mai-2014REDACTIA 22

Reclame
De CLB

Elisabeta IOSIF – “VENIŢI, PRIVIGHETOAREA CÂNTĂ ŞI LILIACUL E-ÎNFLORIT “

Când primăvara se dezlănţuie, în zilele de la sfârşitul lui aprilie sau mai ales în mai, pădurile răsună de cântecul păsărilor. Iar chemarea poetului Alexandru Macedonschi ne trimite în acest anotimp al renaşterii naturii, din care face parte şi o pasăre al cărei cântec e considerat de bun augur – privighetoarea. Simbol al iubirilor sub clar de lună, numele său era sinonim pentru “cântec” sau “poezie”.2014-03-19_87 eu Predealanii 80

În toate câmpiile şi dealurile României răsună cântecul ei duios.

“Veniţi, privighetoarea cântă”…Ea a fost pentru Platon emblema lui Thamiras, bardul Traciei Antice iar pentru Shakespeare, pasărea care umple de farmec noptile de veghe, cu un cânt melancolic, opunându-se cântecului ciocârliei, “matinal şi voios”.

Oricâte simboluri i se aduc anotimpului în care ne aflăm, trebuie să recunoaştem că sunt mult mai multe argumentele care ne determină să pornim la drum.

Pe mine, întotdeauna luna mai, de pildă, m-a fascinat cu lumina sa unică, răspândită în culorile florilor dar şi în livezile, ca nişte mirese. Aşadar, uneori, gustul drumeţiei porneşte de la acel spectacol al naturii, care ne atrage pe toţi şi ne determină să ne întoarcem pe aceeaşi potecă: a drumeţiilor lui Brâncuşi , pornind de la Hobiţa sau spre comorile istorice ale Sarmizegetusei sau pe drumul dorului şi al visării lui Blaga, pornind spre pădurile Lancrămului. Aceasta, poate şi pentru că, sub semnul acestui anotimp sunt mereu alte culori iar imaginile apar unice în vatra apusului sau în vâltoarea norilor.

Călătoria este “un fel particular şi fantastic de a vedea şi a simţi”

spunea Gerard de Nerval , scriitorul şi călătorul entuziast francez iar călătoria în luna florilor, trebuie să o recunoaştem, mai ales spre locul natal, se îngemănează cu un elan aparte al drumeţilor de pretutindeni.

“În luna maiului înflorit, fiţi cu faţa spre vacanţă şi cu dor de ducă !” spunea un împătimit al excursiilor montane, chiar dacă numai în week-end. Pentru aceia, care revin în ţară, români de pe toate meridianele, doar în vacanţă, există un anotimp al întâlnirilor cu natura patriei.

Sigur ne vom regăsi într-o zi, pe acelaşi meridian românesc, pe “portativul” unui anotimp, pe acelaşi munte sau măcar pe aceeaşi pagină de revistă, poate şi de carte. În realitate, călătoria are loc în noi. 

De CLB

Adrian Botez – FLORILE DE LILIAC

 

candele de liliac – îmbuibări de flori

ard episcopal văpăi – violeţii noriES1BBFTHMK130SU

abia moţăie salut când vântoase trec

numai soarelui-i zâmbesc: vremii nu se plec’

 

cu atâta boierie tufe se sumeţ

umilind pe câte-un înger – sărman cântăreţ

asta-i lumea – ăsta-i preţul vieţilor ce curg

unora nu le ajunge un singur amurg

 

oamenii-şi caută norocul în mareea florii

dar în ceruri e tăcere – se aprind păstorii:

verii cosmici – preaţâfnoşii – călători în stele!

 

…urci cobori sau bei miresme – nimeni nu te-ntreabă

rămâi pururi singuratic – altfel decât ele

tragi nădejdi: măcar Hristosul să-ţi afle vreo treabă…

***

De CLB

Elisabeta IOSIF – APUS MARIN

.

Vioara apelor        14975091Inelul lunii mai – oglindă vie-n apă.

Iubirea ta mă-ncinge inelar, m-adapă,

Viori de foc planează-n sunete armonice

Îmbrăţişarea, încă, poartă vibraţiile cosmice

Şi grea mai e povara. Seara se frânge-n două.

Marea-şi înfige colţii… Profil de lună nouă.

De CLB

Roxana Păsculescu – Ediția I a taberelor internaționale de arte vizuale Ianza-Art la Galeria de artă Orizont din București

EpoArte vizuale G.Orizont 13 mai 2014Perioada lunilor august și septembrie a anului 2013 a însemnat pentru Fundația Ianza-Art Inter-Cultural organizarea primei ediții a taberelor internaționale de arte vizuale “Ianza Art” mai întâi la Petroșani (România) și apoi la Marktrodach (Germania). O parte din lucrările realizate de artiștii participanți -originari din România, Republica Moldova, Grecia, Nepal și Coreea de Sud cu ocazia acelor întâlniri extraordinare dedicate picturii, sculpturii și gravurii–sunt expuse acum la Galeria de artă Orizont din București (13- 25 mai 2014).

Prin urmare, 14 artiști din lumea largă sunt reprezentați fiecare prin două lucrări în spațiul expozițional bucureștean. Sigur, lucrările sculpturale de dimensiuni mari unele pentru for public nu au putut fifoto Arte vizualeIanza-Art expo Orizont arătate decât prin intermediul fotografiilor, suficient pentru a ne da seama de idee, anvergura volumetrică și amplasarea în spațiu, cel puțin la momentul prezent. Operele de dimensiuni mai mici au fost aduse spre a face obiectul contemplației noastre, spre a ne bucura parcă dincolo de vizual, de suprafețele mai reci ori mai calde ale materialelor întrebuințate de artiști.
Așadar, expoziția ne prezintă în spațiul galeriei din Capitală: sculptură concepută în lemn, metal și gresie, pictură, gravură și fotografie.
Lucrările de pictură sunt majoritare și ele îl determină pe privitor să aibă un parcurs istoric și estetic foarte larg trecând de la problemele realismului la cele ale conceptualismului.vernisaj G. Orizont -deschiderea

Specificitățile anulează posibilitatea unei analize generalizatoare și acesta este motivul cercetării individuale în ceea ce-i privește pe cei 14 participanți la Taberele Internaționale Ianza-Art 2013.

Așa se face că Petru Birău se raportează în picturile sale la un realism al spațiilor familiare care îi servește ca punct de plecare. Spontaneitatea tușelor provoacă alăturări sau suprapuneri câteodată severe. În felul întrebuințării culorilor, picturile sale se întâlnesc cu cele semnate de Daniela Alina Deaconu. Diferit însă la această pictoriță este construirea compozițiilor cu perspective profunde și cu un unghi de cuprindere larg.
Sculptorul Cătălin Dragomir este atras de suprafețele deosebite ca tratare care rețin lumina în mod diferit, volumele având un ax ascendent.
Lucrările concepute de Horvath Gyongyver îmbină spontaneitatea cu clara determinare a construcției compoziționale. Aspectul decorativ al realizărilor sale trebuie subliniat ca fiind unul semnificativ.

>>>>>>>>>>>>>

De CLB

ELENA ADRIANA RĂDUCAN – „ANTOLOGIA SCRIITORILOR ROMÂNI DE PE TOATE CONTINENTELE” – coordonator ELISABETA IOSIF

ANTOLOGIA SCRIITORILOR ROMÂNI DE PE TOATE CONTINENTELE” a apărut la Editura „Cetatea Cărţii”, 2014, având drept coordonator un nume de referinţă din lumea literară şi culturală, ELISABETA IOSIF. 2014-05-14_192947

VICTOR GH. STAN semnează o foarte interesantă prefaţă cu titlu metaforic „Floare cu parfum de meridiane”, care aduce în prim-plan numele scriitorilor antologaţi, făcând un binemeritat elogiu al celor două secţiuni, poezie şi proză. Ilustraţia copertei realizată de GEORGE ROCA şi editarea cărţii de CONSTANTIN VLAICU întregesc echipa datorită căreia o parte dintre poeţii şi scriitorii români de pretutindeni atrag atenţia prin concepţia estetică asupra vieţii.

Principiile exigente şi disciplina interioară a scriitorilor antologaţi mă determină să înţeleg că antinomia raţiune-sentiment îi individualizează, iar respectivele creaţii literare trezesc deplin interes prin semnificaţiile speciale sau prin mijloacele de expresivitate artistică. Secţiunile de poezie şi proză conturează robuste biografii ale căror creaţii literare apar ca o măsură compensatorie a neopritelor gânduri, care rostogolesc estetica ideilor în marea bătălie a timpului.

Primul capitol reuneşte poeţi de o factură extrem de sensibilă, ce se remarcă prin diversitatea stilurilor şi afinităţilor nebănuite: Adrian BOTEZ, Adrian ERBICEANU, Al. Florin ŢENE, Anca Florentina POPESCU, Camelia Ioniţă MIKESCH, Cristina ŞTEFAN, Elena Angheluţă BUZATU, Elena TRIFAN, Elisabeta IOSIF, Emil BUCUREŞTEANU, George IONIŢĂ, George ROCA, Ioan-Adrian TRIFAN, Lia RUSE, Liliana PETCU, Livia CIUPERCĂ, Melania CUC, Mihaela OANCEA, Mihai NICULIŢĂ, Nicoleta MILEA, Raveca VLAŞIN, Sebastian GOLOMOZ, Theodor RĂPAN, Titina Nica ŢENE, Victor Gh. STAN, Victoriţa DUŢU, Virgil CIUCĂ.

Deşi trăieşte în Canada, ADRIAN ERBICEANU ridică limba română la rang de virtute. Celebritatea poetului este dată de cultivarea unor specii literare care nu sunt la îndemâna oricui. Poezia cu formă fixă „Acelaşi veac, acelaşi leat” nu lasă loc autoiluzionării, nici revoltei inutile contra destinului. Poetul capătă o înţelepciune burgheză, statuând întreaga existenţă între amintiri de tot felul:„ Acelaşi veac, acelaşi leat, / Mă pierde şi nu ştiu s-o spun, / Printre frunzişul destrămat, / Pe care nu pot să-l adun, / Cât timpul, risipit în van / – Din inocenţă sau răsfăţ – / Şterge răbojul an cu an, / Fără să uit, fără să-nvăţ. ”

(Adrian Erbiceanu – „Acelaşi veac, acelaşi leat”)                                                                          

>>>>>>>>>>>>>>>

De CLB

Ion PACHIA-TATOMIRESCU -ÎNTRE CORBIGRAMĂ, EPITAF ŞI FABULĂ

Chiar dacă se declară iute-mânuitor al scutului „marca“ Urmuz (pseudonimul lui Demetru Dem. Demetrescu-Buzău, 17 martie 1893, Curtea de Argeş – Bucureşti, 23 noiembrie 1923), potrivit unui sprinten catren-dedicaţie – «Din apoftegma zilei cumsecade,/ Din toiul nopţii-ajunsă sfetnic răuCORBU-Georgex3-wb,/ Veni-ntâmplarea de a-i spune bade/ Lui Demetrescu cratimă Buzău» (p. 5) –, catren care-i de fapt motto-ul întregului volum «în manieră blond-absurdă» (p. 3), şi prin această nouă carte, Corbigrame (III) – Urmuzeu poetic (2013)*, „tetradic-structurată“: Epigrame (1, pp. 17 – 122), Madrigaluri (2, pp. 123 – 126), Epitafuri (3, pp. 127 – 134) şi Cronicari, cu „originalul“ şi cu parodia-i la celebra fabulă a lui Urmuz (4, pp. 135 – 138), George Corbu (n. 17 august 1940, în Zodia Leului), „jurist-autor-leu-fulgerătorul clasicizat“ deja prin corbigramă (< corb-/< Corbu + [ep->]-igramă), că doar de-aceea-i preşedintele Uniunii Epigramiştilor din România, rămâne tot adept de marcă al esteticii paradoxismului bine temperat pentru că şi de data aceasta conjugă „critic“/„umoristic“ paradoxuri existenţiale ale secundei jumătăţi a secolului al XX-lea şi ale primei jumătăţi a secolului al XXI-lea, la moduri lirice/epice în antic-moderne „tipare“ prozodice (relevate, supra, în cele patru cicluri) – epigrama, epitaful, madrigalul, fabula, parodia etc.

George Corbu: (1) un portret în tuş, „executat“ în anul 1994, de Al. Clenciu (1913 – 2000; cf. supra, în „întregul caricatural“, pe copertă-faţa 1); (2) un portret în creion, din anul 2006, de Leonte Năstase, publicat pe faţa a 4-a a coperţii „corbigramelor“, pe un „soclu“ de chişinăueană Absurdă epigramă „la minut“ («Când cântăreaţă-i Mona Lisa,/ Parisu-i ca şi dânsa, chel,/ Iar Tanti Sena interzis-a/ Mustaţa Turnului Eiffel!»), din 5 aprilie 2013, dedicată academicianului Mihai Cimpoi (ce, „călare pe biciul-semnăturii“, certifică sacrul act epigra-mistic), pentru că în momentul zămislirii de catren era chiar însoţitor de Corb[u], Eugen Ionescu (Slatina-Dacia/ România, 26 norembrie 1909 – 1994, moartie, 26, Paris), părintele teatrului absurdului, fiind „total absent“: îşi lăsase deasupra „Cântăreaţa cheală“ (ce, „la câteva minute după“, s-a spânzurat, din gelozie, de-o bară metalică a Turnului Eiffel) spre a-şi înţărcui rinocerii sub turla-nsondorat-pariziană ca să se-apuce apoi, „nevăzut de nimeni“, a butona detectorul de fier de Dacia-Banat (întru eterna lămurire fieroasă de la supra-sol).

>>>>>>>>>>>>>>>

De CLB

Ionuț Caragea: ,,Îmi place să cred că un scriitor poate contribui la crearea unei lumi mai bune” – Interviu realizat de Daniela Deaconu

Pe “poetul născut  pe Google” l-am cunoscut pe Facebook. Mi-au atras atenția citatele sale despre2014-05-14_190447 viață care arătau o intuiție fantastică în sesizarea diverselor nuanțe ale vieții, dublată de un talen t ieșit din comun. Curioasă cum sunt din fire, am căutat să aflu cine este Ionuț Caragea și imediat am ajuns la situl personal unde am plonjat de-a dreptul într-o mare de cuvinte învolburate, încărcate cu emoții puternice, cuvinte de foc și sânge, venite parcă direct din inima sângerândă și fierbinte a omenirii.

Mai mult dintr-un impuls decât în urma unui act la care am cugetat adânc (poate a fost mai bine așa, fiindcă altfel poate n-aș mai fi  îndrăznit să-l deranjez), m-am pomenit că-i scriu să-l rog să-mi acorde un interviu pentru Viața Pozitivă. Așa, pur și simplu. Și tot așa, pur și simplu, fără fițele pe care ar fi fost îndreptățit să le aibă, dată fiindu-i notorietatea, a acceptat. Și a răspuns cu o franchețe care m-a încântat de-a dreptul. Coincidență (sau nu interviul a fost gata chiar în ziua în care poetul împlinește frumoasa vârstă de 39 de ani, așa că profit de această ocazie să-i urez:

“Multă sănătate, fericire, iubire și un călduros la mulți ani!”

Daaaar ….vorba lungă, sărăcia omului, să dăm microfonul poetului.

2014-05-14_190600Domnule Ionuț Caragea, v-ați născut pe 12 aprilie 1975 la Constanța. Sunteți poet, prozator de ficțiune, eseist, critic literar, editor, membru în  multe asociații (Academia Româno-Americană de Arte și Științe, Uniunea Scriitorilor din România, Asociația Scriitorilor de Limbă Română din Quebec,  membru onorific al Fundaţiei “Maison Naaman pour la Culture”, Beirut, membru al organizaţiei culturale “Diversité artistique Montréal”, membru al Elis, Reţeaua Românilor Remarcabili din  Lume și membru al organizaţiei culturale “Poetas del Mundo”, Santiago, Chile și altele)  iar din  2008 ați primit și titlul nobiliar de Baron al Casei Cumane de Panciu. Cum l-ați obținut și ce înseamnă pentru dumneavoastră acest titlu?   2014-05-14_190643

Pe timpul şederii mele la Montréal, am avut o strînsă relaţie de prietenie cu Eugen Enea Caraghiaur, prinţul recunoscut al cumanilor. De la domnia sa am primit, în 2008, titlul nobiliar de Baron al Casei Cumane de Panciu. Eugen Enea Caraghiaur are nenumărate volume prin care încearcă să demonstreaze că avem şi un pic de sînge cuman în venele noastre, nu numai de daci şi romani. Este un subiect foarte delicat şi complex, care merită să fie dezbătut de specialiştii în domeniu. Eu am acceptat această titulatură din prietenie şi respect pentru un om deosebit, cu o activitate literară remarcabilă, dar trebuie să recunosc că, pe undeva, este posibil să am şi eu un mic procent de sînge cuman în venele mele, ţinînd cont că bunica din partea tatălui meu, Zinaida, s-a născut în Ismail, o localitate din sudul Basarabiei. Totuşi, numele Caragea i-a aparţinut bunicului meu, născut în Muntenia, iar bunicii din partea mamei mele sînt dobrogeni get-beget. Prinţul Caraghiaur mi-a explicat că în limba turcă cuvîntul “Cara” înseamnă negru, iar cuvîntul “Agi” înseamnă amar. Cum a căpătat bunicul din partea tatălui meu acest nume, asta nu am aflat încă.

>>>>>>>>>>>>>>>>>

De CLB

Lia Ruse – LUNA MAI

Lună „mai”! Cât sunt de pure
Razele ce-n rotocol
Le desprinzi în strălucirea2014-05-16_181539
Fermecatului tău sol.
Idoli noi plutesc în aer
Surprind clipele mai vii
Revin florile acasă
Îmbrăcate toate-n ii.
Lună „mai”! Cât e de-naltă
Luminarea ce-o desfoi
Peste culorile-albastre
Decolorate de ploi.
Arunci iarbă peste tot
Cu silabele-n zefir
Frunzele, iar, se sfădesc
De plăcere-s în delir.
Iarăşi ninge cu lumină
Răsucită-n evantai!
Cum aduci tu primăvară
Sfântul rai în luna „mai”!?

De CLB

Adrian Botez – VIOLENŢA METAFIZICĂ ŞI CRUCEA – ÎN ROMANELE LUI LIVIU REBREANU

          Motto: “Dumneata îţi închipui că cel ce ştie mai mult, înţelege neapărat mai mult? Sau că ştiinţa merge mână de mână cu fericirea?” (Liviu Rebreanu Adam şi Eva)

BOTEZ-Adrian3-wbA-VIOLENŢA METAFIZICĂ – FORMĂ DE CUNOAŞTERE-ÎNŢELEGERE. CLIPA LUI DISMAS        

Cine citeşte observaţiile lui G.Călinescu, din a sa Istorie a literaturii române[1], despre violenţa fizică din romanele rebreniene şi, mai ales, sugestia criticului precum că Rebreanu ar fi incapabil să vadă lumea deasupra instinctualităţii gloatei – rămâne, probabil, surprins că, totuşi, “suveranul” Călinescu îi face romancierului o concesie: “Cu toate aceste inegalităţi, Liviu Rebreanu este un mare scriitor şi pe drept cuvânt creatorul romanului românesc modern, cu mult asupra ceea ce epoca lui produsese”.[2] De ce tocmai un apologet al violenţei să se instituie în creator al romanului românesc modern – când, slavă Domnului, de la Filimon la Sadoveanu şi de la “sburătorişti”, la dadaişti – avem destui autori romaneşti şi moderni, şi paşnici – în linia lui Balzac, ori Flaubert, ori Dickens, ori Proust, ori… Urmuz, cei atât de calini şi de paşnici?…”Fără violenţă!”…

            Romanul Adam şi Eva este scris suficient de devreme (1925 – al treilea, după Ion1920şiPădurea spânzuraţilor1922), pentru a ne naşte întrebarea legată de semnificaţia şi rostul violenţei din epicul rebrenian – şi a ne şi propune un răspuns la această întrebare. La 6 dintre cele 7 personaje-întrupări ale Masculinului Călător prin Timp (Mahavira-indianul, Unamonu-egipteanul, Gungunum-sumero-akkadianul, Axius-romanul, Gaston Duhem-raţionalistul ateu republican francez şi Toma Novac-românul anamnezei finale) le este distrus corpul fizic prin violenţă, chiar violenţă maximă, complet dezintegratoare a corporalităţii fizice, ţinând de arta sadismului ritualic (cazurile Mahavira şi Gungunum – orbiri, jupuiri ale trupului viu, eventrare, decapitare etc.). Singurul care moare   neviolent, aparent prin infarct (“o durere ascuţită i se înfipse în inimă, răsucindu-se adânc ca un cuţit”) este Hans-Adeodatus-medievalistul german milenarist. Întrebarea se naşte spontan: de ce tocmai el ?

            De observat că romanul conţine un Maestru Iniţiator în Absolut, pe Tudor Aleman[3]. Acesta îi atrage atenţia neofitului sceptic, Toma Novac[4], asupra non-identităţii semantice, ba chiar opoziţiei mistice dintre a şti, a înţelege şi a fi fericit: “D-ta îţi închipui că cel ce ştie mai mult, înţelege neapărat mai mult? Sau că ştiinţa merge mână în mână cu fericirea? (…)Dar ce are a face ştiinţa cu sufletul omului? Toate invenţiile şi descoperirile din lume au fost oare în stare să netezească pentru vreun om calea fericirii adevărate, să-i dăruiască o merinde pentru clipa când trece poarta necunoscutului?

            Chiar acestea sunt întrebările, care pun sub SEMNUL SUSPICIUNII/Amăgirii/Iluziei – EPOCA GABRIELICĂ – şi răspunsurile, implicite, prin care se defineşte Epoca Trecerii Pragului Porţii „Necunoscutului” – EPOCA VICTORIEI SPIRITULUI-EPOCA MIHAELICĂ!!!

[1] -Cf. G. Călineacu, Istoria literaturii române – de la origini până în prezent, Minerva, Bucureşti, 1982(reed. 1941), p. 735: “Violurile bestiale, stâlcirile, sugrumările, evirarea, spânzurarea, împuşcarea sunt povestite cu atenţie. Asta înseamnă că scriitorul trăieşte mai ales impulsiunea instinctuală pe care o rotunjeşte epic, şi mai puţin prin stările de conştiinţă” – referirile sunt, în primul rând, la romanul Răscoala, dar implică şi pasaje din Crăişorul, Ciuleandra şi, mai cu seamă, Adam şi Eva. Mult mai aproape de adevăr (adevărul demiurgiei epice rebreniene), chiar în raport cu romanul Răscoala, ne apare Al. Săndulescu, în Introducere în opera lui Liviu Rebreanu , Minerva, Buc., 1976, p. 69: “Liviu Rebreanu ne apare ca un Poseidon, sub al cărui trident, valurile mulţimii se înfurie şi se domolesc, făcând să se audă vuietul negru al adâncurilor abisale”; Al. Săndulescu este primul critic care intuieşte şi încearcă să expliciteze (Constantin Cubleşan, în Prefaţa la Ciuleandra-Jar-Amândoi, 1990, doar intuieşte: “o operă complexă, construită în ansamblu parcă după un anume plan de evoluţie minuţios întocmit”)la Rebreanu un macrosistem epic: “Dar Crăişorul e o piesă de neînlăturat în sistemul gândirii epice a scriitorului şi în cadrul viziunii sale de ansamblu”. Ne intrigă, în acest sens, faptul că Al. Săndulescu se limitează, în linii mari, la un sistem Ion-Crăişorul-Răscoala ( aducând doar nuanţări, prin Pădurea spânzuraţilor şi Ciuleandra) respinge/omite total, din sistemul epic rebrenian, romanele Adam şi Eva şi Gorila – îngustând serios arealul semanticii epice rebreniene.

[2] -Cf. G.Călinescu, op. cit, idem, p. 737.

[3] -Surprinzătoare similitudine onomastică, cu Iniţiatul lui Vasile Voiculescu, din povestirea Lostriţa – Aliman: A-Liman, cel fără liman, sau, mai exact, Cel Care Caută Limanul – Neliniştitul În Căutarea Liniştii Supreme, Mistice.

[4] -Onomastica îl atemporalizează: Uriaşul-Gigant-Titan – Voinicul-Făt Frumos – dar sugerează, subtil, şi noviciatul.

>>>>>>>>>>>>>>>>

De CLB

Octavian Lupu – Copacul Viu Îşi Leapădă Frunzele Veştede În Bătaia Furtunii

octavian_lupu„Îmi este tot mai greu să mă înţeleg,” spuse Cristian în timp ce îşi turna o porţie bună de cafea în ceaşcă. „De mai multe zile am impresia că totul îmi stă împotrivă, deşi încerc să fac tot ce pot să îmi controlez gesturile şi gândurile,” continuă aparent într-un monolog ce se închidea asemenea unui cerc din locul de început.

„Fii mai concret,” răspunse Mihai. „Nu este indicat să controlezi în detaliu ceea ce simţi, fiindcă mereu vor fi lucruri pe care involuntar le vei omite. Mai degrabă îţi recomand să evidenţiezi ce anume îţi cauzează suferinţa, iar după aceea să te concentrezi pentru identificarea unei posibile soluţii.”

„Nu înţelegi că nu există soluţie? De îndată ce aş exprima ceea ce simt cei din jur ar reacţiona împotriva mea fără să le pese de furtuna pe care o port în suflet,” replică Cristian plimbându-se nervos prin mijlocul camerei. „Sunt prins într-un joc fără ieşire, iar acest lucru mă deprimă fiindcă nu intuiesc nicio rezolvare, ci doar o continuă suferinţă până la disoluţia deplină a propriei mele persoane.”2014-05-14_192510

Vântul bătea cu putere în fereastra ce dădea către un parc în care zăreau mai multe alei pe care nu se plimba nimeni la acea oră târzie când noaptea lua în stăpânire oraşul cu tot ce cuprindea el. Norii se strânseseră, iar picuri mari de ploaie începeau să cadă ştergând suprafaţa netedă a drumului din faţa casei şi trotuarele flancate de copaci plini de frunze ce foşneau ca într-un cor de glasuri ce vorbeau prin sunete continue ce ţineau loc de cuvinte.

„Cauţi o soluţie?” simţi nevoia să intervină Mihai. „Dacă aşa stau lucrurile, atunci eşti pe calea cea bună! Deseori, drumul către ieşirea dintr-o circumstanţă defavorabilă începe prin simplul efort de a depăşi barierele ce te înconjoară, chiar dacă pe moment nu ai încă viziunea continuării jocului vieţii,” continuă el. „Îţi spun din experienţă, că de fiecare dată când ajungi în ‘locul fără ieşire’ la scurt timp se produce o schimbare majoră şi se trece într-un nou cadru.”

„Vorbe, vorbe şi iar vorbe! Tu crezi că exagerez când spun că nu mai identific vreo soluţie? Că în jur nu întrezăresc nicio ieşire? Şi cel mai grav este faptul că nu mai suport acest joc al dedublării prin care îmi maschez simţămintele. Cât timp pot să merg în felul acesta?” izbucni Cristian lovind fără să vrea colţul unui scaun ce se răsturnă cu zgomot pe podea.

Un fulger străluci prin mijlocul cerului. Imediat, glasul unui tunet anunţă începerea furtunii. Vântul bătea în rafale ce îndoiau copacii, smulgea frunzele şi târa crengi rupte pe mijlocul străzii. Ploaia devenea tot mai puternică, iar stăvilarele cerului se deschiseră pentru a permite râurilor nevăzute să se reverse peste pământ, locuri şi oameni, mai precis asupra acelor nefericiţi ce subestimaseră forţa furtunii şi se aventuraseră pe jos sau cu maşina să iasă prin oraş.

>>>>>>>>>>>>>>>

De CLB

Al Florin ŢENE – PROBLEMELE FUNDAMENTALE ALE POEZIEI ŞI PROZEI

Intenţia mea este de a opune poeziei proza pentru a explica creaţia literară. Inclusiv de a descifra multiplicitatea de sensuri a noţiunii de creaţie literară.2014-05-14_204021

Creaţia literară în istoria literaturii române, dar şi în alte culturi, are ca sens „scrisul” şi ca semnificaţie secundară „a imagina”. Însă, o specializare în sensul unei arte a versului nu se găseşte nici în primul caz, şi nici în cel de-al doilea. Sărind peste veacurile de formare a istoriilor literare europene, şi nu numai, creaţia literară, în secolul XXI, devine o expresie cu o valoare mai înaltă, în sensul de „sămânţă” creatoare a unei literaturi, în timp ce literatura ca atare este depreciată ca fiind de-a dreptul ne creatoare. Aşadar, creaţia literară a devenit antiteza literaturii, dar în sensul; creaţia literară cuprinde şi existenţa de fapt a prozei literare. Dar fiindcă creaţia literară şi literatura se refereau la întregul unei orientări, a devenit inevitabilă apropierea celor două noţiuni. Astfel, istoria creaţiei literare şi istoria literaturii au devenit sinonime. Josef Nadlar era de părere că trebuie să se supună acestei uzanţe de limbaj: „Noi nu putem recunoaşte necesitatea de a face o deosebire între istoria creaţiei literare şi istoria literaturii, în pofida a tot ceea ce s-a spus în favoarea ideii respective. În primul rând, deoarece o astfel de diferenţe este sortită eşecului din cauza imposibilităţii unei delimitări obiective, şi în al doilea rând, deoarece o restrângere arbitrară a obiectului provoacă grave scrupule din considerente de teorie a cunoaşterii”.         

În determinarea raportului dintre poezie şi proză, facem încercarea de a porni de la epoca noastră, chiar dacă ea ascunde sau răstoarnă relaţiile iniţiale dintre poezie şi proză. În secolul XXI există ideea curentă că poezia şi proza formează o disjuncţie. În felul acesta, în momentul când se termină poezia, începe proza, şi invers, sfârşitul prozei autorizează începutul poeziei.

Dacă ar exista forme intermediare între poezie şi proză, astfel de forme există, s-ar pune cumva în discuţie antinomia netă dintre cele două modalităţi? Într-adevăr, ea este extrem de îndoielnică. Se afirmă în continuare că poezia se defineşte ca o vorbire într-o formă supusă unor legi, iar proza ca o vorbire într-o formă liberă, astfel că proza este caracterizată numai sub formă de negaţie, ca o non-poezie. În prezentul secolului nostru, proza este o formă de vorbire naturală, înţeleasă de toată lumea, iar poezia, este o formă de vorbire artificială, accesibilă decât unei minorităţi de interesaţi.        

Proza este literatură numai în măsura în care poezia participă la ea. Proza literară urmează să fie definită pornind de la două elemente ritmice, cum ar fi Numerus şi Cursus. Proza este articulată prin aşa-numitul Numerus, caracterizat prin pauzele existente dintre diferitele părţi ale frazei, pauze care nu coincid în mod obligatoriu cu semnele de punctuaţie. Poezia se defineşte ca o vorbire într-o formă supusă unor legi, iar proza ca o vorbire într-o formă liberă, astfel că proza este caracterizată numai sub forma de negaţie, ca o non-poezie. Proza este o formă de vorbire naturală, iar poezia este o formă de vorbire artificială. Dacă se ţine seama de natura ritmică a prozei, literatura ne apare pătrunsă de elemente poetice în toate domeniile ei.

>>>>>>>>>>>>>>>>>

De CLB

Nicu Doftoreanu – TANGOU DESPRE FERICIRE

TANGOU DESPRE FERICIRE

 

                                                                      Motto :

                                          Fericirea se trăieşte numai de la o clipă la alta.

                                                              Între ele bagă intrigi viaţa.

                                                     Filozofie Glumeaţa de…cafenea

 

Din păcate fericirea2014-05-15_224953

E aşa de scump plătită,

Că adeseori iubirea,

Ce nu-i bănuie menirea,

O lasă …NEFOLOSITĂ,

Suspectând că e dorită,

            Doar pentru că e…Oprită !

 

Fericirea-n sine,…poate

            că-i aşa de rară-n în toate

            Fiind considerată viciu

            (Scump plătit.  că…de-i , capriciu !)

Asta este cu putinţă,

Doar pentru că pe pământ

Încercarea prin credinţă,

Şi-a pierdut puterea-n vânt

Nemainsuflând avânt !

>>>>>>>>>>>>>>

De CLB

Adrian Botez – Paradoxurile stilului şi sufletului feminin

Paradoxurile stilului şi sufletului feminin: “PĂCATUL NELINIŞTII /LE PÉCHÉ DE L’INQUIÉTUDE”, de DANIELA GIFU[1]

 2014-05-15_223031

Rar ne-a fost dat să citim o carte mai contradictorială (în Duh, se-nţelege!), decât aceea (bilingvă, în română şi în franceză! – este, acum o modă teribilă, în România, care nu te lasă a-ţi exprima gândurile, simplu şi cinstit, în limba-ţi natală şi…”punct!” – ci această modă îţi dă ghes să crezi că locuitori din străine ţări, de pe mapamond, îşi dau coate, care de care mai cu violenţă, în înghesuiala de a-ţi citi şi cunoaşte, pe nerăsuflate, mai ceva decât pe Sfânta Evanghelie, revelaţiile-ţi poetice!) a DANIELEI GIFU: Păcatul neliniştii /Le péché de l’inquiétude. O carte conţinând un continuu dialog al DRAGOSTEI, dintre Arheii EL şi EA. Sub semnul “seninătăţii/înţelepciunii” (cel puţin aşa se pretinde, prin titlul volumului! – pentru că dovezi ale patimii fără de pătimire abundă, în multe pagini ale volumului DANIELEI GIFU…), pentru că, fireşte, Hristos atenţionează că “neliniştea/neliniştirea/tulburarea întru Duh” este păcat: “Nu vă îngrijiţi pentru viaţa voastră ce veţi maânca, nici pentru trupul vostru cu ce vă veţi îmbrăca; au nu este viaţa mai mult decât hrană şi trupul decât îmbrăcămintea ? Priviţi la păsările cerului, că nu seamănă, nici nu seceră, nici nu adună în jitniţe, ţi Tatal vostru Cel ceresc le hrăneşte. Oare nu sunteţi voi cu mult mai presus decât ele ? Şi cine dintre voi, îngrijindu-se, poate să adauge staturii sale un cot ? Iar de îmbrăcăminte de ce vă îngrijiţi ? Luaţi seamă la crinii câmpului cum cresc: nu se ostenesc, nici nu torc. Şi vă spun vouă că nici Solomon, în toată mărirea lui, nu s-a îmbrăcat ca unul dintre aceştia. Iar dacă iarba câmpului, care astăzi este şi mâine se aruncă în cuptor, Dumnezeu astfel o îmbracă, oare nu cu mult mai mult pe voi, puţin credincioşilor? Deci, nu duceţi grijă, spunând: Ce vom mânca, ori ce vom bea, ori cu ce ne vom îmbrăca? Că după toate acestea se străduiesc păgânii; ştie doar Tatăl vostru Cel ceresc că aveţi nevoie de ele. Căutaţi mai întâi împărăţia lui Dumnezeu şi dreptatea Lui şi toate acestea se vor adăuga vouă” – cf. Matei, 6, 22-23.

 

[1]-Daniela Gifu, Păcatul neliniştii /Le péché de l’inquiétude, Editura EIKON, Cluj-Napoca, str. Bucureşti, nr. 3A, 2012.

>>>>>>>>>>>>>>>>

De CLB

Magdalena ALBU: ACADEMICIANUL HORAŢIU IOANIŢOAIA – MATEMATICA UNEI SECUNDE

N-am să las niciodată stinsă flacăra gândirii elevate aprinsă de spirite înalte precum Zoe Dumitrescu-ALBU-Magdalena-OKwbBuşulenga, Edgar Papu, Cezar Ivănescu, tot aşa precum consider că nu am dreptul moral la a nu rostit elogii meritate depre acele Fiinţe umane care mi-au lăsat o puternică dâră de Lumină în suflet şi în destin, iar academicianul HORAŢIU IOANIŢOAIA a fost pentru o scurtă, dar semnificativă bucată de vreme pentru mine una dintre acele izvoare dătătoare de viaţă şi de şansă ale harului divin. Despre apologeţii întunericului însă, exponenţi ai speciei Homo sapiens sapiens incapabili de a străbate cu privirea dincolo de ceea ce, la un moment dat, pare să se vadă şi lipsiţi completamente de darul nativ de a împrăştia în mijlocul Cetăţii şi în inima tuturor altceva decât spinii înţepători ai evidentei lor micimi interioare, nu voi scrie niciodată nimic, tocmai pentru că ei constituie acea parte componentă – greu desluşibilă, uneori – a pedagogiei sacre a divinităţii.

Este foarte adevărat însă faptul că, pentru unii semeni noştri, existenţa Alterităţii doare. Cu alte cuvinte, prezenţa Celuilat – Omul caracterizat de inteligenţă, demnitate, coloană vertebrală puternică şi sistem axiologic propriu, bine individualizat – între cadrele fixe ale actualei societăţi postmoderne de tip lichelar curvit (precum am scris deja cu câţiva ani în urmă în „Dictatura nonvalorii”), societate căreia îi sunt înlocuite azi în mod constant reperele şi esenţele-i profunde cu iluzia ipocrită a superficiului consumerist aşezat cu forţa în mentalul colectiv al naţiei, prezenţa Celuilalt, pentru foarte mulţi dintre semeni, aşadar, capătă brusc un aspect incomod, ce declanşează în structura lor fiinţială, cu o rapiditate inimaginabilă, germenii nocivi ai invidiei nejustificate şi ai urii patologice. Iar ca mixtura aceasta malefică să atingă apogeul consacrat, ei se folosesc abuziv – într-un fel care împinge starea de fapt nu doar către sfera imoralului abject – de argumentul autorităţii fals construite sub raport imagologic în vreme nicidecum în direcţia firească a ridicării Celuilalt înspre Lumină, ci, dimpotrivă, în direcţia distrugerii lui cu orice preţ şi prin orice mijloc. Din aceste puncte de vedere, acad. IOANIŢOAIA a făcut parte din sfera incandescentă a acelor Fiinţe umane cu majusculă, care s-a folosit întotdeauna de argumentul solid al propriului lor profesionalism spre a-şi conduce, pline de nobleţe şi seninătate, către Lumină aproapele şi nu de a-l îngropa cu rea intenţie, definitiv, în ţărână. Un fapt mult prea nespecific, din păcate, ipochimenilor contemporani din preajmă-ne. Este şi unul dintre motivele fundamentale pentru care îi voi purta reputatului doctor în geologie şi membru al Academiei de Ştiinţe Agricole şi Silvice „Gh. Ionescu-Şişeşti” HORAŢIU IOANIŢOAIA o aleasă recunoştinţă întreaga mea viaţă.

>>>>>>>>>>>>>>>>>

De CLB

Nicu Vintilă – Sigibida: A doua tinereţe a unui basm

Întrebarea pe care trebuie s-o punem şi azi, pentru acei care stăruie în anume erori: scrierile lui2014-05-14_193834 Petre Ispirescu, basmele cel puţin, sunt oare folclor şi au valoare ca atare sau sunt scrieri literare? Putem răspunde dinainte: Petre Ispirescu este în acelaşi timp şi prozator şi numai cititorul de mare rafinament artistic îl gustă cum se cuvine. Un foarte merituos orientalist francez, Jean Boutiere, s-a străduit să descopere tipurile tuturor basmelor, luând ca punct de plecare clasificarea pe cicluri propusă de Lazăr Șăineanu, considerând că basmul lui Ispirescu este un tablou antropologic şi etnografic desăvârşit deoarece folclorul nu uzează de atâta culoare locală şi minuţiozitate realistică.

Toate aceste aspecte l-au determinat şi l-au inspirat pe Adrian Erbiceanu să recompună, în versuri, un basm care se deosebeşte profund de restul basmelor populare şi care se termină neobișnuit prin moartea eroului, în opoziție cu triumful tradițional al binelui asupra răului.

Pentru a pune în evidenţă printr-un procedeu nemaiîntâlnit până acum – versuri – elementul particular şi oral al basmului care dă viaţă unor scheme, Adrian Erbiceanu încearcă să ne demonstreze realismul basmului pe care îl ridică la stadiul de creaţie cultică, făcându-ne pe noi să înlocuim cuvântul schemă cu „simbol fantastic”. Acest simbol creat de autorul versurilor cuprinde în sine o observaţie milenară, fiind dinainte constituit. Lazăr Șăineanu a împărţit basmele pe cicluri şi a clasificat Tinereţe fără bătrâneţe şi viaţă fără de moarte în ciclul faptelor excepţionale, faptelor fantastice.

Măiestria lui Adrian Erbiceanu constă în faptul că nu se abate de la şirul epic al basmului, păstrând intactă substanţa sa, dar prezentată în formă cultă, în versuri, dă o cu totul altă conotaţie substratului fantastic al basmului, făcându-l credibil şi inteligibil pentru oricine citeşte poemul. În general, la basme întâlnim ideea stereotipiei narative, chiar ipoteza că un basm se alcătuieşte din câteva situaţii – şabloane, un fel de elemente prefabricate, scutind pe narator de efortul invenţiei.

Bineînţeles că şabloanele se desfăşoară urmărind un ţel final, cum s-ar zice, o idee morală. În cazul de față, tema este atipică pentru basm, lupta nu se dă între forţele binelui şi cele malefice, ci relevă dreptul înnăscut al omului la fericire şi refuzul de a accepta o viaţă banală, mărginită între limitele umanului. Formula general valabilă pentru a intra în lumea fantasticului este cea care începe cu „a fost odată ca niciodată” completată cu expresii care pun în situaţii nefireşti realităţile umane, ale regnului animal sau vegetal.

>>>>>>>>>>>>>>>

De CLB

Veronica IVANOV: INTERVIU CU CARICATURISTUL COSTEL PĂTRĂŞCAN

„Dracul însuşi ar deveni agreabilPATRASCAN Costel WB dacă s-ar lăsa desenat de Costel Pătrăşcan”

(Alex Ştefănescu)

Veronica IVANOV: Ce poate spune Costel Pătrăşcan despre caricaturistul Costel Pătrăşcan?

Costel PĂTRĂŞCAN: Că fac caricatură de la revoluţia din 1989… Spun mereu că sunt beneficiar (profitor?) al revoluţiei. Libertatea de exprimare înseamnă foarte mult pentru un caricaturist, dacă nu chiar totul. Fac şi am făcut caricatură din acel moment pentru principalele cotidiene româneşti: „Adevărul”, „Evenimentul zilei”, „Cotidianul” unde am fost caricaturist editorialist, reviste de satiră şi umor, precum „Academia Caţavencu”, „Plai cu boi”, „Aspirina săracului”, dar şi reviste de cultură, ca „România literară”. De 15 ani sunt caricaturist profesionist, trăiesc din pasiunea mea… Daca mă întrebaţi cum trăiesc… am să vă răspund că traiesc cu ce-mi este drag, cu muza mea! Sunt un creator cu normă, paradoxal! Fac 2-3 caricaturi în fiecare zi. Nu am zile libere. Este o muncă grea, fiindcă trebuie să te informezi în fiecare zi, să fii creativ şi să nu te repeţi, să faci lucruri serioase, de care să râdă lumea. Caricatura de presă este o reprezentare grafică a evenimentelor importante cotidiene, gândită într-o manieră concisă şi totodată umoristică. Pe lângă colaborările pe care le am cu ziarele şi revistele de satiră mai fac expoziţii , particip la saloane naţionale şi internaţionale, mă implic în campanii de protecţia mediului, publicitate etc. şi mai organizez la Brăila un salon internaţional de caricatură, care deja este la ediţia a IX-a…

Veronica IVANOV: Am văzut că faci un spectacol: „Ochiul şi Timpanul…”

Costel PĂTRĂŞCAN: Da!… Împreună cu prietenul Daniel Iancu. Este un proiect nou… Mă simt stânjenit că trebuie să spun că avem mare succes, dar chiar aşa este! Deja am fost cu spectacolul la Giurgiu, Covasna, Alba Iulia, Constanţa, Râmnicu Vâlcea şi avem încă invitaţii în multe oraşe din ţară, cât şi de la Chişinău. Spectacolul pare o improvizaţie, dar în spate se află un scenariu bine gândit, în care atacăm teme sociale şi politice, în care publicul se regăseşte şi unde se râde nonstop două ore! Maniera de prezentare a caricaturilor mele este inedită, proiectându-le pe un ecran, prin intermediul lor, grafic, spunând ceva, la microfon spun altceva… iar publicul înţelege cu totul altceva! Este un dialog între mine şi cantautorul Daniel Iancu, în care temele din caricaturile mele sunt preluate şi interpretate muzicalo-satiric de Daniel şi viceversa. Spectacolul, de multe ori, îl adaptăm la locul şi publicul unde ţinem evenimentul… Este greu să explic fidel ce se întamplă într-un astfel de spectacol, însă veţi înţelege mult mai bine, dacă ne invitaţi la Pafos în viitor!… Cum s-a născut acest spectacol, având ca ingrediente muzica, umorul şi caricatura?  În urma prieteniei mele cu Daniel Iancu… Totodată, mi-am dorit tare mult să ies din atelier şi să spun poveşti cotidiene în săli de teatru, într-o manieră umoristică. Mai cred că ludicul face parte din personalitatea mea… că sunt într-o căutare perpetuă a noi mijloace de exprimare. Mulţi îmi spuneau, dintre cei care-mi cunosc caricatura, că am mult umor, aşa că am crezut întotdeauna că am şi o datorie de a folosi râsul ca o terapie…

Veronica IVANOV: Ai participat la salone internaţionale…

Costel PĂTRĂŞCAN: Am trimis caricaturi la saloane internaţionale şi am primit câteva zeci de premii (Japonia, Germania, Macedonia, Iran, Canada, China etc.) , dar şi un premul II  în Cipru, la Famagusta în 2003! Acum particip mai puţin la astfel de saloane fiindcă consider că am trecut de această etapă, în care mi-am dovedit că pot fi competitiv internaţional şi acum mă ocup de alte proiecte…

Veronica IVANOV: Câteva cuvinte despre Brăila, dragostea de muzică şi dansul grecesc…

Costel PĂTRĂŞCAN: Brăila, oraşul de unde vin, reprezintă un mozaic etnic, în care comunitatea grecească a avut o importanţă determinantă, atât în progresul economic, cât şi în viaţa culturală… În 2013, cu un grup de prieteni, la un restaurant unde aveau loc evenimente culturale, am încercat să refacem atmosfera de altădată a Brăilei, în care minorităţile etnice să se prezinte cu ce au mai bun: muzical, folcloric, gastronomic. Serile greceşti erau reginele acestor evenimente. A fost un an cu totul special, iar în 2014 vom repeta aceste evenimente. Vă facem o invitaţie să vă convingeţi de  lucrurile de calitate de la Brăila…

Veronica IVANOV: Ce ne poţi spune de expoziţia ta de la Pafos de pe 4 mai, care va avea loc în cadrul „Ro.Fest 2014 – Românii din Cipru au talent?”

Costel PĂTRĂŞCAN: Voi aduce caricaturi cu care am participat la saloane internaţionale de caricatură, dar şi unele în care românii se vor regăsi. Vor fi şi surprize… Garantez că temele expoziţiei mele vor da de gândit vizitatorilor şi mulţi vor râde copios…

Veronica IVANOV: Cipru este o ţară turistică… Caricatura este savurată de către turişti?

Costel PĂTRĂŞCAN: Foarte mult! Multe saloane internaţionale de caricatură sunt găzduite de staţiuni turistice de renume, expoziţiile fiind intinerate în locuri unde turiştii vor să se relaxeze, să râdă, să simtă că sunt în vacanţă… Ce s-o mai lungim: ne vedem la Pafos pe 4 mai!

Veronica IVANOV: Te aşteptăm!

De CLB

Harry ROSS : POVESTIRE ÎN ALB

De curând, am văzut pe micul ecran un film al unui cineast francez despre lumea pinguinilor de la2014-05-14_193041 Polul Sud. Am fost foarte impresionat de viaţa şi ceremoniile matrimoniale ale acestor animale-păsări care trăiesc într-o zonă unde termometrul coboară cu multe grade sub zero. În tot timpul vizionării, făceam comparaţia între acele păsări ciudate, egale în mărime şi în penaj, şi noi, oamenii. Mereu mă întrebam de ce ei pot trăi într-o armonie atât de perfectă şi noi nu? Cu ce i-a înzestrat natura de rezistă spiritului colectiv şi disciplinei aproape cazone de care noi, oamenii, fugim ca dracul de tămâie?

Mă-ntorc la film. Revăd cu ochii minţii întinderea aceea nesfârşită de zăpadă, de un alb imaculat, lipsit de zgomote şi alte elemente poluante, în care grupuri uriaşe de pinguini se deplasează, într-un balet indescriptibil, de la un loc la altul. Mersul acela legănat şi ritmic, fără poticneli, ordinea perfectă, refuzul oricărei oboseli – toate păreau un ritual organizat de o forţă supranaturală.

Mai apoi revederea după lungi şi obositoare colindări. Şi dragostea? Şi împreunarea? Categoric, oamenii cei ma tandri nu-s capabili să reproducă ceea ce fac doi pinguini, un mascul şi o femelă, înainte de a se contopi într-un extaz sobru şi totuşi plin de poezie. Întâi, ciocurile lungi şi negre descriu cercuri în aer pentru a comunica pasiuni inexprimabile prin cuvinte, apoi se apleacă la pământ, într-o curbă geometrică perfectă, ca în cele din urmă să se unească într-un soi de sărut. Nicio grabă, niciun amănunt inutil. Ritualul se repetă de câteva ori până ce perechea ajunge la apogeul senzualutăţii. Pinguinul curtezan nu poate fi egalat de niciun bărbat. Pinguinii, aceste păsări ale polului îngheţat, sunt născuţi numai şi numai pentru dragoste.

Iată şi clipa naşterii, a ieşirii din ou. Mai întâi oul este păstrat sub penajul pinguinului vreme îndelungată. Apoi, aşezat pe labe, el este deplasat cu o măiestrie de invidiat, femela veghând să nu facă vreun pas greşit şi să deterioreze fructul dragostei. După naştere, urmează clipa grea a aşteptării masculului, plecat la ocean să vâneze peşti şi să aducă hrană. Le-am văzut pe acele neînfricate păsări parcurgând o distanţă de zeci de kilometri, într-un decor de gheaţă, vântul zăpezii acoperindu-le literalmente. Se-nghesuiau una în alta ca să reziste furtunii şi gerului.

Le-am văzut ajungând la limanul făgăduinţei, la o gaură făcută de nu ştiu cine în ocean, aruncându-se sub apă cu o viteză uimitoare, vânând peşti şi ferindu-se de a nu fi mâncate de monştri subacvatici. Apoi a urmat reîntoarcerea la… familie. Între sute de mii de pinguini, fiecare mascul îşi căuta perechea. Pe ea, femela lui, nu pe alta. Şi o găsea cu puiul proaspăt născut. Se apropia vădit emoţionat. Puiul scotea şuierături care voiau să spună tatălui bucuria regăsirii. Cei trei formau un grup familial monumental, cum nu ştiu dacă există la oameni. Tatăl şi mama îşi unesc ciocurile, iar puiul, între ei, cu ciocul ridicat, simbolizează sfânta familie a zăpezilor veşnice.

Omule, pleacă în Antarctica, nu să te făleşti că ai fost acolo unde puţini se aventurează, pleacă să vezi pinguinii, solidaritatea şi tandreţea lor, ştiinţa de a alcătui o familie exemplară, unirea de bunăvoie, pe vecie, arta de a trăi în comun fără certuri, fără violenţe, fără legi scrise.

Omule, nu există şcoală a vieţii mai frumoasă, mai instructivă şi mai emoţionantă decât lumea pinguinilor. Aş îndrăzni chiar să susţin că, din multe puncte de vedere, pinguinul este superior omului.

 

Harry ROSS

1 mai 2014

Israel

 

De CLB

Florentin Smarandache: Acest exil spiritual continuu – Poetul Ionuţ Caragea

2014-05-15_195343Nu sunt primul care să remarce stilul paradoxist al poetului Ionuţ Caragea, membru de onoare al Asociaţiei Paradoxiste Internaţionale – colaborator la volumul 6 al Antologiei Paradoxiste Internaţionale (antologie ajunsă în prezent la volumul 10, timp de două decenii: 1993-2013), în care îi este publicat poemul de mari dimensini „Analfabetism literar” (52 strofe în care autorul, la fiecare două strofe, foloseşte o singură literă pentru începutul tuturor cuvintelor, cu excepţia strofei finale), şi evidenţiat de Universitatea din New Mexico – Gallup, pentru merite culturale. Alţi scriitori au întrezărit talentul său. Precum Cezarina Adamescu, care vorbeşte despre paradoxul din poezia Ceva din mine caută ceva” în revista Agero din Stuttgart (recenzie din 9 mai 2009), iar Prof. Dr. Constantin Miu desprinde antinomiile autorului din poemele Marea singurătate a zborului”, Cer fără scări” şi Guru amnezic” (recenzii publicate în revista Sferaonline la 9 august 2009 şi 13 decembrie 2009) .

            De curând am putut răsfoi cartea sa “Antologie de poeme 2006-2012”, publicată la editura Fides din Iaşi în 2013, şi să extrag din ea poemul în întregime paradoxist „Să fii poet” pentru volumul 11 al seriei paradoxismului. Versurile sale sunt, într-un grad mai mare sau mai mic, exponente ale oximoronelor, ale zbaterilor interne, ale solitudinii şi exilului. Fiindcă Ionuţ face parte din tagma noastră, a celor cu mai multe ţări, sau cu nici una!… pătura socială a emigranţilor. Exilat de două ori!… mai întâi în Canada, la Montréal (2003-2011), apoi în… România, unde locuieşte şi scrie astăzi (la Oradea).

            Nihilism în ideile sale: „viaţa este zero, la puterea doi / şi rămîne zero, nuli suntem şi noi” („Eu la pătrat”, pag. 15). Inutilitate: „sîngele curge-n vene degeaba, sufletul meu e o pală de vînt” („Pot să?”, pag. 165). Introspecţie: „uneori urăsc lumea / pentru că există fără mine / uneori mă urăsc / pentru că exist fără lume” („Prizonier”, pag. 77). Şi obsesia înstrăinării: „Exil în camera de veghe, / Exil în starea hibernală, / Exil la miile de leghe, / Exil în groapa comunală” („Exil”, pag. 147).

            Ca stil, repetiţia, din câteva poeme, îmi aminteşte de volumul La Baad, al lui Cezar Ivănescu: „să fii romantic şi să fii un martir, / să fii apatic şi să fii în delir, să fii ruşinea încercată pe dos, să fii degeaba şi să fii cu folos” („Să fii poet”, pag. 194).

>>>>>>>>>>>>>>>>

De CLB

Elena Buică : ESENŢE DE DESTIN ROMÂNESC – Fraţii Iacob şi Florin Oprea

BUICA-Elena-x7Pe fraţii Oprea i-am cunoscut lucrând în casa noastră la nişte renovări. Iacob a venit primul. Priveam cum românul nostru – şi cu tot dragul îl numesc astfel –lucra cu toată fiinţa sa, absorbit şi concentrat, punându-şi priceperea şi mâinile la lucru. Înaintea mea se derula o adevărată poezie a mâinilor. Omul parcă lucra nu numai cu mâinile, ci cu întreaga lui fiinţă degajând o stare de bine, de mulţumire şi de încredere în ceea ce făcea. Avea în el o poftă de muncă înnăscută, naturală, izvorâtă din firea lui, desfăşurându-se cu o firească stare ce m-a trimis cu gândul la celulele noastre că, de fapt, ele asta fac chiar dinainte de a veni noi pe lume, muncesc pentru devenirea noastră ca oameni. Îmi plăcea să privesc acest om pe care nu numai munca îl deosebea de mulţi semeni, ci şi calităţile sale personale.

Lucrările în casa noastră luând amploare, a venit să lucreze şi fratele lui, Florin. Par turnaţi după acelaşi tipar. Le priveam dăruirea în munca învăluită în nobleţe şi în aura sfinţeniei. Din prezenţa desprindeam ritmul vieţii dincolo de fapte. Degajau o poftă de viaţă molipsitoare. Dialogul lor despre lucrările la care erau implicaţi părea un duet plin de armonie. Munca le scotea în relief o frumuseţe interioară, o inteligenţă cuceritoare din care nu lipsea nici buna dispozitie. „A venit balaurul”, mă anunţa la sosire Iacob cu un umor care îi înflorea munca, făcâmd trimitere la una din glumele mele care îl amuzase. Îl rugasem să nu lase prea mult timp o spărtură mai mare în peretele camerei mele prin care lucra la o remediere la baie, deoarece pe acolo, în timpul nopţii, pot ieşi balauri.

Mi-a plăcut la ei şi modul de gândire, ordinea clară în care îşi aşeazau principiile de viaţă: „Mi-a plăcut să fac o muncă la care să nu mă oblige nimeni să semnez o condică, nici să urmarească pas cu pas ce şi cum muncesc. Ce fac, vreau să fie perfect făcut fiindcă aşa îmi place mie, nu pentru că mă obligă cineva” mărturisea într-o zi Iacob.

Le-am admirat inventivitatea, uşurinţa de a schimba punctul de vedere, originalitatea care garantează valoarea muncii creatoare. De câte ori veneau la lucru, trăiam bucuria zilei urmărindu-le lucrările şi povestind cu ei, căci viaţa lor include şi evenimente ieşite din comun, astăzi aproape greu de înţeles.

>>>>>>>>>>>>

De CLB

UNIUNEA ZIARIŞTILOR PROFESIONIŞTI DIN ROMÂNIA ÎŞI PREMIAZĂ LAUREAŢII

UZPR-SIGLA-wbŞi în acest an, Uniunea Ziariştilor  Profesionişti din România a stimulat creaţia jurnalistică în cadrul unei competiţii profesionale, adresată membrilor ei, jurnalişti din presa scrisă şi on-line, din radio şi televiziune.


Impresia generală e reconfortantă în normalitatea ei. S-au prezentat în concurs peste 100 de articole, eseuri, cărţi de jurnalism şi de specialitate, emisiuni de radio şi producţii de televiziune, bune şi foarte bune realizate în 2013. Au apărut câteva nume noi de jurnalişti, realizatori, scenarişti şi regizori care vor trece cu bine pragul deceniului, producţiile lor bucurându-se de recunoaştere pe un termen lung.


Juriul, alcătuit din profesionişti în domeniul mass-media, a ales cele mai bune materiale pentru fiecare secţiune în parte şi pe câştigătorii premiilor UZPR. Acestea vor fi decernate vineri, 16 mai 2014, orele 11.00, într-un cadru festiv, asigurat de Biblioteca judeţeană „Dinicu Golescu”din Piteşti, str. Victoriei nr. 18.

Iată topul stabilit de juriu pentru fiecare categorie de concurs:

>>>>>>>>>>>>

De CLB

Festivalul Naţional de Literatură pentru copii şi tineret Cezar Petrescu

Festivalul Naţional de Literatură pentru copii şi tineret Cezar Petrescu, Buşteni – ediţia a V-a, 21 – 23 mai 2014, organizat de Filiala Bucureşti Literatură pentru copii şi tineret (preşedinte Victor Gh. Stan) a Uniunii Scriitorilor din România în colaborare cu Muzeul Cezar Petrescu din Buşteni (director Ilinca Grigorescu)

 

PROGRAM  21-23 mai 2014

Miercuri, 21 mai 2014, ora 10:30:

 la Muzeul Memorial ,,Cezar Petrescu”, Buşteni, str. Tudor Vladimirescu nr. 1

Deschiderea oficială;

Prezentarea invitaţilor;

Lansare de carte;

Din tainele scrisului:invitaţii citesc din creaţiile lor;

dialog deschis: scriitori-elevi.

Târg de carte pentru copii.

Ora 14:oo

Masa de prânz

Joi, 22 mai 2014,Ora 10:30:

la Muzeul Memorial ,,Cezar Petrescu”, Buşteni, str. Tudor Vladimirescu nr. 1

Prezentarea juriului pentru concursurile de poezie:

Mircea Sântimbreanu (elevi clasele IV-VIII)

Cezar Petrescu (elevi clasele IX-XII)

Elevii din şcolile din Buşteni şi împrejurimi îşi prezintă creaţiile literare;

Lansare de carte

Târg de carte literatură pentru copii.

Ora 14:00

Masa de prânz

Vineri, 23 mai 2014,Orele 10:30 :

la Centrul Cultural ,,Aurel Stroe”, Buşteni, Bd. Libertăţii nr. 93

Festivitatea de premiere;

Program literar-artistic susţinut de elevii din şcolile din Buşteni, împrejurimi şi din ţară

Lansare de carte;

Târg de carte literatură pentru copii;

Impresii de la Festival;

Închiderea ediţiei a V-a a Festivalului.

Criterii de participare

Festivalul Naţional de Literatură pentru copii şi tineret Cezar Petrescu, Buşteni – ediţia a V-a, 21 – 23 mai 2014, organizat de Filiala Bucureşti Literatură pentru copii şi tineret (preşedinte Victor Gh. Stan) a Uniunii Scriitorilor din România în colaborare cu Muzeul Cezar Petrescu din Buşteni (director Ilinca Grigorescu).
În cadrul festivalului sunt două concursuri, cu premii: Mircea Sântimbreanu (clasele IV-VIII) şi Cezar Petrescu (clasele IX-XII), la care să poată participa cât mai mulţi elevi din şcolile din ţară.
Lucrările elevilor să fie trimise prin poştă, în dublu exemplar, în caractere româneşti, în timp util, pentru a putea fi jurizate,  prin poştă, pe adresa: Muzeul Cezar Petrescu str. Tudor Vladimirescu nr. 1,Buşteni, jud. Prahova, cu menţiunea,,PENTRU CONCURS”. Fiecare elev să participe cu 2 (două) poezii. Ele să cuprindă: numele autorului (elevului), clasa, Şcoala, localitatea, numele prof. coordonator şi adresa elevului unde poate fi trimis rezultatul concursului.

De CLB

“Blue Symphony of Angels” VICTORIA DUŢU -Expoziţie la Time Gallery, lângă Opera din Viena în perioada 28 aprilie-9 mai 2014

unnamed

Victoria Dutu „Blue Symphony of Angels” – galerie time zeitkunst – 1180 Wien, Martinstr. 54

 –

Victoria Dutu „Blue Symphony of Angels” – galerie time z…

    Vernissage: 28. April 2014 um 19h Ort: Galerie Time   Liebe Kunstfreunde,       diesmal präsentieren wir Ihnen eine rumänische Künstlerin, die zum 1. Ma…

View on www.galerie-time.at

 2014-05-15_183010

 

 

 

 

Victoria Dutu “Blue Symphony of Angels”

EXHIBITION -VIENA-AUSTRIA   Victoria Dutu “Blue Symphony of Angels” aktuell · Wir-empfehlen · Ausstellung-2014 Rumänische Künst…

View on victoriadutuevents….

PICTRILE DIN expozitie le puteti vedea aici

http://victoriadutuevents.wordpress.com/2014/04/25/victoria-dutu-blue-symphony-of-angels/

*********************

„Iubitorilor de arta , le prezentam de data aceasta un artist român care va expune pentru prima dată în Austria. In temele diferite abordate, fie că este vorba de pictură abstractă, sau pictură geometrica, etc, este în fiecare imagine ceva spiritual.
Dar punctul culminant al acestei expoziții este pe 9 mai, 2014, la evenimentul de încheiere, care va fi celebrat  cu ocazia Zilei Europei..

Expoziția este deschisă de  la 28 aprilie până în 09 mai 2014 „

Günther Wachtl
Time Gallery

De CLB

George ROCA prezintă: LA UNIVERSITATEA DIN ORADEA A APĂRUT O REVISTĂ DE SOCIOLINGVISTICĂ

În luna martie 2014, la Oradea, a apărut primul număr al „Revistei de sociolingvistică”, sub îndrumarea d-nei lector universitar Dr. Valerica Draica. În urmă cu trei ani aceasta a înfiinţat şi a îndrumat „Cercul literar de Sociolingvistică”, al studenţilor filologi, unde aceştia au avut posibilitatea să facă dovada măiestriei lor scriitoriceşti, prezentând la şedinţele lunare articole cu o tematică diversă, la început, apoi îndreptându-se din ce în ce mai mult spre domeniul sociolingvistic.SOCIOLINGVISTICA-NR1-wb

Revista va avea o apariţie semestrială, în care studenţii de la Litere să trateze subiecte specifice de sociolingvistică, eseuri despre limba, cultura şi tradiţia românească, dar şi articole în care să fie explicate unele probleme din ortografia noastră actuală.

D-na coordonator, profesoara Valerica Draica, afirmă în articolul introductiv al revistei că „Cercul de Sociolingvistică încearcă să abordeze această disciplină nouă şi modernă, care s-a dezvoltat în secolul al XX-lea. În acest sens, activităţile noastre urmăresc să dezvolte o serie de abilităţi necesare să înregistreze şi să aprecieze relaţia dintre limbă şi societate, diversitatea sau unitatea lingvistică, determinate de anumiţi factori sociali, să diferenţieze formele de existenţă ale limbii în raport cu grupurile sociale care o folosesc, să comenteze varietăţile de exprimare a acestora şi să localizeze interlocutorul după modul de a vorbi”.

Redactorul şef, studenta, Renata Uşvat, prin articolul ei din primul număr, doreşte să prezinte anumite schimbări din noul DOOM 2: „Spre deosebire de un dicţionar obişnuit, această prezentare are şi caracter corectiv, atrăgându-se atenţia asupra formelor considerate greşite, care trebuie evitate”. Astfel, „Revista de Sociolingvistică” este o nouă apariţie în peisajul orădean universitar, cu scopul de a surprinde evoluţia dar şi statornicia limbii române într-un context continuu de internaţionalizare a limbilor.

Avem speranţa că publicaţia noastră, timidă pentru început, coloră în întregime, chiar dacă are un cuprins redus (doar 12 pagini), se va bucura de-acum de aprecierea multor studenţi filologi, pe care îi aşteptăm cu noi articole pentru a putea edita un al doilea număr până la vară!” mai afirmă cei din conducerea redacţiei ineditei reviste.

 

De CLB

Premiul Ia concursul saptamanal de pe Romanian Kukai

2014-05-14_200018

 Rezultate #337

(Săptămâna 31 APRIIE- 4 MAI 2014)

Participanţi cu poeme: 14

Număr de poeme: 29

Votanţi: 14 (N-a votat Victiria Chițoveanu, a votat Narcisa Fărcaş)

……………………………..

 

Clasamentul individual:

Etapa 337

 

Locul I – Anca Florentina Popescu

23 de puncte, cu poemul nr. 6

 

vremea nunţilor-

pe prispa văruită

alai de furnici

>>>>>>>>>>>>>>

De CLB