Elena BUICĂ: „ZÂMBIND VIEŢII” – CUVÂNT ÎNAINTE

ZAMBIND-VIETII-COPERTA-1wbCartea aceasta, scrisă în preajma rotunjirii vârstei la 80 de ani, vrea să aducă cititorilor nu numai acel zâmbet care se poate citi pe faţa autoarei, ci şi un altul, acela aflat mai în adâncuri, izvorât dintr-o satisfacţie lăuntrică plămădită din bucuria descoperirii frumosului vieţii în deplinul său înţeles ţesut de forţele nevăzute ale cuvântului, un zâmbet care se poate aşterne şi citi şi el pe hârtie. 

 

Zâmbind vieţii, dar în acelaşi timp iubind oamenii, străduindu-mă să separ grâul de neghină, lăsând cale liberă unei lacrimi pentru suferinţele umane, bucurându-mă de frumuseţea vieţii, cu înţelesuri mai profunde la vârsta aceasta, în multe scrieri m-am radiografiat pe mine însămi, surprinzând uneori chiar şi clipe care s-au depozitat în mine, fără să fiu conştientă de ele, ca o trăire revelatoare, cărora le-am pătruns înţelesul abia scoţându-le la lumină. Scrierile mele nu se pot detaşa uşor de biografia mea, ele sunt o formă pământeană a spiritului meu. Nu pot să scriu nimic proiectat în absolutul vremurilor dincolo de propriile mele trăiri, dar am făcut mereu şi drumul dus-întors între mine şi semenii mei. M-am străduit să răspund orizontului de aşteptare a mai multor categorii de oameni, să încerc o explorare a naturii umane, cu o largă gamă de trăiri ce o animă, de la sentimentul purificator al dragostei, până la cruzimi la adresa semenului său. M-am străduit să surprind câte ceva din inefabilul vieţii, din bezna misterelor care ne împinge spre neprevăzut, şi tot cântărind mereu, să nu mă îndepărtez de bunul simţ. M-am străduit să scriu despre frumuseţile lăsate de Domnul pe pământ sau create de oameni, nu de puţine ori sub forma scrierilor. M-am străduit să intru în dialog onest cu semenii mei, un dialog simplu, firesc, omenesc şi cu substanţă şi să închin un imn oamenilor şi locurilor obârşiei mele. 

 

Zâmbetul meu exterior s-a contopit cu cel interior aruncând lumini ca mierea razelor de soare dintr-o după amiază de toamnă târzie, ignorând vântul rece al iernii aflat prin apropiere. Zâmbetul meu încă nu este tulburat, nici chiar atunci când mă aflu la graniţa abia percepută între neliniştile marilor întrebări şi calmul răspunsului cumpănit şi aşezat.

>>>>>>>>>>>>>>

Reclame
De CLB

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s