Reclame
De CLB

Elisabeta IOSIF – Anotimp în flăcări

 

Toamna pictează dealul, aprinzând focul  anotimpului.

Se prăvăleşte chihlimbariu peste arborii în flăcări

 Închişi în ţarcul sfârşitului de septembrie

Şi se propteşte în trei căpiţe aurii, gata să ardă,

Până-n căsuţa prinsă-n otava verii, încă  verde.

Creuzetul Alchimistului  cuprinde pădurea

Rostogolită-n toamnă… până în noiembrie…

Licărind, lumina curge pe faţa peretelui-cremene,

Pe coamă, pe arbori, până nu se mai vede…

Ce ofrande ne aduce ea, cu lacrimi de sânge?

În ce joc magic ne implică pe scena ei tainică?!

Mereu, ca un terapeut, deschide calea spre Cetatea

Cu imnul homeric,  închinat  zeiţei Demeter.

Toamna ne-aduce nemurirea, sub semnul focului.

4 octombrie, 2012

De CLB

Viorel Ploeșteanu – Centrul Cultural Român Dublin / Romanian Cultural Centre Dublin20 hours ago”

Sâmburi de carte

Nicicând, parcă, omenirea nu a fost mai puțin așezată decât în vremea aceasta, vreme care, în timp ce am scris titlul editorialului, s-o fi și schimbat, fiindcă lumea pare să nu mai aibă pentru nimic răbdare, iar ceea ce ieri se anunța ca o bună idee de pus în practică, astăzi este ceva desuet iar mâine va fi uitat cu desăvârșire, de parcă nici nu ar fi fost. Ritmul vieții a devenit extrem de alert iar ideile nu mai sunt puse la dospit. Tehnologia ne-a înrobit cu extraordinara ușurință de a accesa informații. De bună voie ne-am lăsat înrobiți, abandonându-ne unei lumi fantastice, trăind la intensitate maximă o viață impusă, netrăindu-ne propria viață, care trebuie să fie cu toată ființa simțită, pritocită, presată la rece, astfel încât să extragi esența și s-o dumici într-un vin curat, rodit de tine și să stai de vorbă pe îndelete cu ea, viața, alegându-te cu ceva, altminteri nu ai cum să scrii măcar un epitaf despre ea, nicidecum o carte.
Împinși de soartă în această parte de lume, eu, Viorel Ploeșteanu și partenera mea de viață, Dorina Șișu, i-am cunoscut pe Teo Ciuta și Ioan Bodnar (Cibo), oameni care nu se mulțumesc numai cu existența materială și vor să creeze ceva pentru sufletul românilor care trăiesc departe de țară. Cibo a realizat deja ziarul Actualitatea irl, tipărit, ajuns la numărul 64, un post de televiziune și unul de radio, astfel că, următorul pas a fost, în mod firesc, înființarea Centrului cultural român din Dublin și a Bibliotecii ”Fănuș Neagu”. Vorbeam mai devreme despre ritmul alert al existenței noastre, așa că, pe bună dreptate se pune problema dacă acest proiect este viabil și își va împlini menirea, aceea de a asigura un spațiu în care comunitatea românilor din Irlanda va veni să-și regăsească identitatea, să participe la cenaclul literar, care deja și-a început activitatea, dar și la alte acțiuni culturale și artistice organizate de Centrul cultural sau sprijinite de acesta. Oamenii vor putea să-și lanseze cărțile aici sau să organizeze expoziții de pictură, pentru că, da, în Irlanda sunt scriitori și pictori români, cum sunt și muzicieni, care pot susține micro-recitaluri. Vă întrebați, așadar, dacă românii vor veni către acest proiect? Vă spunem că da, pentru că avem semnale și propuneri de participare. Oamenii simt nevoia uneori să se regăsească, să-și scoată la lumină latura ascunsă a sufletului, iar noi vrem să le oferim mijloacele și spațiul necesar.
În mod firesc a venit și ideea înființării unei reviste literare, de care se face ”vinovat” domnul redactor-șef Ioan Mititelu, revistă care se va tipări în Dublin și va fi difuzată atât în Irlanda, cât și în România. Intenția noastră este aceea de a reuni în paginile revistei Onyx scriitorii români din Diaspora, unii dintre ei consacrați și scriitori din țară, nume importante în literatură. Ne propunem ca în fiecare număr (pentru început revista va apărea la două luni) să promovăm câteva noi ”nume”, în al căror destin literar avem încredere. Ne dorim ca, în timp, revista Onyx să capete o identitate proprie în vasta lume a culturii române.>>>>>>>>>>>>>>

De CLB

Elisabeta IOSIF -În alchimia frumosului

 

Intr-o zi de toamnă chihlimbarie, în care natura îşi are alchimiile sale, cartea scriitoarei Floarea Cărbune a adăugat  simbolic întâlnirii noastre, aflată sub semnul denumit „Toamna poeţilor”,  o anume aură. Cartea poartă şi semnificaţia  albastrului, calea reveriei, dacă ne gândim să pornim de la imaginea pământului văzut de astronauţi, în care Terra apare în albastru, ca zâmbetul unui copil ce vede lumina prin ochii mamei sau ca cel al femeii care iubeşte şi împarte strălucirea sacralizată a azurului. Astfel,  am recunoaşte  că imaginarul albastru din picturile lui Mihai Cătrună , desfăşurat în acele „Câmpii Elizee”,  încearcă să inunde cosmosul. Magie sau nu, cu  bagheta poeziei  Floarei Cărbune, pictura trece în vis. Sub imperiul albastrului, pictorul suprarealist, Mihai Cătrună face orice contur să ne zâmbească precum cerul în răsărit iar fiecare formă feminină  să devină  muzicală, evadând în nemărginire, dacă nu uităm, că albastrul este simbolic culoarea formelor, care se deschid  spre infinit. Iar prin cuvântul metamorfozat al poetului, al cuvântului, de altfel, simţim şi sunetul muzical al poeziei  culorii, cu nuanţe ce crezi că nu aparţin acestei lumi. Avem în faţa noastră o carte unicat, închinată frumuseţii feminine, care se naşte din albastrul unei alchimii ce ne duce în fantasticul artei. Autor Floarea Cărbune.

29 septembrie, 2012

De CLB

Floarea CĂRBUNE – TOAMNA POEŢILOR

E o zi superbă de toamnă, iar eu mă îndrept spre Bucureşti. Sunt însoţită de fiul meu, Alexandru, de ginerele, Iulian şi de Alexia, nepoţica mea iubită. Maşina rulează uşor pe autostrada nu de mult dată în folosinţă, iar la radio se cântă muzică frumoasă…Am emoţii! Azi-noapte nu m-am odihnit cum trebuie. Sunt o fire empatică şi senzitivă…cu un emoţional prea sensibil pentru maturitatea mea. Dar, deh…aceasta este „setarea” de Sus… M-am îmbrăcat în culori de toamnă, am şuviţe roşii precum frunzele arţarului japonez, am asortat  toamna vieţii cu anotimpul toamnă…  Ţinta noastră este Biblioteca Metropolitană (M.Sadoveanu), de pe str. Tache Ionescu, unde va avea loc o importantă activitate.   În sfârşit, am ajuns în Bucureşti, trecem pe lângă ASE, ocolim rondul şi…ratăm strada. Reuşim  la doua încercare, ghidaţi fiind,  prin telefon,  de un domn foarte amabil, dl.Viorel Gongu. Of, Doamne, este aproape ora 11:00, ora la care trebuie să înceapă activitatea. Cobor din maşină,  şi…intru în sala unde oamenii deja se adunaseră…Pe pereţi se aflau tablourile Victoriţei Duţu căreia îi mulţumesc şi pe această cale.

      Nu am avut timp decât să-mi ocup locul destinat între doi domni drăguţi, dl. Ştefan-Lucian Mureşanu şi dl. Viorel Gongu, că… distinsa gazdă, doamna Elisabeta Iosif („dirijorul” evenimentului) dă semnalul începerii activităţii. Încinsă de pe drum cum eram, dar şi inhibată de cei prezenţi în sală, am încercat să-mi prezint Albumul… m-am bâlbâit, am spus că am emoţii…mă rog, asistenţa a fost blândă şi a aplaudat…

     Cu acest prilej am fost onorată cu o diplomă din partea revistei „Cetatea lui Bucur”: Ordinul „Ambasadorii Culturii”.

Aceasta s-a adăugat celorlalte diplome obţinute, de mine, în Japonia …despre care eu nu am vorbit încă: Marele Premiu la Concursul internaţional „Art & Life”- Japonia, 2012, secţiunea: „Album de artă”; Premiul Special  la Concursul internaţional „Art & Life”- Japonia, 2012, secţiunea:”Jurnal de călătorie”; Premiul de popularitate la Concursul internaţional „Art & Life”- Japonia, 2012, secţiunea: Poezie; Premiul de popularitate la Concursul internaţional „Art & Life”- Japonia, 2012. secţiunea:Proză.

     Ţin să subliniez faptul că sufletul meu s-a încărcat cu energie pozitivă, vibrând , la unison, cu toţi cei prezenţi acolo. În sală  am zărit şi câţiva prieteni: Victoriţa Duţu, Elena Buică-Toronto, Delia Stăniloiu, Vasilica Ilie, George Ioniţă,  Constanţa Donosă-Bălaşa şi dl. Geo Călugăru.

>>>>>>>>>>>>>

De CLB

Elisabeta IOSIF- În noaptea tăcerii

 

În noaptea tăcerii ţi-am trimis un gând,

 Floare alchimică în fereastra Templului…

Zeii soarelui nu se sfiesc de tăcerea nopţii violete

Ca şi Novalis, de copilăria edenică din Floarea de aur.

Fiorul tainic al zării de cristal verde e haina Poetului,

Descifrând taina lumii din noaptea tăcerii.

De CLB

Gabriela Căluţiu Sonnenberg:TAINA SCRISULUI – explicaţia explicării

Din capul locului, prin titlu, provoc redundanţa. Sunt conştientă că zgândăr, dar n-am ce-i face; cu pietatea poetului n-aş putea ataca aşa subiect. Pentru că scrisul nu este un proces paşnic, cel puţin nu pentru mine. O răfuială cu adversari invizibili, asta da, mai degrabă.

Nu-i vina mea că nu sunt pentru taine. Dacă scrisul ar avea o taină, atunci ne-am abţine de la a comunica părerea noastră despre lume, păstrând secretul. Şi la o adică, dacă e să fim sinceri,  exceptându-i pe cei care scriu ca angajaţi ai vreunui stăpân, nu prea scriem pentru alţii, ci tot pentru noi. E-adevărat, când ne citeşte lumea ne simţim confirmaţi, dar mai importantă e părerea noastră proprie despre ceea ce scriem, senzaţia c-am fi descoperit „cheia din cuvinte”, cea cu care ne dezlegăm singuri, destăinuind cele nespuse, din interior. E ca un rebus rezolvat la perfecţie, fără posibilitatea de-a mai tăia sau adăga.

O himeră, bineînţeles, doar cine-a mai pomenit artist mulţumit cu opera sa? Nu terminăm niciodată, drept pentru care nici nu ne potolim. Nu-nchei bine fraza şi deja revii asupra ei. Nu ca să sune din coadă, ci pentru că nu vrei să mintă. Deloc. Oricât de bun ar părea rezultatul, până nu respiră singur, tot îţi vine să-l ciobeşti. De parcă asta contează! În fond, când te situezi ochi în ochi cu eternitatea, te descalifici oricum din start. Ce s-o mai dai întoarsă atâta?

Un fel de manie autodestructivă ne înghionteşte. E-un război, cum spuneam. Şi cuvintele nu respiră, ale naibii, decât când vor ele. Multe producţiile literare mediocre s-ar elimina de la sine, dacă ar pândi în fiecare dintre noi câte un Michelangelo vigilent, gata să lovească cu dalta, atunci când „produsul” nu glăsuieşte.

Exact contrariul tainei, o dez-tăinuire, pare a fi esenţa laborioasei întreprinderi a aşternutului la scris. Ce efort, în timp ce lumea de afară te cere apăsat, momindu-te cu tot felul de tentaţii apetisante! Un interlocutor şugubăţ mi-ar replica poate că nu trebuie să te aşezi, poţi scrie din mers sau dicta în reportofon, poţi deci să faci mai multe lucruri deodată.

Totuşi, mai nimeni nu optează pentru astfel de modalităţi dinamice, semn că o fi ceva adevăr în teza care susţine că scrisul e pentru a ne găsi liniştea, pentru a ne defini … starea.

>>>>>>>>>>>>>

De CLB

Ion Iancu Vale:,,ALT OM”

 

Îi este, acum, trupul întreg,

Un viu si frământat teatru de luptă.

De la rădăcina unghiilor,

până la cea a părului de pe cap,

înlăuntru  şi pe suprafaţa fiinţei sale,

o armată invizibilă, bine organizată,

îi tropoteşte carnea, oasele, sângele

şi mintea într-o continuă si dureroasă

sarabandă mutagenă.

El nu protestează, nu cere ajutor,

 si nu se roagă la nimeni.

Aşteaptă doar cu stoicism, seninătate

răbdare şi curiozitate,

să moară sau să devină Alt om.

>>>>>>>>>>>>>

De CLB

Liliana Ardelean – HELADA, FIRST TIME

            Fragment de roman, Visul ultimei ursitoare

                                                                 de  Liliana Ardelean

Are un şarm aparte când povesteşte! Te captează cu totul fără să bagi măcar de seamă! Acesta-i Mike. O personalitate fascinantă.

 – Hei, Lady, acum e rândul tău! Mi-ai promis c-o să-mi povesteşti despre Grecia.

M-am ridicat, l-am luat de mână, ne-am dus pe terasa mea care se deschidea spre mare, ne-am aşezat în fotolii şi îl fac să mă însoţească în frumosa, bătrâna, speciala Eladă.

Învăţasem româneşte atâţia greci în viaţa mea, şi nu ştiu cum am făcut că le-am intrat sub piele fără să vreau, încât pot străbate, pe veresie, Grecia în lung şi-n lat, de la nord la sud, de la est la vest şi câteva insule pe deasupra.

Haram să-mi fie şi cu Dumnezeu înainte!

M-am luat de nebună să bat drumul Bucureştilor, ca să ajung pe singurul petec de pământ grecesc din România, ambasada lor la noi.

Voiam viză, lucru care nu prea era uşor de obţinut, dar mi-am spus americăneşte: I’ll do it! Şi am făcut-o.

Cu chin, cu vai şi cu pile am intrat, peste rând, înaintea a sute de oameni veniţi din toate colţurile ţării, care stăteau la coadă de o zi şi-o noapte, înscrişi pe o listă făcută de un neoficial oarecare de pe stradă, care schimba numărul de ordine după bunul lui plac, în funcţie de câţi dolari primea peşcheş.  >>>>>>>>>>>>>

De CLB

Al.Florin ŢENE – SUNT O CARTE DESPRE PRIETENUL EMINESCU

Era o vară toridă de juca căldura în aer. Ziua era lungă „cât o zi de post”. Stăteam tolănit pe iarbă, cu o carte de poezii scrise de prietenul meu, Eminescu, cel cu care copilărisem, mai ieri, la Ipoteşti.

Când am început să citesc, iarba din curtea casei îmi ajungea la bărbie. Stelele coborâseră în jurul meu şi ziua era luminoasă ca o scenă pe care se juca, în dramatizare proprie, poemul „Luceafărul”.

Simţeam că devenisem altceva, un fel de trup cu multe pagini. O carte despre mine.

– Chiar o carte eşti. Mi-a şoptit firul de iarbă ce îmi ajunsese, deja, la buze.

– Repede mai creşti, fir de iarbă!

– De-alaltăieri tot cresc, îmi foşneşte iarba pe la buzele ce aud cântecul de creştere al acesteia.

De când tot citesc în ograda părintească urechile mele văd tot ce mişcă, ochii aud culorile, iar nasul simte orice mişcare a cuvintelor scrise pe paginile trupului meu. Simţeam că sunt o carte despre prietenul meu Mihai.

– Dar, de ce nu despre tine?! Doar carte eşti tu, îmi şopteşte firul de iarbă, ce-mi ajunsese până la vârful nasului.

>>>>>>>>>

De CLB

Kasandra MANN -TURISM Royal Caribbean-vase de croazieră

Royal Caribbean a comandat în 2006 două noi vase de croazieră, intenţionând ca acestea să deţină împreună titlul de „Cel mai mare vas de pasageri”. Oasis of the Seas, vasul-geamăn al Allure of the Seas, a fost terminat în 2009, cu un an mai devreme decât cel de-al doilea. Când a fost finalizată construcţia vasului Allure of the Seas, s-a descoperit la măsurătorile oficiale că această navă este cu 5 centimetri mai lungă decât Oasis of the Seas, deşi cele două ar fi trebuit să fie identice.

Măsurând 360 de metri în lungime, 64 de metri în lăţime şi cu o punte situată la 65 de metri deasupra apei, Allure of the Seas este un adevărat gigant.

Gigantul Allure of the Seas poate transporta 5.400 de pasageri, numărătoare ce nu include tot personalul necesar pentru a satisface nevoile şi dorinţele turiştilor. 2.384 de persoane din 80 de ţări (printre care şi România) lucrează pentru confortul pasagerilor. Spre comparaţie, celebrul Titanic putea găzdui doar 3.547 de persoane, incluzând echipajul.

Oraşe istorice şi insule private, accesibile doar cu vasul de croazierăCompania Royal Caribbean a decis să le ofere celor 5.400 de pasageri o experienţă unică dar totodată sigură în Jamaica. Această ţară se confruntă cu una dintre cele mai ridicate rate ale criminalităţii din întreaga lume, iar operatorul de turism nu a dorit să pună în pericol siguranţa pasagerilor. Acesta este motivul pentru care compania a decis să investească peste 200 de milioane de dolari în oraşul Falmouth.

O aşezare istorică, fondată în 1769, Falmouth a fost ani buni un centru al comerţului cu zahăr. Localnicii se mândresc şi azi cu faptul că oraşul lor a avut reţea de alimentare cu apă curentă înaintea New York-ului! Oraşul Falmouth găzduieşte astăzi aproximativ 10.000 de locuitori. Acest micuţ oraş jamaican i-a dat lumii pe Usain Bolt şi pe Ben Johnson, doi dintre cei mai buni alergători ai planetei, premiaţi în repetate rânduri la Olimpiade. Pentru că portul istoric al oraşului nu putea gestiona nave de dimensiunile Allure of the Seas, Royal Caribbean a construit un port ultramodern. Inginerii au fost nevoiţi să construiască o insulă artificială, pentru a nu distruge clădirile istorice aflate pe ţărm.

Compania a investit în renovarea unor case din secolul al XVIII-lea şi al XIX-lea, dar şi în amenajarea unor restaurante tematice, a unor galerii comerciale de lux (cea mai mare fiind construită în 1894) şi a unor zone de concerte.

Bisericile construite în 1795 şi 1844 constituie importante puncte de atracţie pentru turişti. Pentru a recrea atmosfera vremii în care portul era un oraş bogat graţie vânzării de rom şi zahăr, străzile istorice sunt populate de localnici îmbrăcaţi în costume de epocă.

>>>>>>>>>>>>>>>

De CLB

Dorina Sisu – Prin eul liric blagian

În scrierile lui Lucian Blaga, cu caracter poetico – filozofic şi filozofico – poetic, considerate ca o prelungire în timp şi spaţiu a unei poetici care răscolise întreg contextul literar uman al perioadei interbelice, până în cele mai profunde straturi ale sale, ciclurile – Vârsta de fier, Corăbii cu cenuşăCântecul focului, Ce aude unicornul păşesc timid în atenţia criticii literare, cerându-şi dreptul la replică. Postumele lui Lucian Blaga ar putea reprezenta o etapă necesară consolidării unei opere care după scurt circuitul produs de chiar moartea poetului, nu-şi consumase energia creatoare. Aceste poeme au fost încredinţate, la 31 martie 1961, de autorul lor, George Ivaşcu; acesta urmând să selecţioneze aproximativ o sută de texte în vederea tipăririi. Evenimentul îşi găseşte împlinirea în 1962, după ce poetul se stinge din viaţă. Cert este faptul că în 1952, Lucian Blaga devenea într-o epistolă adresată lui Ion Chinezu, primul exeget al acestor poeme, pe care le considera: „poeziile cu care sper să schimb faţa literaturii noastre”. Astfel se lansa o primă ipoteză interpretativă a poemelor postume, de însuşi creatorul lor. George Ivaşcu răsfoind manuscrisele poetului descoperea o însemnare a acestuia, care reprezintă dincolo de intuiţia înnoirii lirismului românesc, de care poetul era conştient, un adevăr general revelat: „Iau seama gândindu-mă astfel că faţă de visurile mele de altădată (…) noua mea poezie se adânceşte pe un plan mai organic şi mai omenesc”. În aceste versuri vom regăsi redate sugestiv atât atitudinea contemplativă a eului aupra universului exterior, cât şi privirea retrospectivă asupra trecutului şi asupra iubirii, pe baza cărora eul liric ajunge la resemnare şi pe care sufletul său mistuit de criza unei existenţe aflată spre „marea trecere” le simte ca fiind izvorul din care sufletul său se adapă. Eugen Simion, într-un studiu eseistic, publicat în chip de postfaţă la volumul Ce aude unicornul – o selecţie de texte din ciclurile postume – vedea în acestea practic o continuare sub semnul desăvârşirii a procesului început în 1943, prin publicarea volumului Nebănuitele trepte. Poemele, aflate încă într-un haos primordial datorat faptului că poetul nu a mai avut timp să revină asupra lor pentru o mai bună structurare şi ordonare, erau aşezate de Ion Pop sub semnul unei reveniri la „unitatea creaţiei din care a ieşit”. Blaga apelează la elementele deja consacrate ale poeticii anterioare – cu lumina, tăcerea, misterul, vântul şi reversul acestuia necuvântulmetafora ca principal instrument de lucru – pe care le ordonează, le regrupează într-o formulă poetică de tip paradigmatic, cu totul inedită, ce ne dezvăluie imaginea unui creator aproape de necunoscut. >>>>>>>>>>>

De CLB

Georgeta Resteman – visând la toamna de-acasă

se zbuciumă vara să plece

şi lasă în braţele toamnei pământul

domnească în pace-n regatul ei rece

cu doruri tăcute ruginind printre frunze

căci viile-s stoarse de vlagă…

stăpân va fi vântul

când mustul stropi-va cu viaţă

paloarea pe-uscatele-mi buze

 

aicea, departe, pe-o insulă veche

cu zei şi zeiţe-mpietrite pe socluri

cu ţărmuri stâncoase şi stranii

şi plajele pline de pietre

visele ard

>>>>>>>>>>>>

De CLB

Octavian Lupu – O PLIMBARE FERMECĂTOARE PRIN CARTIERUL LATIN DIN PARIS

În urmă cu aproape o jumătate de an am avut ocazia de a vizita Parisul, din punctul meu de vedere cea mai frumoasă capitală a Europei, un oraş modern cu o arhitectură de sfârşit de secol al XIX-lea. În ciuda trecerii timpului, atmosfera de „epocă” te învăluie la fiecare pas conducându-te undeva la graniţa dintre fantezie şi realitate, dintre miraj şi tangibil într-un amestec fascinant şi de neegalat de orice alt loc al lumii. Revăzând toate aceste impresii am ajuns să intuiesc filonul nesfârşit de inspiraţie pe care l-a reprezentat atmosfera pariziană pentru atâtea generaţii de romancieri, prozatori şi artişti dintre cei mai străluciţi ai generaţiilor ce s-au succedat de-a lungul ultimelor veacuri. Parisul are un farmec aparte.

O revelaţie extraordinară pe care am trăit-o ca român în acest mare oraş a fost de a redescoperi identitatea pierdută a Bucureştiului interbelic, aceea de a fi un „Mic Paris” la periferia balcanică a Europei. Pentru orice persoană din România ar fi utilă vizitarea Parisului şi înţelegerea impactului pozitiv pe care o are o arhitectură cu stil şi de bun gust asupra calităţii vieţii de zi cu zi.

Revenind la impresiile pe care le-am cules din această metropolă de excepţie, voi reaminti faptul că în ocaziile precedente am străbătut „virtual” diferite locuri celebre din Paris cum ar fi Piaţa Charles de Gaulle având faimosul Arc de Triumf plasat în centru şi Piaţa Concorde cu Obeliscul Egiptean stăpânind aievea spaţiul şi timpul. De asemenea, am parcurs bulevardul Champs – Elysees ce uneşte aceste două mari obiective turistice stilizând „axa istorică” a Parisului ce se prelungeşte prin Grădinile Tuileries pentru a se opri în dreptul piramidei de sticlă din faţa Palatului Luvru. Nu în ultimul rând, am mers la pas de-a lungul şi de-a latul Insulei Cetăţii şi am vizitat catedrala Notre Dames, un monument ce evocă vremurile încărcate de istorie ale Evului Mediu, când Parisul a dominat spiritual întreaga Europă Occidentală. Am putut admira modernitatea îmbunătăţirilor aduse acestui celebru monument, ce schiţează o „axă spirituală” de neşters de-a lungul malurilor învolburare ale Senei.  >>>>>>>>>>>

De CLB

Viorica Hagianu – Transcedental

 

Un gând rătăcit

coboară grăbit spirala vieţii

spre informaţia primordială

acolo unde materia şi antimateria

joacă zaruri cu D-zeu

iar El nu şi-a pierdut încă

umorul

mai crede în creaţia Lui

agonizează printre lanţurile de carbon

şi se întrupează pătimaş

în materia unei fiinţe

cu chipul palid

şi inima întunecată

de şoapte nepătrunse

pierdute în timp

ca un blestem

sau ca o rugăciune

către nefiinţă.

De CLB

Elena Buică – IMPRESII DIN ROMÂNIA ANULUI 2012

Luasem hotărârea ca în această vară „să nu mai semnez condica” pe parcursul a două luni în România aşa cum am făcut aproape în fiecare an de când mă aflu pe meleaguri îndepărtate. Dar un eveniment primit cu multă bucurie, un premiu câştigat la un concurs  internaţional de literatură organizat de revista Starpress Internaţional prin inimoasa doamnă Ligya Diaconescu, mi-a oferit 10 zile de petrecut la Mamaia şi m-a făcut să-mi schimb planul. Deşi elanul meu nu mai era cel care să mă îndemne la un aşa drum lung şi obositor, totuşi un resort interior mi-a deschis iarăşi calea spre vuietul şi talazurile mării noastre, nu atât de neagră pe cât îi este numele, chiar dacă petrecusem împreună cu familia o săptămână de bălăceală în apele Cubei. A doua zi după întoarcerea din Cuba, am înhăţat din zbor geamantanele gata pregătite şi aţă-întinsă în România. Nu m-a răbdat inima să renunţ la Mamaia pe care n-o mai văzusem de un sfert de veac. Şi în Bucureşti de-abia am avut timp să-mi trag sufletul de oboseala drumului şi a disconfortului creat de diferenţa de fus orar, că a doua zi, eram în maşina condusă de prietena mea din Bucureşti, Eugenia, care mă însoţea în acest sejur, bucuroasă şi ea că nu mai văzuse marea de câţiva ani buni.

Primele impresii de cum am păşit în Bucureşti şi apoi cele ale drumului spre mare au rămas constante pe aproape cele două luni petrecute în ţară, în multe alte locuri.

Plecasem în ţară cu capul bubuit de informaţiile din presă despre schimbările fulgerătoare din politica ţării, cu fulgerarile săbiilor cu care se ameninţau între ei adversarii politici, cu imaginea unei ţări care parcă troznea din temelii luptându-se să-şi găsească făgaşul spre o viaţă mai bine rostuită. Parcă îmi răsuna în urechi clocotul oamenilor aflaţi la limita răbdării, dar în acelaşi timp năuciţi de atâtea încercări nereuşite, bâjbâind încă în căutarea drumului democraţiei, nici acesta perfect, dar aducător de viaţă ceva mai aşezată.

Mi-am astupat urechile ca să nu mai aud acest vuiet dureros şi pe unde am umblat, am lăsat doar ochii să îmi transmită acele imagini care vorbesc prin graiul faptelor, prin ceea ce s-a realizat până acum, cu toate aceste frâne puse în calea oamenilor. Nu sunt sociolog, dar ceea ce am văzut şi s-a adresat puterii mele de înţelegere, chiar dacă uneori vedeam cu ochii sufletului, a fost o altă înfăţişare faţă de ceea ce te-ai fi aşteptat să fie, după modul cum este condusă ţara. Viaţa nu stă în loc, oricum ar fi de răvăşită o ţară, ea îşi arată puterea ei constructivă.

>>>>>>>>>>>>>>>>>

De CLB

Elena Armenescu – Scrierea – cale de salvare a sufletului

Dumnezeu a rânduit ca noi să fim contemporani, să ne cunoaștem prin intermediul scrierilor, așa că iată, azi vă scriu în mod direct, scriu… la ceas de taină când se lasă amurgul și noaptea învăluie încet, încet pământul, moment când lumina aceasta difuză favorizează starea alfa, starea de penetrare a gândurilor pure in spații râvnite de mulți, însă ele -spațiile – sunt străbatute doar de cei cu un anumit har, teritorii neatinse de recea rațiune.

La ora când în toate mânastirile şi unele biserici din România şi nu numai, ci in toate mânastirile din lumea creştină (după cum avem cunoştinţă, mânăstirile din lumea catolică au fost fondate de Ioan Casian originar din Scitia Minor) dar si din cea mozaică ori musulmană, gânduri minunate pătrund în multe conştiinţe. Este ora de închinăciune Domnului Dumnezeu Unic, Atoate Creator, Facătorul văzutelor şi nevăzutelor conform Crezului creştin. Este ora de închinare dar şi de primire a revelațiilor!

Sunt secunde astrale când parcă se deschide în noapte un orizont încărcat cu lumină şi vezi deopotrivă cu ochii fizici și cu cei ai minții, evenimentele, fenomenele, oamenii și lucrurile din jurul tău în altă culoare, le conferi o cu totul altă valoare decât până atunci.

Din fericire, de multe ori se întamplă ca oameni cu convingeri apropiate să se cunoască, să se adune, să facă schimb de idei, să se bucure impreună.

Atunci când oamenii nu pot explica anumite intâmplări sau fenomene le numesc mistere sau taine! Chiar reprezentanții bisericii amintesc in mai multe ocazii, printre care și cea a slujbei de cununie, despre chemarea dintre fata si fecior, citez: ”și aceasta mare taină este”. Prin urmare, consider intr-adevar inspirată invitația de a scrie fiecare câte ceva despre Taina scrisului, fără să ne așteptăm în final să deslușim neapărat destăinuirea!

Fiecare din noi știe și simte că avem acolo, în tainița sufletului ( vedeți? am scris tainiță, adică tot un fel de cămară ascunsă, secretă) neștiută de nimeni, uneori nici de persoana care o poartă prin lume, un CEVA care ne conduce spre inefabilul acela ca o binecuvântare ce ne apropie de indemnul antic ”Cunoaste-te pe tine insuți” concept exprimat mai nou ca idee de cunoaștere a sinelui.>>>>>>>>>>>>>>

De CLB

Constanţa Abălaşei Donosă – Poezii

Timp 

Lumânări, rugăciune,
Resemnare
și iertare.
Un prieten,
Ultimul meu prieten
La ultimul popas
Prin timp.
Înva
ță de la timp,
Că totu-i trecător;
Și zâmbetul din floare
Și frunza care pică,
Iubirea-
ți trecătoare
Stropul ploii-n risipă.

Învață de la timp,
Că totu-i trecător…
Chiar
și timpul însuși. 

>>>>>>>>>>>>>>

De CLB

Adrian Botez – CARTEA DESPRE MAEŞTRI: „ANAMNEZE NECESARE”, DE MIRCEA DINUTZ

A apărut o nouă carte de critică a profesorului focşănean Mircea Dinutz – „Anamneze necesare”, Editura Rafet, 2012. Pentru a nu greşi numărătoarea cărţilor critice ale lui Mircea Dinutz, dăm cuvântul autorului:”După volumul din 2001, <<Popasuri critice>>, şi cel din 2011, <<Scriitori vrânceni, de ieri şi de azi>>, aceasta ar fi cea de-a treia mea carte de critică, de la care aştept să mă reprezinte, cu demnitate!” (cf. Argument, p. 6).

O carte care s-a născut deodată cu un binemeritat premiu. În cadrul Festivalului Internaţional de Creaţie Literară „TITEL CONSTANTINESCU”, Ediţia a V-a, Rm. Sărat – Asociaţia „RENAŞTEREA RÂMNICEANĂ” şi Editura Rafet i-au premiat-o, prin juriul de festival, cu Premiul „DUMITRU PRICOP”, al Festivalului Internaţional „TITEL CONSTANTINESCU”, Ediţia a V-a, Rm. Sărat, 2012.

O carte care începe cu explicaţii justificative ale selecţiei textelor, cuprinse în procustianul număr de pagini, impus de normele festivalului (120 de pagini) – justificări, astfel, ale imposibilităţii autorului de a-şi „plăti” toate datoriile sale morale, şi faţă de alţi cărturari şi critici români admiraţi: „După îndelungi deliberări, am hotărât să renunţ, temporar, la poeţii şi prozatorii atât de dragi mie (…), preferându-i, din multiple motive, pe cărturari: istorici, hermeneuţi, eseişti, dublaţi, uneori, de publicişti, memorialişti, diarişti (Constantin Călin, Petru Ursache, Ioan Adam, Theodor Codreanu, Iordan Datcu), cărora le-am alăturat-o pe Magda Ursache, cu profilul ei inconfundabil, de justiţiar impenetrabil (…). N-aş vrea să se înţeleagă, de aici, că nu mi-aş fi dorit să apară, în această carte, şi alţi eminenţi cărturari, pe care îi respect în aceeaşi măsură: Ştefan Cazimir, Eugen Simion, Nicolae Gheran, Constantin Cubleşan, Cornel Ungureanu, Al. Călinescu, Mircea Tomuş, Vasile Fanache, Gh. Glodeanu, Constantin Trandafir, Ion Pop…Deocamdată, atât s-a putut!”.   Nu prea înţelegem de ce Mircea Dinutz creează (sau pare a o face!) o dihotomie între statutul de „poeţi şi prozatori” şi cel de…”cărturari”! Dar trecem, fără niciun resentiment, peste această (suntem convinşi!) neintenţionată stângăcie.

Onestitatea liminară şi apollinică a criticului Mircea Dinutz îl face să precizeze, în finalul Argumentului cărţii: „Aş mai preciza că, dintre cele 14 materiale prezente aici, zece au apărut în revista focşăneană <<Saeculum/Pro Saeculum>>, între anii 2003-2011, iar celelalte 4, câte unul în <<Argeş>>, <<Ateneu>>, <<Spaţii culturale>> (şi, în variantă prescurtată şi cu titlul schimbat, în <<Vatra veche>>), în sfârşit, în <<Caiete critice>>”.

>>>>>>>>>>>>

De CLB

CARMEN ŢĂRAN: ,,LUMINA” UN OBIECT UTIL DE ARTĂ Nr. 6-7 / 2010

Vreme îndelungată, fiecare număr de „Lumina” ajunge în mâinile noastre precum un obiect util de artă cu un conţinut bogat şi inedit. Astfel este cazul şi cu numărul 6-7 pe 2010 înnobilat cu contribuţiile marelui pictor Sava Stojkov din Sombor care anul trecut a împlinit frumoasa vârstă de 85 de ani de viaţă. Pe prima copertă se găseşte „Portretul mamei” iar un alt portret realitat de acest pictor îl găsim pe pe coperta a treia a revistei. De fapt, din interviul exclusiv cu Sava Stojkov realizat de redactorul şef al revistei Ioan Baba, găsim că  marele pictor este situat de exegeţii în domeniu printre primi 20 de portretişti celebrii din lume. Reamintim că dialogul cu acelaşi titlu „Na sunčanoj strai života / De partea însorită a vieţii” a fost realizat de autor precum un film documentar, titrat în limba română şi transmis pe micul ecran de programul în limba română al Televiziunii Voivodinei.

Numărul în cauză se deschide cu un text semnificativ despre literatura română din Voivodina considerată „O literatură autentică cu proprie identitate” cum o caracterizează şi Nicu Ciobanu în prefaţa cărţii „Literatura română din Voivodina” de Catinca Agache care a apărut la editura „Libertatea” (2010) şi este iată, semnalată în „Lumina”.

Paginile de istorie literară şi eseu, sunt dedicate şi lui Sorin Titel despre care scrie cu un abstract în limba engleză, distinsul critic literar Adrian Dinu Rachieru din Timişoara.           

            În compartimentul „Meridiane,  paralele, transfrontaliere” Ioan Baba îl prezintă pe Ion Miloş stabilit în Suedia, care a împlinit vârsta de 80 de ani drept „Un misionar cultural de vârf european” urmând apoi 14 poezii din volumul „Coloana infinitului” apărut la Editura „Măiastra”,  Râmnicu Vâlcea (2008). Urmează apoi o proză scurtă de Aurora Rotariu Planianin din Novi Sad şi câteva poezii de Ljubica Perinac Stankov, scriitoare de etnie sârbă din Timişoara.

Prezentările, semnalele şi lecturile”, constituie partea revistei la care este prezentat Vasile Barbu „Un poet din Uzdin – care bea cuvintele din cenuşa lustrală”, text critic semnat de Cezarina Adamescu şi publicat în revista „Agero” din Stutgart.>>>>>>>>>>>>>>

De CLB

Romanţa IOVANOVICI:,,Radu Flora – Iniţiator al cercetării graiurilor româneşti din Banatul Sârbesc”

Abstract: Graiurilor româneşti din Banatul Sârbesc nu au fost cercetate mai serios până la jumătatea a doua a secolului al XX-lea. Radu Flora a fost primul lingvist care s-a dedicat cercetării sistematice a acestor graiuri. În lucrare se face o trecere în revistă a activităţii desfăşurate de acest dialectolog la cercetarea graiurilor româneşti vorbire pe meleagurile bănăţene şi importanţa pe care o au ele pentru stabilirea locului pe care acestea îl ocupă în contextul dialectologiei dacoromâne.

Graiurile româneşti vorbite în Banatul Sârbesc sunt parte componentă a subdialectului bănăţean. Despre importanţa lor, aspectul, trăsăturile şi specificurile lor nu s-a vorbit aproape nimic până prin anii cincizeci ai secolului trecut, când cercetătorul Radu Flora a hotărât să arunce mai multă lumină asupra lor.

Este adevărat că savantul german Gustav Weigand a fost primul lingvist care a cercetat aceste graiuri, în contextul dialectelor limbii române. În investigarea terenului dacoromân, Weigant a întreprins o serie de achete, poposind cu această ocazie şi în trei localităţi cu populaţie română care se găsesc astăzi în Banatul Sârbesc: Vladimirovaţ (Petrovasâla), Alibunar şi Coştei.

Dar, de la această cercetare dialectală şi până la cercetările sistematice ale lui Radu Flora s-au scurs aproape 60 de ani, perioadă în care nu s-au făcut deloc cercetări privind graiurile româneşti din această zonă geografică. Radu Flora a întreprins o muncă asiduă readucând în centrul atenţiei graiurile vorbite în 36 de localităţi locuite de români (făcând excepţie de oraşele în care trăieşte şi populaţie românească – Vârşeţ, Panciova, Biserica Albă şi Zrenianin). >>>>>>>>>>>>>

De CLB

Adrian Botez – PE AUTOSTRADA FLUIDĂ

 

la fericire – unii ca noi ăştia (deasupra capului

cu stea neagră reflectată în bălţi) – n-avem dreptul

iar fericire reloaded – nu există

respiră – te rog – şi pentru mine – câteva clipe

până mă întorc de după colţ

daţi drumul mai tare la muzici – la

bâlciuri: oricum – noi însemnaţii cu

muchia securii – tot nu contăm în

peisaj

>>>>>>>>>>>

De CLB

Liana SAXONE-HORODI:,,MAGIA CUVÂTULUI: „SĂ FACI CE ŞTII MAI BINE!” „

Magia cuvântului, în scris şi oral, am moştenit-o de la tatăl meu –avocatul Valentin Saxone – pentru care, în profesiunea lui juridică, pledoariile erau o demonstraţie de talent oratoric. Dacă ai acest talent, trebuie să-l „cizelezi”, ceea ce eu am făcut, urmând un curs la Universitatea din Haifa, având ca temă „Retorica – puterea de a convinge”. Amândouă aceste însuşiri, talentul oratoric şi puterea de a convinge, le-am perfecţionat pe parcursul timpului.

Adevărul este că nu m-aş fi gândit niciodată că am să ajung să scriu şi, mai ales să fiu activă în publicistică. Profesoara  mea de limba română de la Liceul Central de Fete din Bucureşti, celebra doamnă Ely Coman-Baraski, m-a „garnisit” cu nota 3 la limba română (notele erau până la 5 şi învăţam atunci numai 10 clase ca în Rusia) pentru că, am făcut „sacrilegiul” de a „încurca borcanele”, spunând la un examen că o intreprindere este condusă de un preşedinte şi o cooperativă de un director.

„Debutul” meu în publicistică  a început după vizita  făcută în anul 2000 în România, când am venit împreună cu soţul meu şi, am vorbit la Muzeul de Istorie Naţională despre Maestrul Rudolf Schweitzer-Cumpăna.  Am început publicând o serie de articole care reprezentau un „JURNAL DE CĂLĂTORIE”. A avut succes şi, am continuat. Probabil că, „mâncând îţi vine pofta”. Am continuat scriind despre oameni care au reuşit în viaţă, conturând o „galerie de portrete”. Am scris despre cărţi, despre oameni, participând cu toată fiinţa mea la bucuriile şi reuşitele lor. Tot ceea ce am scris, este pătruns de credinţa într-o lume frumoasă, sinceră şi fără frustări, credinţa în afecţiunea dintre oameni.

Mă apropiu în curând de 48 de ani de când am plecat din România şi nu pot să scriu corect dacă nu am alături de mine DEX-ul (Dicţionarul Explicativ al Limbii Române), Dicţionarul uzual de Neologisme şi Îndreptarul Ortografic, Ortoepic şi Morfologic. Nu poţi scrie atractiv dacă nu citeşti mult. Astăzi citesc cât nu am citit o viaţă întreagă, încercând să „prind timpul din urmă”.

Mereu compar scrisul cu pictura; dacă nu eşti sincer, dacă nu redai lucruri din viaţă fără să încerci să inventezi, nu ajungi la sufletul celui care te citeşte sau îţi priveşte picturile.      Inima mea balansează între scris şi pictură dar, eu am credinţa că este de dorit să faci ce ştii mai bine, să nu te risipeşti! Chiar şi în artele plastice am rămas la pictură, aşa cum am învăţat de la Maestrul Schweitzer, nu m-am risipit în sculptură, instalaţii şi alte forme, cum este astăzi la modă. Pictura este pentru mine o lume întreagă, scrisul… un alt mod de exprimare!

Haifa, Israel

15 august 2012

    

De CLB

Ioana Voicilă Dobre – POEME DESUETE GRAVATE ÎN SUFLET- CRONICĂ DE DORU ŞTEFAN DANCUŞ

Am spus mereu că oamenii nu trebuie să strige în gura mare, să se ia de piept, să se calce în picioare, să detoneze bombe – ci să comunice în bază sufletească. La temelia tuturor crizelor contemporaneităţii stă lipsa de vorbire. Tot felul de lideri se adună şi “consfătuiesc” la nivel internaţional, urmând să ia decizii înţelepte, însă atâta vreme cât stau cu căştile traductoare la urechi şi votează prin “nu” sau “da”, nu vor supune discuţiilor legea lui “Iubeşte-ţi aproapele ca pe tine însuţi”: contravine normelor internaţionale. Acolo se votează embargo-uri sau proiecte de-a sărăci sau marginaliza o seamă de popoare. Acesta este limbajul comun al subordonaţilor serviciilor secrete, diferitor grupări religioase ori pur şi simplu intereselor personale. Ei deţin puterea în lumea asta. Nouă, subordonaţilor acestor subordonaţi, atât ne-a rămas: iubirea de aproapele, ajutorarea lui, aducerea lui la drumul drept fără a cere o răsplată imediată Cerului. Ea vine oricum, doar că trebuie să aruncăm vălul de pe ochi.  

Volumul Ioanei Voicilă Dobre vine să confirme faptul că puterea de creaţie a omului nu s-a epuizat încă. Cu mare încredere în Cuvânt, autoarea ne propune un festin liric la care cititorii sunt invitaţii de onoare. Chiar şi titlul cărţii – „Poeme desuete gravate în suflet” – ne face să ne simţim mai aproape de versurile sale, care sclipesc în noaptea greutăţilor cotidiene de care ne izbim zi de zi, ca nişte mici bijuterii sentimentale.  

Ştefan Doru Dăncuş  

De CLB

Viorica Hagianu – Toamna

Viile plâng
Cu boabe rotunde,
Lacrimi de rod.
Miresme obsedante
De fructe rumene
Ascunse în amurg.
Esenţa arămie
Ce dă contur

Frunzelor moarte.
Culoare stranie,
Veselă pledoarie,
Pentru descompunere.
Strigăt matur
De materie
Ce se dăruieşte.

Dans ameţitor
Al vieţii
Ce se stinge.

>>>>>>>>>>>

De CLB