IANUARIE 2013redactia

Reclame
De CLB

Elisabeta IOSIF: ÎN IAŞI L-AM REGĂSIT PE EMINESCU

Ningea cu flori de tei – fluturi aurii pe bolta Iaşului –  când revedeam (pentru a câta oară?!) coroana solară a teiului eminescian. Arborele respira ritmic , precum versul eminescian, în timp ce risipea parfum. Îşi purta coama înflorită ca un tânăr cu pletele-n vânt, răspândind viaţă. Era în murmurul acela ceva din versul eminescian, „cu frunza-n freamăt” din Făt – Frumos din tei”, când  „în mijloc de codru” am zărit  o pereche de tineri. Întotdeauna mi-a plăcut să-i iau cu mine, pe urmele lui Eminescu, pe 

2013-01-22_151858

adolescenţi. S-au oprit şi-au stat nemişcaţi sub…ploaia de flori: „Cu ochii mari la ea se uită/ Plini de vis, duioşi plutind/ Flori de tei în păru-i negru/ Şi la şold un corn de-argint.” Fata întinse braţul să prindă o floare în cădere…şi…ca-n „Freamăt de codru”,  „Teiul vechi un ram întins-a/ Ca să poată să-l îndoaie, Ramul tânăr vânt să-şi deie/ Şi de braţe-n sus s-o ieie/ Iară florile să ploaie/ Peste dânsa”. Le-am zâmbit  şi într-un glas    m-au întrebat: unde-l mai găsim pe Eminescu? Ca şi mine, nu erau din Iaşi dar eu cunoşteam multe locuri care vorbeau de marele nostru poet, Mihai Eminescu.  Era un muzeu Eminescu deschis în parc dar puteam merge pe urmele sale şi   „Sara pe deal”  la Bojdeuca lui Creangă sau noaptea, amintirea sa răsunând şi în alt veac, la „Bolta rece”…Eu cred, că  mai mult decât oriunde i se aud şi acum paşii de demult, la Casa Pogor, azi Muzeul Literaturii din Iaşi, în acea cameră în care a aflat căldura unui cămin, a unui prieten, ca Vasile Pogor. Le-am povestit, cum tânărul Eminescu,  sosit de la Berlin, de la studii, în 1874, a stat în casa Pogor, ştiută de ieşeni, încă de pe vremea vornicului Vasile Pogor, cunoscut în epocă, un om de o aleasă cultură,  care în 1834  traduce Henriada lui 

EMINESCU si VERONICA  acuarela Constanta Abalasei DONODA

Voltaire şi o va tipări în renumita tipografie a lui Heliade Rădulescu de la Bucureşti. Mai târziu, fiul său, tânărul Vasile Pogor, îi primea aici  pe toţi aceia care erau uniţi într-o singură iubire: literatura. Salonul casei a devenit salonul Junimii, sub bagheta lui Titu Maiorescu, cel care a ştiut să facă întâlniri de o înaltă ţinută ştiinţifică şi culturală, comparate cu marile întâlniri ale scriitorilor din Europa. Aici a fost găzduit şi Mihai Eminescu,  într-o frumoasă încăpere, unde avea zilnic în faţa ochilor, cărţile unei biblioteci unice. În acest loc, prielnic firii lui,  Eminescu începe să cerceteze până şi manuscrisele rămase de la vornicul  Vasile Pogor, tatăl gazdei sale. >>>>>>>>>>>>

EMINESCU si VERONICA / acuarela Constanţa Abalaşei DONOSĂ

De CLB

Sute de participanţi la Gala de decernare a Premiului Naţional “Mihai Eminescu”

2013-01-22_151317Sute de botoşăneni au participat, marţi seară, la Gala de decernare a Premiului Naţional „Mihai Eminescu”, Opera Omnia şi Opera Prima. Evenimentul, organizat la Teatrul „Mihai Eminescu”, a început cu un moment de reculegere în memoria laureatei Premiului naţional „Mihai Eminescu”, Constanţa Buzea, decedată în 2012. 

 O acţiune programată la ora 17,00 nu a mai avut loc, respectiv lansarea cărţii Terra ballerina de Ion Mircea, în colecţia poeţi laureaţi ai Premiului Naţional de Poezie „Mihai Eminescu”, Editura Paralela 45 Piteşti, întrucât autorul s-a îmbolnăvit.

La eveniment au participat scriitori, oameni de cultură, autorităţi, politicieni, dar şi ministrul Economiei, Varujan Vosganian, care este vicepreşedinte al Uniunii Scriitorilor din România.2013-01-22_151341

Laureatul Premiului Naţional „Mihai Eminescu”, Opera Omnia a fost înmânat, de Ion Pop (reprezentant al juriului) şi Adrian Popescu (laureatul din 2007) poetului Nicolae Prelipceanu, în timp ce trofeul Opera Prima a ajuns la Anatol Grosu, din Republica Moldova.

Premiul pentru Opera Omnia a fost asigurat de Memorialul Ipoteşti şi a fost înmânat de scriitoarea Lucia Olaru Nenati.

Nicolae Prelipceanu a primit de la viceprimarul Viorel Iliuţă şi premiul de 20.000 de lei, dar şi titlul de cetăţean de onoare.

După acordarea premiilor a urmat un spectacol spectacolul susţinut de Grigore Leşe, „De dragoste, de război, de moarte, de unul singur”.

De CLB

ANCA SÎRGHIE: UN STRĂLUCIT JUBILEU EMINESCU LA NEW YORK

Cea de-a XX-a ediție a Simpozionului anual Mihai Eminescu, organizată  în 12 ianuarie 2013 la New York de Academia Oamenilor de Știință din România, Institutul Român de Teologie și Spiritualitate Ortodoxă și Societatea Română2013-01-22_004057 Creștină „Dorul”, s-a desfășurat  în sala “Atrium” de la Institutul Cultural Român din metropola americană. Faptul este cum nu se poate mai firesc, marcând o intrare în normalitate, după ce ani la rând această instituție ce coordonează activitatea culturală a românilor de pe întegul continent american lipsise în mod dramatic și inexplicabil din  viața conaționalilor noștri stabiliți în Lumea Nouă. Speranța tuturor este  numirea prestigiosului ministru Andrei Marga în postul  de președinte al Institutului Cultural Român din București să se resimtă primenitor și în filiala newyorkeză, condusă de poeta Doina Uricariu.

 Preludiul simpozionului este prin tradiție o reuniune a Cenaclului literar “Mihai Eminescu” din New York, care în 11 ianuarie a.c. i-a reunit pe membrii săi la o lansare a volumelor editate de Anca Sîrghie și Marin Diaconu, anume Fratele fiului risipitor de Aurel Cioran (Editura Eikon, Cluj-Napoca, 2012)  și  Dăltuiri de Radu Stanca (Fundația Națională pentru Știință și Artă, București, 2012 ). Prezentatorii Th. Damian, cititor al cenaclului și organizator al seratelor lui culturale, criticul și istoricul literar M.N. Rusu și Sebastian Doreanu venit de la Denver, Colorado, unde cu o săptămână în urmă s-a desfășurat din inițiativa sa un eveniment similar, au comentat contribuția pe care cele două volume o aduc la cunoașterea  unor personalități transilvănene, cum sunt Radu Stanca, din creația căruia   în volumul Dăltuiri sunt scoase la lumină pagini uitate din publicistica celor 3 decenii antume (1932-1962), și  Aurel Cioran, care a înțeles să înfrunte toate obstacolele, păstrându-și crezul până la moarte. Fratele fiului risipitor este cartea celor doi intelectuali din Rășinarii Sibiului, Emil și Aurel Cioran, ale căror destine convergente nu i-au împiedecat să păstreze cu sfințenie sentimentul originilor.

>>>>>>>>>>>>>>

De CLB

Premianții Concursului Internaţional SMILE 21+, “DOR DE EMINESCU” Ediția a II-a, România

Premianții Concursului Internaţional SMILE 21+, “DOR DE EMINESCU” Ediția a II-a, România

 

Premianții Concursului Internaţional SMILE 21+, “DOR DE EMINESCU”  Ediția a II-a, România

                                20 noiembrie 2012 –  15 ianuarie 20132013-01-22_002057

                   Zâmbiţi! Nu pentru a-i cuceri pe ceilalţi, ci pe voi înşivă!

1. Secțiunea creație literară:

POEZIE

Premiul I  : Miruna Ștefana Belea, Manchester, UK

Premiul II : Ana Dragoianu, Filiași, Dolj

Pemiul III : Elisabeta Iosif, București

Premiul Ligii Scriitorior Români filiala Alba : Dorel Mihai Gaftoneanu, Botoșani

Premiul revistei Cervantes- Baia Mare: Tănase Mihail, Plopii Slavitești, Teleorman

Mențiune I : Ana Ionesei, Cluj Napoca

 Mențiune II : Elena Chesov –Chișinău, Republica Moldova

>>>>>>>>>>>>>>

De CLB

Eugen Dorcescu, Elegiile de la Bad Hofgastein

Revista spaniolă Cuadernos del matemático (“Revista Ilustrada de Creación”), ce apare la Getafe (Madrid) şi al cărei director este reputatul scriitor Ezequías Blaco, publică, în numărul 49, decembrie 2012, în suplimentul Les cresson bleus, dedicat traducerilor din literatura universală, o amplă selecţie din volumul Elegiile de la Bad Hofgastein (Elegías de Bad Hofgastein) al poetului timişorean Eugen Dorcescu, în tălmăcirea cunoscutului poet spaniol Coriolano González Montañez. Cele 11 texte, în apariţie bilingvă, spaniolă – română, sunt însoţite de o detaliată bio-bibliografie şi de o fotografie ale scriitorului român. De menţionat că aceeaşi prestigioasă revistă madrilenă a mai publicat, în numărul său 41-42 din 2008, secvenţe extinse (de asemenea bilingve) din volumul de poezie Drumul spre Tenerife (El camino hacia Tenerife) al lui Eugen Dorcescu, volum încă inedit în acel moment, în traducerea Rosei Lentini şi a autorului.

 

Reproducem un eşantion din acel grupaj de poeme:

Eugen DorcescuDORCESCU-Eugen2-wb

15*

 

A la medianoche

en el aire negro

y fresco

y pesado, abrí la puerta a

la terraza.

>>>>>>>>>>>>>>

De CLB

Florentin SMARANDACHE: CIFRELE AU ÎNCEPUT SĂ VIBREZE LIRIC

Am compus prima poezie cȃnd eram prin clasa a doua (1962). Doamna învăţătoare, Mişcoci Elena, după ce-a citit-o, a zis că eu să mă ţin de… aritmetică! Făcea concursuri ad-hoc cu noi în clasele primare: care rezolvă mai repede o înmulţire sau o adunare, şi mă remarcase…2013-01-21_234326

Mai târziu, la Şcoala Generală (1965-1969), participam la olimpiada de literatură cu o compunere „De la fereastra vagonului”. Acesta fusese titlul impus de organizatori. Şi m-a mirat că mi-au dat şi un premiu… doi. Scrisesem despre vacanţele mele, în care îmi plăcea să merg cu trenul la munte sau la mare. Profesoară de limba română era doamna Luluşa Diaconu.

La olimpiada de matematică din clasa a şaptea însă luasem premiul întăi pe comunele limitrofe Bălceştiului, şi dascălul nostru, Bălaşa Ion, m-a scos în faţa careului. Apoi, în clasa a opta participasem la o competiţie şcolară între comunele Bălceşti şi Măciuca, eu fiind selecţionat pentru subiectul chimie-fizică; alţi elevi erau la subiecte precum: istorie, geografie, etc. Profesoară la chimie era doamna Ioja Maria, iar la fizică domnul Văduva Gheorghe.

La liceu am mers numai pe olimpiade matematice, obţinând premii sau menţiuni la fazele locale, judeţene, şi naţionale. Profesorii mei fiind Bistriceanu Larisa la Liceul Pedagogic din Craiova (1969-1972), şi Vlădescu Nicolae la Liceul Pedagogic din Rm. Vȃlcea (1972-1974). La liceul craiovean am debutat în revista şcolii, „Năzuinţe”, în 1971, cu un careu de rebus „Păstorească” şi cu probleme propuse de matematică plus soluţii – dar nu literatură! Aveam şi un cerc de matematică, îndrumătoare fiind doamna profesoară Cătănoiu Florica.

Îmi plăcea la nebunie rebusul. Aveam abonament la „Rebus” din clasa a cincea. De sărbători apărea frumos ornat şi muream de curiozitate să încrucişez cuvintele şi să văd cum se îmbină în careuri ca un mozaic. Am continuat şi la Facultatea din Craiova, calificȃndu-mă la Olimpiada Studenţească de Matematică „Traian Lalescu” de la Cluj-Napoca, din anul 1977, la care am fost cu profesorul de analiză complexă Peter Hamburg. Tot în acea perioadă mă înscrisesem la un cerc de Limbaje Formale, condus  de Prof. univ. dr. Alexandru Dincă. >>>>>>>>>>>>>>>

De CLB

Theodor DAMIAN: SCRIIND CU SUFLETUL

GIFU-Daniela-COP-PN-wbDaniela Gifu scrie cu primăvara în suflet, cu sufletul în vis şi cu visul ca un soare răsărind şi asfinţind ca în zilele facerii lumii. Volumul „Păcatul neliniştii” este expresia unui „dor purtat în suflet o vreme-ndelungată”, care „oricât l-ar paşte moartea nu moare niciodată”, cum ar zice Victor Eftimiu, dor ce se manifestă atât în căutarea firească a împlinirii prin iubire, cât şi într-o generală stare de graţie şi gratitudine faţă de Dumnezeu pentru darul iubirii născător de fiinţă nouă în adâncul fiinţei iubitoare.

Capitolele din volum sunt organizate, în mod original, după lunile anului, începând cu martie şi terminând cu februarie, ca într-un calendar al iubirii, unde după modelul mărţişorului, firul alb şi roşu, cei doi îndrăgostiţi, Ea şi El, îşi împletesc destinele într-o călătorie ce se vrea pe viaţă şi pe veci.

Aşezarea capitolelor pe luni sugerează de asemenea curgerea anului, deci curgerea iubirii prin luni şi ani, şi cu aceasta creşterea continuă, ca cea a unui râu de la izvor la vărsare. Vag, formatul poemelor şi conceptul alcătuirii volumului (patru pagini pentru fiecare lună: primele trei având câte două poeme-coloane, El şi Ea, faţă-n faţă, ordinea se va schimba lună de lună, iar pagina a patra având doar o singură strofă-bloc), trimit către alcătuirea specială a tipului de poem-acatist (cu icoase şi condace pentru fiecare stare, tot douăsprezece, asemenea celor de aici), gen poetic în care, în literatura română contemporană, a excelat Valeriu Anania (vezi volumul File de acatist).

Cartea Danielei Gifu poate fi citită şi ca fiind un singur poem (dialogal) scris dintr-o răsuflare în momentul îndrăgostirii. Aşadar, poezia din aceste file este un dialog intim între Ea şi El (fiecăruia venindu-i rândul de a deschide luna), deci un discurs cu accente de filosofie existenţialistă, o declaraţie de iubire ce aminteşte atât de un anumit mod de expresie al dramei antice, cât şi, mai ales, de celebra „Cântare a cântărilor”, poem biblic de asemenea dialogal, unde iubirea este sublimată şi celebrată în acelaşi timp.

>>>>>>>>>>>>>>

De CLB

Alexandru TOMÁS-CERVESY: CRONICA PENTAGONULUI

Pe domnul Héctor Martínez Sanz l-am cunoscut la „Espacio NIRAM” (Spaţiul de Artă şi Cultură româno-spaniol), recomandându-mi-se simplu: „Hector”! Am înţeles, din scurtul schimb de cuvinte ce l-am avut prima dată, că este profesor. Într-un alt dialog, am înţeles că este şi filozof, şi criticPENTAGONO-by-H-M-SANZ-cop-wb de artă şi poet totodată. Spunându-mi că este un admirator al lui „Mihai Eminescu”, am tradus odată poemul „Criticilor mei” şi i-am prezentat traducerea pentru a mi-o corecta şi a-i culege totodată impresiile, pentru că am tresărit, ca român, când am auzit că el însuşi este un admirator al romanticilor români. Bineînţeles că a urmat o „lecţie“ interesantă de Limba Spaniolă…

Pe data de 10 Martie 2010, aici în Madrid, a avut loc lansarea lucrării domniei sale intitulate „Pentagon”, lucrare ce reuşeşte a fi ceeace-şi doreşte încă din titlu, un Pentagon, un fel de fortăreaţă a artei şi culturii noastre româneşti, în care profesorul Martínez Sanz cheamă la apel cinci genii universale de origine română: Brâncuşi, Cioran, Ionescu, Tristan şi Eliade. Ca un cercetător iscusit, îndepărtază cu meticulozitate şi multă răbdare, colbul aşezat de timp şi pietrificat neguri şi ploi de pe creaţiile acestor mari români ale artei şi culturii universale, folosind doar acea perie fină a grijuliului arheolog cuprins de febra descoperirii nemuririi sufletului, şi care mai are puţin până să exclame évrika! Şi mă întreb: S-o fi gândit oare, acest atât de simplu om, la prima vedere şi aşa de erudit ce-l descoperi după ce-i citeşti cartea, că va ridica unei ţări, aflate într-o continuă decadenţă politică şi economică după al II-lea Război Mondial şi până azi,  un „PENTAGON” ce va întrece ca interes, în lumea culturii mondiale, chiar şi pe acel faimos Penagon al celei mai puternice naţiuni de pe acest Pământ? Pe lângă existenţa unui aşa om, nu se poate trece uşor! Aşadar, haideţi să-l cunoaştem împreună…

Hector Martinez Sanz, s-a născut la 13 Martie 1979, în Madrid. Până la 31 de ani, se ridică precum „Pasărea în spaţiu” a lui Brâncuşi, cucerind înălţimi ale Filozofiei, Literaturii şi Artei, începând cu licenţa, la Universitatea Complutense şi diploma în Literatură la Societatea Cervantina, ambele din Madrid, apoi ca Director şi Fondator al Revistei de Artă şi Literatură „Madrid en Marco” şi nu în ultimul rând, ca Director al Departamentului Critică din cadrul Institutului Brâncuşi din Madrid. >>>>>>>>>>>>

De CLB

Ştefan Lucian MUREŞANU : PREVIZIUNE CATACLISMICĂ ÎN POEZIA SIMBOLISTĂ BACOVIANĂ

Rezumat: Lumea nu este semnificativă în creaţia bacoviană poate şi datorită faptului că el trăieşte deja, în poezia sa, într-o lume sfârşită, bântuită de umbre care îi dau ocol însă faptul că a fost iniţiat de tainice făpturi nu poate încă să fie atins de răul abătut asupra pământului, de ploi interminabile, noian de negru, întuneric, chipuri bolnave şi fiinţe carbonizate2013-01-21_210934. Sfârşitul simţindu-l aproape dezvăluie singurei fiinţe dorite, iubita, taina, spunându-i: Ascultă cum greu din adâncuri, / Pământul la dânsul ne cheamă… (Melancolie), căutând să o facă să se detaşeze de fiindul său profan şi o îndeamnă, precum Lot pe a lui nevastă, să-şi lase trecutul lumesc, pângărit de vicii amăgitoare, şi să înceapă să vadă prin întuneric lumina scânteietoare: Ascultă, tu, bine, iubito, după care încheie prin a-i spune că teama va fi şi mai mare atunci când ea ştie şi nu se rupe de răul pătrunzător: Veghează, şi întăreşte ce rămâne, care e pe moarte, căci n-am găsit faptele tale desăvârşite înaintea Dumnezeului Meu (Apocalipsa), să aibă puterea: Şi s-asculţi pustiul (Rar).

            George Bacovia s-a născut ca poet-om şi şi-a revărsat erudiţia imaginativă spre cenuşiul maturităţii, când durerea fizică îi măcina trupul dezgolind dorul de o lume pe care numai el o putea vedea şi urmări în evoluţia ei decadentă. Această evoluţie îşi trăia planul existenţial de când păcatul adamic a pus stăpânire pe pornirile necontrolate sau sugestiv mimate ale entităţii-om. Decadenţa este repetitivă, la fiecare generaţie se nasc renghiuri umane dezinvolte, tulburate de situaţii, complex, care, dacă societatea este nepregătită să stopeze, cât de cât, evoluţia regresivă, cade într-o amnezie a bunului simţ: Omul începuse să vorbească singur…/ Şi totul se mişca în umbre trecătoare – / Un cer de plumb de-a pururea domnea, / Iar creierul ardea ca flacăra de soare (Altfel). O calamitate este o evoluţie a naturii, o schimbare, beneficul formării unei noi perioade de gândire a omului. În versurile citate în rândurile de mai sus poetul prevede această stare naturală şi ireversibilă, subtil degajă situaţia cataclismică: omul începuse să vorbească singur…, rezultat al unei suferinţe, a unui semn care sugerează sfârşitul. >>>>>>>>>>>>>>>

De CLB

Poezia zilei

Centrul De Excelenţă în Promovarea Creativităţii Româneşti – Dublin a distribuitEmblema Centrului Cultural sigla centrului cultural roman din dublin

În  10 ianuarie 2013

Poezia zilei –  

Elisabeta Iosif

ÎN PARADISUL CUVÂNTULUI

Ne regăsim în cuvânt, ca într-o scoică2013-01-23_161008

Mereu, căutând perla iubirii tăcute,

Enigmă a inimii. La graniţa Paradisului

Cuvântul nescris… Doar noi trecem dincolo.

Ne refugiem în el, ca în miezul numărului de aur.

Elisabeta IOSIF

Suntem lunaticii din făurarul Timpului.

Mereu, culegătorii de perle sparg carapacea

Tăcerii lui. Trecem linia prin iubire, doar tu şi eu.

De câte ori am fost aleşi, în Paradisul Cuvântului ?!

https://www.facebook.com/iosif.elisabeta?fref=ts

Iosif Elisabeta

De CLB

Cristina Ştefan: se vor numi ani

Cristina Stefanvine un an

într-o oră

o zi

sau motiv

va cădea un înger iar

într-un sunet înfundat

ca de fulg

 

până când

toţi îngerii

vor fi lupi

albi de atâta-nceput

şi de prea mult târziu


până când

va fi iarnă şi-n cer

 

De CLB

Dinuţa MARIN: Cu avionul spre Bucureşti *)

Noaptea, luna plină ne-a condus la aeroport într-un terminal bleu, în faţă cu trei copaci de unde Sfânta Treime urma să ne ducă în Bucureşti. Acasă, cuvânt cu valenţe magice. Deşi în direcţia mea era elicea avionului, mi-a convenit locul la geam, deoarece voiam să văd răsăritul de la 10 000 m înălţime. 2013-01-21_204955

Pe aeroport erau lumini roşii, galbene, portocalii, albastre şi, mai departe de noi, verzi. Probabil că, pentru funcţionarea aeroportului, fiecare nuanţă avea o semnificaţie anume. În direcţia noastră, nr. 33, numărul pistei, număr cu semnificaţie biblică – Mântuitorul a murit şi a Înviat la 33 de ani. Maşina specială care căra bagajele revărsa scântei. Şi, avionul Tarom, cu care urma să zburăm 2,30 ore, era neliniştit în faţa efortului ce îl aştepta – până   s-a înscris pe pistă, a mers puţin înapoi, ezitând înaintarea. A fost poate o părere, căci, brusc, cu aripile luminate, a început manevrele de decolare cu ochii spre România. Când pierzi legătura cu pământul, simţi mai mult ca oricând mâna ocrotitoare a Tatălui ceresc.

Pe pistele aeroportului se vedeau plăcuţe cu diferite numere, care, probabil, aveau rol informativ, şi erau luminiţe albastre – speranţa noastră că totul va fi bine, iar la distanţă, pancarde luminoase. Avionul încă se învârtea deasupra pistei, dând lecţie de cum se începe un lucru de seamă. O aeronavă de tip Boeing pleca de pe pământul sfânt al Egiptului.

Respirând greu, la ora 5, cu efort, nava aeriană s-a ridicat, lăsând jos oraşul Cairo, în nuanţe roşcate şi verzi. A urmat partea din oraş neluminată bine cu puncte luminoase rare şi cu verdeaţă. Bisericile albe luceau, într-un cartier cu rare, dar strălucitoare puncte. Urma să parcurgem multe mii de mile, cifre în care, pentru mine, căutam semnificaţii tainice. Nu-mi mai era teamă, dar simţeam nesiguranţa dată de înălţimea cu -360C.  >>>>>>>>>>>>

De CLB

Nominalizările cărţilor apărute în anul 2012 pentru premiile anuale acordate de Liga Scriitorilor Români

De câţiva ani Liga Scriitorilor Români acordă anual premii autorilor, indiferent din ce organizaţie profesională fac parte, pentru cărţile publicate în anul respectiv.Subliniem faptul că volumele apărute aparţin Literaturii Române şi nu unei organizaţii oarecare (U.S.R. sau L.S.R. ), de aceea Liga Scriitorilor Români, fiind o organizaţie profesională democratică, nu ţine cont de apartenenţa autorilor faţă de cele două organizaţii şi nici de simpatiile politice ale autorilor.

Nominalizările au fost propuse de o comisie a Ligii Scriitorilor din care au făcut parte scriitori cu experienţă din conducere şi unii preşedinţi de filiale.

Poezie
Ion Cristofor-“Orchestra de jaz “.
Eugen Burghelea- „ Edenul efemerului“.
Titina Nica Ţene- “ Un strop de veşnicie“.
2013-01-22_153142 Petru Jipa ( Germania)-“ Cenuşă şi stele“.
Marian Barbu-“ Poeme“.
Mircea Dorin Istrate-“Îndulcitele Iubiri “.
Maria Prahoveanu-“ Freamăt de lumină“.
Rodica Ulea-“Căutări în amurg “.
Mariana Cristescu-“Amor prohibit “.
Teodor Barbu-“Retorica balansoarului “.
D.G.Cătinescu-“ Poezii din suflet“.
Puiu Răducanu-“Ispita cuvântului “.
Iosif Kovacs-”Trilogia strigătului scris “
Miron Ţic-“Când ne ucide floarea de crin “.
Menuţ Maximinian-“Noduri în haus “.
Diana Ana Maria Zlibut-“Poezii “

>>>>>>>>>>>>>>>

De CLB

Danaela: Iubirea

Ochii Veşniciei! Taină închisă sub pleoape. 

Cine rămâne în acest DINCOLO?

Ochii mei nu TE caută şi nu TE privesc şi totuşi TE VĂD.

Şi tac! 2013-01-21_203651

Pentru că EXIŞTI,

şi eu sunt UNA cu TINE.

Fac parte din Eternitatea TA.

În Lumina TA

nu voi mai fi niciodată o aripă frântă.

Trupul meu nu ştie că a fost cuprins

în IUBIREA TA. Sunetele îl dor.

M¬am răzvrătit împotriva lui,

 acum îi iubesc fiecare freamăt.

Nu vreau să plâng.

>>>>>>>>>>>>>>>

De CLB

Cristina Ştefan : Silvia Bitere, un stil!

Sunt poeţi pentru care o recenzie clasică în citate din vers sau citate din alţi autori asortaţi, s-ar potrivi ca nuca-n perete. Mă gândesc exact la volumul primit astăzi, De-a Coraline, Editura Grinta 2012, autor Silvia Bitere.
De ce un „nu” unei recenzii? Pentru că Silvia nu numai scrie, ea trăieşte scrisul, arta ei vine din alte sfere existenţiale, dincolo de încadrări stilistice sau de limbaj, de gen literar, de dat exemple şi argumentări în ale scrisului.
Arta ei vine dintr-o sensibilitate aparte, dintr-o simţire acerbă, ea arde de-a releva trăirea ei, viaţa şi sentimentele concrete. Poate o să mi se spună şi nu aşa e scrisul poeziei? Aş răspunde: e mai mult de atât, e reflex!
De aceea Silvia scrie detaşat dar năstruşnic.
Silvia scrie îndrăzneţ dar delicat.
Silvia scrie dezinhibat dar cu reguli proprii.
Îi urmăresc scrisul de câţiva ani şi poezia sa online mi-a fost un tonic(uneori amar) necesar.
Coraline este eul liric al Silviei, un personaj imprevizibil şi mare greşeală s-ar face dacă s-ar confunda cu eul psihologic al poetei. În scrisul ei, unul al măştilor, Silvia este cine vrea ea să fie sau holograma ei de acum 5000 de ani sau viitorul făpturii ei din anul 125678 e.n. Îşi permite orice, fiecare lucru sau întâmplare poate atinge fie absolutul, fie abstractul ba chiar imposibilul.
Silvia a găsit-o pe Coraline în cea mai adâncă oglindă de apă, de apă vie, nu de materie artificială şi atât de universal ei a descoperit-o, încât trebuie să ne împărtăşescă fericirea ei de a fi. Principiul de stil:
„Eu nu sunt eu
Eu sunt tu”(Nichita Stănescu)
Am aşteptat acest volum, a sosit repede şi l-am parcurs la fel de repede, majoritatea poeziilor fiindu-mi cunoscută. Şi cum să-i recenzez lectura? Pentru că un stil se asimilează, se gustă, se poartă prin minte şi se arhivează sentimental dar nu poate fi disecat. E un sine qua non. Sau un sine. Se citeşte din lăuntru.
Coralinei i s-ar potrivi orice gen (jurnal, roman, biografie liricizată, film) pentru că ea însăşi devine un simbol al femeii contemporane exprimându-şi voinţa, vrerea, avutul mental şi sufletesc.
Spun asumat: Silvia Bitere e un stil! Şi acest stil e pur şi simplu trăitor poeziei, locuieşte în el, se hrăneşte cu el, e viaţă!
coraline, poezie pentru că…
„pentru că îmbrăţişarea ta nu se vedea, coraline
pentru că unghiul din care mureai era monosilabic
îmi spuneai sunt stăpână peste bucata asta de scaun
pentru că înainte să fii tu eram eu, cuierul şi geanta din cui”

Salut eleganţa volumului şi grafica lui Vlad Turburea cu punctul pe I-ul Inconfundabilului stil.

Mulţumiri, Cristina Ştefan, 
7 dec 2012

De CLB

Elena Buică: CIPRU, COROLĂ DE LUMINĂ VIE – PUNTE CĂTRE ETERNITATE

2013-01-21_183042În peisajul literaturii noastre din ultimii 3-4 ani s-a simţit tot mai activă prezenţa unui nume, Georgeta Minodora Resteman. Creaţia ei este o mare revărsare de poezii cu un parfum îmbătător în care vibrează aspiraţia spre o lume ideală. Dar în acest an poeta debutează şi în proză, scrierile sale fiind, de fapt, o succesiune de imagini din perspectiva unui spirit apt de a cuprinde şi de a desluşi sensuri mult mai adânci. Noua sa carte, „Cipru – corolă de lumină vie” – Note de călătorie, istorie şi peisaj, apărută la Editura ANAMAROL, Bucureşti, 2012 este o arcadă elevată între Cipru şi România, ţări care au în comun aceeaşi „proaspătă” eternitate.

La început, autoarea face trecerea de la lumea tumultului de azi – în care tehnologia îşi spune cuvântul în ritm uimitor producând mirare doar atunci când nu şi-a făcut simţită prezenţa, precum dureros observa chiar autoarea în aeroportul Băneasa înainte de plecare în Cipru -,  la liniştea de vis, ca un cântec de leagăn în care recreează lumea ca la începuturile ei. În felul acesta, Georgeta Resteman se prezinta cu acest volum ca un mesager al Ciprului, marcând frumosul de-a lungul istoriei, cu izvoare în timpuri demult apuse şi aduse până în zilele noastre, vorbindu-ne despre geografia, economia, religia, mitologia, legendele, oamenii acestei ţări, în limpezimi ale cuvintelor care amintesc de cântecele sirenelor. Plină de încântare, Georgeta Resteman împleteşte tot ceea ce vede şi simte cu riguroasa muncă de documentare şi apoi aşterne pe hârtie cuvintele parcă ieşite la lumină din fondul adânc al sufletului ei, plămădit în frumuseţile Apusenilor noştri. Aceasta este cea mai frumoasă monografie pe care am citit-o vreodată, încât Cipru se poate mândri cu o astfel de realizare, iar România poate înregistra un succes de carte care ilustrează un petec de pământ pe care au ajuns unii dintre românii răspândiţi în lumea întreagă, sfinţindu-l cu prezenţa şi realizările lor. >>>>>>>>>>>>>>

De CLB

Viorel Gongu: MEANDRE 11

„Ar fi putut fi o căsnicie normală, dar uite că nu era. Ce am greşit? Bunicul meu fusese însurat de 3 ori, motivele le ştiam. După ce a murit bunica, sau mai bine zis mama, pentru că am fost înfiat de bunici, bunicul a urmat îndemnul de pe patul de spital:
-Ioane, înşiră câte femei vrei, dar fă-l mare şi pe ăsta!
Tata fusese însurat de patru ori. Prima nevastă, mama, a fost o iubire fulgerătoare şi…aşa m-am născut eu. Tata era pasionat de jocuri de noroc, îi plăcea să bea, nici cu femeile nu stătea prea rău. Mama, dansatoare în ansamblul Cărăbuş, avea o fire mai boemă dar avea carte puţină. A fost vrăjită de galanteria şi poeziile tatei. S-au despărţit rapid, eu am fost înfiat de bunici şi am devenit frate cu tata şi cu unchiul meu.
Să fie oare un destin ca bărbaţii din acest neam să aibă multe neveste? Poate că eu voi reuşi să rup tradiţia”.
La liceu lucrurile erau liniştite. Rutina zilnică, şedinţele de cenaclu. Mihai avea încă nostalgia cenaclurilor de la Prundu. În acea vreme, din cauza Cenaclului Flacăra, mai peste tot apăruseră, mimetic, forme de manifestare asemănătoare, dar pe plan local. La Prundu, pe lângă muzică, poezie şi invitaţi din sală, ca o tuşă aparte, era faptul că între membri ai cenaclului era un profesor de sport, desenator talentat, care făcea cronică de cenaclu prin caricaturi, ce erau ulterior expuse la un panou din sală de la Căminul Cultural.
Tot la Prundu fusese Mihai fost şi viceprimar. Era în plină campanie de recoltare la porumb. La IAS trebuiau să vină militari la muncile agricole. Comandanţii de detaşamente, dintro divizie de tancuri din Bucureşti, care îl cunoscuseră ca economist de fermă la ferma Porumbiţa, aveau frisoane când auzeau că vor merge la munci agricole la Prundu. Toţi se fereau de fermele Porumbiţa şi Lacul Rău, ferme la care lucrasem. Când s-a prezentat coloana de transport în fermă, cu camioanele etanşate pentru transport grâu şi orz, a verificat cu meticulozitate fiecare camion în parte şi, totodată, a pretins să contrasemneze fiecare foaie de parcurs, pe baza căreia se calculau consumurile de carburanţi la camioane. Ştiind la câte şmecherii se dedau militarii, Mihai şi-a pus om la cântar la fermă, dar şi la baza de recepţie. Militarii obişnuiau să mai vândă grâu, pe drum, la fiecare transport. Pentru fiecare camion care ajungea la baza de recepţie, câte un cadru militar contrasemna realitatea cântăririi la destinaţie. În fiecare dimineaţă, înainte de a se întra în lan, Mihai compara cantităţile consemnate la plecare cu cele consemnate la sosire. Nu a iertat nici un kilogram diferenţă. Foile de parcurs le calcula în paralel cu cei de la armată, conform normativelor militare de consum. Toate diferenţele în minus la cereale şi cele în plus la consumul de carburanţi le scădea din plata datorată. Asta era cauza pentru care, auzind că vor veni la el la fermă, militarii erau îngroziţi. Şi toată această atitudine era un fel de contrareacţie sau să-i zicem răzbunar4e, la modul cum procedase ar4mata cu el.
>>>>>>>>>>>>>>>

De CLB

Daniel IONIŢĂ: DARUL POEZIEI ROMÂNEŞTI CĂTRE UNIVERSALITATE

De curând, în noiembrie 2012, Editura Minerva a lansat un volumul intitutlat „Testament – Antologie de Poezie Română Modernă – Ediţie Bilingvă (Română & Engleză)”. Volumul este editat şi tradus de 2013-01-21_181436Daniel Ioniţa – plecat din România în Noua Zeelanda in 1980, acum stabilit în Sydney – Australia, şi avându-i ca asistenţi tehnici pe profesorii Eva Foster şi Daniel Reynaud, ultimul fiind Decanul Facultaţii de Artă şi Teologie de la Avondale College of Tertiary Education din Australia. La lansări (trei la număr, în Bucureşti şi Braşov) au participat, printre alţii, actorii Ion Caramitru, Clara şi Bogdan Vodă, compozitorii şi intepreţii Nicu Alifantis, Andrei Păunescu, Cătălin Condurache, Adrian Ivaniţchi, editorul şef de la Minerva, Ana Munteanu, criticul şi istoricul literal Alex Ştefănescu, care semnează de fapt şi prefaţa volumului – precum şi o seamă de scriitori precum Adrian Munteanu, Daniel Bănulescu, Lucian Vasilescu, Eugen Axinte, Nora Iuga, Mihaela Malea Stroe, Daniel Drăgan, A.I.Brumaru, Daniel Vorona, Marga Labiş, ş.a.

Cuvântul modern, este folosit aici în sensul lui larg, epoca modernă a poeziei româneşti începand cu Vasile Alecsandri, deci jumătatea secolului XIX. De fapt volumul cuprinde o gamă reprezentativă  a poeziei române, începandu cu clasicii, cum ar fi Alecsandri, Eminescu, Coşbuc, Minulescu, Arghezi, Labiş, Bacovia, Goga, Blaga, Ion Barbu, Vasile Voiculescu, Magda Isanos, Radu Gyr apoi scriitorii lansaţi în anii 1960-70 precum Adrian Păunescu,  Nichita Stănescu, Ana Blandiana, Nora Iuga, Marin Sorescu, Irina Mavrodin, Dan Verona, Ioan Alexandru, contiunând cui poeţii lansaţi in ultimii 40 de de ani, cum ar fi Ileana Mălănciodiu, Cezar Ivănescu, Mircea Dinescu, Liliana Ursu, Mihaela Malea Stroe, Ioan Es. Pop, Mircea Cărtărescu, Daniel Bănulescu, Daniela Crăsnaru, Lidia Săndulescu-Popa, Florin Lăiu, George Ţărnea, precum şi câţiva poeţi contemporani din Republica Moldova: Grigore Vieru, Leonida Lari, Leo Bunaru, şi alţii. Iată mai jos, în întregime, nota antologului şi traducătorului Daniel Ioniţă.

>>>>>>>>>>>>>>>

De CLB

Elena ARMENESCU: SOLSTIŢIU SUB PLATANI (POEM)

Pe dealurile viscolite, pe la Curmătura

Stau cătunele pitite sub zăpezi, eteric

Doar Tu Doamne ne aperi făptura

2013-01-21_000729

De necruțătoarele furii, de-ntuneric!

 

În centrul orașelor colindele povestesc

Cum Iisus, Fiul Domnului, fratele meu

S-a născut într-o iesle, sub semn ceresc,

Noi l-am adus din nou acas pe Dumnezeu!

 

Îl exilase lumea din suflete, în vechea eră

Prin trăiri vinovate, sunete cu joase vibrații

Doar în sacru cuvânt, triunghi, cercuri, sferă

Dăinuie veghetor, răspândit în constelații.

>>>>>>>>>>>>>>>>

De CLB

Viorel GONGU: Poezii

din buza lunii

Din buza lunii-am decupat un cerc2013-01-21_000524
Iar luna mică-am sfărâmat-o-n stele,
Le-am înşirat, ornându-l şi încerc
Să-l dăruiesc cu drag iubitei mele.

Dar lacrimi nerostite într-un colţ
De ochi visând timid în curcubeie
Îşi răstignesc tăcerile-ntr-un bolţ
Urându-te cu dor şi drag, femeie.

Din îndoieli, în origami, vise
Cernite-n vers, se schimbă şi adastă
Să strige doruri vechi şi interzise
Iubirii ce-a uitat să fie castă.

Lângă inel un vâsc am să-ţi aşez
Sub el să-mi dărui primul din săruturi
Şi-mbrăţişaţi să rostuim un miez
Încarcerării tandre dintre ruturi.

>>>>>>>>>>>>>>>>

De CLB

Mariana ZAVATI GARDNER: PROZĂ SCURTĂ – DOUĂ POVESTIRI CU DIALOG

 (1) PLOAIA DE VARĂ  

 ZAVATI-GARDNER-Mariana-XWB

– Nu vreau sa iau prânzul cu buldogul!

Elena îşi trage scaunul aproape de cel al lui Victor, a cărui faţă se luminează. Îi atinge buzele. Mosoare de ploaie lovesc ferestrele  curbate.

– Trebuie Elena!

– N-are rost să ne grăbim,Victor. Una din duminicile astea, aş vrea să lenevesc în pat. E ca oţelul afară!

– Hai să discutăm la rece! Elena îşi adăpostete buclele blonde sub braţul bronzat al lui Victor.

– Să fim realişti! Nu vreau să merg nici in ruptul capului! Nici într-un caz! Nu după dimineaţa asta! Mă tot dirijează! Cu hotarârile ei de guvernare a casei! Elena se pierde în ploverul lui din bumbac.

– Suntem faţă în faţă cu o problemă serioasă! Încă o oră până la prânz! Îi exploră absorbit rădăcina nasului prin ochelari.

– Te simt enervată. Hai să considerăm situaţia cu mintea limpede. Victor apucă biscuitele orfan rămas în cutia din carton de pe măsuţa de toaletă şi-l ronţăie cu poftă.

– Au! Cred ca mi-a căzut plomba.

– Victor, trezeşte-te la realitate. Trebuie neapărat să ne mutam. Cât se poate de repede. Tropăie peste demnitatea noastră. Nu vezi cum se  poartă cu Colonelul ca şi cum i-ar fi valet.

-Îmi dau perfect seama că trebuie să luam imediat o decizie, iubito.

– Victor, am ajuns dincolo de cuvinte. Să fim realişti. Trebuie să scăpăm de aici. Să ne eliberăm de prânzul ei duminical! Ai privit-o cu atenţie? Arată ca un linţoliu în basorelief pe o stelă. Vocea Elenei strangulează strâns aerul.

>>>>>>>>>>>>>>>

De CLB

Viorel Ploeșteanu – Theodora Maria Ciuta, o stea care și-a început ascensiunea

Născută într-o familie de emigranți români, la Waterford, Ireland, Theodora este un adolescent cu înalte aspirații artistice. La cei doisprezece ani, are deja gradul șase la Royal Academy of Music Ireland, clasa de Dramă, unde este între cei mai apreciați cursanți, primind roluri importante în spectacolele puse în scenă de către Academie. Teatrul este, de altminteri, pasiunea principală a Theodorei, talentul și aptitudinile îndreptățind-o să aspire la recunoașterea internațională în domeniul celei de-a șaptea artă și, de ce nu, să fie unul dintre numele principale pe afișele teatrelor de pe Broadway.

http://www.youtube.com/watch?v=cBttzzG_3hY2013-01-20_232326

 

La îndemnul părinților și al profesorilor, întru completarea pregătirii de actor, Theodora urmează și cursuri de muzică la Piano Academy of Ireland, clasa de pian și teoria muzicii, unde are gradul doi.

http://www.youtube.com/watch?v=8YXwA6HZAdk

http://www.youtube.com/watch?v=8YXwA6HZAdk

 

Talentul nu înseamnă nimic fără muncă, iar Theodora știe acest lucru, rupând o bună parte din timpul adolescenței pentru a exersa și a-și dezvolta aptitudinile, lucru care se reflectă și în rezultatele excepționale obținute la examene, toate încununate cu ”distinction”.

Theodora Maria Ciuta este în anul întâi la școala secundară St. Louis Rathmines, una dintre cele mai apreciate școli din Dublin. Vacanțele de vară și le petrece cu părinții și fratele mai mic, David, în România, în zona Oașului, unde își au rădăcinile, încărcându-se sufletește, spiritual și intelectual de tradițiile ancestrale ale neamului românesc.

Cunoscându-i familia, putem spune că Theodora beneficiază de un cadru moral de excepție, având susținerea necesară în a-și împlini visul și pasiunea.

Noi avem încredere în tine, Theodora și îți dorim succes în activitatea artistică pe care ți-ai ales-o!

Viorel Ploeșteanu

De CLB

Ştefan Doru DĂNCUŞ – O ALTFEL DE ISTORIE A LITERATURII ROMÂNE CONTEMPORANE

Lucrarea va conţine recenzii, cronici sau semnalări de carte referitoare la cărţile unor autori de limbă română, scrise de-a lungul carierei acestora. Considerăm că în acest fel putem oferi o privire plurivalentă asupra operei unor scriitori deseori ignoraţi de istoriile literare scrise şi editate până acum de câte o singură persoană sau critic literar.DANCUS-SD2-WB

Lucrarea va fi tipărită în format A5 la Editura SINGUR şi va apărea în mai multe volume, în încercarea de a cuprinde cât mai mulţi dintre autorii contemporani. Fiecare din aceste volume va conţine, în funcţie de autorii selecţionaţi, câte o secţiune de proză, poezie, traduceri, teatru, eseu.

Fiecare volum va conţine un număr de 20 de autori.

Selecţia va fi făcută de un Grup de Selecţie compus din:

Grigore Timoceanu

Felix Nicolau

Ştefan Doru Dăncuş

Selecţia va fi validată de un juriu cu următoarea componenţă:

George Coandă

Vali Niţu

George Terziu

Condiţii de participare:

 >>>>>>>>>>>>>>

De CLB

Al Florin Ţene – CONFESIUNEA CA SPOVEDANIE ÎN FAŢA MĂRIEI SALE CITITORUL

2013-01-20_225114Volumul de “Dincolo de cuvânt“(confesiunea poetului, prozatorului), având coordonator pe scriitoarea Valentina Becart, apărut la Editura ARHIP ART, Sibiu, 2012, adună în coperţile lui mărturisirile a 36 de autori din toate generaţiile, despre viaţa şi opera lor. Lucrarea este o reuşită încercare de a provoca sinceritatea autorilor în mărturisiri despre laboratorul creaţiilor lor, despre luminile şi umbrele din viaţă, ce le-au influenţat şi înrâurit opera. 

Citind cartea aceasta, apărută în condiţii grafice şi estetice deosebite, mi-am dat seama că testele autorilor ascund un efort intelectual mult mai intens şi o risipă de energie infinit mai mare decât lasă să se vadă cele 433 de pagini. În acest context mi-am adus aminte de ce spunea Emil Cioran: “ Scriitorii sunt nişte bătrâni care nu trebuie luaţi în serios decât în momentele “cetăţeneşti” ale vieţii. Universul nu merge spre formulă, ci spre poezie.” Textele ne descoperă autori aplecaţi spre minuţie, conştiinciozitate, probitate profesională şi responsabilitatea textului scris. Temeinicia mărturisirilor are ceva din seriozitatea iluminiştilor, fără forma de închistare.Textele mărturisitoare îmi dau convingerea că autorii acestora sunt conştienţi că în primul rând trăiesc în limba română.Scriitori cu experienţă ca Ioan Barbu, Radu Botiş, Valentina Becart, Floarea Cărbune, Cezarina Adamescu, Vasile Popovici, Menuţ Maximinian, Victor Bechianu, Sorin Cerin, Dora Alina Romanescu, Ion Nălbitorul, Cristian Harnău, Nicolae Vrăsmaş, Victoria Fătu Nalaţiu, Virgil Stan, Delia Stăniloiu, Elena Păduraru, Gheorghe Răducan, Al.Florin ŢENE, EMIL Iliescu, Ion Vanghele, Elena Trifan, Tănase Caraşca, unii membrii ai LSR şi USR, stau alături de mai tinerii confraţi Florina Dinu, Ioan Adrian Trifan, Tatiana Scurtu-Munteanu, Any Drăgoianu, Cella Negoiescu, Ana Irina Iorga, Bianca Marcovici, Gheorghiţa Durlan, Mihaela Cristescu, Anastasia Gârneaţă, Lucreţia Ionescu, Alexa Gavril Bâle şi Mădălina Donos, formând un florilegiu, sau mai précis o crestomaţie a gândului luminat. >>>>>>>>>>>>>>

De CLB

Constanţa Abalaşei – Donosă: Sonată fulguindă

iarnă, iarnă fulguindă2013-01-20_224720
cer umbros şi nesfârşit .
iarnă, iarnă violetă
lungi troiene măturând .
iarnă goală dezbrăcat-ai
crengile pân-la pământ ,
frunze, trist decolorate
sub nămeţi de fulgi, plângând.

iarnă, iarnă aştept clipa –
cu o rază să mă mângâi .
iarna, iarnă violetă
c-o pictură, am să te sâcâi ….

 

De CLB

Maria-Luminiţa ROLLÉ – PUNCT DE VEDERE: ISTORIA ADEVĂRATĂ A DESCENDENŢEI NOASTRE

În Europa de Vest nu se cunoaşte istoria României şi cei care o vizitează acum văd sărăcia materială de astăzi, şi nicidecum milenara ei bogăţie culturală şi spirituală. În plus, propaganda maghiară din SUA se bazează pe milioanele de dolari ale D-lui Soros, care finanţează edituri şi opinii la Bucureşti, în timp ce în Elveţia am auzit de la un doctor în istorie (la Geneva, în iunie 1999) că Transilvania a apărut în HARTA-ROMANIEI-MARI-wbsecolul XIII şi de la un ambasador francez în România (la Lausanne, în noiembrie 1998) că poporul român a dispărut timp de 1000 de ani ca să reapară, ca prin miracol, în secolul XIV!

Cu toate acestea, nimeni nu menţionează că cea mai veche scriere din Europa a fost atestată arheologic în 1961, tot în Transilvania, în satul Tărtăria, pe râul Somes, în judeţul Albă, de către Profesorul Nicolae Vlassa, de la Universitatea din Cluj. În afară de România, Tăbliţele de la Tărtăria, datate 4.700 î.e.n., au făcut ocolul lumii anglo-saxone (Colin Renfrew, Marija Gimbutas) şi au creat dezbateri aprinse pe tot globul. Deşi românii ştiau să scrie acum 7000 de ani, acest detaliu esenţial nu este nici în ziua de azi, după mai mult de 40 de ani, cunoscut publicului românesc şi nu apare în manualele de istorie.


Ce ne spun specialiştii din România? În 1998 s-a publicat «Istoria României» (Editura Enciclopedică , Bucureşti) de către un colectiv academic sub conducerea unei «autorităţi în materie», Prof. dr. Mihai Bărbulescu, culmea culmilor, de la aceeaşi Universitate (din Cluj), care nu spune că Profesorul Vlassa a descoperit Tăbliţele. La pagina 15 a acestui impresionant volum, Tăbliţele de la Tărtăria sunt menţionate cu semnul întrebării într-o foarte scurtă frază, fără nici un comentariu: «Într-o groapă de cult de la Tărtăria, s-au găsit (…) trei tablete de lut acoperite cu semne incizate (scriere?), cu analogii în Mesopotamia.»

>>>>>>>>>>>>>>>

De CLB