DECEMBRIEREDACTIA 22

Reclame
De CLB

Elisabeta Iosif: Sărbătorile românilor – Crăciunul

 „Pentru toate există o vreme şi orice lucru de sub ceruri îşi are timpul său”(Eclesiastul cap.3).2013-12-17_211924

Una dintre marile sărbători creştine, cea mai veche închinată Mântuitorului  este cea a Naşterii Domnului – Crăciunul. Sub spiritul său se desfăşoară o perioadă legată de trecerea pragului de la timpul vechi la timpul nou, începând din ajun (24 decembrie) şi până la Bobotează(6 ianuarie).  Am avut bucuria de a-mi reaminti momente  din miracolul, din farmecul acestei luminate şi fermecate perioade din an, de semnificaţia ei, primind în dar o lucrare de referinţă, „Sărbătorile Românilor. Paştele şi Crăciunul în icoane şi cuvinte” ( Ed. Universitaria, 2013). Autoarea acestui important volum, cu text bilingv (română/engleză), dr. Paula Popoiu ne restituie, scoate din „lada de zestre”, cu această ocazie şi un patrimoniu inestimabil al Muzeului Naţional al Satului „Dimitrie Gusti”, Bucureşti – o instituţie etalon – mesaje la care rezonăm acum, în prag de Crăciun, căci numai la aceasta sărbătoare mă voi referi,  un catalog de icoane pe sticlă şi pe lemn, o excepţională ilustrare a acestei perioade de lumină şi bucurie. Valoroase sunt şi însemnările cercetărilor sale despre aceste mari sărbători ale creştinătăţii, ce includ gândirea fundamentală despre naştere, despre creaţie, pornind de la numele Domnului Iisus Hristos. Profesorul Paula Popoiu predă astfel noii generaţii această zestre cu icoane, o colectia inestimabilă –  memorie a timpului –  scoţând la lumină acest patrimoniu, ce include şi izvoare iconografice de sorginte bizantină, ofrande şi obiecte încărcate de sacralitate.  

CRĂCIUNUL

Taină şi miracol – copilăria este mereu însoţită de farmecul zilelor de Crăciun. Cu această sărbătoare a comunităţii dar mai ales a familiei, ne reîntoarcem cu toţii la datini, colinde, tradiţii, la schimb de daruri:…”Îngerii se uită-n casă/ Văd şi spun – Iar Moşul are/ Colo-n ceriu la el în tindă,/pe genunchi o carte mare…/ cu condei de-argint el scrie/ Ce copil şi ce purtare…/Şi de-acolo ştie Moşul/ Că-i şiret el, lucru mare…” (Octavian Goga, Crăciunul copiilor).                          

Pomul de Crăciun, la început a fost un „butuc de brad, ce reprezenta trupul neînsufleţit al divinităţii jertfite pentru reînnoire timpului agrar şi care renăştea printr-un ritual de incinerare”, cărbunii având caracter protector pentru casă şi familie.

Iar colindele?! „…Folclorul şi practicile religioase ale populaţiilor rurale mai înfăţişau încă, la sfârşitul celui de al XIX-lea veac, figuri, mituri şi ritualuri din cea mai îndepărtată anticitate..”(Mircea Eliade). Ar fi de reţinut o importantă observaţie a cercetătoarei Paula Popoiu, care subliniază în expunerea sa, că „din fericire mai sunt încă multe colinde în ţara noastră care şi-au păstrat frumuseţea iniţială şi referirea profundă la creştinism sau la ritualurile de dinainte de creştinism (mai ales colindele referitoare la Anul Nou). Este de amintit, că avem încă norocul, ca în spaţiul românesc să se fi conservat jocurile cu măşti aşa cum s-a făcut în puţine locuri din Europa.”

Revenind la ritualurile şi miturile sărbătorilor de Crăciun şi de Anul Nou putem să ne reamintim ceea ce spunea Mircea Eliade: „A trăi” miturile implică aşadar o experienţă cu adevărat religioasă, de vreme ce ea se deosebeşte de experienţa obişnuită a vieţii cotidiene”. Iar Crăciunul constituie acel nucleu de lumină pe fondul de viaţă şi de creaţie al poporului nostru. 

De CLB

Napoleon Săvescu: Crăciun între daci, biserică și…comerţ

Crăciunul este o sărbătoare religioasă și, în același timp, un fenomen cultural și comercial răspândit în toată lumea. Costumație aparte, pomi de brad decorați într-un mod special, slujbe în biserici, mâncăruri alese pe care le împarți cu familia sau cu prietenii…Și Moș Crăciun este asteptat să sosească în ziua de 25 decembrie, declarată în multe state ale lumii drept sărbătoare națională etc.2013-12-17_222504

Dar nu este ușor azi să afli care e originea cuvântului Crăciun, când anii au trecut cu miile și nu prea mulți au fost aceia pe care să-i intereseze acest aspect.

 Crăciun, vechi cuvânt dacic, negăsit la alte popoare, cu înteles de Creatul, cuvânt care, teoretic, doctrinal, a fost înlocuit de Născutul-Iisus Hristos, continuă să dea dureri de cap multora. 

Nicolae Iorga observa corect că la sărbătoarea Crăciunului “se zice și a Născutului” (Noel, de Natale -Istoria Românilor, vol.II. p. 91). Versiunea franceză însă raportează originea numelui Crăciun “a un ancien dieu, comme pour les Anglais le nom yule” (Histoire des Roumains et la romanete orientale, p.113).



Pericle Papahagi sustine și el că, ințial, Crăciunul ar fi fost o sărbătoare păgână.

 În ”Dicționar onomastic românesc” (1963, p.36), N.A.Constantinescu înregistrează cuvântul Crăciun ca substantiv personificat în folclor: Moș Crăciun.



În ”Dacia secretă” (p.32) de Adrian Bucurescu, cuvântul Crăciun este considerat ca provenind de la “evenimentul miraculous, petrecut cu peste 27 de veacuri în urmă, numit de traci BELA-GINES, ‘Nașterea Curată’, de unde vine și numele de Bărăgan, tărâmul unde s-a petrecut acest fapt divin, și de la KARTUM”Născuți,Nașterea” cât și CHER-SONES ”Fiii Cerului”.



Cel care, după anul 325 d.Hr., promovează sărbătoarea Creatorului -Crăciunul – a fost Arie, exilat la Dunăre cu adepții săi. A fost o sărbătoare adoptată trecător de Goti (mulți consideră azi că Goți vs. Geți se referă, de fapt, la același popor), în frunte cu Ulfila (vezi biblia acestuia).

 Cercetătorul istoric si preotul Dumitru Bălașa afirmă că rezistența ultimă a arianismului a fost lângă Milcof, în cetatea Crăciuna, a cărei primă fundație pare a fi anterioară anului 500. După arianism, învățătura creștină a fost adusă de Crăciun (Hristos) care, fiind creat din veac, a ajuns în mitologia românească ca Bătrânul Crăciun, Moș Crăciun, Sfântul Crăciun.

>>>>>>>>>>>>>>>>>

De CLB

Adrian Botez: COLINDUL CĂRȚII

BOTEZ-A-sp-wbcolindând și scotocind

baladind și nemurind

din scaieți în păpădii

floarea raiului sădii

 

colindând întru dincòlo

la curți domnești în tremòlo

în răspăr de ierni răzbim

raza rimei o găsim

>>>>>>>>>>>>>

De CLB

Elena Buică: BUCURIILE SĂRBĂTORILOR DE IARNĂ

Vin sărbătorile de iarnă şi ca în fiecare an, din orizontul larg al literaturii, mă întorc cu fidelitate şi iarăşi pun cuvântul la lucru în slujba lor, căci statornicia în scris are întotdeauna un cuvânt de spus. Bucuria acestor sărbători nu se estompează nici chiar dacă, tocmai în această perioadă, mai adaug un an peste cei 80 împliniţi. Există un anume fel de tinereţe şi la această vârstă, una specială în care vezi lumea învăluită în mai multă lumină, o lume mai aşezată, mai domoală, mai frumoasă, mai curată şi cu bucurii izvorâte din trăiri mai profunde. E o lume în care te reconstruieşti din partea cea mai bună a zestrei de suflet pe care ai agonisit-o de-a lungul vieţii, partea cea mai generoasă, ca apa sfinţită, căci fiecare păstrăm tainic în noi un strop de dumnezeire. Trăim bucuriile curate, departe de bucuriile întinse în mod viclean în calea noastră. Cu toţii ne bucurăm că primim în casele noastre dumnezeirea prin pruncul Iisus. Fiecare încercăm să aducem bucurie şi pace în interiorul nostru pe măsura vârstei spirituale în care ne aflăm.

Vârsta nu estompează nimănui dorinţa de a retrăi iubirile adunate în căuşul inimii. Nu e perioadă mai iubită şi mai bine primită la orice vârstă, ca aceea a sărbătorilor de iarnă.

Nu mai sunt sărbătorile aşa cum le le-am trăit noi, cei mai vârstnici, în copilăria noastră. Ne-am îndepărtat mult de scena în care eram participanţi cu trup şi suflet de copil alături de părinţii noştri şi de colectivitatea în care vieţuiam. Acum, mulţi semeni din rândul celor mai tineri nici nu au cum să ştie ceea ce ştiam noi când eram mici. Tăvălugul vieţii aduce multe schimbări şi din ce în ce se succed în ritm tot mai alert. Viaţa oamenilor a devenit tot mai încărcată de tot felul de probleme. Liniştea căminului de odinioară a fost treptat înlocuită cu încordarea de a ne menţine ritmul zorit, de parcă ne îmbrânceşte cineva nevăzut când pasul e mai domol. Actualizăm tradiţiile, dar hainele noi în care le îmbrăcăm totuşi ne vorbesc ca altădată, deşi se pare că au alt glas. Înţelepciuna anillor cerne şi discerne şi ştie unde să caute izvorul frumoaselor trăiri şi să le îmbrace în înţelesuri noi, ştie unde să caute bucuriile neştirbite. De-a lungul timpului ne schimbăm mereu, dar în esenţă suntem mereu aceiaşi.

Neştirbită a rămas frumuseţea retrăirii în Casa Domnului a bucuriei zilei în care a fost întruchiparea divinului cu umanul, iar lumea a început să se schimbe prin Naşterea Domnului nostru Iisus Hristos. La fiecare 25 decembrie, Dumnezeu coboară la oameni ca aceştia să urce la El, la fiecare 25 decembrie, Iisus se naşte în lăuntrul nostru. Bucuria venirii pe lume a pruncului Iisus, este şi bucuria venirii pe lume a copiilor noştri, cu frumuseţea şi bogăţia îngerească cu care Domnul ne trimite pe pământ pe fiecare dintre noi. Nimic nu e mai frumos decât să îţi petreci sărbătorile cu cei dragi, ciocnind un păhărel de vin bun, după o sărmăluţă aburindă şi o friptură de purcel, ori caltaboş sau câte alte bunătăţi  revarsate cu abundenţă pe masă în camera în care bradul împodobit e purtătorul darurilor încărcate de bucurii şi surprize. Colindele, slujbele la biserică, obiceiurile şi tradiţiile dragi nouă şi puse la păstrare în cutele mai adânci ale inimii, au încă puterea de a trezi în noi bucurii ca odinioară şi cred că mereu va fi aşa. Întotdeauna vom sorbi frumuseţile acestor zile şi vom îmbraca cu ele amintirile care ne vin dintr-un „adânc de departe”, de frică să nu se destrame ca un vis. Întotdeauna ne va rămâne înscrisă pe faţă lumina şi bucuria revărsată în noi cu multă dărnicie şi întotdeauna vom răspunde bucuroşi zâmbetului semenilor noştri care ne transmit bucuria trăirilor lor.
Oricât de comercializate ni se par azi împodobirile magazinelor, străzilor, întregii atmosfere în care trăim, totuşi ne bucurăm şi acceptăm, deoarece cam de pe la începutul secolului al XX-lea, Crăciunul a început să capete şi o înfăţişare laică. E sărbătoarea Luminii pentru multe alte popoare cu alte religii.

>>>>>>>>>>>>>>>>

De CLB

George ROCA: JURNAL DE VACANŢĂ 2013 (3)

RG-4NOV2013-BESCALĂ LA SINGAPORE – ESCAPADA DIN PRIMA SEARĂ

De câteva minunte am aterizat la Singapore. Toţi cei din avion încep să se agite… S-or fi plictisit bieţii de ei de atâta stat jos. În stânga mea tânăra Külli, are ochii închişi. Cred a adormit. Poate confesiunea a obosit-o şi a făcut-o să mai scape de stres. Căpitanul navei ne avertizează prin radio să ne păstrăm centurile legate până la oprirea totală a motoarelor. Câţiva pasageri nedisciplinaţi nu ţin cont de acest ordin şi sar în picioare încearcând să îşi dea jos bagagele de mâna din coompartimentele de deasupra capului. Să fie ei primii care ies din avion! Sunt repede ponderaţi de către personalul de bord care veghează. Nu înţeleg unde se grăbesc deoarece nu pot ieşi mai repede decât cei care rămân cuminţi în aşteptare pe locurile lor. De fapt chiar după ieşirea din avion mai sunt minunte bune până când ajungi la banda rulantă de livrare a bagajelor din cala avionului. Până atunci avionul se goleşte complet… aşa că tot efortul neastâmpăraţilor se dovedeşte a fi degeaba.

În sfârşit motoarele aparatului de zbor s-au oprit. O muzică exotică invadează interiorul aeronavei. „Welcome to Singapore!” se aude mesajul căpitanului. Majoritatea călătorilor aşteaptă la rând pe cele două culoare dintre scaune pentru a ieşi. O trezesc pe Külli, care speriată deschide ochii şi se uită la mine ca la un bau-baozaur… dar mai apoi dându-şi seama că sunt cel care i-a ascultat cu răbdare confesiunea îmi zâmbeşte copilăreşte. O întreb dacă are bagaj de mână. Îmi spune că nu are niciun fel de bagaj, nici de mână, nici de cală. Nu luase cu ea nimic… Nici măcar hainele cu care venise de-acasă. Nu a vrut să ia nimic din Australia! Şi totuşi, ducea cu ea în burtică un bobocel mic şi viu…! Ne-am luat rămas bun, i-am urat drum bun şi mult noroc… La ieşirea din avion am luat-o fiecare în altă direcţie, ea spre sala de tranzit, iar eu spre cea de livrarea a bagajelor. Coridoare nesfârşite ne-au îndepărtat din ce în ce mai mult unul de celălalt. Aş fi fost curios să îi aflu povestea în continuare, dar dacă ea nu mi-a dat o adresă de e-mail nu am îndrăznit nici eu să i-o cer.

Coborând nişte scări rulante ajung în sala de bagaje. Nu înainte de a trece pe la controlul paşapoartelor. Funcţionarul în uniformă, după ce se uită cu atenţie la paşaportul australian, îmi ştampilează o viză de şedere şi îmi face semn că pot să trec. Caut banda rulantă pentru bagajele de la zborul QF5. O găsesc imediat. Aştept la rând. Peste cinci minute bandă se pune în mişcare şi prima valiză scoate capul dintr-un orificiu de la capătul acesteia. Tot de acolo apar în continuare şi alte surate, majoritate având culoarea neagră, şi o banderolă de hârtie prinsă de mâner pe care scrie SYD-SIN QF5. Adică Sydney-Singapore, zborul Qantas QF5. Nu peste mult timp o văd şi pe a mea… îndreptându-se spre mine. Pun mâna pe ea, mă opintesc şi o arunc pe un cărucior de bagage pe care îl aveam alături. Aşez peste dânsa valiza de mână… dau un ochi împrejur… şi o iau repejor spre ieşire.  >>>>>>>>>>>>

De CLB

DIN INȚELEPCIUNEA CHINEI

Sinologii Lupeanu au adunat într-o singură carte lucrările semnate de Lao Zi, Lie Zi şi Zhuang Zi, socotiţi părinţii taoismului.2013-12-16_175807

Lao Zi a fost cunoscut drept erudit, mai marele arhivelor moştenite de la începuturile civilizaţiei chineze. Lui îi era cunoscută biblia chinezului de totdeauna, Yi Jing, Cartea Schimbărilor, cu cele şaizeci şi patru de hexagrame care cuprind în ele orice turnură pe care o poate lua viaţa. Asemenea lui Lao Zi a trăit Lie Zi, cel care călătorea pe vânt şi care a ilustrat temele morale, dându-le substanţă şi credibilitate. Cartea sa este un regal de subiecte.

Lao Zi şi-a expus sintetic gândurile, într-un stil mai degrabă poetic, Lie Zi a dat conceptelor  filosofice conţinut nou şi sens ezoteric.

Zhuang Zi, din neam nobiliar, preia învăţătura lui Lao Zi şi o dezvoltă. El tratează cu predilecţie relaţia om – natură, evidenţiază creativitatea omului, elogiază valoarea individuală, prezintă teoria autoperfecţionării şi pledează pentru o viaţă demnă. El acordă o mai mare atenţie valorii meditaţiei, exerciţiilor fizice şi de respiraţie, menite să sporească fluxul energetic qi.

Gânditorul Zhuang Zi acordă atenţie limbii scrise. Parabolele sale sunt socotite începutul prozei literare în China. Temele principale ale taoismului, tratate de cei trei maeştri, ar fi: miraculosul tao, te – virtutea, zi ran – natura, qi – esenţa, energia vieţii, wu wei – nonacţiunea, yin-yang – principiul fecundităţii şi izvorul iubirii, zhi – arta guvernării, fu – longevitatea, dar şi întoarcerea, revenirea la viaţă, sheng ren – sfinţenia etc. Există multe simboluri şi imagini, inclusiv trigramele, hexagramele.

Taoismul elogiază viaţa simplă, curată, în armonie cu mediul. Scânteia de viaţă din noi porneşte din aceeaşi sursă misterioasă care a format cerul, pământul şi universul întreg, ea nu poate fi separată, nu poate exista decât în conexiune directă cu natura, cu cosmosul. Orice act de voinţă rupe armonia. Îndepărtarea de natură şi renunţarea la tao falsifică omul.

Tao ne oferă trei tezaure: iubirea, echilibrul, umilinţa. Menirea omului este să revină la calea naturii, să se lepede de invenţiile minţii, să renunţe la organizarea socială din ce în ce mai complicată, să ducă o viaţă adevărată, în armonie cu natura şi tao, o viaţă virtuoasă, să limiteze râvna pentru stocarea de bunuri materiale, zbaterea pentru statut social înalt şi prestigiu.

Lipsit de ambiţii, omul trebuie să privească pasiv, prin neimplicare după principiul wu wei – nonacţiunea, trecerea de la bine la rău şi de la rău la bine, schimbările de orice natură, care sunt necesare, pe măsura lui tao.  După faptă şi răsplată; cei buni, plini de iubire, cu un comportament moral ireproşabil, se vor bucura de o viaţă lină, luminoasă. Moartea nu are semnificaţii de nici un fel. Moartea e un eveniment ca oricare altul, pur şi simplu dispariţie ca în cazul unui fir de iarbă, întoarcerea la tao.  Zhuang Zi a scris o parabolă devenită celebră despre trecerea în nefiinţă a soţiei sale. Dincolo de moarte nu este nimic, omul devine materie într-o altă formă. Importantă este viaţa.

De CLB

Elisabeta IOSIF: Ajun de Crăciun

       2013-12-17_224327  E viscol, sus, la munte. Prin cetini, aud colindul,

Ce coboară derdeluşul. Miracolul privindu-l

Şi cetele de îngeri. În noaptea de magie,

Nămeţii îi fac loc, chiar dacă-a fost urgie…

În vale-n casa albă i-aşteaptă iar măicuţa

Viscolul nu-i opreşte. Se-ndreaptă spre portiţa

Copilăriei. Colindele se-adună, minunea se-mplineşte

În prag de casă. E seara de Ajun şi Domnul o vesteşte.

De CLB

Cezarina ADAMESCU: UN ALT FEL DE TABLETE ŞOTRON

Melania Cuc, „Mersul pe apă”, Editura NICO, Târgu-Mureş, 2013

            2013-12-16_174428

            Trebuie să mărturisesc că de multă vreme, scrierile Melaniei Cuc exercită asupra mea o fascinaţie deosebită.

Adeptă a Boemei literare, nonconformistă, originală, artista şi scriitoarea (şi poeta şi criticul) Melania Cuc este exponentul creatorului cu multiple valenţe artistice, toate creaţiile ei, fără excepţie, purtând amprenta excelenţei.

            După ce s-a afirmat plenar în jurnalistică, în scrieri epice de largă respiraţie, în arta plastică, ea a îmbrăţişat din nou poezia, ca pe prima iubire, pe care nu o uiţi niciodată. Nu degeaba spune:

„Am scris primul meu poem la opt ani / Pe un maculator de 50 de bani bucata.” (Generaţie).

            Scrisul pentru Melania Cuc este ca mersul pe aer. Desigur, cu aripi de zefir, fluturânde.

            Romanele ei fundamentale o propulsează în topul celor mai bune scriitoare românce. Tabletele-Şotron din cartea cu acelaşi titlu, o singularizează din punctul de vedere al ingeniozităţii  şi spontaneităţii creative.

            Deschizându-i şi această recentă carte, am simţit nevoia, mai întâi, de a mă curăţa de toată mâzga lumească, pentru a păşi în cămara intimă a sufletului poetei.

            Pentru că nicăieri nu-l poţi cunoaşte pe autor, mai bine decât în propriile sale cuvinte. Şi nu cuvinte conectate la fenomenele circumstanţiale care ne barează drumul spre adevărata literatură şi artă, nu gusturile îndoielnice ale preopinenţilor zilei, snobi şi ghiftuiţi cu kitsch-urile aducătoare de venituri grase în buzunarele doldora, ci cuvinte descălţate şi primenite, pentru a intra curate-n altar, acolo unde are loc adevărata epicleză.

            Înainte de a citi primul vers, sorb o gură de apă sfinţită pentru ca gândurile şi cuvintele să ne fie în consonanţă, în empatie firească şi să le culeg din pagină ca pe cireşele de pe creanga copilăriei.

>>>>>>>>>>>>>>

De CLB

Adrian Botez: MEDITAȚII LA VENEȚIA

VENEŢIA

în palate s-au tolănit şerpii

trăgând peste ei masca petalelor


pe tăişul punţii aleargă

zeiţe nebune

 

din smoala apelor răzbat

ochii amanţilor înecaţi:

sumedenii perle

 

a ieşit din adâncuri – gânditor

diavolul – privindu-şi – pe deget

inelul de doge

***

>>>>>>>>>>>>>>>

De CLB

Răzvan VONCU: CHIPUL MAGDALENEI BRĂTESCU

Un roman pasionant al scriitoarei Magdalena Brătescu, aduce o notă nouă în peisajul literaturii 2013-12-15_235646române din Israel. Şi aceasta, deoarece autoarea iese cu dezinvoltură din universul evreo-român din care se alcătuieşte, de regulă, materia celor mai multe proze scrise de cei care, fiind siliţi să plece din România, au configurat de-a lungul anilor o adevărată punte culturală între ţara lor de origine şi Ţara Sfântă. 

Magdalena Brătescu scrie un roman de dragoste, în buna tradiţie a romanelor noastre interbelice, şi o face cu siguranţa şi dezinvoltura unui autor aflat în centrul literaturii române, nu la mii de kilometri distanţă. În consecinţă, romanul se citeşte pe nerăsuflate, fiind construit ca o naraţiune în care abundă faptul de viaţă şi, în oglindă, radiografia psihologică. O naraţiune dominată de iubire sub toate formele, de la eros la iubirea de copii şi familie. Dar şi de suferinţă, trădare, secrete păzite acerb. Romanul este atât de dens şi de alert (fără să fie deloc stufos sau încărcat), încât a-l povesti pe spaţiul restrâns al unei cronici ar însemna să-i ştirbesc tocmai calitatea esenţială, care este autenticitatea.2013-12-15_235608

Magdalena Brătescu se mişcă, spuneam, cu dezinvoltură în romanul ei, din Israel în Brazilia şi de acolo în Europa (Viena este, într-un fel, centrul în care se înnoadă şi se deznoadă firele naraţiunii), preocupată mereu de psihologia personajelor pe care le imaginează, de evoluţia lor în cadrul familiei şi în afara ei. Dacă ar fi să găsesc o asemănare în afara literaturii, aş trimite la un bun serial de televiziune, din cele în care dragostea, aventurile şi conflictele de familie ne fac să stăm cu ochii ţintuiţi de ecran seară de seară. Tot aşa face şi romanul Chipul: ne ţine prizonierii lecturii, la capătul căreia ne trezim ca după o revelaţie. Revelaţia unei construcţii bine gândite şi a unei poveşti captivante.

Chipul este, dincolo de drama captivantă şi plină de suspans – aducând aminte, cum spuneam, de serialele de calitate – un roman psihologic foarte bine conceput şi scris.

Personajele Magdalenei Brătescu (şi în primul rând Wanda Mohn, personajul-cheie al romanului) au adâncime sufletească, iar prozatoarea împleteşte cu fineţe în jurul lor un halou de descripţie realistă şi analiză psihologică, prin care Chipul ne evocă, subtil, marea tradiţie a romanului românesc interbelic şi în special proza Hortensiei Papadat-

Bengescu. Ne aflăm, prin urmare, în prezenţa unei scriitoare cu un profil literar aparte, în cadrul literaturii române care se scrie azi în Israel. O prozatoare care reuneşte cu naturaleţe harul construcţiei realiste şi abilitatea analizei psihologice, capacitatea de a imagina o poveste captivantă şi de a scoate la iveală elementul etern uman din destinele aparte ale personajelor ei. Un roman şi un autor care ar merita să fie mai bine cunoscuţi şi publicului din România.

––––––––––––––––––––––––––––––––––––––

* Magdalena Brătescu, Chipul, Editura Revista Familiei, Rishon Letzion, 2013.

Răzvan VONCU, 25 octombrie 2013,Bucureşti

De CLB

Muguraș Maria Petrescu: CETATEA LUI BUCUR – Nr. 57, Noiembrie 2013

2013-12-17_001025A apărut nr. 57, noiembrie 2013 a revistei Cetatea lui Bucur. Așteptată cu interes în fiecare lună, iată că și de data aceasta revista ne atrage și ne îndeamnă la lectură.
Elisabeta Iosif, un redactor
șef activ, dar și talentat și sensibil în ale scrisului, ne prezintă cu eleganță volumul Din lirica războiului balcanic, versuri, mărturii și documente ale vremii (1913 – 2013), alcătuit de scriitoarea, istoricul și cercetătorul Valeria Bălescu. Această carte evocă momente de război și fapte de arme ale unei generații ilustre a României de început de veac XX. Enumerăm texte semnate de Șt. O. Iosif, poemul Calafat semnat de Regina Elisabeta (Carmen Sylva), texte semnate de Ion Barbu, mare matematician și poet care pe atunci era abia la începuturile lui literare și care deja semna cu pseudonimul Dan Barbilian, poezii de Ionescu-Quintus, texte scrise de tânărul locotenent Mihail Sadoveanu precum și de Alexandru Brătescu-Voinești. Înscriindu-se pe aceeași linie, Valeria Bălescu explică în articolul Implicarea României în al doilea război balcanic – istorie și literatură, cum i-a venit ideea și cum a scris această carte. ,,În periplul cercetărilor mele m-am gândit că nu poate fi o redare mai armonioasă a evenimentelor din anul celui de al doilea război balcanic, a preocupărilor societății române din epocă decât prin îmbinarea datelor de istorie pură redate de numeroși istorici și memorialiști – unii dintre ei cu statut de voluntar în campania din 1913 -, cu mărturiile palpabile de memorialistică aflate în colecțiile muzeului, dar și cu gândurile oamenilor acelei generații, care au prins grai prin numeroase creații epice. În acest fel, s-a conturat volumul de poeme Din lirica războiului balcanic, fiind și prima lucrare apărută sub egida noii Edituri a Muzeului Militar Național ,,Regele Ferdinand I’’, Colecția ,,Istorie’’. A fost lansată la data de 24 octombrie 2013, de către actorul și profesorul universitar dr. Eusebiu Ștefănescu în cadrul manifestării dedicate sărbătoririi Zilei Armatei.’’
Mergând pe această linie de inefabil
și sensibil, Cetatea lui Bucur ne propune textul plin de lirism O noapte de vară în Ukraina semnat de Ligia-Gabriela Janik care, ne descrie în cuvinte un tablou impresionist, dintr-un început de iunie 1993, într-o localitate uitată de lume, Utkonosovka. Peste toate elementele acestui peisaj tăcut, însingurat și unic atot stăpână, chiar și peste norii călători, este Luna. ,,În biruința ei, dorește să-și descopere întreaga Sa măreție.’’
Deosebit de interesant, scos la iveală ca o mărturisire de credin
ță este și dialogul cu Corneliu Leu care răspunde unor întrebări puse de Florentin Popescu. Cu multă abilitate criticul literar reușește să-l determine pe binecunoscutul prozator să definească și să-și definească ,,profesionalismul’’ în scris vs fenomenul actual manifestat printr-o tehnicizare a lumii contemporane, care dintr-o dorință tot mai acerbă de viteză și idee de sintetizare nu duce decât la o degradare permanentă în special a cititului și a scrisului.
Bogat reprezentat este
și capitolul poeziei prezentă în această revistă la tot pasul. Menționăm versuri semnate de Elisabeta Iosif, Georgeta Blendea Zamfir, Ion Iancu Vale, Lucian Coliță, Adrian Botez, Cornelia Jinga Hetrea, Cornel Balaban ș.a.
De asemenea, Cetatea lui Bucur men
ționează la capitolul Reviste prietene două mari publicații de peste ocean: Destine literare (din Montréal, Canada și Lumină Lină / Gracious Light (din New York, SUA ).
Acum, spre sfâr
șit de an, revista Cetatea lui Bucur se dovedește a fi un corolar de texte, momente aniversare și evenimente ce au venit să-și pună aureola peste tot ce a însemnat literatură și fenomene literare în decursul anului 2013. Deși nu se încheie așa, aș semnala momentul liric Nichita – chipurile și glasul Poetului – poezii în interpretarea inegalabilă a celui care anul acesta în martie ar fi împlinit 80 de ani de la naștere.

Muguraș Maria Petrescu, Jurnalist cultural,
Membru UZPR

De CLB

Roni CĂCIULARU: PICTORIŢA LIANA SAXONE HORODI, ÎNTRECÂNDU-SE PE SINE

A expune tablouri la Galeria centrală din satul artiştilor, Ein Hod, este un titlu de cinste şi mândrie. Recenta expoziţie (”Stele şi Ţărână”) – cu mai multe tablouri de autentică valoare, aparţinând doar pictorilor din cadrul acestui renumit sat, datorat lui Marcel Iancu – are un singur 2013-12-16_181125invitat „din afară”: Liana Saxone Horodi. Nu este lipsit de semnificaţie acest fapt, dacă ţinem seama că einhodnicii ţin la valoarea artistică, iar filtrul este sever şi, de cele mai multe ori, corect. Curatoarea expoziţiei, Naomi Huss, care este şi directoarea Galeriei, are şi de această dată cu ce se mândri!

Cele două pânze semnate de Liana Saxone Horodi, sunt la loc de cinste, şi… între cer şi pământ, unul din punctele mele de sprijin, plin de sensuri şi semnificaţii, mustind cu esenţă de aromă a sufletului de femeie, este constituit tocmai de imaginile oferite de pictoriţa haifaiană. Dar, din păcate, trebuie să spun că regret selecţia făcută, căci m-aş fi aşteptat să văd acolo, în Expoziţia de la Ein Hod, un al treilea tablou (fie şi în locul unuia din cele două expuse) tabloul care face parte, de fapt, dintr-o serie de patru, câte alcătuiesc acest mănunchi unitar. Este vorba de o formidabilă pânză, care prezintă o femeie încadrartă, metaforic, în nişte rame pictate pe pânză. Acesta este, desigur, cel mai puternic tablou din această serie (cel puţin); este cel mai expresiv şi mai caracteristic vigoarei estetice şi maturităţii artistice, împlinite, a  Lianei Saxone-Horodi. El este de un dramatism deosebit, iar mijloacele artistice, poate nu tocmai pedante (dar cine are nevoie de aşa ceva!) sunt foarte adecvate şi slujesc de minune mesajul pictoriţei, transmit substanţa umană cu o extraordinară profunzime şi viabilitate. Pentru mine, şi sunt sigur că şi pentru mulţi alţii, aceast tablou este o mare piesă de rezistenţă a Lianei Saxone-Horodi. (Am avut prilejul să admir cele patru tablouri, într-o nu prea îndepărtată vizită la „atelierul” artistei din Haifa, vizită făcută împreună cu poetul şi publicistul român-australian George Roca. Atunci pictoriţa încă mai migălea la „cvartetul” respectiv. Astăzi aceste pânze sunt împlinite şi vorbesc de stări sufleteşti deosebit de vibrante, artista nuanţând şi reuşind să exprime o emoţionantă plurivalenţă a imaginilor sale artistice).

Cu scuzele de rigoare, pentru insistenţa mea asupra unui tablou care, deocamdată, nu poate fi văzut, dar care sunt convins că va ajunge la lumina spoturilor vreunei alte expoziţii, nu peste mult timp, să ne apropiem de cele două portrete expuse, care ne aşteaptă. ( Desigur, sunt încă atâtea imagini de mare frumuseţe, care fac din expoziţia aceasta „un regal”, dar subiectivitatea ne limitează acum doar la pictoriţa  originară din România, Liana Saxone Horodi, cu care ne mândrim, fireşte).  >>>>>>>>>>>>>>

De CLB

Elisabeta Iosif: Memoria bibliotecilor

„S-a întâmplat să fiu martor la evacuarea Palatului Brătienilor. Eram în curte. Stăteam mut în faţa acelui asalt şi a furiei  dezlănţuite asupra cărţilor, cărora le dădeau foc. Nu s-au legat de mine, 2013-12-16_000241considerându-mă un copil. Nu prezentam un pericol. Seara am venit cu o şaretă şi am salvat cărţile, care mai rămăseseră din cele cca 200 de mii de volume confiscate până atunci”.  

De la această imagine aproape apocaliptica a distrugerii unei inestimabile biblioteci, la care a fost martor, a pornit mai târziu realizarea unui „templu al cărţii”, cum am putea numi Biblioteca Brătienilor din Palatul acestora, aflat în strada Visarion, ce constituie un adevărat patrimoniu. Această mărturie, acest moment, aşadar,  a  aceluia care va deveni mai târziu pamfletarul, poetul şi omul politic, Ion I. Brătianu am considerat, că a fost un punct de pornire a recuperării cărţilor, a păstrării fiecărei file, a fiecărui cuvânt scris.

 Aşa s-a constituit şi volumul „File din biblioteca Brătienilor”, cu fotografii, cu imaginea unor cărţi dăruite, cu o scurtă prezentare a autorului şi mai ales cu dedicaţiile, care ne vorbesc despre literaţii vremii, despre o întreagă perioadă de istorie literară, întregind portretul unei epoci dar şi al unor scriitori din secolul trecut. Cartea gândită de scriitorul Ion I. Brătianu constituie un adevărat tezaur, un patrimoniu cultural. Este un exemplu de luat în seamă, de vreme ce, în Franţa de pildă, se fac teze de doctorat din aceste dedicaţii, ce oglindesc viaţa culturală a unei perioade cu valori literare şi care pot dezvălui relaţiile dintre scriitorii acelor ani.

Citind  acest volum, am simţit acel dialog al cărţilor cuprinse în el,  amintindu-mi de ceea ce spunea Umberto Eco: „Adesea cărţile vorbesc despre alte cărţi…sau e ca şi cum ar vorbi între ele. La lumina gândului acestuia, biblioteca mi s-a părut locul unui îndelungat şi secular murmur”. Iar prin „File din biblioteca Brătienilor”, omul de cultură Ion I. Brătianu  a creat acea bibliotecă în care se aude „un îndelungat şi secular murmur”.

De CLB

Gabriela CĂLUŢIU SONNENBERG: HORA QUOTA EST

 2013-12-16_000043Ne place să ne localizăm în timp şi în spaţiu. Când ştim anul, luna, săptămâna, ora, minutul şi, eventual, secunda ne credem instalaţi comfortabil, în siguranţă. Aparent. Să pretinzi că, atunci când ştii cu exactitate ceva, ai şi înţeles despre ce este vorba, este aberant.

Acum două mii de ani, romanii cultivau o nuanţare de ordin gramatical, cuprinsă în însăşi întrebarea „Cât e ceasul?“. „Hora quota est?“, obişnuiau să se întrebe în latină, adică a câta oră avem, cât a trecut şi cât ne-a mai rămas din timpul pe care îl avem la dispoziţie. Aşa se raportau la etapa din ziua în care se aflau, păstrând imaginea de ansamblu.   Pe ei îi interesa în a câta din orele alocate unei zile vieţuiau; de parcă ar fi participat zi de zi la un nou maraton, o întrecere cu timpul. În plus, pe vremea aceea, orele aveau lungimi diferite, în funcţie de anotimp. Complicat, nu-i aşa?           

Azi, lucrurile sunt mai simple. Ceasul ca accesoriu portabil nu mai este apanajul celor înstăriţi. Timpul însă, da. Degeaba a atins omenirea stadiul în care îşi poate permite să calculeze cu exactitate unităţile de timp, unificând sistemul la nivel global şi egalând lungimea orelor! Câtă vreme nouă tot diferite ni se par, în funcţie de „încărcătura“ cu care vin, nu putem trata cu indiferenţă nici orele, nici anii. Cum bine zicea Einstein, mai scurtă e o oră petrecută în compania unei fete nostime, decât cinci minute, şezând pe o plită încinsă. Extrapolând, sunt ani care trec ca un fulger, în timp ce alţii se târăsc cu viteza melcului, făcându-ne să ne dorim apropierea grabnică a Anului Nou.

Nu pot vorbi decât pentru mine, dar 2013 şi-a confirmat în cazul meu vocaţia ghinionistă, pe care-o poartă-n extensie ca pe-o biciuşcă, pocnind voiniceşte. Înţelepţii spun că un an nereuşit poate servi drept exemplu – negativ, fireşte – indiferent de momentul din viaţa unui om când se întâmplă să apară. Să tragem învăţături din experienţele neplăcute, zic ei, aşa că mă străduiesc… Ce bine că, iată, până şi 2013 trece! Cumpăna Anului Nou îmbie cu promisiuni, dar şi sperie niţel. Chiar dacă ştim că biet calendarul nostru gregorian e doar o invenţie, acolo, concepută de mintea imperfectă a oamenilor, e plăcut să te repezi entuziast la întocmirea bilanţului, pretizând că scapi de-o pacoste, sub pretextul schimbării cifrei din coadă.

>>>>>>>>>>>>>>>

De CLB

Elisabeta IOSIF: Poezii

Cartea porţilor deschise

Cartea mea, deschisă2013-12-16_182051

Spre primul cuvânt,

Eşti mereu înscrisă

În leagănul sfânt.

Tu ne eşti  lumină,

Binecuvântează,

Cartea mea senină,

Cuvântu-i de strajă.

Carte-n porţi deschise,

>>>>>>>>>>>>>

De CLB

EDITURA CETATEA CĂRŢII şi revista CETATEA LUI BUCUR

realizează 

ANTOLOGIA  SCRIITORI ROMÂNI CONTEMPORANI DE PE TOATE CONTINENTELE2013-12-16_215615

Se primesc numai materiale culese pe calculator, cu diacritice, corp literă 12, format word doc., pentru POEZIE sau/şi  PROZĂ.  Materialele nu vor depăşi 4 (patru) pagini format A4. Acestea vor fi trimise începând din 1 decembrie 2013 până la data de 10 ianuarie 2014, pe adresa de e-mail:

Editura Cetatea Cărții cetatea.cartii@gmail.com

Se vor ataşa: – o fotografie scanată în format jpg şi un scurt CV literar cu date la zi  şi adresa unde vor fi expediate volumele solicitate. Autorii confirmați vor participa financiar la cheltuielile tipografice cu suma de 100 de lei.

 – Până la data de 10 ianuarie 2014 autorii sunt rugaţi să trimită  o copie după factura poştală (sau chitanţă) pantru banii depuşi. Serviciile de prepress, corectura, şi resursele necesare mediatizării vor fi suportate integral de Editura Cetatea Cărţii, care editează aceste lucrări. Volumul va fi lansat şi făcut cunoscut la toate evenimentele de carte din ţară si la cele din străinătate. pe site-uri culturale din ţară şi din străinătate, în diverse publicaţii on line din ţară şi din străinătate, şi la întâlniri culturale, cenacluri, tabere de creaţie.

Suma poate fi expediată în următoarele moduri:

 Prin mandat poştal – autorii din ţară sau prin western union – autorii din străinătate. Pentru plăţile externe  prin Western Union anunţaţi imediat expedierea banilor. Se trimit pe adresa: Iosif Elisabeta Iosefina , Dorobanti, nr. 168, Bl 15, sc D, ap 127, S1, Bucuresti cod 010581

Vă rugăm să păstraţi chitanţa/factura de la  oficiul poştal de unde faceţi  plata şi să vă indicaţi adresa poştală exactă. Anunţaţi  efectuarea depunerii, trimiţând factura prin  e-mail: cetatea.cartii@gmail.com şi anunţând  la telefon: 0745 41 77 95. Fiecare autor va primi, pentru suma trimisă, câte 2 exemplare din Antologia în care a apărut. Cine doreşte mai multe volume, vă rugam sa anunţaţi  din timp numărul acestora, trimiţând suma corespunzătoare.

Cartea se tipăreşte numai pe comandă fermă.

De CLB

Premiile UZPR 2013

Uniunea Ziariştilor Profesionişti din România lansează concursul Premiile UZPR pentru anul 2013. 2013-12-16_213943O competiţie profesională, adresată membrilor UZPR din presa scrisă şi on-line, din radio şi televiziune, din ţară şi din Diaspora. Lucrările apărute ori difuzate în cursul anului 2013 vor fi trimise la adresa de e-mail: secretariat@uzp.org.ro în format word sau pdf pentru articole și cărți, prin transfer.ro pentru secțiunea presa video, până data de 20 ianuarie 2014. Acestea vor fi însoțite de un formular de înscriere la concurs click aici.

Juriul, alcătuit din profesionişti în domeniul mass-media, va alege cele mai bune trei lucrări pentru fiecare secţiune. Premiile I, II, III, în funcţie de notele obţinute, se vor decerna în cursul primului trimestru al anului 2014 , într-un cadru festiv. Rezultatele concursului vor fi publicate pe web-site-ul Uniunii: uzp.org.ro și în revista editată de UZPR.

Materialele trimise nu se returnează. Lucrările declarate cîştigătoare vor intra în arhiva UZPR pentru a fi folosite în programele educaţionale şi de formare.

Detalii suplimentare privind concursul se pot obţine prin e-mail, la adresa: secretariat@uzp.org.ro precum şi prin telefon, la numerele : + 40 021.317.92.25 sau 0746.137.913 (telefon mobil secretariat), zilnic, între orele 10:00-13:00.

TEMA CONCURSULUI: România ca personaj

Lucrările, indiferent de genul publicistic în care sunt realizate, vor reflecta şi explica, în cuvinte şi imagini, ideile şi obsesiile României de azi, familiarul realităţilor româneşti. Criteriile de evaluare vor fi creativitatea și relevanța pentru tema concursului. Rezultatul va fi stabilit prin însumarea notelor, de la 1 la 10, acordate pentru fiecare criteriu de evaluare de către membrii juriului secțiunii respective.   

CONDIȚII DE PARTICIPARE

I. Pentru secțiunea presă scrisă și on-line

Concurenții pot trimite un text, conţinând maximum 5000 de semne cu spaţii, redactat în limba română. Textul trebuie să fi fost publicat într-o ediţie pe hârtie sau on-line, girată de instituţia media la care concurentul are statut de redactor , reporter sau de colaborator permanent.

II. Pentru secțiunea cărți de specialitate/cărți de publicistică

Autorii pot participa în concurs cu un volum de publicistică  sau de specialitate.  

III. Pentru secţiunea presa audio

Materialele trebuie să fi fost difuzate pe lungimile de undă ale postului de radio la care lucrează concurentul sau la care este colaborator permanent. Înregistrarea trebuie să aibă o durată de 10–60 minute, ilustrate muzical şi trimisă pe transfer.ro, la adresa: gabrielarusu.pasarin@yahoo.com.


IV. Pentru secțiunea presa video

Se pot trimite producţii  cu o durată de până la 60 de minute, care au fost produse și difuzate de către postul de televiziune naţional, regional sau local la care lucrează sau colaborează concurentul.

Formular de înscriere

Nume si prenume:

Data nașterii:

Adresa:

Telefon:

E-mail:

Titlul lucrării:

Durata:

Data apariției sau realizării:

Radacția pe care o reprezintă:

Echipa de realizatori în cazul producțiilor de televiziune:

 http://uzp.org.ro/premiile-uzpr-2013/

De CLB