august 2014REDACTIA 22

Anunțuri
De CLB

Lucia OLARU NENATI – UN OBIECT DE ARTĂ BIBLIOFILĂ

Cărţile realizate de Asociaţia Culturală ,,REGAL D’ART”, respectiv de doamna Lili Bobu, tind să devină, prin repetiţie, un model de orfevrerie bibliofilă redivivă, după ce, de secole, cartea s-a retras din statutul ei de obiect de artă în cel de container al expresiei artistice, chiar dacă, nu o dată, ilustraţii inspirate, coperţi atragătoare sau, mai rar, litere capitale împodobite cu miniaturi florale mai aduceau câteodată la suprafaţă ecouri ale meşteşugurilor veARTA-BIBILIOFILA-DABIJA-NICOLAE-wbchilor copişti monahali ai marilor ceasloave.

Acum însă avem în faţă o specie evoluată a acestui mesteşug uitat şi pierdut în depărtările trecutului, o adevărată bijuterie bibliofilă care pune accentul nu numai pe conţinutul textului unei cărţi, ci şi pe frumuseţea obiectului ce poartă acest conţinut – cartea ca obiect de artă în sine. Dar intenţia artistei care concepe şi „brevetează” acest obiect nu este aceea de-a se sluji de textul literar doar ca un pretext al unei alte valori artistice, ci aceea de-a potenţa caratele textului, de-a pune în relief major şi maiestuos personalitatea autorului ales spre a fi astfel onorat. Prima „carte de catifea”, la propriu, a fost dedicată memoriei şi personalităţii celui ce s-a urcat deja în mit, poetul devenit emblemă a pătimitei Basarabii, Grigore Vieru, fiind prilejuită şi de revelarea unor poeme inedite şi piese muzicale dedicate poetului de către artistul Paul Ciprian Surugiu – Fuego. Cel ce beneficiază acum de o nouă asemenea „bijuterie” bibliofilă dedicată lui, bucurându-se deci de privilegiul de-a şi-o putea contempla ca pe un monument de artă, este tot un poet basarabean, Nicolae Dabija.

Dacă prima carte de acest fel, cea dedicata lui Grigore Vieru era îmbrăcată în catifea brun-castanie, de astă dată, catifeaua este albastru-bleumarin şi are pe copertă o lucrare de metaloplastie înnobilată cu argint, pe care este ştanţată fotografia poetului titular al cărţii, într-o atitudine foarte reprezentativă pentru identitatea lui, aceea de poeta-vates, precum şi inscripţiile trebuitoare: titlul – ,,Tăceri tălmăcite-n cuvinte”, realizatorul cărţii: ,,ASOCIAŢIA REGAL D’ART”, reprezentată printr-o siglă heraldică, cu diviziunea „Regal de Poezie”, precum şi datarea: Botoşani, 2014.

Totul se arată a fi asemeni unui basorelief sortit dăinuirii, atribut ce sporeşte odată cu cercetarea interiorului acestei cărţi unde se alătură versuri ale poetului omagiat, în grafică manuală, inscripţii pe pergament, lucrări de artă pe care regizoarea cărţii („căci aşa mi-e cel mai la îndemână să o numesc pe Lili Bobu!) le-a considerat, pe bună dreptate, consonante tezaurului poetic ilustrat; un soi de prefaţă scrisă de mână de către persoana cea mai îndrituită a face acest demers, cărturarul Mihai Cimpoi, plicuri de pergament fin care adăpostesc, fie manuscrisul şi partitura unui cântec pe versurile poetului, fie diferite alte comori-surpriză, cele mai multe pagini fiind alocate poemelor selectate de realizatoare din creaţia poetică a lui Nicolae Dabija, fireşte redate într-o caligrafie ce evocă scrisul copiştilor mănăstireşti, fiecare pagină purtând pe colţ miniatura tabloului semnat de apreciatul pictor Ion Sulea Gorj, a cărui alegere a urmat răsfoirii a zeci şi zeci de imagini plastice ce-au concurat pentru această competiţie.

>>>>>>>>>>>>

De CLB

Elisabeta Iosif în dialog cu Lucian Marina, despre inima care bate pentru limba română

         – Stimate domnule, Lucian Marina aş începe dialogul nostru cu un eveniment petrecut recent şi anume, cu faptul că aţi fost decorat cu Ordinul Naţional ,,Pentru Merit“ în grad de Ofiţer, alături de alte personalităţi din comunitățile istorice româneşti, care au apărat identitatea românească în spațiile în care s-au aflat.2014-08-18_221032

– Am avut onoarea să mă găsesc printre bravii ,,…apăratori ai limbii române şi ai românismului“, decoraţi cu cel mai înalt Ordin Naţional al României ,,Pentru Merit“. La festivitatea de decernare a înaltei recunoştiinţe care a avut loc la data de 7 mai 2014, la Palatul Cotroceni, am trăit adevărate momente de revelaţie în special, când preşedintele României le-a spus celor decoraţi că lupta lor pentru păstrarea românismului este ,,eroică” şi este apreciată.

Am fost decorat cu Ordinul ,,Pentru Merit“, în grad de Ofiţer, ordin pe care în baza legii îl pot deţine doar 1.500 de români de peste hotare. Ce onoare mai mare îţi poţi dori? Să fii decorat cu un ordin de la Ţara-Mamă, România? Un vis. Care s-a realizat.

– Să subliniez şi faptul, că acest Ordin Naţional al României ,,Pentru Merit“ l-aţi2014-08-18_221049 primit în calitate de scriitor, ziarist, redactor la Televiziunea Voivodinei, citez ,,În semn de înaltă preţuire şi recunoştinţă pentru contribuţia remarcabilă avută, de-a lungul timpului, la afirmarea şi apărarea identităţii etnice şi culturale a comunităţilor româneşti din vecinătatea ţării noastre, contribuind, pe această cale, la strângerea legăturilor dintre românii de pretutindeni“. Cum aţi trăit aceste momente, când aţi aflat, când aţi fost decorat?

– Am fost plăcut surprins, când am aflat ştirea că Preşedintele României, domnul Traian Băsescu a decorat 15 personalităţi române din Republica Moldova, Ucraina, Serbia şi Republica Macedonia pentru promovarea românismului, inclusiv pe mine, român din Voivodina. Este firesc că am fost nespus de bucuros să am onoarea să mă găsesc printre cei cărora le-a fost conferită prestigioasa recunoştiinţă naţională. Bucuria a fost şi mai mare când, în timpul ceremoniei, desfăşurată la Palatul Cotroceni, am fost consideraţi printre aceia, care servesc românismul, păstrarea limbii române, a culturii limbii române în comunităţile de români din jurul frontierelor:

2014-08-18_221100,,Nu pot să nu apreciez faptul că, deşi veniţi din zone cu tensiune maximă pentru populaţie, cu îngrijorări mari, aţi găsit timp să faceţi drumul până la Bucureşti, pentru ca această ceremonie să se desfăşoare. Ştiu că celor mai mulţi din dumneavoastră vă este greu şi să promovaţi limba română şi să menţineţi comunităţile româneşti unite, vă este greu şi să promovaţi cultura românească şi ştiu că aveţi şi resurse foarte puţine. România, deşi a alocat tot mai multe resurse în ultimii ani, încă are foarte multe de făcut pentru comunităţile de români din jurul frontierelor”, a spus preşedintele Băsescu. Aceste momente ne-au emoţionat pe toţi şi le vom păstra o frumoasă amintire, la fel ca şi atmosfera care a dominat, căldura şi spontaneitatea cu care, în urma festivităţii de decorare, ne-am antrenat la discuţii despre evenimentele actuale. Clipele senine sunt de neuitat.

>>>>>>>>>>>>>>

De CLB

Maria Roibu – ORTOGRAFIA VIETII poem

ORTOGRAFIA UNEI VIEŢI

Mă plimb.

Cu mâinile la spate, merg cu paşi mărunţi şi apăsaţi, privesc îndelung printre poeme, parcă nescrise de mine…2014-08-18_214422

Uneori mă opresc…

câte o întrebare răsfăţată, se joacă în jurul meu, aratăndu-mi cu degetul către o virgulă sau un punct.

Le pusesem fără să ştiu dacă respectasem ortografia vieţilor descrise.

Cel mai greu îmi era să privesc către semnele de întrebare…

le pictasem în prea multe culori,

 

nici eu nu mai ştiam a le interpreta.

…sau poate daca le-aş mai amesteca puţin,

forma lor de fulger s-ar reduce, rămânând doar un punct aproape invizibil,

aceeaşi înţepâtura de ac, ce atenţioneaza o veşnica certitudine…

pentru mine, preschimbată din nou în fulger.

 

Este posibil oare, să nu fi trăit în corpul meu?

Este posibil oare să fi trăit viaţa altora?

 

Şi dacă da,

atunci înseamnă că viaţa mea s-a derulat după filmul altor vieţi şi eu…

>>>>>>>>>>>>>

De CLB

Georgeta RESTEMAN – POEMELE AMURGULUI

CÂND LĂCRIMEAZĂ-AMURGUL

 

Frunze-arămii şi galbene pe-alee

Se miră şi privesc umbra-ţi trecând2014-08-18_222203

Pe sub pridvorul nins cu azalee

Când lăcrimeaz-amurgul peste gând…

 

Păşeşti domol, înrobitoare clipă,

Te mântui în eternele-ţi tăceri.

Din jarul toamnei ruginii, în pripă,

Ai vrea să faci cărări de mângâieri

 

Dar frângi cu degete încinse-n lavă

Azimă caldă, coaptă-n lan cu maci

Când lutul ce-amiroase a otavă

Te-ar dărui cu pace. Treci şi taci!

>>>>>>>>>>>>>>

De CLB

Claudiu Simonati – Festivalului National de Poezie Ion Budai Deleanu

In perioada 18- 20. 07.2014, la Geoagiu Băi, judetul Hunedoara s-a desfăşurat cea de-a IV-a editie a Festivalului National de Poezie Ion Budai Deleanu, eveniment ce a adunat o serie de scriitori cunoscuţi si mai putini cunoscuti din toate colţurile tarii. Vom face publica lista câştigătorilor pentru cele doua secţiuni la care s-a participat.

 

Secțiunea Poezie:

– Marele premiu: Popescu Marina din București;
– Premilu I : Voicu Daniela, comnua Limanu, jud. Constan
ța;
– Premiul II: Ghiaur Ana din Timi
șoara;
– Premiul III: Stroea Alina din Gala
ți;
– Premiul Ligii Scriitorilor din România- filiala Hunedoara: Chi
ș Anda Claudia din Alba Iulia;
– Premiul din partea Cenaclului Literar „Ion Budai Deleanu”din Geoagiu: Ingrid Cosma din Constan
ța;
– Men
țiunea I: Rașcu Mihaela din Târgu Mureș;
– Men
țiunea II: Bobârnac Andrada Laura din Timișoara;
– Men
țiunea III: Szakacs Mariana din Orăștie, jud. Hunedoara.


Sec
țiunea volume publicate:
– Premiul I : Marin Toma din Localitatea Dor Mărunt, jud.Călăra
și, pentru volumul „La poarta sufletului tău”, editura Mușatina, Roman, 2014;
– Premiul II: Elena
Șerban din București pentru volumul „Balet pe valul clipei”, editura PIM, Iași, 2014;
– Premiul III: Georgeta Muscă Oană din Gala
ți, pentru volumul „Rătăciri”, editura PIM, Iași, 2014;
– Premiul Ligii Scriitorilor din România- filiala Hunedoara: Mariana Eftimie Kabbout din Gala
ți, pentru volumul „Cântec pentru mai târziu”, editura Neliniști metafizice, Constanța, 2013;
– Premiul pentru debut: Alexandru Maier din Gherla, jud. Cluj, pentru volumul „Dor de dincolo”, editura Napoca Nova, 2013;
– Premiul pentru antologie de autor:
1. Emil Bucure
șteanu din Piatra Neamț, pentru volumul „La capăt de drum”, edituraCetatea Doamnei, Piatra Neamț, 2013;
2. Mihai Leonte din Moldova Nouă, pentru volumul „Mozaic afectiv”, editura Armonii Culturale, Adjud, 2014;
– Men
țiunea I : Elisabeta Iosif din București, pentru volumul „Spiralele Adolescenței”, editura Destine, București, 2013;
– Men
țiunea II: Pușa Lia Popan, pentru volumul „Vântul Mărțișorului”, editura Napoca Star, Cluj Napoca, 2014.

De CLB

Cristina ŞTEFAN – vara, un dor

 

azi am luat poziţia de drepţi

la comanda ierbii înrourate

stânga-mprejur!

dreapta-mprejur!

la mijloc eu!

trenuri…

nişte oameni vin şi pleacă

alţi câţiva poposesc

se uită la mine cum stau în poziţia de drepţi

într-un solo de exterminare

miss you

şuier de locomotivă cu aburi

De CLB

Milena MUNTEANU – AMINTIRI DIN ŢARA SOARELUI RĂSARE (2)

Cum am avut şansa unei excursii în Japonia şi a întâlnirii faţă în faţă cu oamenii ei, relatez din minunăţiile pe care am avut norocul să le întâlnesc pe drumuri nipone. Ichigo ichie – o întânire, odată. O experienţă unică, de poveste.

 

Nikko

Proverb japonez:Bărbaţii puternici înţeleg valoarea răbdării” (The strong manly ones in life are those who understand the meaning of the word patience.)

 MM-JAPONIA-copwb

Hotărâsem să mergem la Nikko, fosta capitală japoneză, parte din UNESCO World Heritage, ce deţine recordul Guinness pentru cele mai lungi alei plantate cu cedri, de 37 km. Este locul unde a fost sanctificat unul dintre primii shoguni care a şi pus bazele unui templu la Edo (Tokyo de azi), în secolul XVII. Templul pe care l-am vizitat este Tosho-gu, unde frize cu maimuţele inţelepte (din cele care nu văd, nu aud şi nu spun nimic rău) se alătură altora reprezentând tot restul de animale din zodiacul chinezesc. Templul e Budhist. Dacă am înţeles bine, vorbim de mai mulţi Budha, iar muritorii pot lua forme divine pe merit. Tokugawa Ieyasu a fost sanctificat după moarte, iar rămăşiţele i-au fost transmutate pe muntele sacru de la Nikko.

Există ceva sfânt la Nikko, şi aici nu vorbesc doar de temple, podul sacru, fântâna sacră, etc. Locul are o vibraţie senzaţională. Dantelăria fără egal a templelor adaugă, sigur, la magia locală. Dragoni şi animale de tot felul răsar din plafoane, şerpi se încolăcesc pe stâlpii templelor, maimuţe înţelepte sugerează cuminţenia celor ce nu zic, nu gândesc şi nici nu grăiesc de rău. La fântânile lor sacre te purifici prin procedeul elaborat al spălării, etc… Câte o scorbură de copac devine şi ea un templu, unde lumea îşi pune mâinile împreună şi se roagă. Văd răvaşe lăsate la intrările în temple, mă gândesc că sunt dorinţele trecătorului lăsate la uşa templului, spre îndeplinire.

Impresionează densitatea de temple în acest loc divin, unde Dumnezeirea exista chiar înaintea ridicării lor. Nikko invită consternarea, cu arbori înalţi, cedrii seculari, o vegetaţie bogat udată de ploi abundente, aşa cum numai la Sintra mai văzusem, un alt monument UNESCO, din Portugalia. Copacii seculari, aici ancoraţi unii de alţii să se susţină, creează o impresie covârşitoare de catedrală la dimensiuni uriaşe. De fapt, te simţi cumva ocrotit, nu zdrobit de frumuseţe, nici de dimensiuni, care totuşi te fac să tresari la vederea lor, te fac să păşeşti cu pietate, să simţi că faci parte din ceva mult mai important decât tine. Nu mă mir să aflu că una din religiile japonezilor, shintoismul, care proslăveşte divinitatea din orice lucru, a fost iniţiată aici. E aşa o măreţie că nu poţi fi decât în admiraţie divină faţă de tot ce te înconjoară.

Vremea e umedă. După nişte rafale de ploaie care ne-au udat până la os, am sperat că soarele va răsări din nou, dar nu a fost să fie. La început ne-am ferit de apă cu umbrele şi pelerine, dar după o vreme încetasem să mai pretindem că suntem uscaţi. Eram îmbibaţi de apă, iar ceaţa era deasă; se ridica din văi către vârful munţilor şi tu erai prins în aburul acesta, în norul de umezeală. Aveam pielea udă, părul reavăn. Pentru o vreme am aşteptat sub o streaşină să se oprească aversele de ploaie, gândind că poate se mai termină rezervele de apă din ceruri. Restul lumii îşi continua vizita în ciuda ploii dese. Până la urmă ne-am dat seama şi noi că nu trebuie să aşteptăm. Acum mă gândesc că umezeala aceasta nu era deloc întâmplătoare, e mai degrabă emblematică. Pe pietre şi pe trunchiuri de copaci e muşchi gros; crescuse şi pe lămpaşele japoneze de metal. În zonă sunt nenumărate cascade şi vegetaţie aproape luxuriantă, udată bine la rădăcină de ploi abundente.

>>>>>>>>>>>>>>>>

De CLB

Eugenia Ţarălungă – BOABE DE FIER

(14 ianuarie 2009, ora 9:00)

 

crezusem că or să apară copiii ca buruienile

erau gravide cu toptanu’TARALUNGA-Eugenia-2xwb (1)

tot una şi una

mă gândeam că trebuie pliviţi copiii de zor, mai ştii,

şi când acolo s‑a ivit altceva

moartea nu mai prididea

 

boom‑ul nu fusese al feţilor

ci al măştilor mortuare

 

boabele negre se rostogoleau în toate direcţiile

de zici că era măduvă de soc

unuia i‑a luat câteva luni boala

până să‑l ia de tot

altul a fost secerat din picioare

erau atât de mulţi

cât vedeai cu ochii

ai fi zis că sunt gata morţi

şi doar aruncaţi ca nişte manechine

spre maşinile ucigaşe

De CLB

OCTAVIAN CONSTANTINESCU: A MERITA MINUNEA BASMELOR “DOMNULUI AUTOR”

Volumul “BASME – pentru copii, pentru oameni mari şi pentru foarte mari oameni…)”, de Adrian Botez[1]

 

Azi am meritat, prin cine ştie ce minune minunată, să pătrund într-un teritoriu ascuns. Atât de bine e ascuns de ochii lumii (“taman” acest teritoriu!), încât posesorul cheii nu mi-a îngăduit, deşi mi-e prieten bun, încă din negura anilor mei chinuiţi (hăt-înapoi, încolo, înspre cei douăzeci şi ceva, ai “studenţiei filologice”) – nu mi-a îngăduit, ziceam, niciodată, să intru. Cum se numeşte acest loc binecuvântat? E un spaţiu al marii şi micii magii, al faptelor mari şi al întâmplărilor banale, este chiar mintea şi imaginaţia prietenului meu, domnul Adrian Botez. Domnul Adrian Botez scrie, cu meşteşug, cu patimă, cu pricepere scriitoricească autentică, scrie cu acribie şi, chiar, cu un fel de încrâncenare – cărţi. Cărţi serioase, de hermeneutică, în care până şi eu, prietenul şi colegul său întru “filologhiseală”, aş fi în stare să mă pierd, prin multitudinea de semne şi simboluri. Poezii minunate, muzicale, pline de smalţul lucios-luminos al sufletului său frumos, dar şi poezii dure, crâncene, de obidă şi tristeţe, strunită-şi-nu-prea.

Când, însă, scrie basme mici, pentru oameni mari.. – sufletul prietenului meu se îmbracă în azurul cel mai pur, lasă de pe umeri hlamida cea gri a tristeţii şi suflă în goarna de sărbătoare. Zburdând zglobiu, prin poienile minţii, ale imaginaţiei – domnul Adrian Botez reuşeşte să adune nestemate de preţ: poveşti aşa de minunat ticluite, încât până şi cel mai posac cititor ar zâmbi, primenit, ca după o boare răcoroasă de primăvară.

Fericit că mi-a îngăduit, prin cine ştie ce întâmplare magică, să pătrund în lumea poveştilor sale, nu-mi rămâne decât să-i spun: “Îţi mulţumesc”! Şi să mă întreb, dacă mai era nevoie, de ce nu citeşte lumea de azi (zugrăvită, aşa cum e ea, în poveştile sale, de către “domnul Autor”!), mai des şi mai mult, din basmele pritocite, cu aşa măiestrie, de “domnul Autor”.

Poate că n-ar mai fi atâta de mare nevoie ca “domnul Autor”, în vituperantele sale diatribe poetico-jurnalistice, să-i certe pe stricătorii de patrie, pe nechibzuiţii de cârmuitori, grăbiţi să-şi îndese buzunarele şi burţile,  pe nemernicii îmbuibaţi din vânzarea, pe lucru de nimic, a Sufletului Neamului Valah.  Poate că, citind basmele domnului Autor, sufletele împietrite ale acelora s-ar mai înmuia, poate din ochii lor, vineţi de ură, s-ar revărsa lacrimi amare şi sincere, de părere de rău.

Sau, poate că, prins de vraja poveştii, am început, şi eu, să cred, cu adevărat, în puterea basmelor…

                                

OCTAVIAN CONSTANTINESCU, 17 Iulie 2014

 

***

[1] -Adrian Botez, Basme – pentru copii, pentru oameni mari şi pentru foarte mari oameni – Corgal Press-Bacău, 2004.

De CLB

Simona PUŞCAŞ – LUMINI ŞI UMBRE / LUCI E OMBRE (POEME BILINGVE)

TIMPUL ESTE ÎN PREZENT

Momente care trec, care se duc
trăite într-o clipă, fără nici un necaz
atât de repede în desfăşurarea lor,
încât uneori pare adevărat
că este momentul să ne grăbim,

în schimb eu sunt, în continuare aici,
şi aştept… ca timpul să se scurgă roditor
cuvintele, acţiunile şi gândurile
sunt – Emotia, care ne face reali.
Cu vibraţii auzi mădularele
astfel precum arcul tendonului2014-08-18_222028

este ceea ce pare,
O bucurie rapidă şi fără durere
de a trăi pe deplin,
Până când Dumnezeu ne oferă ardoare….

 

IL MOMENTO È IL PRESENTE

Momenti che passano, che se ne vanno
vissuti in un attimo, senza alcun affanno
così veloci nel loro dipanarsi
che a tratti par vero che è il tempo ad affrettarsi
invece io sono qui, fermo, giocondo
ad aspettar che il tempo scorra fecondo
di parole, azioni e pensieri
ma è l’emozione, sai, che ci fa veri.
Quel sentir vibrar le proprie membra
come il tender l’arco è ciò che mi sembra
una gioia presente, rapida ed indolore
Da viver appieno, finché Dio ci dona l’ardore….

>>>>>>>>>>>>>>

De CLB

Cristina Ştefan: IOAN BERGHIAN- DEBUT LIRIC DECIS

Nu există o vârstă a poeziei, nu există un timp al poeziei şi nu există nici măcar o înfăptuire a poeziei. Lirismul este de dincolo de legile fizicii şi matematicii, dincolo de biologie şi anatomie, dincolo de teoriile şi curentele literare, dincolo de norme, dincolo de prelucrări şi tehnici impuse, dar mai ales, dincolo de sistemul recunoaşterii lui. Citesc un poet şi mi se face stomacul ghem, sau lăcrimez, sau devin stare gazoasă de emoţie, ăsta e singurul criteriu prin care am promovat poeţii cenaclului Lira21, pentru că nu mă recunosc poet ci doar un cititor cu sensibil simţ liric. Exact aşa procedez şi acum făcându-l cunoscut pe poetul român, stabilit în Ragusa, Italia, de câţiva ani, Ioan Berghian, poet pe care îl citesc admirativ de vreo 10 ani şi care, iată, debutează cu un volum de poezie aşteptat: “ Mireasmă de verbină”, Editura ArtBook, 2014.

Citesc această carte cu poezii postate pe internat de ani şi ani de zile ca pe un întreg alcătuit necesar întru vedere panoramică, de profunzime, întru descoperirea esenţelor lirismului poetului, un lirism cu parfum boem, de demult, dar punctat determinant, barbilian, ţinând seama că formaţia profesională a poetului este de matematician (Universitatea Timişoara), lucrând mulţi ani ca analist programator în informatica, o meserie care poate influenţa modul de gândire, făcându-l exact, schematizat, cu nevoie de soluţii şi ipoteze demonstrate matematic. Această decurgere rotunjită corect a raţionamentelor enunţate poetic, face poezia domnului Berghian, clară, curat gândită, omogenă prin alianţa de gândire pragmatică cu intelectualismul liricizat sensibil.

Temă favorită poetului, iubirea, vine între eros şi thanatos şi devine absolutul existenţei, nimic relativ, nimic întâmplător în această simbioză vitală a omului cu iubirea. Într-un decor care aduce neîncredere în viitor, sentimentul înstrăinării de prezent induce apusul vieţii, sumbru, ca soluţie de resuscitare a frumosului trăit, între scepticism şi asumarea lui ca prezent, iar realismul acestui prezent este motivaţie trăirii viitoare. Sigur pe sentimentele sale, în iubire faţă de fiinţa dragă şi înstrăinare faţă de realitatea înconjurătoare, poetul îşi cerne şi discerne perspectiva emoţională fără candoare, fără naivităţi inutile, constatator. Deşi versurile sale sunt profunde, analitice, grave pe alocuri, în tonalităţi sobre, versuri cu rime complicate şi răsturnări semantice, citesc uşor, pentru că nu întâlnesc nimic ţinând de manierism sau formulare simplă ori calofilă şi constat că iubirea viersuită nu poate fi numai un şir interminabil de exclamaţii alintătoare şi rime mângâietoare ci poate fi adâncime poetică între orizonturi stilistice originale. Mă gândesc că poezia de iubire a domnului Berghian are ceva sculptural, creează imagini din dalta pusă la muncă pe piatra cunoaşterii şi explicării între cauză şi efect a iubirii, lămurind piatra sensului să ia forma dorită, ondularea ideii cu formă de trup a gândirii iubirii. Aşa cum spunea Brâncuşi:

“Iubirea cheamă iubire. Nu este atât de important ca să fii iubit, cât să iubeşti tu cu toată puterea şi cu toata fiinţa.”

Spune poetul, aşadar, îndemnându-şi iubita la meditaţie în ton liric învăluitor, cald, simplu, dar tocmai prin aceste caracteristici, emoţionant.

>>>>>>>>>>>>>>>>

De CLB

Lucian MARINA: EVOLUŢIE, DOR ŞI CÂNTEC ,,AMERICANA“

La Bucureşti, a apărut volumul ,,AMERICANA”, cea de a treia carte semnată de doamna Elena Santamaria (născută Georgeta Popescu). 2014-08-20_001818

Romanul memorialistic care a văzut lumina zilei la Editura „Entităţi folclorice româneşti” este o interesantă mărturisire a unei vieţi zbuciumate trăite de o fiinţă minunată, sensibilă, o româncă devotată Neamului. Aceasta este evident înaninte de toate din mărturisirea sinceră a trăirilor emoţionale intense din cadrul marelui calvar al autoarei, început încă în frageda copilărie, odată cu plecarea familiei Popescu în Statele Unite ale Americii. (Vezi la pag. 75 a cărţii, în capitolul V intitulat ,,Căutări, binecuvântare şi credinţă“).

Calvarul, însă, continuă când în urma şcolarizării la Chicago, Elena Georgeta Popescu îşi continuă studiile postuniversitare în Spania unde, la Barcelona, lipsită de supravegherea strictă a mamei îşi „cucereşte libertatea“. Însă, după perioada fericită a matrimoniului care îi oferă ,,Muguri şi lacrimi de iubire“ (Vezi capitolul VI al romanului) viaţa departe de cei dragi îi aduce şi ,,Nelinişte, freamăt, realitate şi durere“ (cap. VII).  

De altfel, mama autoarei, doamna Sofia Popescu ,,a fost o adevarată înţelepciune“, cum vorbea autoarea despre această intelectuală româncă cu suflet mare şi care deşi a provenit de la ţară, a fost deosebit de sprintenă, descurcăreaţă, un pilon al familiei, alături de generosul paterfamilias domnul Miron Popescu.  

Despre cea care i-a dat viaţă şi buna creştere, autoarea romanului îşi aminteşte cu drag şi tristeţe în acelaşi timp: ,,Mama mea a decedat în 1999, la vârsta de 84 de ani şi după un voiaj prin diferite continente cu cenuşa mamei după mine, am adus-o şi am pus-o în mormântul tatălui meu, la Secusigiu“.

Astfel, a „revenit“ în Banat, în România, la fel ca şi doamna Elena Santamaria.

Interesant de subliniat faptul că, la Chicago, la familia Popescu, o familie de români oneşti, deseori venea în vizită marele filozof român Mircea Eliade împreună cu soţia căreia îi plăcea să i se spună Christinel, chiar dacă în acte era scrisă Georgette (n. Cotescu). Renumitul istoric al religiilor, scriitor de ficțiune şi filozof român, era profesor de istorie comparată la Universitatea ,,Loyola“ din Chicago, din anul 1957, respectiv titular al Catedrei de istoria religiilor ,,Sewell L. Avery“, din anul 1962.

Mai târziu, în evocările sale despre marele român care a fost naturalizat cetățean american în 1966 şi onorat cu titlul de Distinguished Service Professor, autoarea romanului ,,Americana“, precizează, printre altele: ,,Eram în primul an de facultate, sau poate şi mai înainte, prin ’72, cam asa… pe atunci eu eram prea tinerică să mă intereseze… filozofia lui Mircea Eliade, îl ascultam din respect pentru prietenia lor cu mama. Cred că a fost aceasta prin ’71 sau ’72, apoi eu am plecat în Spania în ’74,… şi ei rămaseseră prieteni cu mama mea, o ţărancă intelectuală şi ea. Ştiu că au fost la noi la masă, dar eu eram plecată…“

Despre întâlnirile cu marele filosof român (născut la 13 martie 1907, la Bucureşti şi decedat la 22 aprilie 1986, la Chicago), autoarea romanului memorialistic ,,Americana” îşi aminteşte cu drag că, era mereu cu pipa… ,,Îmi placea. Era şi oarecum atractiv. Urăţel, dar atractiv. A fumat din pipă“ (fuma un tutun dulceag ,,Cherry Blend“)

Probabil că, surprinde faptul de ce această referinţă abundă cu trimiteri la Mircea Eliade şi creaţia acestui autor mitic a cărei operă este o frescă a problemelor existențiale în epoca pe care a trăit-o şi care este autorul unor romane semifantastice în acceptă existența unei realități extrasenzoriale (de ex. romanele ,,Întoarcerea din rai” și ,,Huliganii”). Motivul este simplu. Autoarea romanului memorialistic ,,Americana”, poate că nici nu este conştientă de faptul în ce măsură a influenţat asupra concepţiilor ei despre viaţă marele filozof şi opera acestui, odată ce este cunoscut că Elena Santamaria a citit şi recitit atât romanul ,,Noaptea de Sânziene” (1940) cât şi ,,Maitreyi”, o adevărată încântare. De fapt, prototipul personajului principal al cărții a trăit cu adevărat, până în 1990, în țara Vedelor și a Upanișadelor. Se numea Maitreyi Devi şi era fiica filozofului indian Surendaranath Dasgupta la care Mircea Eliade a studiat limba sancrită. Romanul ,,Maitreyi”, care este bazat pe experiența din India a lui Mircea Eliade și pe date autobiografice, s-a bucurat de o mare popularitate.

După cum a mărturisit autoarea romanului ,,Americana”, ea a citit cu mare plăcere romanul ,,Maitreyi” care, poate şi inconştient, a fost un punct de plecare în destăinuirea propriilor experienţe ale vieţii.

>>>>>>>>>>>>>>>>>

De CLB

Preţuirea şi promovarea valorilor

Aflăm:

Scriitorului Eugen Dorcescu (poet, prozator, eseist, traducător din limbile franceză şi spaniolă) i-a fost2014-08-18_222705 decernat, în data de 1 august 2014, titlul de Cetăţean de Onoare al Timişoarei, în cadrul şedinţei festive a Consiliului municipal, prilejuită de Zilele oraşului Timişoara. Însemnele titlului (diplomă şi medalie) i-au fost înmânate de către Prof. univ. dr. ing. Nicolae Robu, Primar al Timişoarei. Cu aceeaşi distincţie au fost gratificaţi sculptorul Paul Neagu (post-mortem) şi prozatorul Paul Eugen Banciu.

În dimineaţa aceleiaşi zile, a avut loc dezvelirea a trei busturi, realizate de sculptorul Aurel Gheorghe Ardeleanu: bustul profesorului G. I. Tohăneanu şi cel al dirijorului Nicolae Boboc, pe Aleea Personalităţilor, din Parcul Central; bustul arhitectului florar Árpád Mühle, în Parcul Rozelor.

Reproducem Cuvântul de gratitudine, succint şi emblematic, al scriitorului Eugen Dorcescu:

Domnule Prof. univ. dr. ing. Nicolae Robu, Primar al Timişoarei,

Domnilor viceprimari,

Stimaţi membri ai Consiliului,2014-08-18_222649

Distinse doamne,

Domnilor,

Ceea ce mi se întâmplă astăzi, ceea ce recepţionez eu, azi, 1 august 2014, o dată cu prestigiosul statut, cu prestigioasa învestitură – “Cetăţean de Onoare” – e încă un mesaj de dragoste din partea oraşului acestuia frumos şi înţelept, pe care l-am îndrăgit, spontan, şi definitiv, din prima clipă a întâlnirii noastre. Un mesaj de dragoste şi de încuviinţare pentru multele mele decenii de slujire pe tărâmul literelor, al culturii şi al spiritualităţii.

Aici, în Timişoara, mi-am desăvârşit învăţătura şi personalitatea, aici mi-am clădit o profesie, şi am exercitat-o, aici am întemeiat, cu soţia mea, cu cele două fiice şi cu cei patru nepoţi ai noştri, o casă şi o familie, aici se află, alături de familia noastră nucleară, familia noastră extinsă, Filiala Uniunii Scriitorilor, aici vieţuim, cetăţeni oneşti, onorabili, loiali şi iubitori, în cuprinzătoarea familie a comunităţii urbane. Aici, în Timişoara, s-a desfăşurat, se desfăşoară şi se va desfăşura, cât va îngădui Iah Elohim, viaţa noastră, între studiu, creaţie şi credinţă.

>>>>>>>>>>>>>>>

De CLB

Aldona Patraş: Uniunea Internaţională a Femeilor Române

August 2014. Plecam spre Timişoara şi ne socoteam câti ani au trecut de când o cunoşteam o pe doamna Smaranda Livescu. Era ceva vreme şi îi suntem alături de la prima conferinţă din Vatra Dornei şi în continuare la Piatra Neamţ, Iaşi, Bucureşti, Viena, nu am stat pe uniferogânduri şi am luat drumul Banatului. Grupul nostru, iniţial din cinci doamne, s-a diminuat la trei, nu poţi şti niciodată ce surprize îţi oferă timpul, soarta, sănătatea şi multe altele. Pline de voie bună şi curaj ne-am îmbarcat, din cocheta gară Vatra Dornei Băi, cu destinaţia Timişoara, în trenul inter-regio, să nu-i zic accelerat, ce mergea cât mai repede, cât mai încet, cât mai legănat şi cât mai zdruncinat, în funcţie de starea drumului de fier şi a rezistenţei roţilor la contactul cu şina încălzită. Infruntam canicul ape o distanta de aproape o zi. Prin uşa deschisă ne distrează un copilaş neastâmpărat ce face curse de-alungul culuarului aruncând câte un zâmbet şi o ocheadă călătorilor.

   

Ajungem la Timişoara, unde suntem întâmpinate şi îmbrăţişate de doamna preşedintă Smaranda Livescu. Nu am apucat sa-i spunem, cât de incitantă poate fi o carte de vizită. Nici nu vă puteţi imagina! Are insemnele UNITER si numele:

Preşedinte şi Fondator Prof. Smaranda Cazan-Livescu

www. unifero.net

Partner: www. Radio TVUnirea.com

 

Dezbaterile vor avea loc la Casa Studenţilor, unde ne întâlnim cu participante sosite din diverse locuri de pe mapamond, ne revedem sau ne prezentăm, pregătim sala, mapele pentru invitaţi, pentru cei ce prezintă lucrări, lansează cărţi, expun lucrări de artă, pentru elevi premiaţi la concursurile de literatură şi pictură, diplomele de participare. După masă vor avea loc vernisajele lucrărilor expuse cu generozitate pe holurile primitoare şi spaţioase ale clădrii cu vechi tradiţii.

Intrăm. Un panou găzduieşte un chilim din Pădureni, catrinţe expuse de Eugenia Bazin şi o Diplomă din partea Asociaţiei Ştiinţifice pentru Consolidarea Mediului Asociativ „Fiii Gorjului”.

Alături, profesoara Paraschiva Abutnăriţei expune un deosebit costum naţional bucovinean cu ia în cusături realizate personal. Panoul e înfăşurat cu o eşarfă pe care citim “Veşnicia s-a născut la sat”.

Doamna Smaranda îşi ia în serios rolul de prezentatoare, completând expunerile cu impresii şi motivaţii despre importanţa conferinţei în păstrarea tradiţiilor şi “ca izvor de dăruire şi capacitate”.

Expoziţia lucrărilor în acuarelă a pictorului Gerald Janowski din Spania ne atrage prin culorile pastelate a florilor şi peisajelor. Urmează un panou cu ingenioase lucrări de oregami ale unui copil.

Tudor Dora, profesoară de fizică, împleteşte profesia cu pictura. În alb şi negru, expune Jana Dinu o galerie de portrete. Rodica Belea din Timişoara demonstrează realizarea unor minunate flori din aţă colorată şi prezintă o colecţie de mărţişoare, printre care mărţişoare bănăţene de argint, mărţişoare cu ornamente, cu canafi, cu bănuţi, trifoi, păianjeni sau bob de grâu. Casa de Cultură a Studenţilor e reprezentată de expoziţia cu „Fotografii-mărturii genetice”, într-o tehnică specială.

Elena Şandru, contabil şef al instituţiei, îşi prezintă propria expoziţie “Handmade”, artă populară în viziune modernă. Belciu Tereza expune frumoase goblenuri. O galerie de costume populare specifice zonei şi un stand cu superbe ii, ne fură privirile. Sub sigla tematică a creaţiilor sale, un triunghi ce realizează simbioza între poezie, pictură, filozofie, Alexandrina Isbăşoiu, membră a Asociaţiei Artiştilor Plastici, expune tablouri şi un album consistent cu picturi şi poezii. Susţine importanţa activităţilor asociative. Teodora Paula Dumitrache demonstrează expresivitatea ochilor în portretele sale.

Ziua a doua a conferinţei este destinată femeilor din mediul de afaceri, femeilor scriitoare. Intrăm în sala de conferinţe unde ne aşteaptă o valoroasă şi interesantă expoziţie de carte.

Prezidiul format din preşedinta Smaranda Livescu, secretara Paraschiva Abutnăriţei, timişoreanul Bălescu Sevastian, membru al Camerei de Comerţ şi preşedintele Asociaţiei Ştinţifice pentru Consolidarea Mediului Asociativ – Fiii Gorjului de pretutindeni, sucursala Timişoara, vor conduce lucrările maraton. Elena Buzatu, informaticeană, s-a profilat în mediul de afaceri timişorean pe probleme de consultanţă, proiecte, instruire antreprenori, organizări de evenimente.

Maria Tanasă, femeie de afaceri şi scriitoare, vorbeşte despre atitudinea în viaţă, în afaceri, despre necesitatea unor cursuri de exprimare, de comunicare, de atitudine şi despre proiectul pentru personane cu dezabilităţi.

>>>>>>>>>>>>>>>>

De CLB

Alexandra MIHALACHE: POEMELE VISULUI IMPLINIT

ANOTIMPURILE SUFLETULUI

 

E primăvară, chipul tău de zână

Cu buzele ce-nmuguresc a dor,2014-08-18_222310

Când florile în doină te îngână,

O pasăre mă cheamă… Vreau să zbor!

 

E vară-n părul tău… Licori de aur

Şi soarele în noi s-a cuibărit,

Când văi îşi împletesc cununi de laur,

E timpul să plecăm spre infinit…

 

E toamnă-n ochii tăi şi cade bruma,

Parfumul tău se-mprăştie-n gutâi,

În paşii tăi a scris vecie huma,

Iar frunzele ţi-adorm la căpătâi.

 

E iarnă lângă tâmpla ta şi tremur.

Fiorul depărtării m-a cuprins;

În zarea albă a-ngheţat un murmur,

O, Doamne, câte frumuseţi ai nins!

>>>>>>>>>>>>>>>>

De CLB

Paraschiva Abutnăriţei: Educaţia femeilor, un beneficiu imens pentru familie şi comunitatea globală

La Timişoara, în perioada 8 – 10 august a.c. s-a desfăşurat, sub acest generic, cea de-a şaptea Conferinţă2014-08-19_202305 Internaţională a Uniunii Internaţionale a Femeilor Române. UNIFERO este o organizaţie nonguvernamentală, fondată în 2007, în Atlanta, capitala statului Georgia din SUA, de către prof. univ. Smaranda Cazan Livescu, în scopul de a promova imaginea femeii române în lume, a susţine preocupările, iniţiativele şi drepturile femeii în ţară şi în afara ei. 

În acest an au participat reprezentante ale organizaţiilor de femei şi alte persoane din ţară şi din Israel, Austria, Germania, Spania, China. Activităţile, desfăşurate la Casa de Cultură a Studenţilor din Timişoara, au fost dense, diverse şi ilustrative pentru mediile de viaţă şi exprimare publică a femeilor române. Dezbaterile au abordat teme şi aspecte concrete vizând: mediul de afaceri şi succese ale femeilor în domeniu, educaţia prin exemple, despre valori în Europa modernă, probleme şi preocupări ale tineretului, femeile şi familia în mediul rural, câştigarea respectului de către femei în familie şi societate, femeile române – creatoare şi factor de promovare a culturii în timp şi spaţiu.

2014-08-19_202337Problemele cu care se confruntă mediul de afaceri şi modele de succes au fost prezentate de către Diana M. Buzatu, manager general al Camerei de Comerţ Timiş şi colegii săi, de Sevastian Bălescu, preşedintele Asociaţiei Ştiinţifice pentru Consolidarea Mediului Asociativ „Fii Gorjului”, Sucursala Timişoara, de omul de afaceri Andy Pan din China, ş.a. În debaterea celorlalte teme s-au remarcat prof. Smaranda Cazan Livescu, Dorina Deutsch şi Viorel Meier (Israel), Ioan şi Norica Godja (Austria), Luminiţa Neagoe Pigui (Spania), Lucian Livescu (SUA), Delia Rădmăneştean, Nicoleta Marghitaş, Maria şi Ioan Visoschi, Maria Tănasă, Jenica Romanică, Aldona Patraş (România), Ioana Heidel (Germania).

2014-08-19_202354Această ediţie a conferinţei s-a evidenţiat şi printr-un număr foarte mare de lansări de carte, autori fiind Veronica Balaj, Sevestian Bălescu şi Maria Tănasă (Timişoara), Smaranda Cazan Livescu (SUA), Elisabeta Iosif (Bucureşti), Puiu Alexandru (Olăneşti), Floare Cândea (Arad), Doina Iovănel Spineanu (Drobeta Turnu Severin), Elvira Popazu Seffer (Israel), Ioana Heidel (Germania), Sifora Sava (Austria), Nuşa Ilisie (Spania), Lucian Livescu (SUA) cu Andi Pan (China), subsemnata. S-au remarcat, de asemenea, expoziţiile de pictură ale artiştilor Gerald Janowski (Spania), Jana Dinu şi Alexandrina Isbăşoiu (Timişoara), Teodora Paula Dumitrache (Oradea), Mihai Marghitaş (Liebling – TM), Antoni Petcu (cu origami, Orţişoara – TM), au expus costume populare şi obiecte de artizanat Rodica Belea şi Jeni Mladin (Timişoara) şi carte, prof. Jireghie (Timişoara).2014-08-18_230638

În seara primei zile a conferinţei, pe scena Casei de Cultură a Studenţilor a avut loc un spectacol caritabil, regizat de Ioan Godja, preşedintele Cercului Cultural Româno-Austriac şi a postului românesc RTV „Unirea” din Viena, la care şi-au dat concursul Ansamblul Cenaclului Cultural Artistic „Liviu Rebreanu” al Cercului Militar Timişoara, condus de Roman Cistelecan şi Ansamblul „Cununiţa”al Universităţii de Vest „Vasile Goldiş” din Arad, condus de Ioan Darău. A avut loc festivitatea de premiere a câştigătorilor concursurilor de creaţie literară şi artă plastică organizate de UNIFERO, la care s-au remarcat elevi din ţară (Slatina, Breaza, Liebling, Timişoara, Câmpulung Muscel), dar şi din Cipru şi China – la creaţie literară, şi Timişoara, Grecia, Cipru şi China – la artă plastică. Din zona noastră au participat la concursul de creaţie literară elevi din Poiana Stampei îndrumaţi de prof. Dorina Paicu şi de la Şcoala Gimnazială Nr. 2 Vatra Dornei, îndrumaţi de prof. Ioana Iuga, aceştia din urmă, Ungureanu Ilk Diana şi Nimigeanu Iulian obţinând câte un meritoriu loc III.          S. A. „Hora” din Regin, prin ing. Carmen Chiorean, a oferit mai multe premii.

>>>>>>>>>>>>>>>>

De CLB

Al Florin ŢENE – FENOMENUL FILONULUI FRANCEZ ŞI GERMAN ÎN LITERATURA ROMÂNĂ (MACEDONSKI, GOETHE, EMINESCU)

2014-08-18_220204La 74 de ani Johann Wolfgang Goethe se îndrăgosteşte de o tânără de 19 ani, cerând-o în căsătorie, dar, îi despărţeau prejudecăţi de ordin moral, realitatea senectuţii şi apoi refuzul părinţilor ei. Dacă nu s-ar fi întâmplat acest lucru, în septembrie 1823, poetul n-ar fi scris şi tulburătoarea sa „Elegia de la Marienbad”, care este un zguduitor „cântec al dorului şi al renunţării” (Tudor Vianu). Acest poem este o creaţie de vârf al liricii goetheene, şi în acelaşi timp operă de referinţă a literaturii universale, poemul exprimând tragedia unui spirit care a mizat totul pe câştigarea conflictului cu timpul. Poetul povesteşte mai târziu că prima formă a scris.o imediat după plecarea din Marienbad pe drum, din popas în popas, până seara a scris întregul poem.

Un sentiment asemănător, al „dorului şi renunţării”, este exprimat în literatura română de către Mihai Eminescu în „Odă” (în metro antic), fiind una din cele mai cutremurătoare poezii scrise în literatura română. Investigaţia comparată poate da seamă şi de goetheanismul scriitorului român, atât de teoretizat la noi, de la studiul lui H. Sanielevici, din „Noua revistă română” (nr.3, 1900), până la cărţile lui Ion Roman, din 1981, ori Zoe Dumitrescu Buşuleanga, în 1986, dedicate relaţiilor lui Eminescu cu literatura germană. Elegia lui Goethe debutează sub semnul descoperirii iubirii pământene cu aceea divină, în geografia unui cosmos îngheţat, ce oferă însă graniţa permanenţei. Acest poem a fost scris pe o hârtie specială, încadrată într-o ramă de marochin roşu. Şi i-a fost dăruită de Goethe lui Eckermann, la 16 noiembrie 1823, ca o lectură de taină. Spre deosebire de poetul german Odă (în metro antic ), tipărită în ediţia Maiorescu din 1883, dezvoltată dintr-o proiectată odă pentru Napoleoan, concepută la Berlin, prin 1873-1874, atacă problema morţii din unghiul de vedere al juvenilităţii triumfătoare, înţeleasă ca vârstă statuară a omului. Starea de asceză interioară, decurgând din dialogul exclusiv cu un cer al stelelor fixe, dă sentimentul deplinătăţii fiinţei, al înţelegerii sinelui. Omul edenic al Odei nu este un innocent, după cum nu este nici întruchiparea unei conştiinţe in nuce. Măreţia sa, eminamente romantic, rezultă dintr-un titanism asumat, din trăirea unei vocaţii: „Nu credeam să-nvăţ a muri vreoadată: Pururi tânăr, înfăşurat în manta-mi,/ Ochii mei nălţam visători la steaua Singurătăţii”. Vulnerabilitatea sa în ordine existenţială nu ţine de imposibilitatea concretizării în spirit, ca la Goethe, ci de reactivitatea la o formă aparte de maculare- suferinţa „dureros de dulce“.

Frumoasa operă eminesciană „Odă” (în metru antic) exprimă, într-o formă sintetică, sui generis câteva din trăsăturile de bază ale creativităţii sale genială. Este forma în principal de o înţelegere a discursului literar drept logos esenţial, situaţie în raport cu care ideea de pretext se atomizează, deoarece poezia emană din străfundurile conştiinţei. Numai într-o astfel de perspectivă devine limpede cum „Oda”, în comparaţie cu „Elegia” lui Goethe, trăieşte în alt spaţiu ideatic şi oferă alte soluţii pentru aceeaşi temă, a „dorului şi renunţării”. Foame de real şi dorinţă de eternizare a efemerului, pe de o parte, utopia titanică a geniului liber, pe de alta.

>>>>>>>>>>>>>>

De CLB

Elena BUICĂ – SUFLETUL DIN IILE ROMÂNEŞTI

ZIUA-IILOR-TORONTO-wbAcest titlu a fost luat din vârful condeiului scriitoarei Milena Munteanu care mi-a comunicat că a făcut câteva însemnări despre întâlnirea românilor-canadieni din Toronto pentru a sărbători floarea vestimentaţiei portului nostru popular, inegalabile prin frumuseţe – iile pe care le numim cu atâta drag, iile „noastre” şi cum am spune în engleză: the wonderful Romanian blouses. Reflectând la frumuseţea acestui titlu, m-am trezit cu condeiul în mână, mai ales că am participat şi eu alături de un mare număr de români, dar şi canadieni sau alte naţionalităţi.

ZIUA INTERNAŢIONALĂ A IEI este fixată la data de 24 iunie, odată cu sărbătoarea numită Drăgaica, dar aceasta căzând într-o zi de marţi, a fost sărbătorită cu câteva zile mai înainte, sâmbată, 21 iunie. Am felicitat din adâncul inimii pe cei care au avut ideea şi puterea să îi dedice o zi din an acestei piese de bază a costumuui popular femeiesc, o piesă bine chibzuită, avînd croială, linii şi ornamente bine echilibrate.

Acest Festival al iilor noastre dragi, a făcut să vibreze sala Muzeului de Textile din Toronto. Că s-a desfăşurat totul după un program bine pus la punct, intră aproape în firescul vieţii noastre de aici, sau că am fost bine primiţi şi ne-am simţit bine ca între ai noştri, asemenea neamurilor care se revăd doar cu prilejul unor evenimente mai deosebite, era de aşteptat. Când totul decurge firesc, nu se mai simte efortul care se ascunde în spatele acestuia şi rămâne să gustăm din plin doar frumuseţea şi emoţia clipei atât de repede trecătoare.

Punând preţ pe efortul depus, aduc toată lauda şi calde felicitări tuturor persoanele care au trudit prin voluntariat pentru această reuşită, dar acum, eu fac un popas mai larg în cuvântul care oglindeşte SUFLETUL IILOR ROMÂNEŞTI.

Am privit iile sau chiar costumele naţionale româneşti pe mese, pe manechine, în diverse filmări, fotografii, dar şi pe multe persoane prezente în costume care prin ţinută şi mişcare dădeau un plus de viaţă, un contur al identităţii şi spiritualităţii noastre şi un spor de frumuseţe şi de autenticitate. Îţi frământai degetele ca să le opreşti să nu le atingă, îţi venea să le săruţi cu inima şi sufletul în dorul de acasă, simţeai cum te apasa din interior, gata să dea navala afară mândria că faci parte dintr-un popor atât de înzestrat de Domnul. Cu un glas al emoţiilor ne venea să srigăm ca în gura mare: „Hei, oameni buni din lumea largă, priviţi aici, aceasta este adevărata faţă a Romaniei”! Privind exponatele, nu ştiai ce să admiri mai mult, migala cu care au fost cusute, sau frumuseţea şi imaginaţia care sparg zăgazurile timpului. Nu ştiai cum e mai bine, să-ţi potriveşti paşii pentru a sări dintr-o zonă geografică în alta, dintr-un prag al timpului la altul, alunecând în vremuri pierdute în vechime, sau să te laşi sedus de un grai interior născut din bogaţia de croieli, de culori, de motive inspirate din mediul înconjurator. Îmi plăcea să le privesc tăcând, ca să le ascult şi să le simt fiorul vieţii aşa cum a fost prins în ţesătura lor, capabil să trezească în cutele mai adânci ale inimii acea chemare a locului-icoană la care ne închinăm numindu-l ACASA. Cât am stat acolo, a fost neîntrerupt în noi un suflu de viaţă deosebit, o vibratie care ne scotea din platitudinea zilelor obişnuite.

Adunată aici, această comoară de frumuseţi, mi-a trimis gândul spre înfrigurările înşurubate în noi la desprinderea de locurile dragi şi cum căutam alinarea în cuibul cald a ceva ce poartă esenţa românismului, comori ale folclorului. Alături de muzică şi fotografii, punem costumele populare, scumpătăţi multe primite de la bunii noştri, lucrate cu mâinile şi cu sufletul lor şi păstrate cu sfinţenie. Şi cu aceeaşi sfinţenie au fost aduse aici pentru a le scoate la lumină din când în când, asemenea zilei de astăzi. În graiul acestor vesminte, mie mi se părea că aud ca fond muzical naiul lui Zamfir, clarinetul lui Fărcaş, ţipuiturile oşenilor, tulnicele fetelor din Căpâlna, cântecele pline de viaţă şi cu vorbele rostite în graiul dulce moldovenesc. Mi se părea că văd costumaţia dragilor mei Căluşari în dansul clocotitor bărbătesc din Teleormanul meu natal sau din Oltenia. Auzeam graiul bihorenilor, al nanei Măriuţa, gazda mea din pragul tinereţelor mele vâlvorite, despre care am vorbit la această întâlnire, auzeam glasul oşenilor, al sibienilor, oltenilor, moldovenilor… Aceste costume au avut puterea să îmi amintească şi de alte lucruri măiestrite ieşite din mâinile care au îmbodobit veacuri de-a rândul locuinţele românilor, nu numai în interior, dar chiar începând cu poarta de intrare în curte şi mergând apoi spre realizarea bijuteriilor arhitectonice,vestitele biseici, devenite patrimoniu universal prin UNESCO.

Plecând acasă, m-a urmărit forţa acestor piese vestimentare româneşti de a transmite o stare benefică şi reconfortantă. Sunt piese înzestrate cu puterea de a strecura tainic o armonie interioară şi o deosebită admiraţie pentru neopritele gânduri izvoditoare de frumuseţi inegalabile.

 

Elena BUICĂ

Toronto, Canada

16 iunie 2014

 

De CLB

-„FABULE „ ŞI VALOAREA LOR EDUCATIVĂ ÎN VIZIUNEA ADRIANEI RĂDUCAN – Cronică literară de Ştefan Dumitrescu

            Volumul intitulat „FABULE”, apărut la Editura „Sitech”, din Craiova, în 2013, autor ELENA ADRIANA RĂDUCAN, surprinde din mai multe motive: personajele fabulelor apar într-o stare de euforie sau de epuizare; lumea captivă în reţeaua unor moravuri apare transpusă în simetria unor situaţii scenice; jocul de cuvinte şi potrivirea lor asamblează alegorii, iar paralelismul sintactic completează imaginarul poetic. 2014-08-18_214307

            Regulile morale se impun prin exemple, fiind o metodă de modelare a caracterelor. Spectacolul lumii, surprins la frontierele vieţii, este trăit după legi ce nu depind de condiţionări sociale, având neaşteptate consecinţe. Îndrăznelile spontane ale personajelor, natura lor spirituală, atenta veghere asupra defectelor omeneşti, infinita zbatere a drumului spre adevăr, scăpărările gândurilor, prin care este comunicată perspectiva întâmplărilor, expresivitatea obţinută prin jocurile de sensuri, transferarea însuşirilor omeneşti fiinţelor necuvântătoare, relaţiile permanente dintre conducători şi supuşi, ecuaţia adevăr-minciună…demonstrează că ELENA ADRIANA RĂDUCAN construieşte prin fabulele sale adevărate scenarii ce asimilează viaţa cu arta.

            Fabulele: „Broasca şi câinele”, „Girafa şi privighetoarea”, „Două capre pe o punte”, „Ursul brun şi ariciul”, „Porcul şi iepurele”, „Barza şi cioara”, „Porcul şi vulpea”, „Lupul şi mielul”, „Vulpea şi bobocul”, „Paharul şi cana”, „Trei vulpi”, „Viezurele şi vulpea”, „Maimuţa şi şoriceii”, „Oul şi găina” sunt scrise în versuri, iar personajele care sunt animale şi lucruri, nu se lasă invadate de disperare, fiecare dispune de apărarea necesară, fixându-şi autonomia personalităţii – „Oul şi găina”. „- Întâi a fost oul sau găina?/ Întrebarea asta mă îngrijorează/ În acest fel găsi oul pricina, / Puterea-mi cineva o subminează”.

            Textele sunt organizate în cele două părţi specifice fabulei. Opoziţia fericire-înţelepciune, în sensul mitului faustian surprinde oportunitatea clipei, inteligenţa însemnând mai mult decât averea – „Maimuţa şi şoriceii”.

            Simţul umorului apare uneori transformat în ironie – „Vulpea şi lupul”. Soarta este scuza celor slabi şi opera celor tari – „Viezurele şi vulpea”. Curajul de a lupta se poate traduce prin câştigarea unei anume experienţe, când lumea este văzută dintr-o altă perspectivă. Majoritatea fabulelor sunt adresate copiilor, vremurile contemporane, diferenţa dintre generaţii, ignorarea sfaturilor şi imprevizibilul sunt note caracteristice bine reliefate în fabula „Cloşca şi puişorii”, care conţine o scurtă întâmplare.

„Sfaturile de le-aţi înţeles pe dos/ V-aşteaptă o tigaie pentru sos/ Când altă regulă distinctă le spunea/ Un uliu luă găina-n gheare şi zbura”

            Morala este formulată explicit: „Când pe alţii tu atât de bine-i sfătuieşti/ Se pare ca pericolul să nu-l mai intuieşti”. Valoarea educativă a fabulelor ADRIANEI RĂDUCAN constă în morala fabulelor, în disputa personajelor, înţelegând că nu trebuie să judecăm doar după aparenţe, ci după fapte, toate acţiunile se nasc şi cresc din speranţă, tăria de caracter e un dar al celor conştienţi de o lege ascunsă a vieţii.

            Lenea, minciuna, fanfaronada, lăcomia…câteva din defectele omeneşti puse pe seama animalelor, sunt dublate de cultul muncii, care dă măsură demnităţii umane. Limbajul poetic se caracterizează prin expresivitate, la realizarea căreia concură în primul rând personificarea.

ADRIANA RĂDUCAN reuşeşte prin volumul „FABULE” o firească înnoire a literaturii, contribuind într-o bună măsură la diversificarea mijloacelor artistice.

 

                                                                                       Ştefan Dumitrescu

                                                                         Membru USR, secţiunea Dramaturgie            

De CLB

Dorel SCHOR – SCHIŢE UMORISTICE (4) – SĂ VORBIM PRIN FLORI

Iată cum apar lucrurile expuse într-un manuscris capsat şi numerotat, ajuns întâmplător, sau nu, în posesia noastră.SCHOR-Dorel-wb

Preambul şi date concrete:

  1. Starea vremii în Europa în ultimul trimestru.
  2. Dr. Catan, medic pediatru, date biografice.
  3. Horticultura israeliană, export.
  4. Fixaţii şi mutaţii în mentalitatea societăţii de consum.

Fiecare va ajunge la concluzia absolut falsă că nu există nici o legătură între cele patru puncte ale expozeului. Şi totuşi, e exact invers.

Starea vremii în Europa

Ne amintim contrastul dintre vremea caldă şi plăcută care ne-a răsfăţat pe noi, în Israel şi timpul friguros, însoţit de vânt puternic, zăpezi viscolite şi ceaţa deasă care a stăpânit Europa. Era atât de riscant de ieşit din casă, încât până şi greva şoferilor francezi n-a interesat pe nimeni. O mulţime de cafenele s-au închis, întâlnirile galante au fost amânate, aniversările de asemenea…

Doctor Catan, medic pediatru

În jur de 40 de ani, necăsătorit, lucrează în câteva localităţi rurale, prin rotaţie. Specializat în infecţii acute ale aparatului respirator superior şi tulburări de tranzit intestinal la preşcolari. Locuieşte singur într-un apartament de trei camere, din care una e folosită ca bibliotecă şi cabinet filatelic. Vegetarian, dar nu prea convins, mai ales când e invitat la masă.

Horticultura israeliană

Creşterea florilor este o ramură importantă a agriculturii israeliene. Foarte apreciate la bursele de flori din Europa şi din alte continente, produsele serelor din Galilea, Neghev şi Şaron sunt cotate la preţurile cele mai bune. Aproape nouăzeci la sută din producţia florală este destinată exportului. Dar din cauza vremii mizerabile din Europa, mai ales în săptmânile dinaintea sărbătorilor de iarnă, a scăzut dramatic cererea de flori pe piaţă. Iar vremea călduroasă din Orientul Apropiat a determinat grăbirea procesului de înflorire.

Deci, pe de o parte un plus de producţie şi pe de altă parte piaţa închisă. În consecinţă, doctorul Catan, care lucrează la ţară, s-a trezit cu o mulţime de dovezi de dragoste şi apreciere din partea pacienţilor, exprimate sub forma unor generoase buchete de flori.

În prima zi, doctorul s-a bucurat, a plasat florile în chiuvetă din baie şi a uitat de ele. Când însă, în zilele următoare s-a pomenit cu cantităţi, a intrat în încurcătură. Nu e frumos să refuzi flori de la o fetiţă căreia i-ai oprit diarea, nu e deontologic să nu te bucuri de miros. Doctorul Catan începu să regrete că nu e însurat, că nu are o prietenă căreia să-i ofere flori, o cumnată, acolo…

Îşi încărcă mica maşină personală cu buchete şi porni spre casă. În drum, opri la băcănia unde făcea adesea cumpărături.

– Salut, îi spuse bucuros băcanului, ţine nişte flori pentru nevastă…

– Fii serios, domnu’ doctor, o să creadă că o înşel. Douăzeci de ani nu i-am adus o floare şi acum, deodată, un buchet… Nici vorbă!

Interesant, acelaşi răspuns îl primi şi de la alţi câţiva bărbaţi căsătoriţi. Împarţi buchetele cum se nimeri, la vecini, funcţionarei de la bancă, copiilor de pe stradă. După un timp, unele doamne începură să-l privească galeş şi-l dădeau ca exemplu… Domnii serioşi din cartier îi făceau cu degetul la obraz, iar copiii credeau că e puţin cucu.

Capitolul patru nu l-am mai citit…

 

Dorel SCHOR

Tel Aviv

8 august 2014

De CLB

LUMINIŢA ALDEA: SCRISUL CA DESTIN – IMPRESII LEGATE DE POEZIA DOMNULUI ADRIAN BOTEZ

Ani în şir am trăit cu durere, şi neputinţă, şi lacrimă în suflet că nu voi găsi niciun poet contemporan care să fi evadat din temniţa mocirloasă a postmodernismului – această epocă de Kali-yuga a artei – spre care să strig: Iată Poetul! şi să am faţă de el, măcar în parte, veneraţia, respectul şi fruntea plecată ca în faţa lui Eminescu.

Mircea Dinescu a murit înainte de a se naşte ca poet sau a rămas prizonier blestemului din cuvintele: „Mircea, fă-te că lucrezi!” – şi în el nimic nu mai este poezie. Mă întreb dacă a fost vreodată; dacă era poezie ceva din „scârţa-scârţa, pâinea şi tărâţa” – …atât îmi vine în minte, din poezia lui Dinescu…

Mircea Cărtărescu s-a născut puţin, a bătut puţin din aripile poeziei şi apoi s-a stins din el starea de graţie a versului, de parcă niciodată nu ar fi fost.

Unde e poetul?! Spre cine să privesc dincolo de postmodernism şi de cuvinte goale?!… Unde să găsesc Omul ce dă sufletul cuvintelor înapoi!?…

Întâmplarea a făcut să citesc poezie scrisă de domnul Adrian Botez şi să exclam fericită: Iată Poetul!

Îi scriam, într-un mesaj, la puţină vreme după ce am descoperit versul lui:

“V-aţi gândit ca sunteţi cel mai mare poet contemporan?… Nu e o lauda fără rost. Simt trăirea, şi viul, şi durerea, şi neputinţa, si ţipătul spre cer în vers… Simt pământul respirând… Simt toate rugăciunile trăite, dar nespuse… Simt marea luptă a omului de a fi pe măsura Creatorului. Tot dorul de Dumezeu şi de puritate a unei generaţii şi a unui neam il simt…

Nu sunt cuvinte goale, ca un balast şi puse fără rost şi purtand titlu POEZIE aşa cum face o întreagă generaţie de scribălăi ce işi spun unul altuia poete.
Poezia e rugăciune către cer, e starea cea mai pură a unui om, iar eu simt la dvs rugăciunea şi starea pură.

>>>>>>>>>>>>>>

De CLB

Elisabeta Iosif – Amintire

 

Când revii, creşte-n jurul meu vârtejul privirii

Adolescentine. Mă tulbură gândul iubirii

Braţelor tale. De ce mai simt fiorul de veghe

Albastru, ca versul? Aud sunet din patima veche

Şi din raza lunii, amintind de luceferii verii

Ce ne – adăpau, sorbind din potirul de aur al serii.

De CLB

Constantin LUPEANU – STELE, CU ORICE PREŢ

2014-08-18_214025O carte de poezie autentică publică Dorina Stoica la Editura „Cronica” din Iaşi, prefaţată de un citat din înţeleptul Solomon prin care se resping deşetăciunea şi minciuna, două din cărările cele mai frecventate în lume. Scrisul poetei Dorina Stoica este apropiat de metrica populară, curge adesea ca un cântec, cu o exprimare firească, deoarece se elimină din start orice fel de retorică. Poeta cultivă cel mai adesea versul liber, încheiat nu o dată pe rimă, ba chiar îmbogăţit de rime interioare care potenţează sensurile şi reţin atenţia cititorului. Întru totul, gândul poetic se desfăşoară în doar două sau trei stofe o viziune sublimă, delicată.

Poeziile din placheta ingenios intitulată „Daruri” sunt tot atâtea stări de conştiinţă, descărcări pline de amărăciune, scurte meditaţii înfiorate, fie a tensiunilor şi exaltărilor interioare, fie a vieţii de care se izbeşte la fiecare pas. Din loc în loc răzbate fiorul poetic, ca în poemul „Nu pot să uit”: „Din ochi curg lacrimi grele/ Spre cearcăne adânci, Râu liniştit, ce cade/ Bezmetic de pe stânci!” Sau: „Mă uit prin Frunze/ Ca printr-un vitraliu.” Sau: „Mi-am scos sufletul/ Ca pe o haină de nuntă” Sau: „E primăvară/ Şi nu mă pot defini” Sau, cu mult patos, frapant: „Dorinţele mele, jăratec încins”, şi multe altele asemenea metafore ori formulări demne de reţinut.

Tema predilectă e viaţa şi scurgerea anilor, relele de pe pământ şi din ziua de astăzi în ţară, credinţa şi râvna auto-purificării, năzuinţa spre înaltul cerului. Multe poezii sunt angajante, adevărate pamflete, Dorina Stoica se erijează drept om al cetăţii, vezi „Altfel de căutare”, „Cum este azi”, din care nu putem să nu cităm: „Se fură, se minte, se-nşeală,/ Din zori de zi până în seară,/ Iar cinstea?” se întreabă poeeta, şi îşi răspunde, atrăgându-ne atenţia: „E viciu suprem!/” oare ia cineva seama?

Fire sensibilă şi romantică, poeta se auto-flagelează şi îşi impune rigori care ţin de religia creştină neinterpretată, netrecută prin filtrul filosofiei universale şi al civilizaţiei şi cuceririlor moderne, ci primită aşa cum este ea propovăduită de Sfinţii Părinţi. Mai ales ultimele poeme se înscriu pe linie religioasă, vezi: „Stele, cu orice preţ”, „Îngerul păzitor”, „Dacă aripile-mi sunt frânte”, iar „Te caut” se înscrie drept unul dintre cele mai reuşite poeme creştine din literatura română.

La acest capitol, semnalăm o întâmplare relatată de autoare, care dovedeşte că cei care se ocupă cu lucrurile sfinte nu sunt toţi şi întotdeauna sfinţi. Dorina Stoica a publicat pe internet, la 29 August 2009 poezia „Îţi mulţumesc, Doamne”, reluată în cartea proprie: „De la poezie la rugăciune”, Editura Sfera, 2010. Poezia s-a bucurat de un real succes şi a fost preluată de mulţi oameni, inclusiv în reviste şi antologii de poezie creştină. Pusă pe muzică, cineva a realizat un videoclip etc.

>>>>>>>>>>>>>

De CLB

Berthold ABERMAN – O POVESTE CU TÂLC

Un bătrân îndrăgostit este asemenea unei flori înflorite iarna. În dragoste este bine să facă parte integrantă şi puţin umor. Povestea este a unui prieten pensionar care era sau lăsa întotdeauna impresia unui om fericit. După ani şi ani, povestea prietenilor cu care se întâlnea zilnic în parc, era printre puţinii oameni care nu mai doreau de la viaţă nimic decât sănătate. 2014-08-18_214110

– Şi ai vre-un secret anume cu care te ţii atât de bine? Nu te tentează chiar nimic? Nici măcar una mai tânără?

– La ce mi-ar trebui? Am alergat destul la tinereţe până ce am convins-o că alergau cam mulţi după ea şi uite că au trecut ani, de fapt o viaţă de când sunt împreună cu ea. La ce mi-ar folosi una nouă? Nu e suficientă cea pe care o am şi o iubesc la fel ca-n tinereţe. Doar în glumă pomenesc despre  olimpiade…

– Ce legătură are?

  Păi pentru olimpiadă, sportivii se antrenează patru ani spre a câştiga o medalie… care li se atârnă de gât şi apoi aşteptarea următoarei medalii încă patru ani. În timp ce femeia, dacă ţi s-a agăţat de gât, o porţi toată viaţa.

– Nu sunt femeile chiar toate aşa cum le bârfim noi bărbaţii că nu s-ar mai căsători nimeni.

– A mea este pentru mine un înger spuse altul, îmi dă tot ce mi-am dorit în viaţă.

– A mea nu este încă înger şi îmi mănâncă zilele şi pensia.

– Şi ce crezi că de-ai fi singur, ai duce-o mai bine? La vârsta noastră, cine s-ar mai acomoda cu una nouă? Până şi dacă te obişnuieşti cu ea îţi trece viaţa. Şi să nu uităm că nici nu mai ai armamentul cu care te-ai mai putea impune.

– Ei vezi, ai atins un punct foarte sensibil. Aici a greşit Atotputernicul. Sau a vrut intenţionat să-l pedepsească pe Adam. La ce ne-a lăsat pofta dacă ne-a luat puterea? De ce să plătim noi greşala lui Adam că s-a lăsat pradă pofltelor Evei? Ei i-a dat ca pedeapsă izgonirea din rai în loc de iad. Şi ce-a făcut Eva? A adus cu ea pe pământ iadul. Amăgiţi până-n zilele noastre,credem în continuare că femeile sunt un rău necesar.

– De ce vorbeşti aşa? Rău cu rău, dar şi mai rău fără el.

– Ei şi tu.Te-ai găsit să le iei apărarea. Dacă erau atât de bune, poate şi Dumnezeu îşi lua o nevastă dar cum el le ştie pe toate, uite că este singurul care a scăpat.

Hohotele de râs s-au auzit mult timp în parc unde „seniorii” îşi aduceau aminte de timpuri mai bune – tinereţea pensionarilor de azi -, zâmbind la orice critică gândind că şi „juniorii” de azi vor ajunge ca ei.

Prietenul nostru nu a mai venit mult timp în parc. Îi plecase soţia pe drumul neîntoarcerii şi îndurerat era zilnic la cimitir sau se închidea în căsuţa lui. A revenit după un timp şi prietenii l-au compătimit dar l-au şi încurajat să continuie viaţa dacă i-a fost dăruită până când… A mai trecut un timp şi la un restaurant micuţ cei vechii prieteni s-au reîntâlnit. Numai că a avut parte de o surpriză. Prietenul era la o măsuţă mai retrasă cu o femeie ce părea cu mult mai tânără faţă de însoţitor. Cum nu prea erau locuri libere s-au auto-invitat la masa lor. Recomandările uzuale, o nouă sticlă cu vin, ca de obicei discuţii, puţină politică, puţină bârfă… Prietenii, puţin ameţiţi şi aducându-şi aminte că îl găsiseră  în compania unei frumoase doamne, în momentul când aceasta s-a retras pentru a-şi aranja toaleta l-au întrebat:

– Încercăm să înţelegem şi să te înţeleg dragul nostru! Singurătatea te-a copleşit… dar… aşa de tânără?

– Ei bine, are mare importanţă, nu trăiesc cu ea dacă la asta aţi vrut să vă referiţi. O invit pur şi simplu spre a nu fi singur, ne simţim bine, şi ea este văduvă şi realizez, în afara plăcerii, că vă văd ce invidioşi puteţi fi. În rest, tot singur sunt.

*

Timpul la fel trece pe lângă mine nepăsător dar am avantajul că nici nu conştientizez când a şi trecut. Acum, că se apropie iarna, mi-e mai frig, sunt singur, ştiu că am trăit, spun că încă trăiesc, dar mi-am lăsat la hibernat speranţele neîmplinite iar visele au trecut şi ele nepăsătoare pe lângă mine. Şi uite-mă luat prin surprindere de vârstă. Şi când mă gândesc, era ca ieri, când distanţa dintre mine şi cei bătrâni părea atât de mare…

Berthold ABERMAN-TELLU, Nazaret Elit, Israel

26 iulie 2014

 

De CLB

Cristina Ştefan: PĂPUŞA

 

s-a supărat un om pe farmecul poeziei clasice

bătea aleile parcului murmurând

cuvinte deşucheate, cuvinte coaptecristina stefan(ada chifor)

în ură, prostie şi dezmăţ

– seisme sonore prin frunzele arţarilor bătrâni

şi-n ochii copiilor de la locul de joacă-

 

îl ascultam cu răbdare

pe când vorbele lui murdare tunau mai tare

şi tocmai atunci o copiliţă

i-a aşezat în braţe o păpuşă

cu floare albastră în cosiţă:

 

  • e poezia mea, domnule, v-o dăruiesc!

atunci omul supărat pe poezia clasică a învăţat să-i spună:

  • mulţumesc!
De CLB