Reclame
De CLB

ELISABETA IOSIF:,,SEMNE ŞI INSCRIPŢII DACICE ÎN SCULPTURA LUI CONSTANTIN BRÂNCUŞI”

    “Semne se află peste tot. Numai să ştii să le vezi…Peste cascade şi repezişuri se înalţă cetatea Sarmizegetusei cea adevărată, cetatea Sanctuarelor Solare..Dăltuirile mele îşi au rădăcinile în chiar comoara aceea, ba chiar mai adânc.”  Constantin Brâncuşi

 

Rădăcinile l-au legat întotdeauna pe Brâncuşi  de pământul străbun. Se pare că totul a fost predestinat. Începând cu numele său, Brâncuşi, fiind considerat de specialişti  a fi un cuvânt de origine traco-dacă, provenit de la “brânc”, păstrat şi în greaca veche, care însemna “dârz”. O spune şi  Alecu Russo în lucrarea sa “Limba traco-geţilor”.

Încă din planurile lui Brâncuşi din 1936 trebuia să apară opera, care să povestească întreaga istorie a neamului, cu toate frământările străbunilor, cu ocupaţiile lor. Brâncuşi şi-a ancorat arta în acele semne străvechi şi simple, de veacuri  înrădăcinate în sufletele noastre, de la Sanctuarele Sarmizegetusei, “unde ar fi vrut să înalţe nesfârşitului un stâlp aurit aşezat drept în mijlocul marilor sanctuare astronomice ale străbunilor..Stâlpul ar fi vrut să-l înconjoare de pietre care să măsoare în cerc mersul stelelor. Pietre ca ale dacilor, spunea,  un calendar ceresc, de unde vine lumina cea adevărată.”(Tretie Paleolog – De vorbă cu Brâncuşi).

Comentând despre munţii pe care i-a colindat, Brâncuşi  aminteşte de “Dinţii  Suliţelor, care , spunea, păstreză amintirile dacilor, care se jertfeau de bunăvoie, ca să-i aducă lui Zamolxe cererile celor de pe pământ. În drumurile bătute de Brâncuşi spre Mânăstirea Tismana, sculptorul de mai târziu, nu uită, că  pe vremea dacilor trecea pe acolo o cale sacră….Poteci milenare duc în Câmpul lui Neag…Urcând către izvoarele Jiului ajungeam  la vechea Hobiţă a dacilor transilvăneni, o aşezare la nord de Munţii Retezat…Iar dincolo de Jii urcă Munţii Orăştiei, unde peste cascade şi repezişuri se înalţă Cetatea Sarmizegetusei cea adevărată, Cetatea Sanctuarelor Solare.

Acolo, în mijlocul sanctuarelor, legănat de tainicul murmur al pietrelor cu tâlc aşezate în ocol de zodii de către preoţii daci, Brâncuşi ,nu degeaba şi-a ales piatra şi locul pentru a dăltui simboluri dacice. >>>>>>>>>>>>>

De CLB

Adrian Botez:,,INCANTAŢIA COSMICĂ A UNUI INIŢIAT: N. N. NEGULESCU”

Avem în faţă poemele unui iniţiat, N.N. NEGULESCU. Un transmodernist iniţiat. Sunt două volume („LACRIMI DE DIAMANT[1] – cu o Prefaţă de  Florea Miu –  Forma Cuvintelor – şi „OCHIUL DE FOC[2]cu o dublă Prefaţă: una de Harion Voroneţeanul – Calea Regală, precum şi una de Petre Ciobanu: Metafizica triunghiului originar).

Ambele volume sunt împărţite în câte cinci secţiuni:

I-„LACRIMI DE DIAMANT”: 1-„Piramida ontică”; 2-„Crucea Sephirotică”; 3-„Pendulul percuţiei opalice”; 4-„Cupola cu haikaiuri”; 5-„Domnia Logosului”.

II-„OCHIUL DE FOC”: 1-„Omul gnostic”; 2-„Roua Hierogliptică”; 3-„Întruparea Luminilor”; 4-„Misterele Verbului”; 5-„Fântâna Panomphee”.

Se vede clar, cel puţin, prin intermediul primului volum, „LACRIMI DE DIAMANT” –  că Poetul N.N. Negulescu ţine „morţiş” la cifra cinci, în secţionarea pe care şi-o propune: partea a V-a, a primului volum, nu conţine decât două poeme (faţă de celelalte patru părţi din volum: 16, 11, 33 – respectiv, 9 „haikaiuri”). Dar…TREBUIA să se işte, şi a cincea „secţiune”, căci era nevoie de binecuvântarea Cifrei Sacre!!!

Şi orice iniţiat are toată dreptatea de partea sa, în ce priveşte grija şi respectul (dus până la adoraţia pythagoreică!), faţă de cifra 5: la ebraicii vechi, spre exemplu, Cifra 5 era echivalentă cu Litera HÉ – „Numărul CINCI al Literelor şi 15 al Căilor  – Hieroglifa Marelui Hierofant, Quinta Eternă – Numărul Ştiinţei Binelui şi Răului; Litera Femeii şi a Religiei; Pentagrama Angelică şi Diabolică” (cf. Eliphas Lévy, Chei majore şi Pantaclul lui Solomon) – este, deci, CIFRA SUPREMĂ A CUNOAŞTERII REGAL-COSMICE, CIFRĂ A CONTRASTELOR DEMIURGICE SUPREME ŞI A NUNŢILOR COGNITIVE SUPREME!

Este „semn al unirii, număr nupţial” (cf. Jean Chevalier/Alain Gheerbrandt – Dicţionar de simboluri, vol. I) – dar şi număr al Centrului! –  deci, al Armoniei şi Echilibrului! „Cinci este şi simbolul Omului (având braţele desfăcute, acesta pare dispus în 5 părţi sub formă de cruce)” – cf. idem. În hinduism, „reprezintă conjuncţia dintre 2 (număr feminin) şi 3 (număr masculin) – este, deci, Principiul Vital” – iar în buddhism şi creştinism, este simbolul sintezei şi al Treptelor Iluminării-Revelaţiei (cele 4 principii elementare cruciforme sunt „cimentate”-unificate şi semantizate, întru eternitatea Învierii, de către Hristos-CENTRUL!).

>>>>>>>>>>>>

De CLB

Simona Lazar:,,O călătorie culinară pe Marele Drum al Caravanelor”

Nimic nu mă încântă mai mult decât o carte nouă de bucate. Nouă, veche – de fapt poate fi din librărie, de la anticariat sau direct din tipografie, important e să fie „new entry” în biblioteca mea. Cu cele cinci „ceasloave” culinare pe care le-am adus după mine din India, mă apropii vertiginos de 800 de cărţi de gen.
Sunt femei cărora le face plăcere să le dăruieşti un parfum, sau o rochie, sau o pereche de pantofi. Sau o excursie la capătul lumii. Mie îmi plac reţetele, cărţile de bucate şi… călătoriile de documentare, în căutare de gusturi noi.
Dintre cele cinci cărţi, cumpărate din bazaruri şi librării – cu menţiune specială pentru „Basmati. Fragrance, Flavour & Finery”, primită în dar, cu autograf, chiar de la autor, Shilpi Gupta, noul nostru prieten, bucătarul şef de la Hotel The Grand – cel mai mult m-a atras cea mai din urmă achiziţie (normal!), plătită în ultima clipă, când tocmai se striga îmbarcarea pe aeroportul din New Delhi. Începusem s-o „savurez” chiar în magazinul de pe aeroport şi dacă nu eram trezită la timp din re­verie, aş fi pierdut avionul…
Ei bine, cartea asta, delicioasă, are un concept special. Îi spune „Food path. Cuisine along the Grand Trunk Road, from Kabul to Kolkata” şi te face să porneşti la drum (imaginar, savuros) din Af­ganisthan până în estul Indiei, urmărind ve­chiul drum al caravanelor de mărfuri din Evul Mediu.
„Marele Drum” este intens populat, de-o parte şi de alta a lui, cam de prin secolul al XVI-lea. Este unul dintre clasicele trasee ale condimentelor şi e considerat un fel de ax al acestui teri­toriu vast. 2.500 de kilometri pe care astăzi defilează marile camioane de mărfuri care duc gloria Asiei spre Europa. Indienii (şi nu numai ei) îl consideră un simbol al „unităţii în diversitate”. Iar europenii – cei cu spirit artistic – l-au luat drept muză pentru operele lor. O dovedeste romancierul Rudyard Kipling, care aşază istoria baladescă a lui Raj în paginile romanului său „Kim”. „Iar acum noi mergem pe marele drum… şoseaua largă care este coloana vertebrală a Indiei… Toate castele şi toate felurile de oameni sunt în mişcare aici. Iată! Brahmani şi şamani, bancheri şi sărăntoci, bărbieri şi vânzători ambulanţi de mâncare, pelerini şi meşteşugari – o lume întreagă, care vine şi pleacă”, scrie Kipling, asemuind „Marele Drum al Caravanelor” cu un râu care şi-a lărgit albia, inundând totul în cale.
Pe unele porţiuni ale sale (întinse) şoseaua este mărginită de arbori vechi, plantaţi acolo încă de pe vremea stăpânirii mogulilor. Am văzut desfăşurarea asta de copaci bătrâni în apropiere de Agra, în drumul nostru spre Taj Mahal. Aşa cum am văzut, din loc în loc, plite la care călători, camionagii şi oameni fără adăpost (din ce în ce mai mulţi într-o Indie cu o creştere a natalităţii exponenţială) gătesc, aşezându-se să mănânce laolaltă, în arşiţa Soarelui, în vuietul străzii, în praful ce se ridică până-n cer doar ca să coboare lin înapoi. Sunt apoi „sarai”-urile pentru călători. Unele uriaşe, cum este cel de lângă Agra, pregătit să primească peste 3.000 de oaspeţi, şi între zidurile căruia găseşti adăpost şi mâncare tradiţională.
>>>>>>>>>>>>

De CLB

Georgeta Resteman:,,CIPRU (7) – LARNACA”

Poposind la tâmplele istoriei – de la Kition la „Phinikoudes”

Încă din vacanţa petrecută în urmă cu un an în Cipru, Larnaca figura pe „lista restanţelor”, a locurilor de vizitat, deşi o traversasem de mai multe ori în peregrinările noastre pe insulă, dar făra a insista în a-i pătrunde tainele. De-aceasta dată am profitat de un weekend de mai, nu prea torid, şi am petrecut o zi întreagă în vechiul Kition (în greacă) sau Citium, cum e cunoscut oraşul Larnaca (în latină).  Al treilea oraş, ca mărime, din sudul insulei, după Nicosia si Limassol şi al doilea port comercial şi maritim, nodul aerian cel mai important al Ciprului, având un aeroport internaţional modern, Larnaca, ca de altfel toate aceste locuri, are o istorie străveche. În partea de nord a oraşului se află o veche rafinărie care devenise doar spaţiu de depozitare, care în 2008 a fost vândută unui studio cinematografic de la Holywood  pentru filmările de la Waterworld 2. Un pitoresc aparte, specific Larnacăi, îl conferă şirurile de palmieri care străjuie ţărmul mării, unul dintre cele patru puncte maritime de intrare în Cipru.

Oraşul modern de azi are o economie revigorată vizibil după 1975, datorită pierderii de către Cipru a Farmagustei, foarte important port comercial cipriot şi închiderea Aeroportului Internaţional din Nicosia, Larnaca preluându-le, practic, activitatea şi dezvoltând aceste sectoare economice. Cele mai multe dintre firmele mari de turism din Cipru îşi au sediile centrale aici. Trei sferturi din forţa de muncă din oraş aparţin sectorului serviciilor, inlcusiv în turism.

Segmentul educaţie-cultură este destul de bine acoperit: în Larnaca activează Academia Americană, o prestigioasă instituţie de învăţământ, ocupându-se de educaţie printr-un sistem multifuncţional, începând cu grădiniţa şi teminând cu studiile universitare, la standarde înalte. Tot în sfera învăţământului, oraşul are un colegiu privat, în care se practică un sistem de învăţământ superior modern şi foarte căutat de cei cu o stare materială bună, colegiul Kimon. În afară de şcolile elementare de limbă greacă, în Larnaca funcţionează şi o şcoală armeană.

Un teatru, o galerie de artă, care activează sub egida municipalităţii, sunt la dispoziţia iubitorilor de artă dramatică şi artă plastică. În oraşul vechi îşi desfăşoară activitatea Institutul Cornaro, un centru cultutal unde se organizează expoziţii de artă şi  alte evenimente culturale. Două colegii de artă, unul specializat în proiectare, celălalt în artă plastică şi arhitectură pregătesc tinerii talentaţi cu înclinaţii spre aceste domenii.  >>>>>>>>>>>>>

De CLB

Cristina Ştefan:,,Lansare de carte Cenaclul Lira21”

Antologia Cenaclului literar Lira21, “A treia carte. Poezii”, a fost editată cu sprijinul Primăriei Bacău în cadrul programului cultural Educaţie prin cultură între Mărturii trecute( Nicu Enea) şi prezente( Cenaclul Lira21)

Lansarea de carte, din data de 8 iunie 2012 la Salonul de Piane din Bacău, a beneficiat de prezenţa primarului bacăului, Romeo Stavarache, personalităţi ale culturii şi învăţământului băcăuan, elevi liceeeni iubitori de literatură. Muzica( pianist Remus Lungu), recitarea artistică( actriţa Eliza Noemi Judeu) decorul distins( gazda Mioara Iacob motivează prin desighul salonului astfel de manifestări artistice), moderarea întâlnirii lipsită de regii preţioase a poetului Sebastian Şufariu, toate au făcut din eveniment unul de la care s-a plecat cu sufletul îmbogăţit, cu mulţumire.

Din prezentarea proiectului aprobat:

 

„Scopul proiectului vizează  promovarea culturii locale si dezvoltarea abilităţilor şi deprinderilor artistice ale tinerilor, pentru o mai bună relaţionare a acestora în societate.

Obiectivul proiectului este acela de a dezvolta abilităţi şi deprinderi comportamentale pentru o mai bună relaţionare a tinerilor în societate, prin punerea in contact a tinerilor cu universul poeziei si picturii locale.

Proiectul are ca partener informal Cenaclul Lira 21, care nu are personalitate juridică. Cenaclul „Lira 21” a fost fondat în anul 2009 de către poeta băcăuană Cristina Ştefan, vicepreşedinte a Ligii Scriitorilor din România, filiala Bucureşti  şi are în momentul de faţă 270 de membri atât din Bacău, ţară, cât şi din străinătate. http://www.lira21.ro. Un alt colaborator al nostru va fi Casa Memorială “Nicu Enea”, care pune la dispozitie material informative despre Nicu Enea.

>>>>>>>>>>>>>>

De CLB

Gabriela CĂLUŢIU-SONNENBERG:,,2012 – MAI STAU PUŢIN ŞI TRECE”

Nu ştiu alţii cum sunt, dar eu, când mă gândesc la profeţiile care circulă pe seama anului 2012, mai că simt un imbold să-mi iau călcâiele la spinare şi să fac un sprint până dincolo de el, cât mai departe, spre viitorul cincinal, dacă se poate. Sunt de acord cu prezicătorii de grozăvii, doar e evident pentru toată lumea că „trăim în miezul unui ev aprins“. De când suntem, n-am făcut altceva; mereu omenirea a fost pe muchie de cuţit. Dar azi problema se pune mai în profunzime: avem dificultăţi cu gradul de comparaţie. Pentru că mulţi nu doar cred, ci sunt chiar siguri şi pot dovedi că am depăşit schema clasică şi că intrăm la superlativul absolut: ne sună la toţi ceasul. Deodată. Cândva, undeva, în decembrie, anul curent.

Pentru cine nu e la curent, enumăr aici doar câteva din constatările îngrijorătoare, care care ne bombardează din toate părţile. Climatologii constată alarmaţi că zăpezile veşnice de la poli se topesc cu o viteză neaşteptat de mare, mult superioară celei preconizate până acum. Oamenii de ştiină susţin de comun acord că ne-am întins mai mult decât ne era plapuma şi că, în stadiul de faţă, consumăm mai mult decât producem. Suntem un fel de planetofagi şi în curând ne vom „mânca” pâmântul de sub picioare. Fizicienii afirmă că Polii planetei sunt pe cale să se inverseze, Nordul devenind Sud şi viceversa.

Geneticienii se pregătesc să dezlege misterul celor douăsprezece secvenţe ale ADN-ului uman, din care doar două au fost active până acum. În consecinţă, se preconizează un salt evolutiv al speciei, care ne va ascuţi simţurile într-atât încât vom putea comunica pe căi telepatice, în mai multe „lumi” deodată. Sistemul informatic se globalizează, devenind un colosal creier unic, iar noi ne întrebăm deja cum va fi când ni se vor deschide mai mult decât banalele trei dimensiuni, cu care ne-am familiarizat de-atâta amar de vreme.

>>>>>>>>>>>>>

De CLB

Dorina Șișu:,,În lanțuri”

Motto: mă crezi că eu am dat refuz la viață? dulcegăria pasului pe care o tot înghite pământul, s-a prins de ochii mei și acum nu văd decât un lanț de rânjete focoase, un lanț de oameni falși care s-au prins în hora mea, se caută de averi și se șterg pe picioare de sufletul meu.

 

uneori cuvântul stă la rând

așteaptă căderea lanțului

sau poate o viață

să o jupoaie de lacrimi

ca și cum nu mai permite ruga

de a zăbovi între coaste

ca oameni

sau ca altceva mult mai simplu de a fi

uneori iubirea stă la rând

așteaptă întoarcerea urmei rătăcite

un ochi să privească întorsul pe dos

ca și cum nu ar cunoaște viața

>>>>>>>>>>>>

De CLB

Octavian D. Curpaş – Interviu cu Corina-Mihaela Samoilă, redactor şef adjunct al ziarului „ZIUA de Constanţa”

„Fără să vrei, meseria de jurnalist te face să descoperi lumea, cu bune şi cu rele”

 

Interviu cu Corina-Mihaela Samoilă, redactor şef adjunct al ziarului „ZIUA de Constanţa”

 

„M-am născut în Constanţa în a treia zi a toamnei lui 1981.[…] am fost prima dintre „samoilonci“ născută în Constanţa, mama fiind tulceancă, tata cernavodean, mamaia născută în Lanurile (o comună din judeţul Constanţa), tataia pe lângă Brăila, iar unchiul meu, Adrian, fratele tatălui, în Murfatlar (pe atunci Basarabi). De altfel, Adi a fost fratele meu, nicidecum unchi. De câţiva ani buni locuieşte în Canada, împreună cu familia. Pot spune că sunt printre puţinii norocoşi cărora viaţa le-a dat un mare dar. Sunt copil singur la părinţi. Însă, am o soră. O cheamă Andreea şi este prietena mea cea mai bună de când eu aveam aproape 3 ani şi ea cu unul mai mult. De atunci… aşa o ducem, cu multă iubire, cu secrete numai de noi ştiute şi, în ciuda faptului că locuim în oraşe diferite (ea este în Bucureşti de mai bine de 10 ani), suntem la fel de apropiate. Nu este acesta un noroc?!” – ne spune Corina-Mihaela Samoilă, redactor şef adjunct al ziarului „ZIUA de Constanţa”.

A crescut alături de bunici, fiind răsfăţata bunicului care îşi dorise un nepot, fapt pentru care a reuşit să-i insufle dragostea pentru fotbal, devenind o mare microbistă, după cum ne şi mărturiseşte –  „mai băiat decât nepotul pe care îl visa. Cred că prima amintire pe care o am cu mine este de pe stadionul Farul. Băncuţele verzi, din lemn, se încălziseră de soarele „de la matineu“, îmi frigeau pulpiţele, iar eu, ca o domnişoară, mă mândream cu rochiţa mea în carouri alb/bleu, cu pieptar pe care erau brodate o raţă şi nişte floricele. Marea dezamăgire a lui Licuţă, în ceea ce mă priveşte, a fost că am devenit mare rapidistă şi nu am ţinut cu Farul, echipa lui de suflet.”

>>>>>>>>>>>>>

De CLB

Genţiana GROZA:,,ÎN UMBRA LUI CARAGIALE”

 Telefonul pe care reuşisem să îl ignor în acea zi de Cireşar când grădinăream liniştită  la Tinca de Bihor, mi-a dat o nouă temă de casă. Lucian, un fost elev din urmă cu 10 ani dintr-o clasă terminală a Colegiului Naţional „George Coşbuc” din Cluj-Napoca, mă anunţa că pe 15 iunie  se vor întâlni colegii lui de clasă în localul care le-a fost arie de „toceală”. O coincidenţă făcea să pot participa la Agapă. În aceiaşi zi trebuia să fiu la Sediul Uniunii Scriitorilor din România, Filiala Cluj la o activitate deosebită, Reuniunea  de primăvară-vară a Scriitorilor Clujeni. Se lansa Almanahul ilustrat „Promenada Scriitorilor”. O lucrare de mare interes pentru fiecare dintre noi,  rod al strădaniei „timp de 100 de zile”; volum de 600 de pagini, la celebrarea  centenarului I.L. Caragiale, cum avea să ne spună cu modestie Irina Petraş, autoarea nepreţuitului document literar.

Am legat firesc cele două momente. Am fost  la ora 12 la Filială, m-am bucurat de atmosfera caldă dintre colegi iar la ora 14:00 mă aflam în faţa Colegiului, cu proaspătul volum antologic în mână, la întâlnirea cu foştii mei elevi pe care i-am „chinuit” cândva cu anatomia şi genetica.

Am trecut astfel într-un alt registru emoţional. Bucuria  pe care mi-o creează elevii la întâlnirile după un număr mare de ani e desigur de aşteptat. M-au întâmpinat tineri frumoşi,  (cum ar putea fi altfel, tinerii?). Unul dintre ei mi-a  făcut un compliment, aşa, ca de bună vedere: „arătaţi bine, doamna profesoară”, zice, neştiind că mă mai uit şi eu uneori în oglindă şi mai ales în buletin. Lângă noi  a apărut chiar atunci Alexandra Popescu, colega de engleză care, cu 10 ani în urmă mi-a plasat o poantă, în pauză, în cancelarie, auzind o discuţie între două doamne „născute mai devreme”, vorba soţului meu. >>>>>>>>>>>>

De CLB

Adrian Botez:,,MISIUNE SACRĂ ÎMPLINITĂ, „PESTE VEAC”: traducătorul excepţional CONSTANTIN FROSIN”

Am citit textul articolului dlui IONUŢ CARAGEA (un om de mare puritate spirituală şi Poet cu talent de excepţie!), despre dl prof. univ. dr. CONSTANTIN FROSIN (la Universitatea „Danubius”-Galaţi), traducător excelent, extrem de rafinat şi cu un har rarissim, ca şi unul dintre extrem de puţinii oameni de cultură care mai ştiu ce înseamnă patriotismul. Articolul dlui IONUŢ CARAGEA se  intitulează: „CONSTANTIN FROSIN, SCRIITORUL DE GENIU CARE DERANJEAZĂ ORDINEA VALORICĂ, ÎNTR-O ŢARĂ CARE ÎI DATOREAZĂ RECUNOAŞTEREA ŞI APRECIEREA TOTALĂ”.

Şi se zice, în acest text (publicat pe 17 iunie 2012, în revistele www.clementmedia.ro, www.revistasingur.ro etc.)  : “Prof. univ. dr. Constantin FROSIN, de la Universitatea “Danubius” din Galaţi (…) a primit, în acest an, mai multe distincţii şi o recunoaştere care, după titulatură, îl fac să pară un scriitor venit de pe altă planetă (…). În palmaresul impresionant al acestui extraterestru…” etc. etc.

Evident că dl prof. univ. dr. CONSTANTIN FROSIN, traducându-i, în franceză, pe marii noştri clasici (Eminescu, I.L. Caragiale, Blaga, Ion Barbu, Urmuz, Nichita Stănescu, Marin Sorescu etc. – adevărate pariuri excepţionale, cu imposibilul, câştigate de harnicul şi dăruitul român, CONSTATIN FROSIN!) – traducând din franceză în româneşte: Celine, Emorine, Aslan, Comte etc. – menţinând relaţii, la nivelul cel mai înalt, cu oameni de cultură şi politici, din Franţa şi din cele mai importante ţări francofone (în primul rând, din Belgia valonă!), domnia sa a făcut servicii nepreţuite României şi culturii ei (Românie pe care Vestul nu se înghesuie s-o cunoască, deşi ar merita din plin şi ar putea chiar lua ceva lecţii, de la artiştii români! – iar dl CONSTANTIN FROSIN, prin tenacitatea, harul muncii şi prin autoritatea axiologică a traducerilor sale, obligă Vestul la revizuirea „viziunii” sale cam mioape, asupra valorilor Estului!).

>>>>>>>>>>>>>

De CLB

Elena ARMENESCU:,,Gând spre paradis”

Ti-aş scrie cu slova ierbii

Sau cu foşnetul copacilor

Iar simfonia aceasta minunată

Aş smulge-o din mine,

Înrourate să rămână

Negasirile…

Să mă-nfrunzească dorul iar de tine

Neliniştea să mă aştepte

Lângă ascunse fântâni

Şi neştiutele cărări de gânduri

Să mă poarte

Printre năvălirile fără chip

Ale tainei izvorâtă din Tine…

 

>>>>>>>>>>>>>

De CLB

Ştefan Doru DĂNCUŞ prezintă: COMUNICAT DE PRESĂ – CONSTITUIREA CENACLULUI LITERAR-ARTISTIC „REZONANŢE ROMÂNEŞTI”

Ştefan Doru DĂNCUŞ prezintă:

Cenaclul Literar-Artistic REZONANŢE ROMÂNEŞTI

împreună cu

Mişcarea Culturală Naţionalismul şi Arta – MECENA

şi în parteneriat cu

Ziarul NAŢIUNEA,

precum şi cu

Grup Media SINGUR

COMUNICAT DE PRESĂ

privind constituirea Cenaclului Literar-Artistic REZONANŢE ROMÂNEŞTI în cadrul Mişcării Cultural-Artistice Naţionalismul şi Arta –MECENA

Sâmbătă, 16.06.2012, la sediul PNDC Bucureşti, a avut loc şedinţa de constituire a Cenaclului Literar-Artistic REZONANŢE ROMÂNEŞTI în cadrul Mişcării Culturale NAŢIONALISMUL şi ARTA – MECENA, formă asociativă spirituală naţională şi transnaţională, deschisă oamenilor de cultură, artiştilor şi publicului din România şi din străinătate, pentru promovarea valorilor spirituale autentice şi a ataşamentului faţă de ţară.

Mişcarea spirituală MECENA şi cenaclul REZONANŢE ROMÂNEŞTI reprezintă un semnal de mobilizare pentru primenirea spirituală şi morală a naţiunii române, pentru retrezirea conştiinţei naţionale, precum şi un îndemn la unitate în faţa manifestărilor anti-româneşti. 

În cadrul mişcării şi cenaclului vor funcţiona diferite secţiuni şi subsecţiuni dedicate tuturor activităţilor culturale, creative, artistice, ştiinţifice şi spirituale. În acest scop,  termenul ”naţionalism” are semnificaţia de patriotism, de românism, de creativitate românească.

Înfiinţarea cenaclului REZONANŢE ROMÂNEŞTI are drept obiectiv manifestarea concretă, periodică, scenică, în ţară şi peste hotare, a oamenilor de litere şi de artă, precum şi prin cărţi, reviste, ziare, posturi de radio şi TV, festivaluri, spectacole, concursuri, întâlniri între comunităţile româneşti, schimburi culturale multinaţionale.

În acest scop, membrii fondatori au înfiinţat Cenaclul Literar-Artistic REZONANŢE ROMÂNEŞTI, conştienţi fiind de faptul că, deşi există multe cenacluri, saloane, cluburi, ateliere literar-artistice, acestea nu sunt inetrconectate şi nu reuşesc să coaguleze forţele spirituale capabile să însănătoşească moral naţiunea română aflate în derută.

Scriitorii, publiciştii, oamenii de muzică şi arte vizuale prezenţi la adunarea de constituire, între care Romeo Tarhon, iniţiatorul proiectului, Traian Chiricuţă, Ştefan Doru Dăncuş, Vali Niţu, Eliza Roha, Nicu Nicuşor, Andrei Goci ş.a., au convenit să urmeze modelul  ”Societăţii Scriitorilor Târgovişteni” şi al revistei ”LITERE” în care activează numeroase personalităţi de marcă ale literaturii şi culturii care şi-au anunţaţ disponibilitatea de a participa activ la manifestările acestor foruri spirituale dedicate Ţării şi Neamului Românesc.

A consemnat,

Ştefan Doru DĂNCUŞ

GRUP MEDIA SINGUR

Tel. 072-444.35.87

Mail: dorudancus@yahoo.com

De CLB

Elena BUICĂ: ADRIAN ERBICEANU: „PRINTRE SILABE”

Am avut o zi bună când am primit vestea că pe 21 aprilie 2012, la Montreal a fost lansat volumul de poezii „Printre silabe” (Editura Singur, Târgovişte, 2012), semnat de poetul Adrian Erbiceanu – cunoscut în lumea scriitorilor canadieni nu numai ca poet, ci şi ca preşedinte şi cofondator al Asociaţiei Scriitorilor de Limbă Română din Quebec (ASLRQ) şi ca director al Editurii de limbă română din capitala provinciei. Volumul a inaugurat colecţia celor 50 de volume de versuri cu rimă, din cadrul Proiectului „Întoarcerea poetului risipitor”, sub îndrumarea şi îngrijirea Editurii Singur din Târgovişte. M-a bucurat reîntalnirea  cu  poeziile sale fiindcă ele au puterea să lumineze o zonă sensibilă din câmpul trăirilor frumoase, poezii care  încântă prin dulcele şi nemuritorul stil clasic.

Cele 60 de poeme ale volumului se înscriu pe linia ce-l defineşte pe autorul lor. Chiar de la primele pagini te laşi sedus, ca de-o vrajă, rămâi captiv paginilor ei, de parcă te-ai afla sub influenţa unui puternic câmp magnetic. Şi în această nouă apariţie editorială autorul adună fiorul romantic în poeme care încântă prin muzicalitate şi cuminţenie orânduită în ineditul şi spontaneitatea metaforelor, prin esenţializare, prin har, rigoare, concentrare, disciplină, simboluri fundamentale ale prozodiei – daruri poetice la care ar râvni orice truditor al cuvântului în care susură versul tăinuit în adâncuri. Sunt poezii scurte, ca nişte bijuterii delicate, dar încărcate cu  puterea  de va crea  emoţii şi trăiri revelatoare.

Actul creaţiei nefiind uşor, putem spune că prin efortul său, autorul s-a  învins pe sine şi ne-a dăruit poezii care  ajută spiritul să aspire spre culmile înaltului şi ale desăvârşirii, căci ce altceva înseamnă poezia pentru poetul Adrian Erbiceanu, dacă nu  puterea izbăvitoare a frumuseţii pure?

El ne mărturiseşte, chiar în primele pagini, că „Anticipând vibrarea/ Nestăvilită, dusă la extrem” este „purtat de gând”, cu modestie şi chiar cu umilinţă, prin tezaurul aducerilor aminte şi-atunci, „de prin culise strâng uitarea/ Şi-o mântui rostuind-o în poem” (Intermezzo).

 >>>>>>>>>>>>>>

De CLB

Adrian Botez:,,PREOTUL RADU BOTIŞ, POEMELE SALE ÎNGEREŞTI ŞI ÎNDUHOVNICITELE LUI REVISTE”

…Dumnezeu îşi alege, cu grijă, pe Marii Săi Misionari. Dumnezeu nu risipeşte, întru zădărnicie, Harul Său Sfânt. Sunt, în lumea asta, oameni care gâfâie, fără să fi făcut nimic. Sunt, dimpotrivă, în lumea asta, oameni cărora le sporesc puterile şi sunt din ce în ce mai senini şi mai fără stare, întru lucrare, cu cât ştiu că-L slujesc, mai abitir şi mai din greu, pe Stăpânul Ceresc!

 

…Unul dintre aceşti oameni ai harului şi al lucrării misionare întru Ortodoxie, deci pentru Dumnezeul Luminii Tradiţiei –  fără stavilă de oboseală, vreodată! – este preotul iconom stavrofor, maramureşeanul RADU BOTIŞ – licenţiat al Universităţii Babeş Bolyai (din Cluj-Napoca), Facultatea de Teologie Ortodoxă,cu masterat în ştiinţe istorico-practice, la aceeaşi facultate (2006). Este un adevărat izvor de Lumină: Poet de mare rafinament şi cu smerenie angelică, eseist de talent, gânditor, ctitor de reviste, colaborator la tot ce înseamnă Frumos şi Luptă Dumnezeiască, pentru mai Bine, mai Frumos şi mai Drept…

Singur spune despre sine, cu modestie, dar şi cu conştiinţa truditorului fără osteneală, în Via Domnului Dumnezeului nostrum, Mântuitorul HRISTOS: “Fiecare am primit din partea lui Dumnezeu un talant sau mai mulţi. Nu trebuie nimic ţinut la păstrare pentru că vine momentul când vom fi întrebaţi de rostul nostru pe acest pământ. Bucuria va fi mare pentru cei chemaţi întru Bucuria Eternităţii” – şi Adevăr grăieşte, întrutotul!

 

Iată ce scria despre Poezia religioasă a Părintelui RADU BOTIŞ, binecuvântând-o, cu nesfârşită admiraţie, Î.P.S.S. IRINEU POP BISTRIŢEANUL, episcop-vicar al Mitropoliei Clujului, Albei, Crişanei şi Maramureşului: “Poeme de adâncă sensibilitate şi spiritualitte etnică în care vibrează marile şi sfintele învăţături ale Bisericii noastre apostolice (…)Aceste poezii ne antrenează, subtil, într-un exerciţiu de meditaţie, purificându-ne simţurile printr-o adevărată chenoză literară, odată cu poetul. Cucernicul părinte Radu Botiş ne oferă, prin versurile sale, STROPI DE ROUĂ DIVINĂ, care regenerează şi edifică întru mântuire” – cf. www.universulcartilor.wordpress.com

>>>>>>>>>>>>>>>>

De CLB

Lavinia IANCU:,,JURNAL LONDONEZ (12)”

Dragii mei, se pare că nu prea apuc să mă ţin de cuvânt în ceea ce priveşte frecvenţa cu care vă fac cunoscute aceste segmente de jurnal. Şi asta nu pentru că nu aş vrea, dar pur şi simplu în ultima vreme nu am prea avut timpul fizic să o fac, fiind veşnic ocupată cu tumultoasa viaţă de emigrant londonez. Având în vedere că se apropie cu repeziciune Crăciunul şi finalul anului, ar fi cazul să mai relatez câte ceva despre ce s-a mai întâmplat în ultimele săptămâni.

Bineînţeles, sufăr de aceeaşi problemă veşnică, inspiraţia… (oare o fi normal!?) care după aşa o pauză lungă mă cam lasa baltă, aşa că îmi trebuie un imbold, o motivaţie serioasă până încep să se ungă rotiţele şi creierul să se pună în mişcare. Probabil că aţi observat şi dumneavoastră că deseori sunt destul de telegrafică în exprimare. Aşa sunt eu până mă pornesc să scriu, dar după ce m-am pornit odată… e greu mă mai opresc.

De această dată nu am să abordez câteva subiecte tot despre condiţia emigrantului de aici, greutăţile pe care le întâmpină şi modul cum acesta poate avea şi „succesuri” (câteodată! Sic!)  în lupta cu sistemul destul de greoi. Vom mai discuta pe viitor, folosind termene de comparaţie, despre sisteme medicale sau sociale, birocraţie, politica externă… Deocamdată am să vă povestesc unele aspecte ale vieţii mele de zi cu zi de aici din Londra, organizarea locului de muncă, ce am mai mai făcut pe meleaguri britanice şi câteva întâmplări petrecute de la ultima mea relatare.

>>>>>>>>>>>>>

De CLB

Elena ARMENESCU:,,Mai drept, în lumină”

Prea plină de Tine

Ca mărul copt, penetrat

De o spectrală lumină

 

Eu în răsărire mă aşez

Ca într-un sideral hamac.

 

Mă las invadată

De inorogi înaripaţi

Trupul culcat, uitat

Pe cămile

E dus spre împărătescul, râvnitul

Locaş.

 >>>>>>>>>>>>

De CLB

Dorina Şişu:,,Scrie orice, oriunde, tu scrie”

Am încercat să adaug viață la ani dar am greșit. În duelul cu imaginaţia câştigă realitatea. Mă întorceam cu gândul în trecut să înțeleg aceste propoziții scurte și parcă fără nicio noimă. Continui să scriu orice, oriunde oricum. Nu am să uit niciodată cuvintele Marianei Marin. Am deschis inima în fața mea prin poveștile ei. Așa am început să scriu. Chiar și o prostie poate să fie cu valoarea ei, dacă o spui frumos. A doua zi am așternut gândurile așa cum veneau.

M-am născut în timpul fără nume. Sună prostesc. Nu există timp fără nume. Toți ne naștem, e firesc. Ne dăm seama, probabil triști, că ne naștem săraci și plânși. Dar nu suntem unici și nici ultimii.

Pe cine păzeşte raţiunea? De fapt rațiunea nu păzește. Noi păzim totul ca niște lupi flămânzi. Sfâșiem aproapele de dragul primului loc. Nu e o noutate, deci, să trecem mai departe. În vremea aceasta vocile-s prea multe, buzele au rol de otrăvire, pământul rămâne ridat. Gloria rămâne pe pernă și noaptea un surogat.
Frica tremură cu noroaiele scurse din miezul zilei în miezul nostru. Fermecător pare acest pământ din care ne tragem!

Cu viaţă rescrisă, cu mâna ucisă, lovește iubirea cu sete în vise? De moarte, de rost, fără noimă cerşeşte frumosul mascat în lume păşeşte, dansează, privește la el și la tine, nebunia apucă de mână, integru.
Măscărici în băltoace umane.
Un adevăr loveşte în omul deghizat. Laudă lumea. Ce jalnic păcat!
Un univers pierdut se plânge-n mâna stângă. Trece Dumnezeu în fugă peste sângele nostru. Uităm să recâştigăm culorile. Le-am pierdut? Le-am avut? De unde vin aceste
șuierătoare căi?
Începem basm după basm, căutăm minuni şi fericiri dar uităm ce suntem ca apoi să ne pierdem în întrebări plictisitoare ca; de ce eu? de ce acum? de ce eu?

Suntem atât de simpli încât sublimul îl facem exil. Adâncă împăcare ce trecător ne sufli, auzi cum cade ruga? Suspinul îl auzi?
Sunt chiar la picioarele tale, la pământ, mă acopăr, mă duc spre ce-a dus pământul până acum. Nu e un capăt, nici infinit, e o durere tăcută.
Cine se lasă în voia sorţii?
Tristeţea are gustul lacrimilor. Zâmbiţi. Ocoliţi cerul. Fugiţi spre unde privesc ochii. Viaţa-i frumoasă, la naiba! Unde?
În colţul străzii bate vântul. Îmi iese un om în faţă. Tresar.

>>>>>>>>>>>>

De CLB

Slavomir Almajan:,, Gheorghe Zincescu sau… Romanul ca viața “

            Când m-am trezit cu cele 70 de pagini „letter size, no space“ am fost cumva intimidat de posibila povară a unei citiri anevoioase, unde autorul nu-ți oferă grația unui popas între paragrafe sau, cel puțin între capitole, nu-ți dă șansa de a te agăța cel puțin de un titlu… „Oh, nu!“ îmi ziceam, un Franz Kafka din nou? Ba, mai mult, tot felul de gânduri și de posibile scuze îmi treceau prin cap gândindu-mă la oferta redusă a timpului meu pe piața liberă a vocilor de toate felurile care tind să se interfereze cu setea, tot a mea, de liniște… Apoi mi s-a năzărit așa, să aplic regula de aur în privința câștigării și reținerii de prieteni sau, mă rog, a conviețuirii într-o cel puțin relativă armonie într-un haos creat (!!!) cu preponderență de chiar limitata mea putere de a mă armoniza cu mine însumi…

Dar Gigi imi e prieten deja și sunt sigur că m-ar fi iertat dacă aș fi găsit o scuză credibilă pentru că, știe Domnul, el însuși și-a proptit pleapele cu chibrituri (sau nu?) deseori sub imperiul principiului „ce voiți să vă facă vouă oamenii…“  După ce am citit însă primele pagini eu însumi nu m-aș fi iertat dacă nu aș fi citit acest fragment al romanului în lucru. Hmm, când posteritatea va vorbi despre despre această „Joi seara“ de după Sfântul Gheorghe, la Semenicul, va vorbi, trag nădejde, și despre ucigătorul de balauri din mine care a biruit asupra lenei și a citit… Oh, da, voi pune în fișierul meu portativ cu numele „citit“, printre numeroasele scrieri ale prietenului meu John Steinbeck, și acest pui de roman, în plină creștere. Voi striga astfel posterității: „Hei, am fost acolo, l-am citit când era doar atâtica…!“* Tot acolo păstrez ca trofeu manuscrisul Vara Leoaicei al Melaniei Cuc…

Deci înapoi la text! Chiar la început m-am izbit de pragul abrupt al primei fraze: „Mi-am propus să nu mai scriu și iata că scriu.“ Of, Gigi, fie-ți milă de mine, dă-mi măcar o umbră de context, ajută-mă! Dar apoi mi-a venit în minte acel prim vers din Cireș: „Mînca pe buza șanțului cireșe…“ și mi-am zis: „El e Gigi și în raport cu ceea ce știu despre el, mi-a format in minte și în inimă un context care i se potrivește ca o mănușă și se numește Gheorghe Zincescu. Mi se pare puțin ciudat că, așa prieten cum imi este, nu mi-l pot incadra în memorie prin altceva scris de de el întrucât, așa a gasit cu cale el, nu am nici măcar o frântură din cele scrise de el mai înainte. Dar mi-l amintesc tot intr-o Joi seara la Semenicul cu un vers care mi s-a întipărit adânc în memorie: „Țipă o pasăre a nimănui…“  Deci, ia să vedem ce se ascunde în felul acesta abrupt de a începe ceva, ceva nobil cum ar fi poezia sau proza sau fiece altceva menit să atragă atenția unui cititor. >>>>>>>>>>>>>

De CLB

Ştefan Doru Dăncuş : Noi apariţii în Proiectul „Întoarcerea poetului risipitor”

Accesând link-ul de mai jos, puteţi afla care sunt cele mai recente volume apărute în cadrul Proiectului „Întoarcerea poetului risipitor”.

Mulţumim tuturor pentru susţinere şi mediatizare.

Ştefan Doru Dăncuş

http://www.revistasingur.ro/articol-pres/7766-noi-apariii-in-proiectul-qintoarcerea-poetului-risipitorq

De CLB

Georgeta RESTEMAN:,,CIPRU (8) – PAFOS”

O perlă a antichităţii între mit şi realitate 

A venit şi mult aşteptatul weekend în care ne-am reîntors la Pafos – nu ştiu dacă pe urmele Afroditei sau ale lui Adonis, dar ştiu că am dorit foarte mult să revenim aici, să vizităm şi să încercăm a înţelege măcar câteva din tainele locurilor acestora din sudul Ciprului. Nu se poate să nu te incite, să nu îţi stârnească curiozitatea un oraş care a intrat în întregime în patrimoniul UNESCO – Pafosul vechi şi nou – o perlă a antichităţii  în colecţia mondială a comorilor naturale şi culturale!

În dimineaţa frumoasă de sfârşit de mai, ce încă mai păstra adierea miresmelor de flori de portocal în revărsarea zorilor, am plecat spre Pafos pe autostrada A6 care trece la câteva sute de metri de locuinţa noastră din liniştitul cartier Kato Polemidia, din Limassol. Peisaje unice am putut admira parcurgând un traseu superb; şoseaua şerpuia, într-o armonizare perfectă cu natura, ba printre dealuri cu vegetaţie mediteraneană în plină expansiune – tăiate pe alocuri de spaţiul de rulare, astfel încât puteai vedea stratificarea rocilor ce le formează într-o aşezare cuminte, de file de ceaslov îngălbenite de vreme, ba pe malul mării, nesfârşita întindere albastră care-şi zbuciuma dorurile într-un dans sălbatic cu malurile stâncoase, abrupte şi pline de misterele trecutului.

Istoria şi legenda îşi dau mâna peste tot în Cipru, indiferent în ce parte a insulei ai ajunge; Paphos era numele a două aşezări apropiate din vechime: oraşul nou, Paphos Nea, unde azi se află frumoasa staţiune, Pafos, şi Palaepaphos – oraşul vechi, nu departe de Petra tou Romiou, locul mitic al naşterii Afroditei din spuma mării.

Miturile legate de Afrodita, adulată de întreaga lume antică elenă au făcut din Paphos cel mai important loc de închinare dedicat zeiţei dragostei şi frumuseţii. Numele oraşului se consideră a fi un omonim al zeiţei Afrodita. Mitul fondării aşezământului spune că Paphos era fiul lui Pygmalion, artist renumit de pe aceste meleaguri, a cărui legendă este legată Afrodita: tânăr artist, frumos, inteligent, Pygmalion cioplea chipuri de zei şi de oameni în fildeş, lemn sau piatră şi avea un adevărat cult pentru zeiţă.

>>>>>>>>>>>

De CLB