Magdalena ALBU: DALIDA – FORŢA IMPLACABILĂ A DESTINULUI

 „Seigneur Dieu, pourquoi m’as-tu abandonnée?!…

J’ai faim, j’ai soif, j’ai froid, je n’ai plus de boussole (…)”

(DALIDA)

 DALIDAwb

În memoria celor  80 de ani de la naşterea artistei

Un aton scoborât parcă dintr-un timp mitic, originar, în care magia neagră a haosului nu era în stare să domine cu toată puterea sa ocultă lumea… Vorbim aici, evident, despre arcul eonic Tep Zepi, când silueta concordiei desăvârşite a elementelor alcătuitoare ale Universului era opera lui Maat – odrasla binecuvântată a soarelui la zenit Re şi zeiţă unică a dreptăţii şi adevărului pe malurile măreţului Nil -, iar Egiptul sau pământul negru (Kemi), ca dar sfânt al lui Hapi, îşi trăia rând pe rând zilele şi nopţile-i predestinate în acordurile armoniei perfecte a unui timp care fugea cu orice chip de stafia ponosită a morţii… Un permanent spectacol magnific al trecerii umane cu gândul la o continuare firească a existenţei telurice chiar şi acolo, pe tărâmul necunoscut de dincolo de aici…

Egipt, Cairo, 17 ianuarie 1933 – Franţa, Paris, Rue d’Orchampt, numărul 11bis, 3 mai 1987… Venită din interiorul uriaşei civilizaţii egiptene pasionate cu deosebire de scris, arhitectură şi culoare, Yolanda Gigliotti sau, simplu, DALIDA, a reprezentat ea însăşi, prin forţa artei sale, un alt copil frumos, cu oarecari înclinaţii faustice însă, al sacrului fluviu Nil, cadorisindu-şi cu multă naturaleţe şi căldură auditoriul aidoma unui disc solar ce răsare şi apune ciclic din aceleaşi două puncte fixe ale Pâmântului spre a împrăştia în mod necondiţionat tuturor fiinţelor lumină şi viaţă… O călătorie de o jumătate de secol către propriul interior a uneia dintre renumitele interprete ale muzicii secolului XX, un traseu artistic marcat involuntar de aripa perversă a gloriei, dar prăbuşit, în acelaşi timp, sub aspect uman în braţele durerii bine ascunse în spatele unei priviri inteligente ori a zâmbetului scenic de convenienţă şi înecat cu Voie divină într-o infinit de multă moarte rânjind batjocoritor din balta plină de sânge a disperării de sine şi de ceilalţi, căci parteneri de viaţă precum Luigi Tenco, Lucien Morisse (fostul soţ) şi Richard Chanfray au umbrit prin acţiunea lor suicidară ceea ce părea la început a fi un drum al armoniei individuale şi al succesului grandios.

>>>>>>>>>>>>

Reclame
De CLB

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s