”

Laurence Lemoine este născută în Franţa, la Paris, în anul 1969. La vârsta de 12 ani visa să devină jurnalistă. La 16 ani Laurence participă la bicentenarul Statuii Libertăţii din New York alături de Nancy Reagan, reprezentând astfel tineretul francez, în urma unui concurs organizat de Ambasada SUA din Paris. Câţiva ani mai târziu, visul său de a deveni jurnalistă s-a împlinit. A studiat Ştiintele Politice la Paris, vorbeşte patru limbi şi e interesată de toate problemele mondiale. Laurence a călătorit în multe ţări, unde a şi locuit, lucrând la fel de bine pentru presa scrisă, radio sau televiziune. Din Orientul Mijlociu în Africa, unde l-a intervievat pe Yasser Arafat, în Caraibe, unde a lucrat pentru un post de radio, Laurence Lemoine a acoperit toate domeniile de jurnalism şi comunicare.

––––––––––––

Octavian CURPAŞ: Sunteţi născută la Paris. Îmi puteţi spune câte ceva despre familia dumneavoastră?

Laurence LEMOINE: Sunt cea mai mică (având un frate geamăn) dintr-o familie creştină cu şase copii. Am primit o educaţie foarte strictă, dar părinţii ne-au dat tot ce e mai bun pentru a fi fericiţi în viaţă: dragostea, încrederea în sine, abilitatea de a ne adapta şi independenţa.

Octavian CURPAŞ: Ce v-a determinat să vă îndreptaţi spre jurnalism? Ce a declanşat interesul dumneavoastră pentru această meserie? A existat cineva, la acel moment, în viaţa dumneavoastră, care v-a influenţat să deveniţi jurnalistă?

Laurence LEMOINE: În perioada de preadolescenţă, în anii ’80, la ştiri, nu se vorbea decât de Orientul Mijlociu (Liban, în ’82, cu invazia israeliană, conflictul israeliano-palestinian, luarea de ostatici, deturnări de avioane etc.). A fost momentul în care am început să citesc ziarele şi să ascult la radio. Am fost fascinată de toate aceste lucruri şi vroiam să înţeleg mai mult (ceea ce de fapt era imposibil!). Mi-am dorit să devin jurnalistă pentru a cunoaşte şi a descoperi lumea, pentru a atinge realitatea fără vreun intermediar între mine şi faptul în sine. Am vrut să experimentez direct ceea ce se întâmpla în lume. A fost clar şi natural că trebuie să devin jurnalistă. Apoi am început să mă pregătesc. De exemplu, când aveam 15 sau 16 ani, înregistram în camera mea buletine de ştiri de la postul de radio France-Info, le scriam pe hârtie, ca mai apoi să le pot rosti pe un ton profesional. Câţiva ani mai târziu, am trezit lumea cu ediţii de ştiri şi interviuri realizate de mine.

>>>>>>>>>>>>>

De CLB

Adrian Botez:,,ION LUCA CARAGIALE ŞI LOJA IOHANICĂ ROMÂNEASCĂ”

I.L.Caragiale este membrul Lojei Iohanice Româneşti[1], a sec. al XIX-lea. Poziţia sa în Loja Iohanică Românească este de intermediaritate: intermediară între SLAVA-SLAVICI şi CREANGĂ-CREANGA COPACULUI PARADISIAC (Creanga de Aur). Mai exact, I.L.Caragiale trebuie, prin misiunea (primită şi asumată) în cadrul Lojei Iohanice  Româneşti  –   să producă emergenţa curenţilor malefici ai lumii acesteia. Să-i facă evidenţi şi să-i ofere, astfel, potenţelor exorcizatoare ale spiritului uman veghetor. El este SPINUL NEGRU (etimologie dată şi de Şerban Cioculescu)   –   deci, el trebuie să înţeleagă resorturile oculte prin care Spinul Negru a acceptat rolul de ÎNCORONARE ÎNTRU CALVAR –  a lui Iisus Hristos. Asta nu înseamnă că Spinul Negru nu a participat la transfigurarea lumii prin mesajul Golgotei. Dar trebuie să înţeleagă oamenii  din ce cauze oculte a trebuit să apară şi să devină  absolut necesar CALVARUL   –    pentru  Mântuire, adică pentru re-normalizarea  raporturilor dintre Om şi Dumnezeu   –   dintre omul terestru dinamizat în multiplicitate   –  şi prototipul său etern, imuabil, din Paradis: ADAM PROTOGONOS.

            Latura demonică, luciferică  –  forţele care au intervenit în lume pentru a “bruia” raporturile sacre, numite RITUAL  –  trebuia evidenţiată de cineva din cadrul Lojei Iohanice De aceea, Spinul Negru a trebuit, în proiectul ocult, în virtualitatea sacră a Lojei Iohanice Româneşti  –  să primească numele de ION şi pe cel de LUCA: adică, de la baza Logos-ului pur pornind  –  să se încerce revelarea imaginativ-dinamică a cauzelor degradării Logos-ului, a căderii în deriziune  –  a DHARMEI cosmice. Şi aprofundarea intuitivă a acestor cauze.

            Biografiile “personajelor” lumii, cu relevanţă de entităţi spirituale, sunt atât de crunt mistificate şi mutilate (şi acest lucru se face cu atâta rea-credinţă, de către ignoranţii, furioşi pe propria ignoranţă, dar obnubilaţi în propria ignoranţă) încât ne sunt cu desăvârşire inutile, atunci când este vorba să explicăm relevanţa spirituală a unei personalităţi, în epoca sa, în cadrul eonului său etc.

            În schimb, mai greu de mistificat sunt operele acestor personalităţi. Ele pot fi ascunse, uneori chiar mutilate, cu tendinţă (căutând a se extirpa tocmai partea cu relevanţă spirituală)   –  dar, de cele mai multe ori, profanii nu se pricep să opereze cu adevărat distrugător  –  pentru că în starea lor de entropie spirituală, le lipseşte discernământul  –  atât în rău, cât şi în bine.

>>>>>>>>>>>

De CLB

Viorel BĂETU:,,ROMÂNI LA ZIUA EUROPEI: POARTA MARAMUREŞANĂ ÎN VIENA LUI JOHANN STRAUSS”

O splendidă poartă din lemn sculptată măiestru „Poarta Maramureşană” aminteşte de ziua în care Maramureşul şi Viena s-au unit în suflet. Ea străjuieşte acum aleile parcului Böhmischer Prater din Viena, simbol al sufletului vienez, unde pe alei plutesc şi astăzi acordurile neuitatelor valsuri, compuse de Johann Strauss.

La a 6-a ediţie a festivalului „Ziua Europei” la Viena, au participat şi în acest an artişti de valoare din Ţara Bucovinei, din Maramureş şi din Viena. În deschidera festivalului, într-o frumoasă poeniţă din Böhmischer Prater, unde un public numeros era prezent, pentru a-şi umple sufletul cu un strop de de glie strămoşească, cei ce au făcut posibilă această manifestare, Dna. Hermine Moistpointer – primarul sectorului 10 al Vienei, Dna Silvia Davidoiu – Ambasadoarea României la Viena, Ioan Godja, preşedintele asociaţiei „Cercul Cultural Româno-Austriac UNIREA” şi din îndepărtata Bucovină, Gheorghe Tomoioagă – primarul comunei muzeu Ciocăneşti, le-au adresat un cuvânt de „bun venit”

Pe două mese lungi se aflau expuse „ouăle încondeiate”, care pe bună dreptate sunt mândria Ciocăneştenilor, adevărate obiectele de artă. Motivele religioase, îmbinate într-o perfectă simbioză, cu motive populare zonale sunt pictate cu o mare fineţe şi mult simţ artistic pe o coajă subţire de ou. Aceste opere măiestre sunt întradevăr o adevărată desfătare pentru ochiul privitorului!

Programul artistic a fost deschis de sunetul profund al buciumelor, mânuite de buciumaşii aparţinând grupului de fluieraşi „Bistriţa Aurie” din Ciocăneşti, a urmat apoi ansamblul de cântece şi dansuri „Brăduleţul” din Botoş, în minunatul port bucovinean, care sub bagheta părintelui Mihai Ţehanciuc, duhovnicul spiritual al Botoşenilor şi Ciocăneştenilor, cu un buchet de cântece populare, ne-au readus în minte şi în inimă istoria străbunilor noştri ce au păstorit aceste meleaguri, pe domnul Ştefan zis Cel Mare şi pe domnul Bogdan zis Întemeietorul.

Pe scenă s-au succedat apoi tinerele talente, din rezervorul inepuizabil al acestei zone de munte, Laura Maria Niculiţă (14 ani), Ana Maria Chiloti (10 ani), Stefan Nicolae Ţehanciuc (17 ani), Daiana Ivaşcu (14 ani), care ne-au încântat auzul şi ne-au făcut să avem încredere în viitorul cântecului popular românesc, ei fiind câştigători la numeroase festivale de prestigiu, din ţară şi de peste hotare.

>>>>>>>>>>>>>

De CLB

Elisabeta IOSIF:,,FILOZOFIA GUSTULUI”

Printre „tratările filozofice despre obiecte şi lucruri existente sau imaginate se numără şi hrana” spunea Michel Onfray în cartea sa Raţiunea gurmandă, autor, care a dedicat şi un volum acestora intitulat Pântecele filozofilor”. Michel Onfray priveşte alimentele cu efectele lor „morale”, fiindcă există o filozofie a hranei, după cum susţinea şi Fr. Nietzsche.

      Începem, aşadar, o rubrică nouă, „Filozofia gustului” urmărind să vă prezentăm reţete străvechi sau speciale din diverse colţuri ale lumii.

Şi pentru că am participat de curând la un eveniment gastronomic,  cu ocazia lansării cărţii „Arta culinară a Sfântului Munte” încerc să vă introduc mai întâi în atmosfera acestui loc magic de unde vine şi reţeta pe care am să v-o ofer din partea  Monahului  Epifanie Mylopotamitul, care în cartea sa  dezvăluie tainele dietei monahilor de la Athos în cele o sută douăzeci şi şase de reţete culinare.

 

Bucătăria Muntelui Athos este specială şi unică în lume. Dieta celor 1500 de călugări, între care se află şi numeroşi români, are la bază  preparate vegetale culese de călugări  din flora  muntelui şi  preparate din peşte şi fructe de mare din apele curate ale zonei. Datorită acestor meniuri sănătoase, monahii se îmbolnăvesc rar şi au o viaţă lungă. Modul în care gătesc mâncarea este unic: foc de lemne, vase de lut, materiale biologice din grădinile şi de pe dealurile Muntelui Sfânt. Să nu uităm, că Muntele Holomontas, locul de baştină al lui Aristotel, munte cu peste 500 de specii de plante, unele menţionate în operele lui Aristotel, se află într-un mediu protejat.

 >>>>>>>>>>>>>

De CLB

Gabriela Căluţiu Sonnenberg:,,Nostalgii bucureştene”

La vârsta majoratului am resimţit contactul cu Bucureştiul ca pe o puternică lovitură în plexul solar, după care nu m-am recuperat nici până astăzi. Cred că în primul an de studenţie nu concepeam să stau acolo nici o secundă mai mult decât timpul strict necesar pentru încheierea studiilor. Abia după absolvire am realizat că oraşul mi se strecurase în sânge, devenind singurul loc în care simţeam că trăiesc, fără să mă plictisesc (prea tare).

Ştiam, fireşte că nu e cazul de comparaţie între idila urbei noastre transilvane şi forfota metropolei balcanice. Chiar îmi dorisem schimbarea; aveam nevoie de o deschidere mai mare, de o ieşire din cercul în care începusem să mă sufoc. Cu toate acestea, cu puţina mea experienţă de liceană la început de drum nu puteam să-mi închipui cât de şocantă avea să fie realitatea.

Nu mărimea oraşului era problema, ci mişcarea haotică, viteza cu care se derula totul. Locuitorii capitalei erau veseli şi săritori, dar ardelencei din mine îi păreau uşor superficiali. Priveau regulile mai cu indulgenţă, le considerau făcute pentru a fi încălcate, nu ca pe un ideal de atins, cum le priveam noi, sibienii. Erau ingenioşi, impulsivi, inovatori. „Sportul” unanim practicat la Bucureşti în anii optzeci era de fapt un slalom permanent, o luptă continuă pentru supravieţuire, un lanţ de delicte mai mult sau mai puţin cavalereşti. Obişnuită fiind cu ordinea nemţească din burgul natal, îmi venea greu să mă adaptez traiului pe muchie de cuţit.

Noi, ardelenii, suntem uneori cam căpoşi. Iau ca exemplu situaţia clasică de a întreba în autobuz unde trebuie să cobori pentru o anumită adresă. Mi s-a întâmplat la Bucureşti să fiu îndrumată de trei persoane deodată. Ba unii chiar au coborât cu mine şi m-au condus la destinaţie, povestindu-mi cu lux de amănunte detalii private. La Sibiu, în schimb aceeaşi situaţie m-a adus odată aproape de exasperare: mergând din om în om în troleibuz, abia la al cincelea am reuşit să aflu informaţia pe care o căutam. Întrebat fiind de ce nu mi-a răspuns de la început, omul mi-a replicat mirat „dar nu pe mine m-aţi întrebat!”. În fine, la Bucureşti, locuitorii plini de elan au contribuit rapid la risipirea timidităţii mele, de provincial precaut.>>>>>>>>>>>>

De CLB

Constantin Stancu:,,LINIŞTEA LUMII SAU CĂUTAREA CERULUI LA ADRIAN BOTEZ”

Liniştea lumii este un titlu neobişnuit pentru Adrian Botez, spirit tumultuos, energic şi revoltat pentru mersul spre haos al lumii în care trăieşte, o lume care a uitat valorile curate ale creştinismului, o lume a căderii în gol… E un popas în mişcarea sufletului spre infinitul spre care tânjeşte poetul, oprirea care se regăseşte în psalm, pentru că există psalmi în care apare brusc acest semn – oprire! Cuvintele se prefac în peisaj, în cântec, în imn, în vis, în speranţă, dar sunt acolo, cu adevărul lui Dumnezeu în consoane sau vocale…

Adrian Botez este un scriitor aplecat spre rânduială, îşi organizează volumele în cicluri care să reziste, anotimpuri ale poeziei, iată că şi acest volum are mai multe părţi, legate între ele, simbolice, cu deschidere spre vibraţiile lumii:

Cartea I: LINIŞTEA LUMII;

Cartea a II-a: VÂRTEJURI;

Cartea a III-a: DINCOLO DE ZARE.

Volumul mai cuprinde OPINII CRITICE şi secţiunea PERSONALITATE ŞI OPERĂ, toate legate de mesajul poeziei lui Adrian Botez, aducând explicaţii, argumente, texte, pretexte şi bucuria lecturii şi a scrisului.

Un volum complex în care autorul pune accentul pe valorile creştine, pe mărturia lui Dumnezeu în lume, pe rezistenţa creştinului, pe revelaţia personală, particulară, pe literatura ca şoaptă în cetate, şoaptă care pentru alţii, necunoscători, pare ţipăt, ţipătul zimţat de la miezul nopţii…

Brusc, în poezia lui Adrian Botez apar temele care pot aduce liniştea unui suflet ce tânjeşte să vadă dincolo de zare, prins în vârtejurile lumii, în valurile care zguduie lumea şi timpul în care trăim, pentru a produce netimp!

Aşteptând florile, mântuirea, zăpezile, primăvara, sărbători de primăvară, metamorfozele, Visul Grădinii  – toate devin elemente ale aşezării lumii în matca iniţială, cele care susţin posibilitatea existenţei ca realitate prin cuvinte, în Cuvânt. >>>>>>>>>>>>>>

De CLB

Marian DRAGOMIR:,,Eposul post-douămiist ”

Răzvan Ţupa declara într-un articol că douămiismul a murit, în acest mod este revelatoare pseudoteoretizarea criticului şi poetului Octavian Soviany care vedea în  literatura începutului de secol o „literatură apocaliptică”. Această viziune a format gustul generaţiei actuale care se reconfigurează metal printr-o proastă manageriere a cantităţii uriaşe de informaţie, lucru ce ne conduce la o reprezentare nihilistă şi la o referenţialitate proprie în lumea invadată de informaţii. În 1998, Marius Ianuş publica, împreună cu poetul basarabean Dumitru Crudu, Manifestul fracturist, ce sugera ruptura  suferită de conştiinţa autorului în acele vremuri tulburi şi sărace. Operele actuale relevă  irelevanţa textului pentru a dezvolta ludicul intertextual şi delicateţea înaintaşilor. Noul val literar  ce se dezvoltă în ultima perioadă este unul tributar siturilor gratuite de creaţii, în special poetice, dar şi epice, unde marea majoritatea a autorilor îşi expun miezul romanelor lor. Literatura acestei perioade este una unde feedback-ul este permanent, un lucru care a debutat din generaţia douămiistă.  La începutul anilor 2005, situri literare din care amintim agonia.ro, au devenit marii câştigători ai lietraturii scrise.  

Drumul literturii română merge pe un traseu  al deplinătăţii ei naturale şi forma actuală a căpătat nunaţe denotative cât şi contative destul de puternice pentru a face din textul actual unul dintre cele mai dezinhibate constructe narative.

Remarcabil este faptul că, de exemplu în România se editează volume de creaţie, în timp ce galantarele librariilor occidentale sunt lipsite de noi reflecţii artistice. La nivel volumelor de proză care se publică tirajul este din ce în ce mai mic, fapt ce atestă o literatură vocală, dar lipsită de lectori dornici să desfacă vraja nepătrunsului asuns al secolului al XXI-lea. Acest fapt duce la o pierdere a moştenirii culturale a poporului, deoarce românii nu mai au cunoştiinţa creaţiei scrise a limbii române şi a mitologiilor acesei perioade.>>>>>>>>>>>>>

De CLB

LAZĂR IOSIF:,,BUN GĂSIT, MEHEDINŢI!”

Este lăudabilă apariţia revistei “Force Tourism – Business & Tourism Magazine”, cu ale sale atracţii, situri arheologice unice în România  în cuvinte şi imagini. Revista despre care relatăm, lansată recent în Drobeta Turnu Severin, prezintă diversitatea impresionantă a formelor geografice mehedinţene. Aici, spunea cineva, o  “mână divină” a desenat cu măiestrie un tablou mirific: munţi cu metereze abrupte, ce par cetăţi construite de natură, dealuri, zona de podiş, lacuri, ape curgătoare şi mai ales Dunărea, ca liant al ţării cu Europa dar şi ca martor istoric al convieţuirii peste veacuri. Povestea fluviului se contopeşte cu istoria noastră. Un spaţiu binecuvântat de natură şi o zestre inegalabilă,  pe bună dreptate  numit “Parcul Natural Porţile de Fier”.

Autorii revistei – Asociaţia Force Tourism, preşedinte, ziarista Beatrice Chiriac, Emilia Tătar, Corina Ghiuruţan, Dana Manolescu, Ovidiu Cristian Spânu, în parteneriat cu Consiliul Judeţean Mehedinţi, Primăria Municipiului Drobeta Turnu Severin, Arhiva Consiliului Judeţean Mehedinţi au făcut o treabă desăvârşită în a prezenta în amănunt fiecare destinaţie turistică şi nu numai. Acesta este şi avantajul pe care îl are seria “destinaţii  judeţene” a revistei în faţa altora, care au ca subiect turismul în ansamblu. Pe tot parcursul lecturii, descrierile amănunţite, referinţele istorice pertinente, fotografiile de excepţie, noile proiecte vizând municipiul Drobeta Turnu Severin şi pensiunile din zonă – ne fac să simţim ”treptele” distincte  al munţilor Mehedinţi, Defileul Dunării, la Cazane, Porţile de Fier, Podişul Mehedinţi,  vestigiile istorice, culorile cerului pe care parcă le atingem, când în drumul nostru cu vasul pe Dunăre trasam conturul  monumentelor pe lângă care treceam… Pe scurt, ne referim la una din  porţile prin care romanii au forţat intrarea în Dacia. Aici, la Drobeta Turnu Severin arhitectul Apolodor din Damasc a realizat podul de peste Dunăre. Ruinele acestuia dăinuie şi acum. Apoi, între cele două municipii ale judeţului  Drobeta Turnu Severin şi Orşova este Sistemul hidroenergetic şi de navigaţie “Porţile de Fier”. O investiţie unică în România şi una dintre cele mai mari din Europa. E locul să amintim şi noile pensiuni din zona Clisurii Dunării.>>>>>>>>>>>>>>

De CLB

Octavian D. Curpaş:”Arizona este un loc pe tabla de joc a copiilor” – Interviu cu SOFI OKSANEN, scriitoare proeminentă din Finlanda

Sofi Oksanen, născută în 1977 în Finlanda, este considerată cea mai importantă nuvelistă, în viaţă, din Finlanda. Cărţile ei au fost traduse în 38 de limbi. A studiat dramaturgia la Academia de Teatru din Helsinki şi literatura la universitatea din oraşul natal, Jyväskylä. Prima ei carte, „Vacile lui Stalin” a scris-o în 2003, nuvelă care a propulsat-o pe scena literară a Finlandei. De asemenea a scris romanul „Purificare”, pentru a fi pus în scenă de către Teatrul Naţional Finlandez. Un an mai târziu a dezvoltat această lucrare, devenită bestseller în Europa. Înzestrată cu abilitatea nativă de-a povesti, Sofi a avut amabilitatea să-mi răspundă, în mod degajat, la câteva întrebări:

În momentul de faţă eşti în topul mai multor liste de bestseller din ţările nordice ale Europei, iar cărţile tale au fost remarcate de mass-media internaţională. Ai dobândit mai multe premii de anvergură, cum ar fi „The Finlandia Award” şi „Premiul Comitetului de Literatură” din ţările nordice, în 2012. În acelaşi timp, eşti cel mai tânăr autor care obţine astfel de premii. Care este cheia acestui succes?

Scrisul.

Ce limbă se vorbea în familia ta, tatăl tău fiind finlandez, iar mama estonă? Apropo, câte limbi cunoşti?

Finlandeza şi estona. Vorbesc limba engleză, de asemenea, puţină franceză şi suedeză şi pot să citesc ziarul în limba germană. Engleza, franceza şi germana le-am învăţat la şcoală. De asemenea, şi suedeza, care este obligatorie.

Am citit câteva statistici care dezvăluiau faptul că Finlanda are una dintre cele mai joase rate de emigrare din lume. Cum a fost să creşti într-o familie mixtă în Finlanda?

Atitudinea faţă de emigranţi diferă în diverse părţi ale ţării şi în diferite cercuri. Avem şi oameni toleranţi. Şi este total diferit să locuieşti în Helsinki, unde sunt mai mulţi emigranţi decât în alte părţi ale ţării. Findandezii nu sunt obişnuiţi cu finlandeza stâlcită, aşa că orice accent atrage atenţia.

>>>>>>>>>>>

De CLB

Mihai MIRON:,,ZIARISTUL CARAGIALE”

Cam cu  zece ani în urmă scriam despre  „umorul bancherilor”  care lansaseră bancnota de un milion având ca figură emblematică pe Caragiale .  Cel care în viaţa sa ,  scurtă după criteriile noastre , nu avusese şi nici nu visase la o asemenea sumă şi nicidecum avere . Bancnota , cu altă valoare mai apropiată de forţa financiară a scriitorului şi a celor mai mulţi dintre noi , există şi astăzi în circulaţie . Desigur , nici acum o sută de ani , nici ieri şi nici astăzi între Caragiale şi sută sau milion nu există vreo legătură , decât cel mult ideea bancherilor de a pune pe bani imaginea unor valori culturale româneşti .

 

Născut la mijlocul secolului al XIX – lea , Ion Luca Caragiale a  fost şi a rămas cel mai important dramaturg român despre care Titu Maiorescu , deşi certat fiind cu el , scria :

         „Convingerea ce o am despre Caragiale este că are una dintre cele mai vioaie inteligențe ce le poate produce natura, eclectic, bună memorie, momente în care această extraordinară vibratilitate celulară a materiei cenușii din creieri îl scoate mai presus de el însuși și-l face capabil de scrieri literare de mare valoare. Din cauza acestei părți a lui eu închid ochii la toate celelalte, pe care însă le cunosc”.

            Poet , nuvelist , dramaturg , conferenţiar la Atheneu , lector al propriilor producţii  şi ziarist – meserie despre care puţini români cunosc câte ceva , înaintaşul nostru a debutat ca sufleur , copist şi actor în teatrul de familie încă de foarte tânăr, arătându-şi dintru început talentul histrionic ce l-a însoţit toată viaţa .

            Chiar şi pseudonimele alese pentru semnarea articolelor în  publicaţiile vremii subliniază această latură a sa : Policar, I., L., I.L.C., C., I.L. Caragiale , Ion , Luca ,  Falstaff , Zoil , Nastratin și Hans .

            Începând cu Telegraful şi Ghimpele , din 1873 cariera publicistică a lui Caragiale durează neîntrerupt până în 1912 , anul morţii sale . Ziarele şi revistele la care a colaborat sau pe care le-a editat alături de prieteni literaţi sunt foarte  multe . Iată câteva dintre ele : Revista Contemporană , Claponul , Alegătorul Liber , Unirea Democratică , Naţiunea Română , România Liberă , Timpul , Convorbiri Literare , Voinţa Naţională , Constituţionalul , Lumea Veche ,  Ziua , Epoca , Universul , Gazeta poporului , Drapelul , Povestea Vorbei, Adevărul, Foaie Interesantă , Literatură și Artă Românească , Pagini Literare , Gazeta Săteanului şi Die Zeit .>>>>>>>>>>>>>

De CLB

Radu CÂRNECI:,,CITIND ÎN TRENUL DE SUCEAVA”

 De la un timp îmi acopăr o parte din singurătate citind cărţi antrenante, pe care, dacă le-ai început, nu le mai laşi din mână. Nu demult, plecând spre Suceava cu treburi şi, grăbit, uitând să-mi iau ceva de citit în tren, am cumpărat de la un vânzător ambulant o carte care, după titlu, mi-a trezit curiozitatea: „Mister”. Atunci să-l dezvăluim, mi-am zis, începându-mi lectura. Nu ştiu când s-au topit cele cinci-şase ore până în cetatea de scaun a Muşatinilor. Revăd coperta: autorul cărţii de gen feminin, Rodica Elena Lupu. Carte de vacanţă, mi-am zis, şi de drum lung. Aşa şi este, o carte ce te face să te uimeşti de câte se întâmplă în jurul nostru, cât de bogată şi complexă – cu bune şi rele – e viaţa, ce ne dă şi cât ne ia din ce avem pentru noi.

Romanul „Mister” – fiindcă, da, e un roman modern, concentrat, aşa cum se poartă la ritmul vieţii de azi, o carte psiho-poliţistă, gândită şi construită excelent. Nu lipsesc iubirile, despărţirile, interesele personale etc., care dau savoare lecturii şi te fac să zici că nu e deloc uşor să trăieşti azi, într-un timp lipsit de orizonturi psihosociale limpezi, îndemnătoare spre adevăr şi frumos. Misterul (din această veritabilă livre de poche), miezul de taină al romanului l-am bănuit dincolo de jumătatea lecturii iar finalul mi l-a confirmat. O carte bună. O carte pentru azi, pentru timpul de azi.

Printre cei care o citiseră înaintea mea pe Rodica Elena Lupu (printre mai mulţi deci) erau două nume ce impuneau: Octavian Paler care îi lăuda poezia ca şi prea-franţuzitul Constantin Frosin (care i-a şi tradus o carte de poeme în graiul lui Baudelaire). Aşadar, autoarea romanului citit era şi poetă, o colegă, deci!…

Da, Rodica Elena Lupu este o scriitoare, o scriitoare care atacă frumos atât poezia cât şi proza; din convingeri estetice o prefer pe romancieră; simplitatea şi clasicitatea versurilor sale mă dezarmează. Totuşi i-am răsfoit câteva culegeri: “Voi trăi…Clipa”, “Autoportret”, “Între anotimpuri”, “Cât mai e vreme”, toate rupte dintr-un prezent şi un trecut frumos idealizat. Mi s-a părut şi este! – mai expresivă în prozele sale, în care analiza psiho-socială cnstituie forţa feminină a scrisului său.>>>>>>>>>>>

De CLB

Elisabeta IOSIF:,,Romanul mileniului 3″

Două eseuri despre “Romanul mileniului 3” prezentate în cenaclul Cetatea lui Bucur (Filiala Bucureşti a LSR) desfăşurat  la sfârşitul lunii aprilie,  2012, au stârnit interesante şi deosebite comentarii asupra acestei  tematici  din unghiul a două generaţii  de scriitori,  în acord cu fenomenul actual.                                                

 Profesor dr. Ştefan Lucian Mureşanu  a urmărit nu numai de la catedra universitară dar şi  ca un scriitor avizat,  romanul  în lumina cuvântului, actualizând în eseul său  “Agresivitatea termenului literar superrealist” : “Cuvântul, de când şi-a marcat existenţa, a  ars umanul dând dureri fără margini, a secat teluricul şi s-a întins roditor spre înaltul cerului, coborând cu  savoare spre nimicirea entităţii om. Cuvântul este rodul ideilor noastre….Romanul se naşte din dorinţă, o dorinţă acută a frământărilor interioare ale scriitorului, o introvertire mascată, neînţeleasă de lumea profană….Personajele din zilele noastre trebuie să fie legate cât mai mult de viaţa tumultoasă şi schimbătoare a lumii, să fie singure şi introvertite, pentru a fi uşor manipulate, să nu aibă cultură, ci doar dorinţa de a şti ce să facă în fiecare zi pentru a mai putea trăi….Creaţia superrealistă, pe care noul romancier al secolului al XXI-lea  o doreşte este un joc al mutărilor de destine murdar şi ineficient pentru un intelectual, care se pierde într-o lume viciată însă nu lipsit de  inteligenţă, de şcoală ascunsă a iniţierii….satisfăcându-le plăcerea….Din aceste umbre tenebroase se aleg personajele dureroase ale vieţii noastre de astăzi, multe şi greu definite…..Conceptul de suprarealism iniţiat de Andre Breton suferă modificări majore….Primul deceniu al secolului douăzeci şi unu a fost şi va rămâne şi în continuare un timp istoric al omului singurScriitorul superrealist caută să modifice întregul comportament al societăţii fără viaţă, de cultură, de cuvântul nobil care sugerează, neindicând locul profan al identificării……   Romanul superrealist este o dictare liberă a imaginaţiei, a tot ceea ce ochiul a văzut şi observă, întâmplările  succedându-se una după alta, trăite sau nu de romancier, scrise fără menajamente literare într-o regresivitate vizibilă a cuvântului în dialog sau chiar în descrierea acţiunii.” >>>>>>>>>>>>

De CLB

Dorrina ȘIȘU:,,Privește cum se curbează ploaia”

Motto: 

Peste tot există femeia chircită. Totul devine firesc și se adună în jurul femeii ca o normalitate. Și normalitatea prinde contur de durere și gust de rătăcire. De ce? Pentru că totul se leagă de acele degete chircite a rugă, a nevoi, a iubire, a moarte, a viață și a noi. Singurătatea devine chircită în jurul acestei femei? Femeia stă chircită. Singurătatea stă chircită. Obținem o imagine adusă de spate și cu tot universul la picioarele ei sărutându-i existența.

o cifră matură s-a urcat în spatele meu
cuprinde încruntarea
și nu mă întreb
de ce eu
sau de ce doare
târâtâ umbra se plânge
un pas
la încă un drum
o mână întinsă altui număr
mai stau să mă spăl pe ochi cu cerul tău
poate așa am să cuprind fericirile toate
tu privește cum se curbează ploaia

P.S.

tot timpul am considerat că un gând frumos merită trăit și de cei din jur, nu pentru a fi înțeles ci pentru a da curaj celui de lângă tine să devină mai puternic înțelegând slăbiciunea ta.

De CLB

Lucian MARINA:,,ANTOLOGIE INTRIGANTĂ”

La  Editura S. L. R. adică a Societăţii de Limba Română din Voivodina – Republica Serbia care, în condiţiile specifice de muncă acţionează de parcă ar fi Academia de Ştiinţe a Românilor din Serbia şi care anul acesta sărbătoreşte 50 de ani de existenţă şi activitate rodnică, recent a apărut încă o carte importantă pentru viaţa cultural-ştiinţifică a etniei române din Serbia.

Antologia de autor bilingvă româno-sârbă ,,Tăierea lemnului“ a poetei Aurora Planianin a fost apreciată de critica literară ca o antologie deosebit de intresantă şi de intrigantă.

Vă prezentăm în continuare ce a subliniat despre autor şi cartea amintită Lucian Marina, redactor-şef şi responsabil al Editurii S.L.R., de altfel preşedinte al Societăţii de Limba Română din Voivodina.

x x x x x

Aurora Rotariu s-a născut la 7 octombrie 1950, la Coştei, ca fiica mai mică a Mariei, născută Borca, şi a lui Ion Rotariu-Cordân, compozitor şi renumit dirijor de fanfare din Banat. După terminarea Şcolii generale în limba română în satul natal, Coştei, îşi continuă şcolarizarea la Şcoala medie de Economie din Vârşeţ (1971) iar, apoi, la Facultatea de Economie din Novi Sad, respectiv Subotica (Subotiţa), unde îşi ia licenţa, în anul 1975. După aceea, şi-a continuat studiile postuniversitare la Facultatea de Economie din Belgrad.

Aurora Rotariu a publicat primele lucrări pe când era elevă. A debutat în anul 1964, în revista ,,Bucuria copiilor” din Panciova. Referitor la perioada de început, demn de menţionat şi faptul că, Aurora Rotariu a publicat poezii şi proză scurtă şi în revista ,,Tribuna tineretului”, care a apărut la Novi Sad, precum şi în heptomadarul ,,Libertatea” din Panciova.

>>>>>>>>>>

De CLB

Loredana TUDOR-TOMESCU:HIEROFANIILE MIHAELEI CRISTESCU – O INCURSIUNE „PE TĂRÂMUL FERICIRII, DE LA CAPĂTUL LUMII”

 Ce se întâmplă când două lumi se ciocnesc, când încerci să echilibrezi teamă de necunoscut cu speranţa într-un „mâine” mai pastelat şi mai plin, când rădăcina smulsă lasă, totuşi, suficientă sevă pentru noi lăstari şi muguri într-un loc cu o climă ciudată, fără “White Christmas”? Au loc revelaţii, ochiul se deschide spre înăuntru, al tău şi al oricărui lucru sau fapt ce te-nconjoară… şi „nimicul” capăta sens, valoare, greutate… Profanul întâlneşte sacrul şi se-ncheie armistiţii, teamă şi speranţa, în sfârşit, iau loc la masa tratativelor. Şi, în prima fază, se naşte un volum mic, mic, de 12 povestiri scurte, „Douăsprezece hierofanii – Între Australia şi România” care, de data asta, poate numai de data asta, sunt semnate de Mihaela Cristescu. La altă masă a tratativelor, teamă şi speranţa altcuiva nasc o nouă carte, sau un nou tablou, sau o nouă sculptură, sau doar o lacrimă şi-un zâmbet… Dar de data asta vorbim de armistiţiile Mihaelei Cristescu, de „împăcările” ei cu sine însăşi şi de emoţia care străbate toate gândurile-rândurile travaliului ei de adaptare în această parte de lume, la antipozi, un „tărâm al fericirii, de la capătul lumii”.

O colecţie de douăsprezece texte scurte, impregnate de emoţionante nuanţe filosofice, acest volum semnat de Mihaela Cristescu ne reaminteşte că suntem în permanenţă căutare, de multe ori nici nu ştim a ce, până când sufletul său reţină ne sunt „izbite” de înţelesul a ceea ce găsim sacrul deghizat atât de bine, de obişnuit, de „zilnic”, în profan; lectura cărţii ei ne întoarce, de asemenea, către valoarea intrinsecă a ceea ce suntem, a ceea ce ni se întâmplă, a ceea ce ni se ia şi a ceea ce ni se dăruieşte. „Sensul” (meaning) ca vector de direcţie…

>>>>>>>>>>>>>>>

De CLB

C.Abalaşei-Donosă:,,Dorinţă „

Ţi-am dorit cuvintele
şi trup de iubiri
Amintirile tăcute

Din smolitele priviri.
Ţi-am dorit şi timpul
Să-ţi fiu în scris poem
Şi sufletu-ţi flămând
De un dor boem.
Ţi-am dorit privirea,
Linişti nimicitoare,
Mângâiere de vis,
Culoarea din cicoare.
Te-am dorit pe tine
Dincolo de cer stins,
Ascuns sub amintirea
Din marea azurie,
Cu orizont închis.

De CLB

EXPOZIȚIE-Maria Constantinescu

În perioada 15 – 28 mai 2012, în sala Acvariu de la Muzeul Ţăranului Român    Maria   Constantinescu expune o parte din lucrările ei – pictură pe sticlă, mobilier cu pictură pe sticlă, desene (colaje), obiecte spaţiale,  diverse.

Maria Constantinescu a absolvit Universitatea de Arte, secţia pictură monumentală restaurare, la clasa prof. Costin Ioanid. Spune despre sine că este „obsedată de sticlă”, deoarece volumele şi suprafeţele transparente delimitează un înăuntru şi un în afară, care invită la treceri şi la crearea de „spaţii magice”.

Artista s-a bucurat de aprecierile cunoscătorilor de artă din întreaga Europă: Vasile Draguţ, Alexandru Balaci, Nicu Steinhardt, Giulio Carlo Argan, Ricardo Barletta, Luisa Barcan, Corneliu Antim, Adina Ştefan, Paul Barbă Neagră, Francoise Bornardel, Franz Grieshofer,  Silvia Chiţimia, Elisabeta Iosif, Ada Maria Popa, Bogdan Tătaru Cazaban, Horia Roman Patapievici; are lucrări de artă în muzee şi în colecţii particulare, aproape în toată lumea.

 

Maria Constantinescu va fi prezentă în expoziţie, în aşteptarea prietenilor, în duminicile din 20 şi 27 mai.

De CLB

Dorrina Șișu:,,Cum naște tăcerea oameni cuminți”

Taină sau mister. Costul unei clipe care stă în dreptul tău devine mult prea mare pentru a o duce. Dacă suntem pe drum înțelegem mersul. Dacă suntem în vis înțelegem noaptea. Dacă suntem în plâns înțelegem durerea. Taina suspinului e fără sfârșit. Un aer greu pătrunde în tine. Crezi că înțelegi mai mult din aceste costuri. Când spui vreau totul devine durere. Te doare dincolo de carne. Sfâșie omul taina sângelui său. Ochii noștri nu văd infinitul. Un măr stă să cadă din mâini. Rădăcina iese din pământ. Apa vine și sărută căderile de pe umeri. Infinitul devine o piatră fără culoare. Ne-am proptit existența într-o pauză de viață. Vrem să avem aripi. Să vrem să fim oameni. Să putem trăi în coaste pentru că nu știm destul să trăim visând la clipele morții. Prin suflete mai umblă viermi necunoscuți dar nepricepuți pentru ei suntem noi. Să murim acestei vieți nu e de ajuns. De ajuns nu mai ajunge nimic. Nimicul devine interesant. Timpul are trupul veșted. Bizară lumină tremurândă, speri ca taina să fie gratis.

Sapă abisul secundele în vânt. Respiră. Trage în tine viața pur și simplu fără întrebări și fără a întoarce privirea peste umeri. Și taci. Tăcerea ne naște cuminți, ne naște mai altfel…

 Dorrina Șișu

09 mai 2012

De CLB

Elena Armenescu:,,Poezii”

Eu, ca Orfeu călător prin căutări respiram

Depărtarea, iar acum de departe mă-ntorc şi ram

Aduc în locul acesta sfânt, loc limpede în univers

Unde Lumina m-a sărutat întâia oară-n al ei mers!

 

Pe ţărmul gândului, lângă oceanul foşnitor

Urcă în mine un timp ce l-am crezut pierdut

Grădini fabuloase învăluite în zâmbetul luminii

Caii nedumeririi alergând pe pajiştile firii…

 >>>>>>>>>>>>>>

De CLB

Dorrina Șișu:,,De ce mă judeci tu?”

minunea constă în zăbrelele care au privit la tine în timp ce erai copil

bucuria amintirilor a amuțit

pentru că nu am știut să trec desculță pe lângă florile 

nedumerite și ele

peste care nopțile au trecut în fugă

care viață?

viața aceea în care visul ți se ascunde sub pernă?

de frică el fuge dimineața

dar tu aștepți acolo o noapte întreagă

aștepți cu urechea lipită de vis

să îți mai spună ceva pentru care să nu plângi

pentru care lumea să nu te judece

 

>>>>>>>>>>>>>>

De CLB

PETS – Colaj Adrian Grauenfels(AG), Cristina Ştefan(ADA)

– începe ceva nou, ada!

– încep astă seară cu delete!

  pentru că îmi sunt propriul animal şi n-am nicio vină că trăiesc în imitaţia ancestrală a faunei terestre.

 – gândule!

 – încep!

 oamenii au învăţat de la propriul regn şi nu invers, colocatarele neavând ce imita de la sapienşi. mâncăm, bem, ne înmulţim atroce, urlăm la lună, ne sfârtecăm, ne fugărim, ne ucidem, ne umilim, ne iubim, ne lăsăm înlănţuiţi, evadăm.

 – dar versurile?

 – cu versurile e altă mâncare…acvatiforma…

 suntem totuşi inferiori profesorilor noştri inventând noi cerul de frica morţii. ei o primesc împăcaţi şi fără lumânări. 

 – ţi- am început un cer nedescifrat.

 – ţi-l şterg cu o primăvară gripată ca o mâţă miorlăitoare.

 – şterge-ţi uitarea de la nu! 

(ADA)

>>>>>>>>>>>>>>>

De CLB

Ileana Vičič Stanca:,,ABANDON”

Curate mâinile amândouă

Împletesc cununi de margarete

Pentru fecioarele cochete

Cu trup mirositor-boabe de rouă.

 

Se vor în Insula din Creta

Nuntindu-se cu Mirele ce vine

Dansând,despletind suvițe

O zi înconjurând planeta

>>>>>>>>>>>>>>

 

De CLB

Ileana V. Stanca:,,MUNTELE”

Muntele este acel sentiment rar,

pe care-l simţi în Noaptea Învierii.

Un sentiment cald şi plăcut,

care-ţi inspiră întreaga făptură;

redându-ne prospeţimea, puritatea, claritatea.

Ninsul, neatinsul vârf,

ne vorbeşte într-un mod clar,

invitându-ne la luptă.

Acea luptă de fiecare zi, cu neînceputurile ei.

Tainele nespuse, descoperite treptat,

ne vor la un nou urcuş,

la o nouă înfruntare a vieţii, a Timpului.

În graiul  lui, muntele îmi vorbeşte mai clar,

ia-o uşor , fără frică,nu te uita înapoi,

savurează  momentele vieţii tale !

De CLB

Cristina Ștefan:,,CENACLUL LIRA21- apariţie editorială”

Cenaclul literar Lira21 publică a treia antologie de versuri sub titlul A treia carte. Poezii, la editura ArtBook, însumând 55 de scriitori cunoscuţi pe internetul literar dar şi debutanţi ambiţioşi, membri ai cenaclului, dornici în a scrie literatură de calitate. Coordonând acest cenaclu online pot afirma, fără teama de ridicol, că într-o comunitate axată pe scopul scrierii şi lecturii, efectele creaţiei sunt vii, stimulative, originale şi astfel, comparative. Scriem în prezentul literar deşi suntem diferiţi ca abordare lirică. Suntem o echipă consolidată cu scopul altruist de a recunoaşte valoarea colegului nostru sau de a-l ajuta să o evidenţieze.

 Spuneam în decembrie 2009:

„Suntem un cenaclu interactiv pentru promovarea literaturii de bună calitate a tinerilor. Mulțumim autorilor de literatură contemporană, implicați în proiectul Cartea Tinerilor Scriitori și le promovăm creația cu drag!

Vă dorim succes!”

Spuneam în iulie 2010:

„Suntem primul cenaclu online interactiv a cărui muncă s-a publicat într-o carte „Lira în patru puncte cardinale”, editura Rovimed 2010. Cenaclul Lira21 își continuă școala, grație eforturilor echipei care a fondat acest nou site de literatură contemporană, extinzându-și preocuparea și în celelalte domenii de scriere, proză, teatru, satiră, artă. Urez ca publicațiile următoare să însemne calitate, actualitate,modernitate și recunoaștere literară!”

În martie 2011, afirmam:

“Prin voluntariat și efort personal al fiecărui admin, al fiecărui membru, site-ul Lira21 a devenit o școală blândă de poezie, dar analizează și alte genuri literare, proză, satiră, literatură pentru copii, teatru. Echipa a cooptat tineri talentați și membri de onoare din rândul scriitorilor consacrați și împreună, printr-un sistem propriu de analiză și evaluare, am reușit să selectăm poezii pentru a doua antologie a cenaclului. Sub titlul “Poetic@”, această nouă carte va trebui să fie primită de critica literară ca un exemplu de muncă asiduă întru calitate, aflare de stil original și îmbunătățire a celui publicat, pentru fiecare membru al Lirei21. Mulțumesc, mulțumim, tuturor celor atașati de acest proiect. Mergem, cu suflet dăruit, mai departe.”

În aprilie 2012

Poetul Adrian Suciu despre Lira21: ” Sunteţi o şcoală blândă de poezie”, şi încercăm în continuare să nu ne dezamăgim colaboratorii, cititorii, susţinătorii şi prietenii. „A treia carte. Poezii”, volumul antologic publicat în 2012, la Editura ArtBook, înlesneşte debutul unor tineri poeţi şi promovează deopotrivă scriitorii consacraţi, de acum, lirişti convinşi de acest proiect. Poezia Lirei 21 nu îmbătrâneşte. Despre această antologie pot spune cu mândrie că este un album de artă, expunând creaţiile a 55 de poeţi şi 20 de pictori români.

De CLB