Daniela GÎFU – INTERVIU CU DOMNUL PROF.DR.HAB. CONSTANTIN GAINDRIC, MEMBRU CORESPONDENT AL ACADEMIEI DE ŞTIINŢE A MOLDOVEI

Daniela GÎFU: Un reper de profesionalism, o figură luminosă, un om al echilibrului, devotat, sofisticat, galant, educat, uneori însingurat… sunt doar câteva trăsături pe care le aveţi. Cât de bine v-am creionat portretul, stimate Domnule Profesor?

 

Constantin GAINDRIC: Din calificativele ce mi le atribuiţi consider mai apropiate de original om al echilibrului (numai în unele cazuri), devotat, uneori însingurat… Dar şi pedant (o calitate nu prea agreată de colegi).

 

Daniela GÎFU: V-aş propune să ne întoarcem în timp… Istorisiţi-ne câteva amintiri din copilărie. Primii ani de şcoală.

 

Constantin GAINDRIC: Un singur copil într-o familie de ţărani care citeau ziare, dacă vreun vecin, fiind la Bălţi, cumpăra şi ruga să i se citească, ca să ştie dacă nu se va începe iar război. Cărţi erau doar câteva şi acelea departe de interesele lor. Am fost un copil destul de bolnăvicios, retras, care a fost înscris la şcoală deoarece o sală de clasă se afla chiar în casa noastră. Când părinţii plecau, eram lăsat pe seama învăţătoarei şi răspundeam la întrebări când altcineva nu ştia răspunsul. La un control, în primăvara anului 1948, inspectorul o întrebă pe dna Obadă, învăţătoarea, de ce nu-l lasă pe micuţul din banca întâia, care tot timpul ridică mâna, să răspundă. A fost nevoită să mă ridice să răspund, iar în registru a apărut numele meu. Probabil s-a temut doamna învăţătoare să spună că încă nu eram elev.

 

Am citit mult. Spre regret numai ce era în biblioteca sătească şi cea a şcolii. Cine selecta acele cărţi nu ştiu. Acum îmi dau seama cât de departe era fondul de carte de ce ar fi fost necesar. Eram privilegiat: aveam acces liber la rafturi, mi se permitea să aleg 4-5 cărţi. Au fost tentative din partea unor profesori să mă înscrie la corul şcolii. Cu greu am fost scutit de aceasta, în schimbul participării la ansamblul de dansuri cu care am ajuns să evoluăm şi la Festivalul Republican în 1957, la care se făcea o selecţie pentru Festivalul Mondial al Tineretului şi Studenţilor de la Moscova. Ansamblul nostru  nu a trecut filtrul. În anul cinci al facultăţii, după sesiunea de iarnă, am fost trimişi în şcolile care nu aveau profesori de matematică. În satul Mileşti, raionul Nisporeni, unde am fost trimis, profesorul de muncă era cel ce preda matematica. După o săptămână de aşteptare în Nisporeni am ajuns la destinaţie (venise cu un tractor cineva de la gospodăria agricolă din Mileşti, deoarece drumurile erau desfundate şi alte mijloace de transport nu  reuşeau să  circule). Până am reuşit să găsesc o gazdă, o săptămână am dormit în cancelarie. Eram cu 2-3 ani mai în vârstă decât elevii clasei a zecea. Acum mă mir cum de am reuşit să stabilesc relaţiile ce mi-au permis să duc sarcina cu succes.

 

Daniela GÎFU: Practic, v-aţi născut şi v-aţi format în perioada “socialismului dezvoltat”, când grafia latină a fost interzisă. Am avut bucuria să descopăr ataşamentul faţă de valorile româneşti. Cum aţi descrie cei 47 de ani din viaţa dumneavoastră până când a apărut prima publicaţie scrisă în limba română cu grafie latină? Cât de greu a fost să vă adaptaţi?

 

Constantin GAINDRIC: Primele cărţi  citite şi manualele au fost cu grafie chirilică, însă am avut  de la un unchi al mamei vreo 4 cărţi cu grafie latină. Îmi amintesc de romanul „Ben-Hur”, o istorie a creştinismului (autorul Lew Wallace), pe care l-am recitit iarna aceasta, „Război şi pace” de L. Tolstoi, o carte despre preocupările de fenomene paranormale ale unui vestit fizician şi chimist englez William Crookes şi o nuvelă în versuri (nu ştiu nici autorii, nici denumirile, deoarece nu avea  primele pagini) despre un oarecare Ion Săracul. Vă daţi seama cât de potrivită lectură era pentru un copil de 8-9 ani… Peste mulţi ani am început să-mi colectez o bibliotecă în română, din cărţi procurate de la librăria „Drujba” din Moscova, unde vânau cărţi româneşti cei ce făceau studii în metropolă. Erau foarte ieftine şi ne puteam permite chiar cu bursele noastre. În perioada 1965-1966 am abonat, fiind în Moscova, ziare editate la Bucureşti. Revenind la Chişinău, abonasem săptămânalul „Literatura şi Arta”,  însă nu aveam răbdarea să ajung acasă şi făceam coadă la chioşc, să-l citim cu colegii de dimineaţă. Mi se pare că nimeni din cei ce au ţinut o carte în mână, nu au avut nevoie de o adaptare specială la grafia latină. Sper că nu greşesc.

 

S-a scris şi s-a vorbit mult despre perioada renaşterii naţionale. De firea mea nu sunt revoluţionar. Nu ies la tribună, considerând că dacă persoana îşi face datoria conştiincios acest fapt este un argument mai de valoare. Şi totuşi, am participat şi la mitinguri şi la Marea Adunare Naţională din 27 august la care s-a votat Declaraţia de Independenţă. Întrebaţi de ataşamentul faţă de valorile româneşti. Cred că în primul rând ar fi cazul de vorbit de valori general umane. Şi să nu vă mire afirmaţia că în Uniunea Sovietică am avut norocul să avem acces la valorile literare universale. S-au tradus în rusă cei mai mari scriitori occidentali (excepţie cei contemporani, ce în mod direct nu agreau ideologia promovată). Şi toate cărţile erau accesibile ca preţ. Se citea, se discuta. Practic, în fiecare locuinţă erau cărţi, mai ales când editurile din Chişinău au purces la editarea a câte 100-200 de mii de exemplare ale celor mai solicitaţi autori. Şi la Chişinău o perioadă mică de timp se găseau cărţi ale autorilor români, dar mai mult traduceri, însă foarte repede a dispărut această posibilitate. O cunoştinţă, şef de secţie la departamentul comerţ cu cărţi, îmi spunea cum baloturi nedespachetate erau returnate  cu motivaţia „la Chişinău nu se solicită decât albumele de artă în limba română”.

 

Daniela GÎFU: După terminarea studiilor liceale ce v-a determinat să vă înscrieţi la Institutul Pedagogic de Stat „Alecu Russo” din Bălţi!? Ce eminenţi dascăli v-au marcat parcursul iniţial?

 

Constantin GAINDRIC: În şcoala medie (licee nu erau în URSS) eram pasionat nu numai de matematică, dar şi de chimie. Ştim cu toţii ce influenţă are un profesor erudit, pasionat de disciplina ce o predă. Iar profesorul de chimie, dl. Jamba, m-a sfătuit să mă înscriu la Facultatea de Chimie a Universităţii din Chişinău. Nu ştiu, dacă am fi discutat acum, în caz de îmi acceptau actele. Mi s-a spus însă, că deoarece nu aveam nici 16 ani împliniţi, să vin când voi avea 17 ani. – aşa erau regulile pentru admiterea la chimie.

La Bălţi astfel de restricţii nu erau. Astfel m-am înscris la matematică, având norocul să ascult prelegerile profesorilor Valentin Belousov, Israel Gohberg, Vasile Ceban, care au influenţat şi mai departe viaţa mea. Peste ani am devenit şi colegi la Institutul de Matematică cu Centru de Calcul.

 

Daniela GÎFU: După terminarea facultăţii aţi început să lucraţi în domeniul cercetării la Institutul Central Economico-Matematic al Academiei de Ştiinţe a Uniunii Sovietice din Moscova. De ce Moscova?  Cum aţi descrie acea perioadă?

 

Constantin GAINDRIC: După facultate am fost înrolat în armata sovietică. Profesorul V. Belousov, care deja activa în Institutul de Matematică, mi-a spus ca la întoarcere să apelez la domnia sa. Cei trei profesori din Bălţi m-au recomandat academicianului Vladimir Andrunachievici, directorul  Institutului, care a găsit pentru mine un post de laborant superior. Peste vreo 3 săptămâni eram deja delegat la Moscova, la Institutul Central Economico-Matematic al Academiei de Ştiinţe a Uniunii Sovietice, pentru un stagiu de doi ani în domeniul modelării matematice a proceselor din economie. Era un institut recent format la insistenţa unor personalităţi marcante, academicienii V. Nemcinov, L. Cantorovici (laureat al Premiului Nobel), N. Fedorenco şi alţii, care vedeau necesitatea unor abordări contemporane a problemelor economiei. Am avut norocul să particip la mai multe evenimente, având colegi cercetători matematicieni şi economişti, cu viziuni moderne, complet diferiţi de marea majoritate a economiştilor închistaţi în dogmele promovate de oficialităţi.

 

Daniela GÎFU: La câţiva ani după fixarea pe post la Institutul Central Economico-Matematic al Academiei de Ştiinţe a Uniunii Sovietice din Moscova, v-aţi susţinut teza de candidat în ştiinţe tehnice (echivalent cu actualul titlu de doctor) la acelaşi institut, apoi vi se conferă titlul ştiinţifico-didactic de cercetător ştiinţific superior. Practic, până la câştigarea independenţei Republicii Moldova, dumneavoastră vă împlineaţi profesional în inima fostei URSS. Cum aţi descrie toţi aceşti ani? Ce bariere aţi întâmpinat, dacă le-aţi întâmpinat?

 

Constantin GAINDRIC: Cred că este o confuzie. M-am întors la Chişinău la Institut după doi ani, în octombrie 1966. Între timp în URSS se promova ideea creării unui sistem centralizat de planificare, bazat pe metode economico-matematice utilizând calculatoarele. La Moscova se formase un Institut de cercetări în  problemele planificării şi un centru de calcul al Comitetului de Stat al Planificării al Uniunii Sovietice. Şi  în fiecare din cele 15 republici din componenţa Uniunii Sovietice s-au creat centre de calcul ale Comitetelor republicane de planificare. De aceea s-a solicitat să fie delegat la o structură a Comitetului republican pentru  planificare cineva, care ar consulta şi ajuta la formarea centrului de calcul. La moment în Institutul de Matematică mai era un coleg dr. D. Zambiţchi, care făcuse o specializare la Institutul Central Economico-Matematic.

Nu cunosc considerentele, de ce în iunie 1967 anume eu am fost transferat la dispoziţia  Comitetului republican  pentru  planificare. Aşa că în 1970, la 29 ani neîmpliniţi, am fost numit director al Centrului de Calcul al Comitetului Republican pentru Planificare (Gosplanului).  Continuam cercetările, însă mediul nu era prea prielnic. Numai în octombrie 1977 am reuşit să mă întorc în Institutul de Matematică. Am prezentat şi susţinut teza de doctor (numită în URSS de candidat în ştiinţe, cea de a doua fiind de doctor în ştiinţe) la Institutul Central Economico-Matematic. Se abordau problemele modelării funcţionării  transportului de mărfuri. De ce în ştiinţe tehnice (în România inginereşti)? Datorită nomenclatorului specialităţilor ştiinţifice din acele timpuri. Specialitatea „Informatica” în Republica Moldova a fost inclusă în nomenclatorul specialităţilor ştiinţifice doar în anul 2004.

 

Daniela GÎFU: Studiile doctorale le-aţi finalizat în anul 2000, când vi s-a conferit titlul de doctor habilitat la Universitatea Tehnică a Moldovei. Aşa aţi ales să lucraţi în mediul academic? Sau v-aţi împărţit între cercetare şi catedră? Ce materii/ştiinţe aţi predat studenţilor dvs.?

 

Constantin GAINDRIC: Ar fi cazul de precizat, a doua treaptă – doctor habilitat – există în câteva ţări europene: Franţa, Ungaria… (şi în România a existat titlul de doctor-docent). Prima teză (cea de doctor) se axa pe unele generalizări ale problemei a mai mulţi comis-voiajori şi aplicaţii la transportarea partidelor mici de mărfuri. Teza de doctor habilitat avea titlul „Metode matematice de fundamentare a deciziilor în probleme slab formalizate.” Practic, toată activitatea mea a decurs în instituţii de cercetare. Aici mă simţeam acasă. Am ţinut şi cursuri la Universitate,  Academia de studii economice, însă doar episodic.

 

Daniela GÎFU: În anul 2007 aţi fost ales membru corespondent al Academiei de Ştiinţe a Moldovei. Este o recunoaştere impresionantă a profesionalismului dumneavoastră. Povestiţi-ne despre acel context şi condiţiile favorizante ale acestei numiri.

 

Constantin GAINDRIC: Am fost ales membru corespondent al Academiei de Ştiinţe a Moldovei în anul 2007. Cred că până la titlul de profesor universitar sau cercetător este o recunoaştere a profesionalismului şi meritele persoanei. Membru al Academiei poţi deveni doar dacă pe lângă calităţi apar şi unele circumstanţe favorabile ce deseori nu depind de persoana în cauză. Să ne amintim câţi scriitori clasici, pe care îi citim şi astăzi, nu au fost membri ai Academiei Franceze, iar mulţi din foştii membri ai Academiei Franceze sunt uitaţi cu desăvârşire.

 

Daniela GÎFU: Aţi scris nenumărate studii şi cărţi de specialitate. Puteţi să enumeraţi câteva titluri şi tematica pe care o abordează?

 

Constantin GAINDRIC: Am început cercetările cu metode de optimizare, inclusiv multicriterială, cu precădere pentru unele probleme de funcţionare a întreprinderilor de transport auto. Cu timpul, acumulând o experienţă nu prea reuşită de conlucrare cu cei ce ar fi trebuit să fie beneficiarii acestor cercetări, m-am orientat spre sistemele suport pentru decizii (SSD). În aceste sisteme, destinate ajutorării decidenţilor, se mizează pe conlucrarea sistemului cu persoana, iar soluţia propusă de sistem este mai uşor acceptată, deoarece în elaborare participă  decidentul. Calculele de rutină în SSD îi revin calculatorului, iar decidentul este cel ce alege varianta, care în cea mai mare măsură corespunde viziunii sale de „optim”. Am luat în ghilimele, deoarece nu orice soluţie optimală, în sensul inclus în modelul matematic, ţine cont de toate criteriile de care se conduce decidentul, dar şi de unele preferinţe ale sale, care în fond nu pot fi formalizate şi incluse în modelul procesului.  Deci, am trecut de la sisteme rigide la unele ce conlucrează cu persoana.

 

Am publicat ceva peste 150 lucrări, inclusiv 2 monografii, 3 capitole în monografii  colective, 2 dintre ele reeditate de 2 ori în SUA. Am fost coeditor la 3 culegeri de articole ştiinţifice. Dintre titluri: Luarea deciziilor. Metode  şi tehnologii; Considerente asupra edificării societăţii informaţionale în  Moldova; A decision support system for Resources planning in scientific and technical programs; Fuzzy evalution processing in Decision Support Systems;  Decision support systems in ultrasound diagnostics; Concept of computer-aided tools for diagnostics and classification of early stages of non-alcoholic fatty liver disease; Emergency-SonaRes: A System for Ultrasound Diagnostics Support in Extreme Cases; SonaRes Platform for Development of Medical Informatics Applications; Re-engineering of SonaRes Knowledge Base for On-Site Triage Task in Mass Casualty. Din titluri se vede că toate preocupările mele ţin de luarea deciziilor – mai înainte în probleme legate de transporturi, repartiţia finanţării proiectelor în cadrul unor programe de stat. Ultimii ani sunt dedicaţi diferitelor probleme ce îi preocupă pe medici: diagnosticarea, stabilirea unor criterii  pentru categorizarea anumitor maladii. Conlucrând cu specialişti de cea mai înaltă calificare, după lungi discuţii începem a înţelege limbajul medicilor, iar dânşii înţeleg ce pot cere de la noi. Cu atât mai mare este satisfacţia ambelor părţi – a medicilor că au obţinut un instrumentar performant care îi ajută să  găsească o cale reuşită de tratament a pacientului, iar a informaticienilor că au reuşit să elaboreze ceva nou şi util. De fiecare dată căutăm să vedem ce este deja realizat în lume şi, dacă este ceva similar, să găsim soluţii care înlătură neajunsurile lor.

 

Daniela GÎFU: Ne cunoaştem de câţiva ani prin intermediul evenimentelor ştiinţifice organizate fie de dumneavoastră, fie de noi cei de la Facultatea de Informatică din Iaşi. Cum şi când s-a produs această puternică colaborare între cele două instituţii?

 

Constantin GAINDRIC: În anul 1992 am participat la o conferinţă organizată de un membru corespondent al Academiei Române, H. N. Teodorescu, după care au urmat vizite reciproce de câteva ori pe an a colegilor din Institutul de Informatică Teoretică şi a Facultăţii de Informatică din Iaşi la Chişinău şi ale colegilor mei la Iaşi. Vă fac o destăinuire. Vin la Iaşi cu dragoste de câte ori am cea mai mică ocazie. Şi colegii din Iaşi sunt printre cei mai aşteptaţi la Chişinău. Dar şi la Bucureşti am colegi, prieteni. Cum? Probabil nu numai tangenţe în cercetare, dar şi ceva mai mult decât colegialitate între persoane, iar aceasta a condus şi la oficializarea relaţiilor între instituţii.

 

Daniela GÎFU: Aveţi rude în România? De unde această dragoste necondiţionată de poporul Român?

 

Constantin GAINDRIC: La Bacău din 1940 a  locuit un unchi al mamei, pe care l-am vizitat fiind invitat la Uzina de avioane (produceau, mi se pare, avioane de vânătoare tip MIG) pentru consultaţii.  Dânsul a fost la Chişinău de câteva ori. La întrebarea de „dragoste necondiţionată de poporul Român” cred că aş răspunde cu  întrebarea:  Dumneavoastră iubiţi  poporul Român?

 

Daniela GÎFU: Sunteţi redactor şef al unei reviste de limbă engleză numită semnificativ „Computer Science Journal of Moldova”. Care sunt obiectivele şi dezideratele acestei publicaţii? Cu ce alte reviste aţi colaborat şi colaboraţi în prezent?

 

Constantin GAINDRIC: Cu 24 ani în urmă, cu un grup de colegi (printre care Svetlana Cojocaru, Victor Ufnarovski, Iurie Pecerski, Galina Magariu), în urma unor lungi şi controversate discuţii, am iniţiat, prima în Republica Moldova, revista de informatică şi singura pe atunci de limbă engleză. Anul 1993 nu era din cei ce favoriza editarea revistelor. Nici salariile nu se achitau la timp. Am avut norocul (să vedeţi că atât de frecvent vorbesc de noroc), de domnul Andrei Vartic şi fundaţia culturală Basarabia, care cât a existat, dar, spre regret, a existat numai un an, a plătit facturile tipografiei, celelalte lucrări fiind voluntariatul colegilor. Cum scriam în adresarea către cititori, revista pentru noi era un simbol real al independenţei noastre şi sperăm că va fi utilă  şi interesantă. Simbol al independenţei, deoarece nu trebuia să cerem permisiunea Moscovei pentru a o edita. Scopul nostru primordial a fost şi este de a promova cercetările efectuate în Institut şi în Universităţile din Republica Moldova, dar şi de a iniţia colaborări cu colegi din centrele de cercetare din Europa şi din lume. Cu satisfacţie pot să constat că pe lângă autorii tradiţionali din România, Rusia, Ucraina, publicăm rezultatele cercetătorilor din Franţa, SUA, Germania, Italia, Elveţia, Vietnam, Suedia, Bulgaria, Polonia, Spania, Marea Britanie, Mexic, Ungaria, China, Austria, Grecia, Japonia, India, Iran, Finlanda, Canada şi încă vreo 15 ţări. Sunt onorat să particip în colegiile redacţionale a unor reviste ştiinţifice din România, Ucraina, Federaţia Rusă, Bulgaria…

 

Daniela GÎFU: Ştiu că nu v-aţi retras din activitate niciodată cu adevărat. De fapt, sunt oameni care nu se “pensionează” niciodată, ceea ce mă determină să vă întreb, ce proiecte de viitor aveţi? Am în vedere tărâmul profesional, fără însă a-l ignora pe cel personal.

 

Constantin GAINDRIC: Nici nu intenţionez. Încerc să continui elaborarea unor sisteme informatice pentru medici. Este un domeniu care, pe lângă atractivitate, ar fi de real folos pentru populaţie. Se resimte însă dificultatea interacţiunii cu medicii. Până acum am avut norocul să colaborăm cu persoane extrem de receptive şi doritoare să realizeze ceva nou. Sper să reuşim şi în alte proiecte. Vârsta de pensionare am depăşit-o. Mai am câteva datorii: doi doctoranzi să-şi termine cercetările, un proiect cu colegii din Germania şi Austria să-l realizăm. Şi atunci mai vedem.

 

Daniela GÎFU: Curând, pe data de 11 septembrie, veţi împlini 75 de ani! O vârstă frumoasă! Un secret pe care merită să-l dezvăluim cititorilor noştri! În realitate, prin această extraordinară statură atletică, păreţi mult mai tânăr. Cum aţi reuşit să vă menţineţi forma fizică şi această prospeţime de invidiat? Faceţi sport? Aveţi o dietă specială?

 

Constantin GAINDRIC: Orice vârstă are farmecul ei. Nimic nu am de ascuns. Ceva ce ţine de ereditate. Şi tatăl era înalt, şi cei doi fii suntem de aceeaşi statură. Cu 4-5 ani în urmă puteam face schimb de costume. Am lucrat permanent. Nu am făcut sport (nu de performanţă) decât până la 22 de ani. Nu am dietă şi nu am avut.

 

Daniela GÎFU: Când am aflat că ziua dumneavoastră este pe 11 septembrie, ca să n-o uit, imediat am asociat-o cu tragicul eveniment din America, 11 septembrie 2001. Ce părere aveţi, dumneavoastră, care aţi trăit o viaţă în Moscova, de situaţia politică mondială?

 

Constantin GAINDRIC: Eram cu colegii la o cafenea, celebrând împlinirea a 60 de ani, când cineva mi-a spus de eveniment. L-am rugat să nu anunţe, altfel câţiva din cei prezenţi, care aveau copii în SUA, ar fi plecat, cu toate că nu ar fi reuşit să-i contacteze. Cred că de vreo 20 de ani, când am înţeles că nu am nici cea mai mică posibilitate să influenţez evenimentele, când m-am dezamăgit de politicienii din Republica Moldova, am încetat să mai citesc ziare, să privesc emisiuni politice. Pe Internet pot citi informaţia succintă şi, numai rareori, mai detaliată. G. Simenon, cunoscând preşedinţi, prim miniştri şi alţi mari demnitari din multe ţări se mira cum de ajung la putere persoane cu aşa calităţi intelectuale şi morale. Şi la marile puteri se întâlneşte acest fenomen. Exemplele le cunoaştem.

 

Daniela GÎFU: Deoarece acest interviu este mai puţin convenţional, mi-am permis să vă pun unele întrebări care nu aparţin de domeniul ştiinţei. Aş mai avea o ultimă întrebare. Ce vă bucură şi ce vă supără cel mai mult!?

 

Constantin GAINDRIC: Mă supără şi mă întristează ce se întâmplă la noi, în Republica Moldova. Am avut mari speranţe, însă cei ce au ajuns la putere confirmă spusele lui G. Simenon. Orizontul lor, atitudinea faţă de educaţie, ştiinţă, faţă de popor denotă poate nu rea voinţă, însă cert neprofesionalism şi lipsă de scrupule. Nici cea mai bolnăvicioasă imaginaţie nu ar promova  ceea ce se promovează în Republica Moldova.

Prea puţine lucruri mă bucură. Dar să nu exagerez. Mă bucură copiii şi nepoţii. Mă bucură colegii, succesele lor. Mă bucură că reuşim să realizăm unele proiecte cu colegii din România, Germania. Tinerii talentaţi mă bucură. Aş vrea să fie mai mulţi şi mai insistenţi. Mă bucură că încă mai este ceva de care mă pot bucura.

 

Daniela GÎFU: Cu emoţie şi nespusă bucurie mărturisesc faptul că am reuşit să duc la bun sfârşit un interviu de suflet! Vă mulţumesc că aţi răspuns invitaţiei de a ne împărtăşi din plinătatea vieţii dumneavoastră. Vă doresc putere de muncă, inspiraţie şi sănătate!

–––––––––––––––

* Constantin GAINDRIC, născut la 11 septembrie 1941 în satul Zăicani, raionul Rîşcani. Doctor habilitat (în ştiinţe tehnice), cercetător ştiinţific principal, profesor universitar, conducător ştiinţific, membru corespondent al Academiei de Ştiinţe a Moldovei, fondator şi redactor şef al publicaţiei Computer Science Journal of Moldava, membru al multor colegii redacţionale de reviste ştiinţifice, membru al Societăţii Balcanice de Sisteme Fuzzy, a Societăţii române de modelare matematică etc.

 

A consemnat,

 

Daniela GÎFU

Iaşi, România

Iulie 2016