Reclame
De CLB

Elisabeta IOSIF:,,TEZAURUL MEMORIEI COLECTIVE”

În fiecare carte se depozitează poveţe, poveşti, semne,  învăţături  care, astfel,  se păstrează  ca într-o memorie. Iar dacă între doua coperte se află mărturii străvechi sau desfăşurate cu mai mult timp în urmă, şi această lucrare  este rodul unui efort colectiv, înseamnă că în volumul „Nu suntem singuri”, reeditat, se află un „fluid”, un depozit pentru recâştigarea memoriei colective. Aceasta şi-a dorit Artur Silvestri, să prezinte fapte ce au creat istorie, fiind modelul  care a adunat documente, spulberând, în parte „ spiritul risipitor” ce ne caracterizează.

Realizam de patru ani o emisiune radiofonică, de o oră,  neimaginându-mi că va avea o durată dublă, aproape 8 ani, într-un format denumit „Înţelepţii Cetăţii”, prinsă în Fonoteca de Aur a Radiodifuziunii Române. În 2004 mă aflam, aş spune, în mijlocul unui torent de înţelepciune colectivă, ce venea de demult. Iată cum  s-au desfăşurat lucrurile ce au urmat…

 Colegul meu de facultate din generaţia denumită „George Călinescu” poet şi un cunoscut colecţionar de artă, Bucur Chiriac, după ce mi-a vorbit despre valoarea picturii şi sculpturii româneşti de talie universală, mi-a mărturisit legătura sa de prietenie cu un om de cultură, scriitor, un enciclopedist de talie europeană, datorită generozităţii căruia a publicat câteva volume de poezie.  Nu era nimeni altul decât Artur Silvestri, care adunase nenumărate învăţături de la „înţelepţii secreţi ai naţiei”, cum le spunea, acei „Oameni mari”, care se aflau  „altundeva. Ei erau ca Socrate pe uliţă, în biblioteci, la Academie, într-o Academie care avea marile grădini de Lyceum. Aşa îmi apar acum, în perspectiva memoriei care transfigurează şi explică, marile grădini în care ne întâlneam”. Ei erau  Mircea Eliade, care în corespondenţa purtată era ca „o vorbire a lui Neagoe Basarab către viitorime, pictorul Ion Mirea, care trăia la Paris ca şi Brâncuşi printre „acele inefabile semne de mediu originar…suflet arhaic ce se înconjura de sistemul lui de simboluri naturale” , Emil Cioran, care vorbea româneşte tot timpul, mitropolitul Antonie Plămădeală, cu „bibliorafturi doldora de scrisori, ..o corespondenţă uimitor de elocventă şi de „literară”, având „încredinţarea că, dacă nu rânduieşte fiecare, nu va rândui nimeni altcineva.”Dar cartea are nenumărate alte exemple „despre fapte ce creează istorie”, modelul sau exemplul ce trebuie continuat. Fiindcă România va trebui să rămână în istorie prin „idei – forţă ce stăruiesc.” În dialogul radiofonic purtat îmi spunea că, dorea să alcătuiască propria ediţie „de lucru” a „învăţăturilor lui Zalmoxis”, „Metafizica României” spre a o rescrie cândva, îl pasiona epoca străromână, având o pasiune pentru cercetare. Era încredinţat că „trăim într-o lume ce ne vorbeşte în fiecare clipă. Şi pe de altă parte, că nu suntem de acum doar, suntem dintr-un „undeva” ce se recapitulează tot timpul şi se repetă, traducându-se în ceva ce ne vorbeşte”.

Din această perspectivă, iniţiativa preşedintei Asociaţiei Române pentru Patrimoniu, doamna Mariana Brăescu Silvestri şi realizarea proiectului de către directorul editorial, doamna Teodora Mîndru,  prin reeditarea cărţii „Nu suntem singuri” devine un semn, aşa  cum, un semn înseamnă, când  „solomonarul descoperă unde să sape fântâna” iar lutierul când ştie să aleagă pentru perfecţiunea viorii sale, o anume esenţă de  paltin, tăiat într-un anumit moment, pe lună plină şi  într-o  perioadă a iernii numai de el ştiută. Tot aşa a existat  un moment,  încărcat de emoţie şi simbol, cel al comunicării noastre printr-o carte ce vorbeşte, cum afirma profesorul Viorel Roman, despre un mister colectiv.  El se fixează numai  în timp, reexaminând clipa, pentru că altfel, ”Timpul, în scurgerea lui de fluviu imens pe care uneori nici nu-l percepi, te ia şi te duce…nicăieri”.

Elisabeta IOSIF

1 iunie, 2012

De CLB

Octavian CURPAŞ:,,NEA MITICĂ…64 de ani de exil – Dumitru Sinu şi periplul său din Mărginimea Sibiului până în Arizona ”

Arizona. Veri fierbinţi, cu frunţile nopţilor mângâiate de adieri pale de vânt şi lumina dimineţilor, limpede şi clară inundând fiecare colţişor al oraşului moleşit de căldură… Într-una din aceste dimineţi strălucitoare şi calde, îmi amintesc că l-am cunoscut pe nea Mitică. Ajunsesem ceva mai devreme decât stabilisem la unul dintre hotelurile din centrul oraşului Phoenix, unde trebuia să mă întâlnesc cu un om de afaceri din New Jersey. Am hotărât să aştept în faţa recepţiei, până la apariţia sa. În timp ce răsfoiam nerăbdător nişte pliante care se aflau la dispoziţia vizitatorilor, atenţia mi-a fost atrasă de o conversaţie în limba franceză, între un domn şi o doamnă prezentabilă, amândoi mai în vârstă. Păreau de-ai casei, aşa că m-am apropiat de ei, cu gândul să le cer câteva informaţii. Foarte amabil, bărbatul a început să-mi prezinte facilităţile pe care le oferea hotelul. Îl ascultam cu atenţie. Mike, aşa îl chema, vorbea cu o intonație afectivă, un accent oarecum străin. Când l-am întrebat de unde este, mi-a răspuns: „Din România”. „Ce mică e lumea”, mi-am spus, şi din acel moment mi-a devenit prieten. Am fi vrut să mai vorbim, dar întrevederea mea de business urma să dureze destul de mult. Dar am convenit să luăm masa împreună, ceea ce s-a şi întâmplat după vreo două ore.

Un prânz cu nea Mitică

La ora stabilită am sosit la locul de întâlnire, unde Dumitru Sinu mă aştepta deja. Ne-am aşezat la o masă şi am comandat câte ceva. Ne-am antrenat într-un dialog plăcut, deschis, care parcă prevestea că vor mai urma multe astfel de întâlniri între noi. Aşa a şi fost! Din vorbă în vorbă, am ajuns la vremurile de demult. Observasem încă de la început, că-i place să vorbească mai puţin despre sine, preferând să aducă în discuţie oameni, locuri şi evenimente din alte vremuri. Intuiam că ceea ce voi afla va fi interesant şi pentru mine, dezvăluirile sale vor fi inedite. Eram sigur că pe parcurs, îmi va vorbi, câte puţin, şi despre el. >>>>>>>>>>>>

De CLB

Lucian MARINA:,,TENTAŢII LIVREŞTI”

Creaţia literară a românilor din Serbia deşi este bogată şi variată, din păcate este cunoscută unui cerc mai restrâns de erudiţi, autori de antologii, critici literari şi oameni de cultură aleasă.

Societatea de Limba Română din Voivodina care anul acesta sărbătoreşte 50 de ani de existenţă şi activitate demnă de invidiat acţionând ca o Academie de Ştiinţe şi Arte a Românilor din Serbia contribuie la cultivarea limbii române literare, la îmbunătăţirea învăţământului în limba română, la culegerea folclorului literar, la tipărirea dicţionarelor, elaborarea antologiilor, la stimularea şi demistificarea creaţiei literare în limba română…

Anume, în Serbia critica literară în limba română este deficitară şi cu satisfacţie am acceptat să publicăm manuscrisul oferit de doamna Ofelia Meza, care este cunoscută prin faptul că are o peniţă ascuţită şi vigilent punctează cu observaţiile sale subtile creaţia în limba română de la noi. Astfel, în volumul de faţă avem o adevărată şi autentică (re)valorificare a creaţiei, ceea ce – după cum a reliefat Petru Cârdu, care a fost unul dintre referenţi – ,,este rezultatul unei analize studioase de ani în şir şi de valorificare argumentată a creaţiei”.

Ofelia Meza prin observaţiile sale aruncă mai multă lumină asupra vibraţiilor şi ondulaţiilor în spasmul creator. Este important de constatat că, a pus sub semnul întrebării creaţia unor autori. Criticii înclinaţi să aducă numai cuvinte de laude, deseori au supra- apreciat valoarea literară a unor creaţii literare iar, pe de altă parte, s-au exprimat despre era fără a constata adevărata valoare şi ceea ce este nou în mesajele poetice ale contemporanilor dar şi a predecesorilor.>>>>>>>>>>>>

De CLB

Lucian Gruia:,,Dorina Şişu – INCURSIUNE ÎN ROMANUL GREC-LATIN (Ed. Transilvania, 2010)”

Profesoara Dorina Şişu scrie o carte limpede urmărind tema principală pe care o detectează în romanul greco-latin. În Cuvânt înainte, autoarea îşi defineşte astfel demersul: „Acest studiu îşi propune să analizeze semnificaţia călătoriei în literatura universală, în special romanescă, felul în care, influenţând istoria omenirii, ea influenţează implicit literatura. Totodată lucrarea de faţă se vrea o prezentare a celor mai valoroase romane ale Antichităţii, romane în care aventurosul şi călătoria reprezintă modul de viaţă al unor personaje (…) Pentru mine călătoria reprezintă cea mai aventuroasă experinţă a fiinţei umane…”

Lucrurile ar părea simple la prima vedere, dar o asemenea cercetare, care coboară până la originile romanului greco-latin, reclamă o desţelenire anevoiasă de arhive şi cărţi. Construcţia unitară a volumului şi exprimarea clară, pe înţelesul tuturor categoriilor de cititori, a fost posibilă în urma unei munci susţinute.   

Semnificaţia principală a călătoriei o reprezintă o deplasare îndepărtată, în care ne îmbogăţim cunoştinţele şi experienţa. În timp, conotaţiile călătoriei, mai ales după înglobarea metaforică a peregrinărilor spirituale, au devenit aproape infinite. În primele romane greceşti, apărute în regatele asiatice ale diadohilor (succesorii lui Alexandru Macedon), ea se referea predominant la cele maritime, pigmentate cu aventuri pirateşti şi poveşti de dragoste împlinite. Autorii urmăreau fantasticul, fabulosul şi extraordinarul pentru impresionarea cititorilor: piraterii, atacuri banditeşti, crime, morţi false şi reveniri, răsturnări de situaţie  – suspans.

Autoarea detectează, în primele romane greceşti, suprapunerea a două civilizaţii: oriental-persană şi greco-helenistică.

Primul roman atestat (secolul I e.n.) Romanul lui Ninos (autor anonim) este unul de dragoste cu final fericit. Pentru împlinirea dragostei este necesară trecerea unor trepte iniţiatice. Aventurile călătoriei oferă această posibilitate.>>>>>>>>>>>>>>

De CLB

Maria Diana Popescu:,,Galeria pictorilor valoroşi: Ion Bobeică”

Scenograf la Teatrul de Stat din Reşiţa, preşedinte al U.A.P, filiala Reşiţa, artist plastic cu imaginaţie debordantă, pictor de şevalet, Ion Bobeică, reuşeşte să creeze în manieră personală, dintr-un firesc-nefiresc, o lume magnifică situată între curentele începutului de secol XX – expresionism, impresionism, cubism. „Teatrul este o lume şi lumea un teatru”, spunea Shakespeare, iar clasicul şi modernul din cele peste o sută de piese din repertoriul românesc şi universal, puse în scenă de maestrul Ion Bobeică, trimit în lucrările sale corespondenţe din lumea teatrului. Pe lîngă expoziţiile personale, maestrul are un palmares impresionant, depliat în ţări precum Ungaria, Serbia, Iugoslavia, Republica Moldova, Franţa, Germania, Bulgaria, în colecţii particulare şi de stat din România, Franţa, Germania, Israel, S.U.A, Ungaria, Bulgaria, Serbia, Republica Moldova. Cu impact puternic asupra contemporanilor, viziunea sa artistică înglobează sensibilitate cromatică, talent în a reda dimensiunea poetică a realităţii, chiar cu acel realism sumbru, care atinge o impresionantă coerenţă artistică. Delicată sau explozivă, „ţesătura” plastică a fiecărei pînze vorbeşte original despre amestecul de har, spiritul de observaţie şi artificiu al unui remarcabil caligraf, cunoscător al vechilor maeştri. Înţelegerea profundă a naturii umane, emană în pictură şi în grafică tensiunea dintre intelectual şi emoţional, egalată de o tehnică strălucitoare. Pictor al unui anume ritual metaforic, amprentat cu note de umor cerebral de tipul Paul Klee, Ioan Bobeică pictează credincios acelui „genius loci”, care conferă distincţie creaţiei artistice. Purtătoare de mesaje cu substrat filosofic şi simbolic, lucrările maestrului invită iubitorul de frumos într-un univers mirabil, care-l poate desfăta cu sublimul tonurilor, al liniilor, cu luminile şi umbrele dătătoare de limpezimi. „Priviţi, priviţi, pînă veţi vedea şi veţi înţelege”, spunea Brâncuşi. Priviţi-le de aproape, priviţi-le de departe, priviţi-le din lăuntrul lor, din gîndul lor, pentru că pînă la urmă fiecare tablou are gîndul său care îl gîndeşte.>>>>>>>>>>>>>>

De CLB

Elisabeta IOSIF:,,LA ANIVERSARĂ ”

70 de trandafiri, culeşi în luna lui Cireşar sunt trimişi cu drag, scriitorului şi promotorului cultural Al. Florin Ţene, cel care a înnobilat Cetatea scriitorilor români şi prin  alăturarea  de  pretutindeni a creatorilor de limbă română, atraşi de respectul său faţă de orice  activitate scriitoricească prestigioasă. S-au făcut multe aprecieri privind acţiunile sale. Aş dori însă, ca urarea noastră de La multi ani! a scriitorilor Filialei Bucureşti a L.S.R. să se adreseze şi managerului care a ştiut să ne unească sub aceeaşi cauză, cea care depozitează prin carte învăţături, poveţe, mărturii străvechi, semne ale unei memorii colective ce va crea istorie. Am să mai subliniez o altă latură a creaţiei sale, despre care voi vorbi   în rândurile următoare.                   

POEZIA, VĂZUTĂ CA O STARE DE VEGHE

Despre un scriitor nu poţi vorbi decât cu poemele şi cărţile sale în faţă, urmărindu-le, desigur, la un alt nivel de înţelegere. De cele mai multe ori e greu de descifrat cheia în care s-a scris o carte, ca să-i  dezvălui taina. Ea trebuie  să-şi lase înţeles conţinutul.

Suntem de acord că nu oricine poate pătrunde în universul filozofic al unei scrieri, aici intervenind rolul criticului literar, cel care vede dincolo de metaforă, considerată de J. Ortega Y Casset ”cea mai mare putere a omului”. Astfel am gândit despre criticul care îşi ia acest rol în serios, mai ales daca e şi scriitor, cunoscând ce sens  poartă în sine arta creaţiei. Fiindcă, de  acest fel de cronicar este nevoie, fiind de acord cu H. Taine, care îl definea ca „un intelectual împlinit, filozof cu vederi largi şi complexe”. Iar un asemenea scriitor, un filozof ca formaţie este şi Al. Florin Ţene, care consideră că fiecare carte trebuie să continue acel „bemol al vieţii, cu toate tonurile sufleteşti, pe care le adânceşte cu o jumătate de ton” (Lucian Blaga).

Aşa consider ultima sa analiză privind „Starea poeziei româneşti la începutul secolului al XXI-lea „ un îndelungat exerciţiu de receptare a poeziei româneşti în ansamblu, cu aplecare spre tendinţa de evoluţie a acesteia, din a doua parte a secolului al XX-lea. Şi mai apoi este necesară o plonjare în panorama poeziei secolului al XXI-lea, căutând instaurarea eului poetic”.>>>>>>>>>>>>>>

De CLB

Lansarea volumului ,,NU SUNTEM SINGURI Convorbiri literare cu Artur Silvestri”

Salonul Internaţional de Carte BOOKFEST 2012 a găzduit sâmbătă, 2 iunie 2012,

în spaţiul special pentru evenimente Scena AGORA, lansarea volumului de convorbiri literare cu Artur Silvestri NU SUNTEM SINGURI, Ediţia a II-a, îngrijită de scriitoarea Mariana Brăescu.

Echipa Editurii CARPATHIA, ai Asociaţiei Române pentru Patrimoniu, scriitori, prieteni, jurnalişti, colaboratori la proiectul editorial, au realizat o prezentare interesantă, interactivă, care a atras vizitatorii salonului de carte.

Vă prezentăm în continuare extrase din intervenţiile participanţilor

Teodora Mîndru:

            Bună ziua şi bine aţi venit. Ne găsim la un nou eveniment al editurii Carpathia, editură care însoţeşte de trei ani şi jumătate orice manifestare mare editorială din Bucureşti şi din ţară. Suntem la lansarea celei de-a unsprezecea cărţi din proiectul editorial „Artur Silvestri” iniţiat, lansat, susţinut atât prin competenţa cât şi sponsorizare financiară de Mariana Brăescu.

            Doamna Brăescu, regretă că nu poate fi acum de faţă fiind plecată în străinătate de o perioadă mai lungă, de mai bine de o lună şi pentru faptul că noi nu am ştiut exact dacă vom termina această carte la timp, dacă această carte ne va fi livrată de tipografie la timp ca s-o putem lansa la Bookfest.  Dar, iată , am reuşit să ajungem la acest eveniment editorial, lansarea volumului  „Nu suntem  singuri” , şi suntem împreună cu vechea prietenă a familiei Mariana Brăescu şi Artur Silvestri, poeta, scriitoarea şi realizatoarea de emisiuni TV binecunoscută dumneavoastră, Cleopatra Lorinţiu. De asemenea, sunt aici trei persoane care au realizat convorbiri cu Artur Silvestri, convorbiri cuprinse în această carte: doamna Elisabeta Iosif, scriitoare, Preşedinta Ligii Scriitorilor Români – filiala Bucureşti şi redactor-şef la revista Cetatea lui Bucur, ultima revistă fondată de Artur Silvestri, d-na Elvira Irşai, prietena noastră discretă, fostă realizatoare de emisiuni la TVR .Este inedit pentru dumneavoastră şi mulţumesc îndeosebi doamnei Veronica Balaj, realizator de emisiuni la Radio România Timişoara, poetă scriitoare, care a venit special din Timişoara ca să fie alături de noi la acest moment, să vorbească despre Artur Silvestri, să amintească şi să împărtăşească cu noi bucuria acestei clipe.      >>>>>>>>>>>>>

De CLB

Cristina Ştefan:,,Lansare de carte Cenaclul Lira21”

Antologia Cenaclului literar Lira21, “A treia carte. Poezii”, a fost editată cu sprijinul Primăriei Bacău în cadrul programului cultural Educaţie prin cultură între Mărturii trecute( Nicu Enea) şi prezente( Cenaclul Lira21).
Lansarea de carte, din data de 8 iunie 2012 la Salonul de Piane din Bacău, a beneficiat de prezenţa primarului bacăului, Romeo Stavarache, personalităţi ale culturii şi învăţământului băcăuan, elevi liceeeni iubitori de literatură. Muzica( pianist Remus Lungu), recitarea artistică( actriţa Eliza Noemi Judeu) decorul distins( gazda Mioara Iacob motivează prin desighul salonului astfel de manifestări artistice), moderarea întâlnirii lipsită de regii preţioase a poetului Sebastian Şufariu, toate au făcut din eveniment unul de la care s-a plecat cu sufletul îmbogăţit, cu mulţumire.
Din prezentarea proiectului aprobat:

„Scopul proiectului vizează promovarea culturii locale si dezvoltarea abilităţilor şi deprinderilor artistice ale tinerilor, pentru o mai bună relaţionare a acestora în societate.
Obiectivul proiectului este acela de a dezvolta abilităţi şi deprinderi comportamentale pentru o mai bună relaţionare a tinerilor în societate, prin punerea in contact a tinerilor cu universul poeziei si picturii locale.
Proiectul are ca partener informal Cenaclul Lira 21, care nu are personalitate juridică. Cenaclul „Lira 21” a fost fondat în anul 2009 de către poeta băcăuană Cristina Ştefan, vicepreşedinte a Ligii Scriitorilor din România, filiala Bucureşti şi are în momentul de faţă 270 de membri atât din Bacău, ţară, cât şi din străinătate. http://www.lira21.ro. Un alt colaborator al nostru va fi Casa Memorială “Nicu Enea”, care pune la dispozitie material informative despre Nicu Enea.>>>>>>>>>>>>

De CLB

George ROCA:,,DEZVOLTAREA ARHITECTURII ÎN PERIOADA DE DOMNIE A BINECREDINCIOSULUI VOIEVOD ŞTEFAN CEL MARE ŞI SFÂNT”

Abstract: 

După o domnie de 47 de ani, 2 luni şi trei săptămâni, Ştefan cel Mare, cel mai eminent conducător al Moldovei se stinge din viaţă la data de 2 iulie 1504. Acesta, pe lângă măreţele sale fapte războinice care au dus la consolidarea statului pe care îl conducea, a încurajat dezvoltarea culturii, a artelor, a arhitecturii, devenind ctitor a peste 44 de lăcaşuri de cult, fiind întrecut doar de Neagoe Basarab (46), după cum ne informează cronicarul Grigore Ureche. A mai construit cetăţi, fortificaţii de apărare, case domneşti şi a făcut importante donaţii unor lăcaşe de cult din afara perimetrului naţional. A contribuit la emanciparea condiţiilor de trai a supuşilor săi, câştigând respectul şi iubirea acestora.

––––––––-

PREFAŢĂ

Prof. Dr. Artur SILVESTRI: „VIZIUNEA RĂZEŞEASCĂ”

Întocmit în urmă cu câţiva ani, dar solid şi documentat, cu o staruinţă ce nu se mai practică decat rar astăzi la noi, unde „neştiinţa petulantă” de carte s-a impus într-un chip absolut dezagreabil, studiul lui George Roca despre „arhitectura ştefaniană” izbeşte şi prin alte câteva elemente ce trebuie evidenţiate ca să se înţeleagă mai bine deopotrivă sensul dar şi însemnătatea lui ieşită din comun.

Întâi de toate, acesta nu-i, paradoxal, opera unui „istoric” adică a unui „specialist” deşi atât Înfăţişarea, riguroasă, şi concepţia inteligentă nu îl arată pe „amator” ci pe cărturar. Totuşi, atitudinea surprinde, căci autorul fiind poet, scriitor şi jurnalist, părea a se fi dedicat acestui gen de cercetare dintr-o obligaţie de moment şi nu din năziunţa de a clarifica o temă destul de puţin frecventată în planul sintetic şi prin „vizionare de sus”, ceea ce însă se observă şi trebuie salutat. Rezultă, deci, că oricine este iniţiat în materie şi examinează totul cu înţelegere, renunţând la prejudecata minimalizatoare, constată adaosul de perspectivă şi, poate chiar, şi încheieri ce merită reţinute. Aceasta este, însă, prin sugestie indirecta, „imaginea ştiinţei oficiale” de astăzi, de la noi.

Astăzi aşezată ca o dogmă ce nu se contestă este „ideologia disuasiunii” şi „proiectul descurajării” şi cei ce ocupă scena vieţii publice şi impun perspective obligatorii pentru uz didactic şi public sunt cei ce susţin încheieri diametral opuse celor ce se întâlnesc aici. Pentru această „sectă revizionista”, Ştefan cel Mare ar fi nu exponentul voievodului şi ilustrarea „împăratului ocult” al Bizanţului perpetuu ci un personagiu de teatru istoric capricios în conduită, amoral şi afemeiat si, de fapt, o legendă inventată de „românismul patologic”, ce trebuie combatută şi, până la urmă, eliminată.>>>>>>>>>>>>>

De CLB

CONSTANŢA ABĂLAŞEI-DONOSĂ:,,Raza noastră” (din volumul POEZII PASTELATE)

Noaptea ascunde cântecu-i fugar

Peste noi, peste mal

Când luna aruncă razele de unde

Peste noi și pretutindeni.

O rază ție, una mie

A treia, pentru amândoi.

Peste ani, raza mea ori raza ta –

Poate amândouă, tot aici

La Dunăre – au să moară;

Odată cu unul dintre noi

Reîntors după celălalt…

Va muri raza mea?

Va muri raza ta?

Va trăi raza noastră!

De CLB

ELISABETA IOSIF: ” FILOZOFIA GUSTULUI” – Reţetă originală

„Chestiunea gastronomică este o chestiune de ordin estetic şi filozofic: bucătăria ţine de artele frumoase, de practicile culinare ale unei civilizaţii şi ale unei epoci. Ea exprimă o epocă la fel ca un tablou, o sonată, un monument, o piesă de teatru sau o lucrare de arhitectură” scria un filozof al gustului, Michel Onfray. Din aceeaşi raţiune, “dacă zeii sălăşluiesc şi în bucătărie”, vorba lui Heraclit, doresc să continui această idee, cu reţete originale. O tradiţională reţetă, regăsită, ce dăinuie până azi la “Caru*cu bere,” de circa o sută de ani, face parte din practicile culinare ale unui loc tot atât de vechi, cu multe însemne culinare. Reţeta a fost regăsită într-o scrisoare ce este păstrată la Academia Română.
Iată conţinutul scrisorii:

Reţeta de mititei de la Restaurantul CARU CU BERE. Bucureşti, la 16 Iunie 1920

Onorate Domnule Ofiţer!
Pentru căci fiecare vizită a Domniei voastre, ca şi cu 20 ani în urmă cele ale tatălui Domniei voastre, dimpreună cu cinstitul Conu Iancu Caragiale este, pe lângă onoare, şi un deosebit eveniment pentru localul nostru, vroiesc să dau la rându-mi dovadă de cavalerism, împărtăşindu-vă la dorinţa onoratei Dumneavoastră soţii, Doamna Măriuţa Baciu, reţetarul de preparare a mititeilor noştri, care, după cum bine ştiţi sunt cei mai lăudaţi din tot Bucureştiul. Astfel dau dovadă de încredere în Domnia voastră spre a nu trăda nicidecum secretul delicioşilor noştri mititei, secret pe care la rândul meu l-am primit de la marele Maestru Gastronom D-l Tică Preoteanu, antemergătoriul meu la conducerea bucătăriei Carului. Adresez aceieaşi rugăciune şi onoratei Dumneavoastră soţii, Doamnei Măriuţa, celei mai desăvârşite amfitrioane pe care sunt bucuros să o fi cunoscut. Perfecţiunea seratelor de cină din casa Domniilor voastre, la care, mulţumesc lui Dumnezeu, am fost poftit, mi-au determinat hotărârea să va divulg taina celui mai de preţ preparat culinar care ne cinsteşte numele în capitală, în ţara întreagă şi în străinătate.
>>>>>>>>>>>>

De CLB

ADRIAN BOTEZ:,,Interviu cu scriitoarea şi jurnalista MARIA DIANA POPESCU, redactor-şef adjunct, la revista „AGERO”-STUTTGART/GERMANIA”

„SE IMPUNE O <<DICTATURĂ A VIRTUŢII>>

Adrian Botez: Stimată doamnă Maria Diana Popescu,  interviul de faţă este, pentru mine, dintr-un anumit punct de vedere, o premieră. Mai exact, pentru prima oară intervievez o persoană de mare fineţe a Duhului, având o valoare spirituală încă ne-explorată decât destul de fugitivo-superficial, de către hermeneuţi –  dar atât de discretă cu sine însăşi, încât ai zice că „lucrează sub acoperire”, sub pseudonim. Am răscolit tot Internetul, pentru a afla, înafară de titluri de cărţi, versuri sapienţial-orfice şi articole de o eleganţă şi, concomitent, incisivitate (intelectuală şi critică) exemplare – şi niscaiva date biografice : n-am aflat decât lucruri ţinând de ideatica dvs. splendidă, am „legumit”, cu aleasă desfătare, formulările dvs. subtil-sentenţioase, din articole, dar nimic despre omul cu personalitate tetrestră, omul de „carne şi sânge”, omul care să devină un con-locutor solid, non-fluid. Pe de o parte, vă admir, necondiţionat, superba dvs. discreţie, în acest veac al exhibiţionismului, al imposturii şi al mahalagismului mondializat! Dar, cu următoarea informaţie seacă: „Maria Diana Popescu – eseist, critic, poet, jurnalist, redactor şef-adjunct – revista „Agero”- Stuttgart, consilier editorial – „Slova creştină”, redactor şef ag pe rime (n.mea: nici nu ştiu cum se traduce sintagma: “redactor şef ag pe rime”), Preşedinte al Societaţii Academice Art Emis, vicepreşedinte al societaţii culturale Art Emis, membru al Academiei Olimpice Române, filiala Vâlcea, senior editor revista Pietrele Doamnei, 14 volume publicate” – la care se adaugă un „tablou” (vast şi fascinant, nimic de zis) al operei scrise/editate de dvs., până acum: Lumea dintre gânduri – poeme; Trecutul din clipă – poeme; Urmă de stea – poeme; Atingere de înger – poeme; Dialoguri privilegiate, vol. I – interviuri;  Vechimea veşniciei – poeme; Cursuri de şantaj – poeme; Cai crucificaţi la simpozioane – poeme;  Imperfectul perfect – poeme; Dialoguri privilegiate, vol. II – interviuri; Dialoguri privilegiate, vol. III – interviuri; …Restul este legendă!- poeme; Omenirea în paragină savantă – eseuri. În curs de apariţie: Clopote şi incendii – poeme

           N-am prea devenit un „răsfăţat al ştiinţei despre oameni”! Totuşi, oamenii (mai ales în climatul de hiper-suspiciune, din zilele noastre, când mai toţi „se dau” tocmai ce nu sunt şi nu vor fi niciodată, pentru a manipula mai uşor, din spatele cortinei), oamenii, zic, trebuie să-şi cunoască, şi întru viaţă, măcar cât de cât, modelele de duh, spre a căpăta încrederea (absolut necesară) de a le urma.>>>>>>>>

De CLB

Georgeta RESTEMAN:,,VISÂND PE MALUL MĂRII PRIMĂVARA (POEME) ”

VISÂND PE MALUL MĂRII

Înmiresmate-amurguri şi marea-ndrăgostită

De-a soarelui lucire sublim se-mbrăţişează

Când îţi foşneşte gândul prin tâmpla vălurită

Mătăsuri de speranţe – priveşte şi visează

 

Te furişează-n valuri înfăşurându-ţi trupul

În falduri de albastru, îmi prinde tandru mâna

În mâna ta, recheamă-mi spre nemurire lutul

Când roiul de luceferi şi doamna nopţii, luna,

>>>>>>>>>>>>>>>>

De CLB

Octavian D. CURPAŞ:,,INTERVIU CU AVOCATA AMERICANĂ, ANCA IACOB, specialist in Criminal Defense, Immigration, Bankruptcy & Chapter Seven”

Anca Iacob s-a născut şi a crescut în Bistriţa, iar în prezent locuieşte de opt ani, împreună cu soţul şi fiul ei, care a împlinit de curând un an, în Phoenix, Arizona, unde i s-au stabilit de altfel, şi fratele şi părinţii. A absolvit dreptul, este specialist în Criminal defense, Immigration, Bankruptcy şi Chapter 7 şi a reprezentat sute de cazuri în care inculpaţii se făceau vinovaţi de posesie şi vânzare de droguri sau arme, furturi, frauda ori infracţiuni contra persoanei. S-a orientat mai mult spre family based immigration şi considera că datorită crizei economice, numărul cazurilor de backruptcy va creşte în fiecare lună. Deşi până acum a lucrat mai mult pentru români, intenţionează să îşi diversifice clientela şi cu persoane din alte naţionalităţi. Principiul după care se conduce în munca este onestitatea, mai ales că în relaţia client-avocat, spune Anca Iacob, nimic nu este mai important decât comunicarea, acesta fiind şi unul din motivele, pe lângă imposibilitatea de a dezvolta o relaţie bazată pe încredere, pentru care mai şi refuză unele solicitări. Îşi percepe onorariul în funcţie de complexitatea cazului şi recunoştinţa clientului este pentru ea cea mai mare recompensă, cu atât mai mult cu cât profesia pentru care s-a pregătit este o permanentă provocare intelectuală.

 

Dacă ar fi să schimbe ceva, Anca Iacob declara că şi-ar dori mai puţin stres, însă ce mai contează acest lucru, din moment ce face totul din pasiune, astfel ca satisfacţia pe care o are atunci când câştiga un caz este enormă. După părerea ei, greşeala nu face casă bună cu această profesie, iar atunci când vine vorba să le dea un sfat celor mai tineri în branşa, le recomanda networking-ul.

–––––––––––––––––––

>>>>>>>>>>>>

De CLB

BBC şi Discovery scanează Sarmizegetusa ascunsă

Celebrul post britanic de televiziune a folosit sateliţii şi o tehnologie numită LIDAR cu care a scanat împrejurimile incintei sacre din capitala dacică. Aşa a descoperit o echipă de la BBC în Sarmizegetusa Regia urme ale construcţilor romane. Rezultatele sunt spectaculoase, spun cei de la BBC, dar preferă deocamdată să păstreze secretul asupra descoperirii lor. Arheologii români vor primi o copie a hărţii obţinute astfel doar după difuzarea documentarului, la sfârşitul verii.

BBC lucrează de anul trecut la acest proiect despre Imperiul Roman şi despre cum tehnologia prin satelit îi ajută pe arheologi să descopere noi situri arheologice romane. Filmările la documentar au început în martie şi, de cinci săptămâni, echipa BBC s-a plimbat de-a lungul fostului imperiu şi a filmat în Italia, Tunisia, Iordania, iar, la final, a poposit în Munţii Orăştiei, la Sarmizegetusa Regia, fosta capitală a dacilor, cucerită de romani în urma a două războaie grele: “BBC e aici pentru că lucrăm la un documentar despre Imperiul Roman şi despre cum tehnologia prin satelit ne ajută să descoperim noi situri arheologice în tot imperiul.

În România, şi în special, în această parte a României, există o moştenire culturală foarte bogată şi suntem foarte interesaţi să descoperim urmele romane”, spune Louise Bray, producătorul documentarului. Coproducţia BBC-Discovery va avea 90 de minute şi este dedicată special Imperiului Roman, o temă foarte bine primită de telespectatorii posturilor. Proiectul a demarat în septembrie 2011, dar filmările efective au început de-abia în luna martie. Munca de teren se finalizează odată cu cadrele filmate sus, în Munţii Orăştiei, iar partea interesantă apare în documentele la care deocamdată are acces doar “staff-ul” documentarului. De altfel, membrii echipei au fost îndeajuns de secretoşi pe toată durata vizitei lor şi au preferat să oprească filmările de îndată de ziariştii români au ajuns în zonă. >>>>>>>>>>>>>>

De CLB

Elena Armenescu:,,În cămara tainei”

Sângele meu seamănă

Miosotis

în fragmentul de vis

Plin cu întâmplările şi înfăţişările tale

 

Ah! dulce orbire, adormire

Binecuvântată!

Când laşi uşa clipei crăpată

Să cobori în subsolurile mele

În cămara tainei

În sinele meu

Deschizându-mă

Spre mine

Doar vis…

>>>>>>>>>>>

De CLB

IOANA STUPARU:,,Podoabe”

Cuvinte azurii

mă urmăreau

în plină primăvară

 

Pe fir virgin

de borangic

se înşirau

cântând

 

Podoabe

pentru aripi

când mi-a fost

dat

să zbor

De CLB

Câștigătorii Concursului Internațional de PROZĂ și POEZIE “Starpress 2012″

PREMIANȚII CONCURSULUI INTERNAȚIONAL DE POEZIE ȘI PROZĂ “STARPRESS 2012″ Revista  Internatională STARPRESS a desmnat câștigătorii Concursului Internațional de POEZIE Pentru Românii din Intreaga Lume , STARPRESS 2012, ediția a lll-a (care se desfașoară din doi în doi ani ) și ai Concursului Internațional de PROZĂ Pentru Românii din Intreaga Lume , STARPRESS 2012 , ediția […]>>>>>>>>>

Premii la concursul de teatru pentru copii


Cei mai buni participanți la concursul de teatru desfășurat la Câmpina au fost premiați. După ce juriul a studiat cu atenție elementele esențiale ale fragmentelor și rolurilor celor mici, a venit vremea să primească aplauzele. La ciclul primar  Premiul I a fost obținut de Trupa Pinocchio de la Școala Generală B.P. Hașdeu , la ciclul […] >>>>>>>>>>>

De CLB

Adrian Botez:,,NOI – ĂŞTIA DIN EST”(poeme)

NOI – ĂŞTIA DIN EST

 

noi – ăştia din Est (spre deosebire de

sfrijiţii ăia din Vest…) – păcătuim

gras: avem şi de unde ne

pocăi – avem şi de unde s-o luăm de la capăt cu

păcatul

 

noi – ăştia din Est (spre deosebire de fariseii din

Vest…) – preferăm un iad cinstit – unui rai

ipocrit

 

…Dumnezeu – când îşi epuizează stocul

de viaţă – negociază cu noi: Îi dăm

câte ceva – pentru a putea să-I şi cerem

Totul

***

>>>>>>>>>>>

De CLB

Octavian LUPU:,,PARIS – PIAŢA LUDOVIC AL XV-LEA, A REVOLUŢIEI ŞI A CONCORDIEI”

Nu este vorba de un nume lung dat celei mai mari pieţe din Paris, ci de o succesiune de denumiri pe care aceasta le-a avut de-a lungul perioadei zbuciumate şi contradictorii de dinainte, din timpul şi de după evenimentele sângeroase ale Revoluţiei Franceze. Având o suprafaţă de peste opt hectare, cu un aspect rectangular, uşor octogonal datorită colţurilor „tăiate”, această Piaţă a Concordiei te impresionează prin deschiderea sa de peste două sute de metri, precum şi prin poziţionarea sa între bulevardul Champs-Elysees şi Grădinile Tuileries. Iniţial destinată să marcheze memoria regelui Ludovic al XV-lea, în timpul căruia a fost construită, ea avea să rămână în istorie prin amintirea tristă a ghilotinării nepotului acestuia, Ludovic al XVI-lea, a reginei Maria Antoaneta şi a multor aristocraţi ce au avut neşansa de a se afla la curtea regală în acea nefastă zi de 21 ianuarie 1793.

Tocmai de aceea, atunci când am vizitat pentru prima dată această piaţă, am trăit un simţământ de tristeţe, gândindu-mă la ghilotina ce se înălţa în mijlocul ei pe locul unde este în prezent plasat renumitul Obelisc Egiptean. Indiferent cât de mult aş fi de acord cu necesitatea istorică a anumitor evenimente, totuşi cruzimea şi delirul execuţiei publice nu le pot înţelege nicidecum. Cel puţin din punctul de vedere al fiinţei umane înzestrate cu raţiune şi sentimente, este cu totul incredibilă această desfătare cu imaginea sângelui ce se revarsă din trupuri decapitate în uralele de încântare ale mulţimii. Dar aşa se scrie istoria, mai ales atunci când nu există suficientă înţelegere din partea conducătorilor faţă de nevoile supuşilor, iar desfrâul şi luxul neruşinat al celor bogaţi ajunge să sfideze masele de oameni expuse lipsurilor şi mizeriei de tot felul. >>>>>>>>>>>>>>>

De CLB

Nicolae BĂCIUŢ:,,FESTIVALUL NAŢIONAL DE CREAŢIE ŞI INTERPRETARE „ANA BLANDIANA” – EDIŢIA I”

Brăila a fost gazda primului concurs de creaţie dedicat unui scriitor în viaţă. Organizat de Şcoala “C. Sandu Aldea” din Brăila, în parteneriat cu Direcţia Judeţeană pentru Cultură şi Patrimoniul Naţional Mureş, alte instituţii de cultură brăilene, Festivalul şi-a propus să reconsidere tiparele unor astfel de competiţii literare, limitate la autori care nu mai sunt în viaţă, şi să propună şi să impună valori contemporane, aflate în conştiinţa publicului larg.

Prezenţa unui scriitor la un Festival care îi este dedicat nu face decât să sporească interesul şi impactul, aducând servicii literaturii, lecturii. Alegerea Anei Blandiana a fost una inspirată, poeta, laureată a Premului Herder pentru literatură, ridicându-se peste aşteptările publicului brăilean de poezie, care s-a considerat privilegiat prin onoarea găzduirii acestui concurs. Tematica Concursului a fost “Îngeri de cuvinte” şi a avut patru secţiuni: Creație literară – poezie; II. Critică/Analiză literară; III. Recitare; IV. Interpretare Folk.

Au participat aproape o mie de elevi din toată ţara şi din Republica Moldova, fiind acordate peste 100 de premii. Totodată, o selecţie din textele participante la concurs au fost publicate în trei antologii: “Despre îngeri” – interpretare critică a poeziei Anei Blandiana, “Între alb şi negru”, eseuri, “La umbra poemelor în floare”, versuri, care au făcut parte, alături de alte cărţi, dintre premiile acordate.

Marele Premiu al Festivalului a revenit elevei Iuliana Vrabie, clasa a XII-a, de la Colegiul Naţional “Vasile Alecsandri” din Galaţi, coord. prof. dr. Corneliu Goldu, care a avut şi cei mai mulţi participanţi, la toate secţiunile. Între laureaţi: Maria Ana Gâbu (Dorohoi), Alexa Sămărescu (Râmnicu Vâlcea), Luciana Moroianu (Brăila), Andreea Voicu (Târgovişte), Iulia Grăjdănescu (Ineu, Arad), Miruna Ioana Miron (Brăila), Alexandra Ciubotaru (Galaţi), Teodora Gogu (Brăila), Adrian Radu Racoviţă (Galaţi), Maria Ana Dincă (Călăraşi), Gabriela Anca Vărzariu (Drăgăşani), toţi distinşi cu Premiul I.

>>>>>>>>>>>>>>>

De CLB

Dorina Șișu:,,În numele iubirii”

Îngenunchiată privesc la punctul zero. Există? Nu există. De unde știu răspunsul? Tremură lumina, tremură strada, tremură piciorul meu și apa care cade peste mine.

  • Mai stai?
  • Mai stau. Dă-mi un ziar. Dă-mi și o cafea.
  • Ce ziar? Am io ziare?
  • Uite ăla de acolo. Unde privești? Bă da chior ești. Nu mă acolo, uite mai în dreapta, așa, așa, acolo e. Mi-l aduci?
  • Tu nu ești normală? Păi ce vrei acum să merg să-i smulg ziarul la ăla din față?
  • Da’ nu vezi că nu-i mai trebuie?
  • Lasă mă, te uiți și tu pe pereți sau na o hârtie și scrie dracu din prostiile alea pe care le tot publici că nici dracu nu te înțelege.
  • Păi cine mă să mă înțeleagă? Tu vrei să înțelegi, bolândule care ești. Io scriu așa de dragul artei, bă deșteptule.
  • Ia mă și scrie, ia acilea, să te văd io cum le torni pă idei, dășteapto care te dai.
  • Hai să schimbăm registrul, fraiere, că deja ai devenit penibil, penibilule. Hi, hi, ce-mi place!
  • Da, desigur.

Copacul din mine. Furtuna din mine. Gândul, cuvântul, fuga, dezmățul, iubirea, moartea și viața sunt precum iluminarea și fatalitatea. Mai stăm, mai respirăm, mai privim la noi prin ochi străini și vrem să ne știm. Încarnăm aspirațiile de ochi. Privim la ele și tragem o linie dreaptă să știm sau să vrem să știm că mergem drept. Coapcul din mine nu mă lasă. În rădăcini durerea prinde seva cunoașterii într-o apoteoză de invidiat, a nimănui dar a tuturor. Ce vină are furtuna? Furăm din umbre, furăm din vise, furăm din viața ideea vieții dar tot murim.>>>>>>>>>>>>>>

De CLB