IANUARIE 2014REDACTIA 22

Reclame
De CLB

ELISABETA IOSIF – ROMÂNIA ŞI DRUMURILE EI INEDITE

12 Apostoli apus Când reconstituim spaţiul mitic al României, din necesitatea restabilirii legăturilor noastre cu originea,  universul  Daciei Felix, cum i-a spus simbolic Eminescu în Memento Mori, devine o confirmare a identităţii  noastre naţionale iar imaginea patriei, cu locurile sale de legendă,  ar putea întregi o ţară unică în peisajul european. Iată câteva repere prin care România ar putea deveni un “personaj”  inedit. Am ales pentru  a ilustra acest demers, să facem o incursiune (pantru început),  în două dintre zonele recunoscute  de excepţie de întreaga Europă.  Dacă am ştii să prezentăm această Românie, cu tradiţiile şi legendele ce o personalizează, le-am arăta acelora, care doresc să ne cunoască, o altă faţetă a României: o ţară bogată în tradiţii şi legende atractive dar şi în peisaje, cu locuri neatinse de lăcomia omului,  atât de preţuite şi de străinii care ne vizitează.

Nu putem admite existenţa unui spaţiu geografic, dacă nu-i atribuim o semnificaţie. Călătorind,  reţinem  ambianţele peisagistice şi sentimentale în funcţie de semnele şi mesajele ce  vin  de demult, concentrate în forme simbolice. Iar Ţara Maramureşului, de exemplu, este o zonă cu semnificaţii, cu elemente de legătură  benefice, îndemnându-ne la meditaţie şi analogie. Aici simbolul, ca semn de recunoaştere  universală,  se personalizează prin dominaţia culorii, a lemnului şi a ideii de centru al lumii. S-a transformat în ”muzeul viu din inima Europei”,  prin  tradiţiile renăscute, prin  impulsurile  diverselor coordonate ale Maramureşului contemporan. Vara maramureşeană, de pildă, are o culoare specială. Lumina de august spre septembrie, translucidă, prelinsă peste căpiţele de pe dealuri în armonia lor cu munţii, conturează silueta bisericilor de lemn, unice în Europa, făcând mai lesne legătura dintre pământ şi lumea celestă. Fiii satelor maramureşene, aflaţi în lumea largă,  se întorc acasă cu toată experienţa acumulată şi cu banii necesari organizării unor  complexe turistice de nivel occidental dar cu speHPIM0260.JPGcific maramureşean.

Maramureşul românesc este  un tărâm al  zonelor şi al monumentelor istorice protejate, multe UNESCO (21 la număr). Multitudinea porţilor specifice, înalte, adevărate opere de artă, încărcate cu semne universale sunt căutate si descifrate nu numai de specialişti ci şi de călătorii de pretutindeni. E  un tărâm ales şi pentru că “ţara cerbilor”, care a transformat lemnul în troiţe şi turle azvârlite spre cosmos, taie respiraţia vizitatorului, la vederea” suliţei-săgeată” a bisericilor de lemn, dar şi prin  densitatea simbolurilor ancestrale.

Cine vede prima dată acest colţ de Românie spune că, totul trebuie  privit ca un spectacol. Dar gesticulaţia morarului care macină în faţa porţii, nu este un gest patetic, ci  o iniţiere într-un sistem de semne, cu puterea eliberării cântului, cu mutaţiile  artistice şi ale ritmului din dans.

Să mergem şi în alt perimetru românesc, de pildă, în spaţiul denumit   “pădurea de argint”, de la Vânători  – din judeţul Neamţ.

“…Peste tot şi peste toate se aprinse la răsărit, ca o candelă de străjuire, luna plina a sfârşitului de iunie. Şi prin rariştea neagră a pădurilor îşi trimise până la mine întâile luciri fantastice şi mişcătoare ale razelor sale argintii, piezise şi reci…Dar …curând îmi descoperii capul, plecându-mi fruntea înaintea răsăritului…”

Cine altul, decât Calistrat Hogaş, ca un rapsod homeric al drumurilor parcurse  “În Munţii Neamţului” ar fi descris mai bine “susurul domol, prelung şi nehotărât al tăcerii mute”, peste abisurile ca o “cântare  fermecată de leagăn” străbătând potecile şi codrii până la Vânătorii Neamţului ?

 “De treci codrii de aramă,calimani-turism calare de departe vezi albind / şi-auzi mândra glăsuire a pădurii de argint…”Şi pe marele nostru poet, Mihai Eminescu l-a fermecat,   l-a inspirat  frumuseţea pădurii de argint, care astăzi, cu vechimea sa de peste 100 de ani (vârstă înaintată pentru mesteacăn) a devenit o rezervatie  preţioasă a Parcului Natural Vânători – Neamţ.

Sunt mai multe rezervaţii în acest perimetru, constituit în 1999 ca Parc Natural. Se află între Agapia şi Văratec , două localităţi cu mânăstiri de talie universală, ca valoare. Înafara rezervaţiilor ” Codrii de arama”(de pe masivul Filioru  la altitudinea de 650m) şi  “Pădurea de Argint”, se mai găsesc şi alte exemplare de gorun de peste 150 de ani , în Parcul Natural Vânători –Neamţ, acesta  deţinând astfel , un record al ecosistemului forestier din Munţii Neamţului. Există goruni cu vârste între 200-300 de ani şi înălţimea de 25-35m.   Se laudă cu ei, Valea Ozanei ”cea frumos curgătoare “a lui Ion Creangă. Dumbrava de stejari a devenit o rezervaţie cu o importantă valoare genetică, motiv pentru care se află sub patronajul Academiei Române. Şi mai există un “punct forte” al acestei zone: Rezervaţia de zimbrii.

Cronicile şi însemnările de cancelarie din Moldova, Muntenia şi Transilvania stau mărturie a prezenţei pe aceste meleaguri româneşti,  încă din timpuri străvechi,  a zimbrului. E atestat şi prin toponimie: Valea Zimbrului, Izvorul Zimbrului, Zâmbriţa,Zâmbroaia…

În Romania, istoria zimbrului în libertate ne plasează în secolul al XlX-lea, ultimul zimbru vânat în munţii noştri, după unele argumente istorice, fiind în jurul anilor 1800 iar ultimul exemplar a murit de bătrâneţe la 1830.

De aceea prin înfiinţarea “Rezervaţiei de zimbrii şi Fauna  Carpatina ”Dragoş Vodă” s-a refăcut un fond faunistic important al pădurilor româneşti carpatine. În 1974 se nasc aici primele doua exemplare, marcând contribuţia plaiurilor stravechi moldave la constituirea domeniului RO din istoria modernă a zimbrului. Şi Societatea Zoologică din Londra confirma in 1998 viabilitatea ecosistemelor forestiere din Munţii Neamtului , pentru viata zimbrului in libertate.

  În acest colţ fantastic românesc să nu uităm mânăstirea Neamţului (1375-1391) ridicată de PRanca - image020etru Muşat, o expresie a stilului arhitectural moldovenesc, ctitoria lui Nestor Ureche, tatăl cronicarului Grigore Ureche , mânăstirea Secu, construită în 1602, aşezământul monahal al mânăstirii Văratec (1785) ridicat  în 1808 şi  Mânăstirea Agapia,  fondată în  1644, pictată de Nicolae Grigorescu(1858-1860).  Dar turiştii vin să viziteze şi Casa memoriala Alexandru Vlahuţă.

Vom continua acest demers şi în alte zone geografice româneşti. Cred că, pentru început, avem destule elemente ca să definim acea Românie profundă. Orice cultură se conturează într-un spaţiu geografic  iar “universalitatea ei se află, în primul rând, în fixarea ei într-un univers”. Spaţiul – matrice, cum îl denumea Blaga este  ”un depozitar al experienţelor şi al formelor de viaţă   într-un perimetru istoric dat”.

De CLB

Adrian Botez: ARCANE ALCHIMICE ÎN POEMUL „MITOLOGICALE”, de MIHAI EMINESCU

ARCANE ALCHIMICE ÎN POEMUL „MITOLOGICALE”, de MIHAI EMINESCU[1]

Eminescu este obligat, prin misiunea sa de Spiritus Rector al NEAMULUI ROMÂNESC, să întindă, periodic, capcane iniţiatice, pentru a verifica gradul de virilitate spirituală al Neamului pe care-l ocroteşte. Cea mai cunoscută capcană a poetului Eminescu se numeşte MEMENTO MORI – panorama deşertăciunilor.2014-01-18_170515

Una dintre cele mai puţin cunoscute capcane iniţiatice eminesciene este poemul MITOLOGICALE. Însuşi titlul, prin sufixarea cuvântului „mitologic”, avertizând asupra unei funcţii de împlinit în plan sacral – cu sufixul „-ale” – trimite la semnificaţia derizoriului, ilariantului (de tip zaharicale – sau, la Creangă: puricale…).

Numai în două cazuri, omenirea reacţionează astfel, faţă de sacru:

1- când mitul a fost uitat şi s-a degradat, formal, până la forma-funcţie de divertisment (dar orice mit poate reînvia oricând, autoenergetizându-se – pentru că el pre-există, din vecie spre vecie, în GRĂDINA ARHEILOR…);

2-  când mitul trebuie protejat, cu orice preţ (chiar cu preţul aparenţei derizorii), de către iniţiaţi, în faţa valului agresiv-profan ( a se vedea măştile de tot felul – cele mai cunoscute fiind cele de carnaval…   –  dar semnificaţia esoterică a acestor măşti s-a pierdut, uneori aproape total… – puţini ştiu, de exemplu, că Arlechino are funcţie funebru-infernală…).

Textul eminescian oferă un traseu iniţiatic dintre cele mai interesante.

Aparent, pentru un lector plictisit şi neavizat – poemul este o parodie autohton-românească, de gust îndoielnic, a scenelor mitice olimpiene – având drept protagonişti, solitari şi bufoni, perechea mitică URAGAN-SOARE. Aparent fără rost, nejustificabil în economia unei scenete mitice riguroase, capătă relevanţă, spre final, o pereche uman-alchimică, împinsă de poet spre forma derizorie: MARGARETA nu e MARGARETA lui Goethe – ci o proastă frumoasă, care-şi aşteaptă un amant extrem de terestru(în aparenţă) – nu FAUST-întineritul prin magie mefistofelică – ci „scriitor la subprefectură”. Scriitor-Creator – trecut sub „zodia” derizoriului administraţiei pur terestre.


[1] -Trimiterile pentru versuri se vor face la ediţia Petru Creţia (Poezii. Proză).

>>>>>>>>>>>>>>>>

De CLB

Elisabeta IOSIF – LUI EMINESCU OGLINZILE MELE

O oglindă e …transparentă, cu ape în mişcare

Măreşte detaliile. Îl priveşte fix pe fiecare.2014-01-13_210620

Când vreau să o ating  dispare. Se depărtează

Sau… mi-l trimite pe El. Cel ce ne veghează…

Oglinda mea… albastră, visează… Ea …vede idei,

Mi-aduce  iubirile trecute. Ce albaştrii-s ochii ei!

Şi amăgirea oglindirii adolescentine!   Mă pătrunde,

Mă ţine trează.  Ce semn îmi dă, ce  mai ascunde?

E frig în oglindacea plată. Apele-s imaginare…

Privesc spre amintiri târzii. Eminescu,

E trist. Oglinda versului se-ncarcă în culoare

Şi trece dincolo de hotarul ei. Intru în lumină…

Şi văd cununa de stele a Eminului, mereu divină…

De CLB

Ion PACHIA-TATOMIRESCU – NICHITA STĂNESCU ŞI „NOUA ONTOLOGIE“ A LIMBII / LOGOSULUI DIN TEMEIUL PARADOXISMULUI (1)

Repere biobibliografice. 2014-01-13_194853

Nichita Stănescu (Ploieşti, 31 martie 1933 – 13 decembrie 1983, Bucureşti) are ca părinţi pe Nicolae Stănescu, om de afaceri român (cf. AmNS, 8 sqq. / SOrd, I, 48) – ce studiase câţiva ani şi la Academia Comercială din Bucureşti –, şi pe Tatiana Stănescu („o tomisancă / dobrogeancă naturalizată“, fiică de profesor ucrainean de matematică-fizică, din Voronej-Doneţ, Nikita Cereaciukin, a cărui familie a emigrat în România, la Constanţa, spre a scăpa de teroarea bolşevismului, când Tatiana avea 7 ani, în vremea Revoluţiei Socialist- Leniniste din 1917), absolventă a Şcolii Superioare de Comerţ din Constanţa. Întâi- născutul a primit prenumele celor doi bunici, dinspre tată şi, respectiv, dinspre mamă: Hristea Nichita Stănescu (cf. AmNS, 16). După cursuri primare în cumplita vreme de război (1940 –  1944), la Ploieşti, Buşteni şi  Vălenii de Munte, după  gimnaziale cursuri (1944 – 1948) şi după studii medii (1949 – 1952), la Liceul Sfântul Petru şi Pavel (azi, I. L. Caragiale) din Ploieşti, a urmat – între anii 1952 şi 1957 – cursurile Facultăţii de Filologie de la Universitatea din Bucureşti (între colegi, distingându-se Ion Băieşu, Nicolae Ciobanu, Eugen Simion ş. a.). În martie 1957, Nichita Stănescu debutează în revista Tribuna din Cluj-Napoca – anul I, nr. 6 – din 17 martie 1957, cu trei poezii, impunându-li-se titlul „de ciclu“, 1907: Au fost oameni mulţi (cf. SÂrg,

 

92), La lemne (cf. SÂrg, 119), Pământ (poezie ce, în Argotice, poartă titlul Cântec despre Doja – cf. SÂrg, 106), aparţinând sezoanelor morfologice, adică de înrâurire argheziană, ori sintactice, „de avântare barbiană“; peste trei zile, Gazeta literară din Bucureşti – anul IV, nr. 12 / 20 martie 1957 -, tot sub „titlul impus“, 1907, a publicat: Ce vis ciudat mă străbătu azi noapte… (cf. SÂrg, 61; poezia a fost reluată în volumul I din Ordinea cuvintelor cu titlul: Ardea spitalul – cf. SOrd, I, 85). După obţinerea licenţei în filologie, a fost angajat în postul de redactor la revista Gazeta literară (1957 – 1968).

>>>>>>>>>>>>>>>>>

De CLB

Al Florin ŢENE – ISTORIA LITERATURII COMPARATE PARTE INTEGRANTĂ A ISTORIEI LITERATURII ROMÂNE

Istoria Literaturii Române a fost percepută ca o istorie naţională a literaturii. Valoarea literaturii naţionale este condiţionată şi de extinderea limbii naţionale într-un teritoriul mai cuprinzător, inclusiv prin  numărul de vorbitori.TENE-AF-SEP2013-wb

Adeseori raza de acţiune a limbii şi a literaturii române coincide şi cu graniţele în care s-a organizat naţiunea noastră din punct de vedere politic. În cazul limbii române nu există o influenţă hegemonică. Spre deosebire de limba franceză, şi mai de curând limba engleză, care au o importanţă universală, astfel s-a ajuns la o suprapunere peste diferitele spaţii naţionale, în decursul căreia păturile dominante reprezintă într-o anumită măsură enclavele şi punctele de sprijin ale mişcării de înstrăinare. Spre exemplu: supunerea culturală a Romei de către limba şi literatura elină, şi, mai aproape, implementarea literaturii iluministe franceze în Europa, care nu numai că a fost recepţionată de păturile dominante francofile din multe ţări, dar aceste enclave au şi contribuit activ la constituirea ei. Fenomen care se petrece în secolul nostru cu limba şi literatura engleză promovată de păturile dominante anglofone implicate în globalizarea economiilor naţionale.

La fel ca orice activitate intelectuală, literatura depinde de limbaj şi de corespondenţele lingvistice. Există un raport indestructiv dintre limbă şi literatură. Dar acest raport ar fi răsturnat în contrariul său dacă am căuta să vedem sensul şi obiectul procesului literar, motivul său hotărâtor, în formarea, dezvoltarea şi desăvârşirea limbajului. Unii cercetători susţin că limbajul, care reprezintă un mijloc de comunicare, nu este hotărâtor ci valorile mari şi perene create în limba respectivă. Eu cred, şi susţin cu tărie, că limba are un mare rol în promovarea operelor literare. Cu cât aria de răspândire a limbii şi numărul de vorbitori este mai mare cu atât literatura scrisă în acea limbă este mult mai cunoscută şi promovată pe mapamond.

În acest context, mai trebuie să se ţină seama şi de faptul că literatura română este situată într-o lume înconjurătoare de literaturi învecinate, cum ar fi maghiara, sârba, ucrainiana, bulgara, ce o influenţează sau care sunt influenţate de ea. Urmărirea atentă a acestor influenţe constituie obligaţia istoriei literaturii noastre implantată într-o lume de literaturi. De la o epocă la alta se exercită noi influenţe; Franţa a influenţat literatura română în secolul XIX, Italia a influenţat literatura germană în secolul XVI, Spania în secolul 17, şi Franţa în secolul 18. Însuşi Eminescu a fost influenţat de literatura germană, la fel Maiorescu.

Influenţele, întretăierile şi migrările motivelor literare au apărut într-o abundenţă atât de mare, începând cu secolul XVI, încât s-a impus dorinţa unei tratări separate a acestor componente. Astfel a fost menită noua ştiinţă a istoriei comparate a  literaturii române să devină ştiinţă ajutătoare a istoriei literaturii române.

Înrudirea primordială a literaturilor nu este întemeiată decât pe cea ce este general omenesc, pe ceea ce este universal. Ca precursori ai comparatisticii îi considerăm pe Herder şi Goethe, iar la noi pe Eminescu şi Maiorescu. Iar mai târziu Adrian Marino.

Trebuie reţinut că o istorie comparativă a literaturii române nu poate avea cu adevărat un sens decât dacă este considerată în funcţie de istoria literaturii române.Misiunea ei ar fi complet îndeplinită atunci când istoria literaturii noastre şi-ar însuşi procedeele şi cunoştiinţele comparatisticii.Metoda comparatistă ar trebui să fie folosită şi în studiul literaturii române. Gardul despărţitor dintre cele două ramuri trebuie exclus, fiindcă teoria literaturii comparate nu reprezintă trecerea la o nouă metodă, ci prezentarea mai amplă a fenomenelor tratate până acum. Şi în acest caz, istoria literaturii române are rolul unui punct de plecare necesar pentru toate tendinţele comparatiste.

 Al Florin ŢENE, Cluj-Napoca, 20 decembrie 2013

De CLB

Premiile anuale acordate de Liga Scriitorilor autorilor cărţilor apărute în anul 2013

            Aşa cum s-a procedat şi în anii trecuţi, Liga Scriitorilor Români acordă premii autorilor, indiferent din ce organizaţie profesională fac parte, pentru cărţile publicate în anul anterior. Subliniem faptul că volumele apărute aparţin Literaturii Române şi nu unei organizaţii oarecare (USR, LSR sau SSR ). De aceea Liga Scriitorilor Români, fiind o organizaţie profesională democratică, nu ţine cont de apartenenţa autorilor faţă de USR, LSR sau SSR şi nici de simpatiile politice ale autorilor.

Secţiunea poezie                          “Pentru nesfârşitul elogiu “de Ion Mânzac

Secţiunea proză scurtă               “ Unde se adapă fluturii“ de Voichiţa Pălăceam-Vereş

Secţiunea roman                          “Culduşii “ de Valeriu Ilica

Secţiunea critică literară            “Între Thaila şi Minerva “ de Al.Florin Ţene

Secţiunea istorie literară            “Carpe Diem “ de Ion Velica

Secţiunea monografie                 “Monografia oraşului Tismana “ de Nicolae N. Tomoniu

Secţiunea eseu                               “ Cuvinte pentru viitor“ de Monica Mureşan

Secţiunea spiritualitate                Domnului Nuţu Roşca pentru ansamblul operei sale

Secţiunea poezii pentru copii     “Inocenţă “ de Niculaie Apostol

Secţiunea proză pentru copii      “Un future, o floare, o albină “ de Rucsandra Benea

Secţiunea Antologii                    Antologia de epigrame “Cvadriga cu pegAŞI”(Eugen Albu, Gheorghe Bâlici, Dan Căpruciu, Ion Diviza).

Secţiunea proză umoristică        “ Fiecare cu golgota sa“ de Ion Constantinescu                    

Secţiunea periodice           Anuarul Asociaţiei Liga Scriitorilor aş Filialei Banat-Timişoara, realizat de prof.Doina Drăgan şi prep.Univ.Andreia- Elena Lampinen-Anucuţa.

                                                                                  Comisia de jurizare

De CLB

M. Cinta Montagut – NATURALEŢEA EMOŢIEI*

Nu e uşor să întâlneşti în poezia contemporană combinaţia dintre profunzimea gândului, căutareaM. Cinta Montagut senină a sensului existenţei şi emoţia sinceră, exprimate într-un limbaj clar, direct şi extraordinar de nuanţat.  Poezia lui Eugen Dorcescu, în cartea sa Las elegías de Bad Hofgastein**, conţine toate aceste elemente, care o convertesc într-o poezie adevărată, dat fiind că în ea pulsează o autenticitate şi o voce, care, din cea mai adâncă intimidate, sunt capabile să ne vorbească despre inevitabila pierdere şi despre muşcătura durerii, fără a cădea vreodată în lacrimi şi în sensiblerie .

Pierderea pe care ne-o istoriseşte Dorcescu este cea a mamei, a cărei “absenţă” se preschimbă într-o “prezenţă mult mai cruntă şi mult mai greu de suportat”, pentru a prelua chiar cuvintele poetului. Mama  a devenit tăcerea ce pare a prinde viaţă în frunzele purtate de vânt pe deasupra mormântului. Acele frunze, moarte şi ele, ce zboară şi dispar, spre a lăsa o dâră în memorie şi spre a exista, astfel, dincolo de strălucirea pe care au avut-o. Moartea invadează totul, până şi peisajul, copleşit de tristeţe, şi el, sub privirile călătorului în toamnă.

Toamna de-acum trimite la alte toamne, când mama trăia şi se plimba alături de poet, murmurând versuri din Eminescu. Poemele sunt pline de timp, ieri şi azi, un azi devenit fărâme ce se scurg printre degete. Mama este timp, trece puţin câte puţin, fiindcă, aşa cum ni se spune, “El padre murió en una/ única fecha./ La madre muere/ cada dia”. (“Tatăl a murit o/ singură dată./ Mama moare în/ fiecare zi”).

Poetul se află în vacanţă în Alpi când are loc pierderea şi peisajul alpin serveşte de contrapunct tristeţii, acelei evadări fictive din durată, experimentată de noi toţi măcar o dată : după un şoc, precum moartea, receptăm cele mai mărunte detalii, vedem ceea ce n-am fi văzut dacă moartea nu ne-ar fi bătut la uşă: femeile pregătind “masa sfinţită”, profilul soţiei, aurit de soare, picurarea cerii… Poezie directă, sigură, în unele momente cvasi-axiomatică, desluşindu-ne un adevăr profund, a cărui exactitate o putem împărtăşi cu toţii: “Yo no ceso de/ estar vivo./ La madre no cesa/ de morir”. (“Eu nu-ncetez a/ fi viu./ Mama nu-ncetează/ să moară”).

Timpul ca drum, amintirea ca imbold şi deplina conştiinţă că suntem un lanţ ce vine din urmă şi se proiectează spre viitor, spre un viitor care, lent, ne răpeşte ceea ce iubim mai mult, pentru a ne transforma şi a ne face să înţelegem unde se află ceea ce numim fericire.

Să-i mulţumim lui Eugen Dorcescu pentru această lecţie de profundă simplitate şi emoţie autentică.

_________

*Text tradus din limba spaniolă. Preluat, cu acceptul autoarei şi al revistei, din El Perseguidor. El vuelo de Ícaro, Tenerife, Spania, 17 noiembrie 2013, p. 4.

** Eugen Dorcescu, Las elegías de Bad Hofgastein – Elegiile de la Bad Hofgastein, ediţie bilingvă, Traducere şi prefaţă: Coriolano González Montañez, Coperta: Fernando Sabido Sánchez – “Cristales del crepusculo”, pictură abstractă, Editura Mirton, Timişoara, 2013.

 

De CLB

Viorel VINTILĂ, Miqhael-M. KHESAPEAKE, George ROCA – LUPTA CU FUSELE ORARE / THE FIGHT WITH THE TIME ZONES (POEME BILIGVE X3)

 IERI, AZI, MÂINE

Viorel VINTILĂ 2014-01-13_213746

San Francisco, Statele Unite ale Americii

 

Azi-ul meu este ieri-ul tău

Ieri-ul tău este azi-ul meu

Azi-ul meu este mâinele tău

mâinele meu este ieri-ul tău

aşa e când stăm la poli opuşi

nu ne putem bucura de acelaşi ieri,

azi sau mâine!

 

Pământul bată-l vina

el e de vină

nu putea să fie plat

şi s-avem… şi eu şi tu

acelaşi ieri, azi şi mâine?

>>>>>>>>>>>>>>>>>

De CLB

ADRIAN BOTEZ – SOTERIOLOGIA IUBIRII

SOTERIOLOGIA IUBIRII. IMN AL GLORIEI RE-TRĂIRII SINELUI ÎN UNIVERSUL CREAŢIEI, PRIN IUBIRE DIVINĂ: VOLUMUL FIIND – 365 +1 Iconosonete, 2014-01-13_211221

de THEODOR RĂPAN, Editura Semne”, Bucureşti, 2013

 

            Un adevărat regal de poezie ne-a invadat, în trecutul an 2013, dinspre sonetistul teleormănean, THEODOR RĂPAN (celebru, de-acum, prin Evangheliile sale cele patru, pline-depline, în aria lor semantică[1]!)  Volumul actual şi cel mai proaspăt, intitulat FIIND[2] (ca o mărturie şi ca un IMN al Gloriei Re-Trăirii Sinelui, scăldat, din nou,  în Universul Creaţiei, iscat din preaplinul IUBIRII DIVINE!) – se vrea (prin conţinut şi masivitate) o replică a Canţonierului lui Francesco Petrarca – 1304-1374 (de la naşterea genialului florenţo-arretin, se împlinesc 710  ani!) – şi nu-i lipsesc prea multe, pentru a-şi atinge ţinta secretă. Poate, în primul rând, o mai echilibrată constantă a filosofiei interioare şi, apoi, a expresiei.

            Volumul FIIND (365+1[3] Iconosonete), al lui THEODOR RĂPAN, este, după socoteli îndelungi ale subsemnatului, a 17-a carte de autor (şi trag nădejde să nu mă înşel!), a hăruitului nostru sonetist, de baştină  româno-teleormăneană.

            O carte care este splendidă, spiritual, prin poemele sale, cu parfum florentino-valah (sonete şlefuite, vorba Poetului Pădurii Nebune/Deli Orman: „până la os!” – şi, cu adevărat, foarte greu poţi „vâna” vreun şchiopătat de ritm! – dar, niciodată, un amurg de rimă!), şi devine extrem  de agreabilă, prin excepţionalele gravuri renascentiste, ale lui CESARE RIPA („Cu ilustraţii din CESARE RIPA – „DELLA NOVISSIMA ICONOLOGIA” – Padova, 1625).


[1] 1- EVANGHELIA INIMII ANOTIMPURI – Jurnal de poet (Editura „Semne”, cu ilustraţii de Damian Petrescu, 2010);  2 – EVANGHELIA CERULUI ZODII DE POET (Editura „Semne”, cu opere grafice de Damian Petrescu, 2011); 3 – EVANGHELIA TĂCERII SOLILOCVII (Editura „Semne”, cu opere grafice de Damian Petrescu, 2011); 4 – EVANGHELIA APOCALIPSEI EPIFANII (Editura „Semne”, cu opere grafice de Damian Petrescu, 2012).

[2] THEODOR  RĂPAN,vol.  FIIND, Editura Semne, Bucureşti, 2013.

[3] SONETUL BISECT , CCCLXVI : Ultim Sonet! Sunt viu după coridă!, p. 765.

>>>>>>>>>>>>>>>>>

De CLB

Elena Trifan – POEZII

00h9052WTE

ÎNGERUL ÎN ŞOAPTE

Îmi picură în suflet doar lumină

Şi-mi este viaţa-n clar de lună.

Din soare sar scântei înmiresmate

Şi îmi vorbeşte îngerul în şoapte.

>>>>>>>>>>>>>

De CLB

Octavian Lupu – Jocul Percepţiei Reflexiilor Multiple

Privesc în jurul meu şi observ detaliile nesfârşite ale unei realităţi aflate mereu în mişcare şi prefacere lăuntrică. Mă aplec cu gingăşie să culeg impresii şi trăiri felurite ce se convertesc2014-01-13_195033 ulterior în sentimente profunde de apreciere a spectacolului cosmic la care asist de peste patru decenii. Şi cu toate acestea, nu mă simt plictisit, iar viaţa mi se pare pe zi ce trece tot mai interesantă şi mai plină de sens. Fiecare clipă devine un prilej de încântare şi bucurie indiferent de vreme. Astfel, retrăiesc la timpul prezent amintiri felurite la care privesc cu interes, chiar dacă sunt mulţi ani de când toate acele lucruri s-au întâmplat.

Cu toate acestea, puţine persoane preţuiesc viaţa la justa ei valoare. Surprinşi de permanenta ei schimbare ce suprimă, uneori brutal, formele de exprimare ale realităţii, mulţi oameni ajung să se afunde în blazare, depresie şi rutină. Alţii încearcă să experimenteze senzaţii extreme fiind mereu în căutarea aventurii şi suspansului. Dar în ambele situaţii percepţia se îngustează şi devine tot mai restrânsă cu tot mai puţine detalii ce se scufundă progresiv în cenuşiu şi întuneric. De aceea, în jocul reflexiilor multiple dintre realitate şi conştiinţă, percepţia poate să evolueze către o proiecţie punctiformă către ceea ce strict te interesează sau dimpotrivă, să evolueze către o spaţialitate a reprezentării cu înglobarea întregii realităţi înconjurătoare.

 Percepţia punctiformă

În geometrie punctul reprezintă elementul fundamental din care se constituie ulterior toate formele planare sau spaţiale. Prin esenţa sa, punctul nu poate fi distins decât în cazul în care se află dispus la intersecţia a două linii drepte, caz în care va purta şi un nume cu scopul individualizării sale. Tot astfel, o percepţie punctiformă presupune o îngustare extremă a atenţiei ce se acordă lucrurilor înconjurătoare prin eliminarea strictă a tot ceea ce nu se află între obiectele de interes.

 Asemenea persoane pot trece pe lângă tine fără să fie interesate şi conştiente că tu exişti. Orice s-ar întâmpla, chiar în imediata vecinătate, lor nu le pasă, fiindcă oricum nu dau atenţie decât strict la ceea ce le interesează. Şi de aceea, astfel de oameni comunică foarte puţin, chiar telegrafic, generând multiple probleme în familiile şi comunităţile din care fac parte. Aceşti oameni rămân mereu blocaţi în punctele lor de interes pe care cu încăpăţânare încearcă să le impună şi altora.

Percepţia liniară

O linie reprezintă o înşiruire ordonată de puncte, nesfârşite la număr, dar limitate de direcţia şi dispunerea acestei forme geometrice. Prin urmare, percepţia liniară va permite o focalizare multiplă pe mai multe obiecte de interes, însă condiţia fiind apartenenţa lor la „linia” interioară a ceea ce persoana în cauză urmăreşte. Mobilitatea pe care ţi-o conferă o linie, fie ea dreaptă sau curbă, poate oferi posibilitatea de a avea relaţie cu multe persoane, însă doar pentru acele puncte de intersecţie cu propriul tău interes. Însă relaţia cu astfel de persoane se aseamănă mersului pe sârmă când un pas la stânga sau la dreapta va conduce la căderea în dizgraţie şi la dărâmarea relaţiei din cauza unor lucruri dintre cele mai nesemnificative.

>>>>>>>>>>>>>>>>>>>

De CLB

Mihaela Oancea-POEME

Armonia contrariilor

 

Un clarobscur liliachiu mânjit cu mangal

Înrămează impozant infinitul,

În vreme ce Armonia şi Entropia îşi dau mâna deasupra hârtiei

Ce-şi aşteaptă rândurile – fosile săpate-adânc în timp.2014-01-13_201756

Târziul întârzie să calce lasciv,

În ritm de sarabandă,

Pe vertebre, pe timpane, pe plămâni…

Îţi ofer-un răgaz de a coase

Cu albatroşi spintecaţi fisura realităţii,

Un răgaz de a crede că eşti nemuritor..

Moartea-i înscrisă-n celulele noastre!

Există forme de rezistenţă! Să alungăm târziul din noi!

Tic-tac! Orologiul destrămării ţese felii de existenţă…

,,Să-i stricăm mecanismul!”– propune perfid osul.

,,Să-i zădărnicim planul!” – chicoteşte mefistofelic retina.

Ei…şi dac-am putea faustian sa-i poruncim clipei

Să stea în loc, oare ce-am schimba?

Cum poţi opri moartea când te-ai născut cu ea?

>>>>>>>>>>>>>>>>

De CLB

Melania Cuc – Anul Șarpelui, romanul-frescă socială contemporană

2014-01-17_223145Apărută în cursul anului 2013, la Editura Eikon din Cluj-Napoca, romanul ANUL ȘARPELUI, semnat de Grigore Avram, este una dintre acele apariții editoriale pe care am așteptat-o cu acea empatie pe care o creează fluxul cultural ce mă leagă de ceva vreme, de Grigore Avram. Martoră privilegiată a devenirii sale poetice mai întâi, apoi, privind cu interes colegial ascensiunea scrisului, care i-a devenit din ce în ce mai personal, mai interesant, am trăit toată această superbă metamorfoză literară a inginerului, a doctorului în științe, a poetului, a eseistului, și iată acum, a romacierului Grigore Avram.

Dăruit cu har poetic indiscutabil, harnic și hotărât, G.A. a trversat într-o perioadă de timp relativ scurtă, aproape toată plaja genurilor literare și, cu fiecare nouă apariție editorială a demonstrat că nu se joacă de-a Literatură, că nu scrie dintr-un capriciu.

Romanul ANUL ȘARPELUI este centrat pe o poveste de dragoste cu nimic ieșită din comun pentru un cititor care este la vârsta primei perechi de ochelari și deține o experiență de viață ce îi dă dreptul să spună că (și) propria-i viață poate fi subiect de roman.

Cu personaje decupate din realitatea imediată, cu tușe precise în creionarea spațiilor în care se desfășoară acțiunea, autorul aruncă în joc destine și oameni. Roman Elizeu, personajul central al cărții, deține tote datele literare pentru a deveni credibil, a-ți lăasa i, presia că poate fi insul cu care te-ai întâlnit pe stradă și nu este doar personajul de mucava. Ritmul alert al scrisului, vitalitatea personajelor care nu se lasă strivite între copertele cărții, aduc un plus de frumusețe descrerii pe care, Grigore Avram o stăpânește fără eforturi.

În jurul lui Elizeu, ca într-o centrifugă, personajele, diferite ca personalitate și scop în viață, sunt relevante pentru ficțiunea care întreține combustia romanului.

Da, este o carte de dragoste, cu prejudecăți și plată a păcatelor, tot paliere ale unei acțiuni narative care te ține cu sufletul la gură, te determină să îţi recunoști, pe alocuri, propriile slăbiciuni de om al momentului. Întorci pagină după pagină, cauți finalul. Și cartea se încheie în cheie realistă, speranța fiind cea care, la urma urmei, coordonează construcția întregului eșafodaj al epicului.

Lipsa de trac, puterea de concentrare pe text, firul roșu al acțiunii, pe care Grigore Avram o duce fără să bâjbâie de la un capitol la altul, toate detaliile picante și altele, cu trimiteri la temele savante ale Lumii, sunt piese ale unui domino, parte din jocul ce are doi parteneri, Bărbatul și Femeia.

Departe de metropolele care fascinează autorii de azi, cantonat într-un spațiu patriarhal, unde aparent nu se întâmplă nimic ieșit din canoane și care să strice ritmul anotimpurilor, pe fundalul unei societăți cu cei doi poli, politicul și economicul, în derivă, personajele cărții își trăiesc viața particulară la maximium posibil, cu intrigi și amor nelegitim, cu dorința de-a evada din cenușiul vieții obișnuite. >>>>>>>>>>>>>>>>

De CLB

Roni CĂCIULARU – UN CLOCOT DE CARTE: „CAUTÂND INSULA FERICIRII”

George Roca2014-01-13_202132

Căutând insula fericirii / Looking for the Isle of Happiness

Poeme bilingve /

Bilingual poems

Editura ANAMAROL

Bucureşti, 2013, 120 pagini

 Un om se luptă cu intemperiile dure ale existenţei, cu sufletul său, biruindu-se mereu şi căpătându-şi astfel liniştea, calmul, fericirea. Viaţa sa este o permanentă luptă pentru a trăi frumos. Pentru a supravieţui, dar nu oricum, ci demn, moral, cu respect de sine şi faţă de substanţa cinstită a fiecărui om care este om. Omul acesta e George Roca, un poet de mare amplitudine, care a publicat recent un admirabil volum de poezie. Titlul este sugestiv şi edificator: „Căutând insula fericirii”. Intreaga pulsaţie emoţională şi ideatică a poetului tinde să se contopească cu cea a universului, poezia sa având o clară şi liberă reverberaţie cosmică.

 Ca să nu folosim cuvinte mari, trebuie să arăt că poetul, bucurându-se de tot ce înseamnă viaţă, ne îndeamnă azi să ne bucurăm, ca şi el, simplu şi profund, de oameni:   „Când vă treziţi dimineaţa,/ bucuraţi-vă de oameni/ veţi avea o zi mai bună/ veţi fi mai sănătoşi/ veţi fi mai înţelegători/ cu mediul înconjurător/ veţi fi mai buni cu voi/ veţi fi mai buni cu semenii voştri/ veţi fi mai iubiţi de cei din jur/ vă vor iubi oamenii/ vă vor iubi animalele/ vă vor iubi plantele/ şi astfel/ veţi trăi în armonie/ cu Universul”. Acesta, Universul, scris cu literă mare la-nceput, este forul suprem, iar vibraţia de omenie adevărată este la unison cu Universul, este frumuseţea, libertatea, rostul firesc al existenţei noastre. Iată deci că, dacă vorbim despre tematica acestei culegeri de poezie, distingem deja două trăsături esenţiale: umanismul poetului şi vibraţia cosmică.

 G.R. este un bonom, un mare prieten cu multă, foarte multă lume, iar sensibilitatea poetului este de o acuitate (ascunsă bine) cum rar se întâlneşte. Marile idealuri umane se împletesc cu viaţa de fiecare zi şi alchimia inimii poetului nostru scoate la iveală o poezie de o curăţenie spirituală şi morală de zile mari. Sigur, e greu, sau chiar imposibil, de descifrat clocotul interior al unui astfel de poet autentic. Dar deducem unele trăsături ce se desprind din SCRISUL său, unde este cel mai sincer şi unde, faţă cu sine însuşi, acceptă să se denuteze un pic…

 Este însă foarte limpede că poezia lui George Roca se desfăşoară sub curcubeul căutării fericirii. Ca om social, al vieţii de zi cu zi, autorul şi-a găsit o minunată formulă a fericirii sale: el este trubadurul internetal al presei de limbă română de pretutindeni, este susţinătorul şi propagatorul a foarte multor talente jurnalistice şi literare, câştigându-şi prietenei de-o măsură cu luminile sufletului său. Prietenia îl face fericit, căci ea îi confirmă bucuria sa genetică şi de temperament: aceea de a dărui, de a se dărui, dezinteresat, lipsit de meschinării, egoisme, dedublări perfide. Unde mai întâlneşti azi un astfel de om?! Dar, de fapt, G.R. nu este un om obişnuit. El este Poetul, cel care-şi împarte sufletul, viaţa, gândirea pozitivă spre soarele vieţii lui, care este omenirea toată, în ceea ce are ea mai bun.

>>>>>>>>>>>>>>>>>

De CLB

EMINESCU: OPUS MAGNUM

Centrul Cultural Român de la New York
Academică Oamenilor de Ştiinţă din România, filiala New York2014-01-15_212931
Institutul Român de Teologie şi Spiritualitate Ortodoxă, New York
Societatea Română Creştină “Dorul”

Simpozionul anual “Mihai Eminescu”
(164 de ani de la naşterea poetului)

EMINESCU: OPUS MAGNUM

Sâmbătă, 18 ianuarie 2014, orele 11:00 AM
La Institutul Cultural Român de la New York
(38 Street cu 3 Ave. În Manhattan, NY)

Protocolul deschiderii:
Doina Uricariu, Director ICR New York
Simona-Mirela Miculescu Ambasadorul Misiunii Permanente a României pe lângă Naţiunile Unite la New York
Ioana-Gabriela Costache, Consul general al României la New York
Theodor Damian, Preşedintele Institutului Român de Teologie şi Spiritualitate Ortodoxă
Ing. Cristian F. Pascu, Preşedintele Societăţii Române Creştine “Dorul” (înfiinţată 1903), New York

În deschiderea evenimentului, va avea loc dezvelirea portretului lui Mihai Eminescu, pe care pictorul Alexandru Darida l-a dăruit ICR New York.

>>>>>>>>>>>>>>>>>>>

De CLB

Virgil Ciucă – Scrisoare lui Eminescu

Tu ai plecat, frate mai mare,

Geniu, ca să colinzi pustiul,

2014-01-15_210605Dar pe un ţărm la Marea Mare,

Noi toţi îţi vom veghea sicriul

 

Ne-ai spus ades că prin unire

Strânşi laolaltă, râul, ramul,

Vom triumfa spre reîntregire

În lupte dure cu muscalul.

 

Pribeag ai colindat Carpaţii

Să-ţi onorezi ţara străbună

Şi ţi-ai unit cu vorba fraţii,

Iar ei uniţi vor să rămână!

>>>>>>>>>>>>>>>>

De CLB

Sorina Gălăţean: LA TELECONFERINŢA ANUALĂ A LIGII SCRIITORILOR ROMÂNI

Activitate rodnică în slujba culturii la Liga Scriitorilor2014-01-03_200010

Aşa cum a intrat în tradiţia conducerii Ligii Scriitorilor Români, de câţiva ani, şi anul acesta, 2014, în după amiază zilei de vineri, 3 ianuarie, preşedintele naţional, scriitorul Al. Florin Ţene, a ţinut o teleconferinţă cu preşedinţii filialelor şi cu alţi membrii din ţară şi străinătate. În cadrul acesteia, preşedintele a prezentat bilanţul de activitate pe anul 2013 şi a discutat schiţa de program pentru anul în care am intrat.

Din bilanţ, şi după prezentarea Programului Ligii Scriitorilor pe anul 2014, întocmit de secretarul general Gavril Moisa, şi din discuţiile purtate, s-a desprins faptul că Liga Scriitorilor Români, prin filialele sale, a editat 17 reviste literare, din care 10 pe suport de hârtie, un anuar editat de Filială Banat-Timişoara, trei antologii editate de filialele Cluj, Vrancea şi Dolj, iar Filiala Maramureş a început să emită prin televiziunea pe internet “Porţile Maramureşului “, prin efortul dr. Mihai Ganea şi prof. Virginia Paraschiv, membri în conducerea Filialei Maramureş a Ligi Scriitorilor. Au fost evidenţiate Filialele Argeş, condusă de Vasile Ghilencea, Bucureşti, condusă de Elisabeta Iosif, Cluj, condusă de Iulian Patca, Iaşi, condusă de C.T.Dârţu, Dobrogea, condusă de Birău Alexandru, Banat-Timişoara, condusă de Doina Drăgan, Filiala Dolj, condusă de Mihai Marcu, Filiala Spania, condusă de Al. Petrescu, Filiala Vâlcea, condusă de regretatul Petre Petria, Filiala SUA, condusă de Florentin Smarandache, Filiala Anglia, condusă de Mariana Zavati Garner, Filiala Serbia, condusă de Vasile Barbu, Filiala Ungaria, condusă de Ana Radici Repisky, Filiala Canada, condusă de Virginia Mateiaş, Filiala Franţa, condusă de Cornelia Cănureci, Filiala Hunedoara, condusă de Ion Velica, Filiala Târgovişte, condusă de Ion Iancu Vale, Filiala Gorj, condusă de N.Tomoniu, Filiala Năsăud, recent constituită, condusă de Ioan Mititean. Filiala Banat-Timişoara, condusă cu dăruire de prof. Doina Drăgan, a organizat câteva simpozioane în colaborare cu Filiala din Serbia, la care au participat numeroşi oameni de cultură din ambele ţări.

Este în perspectivă înfiinţarea filialei Ligii Scriitorilor la Târgu Mureş.

Au fost evidenţiate colectivele de redacţie ale revistelor:” Agora literară “, “Cetatea lui Bucur “, “Heliopolis “, “Carpatica “, “Moldova Literară “şi “Dobrogea culturală “, “Constelaţii diamantine “, condusă de Doina Drăguţ, şi cele trei reviste coordonate de Nicole Negulescu, pentru interesantele şi frumoasele numere editate. În anul care a trecut au fost publicată antologia semnată de către Iulian Patca şi Al. Florin Ţene” Din stampe, Clujul… “, iar editoarea şi purtătoarea de cuvânt a Ligii Scriitorilor, Voichiţa Pălăcean Vereş a scos de sub lumina tiparului primul număr al almanahului “Mireasma zăpezilor noastre “.

S-a evidenţiat activitatea cenaclurilor “Cetatea lui Bucur “, din cadrul Filialei Bucureşti a Ligii Scriitorilor “, “Vasile Sav “, condus de Al. Florin Ţene şi “Artur Silveştri”, coordonat de Antonia Bodea, din cadrul Filialei Cluj.

S-a subliniat faptul că unii membrii ai Ligii Scriitorilor au fost premiaţi la diferitele concursuri organizate cu prilejul Zilei Naţionale a Limbii Române. Fapt ce denotă că lucrările acestora sunt apreciate, şi publicate în antologii editate de organizatori, printre care şi Guvernul României.

În continuare s-a evidenţiat faptul că la Geaogiu, Filiala Hunedoara a organizat a III-a ediţie a Festivalului Naţional de Poezie” Ioan Budai Deleanu “avându-l ca promotor cultural pe poetul Claudiu Simonati. Festival ce s-a bucurat de un real succes.

Din discuţiile avute cu participanţii la teleconferinţă, s-a desprins dorinţa să se continue editarea de antologii, publicarea revistelor, înfiinţarea unei edituri a Ligii, şi la propunerea preşedintelui Mihai Marcu, de la Craiova să organizăm un târg de carte în cadrul Universităţii Craiovene. Tot la propunerea domnului Mihai Marcu, din anul 2014 fiecare Filială a Ligii Scriitorilor va acorda premiile anuale pentru cărţile apărute şi semnate de membri filialelor. Pentru Târgul de Carte de la Craiova preşedinţii de filiale sunt rugaţi să trimită cărţi ale membrilor la Filiala Dolj. S-a mai propus ca, pe lângă cele 16 cenacluri ale Ligii Scriitorilor, să se înfiinţeze alte cenacluri, astfel ca toate filialele să aibă câte un cenaclu literar, care să devină adevărate şcoli de limbă şi literatură română.Se va continua şi anul acesta cu organizarea Festivalului Naţional de Poezie” Ioan Budai Deleanu “şi organizarea unei tabere de creaţie pe Valea Oltului. Aşa cum a intrat în tradiţie şi în 2014 Liga Scriitorilor Români va acorda premiile anuale pentru cărţile semnate de autori, indiferent din ce organizaţie fac parte respectivii scriitori. În felul acesta Liga Scriitorilor doreşte, aşa cum sublinia Al. Florin Ţene, să impună adevărata democraţie în mişcarea literară. Fiindcă lucrările apărute sunt ale literaturii şi culturii române şi nu ale unei organizaţii, sau, mai pe direct spus, a unor găşti. Filiala Bucureşti, condusă de Elisabeta Iosif, şi revista Cetatea lui Bucur, a luat iniţiativa editării unei antologii care să cuprindă scriitori români de pe toate meridianele.

S-a hotărât ca Filialele Ligii Scriitorilor din ţară şi străinătate să sprijine iniţiativa ca municipiul Cluj-Napoca să dobândească titlul de Capitală Culturală Europeană.

În final, preşedintele Al. Florin Ţene a concluzionat: Liga Scriitorilor Români trebuie să devină o adevărată şcoală de literatură şi de promovare a culturii şi Limbii Române pe toate meridianele lumii.

În încheiere a urat tuturor membrilor Ligii Scriitorilor tradiţionalul La Mulţi Ani! Alături de o activitate rodnică.

De CLB

Ion CRISTOFOR – PICTORIŢA LIANA SAXONE-HORODI

FAM-HORODI-wbDatorită invitaţiei pe care mi-a făcut-o prozatorul G. Mosari, aveam să călătoresc o săptâmână în Ţara Sfântă, să mă bucur de ospitalitatea prietenilor mei scriitori din această ţară miraculoasă. Am văzut acolo multe lucruri şi locuri frumoase, dar poate că nimic nu se compară cu întâlnirea cu Ein Hodul lui Marcel Iancu. Pe la mijlocul săptămânii petrecute acolo, am fost predat, cu acte în regulă, de minunata familie Madeleine şi Sergiu Davidsohn (de la Haifa), în grija doamnei Liana Saxone-Horodi şi a domnului inginer Mirel Horodi. Împreună ne vom deplasa la Ein Hod, un pitoresc sat al artiştilor, unde reputata pictoriţă de origine română şi a deschis o amplă expoziţie. La Ein Hod funcţionează un fabulos muzeu Dada–Marcel Iancu. Casa în care a locuit marele arhitect şi pictor Marcel Iancu e situată în apropierea muzeului, pe care-l vizităm imediat după sosire. E un muzeu nu foarte mare, dar plin de surprize şi de prezenţe româneşti, căci posedă şi reproduceri după portretele pe care Marcel Iancu le a făcut scriitorilor români.

O încântare e şi expoziţia de maturitate a doamnei Liana Saxone-Horodi. Nu am numărat tablourile, dar e vorba de o expoziţie amplă, cu pânze de mari dimensiuni. Am fost pur şi simplu cucerit de lucrările acestei eleve a pictorului Rudolf Schweitzer Cumpăna. Liana Saxone Horodi se dovedeşte un excepţional pictor al peisajului arid al Israelului, al pietrei şi arborilor dramatic contorsionaţi. Citesc în aceste peisaje austere, viu colorate, pline de prospeţime, ceva esenţial, abia ghicit din destinul acestei fiinţe sensibile, în care intuiesc că e ascunsă o energie vulcanică. Sunt cucerit, deopotrivă, de înţelepciunea şi calmul domnului Mirel, soţul pictoriţei, aparent un caracter opus. Îl ştiam din câteva articole citite prin publicaţiile de limbă română pe care le am primit, din când în când, din Israel. Formează împreună o admirabilă pereche, artistul sensibil şi inginerul dovedind că uneori contrariile fac casă bună. La fel se întâmplă şi în pictura doamnei Liana Saxone Horodi, construită adeseori din contraste puternice, cu accente dramatice, expresioniste.

 Din lumea colorată a marii artiste nu lipsesc nici câteva peisaje româneşti, pline de nostalgie. După cum, reţin privirea şi peisajele tipic arăbeşti, pline de culoare şi de pitoresc oriental. De un farmec aparte se bucură şi portretele pictoriţei, căreia îi place să pătrundă dincolo de aparenţele figurii umane, să scruteze psihologii şi caractere, portretizând adeseori oameni umili, situaţi la periferia societăţii şi a oraşelor. Îmi spun că ar fi necesară organizarea unei retrospective în România a acestui mare artist format aici, la noi, care şi-a desăvârşit arta în Israel. 

La aniversarea a 50 de ani de activitate, eleva lui Rudolf Schweitzer-Cumpăna se dovedeşte un mare, inepuizabil pictor, care s-a reinventat mereu. Unele tablouri prezintă o certă atracţie faţă de expesionişti, prin atitudinea de unificare a culorii cu forma, prin interacțiunea dinamică a planurilor de culoare. Dar aceasta e doar una din tendinţele picturii Lianei Saxone-Horodi, temele inspiraţiei ei fiind diverse şi divergente adeseori. Arta ei nu e lipsită de tentaţia abstractizării şi a decorativului, unele naturi statice fermecându-ne pur şi simplu.

Natura complexă a picturii sale derivă din constituţia dinamică a personalităţii Lianei Saxone-Horodi, care se simte în largul ei atât în cadrul unor interioare casnice, cât şi în peisajele extrem de dinamice şi spiritualizate ale Ţării Sfinte. Mi-au reţinut atenţia mai ales peisajele tipic israeliene, în care măslinul pare să se constituie ca simbol central al inspiraţiei sale, dar şi ca un motiv central al istoriei unui popor care a ştiut să supravieţuiască în cele mai vitrege condiţii. Impresionează căldura cu care pictoriţa îşi îmbrăţişează temele, indiferent că pictează o piaţă arăbească sau un colţ de gospodărie românească. Umană şi generoasă, sensibilitatea ei „face culorile să cânte”, spre a relua expresia lui Marcel Iancu. Indiscutabil, Liana Saxone-Horodi este unul din marii artişti plastici pe care muzeele româneşti trebuie, în sfârşit, să îl descopere în toată splendoarea artei sale.

–––––––––––––––-

În fotografie: Liana Saxone-Horodi şi ing. Mirel Horodi, în faţa unuia din splendidele tablouri ale pictoriţei


Ion CRISTOFOR, Cluj-Napoca,  noiembrie 2013

De CLB

Gavril MOISA – FEMEIA SUFLETULUI MEU (1) – VERSURI

TU EŞTI

 Tu eşti o apă curgătoare

Ce te prelingi prin trupul meu,

Cu unduiri seducătoare, 2014-01-13_212539

Ţesându-mă în brâu de curcubeu.

Tu eşti o rază lucitoare,

Ce vii din zările celeste,

Tu eşti ca roua pe o floare

Aceeaşi veşnică poveste.

Tu eşti o lume de mister,

Subiectul fiecărui vis,

Un semn nedefinit de cer,

Cel mai frumos poem nescris.

Tu eşti cuvântul nerostit

Al gândului încoronat,

Cuibul unde m-am cuibărit,

Sufletul de patimi încărcat.

Tu eşti o zână visătoare,

Amanta fiecărui zeu,

Şi aripa zămislitoare

Ce m-a legat de Dumnezeu.

>>>>>>>>>>>>>>>

De CLB

Elena BUICĂ – LAS VEGAS O VACANŢĂ EXOTICĂ

 PARTEA I 

 PRIVIRE DE ANSAMBLU2014-01-14_193516

În dorinţa noastră neostoită de a cunoaşte lumea văzând-o „cu ochii noştri”, nu putea să lipsească o experienţă trăită într-un loc unic pe planetă, numit adesea fenomenul Las Vegas, capitala statului american Nevada. Pentru fiica mea. Andaluza, nepoata, Mara-Elena, ginerele, Tibi şi pentru mine, visul acesta ni s-a împlinit în timpul celor opt zile şi opt nopţi în vara acestui an, 2013. În mijlocul lunii iunie, pe căldura cea mare a verii, am ajuns în aeroportul din Los Vegeles, după o călătorie mai puţin confortabilă faţă de ceea ce era cu câţiva ani în urmă. Înmulţindu-se călătoriile cu avionul, ca tot ce se foloseşte mult, se perimează. În aeroport am făcut ochii cât roata carului pentru primele impresii. Am fost introduşi rapid în atmosfera oraşului prin reclame uriaşe pe ecrane ultraplate. După primii paşi, ne-au „salutat” primele „the slot machines”, care 2014-01-14_193609ne-au fulgerat fiecăruia câte un gând: Tibi: „maşini de tocat banii”; Mara (care abia împlinise vârsta de 21 de ani cand ţi se permite participarea la jocurile de noroc): „în curând voi încerca şi eu să văd ce gust au; eu: „era de aşteptat, primul şi ultimul pas pe care îl faci în Las Vegas e la jocurile de noroc, ele l-au făcut celebru, ele formează emblema oraşului”, numai Andaluza şi-a spus părerea cu glas tare: „ia te uită, le-a pus aici ca să-şi ia rămas bun cei care au jucat tremurând din tot corpul cuprinşi de febra jocului de noroc” şi sublinia această patima cu gesturile ei. Şi nu ne-au trebuit multe zile până să ne încercăm ţi noi norocul în faţa acestor atractive diavoleşti maşinării de tocat banii. Am jucat doar ca să îi simţim gustul, nu se făcea din partea noastră să le întoarcem spatele ca şi când n-am fi călcat pe tărâmul dominaţiei lor absolute. Toţi patru am pus la bătaie doar 25 de dolari. Pentru consideraţia pe care am arătat-o acestor maşini, ele ne-au răsplătit şi am încheiat experienţa cu un mic noroc, de aproape 40 dolari. Eu am fost cea mai norocoasă, jucând cu 5 dolari am câştigat alţi 35 şi am simţit cum un succes de început, te poate îndemna să încerci mai departe, ca o adevărată chemare a hăului, dar m-am oprit la timp. Poate mi-am oprit norocul, mai ştii!!! Îmi venea să întorc gândul şi pe partea diavolească a ademenirii, dar mi-au venit în minte lecţiile dramatice ale celor căzuţi în această patimă.

2014-01-14_193635După ce am închiriat o maşina, ne-am instalat într-un apartament confortabil şi elegant. Când să ne lăsăm maşina la garaj, am avut un moment amuzant. Am fost întâmpinaţi de unul dintre angajaţii hotelului îmbrăcat elegant în uniformă şi ne-a cerut să îi predăm maşina şi cheia. Noi de colo am sărit la protest imediat, nu greşisem cu nimic. A trebuit să avem o mai lungă conversaţie ca să înţelegem că hotelurile aveau serviciul numit VALET, acela de a-ţi parca maşina în uriaşele lor garaje întinse pe mai multe hectare în care de-a dreptul te poţi pierde. Şi apropo de garaje, pot spune că nicăieri în lume nu există vreun oraş cu un număr atât de mare de garaje, cam din cinci clădiri, una putea a fi un uriaş garaj. Explicabil, dacă ne gândim că Las Vegasul atrage anual aproximativ 37 milioane de vizitatori din întreaga lume. Şi dacă locurile de „dormit” ale maşinilor sunt impresionante ca numar, este de aşteptat ca şi numarul locurilor de dormit al oamenilor, hotelurile, să fie de-a dreptul impresionant, atingând cifra de 150.000 de camere de hotel în întreg oraşul. N-am văzut în viaţa mea hoteluri aşa de mari ocupând câte o suprafaţă pe mai multe hectare. Unul dintre cele mai mari hoteluri din lume, MGM Grand (Metro Goldwyn Mayer) are peste 5.000 de camere. Construit cu 20 de ani în urmă, în 1993, deşi a costat peste un miliard de dolari, l-au renovat numai peste şase ani, folosindu-se alte uriaşe sume. Dar ce să mai vorbim… câte nu ne-a fost dat să vedem aici din cele ce nu mai văzusem noi… >>>>>>>>>>>>>>>>>

De CLB

Doru SICOE: CETATEA DACICĂ DE LA CĂPÂLNA

CAPALNA-CETATEA-wbCând vorbim de arheologia epocii clasice a Daciei, ne gândim în primul rând la cetăţile dacice din perioada secolului I î.e.n. şi sec I e.n., mai precis de la Burebista la Decebal. Acum se construiesc cetăţi cu zid de piatră, de influenţă grecească, dar cu un important conţinut de originalitate, adaptate terenului, tehnicilor şi necesităţilor proprii. Se poate vorbi de acum de „murus dacicus”, vestitul zid dacic ce a provocat probleme armatelor lui Traian, dar care ne permite azi să concluzionăm că dacii au creat un stat şi o civilizaţie superioare celorlalte popoare barbare europene. Importanţa acestor artefacte a fost recunoscută la nivel mondial de UNESCO, ce a declarat cetăţile dacice din Munţii Orăştiei „moştenire mondială”, în 1999. E vorba, mai exact, de Sarmizegetusa Regia, Luncani-Piatra Roşie, Costeşti-Cetăţuie, Costeşti-Blidaru, Băniţa şi Căpâlna, care alcătuiau un sistem de fortificaţii pus în slujba primeia, de unde şi deducţia că Sarmizegetusa Regia era capitala Daciei. UNESCO a acordat titlul de „moştenire mondială” pe baza a trei criterii. Primul spune că „cetăţile dacice reprezintă îmbinarea tehnicilor şi conceptelor arhitecturii militare din interiorul şi exteriorul lumii clasice, creând un stil unic”. Al doilea precizează că „regatele dacice de la sfârşitul secolului I e.n. au atins un excepţional de înalt nivel socio-economic şi acest lucru e simbolizat de acest grup de cetăţi”. Iar al treilea completează că „fortăreaţa de deal şi succesorul său mai evoluat, oppidumul, erau o caracteristică a epocii târzii a fierului şi cetăţile dacice sunt remarcabile exemple a acestui tip de loc apărat”[1].

 Recunoaşterea UNESCO vine ca o încununare a muncii dedicate a unor arheologi prestigioşi precum Grigore Tocilescu, Vasile Pârvan, D.M. Teodorescu, urmaţi de Constantin şi Hadrian Daicoviciu, Octavian Floca, Ion Horaţiu Crişan, Ioan Glodariu, Alexandru Ferenczi, Ion Berciu, Mihail Macra, Nicolae Lupu, Eugen Iaroslavschi, Adriana Rusu-Pescaru, Florin Stănescu – arheologi care au publicat multe volume despre cetăţile şi civilizaţia dacilor. Să precizăm că săpăturile temeinice la cetăţile dacice din Transilvania le-a început D.M. Teodorescu, în anii ’20 ai secolului trecut, graţie cadrului statal, istoric şi cultural oferit de proaspăta Românie Mare. În anii ’40, graţie faptului că sud-vestul Transilvaniei rămâne României după Dictatul de la Viena, săpăturile le continuă Constantin Daicoviciu, urmat apoi de fiul său Hadrian. Moartea acestuia, în 1984, a dus la un regres al săpăturilor, lipsind până azi o coordonare unitară şi un sprijin financiar susţinut care să releve întregul potenţial arheologic al acestei zone atât de preţioase pentru istoria dacilor şi a noastre, a românilor.

 Una dintre aceste cetăţi din piatră pe care v-o propun spre studiu este cea de la Căpâlna, judeţul Alba, aflată în imediata apropiere a şoselei montane Transalpina, ce face legătura dintre Transilvania şi Oltenia.

 Aşezare geografică

 Aşezată la circa 19 km sud de oraşul Sebeş, pe Valea Sebeşului, cetatea Căpâlna apară flancul estic al Sarmizegetusei, aflată la circa 40 km vest. Cel mai probabil, menirea ei era aceea de a bara accesul pe drumul care, pornind de peste munţi, de la Polovragi, din judeţul Gorj, străbătea Munţii Parâng prin Pasul Urdele – pe unde trece şi Transalpina – şi cobora în Valea Sebeşului. Ea putea bloca şi eventualele coloane romane care veneau pe lângă Carpaţii Meridionali, dinspre ruta Sibiu-Braşov, intrate prin Bran sau Valea Oltului. Locul strategic era bine ales, el fiind şi astăzi în apropierea drumului principal care uneşte Alba-Iulia cu Sebeşul şi Sibiul. Cetatea dacică se află la circa 2 km sud de satul Căpâlna, al comunei Săsciori, pe un deal de 610 m înălţime faţă de nivelul mării, numit Dealul Cetăţii, poziţionat pe malul stâng al râului Sebeş, între valea Gărgălăului şi pârâul Râpii. Pantele dealului sunt abrupte, cu excepţia legăturii sub formă de şa prelungă, care-l leagă la sud-vest de Dealul Stăunilor. Dealul se înalţă la circa 200 m deasupra văii Sebeşului. Vârful lui a fost nivelat în câteva terase etajate, element mai puţin întâlnit la cetăţile dacice. Drumul antic urcă pe panta dinspre pârâul Râpii, până în şaua amintită, cotind apoi spre cetate.

 >>>>>>>>>>>>>>>>

De CLB

Muguraș Maria Petrescu: „ CETATEA LUI BUCUR ” de Moş Crăciun

2014-01-13_200451,,E vremea Crăciunului, sărbătoarea creștinilor’’ ne spune un cântec din bătrâni. Iată că poeta Elisabeta Iosif, redactor-șef al revistei CETATEA LUI BUCUR ne oferă în dar de Moș Crăciun prinosul ei sufletesc, revista pe care o conduce cu atâta talent și suflet, Nr. 58, decembrie 2013 fiind așteptat și presărat ca în povești cu texte care mai de care mai interesante și mai frumoase. De aceea nu este întâmplător că articolul ,,Sărbătorile românilor – Crăciunul’’ deschide revista. Pentru cei care încă nu știu (?), dar credem că nu este om pe acest pământ care să nu știe, sărbătorile de iarnă ,,pornesc la drum’’ cu ziua de 24 decembrie (ajunul Crăciunului) și se termină cu ziua de 7 ianuarie (Sf. Ioan). Cea mai frumoasă perioadă a anului 2014-01-13_200521începe și se repetă, ca taină și miracol, de peste două mii de ani cu nașterea mult așteptată a pruncului Iisus. Acest eveniment unic dar și repetabil așteptat cu bucurie în suflet (de aici darurile magilor, dar și darurile pe care ni le oferim an de an) a fost marcată și de apariția volumului cu text bilingv română/engleză, scris de Prof. Univ. Dr. Paula Popoiu, ,,Sărbătorile românilor. Paștele și Crăciunul în icoane și cuvinte’’ (Ed. Universitaria, 2013). ,,Este vorba de un catalog de icoane pe sticlă și pe lemn, o excepțională ilustrare a acestei perioade de lumină și bucurie. Valoroase sunt și însemnările cercetărilor sale despre aceste mari sărbători ale creștinătății, ce includ gândirea fundamentală despre naștere, despre creație, pornind de la numele Domnului Iisus Hristos. Profesor Paula Popoiu predă astfel noii generații această zestre cu icoane, o colecție inestimabilă – memorie a timpului – scoțând la lumină acest patrimoniu ce include și izvoare iconografice de sorginte bizantină, ofrande și obiecte încărcate de sacralitate.’’

Scrisă sub semnul minunilor revista ne învăluie în atmosfera de bucurie și curățenie sufletească, de căldură a căminului, familiei și prietenilor, dar și de explicații despre sărbătoarea Crăciunului. Este vorba de articolul bine documentat și concis semnat de Dr. Napoleon Săvescu ,,Crăciun între daci, biserică și … comerț’’. Dacă în acest articol am aflat care este istoria cuvântului și a sărbătorii de Crăciun, în ,,Bucuriile sărbătorilor de iarnă’’ Elena Buică ne povestește, cu nostalgie și cu sensibilitatea ei deja cunoscută în scris, ce însemna pe vremuri sărbătoarea aceasta pentru bătrâni, părinți și copii în comparație cu ceea ce trăim noi astăzi. ,,Mais où sont les neiges d’antan ?’’

Tot un dar este și ceea ce ne oferă Răzvan Voicu în ,,Chipul Magdalenei Brătescu’’, romancieră din Israel, care în cartea sa ,,Chipul’’ ne propune spre lectură ,,un roman psihologic foarte bine conceput și scris.’’

Ca de obicei, plin de sensibilitate este și capitolul poeziei, reprezentat amplu și în acest număr prin poezia lui Mihai Eminescu ,,O, mamă’’ în interpretarea lui Mihail Sadoveanu, sau ,,Cântec de iarnă’’ (,,Vitraliu’’) de Nina Cassian, pusă pe muzică și cântată de Nicu Alifantis. Remarcăm aici poeziile Elisabetei Iosif, ale lui Adrian Botez, ș.a. dedicate aceleiași sărbători.
Capitolul REVISTE PRIETENE – NUMERE NOI menționează ,,Noua ProVincia Corvina’’ (Anul XVII, Nr. 66, decembrie 2013
http://www.scribd.com/doc/176613471/Noua-Provincia-Corvina-Nr-66-Decembrie-2013) precum și ,,Lumină Lină / Gracious Light’’ Revistă de spiritualitate și cultură românească (An XVIII, nr. 4, decembrie 2013 http://uzp.org.ro/revista-lumina-lina-new-york-nr-42013/).

Revista și editura CETATEA CĂRŢII anunță realizarea ,,Antologiei scriitorilor români contemporani’’ de pe toate continentele și dă detalii despre posibilitățile de înscriere la Premiile UZPR 2013, având ca temă a concursului ,,România ca personaj’’.

Felicităm încă o dată pe această cale revista CETATEA LUI BUCUR pentru calitatea deosebită a textelor prezentate de-a lungul anilor, dar și în 2013 și-i rugăm pe toți cei care i-au fost sau îi sunt prieteni, dar și pe cei care vor să i se alăture, ca și de acum încolo să ne încânte cu lectura unei reviste speciale și pline de sensibilitate.

Muguraș Maria Petrescu,
Jurnalist cultural,
Membru UZPR

De CLB

George ROCA prezintă: UN PUTERNIC AVANPOST AL UZPR LA TÂRGU MUREŞ

La Târgu-Mureş, în zilele de 27-28 decembrie 2013, a avut loc una dintre cele mai consistente „îmbogăţiri” ale 2014-01-13_212638Uniunii Ziariştilor Profesionişti din România, prilejuită de cea de-a patra ediţie a Colocviilor Cuvântul liber – „Punţi de Lumină”. Preşedintele UZPR, Doru Dinu Glăvan, a înmânat legitimaţii următorilor jurnalişti târgmureşeni: Nicolae Băciuţ, părintele protopop Gheorghe Şincan, Răzvan Ducan, pr. Costel Neacşu, Vasile Victor Luca, Maria Alexandra Florea, Ioana Flavia Florea, Carmen Mihăescu, Nicolae Dan Cetină. Aceştia s-au adăugat „veteranilor” Mariana Cristescu (amfitrioana şi iniţiatoarea „Punţilor”), Lazăr Lădariu (redactorul-şef al cotidianului „Cuvântul Liber”), precum şi mai noului venit Nicolae Balint.

 Tot în echipa (deja filială) Târgu-Mureş au intrat, cu această ocazie (la iniţiativa Marianei Cristescu), generalul Mircea Chelaru, fiul acestuia, jurnalistul sportiv Iulian Cătălin Chelaru, precum şi Maria Gheorghiu. Care nu este doar o reputată cantautoare, ci şi realizator de emisiuni la Radio România şi realizator Tv. Astfel, filiala Târgu-Mureş a UZPR devine cea mai puternică din Transilvania (şi a doua din România, după Bucureşti), atât prin număr, cât şi prin calitatea profesional-identitară a membrilor. În plus, Mariana Cristescu, în continuarea ideii de „Punţi de lumină” şi în spiritul consolidării românismului în Transilvania, a „recrutat”, în echipa sa, ziarişti din afara judeţului Mureş (Maria Gheorghiu, Mircea Chelaru, Iulian Cătălin Chelaru), aceştia făcând parte din filiala UZPR din Târgu-Mureş. Mariana Cristescu şi-a propus să extindă reţeaua filialei şi în afara ţării.

 Cea de-a patra ediţie a Colocviilor Cuvântul liber – „Punţi de Lumină” a avut următorul program cultural:

  • ÎN PRIMA ZI (27 decembrie): prezentarea succintă a istoricului colocviilor (Mariana Cristescu), scurt istoric al ASTREI şi semnalarea, de către Lazăr Lădariu, a aniversării a 25 de ani de existenţă a cotidianului „Cuvântul liber”, precum şi a apariţiei cărţii sale „Memorii – File de jurnal – Alocuţiuni parlamentare – Confesiuni” (Editura NICO), un miniconcert folk al duetului Enea şi Smaranda German din Reghin, vernisajul expoziţiei de icoane a pictorului Marcel Naste, prezentarea volumului „Când ţânţarul devine armăsar” al părintelui protopop Gheorghe Nicolae Şincan, prezentarea, de către Mariana Cristescu şi colonelul Ion Petrescu, a cărţii „România moluscă” a generalului Mircea Chelaru (Mariana Cristescu este, de altfel, şi autoarea volumului „Generalul Mircea Chelaru” din seria „Destine contemporane”), prezentarea cărţii „Oamenii monumentelor” şi a trailer-ului filmului cu acelaşi nume, de către av. Nicolae Dan Cetină (traducătorul cărţii), prelegerea „Eminescu, critic teatral” (Zeno Fodor), precum şi lansarea cărţii „ACEŞTI NETRBNICI CARE NE CONDUC – Interviu cu Mihai Eminescu”, piesă de teatru scrisă de Miron Manega şi apărută la Editura NICO din Târgu- Mureş. Nicolae Băciuţ şi Miron Manega au improvizat o punere în scenă, sub formă de teatru-lectură, a unui fragment din această carte.

>>>>>>>>>>>>>>>>>>

De CLB