Semn de carte – ,,Orice semn este o insulă” de Elisabeta Iosif

Orice om este o insulă plutitoare pe valurile vieţii. Dar orice insulă înstâlpită     într-un pământ sfânt este o Catedrală a Istoriei unui neam, depozitară de vestigii nemuritoare, daco-române, în cazul de faţă.Coperta-ORICE-SEMN-ESTE-O-INSULA-300x207

Memorabila noastră călătorie începe printr-o legendă: o fiică a Romei, doritoare să-şi revigoreze neamul a venit tocmai la poalele Muntelui Măgura, sălaş al dacilor liberi, să se unească, prin iubire, cu un cioban dac şi să dea încă o strălucită personalitate: pe Galerius. De aici ajungem la Templul – Universitate Dacică – Sarmizegetusa Regia, pentru a ne limpezi cugetul şi însenina sufletul prin vibraţiile, mereu active, din rădăcinile neamului nostru milenar.

Pornim către Palatele Brâncoveneşti de la Mogoşoaia şi Potlogi; la Mogoşoaia ne întâmpină pictoriţa Maria Constantinescu, înconjurată de tablourile sale dintr-o încântătoare expoziţie şi discuţia se încheie cu aprecierile artistei despre tradiţia românescă în pictura pe sticlă; la Potlogi ne-a întâmpinat regizorul Dan Nasta, care îşi punea în operă proiectul de reconstituire şi punere în circuitul cultural a acestei curţi domneşti. Discuţia a avut loc în Tinda raiului. Ne oprim, o clipă, la Comana, loc bântuit de spiritul inconfundabilului Vlad Ţepeş, apoi ne purificăm la Tîrgu-Jiu, în sanctuarul dăltuit de Constantin Brâncuşi în cremenea Timpului.

Plecăm pentru un scurt sejur pe malurile Senei, la o ceaşcă de cafea, prin aburii căreia retrăim câteva pagini de Istorie a literaturii universale. În locul acesta veneau la o şuetă sau pentru a lucra: Hemingway, Gide, Malraux, Sartre, Moravia, Umberto Eco şi mulţi, mulţi alţii. La poalele Munţilor Căpăţânei ne oprim pentru o vizită la Complexul monastic Hurezi, ctitorie tot a Domnului Brâcoveanu.

Trecem, apoi, prin porţile de lemn ornamentate cu simboluri ale Maramureşului şi ajungem în Centrul Universului, la Bisericile de lemn cu turla-săgeată proptind oglinda cerului.

Facem un salt şi suntem potopiţi de ploaia florilor de tei, când ne-a prins Sara pe deal, în Copou, murmurând în glas cu poetul: Floare-albastră, floare-albastră!…

Totuşi este trist în lume. Cu iuţeala gândului ajungem în patria argheziană, tocmai când poetul psalmodia Sunt atât de singur, Doamne, şi pieziş. Dar, peste un moment, la o ceaşcă de ceai, trimitem un gând şi poetului necuvintelor. Trecem, în fugă, pe la Hanul lui Manuc, să-i aducem un salut prinţului Cantacuzino şi… Iată-ne la Ocna Sibiului, în Templul dintre ochii pământului, de unde ajungem în inima Transilvaniei, la Insula Tulnicăreselor. Ne-am așezat, pentru o rugăciune, la Mănăstirea Caraiman, de unde, mai departe, am fost poftiţi la un Festin magic de Crăciun în Maramureş. Călătoria s-a încheiat în zilele de primăvară, pe plaiurile dulcei Moldove, cu tradiţii româneşti în Sărbătorile Pascale.

Cartea aceasta este un florilegiu de reportaje-eseu. Autoarea, doamna Elisabeta Iosif, poartă, în genă, harul poetic; este un om de radio, prin vocaţie, cu o bogată experienţă; un om de cultură cu o paletă remarcabilă în varii domenii, o demonstrează felul în care foloseşte citatele. 

Iată un scriitor important printre confraţii contemporani. Cartea, apărută la Editura Betta, beneficiază de o prefaţă într-o aleasă ţinută, semnată de domnul Ştefan Dumitrescu şi o postfaţă la aceleaşi cote semnată de domnul Geo Călugăru. Orice semn este o insulă, o carte care trebuie citită şi recitită.

Această carte poate fi o Casetă cu bijuterii inestimabile din metale  foarte rare, încrustate cu briliantele perenităţii.

Dorel Vidraşcu

Reclame
De CLB

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s