Aureliu Goci – Tradiţia poeziei patriotice reactivată pe pământ american

Curios este că în poezia lui Virgil Ciucă, autor care se declară ateu, tocmai raportarea la Divinitate şi continua folosinţă şi explicitare a conceptelor şi simbolurilor creştine constitue substanţa semnificativă şi definitorie. Dacă analizăm numai titlurile cărţilor sale, descoperim că toate , fie explicit ori numai simbolic, presupun o referinţă sau aluzie creştină. Un al doilea aspect care trebuie subliniat ar fi apariţia compactă a volumelor sale – cinci cărţi, cinci ani, toate la editura Semne: Blestem străbun 2007; Versete dumnezeieşti 2008; Pierdut în lume 2010; Chemarea la judecată 2012; Condamnarea 2013 şi faptul rarisim de a debuta la vârsta de 70 de ani! Sigur, versuri va fi scris autorul în intimidate de când se ştie, poate chiar de la 7 ani, lucru care s-a mai întâmplat şi la alţi debutanţi întârziaţi.

Versificaţia dezinvoltă îl fură deseori pe autor care acumulează neologisme încă neasimilate de experienţa vorbitorilor şi scriitorilor de limbă românească (de exemplu autorul rimează “vieţii” cu “ambiguităţii” ceea ce nu este greşit, dar nu se face recomandabil!).

Ştiind că autorul scrie versuri româneşti în autoexilul din USA prima întrebare care ni se impune ar fi: care este diferenţa creaţiei sale faţă de poezia care se scrie acum în România?Răspunsul final, fără putinţă de greşeală, ar fi –niciuna. Sigur, cu anumite nuanţări şi explicaţii punctuale. Folosind o limbă românească uzuală, comună, şi marcat de poetica traditionalistă a formulării identitare, poetul uneori începe admirabil poemul, dar îl încheie cam derizoriu, în anecdotică pură, chiar dacă în stilul neaoş moralizat a lui Marin Sorescu. Dacă e vorba de o evoluţie interioară, discretă, intimă, putem analiza două texte întâmplător puse faţă în faţă: “Pasăre măiastră”(cu indicaţia North Carolina 5 aprilie 2004) pag. 96 şi “Pădure nebună” (cu indicaţia Buziaş, august 1964) pag. 97 (din volumul “Blestem străbun”).

Aceeaşi viziune a lumii, aceeaşi complexitate filozofică, aceleaşi dinstincţii stilistice! Într-o diferenţa de patru decenii. Aceeaşi plângere monotonă a surghiunitului, a desţăratului şi filozofia alienării marchează şi textele din al doilea volum ”Versete dumnezeieşti”, apărut la scurt timp după primul. Nu s-a schimbat nimic nici în structura poemului: un titlu surprinzător sau incintant, versurile scurte, bine ritmate.

O ultimă strofă cu valoare moralizatoare şi în final datarea şi localizarea textului, de exemplu în formula “Woodhaven, New York, 29 dec. 2007 , ora 4 dimineaţa”. Un lucru curios întâlnit aici: poetul închină un text criticului M.N. Rusu (aflat şi el în exil) şi nu criticul scrie o exegeză despre poet, cum ar fi firesc.

Acelaşi patriotism afirmat răspicat şi o mare vigoare a tragismului în paralel cu diatriba pamfletară împotriva forţelor oculte care domină cu viclenie lumea şi care şi-au propus să imbecilizeze popoarele de bună credinţă. Un poem ca Geneza reia tema cosmogonică dragă autorului şi cu influenţe care pornesc clar din poezia lui Mihai Eminescu. Fără nicio pregătire prealabilă, cititorul descoperă în autor un militant politic, un acuzator, un vindicativ care nu ezită să verifice atât cotidianul infectat de mârşăvie şi necredinţă, dar si problemele fundamentale care se dezbat în Parlament. 

>>>>>>>>>>>>

Reclame
De CLB

Un comentariu la “Aureliu Goci – Tradiţia poeziei patriotice reactivată pe pământ american

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s