Paul LEIBOVICI: REPORTAJ – SARMIZEGETUSA

La Sarmizegetusa Regia, cetatea dacilor unde se găseşte celebrul Sanctuar şi discul solar se ajunge din localitatea Costeşti. Drumul judeţean este însemnat cu 705 A. E un drum forestier, destul de anevoios. Cu toate că până la Cetate sunt în jur de 20 km., am mers pe jos, urmărind să nu ne abatem de la semnul, crucea roşie.

 

Stelian ne conducea cu siguranţa îndrumătorului care cunoaşte fiecare drum sau cărăruie, potecă. Iar noi eram numai urechi la cele ce ne povestea despre trecutul îndepărtat al acelor meleaguri. E drept, eram după o noapte de odihnă, iar priveliştile din jur, aerul de munte şi în special interesul pentru, bătrânele meleaguri, ale căror istorioare le auzeam doar, ne dădeau aripi, uitând de greutăţile care ne făceau gropile, pietroaiele pe care le întâmpinam în drumul nostru.

 

De-a lungul unei perioade de mai bine de 150 de ani, Dacia a fost înzestrată cu un sistem de apărare, cuprinzând mai mult de 90 de lucrări de fortificaţie, de diferite tipuri: aşezări întărite, cetăţi şi fortificaţii de pământ. În ceea ce privesc fortificaţiile Daciei preromane, cele din regiunea de sud-vest a Transilvaniei actuale, constituiau un grup de apărare. Ridicate în partea Carpaţilor Meridionali care formează Masivul Şureanu, ele au permis menţinerea sub control al căilor de acces către capitala regatului dac Sarmizegetusa. Accesul spre Sarmizegetusa era controlat de cetăţile de la Costeşti-Cetăţuie şi Blidaru, precum şi de numeroase turnuri solitare amplasate de o parte şi alta a drumului. Toate acestea barau accesul dinspre văile Cucuişului şi Şibişelului. Dinspre vest capitală era apărată de cetatea Piatra Roşie şi de fortificaţia de la Cioclovina-Ponorici. La aceasta mai trebuie adăugat cetăţile de la Căpâlna, Baniţa şi Tilişca.

 

Cetatea Sarmizegetusa a fost construită pe Dealul Grădiştea. Zidurile cetăţii înconjurau vârful dealului şi erau construite în stilul clasic, miriş dacic. Fortăreaţa, un patrulater alcătuit din blocuri masive de piatră, pe o suprafaţă de aproximativ 30.000 metri pătraţi. În această regiune a capitalei regatului, vestigiile locuirii dacice formează un ansamblu unic, în care elementele civilizaţiei autohtone se conjugă în modul cel mai fericit cu cele împrumutate din lumea greco-romane. Grupul nostru făcea din când în când câte un popas, dar descrierea pe care o făcuse Stelian dădu imaginaţiei noastre o adevărată viguoare, încât greutăţile drumului nu contau pentru noi cei care o pornisem cu atâta avânt spre, recunoaşterea, Sarmizegetusei.

 

Eram destul de aproape de obiectivul nostru… dar din păcate nu vedeam, zidurile despre care ne-a vorbit, ci ici colo se zăreau stâlpi de piatră, garduri… Ioana, pentru a ne aţâţa şi mai mult curiozitatea, interveni căutând să ne explice din punct de vedere etimologic numele Cetăţii. Numele, după profesorul Russu, e compus din două elemente: zermi (stâncă, înălţime) şi zeget (cetate). Aşa dar, Cetatea de stâncă.

 

Deoarece, un alt etimolog, Pârvan, s-a ocupat tot de etimologia cuvântului Sarmizegetusa, acesta a propus citirea Sarmi-egetuza, în sensul, Egetuza a lui Samson” sau Zarmos (nume tracic cunoscut, care înseamnă în limba sanscrită, vatră, cămin, familie.

 

Iată-ne acum ajunşi în apropierea zidului, care are o suprafaţă de aproximativ 3 hectare şi unde se recunosc relicvele unor magazii de lemn, ateliere, hambar. Apoi am mers cam vreo sută metri şi am ajuns la ceea ce a fost cândva, poarta cetăţii, în apropierea căreia se pot observa sanctuarele, care au formă şi mărimi diferite. Exact, nu se ştie dacă au fost şapte sau opt. Cert este că sanctuarele circulare au fost două. Apoi se mai remarcă pavajul de andezid sub forma unui soare cu razele compuse din segmente de cerc.

 

Câteva obiecte de dimensiuni mici au fost găsite la Grădiştea Muncelului. Printre care menţionez, un vas cu o inscripţie cu litere ale alfabetului latin, Decebalus Per Scorilo „, apoi câteva blocuri de calcar cu litere greceşti şi monedele de aur cu înscrisul, koson”. Drumul antic, spre Sarmizegetusa, se observă că a fost supravegheat de tunuri de pază. Capitala regatului Dac se întindea pe o suprafaţă de 6 km., pătraţi, construită în terase din care unele sunt susţinute de ziduri înalte de 14 metri. În întregul ansamblu se pot observa conductele de apă, canale de drenaj şi urme ale drumurilor pavate. Cu excepţia sanctuarelor sale, zona atestă o îngemănare insolită de elemente dacice cu influenţă elenistică. De altfel, construcţiile de la Sarmizegetusa reprezintă cele mai importante realizări ale arhitecturii din antichitate, ele neavând nici un corespondent, din aceeaşi epocă.

 

La Sarmizegetusa Regia, departe, în inima muntelui, ruinele cetăţii aşteaptă în tăcere înşiruirea fără de sfârşit a mileniilor. Pe culmi, lumina pare, coaptă de vechimea acestor locuri, ca un fruct pârguit. Trecutul stă ascuns sub înfăţişarea paraginii prezente, aşa cum firul ierbii îşi trage seva în chip nevăzut din ţărâna udată de sângele dacilor căzuţi sub burţile cailor romani ale legiunielor care invadaseră provincia de la capătul imperiului, cu două milenii în urmă. Pietrele vorbesc singure despre istoria asediului şi fiecare arbore ce se leagănă în vânturile timpului de astăzi cunoaşte povestea sângeroasă a cetăţiilor dace, la care strămoşii săi vegheaţi au fost martori muţi, ecoul.

 

Strigătelor de luptă şi zăngănitul armelor a aşternut amintirea câtorva zeci de generaţii, vuietul de ieri nu a ajuns până azi decât tăcerea muntelui şi foşnetul adânc al codrilor. Am avut prilejul să ascult în acea linişte zguduitoare a unei dupăamiezi aproape unice, descrierea pe care ne-a făcut-o un pădurar pe nume Samoilă: Dacă pui cap la cap vieţile omeneşti trecute, te întorci în timp mai repede decât îţi vine să crezi”. Apoi mai adaugă localnicii spun că aici printre ruine, fiecare trecător parcă aude, glasul sângelui”.

Oamenii par să fi moştenit o fire mai dârză decât în alte părţi ale ţării. O fi aşa, cine ştie?”

 

Soţia pădurarului este supraveghetoarea muzeului în aer liber. Deseori, bărbatul o însoţeşte printre ruine şi o ajută să cureţe locul. Câteodată, în dimineţile însorite, ai senzaţia că se desmorţesc la soare guşteri verzi şi vipere cu corn. Aproape la tot pasul, printre ziduri găseşti bucăţi de cărămidă arsă. Pădurarul ştie să recunoască, după culoare şi formă, care sunt bucăţile de zid romane. Ca şi ruinele castrului roman, fiecare dintre cărămizile folosite la construirea turnurilor de observaţie, după distrugerea cetăţii dace. Ciutele şi cerbii vin să pască în fostele sanctuare de sacrificiu ale dacilor. De-a lungul potecilor se pot descoperi cuie romane, resturi de coif şi fragmente din scuturile dacice. Toate acestea ne-au dat senzaţia că suntem în inima trecutului milenar. De altfel cărările sunt aşa fel croite, că exursioniştii nu se pot rătăcii niciodată, toate duc spre Sarmizegetusa Regia, capitala strămoşilor daci.

 

Când ajungi, după un urcuş anevoios, pe locul enigmaticei aşezări fortificate, lumina parcă a încremenit în crucea zilei. Drumul pavat ce duce spre sanctuarul mare de calcar a fost tocit de ploile miilor de anotimpuri. Puţin mai jos, pe platoul central, sanctuarul mare, circular, unde preoţii daci oficiau cele mai importante ceremonii şi legendarul, soare de andezid”stau nemişcaţi de două milenii, făfă să-şi fi lăsat misterele pentru arheologi şi istorici.

 

Ne aflam în cetatea râvnită de Caesar şi Traian, imperatorii Romei. Însă emoţia ne era cenzurată de paragina din jur. Mâna omului, în timpurile moderne, dar mai ales astăzi a stricat ceea ce scăpase de urgia cuceritorilor romani. Gropi săpate ici şi colo, brazde de pământ răsturnate, pietre dislocate şi rostogolite de-a valma. Grupa noastră stătea înmărmurită. Ne aruncăm priviri, unii altora. Ici-colo am zărit în ochii unora picături sticloase de lacrimi… la alţii lacrimile se rostogoleau în tăcere pe pomeţii brăzdaţi de soarele arzător al zilei. Stelian se aplecă peste unul din bolovanii aceia mari, greoi… îl privi de jur împrejur… apoi se îndreptă şi scoase un oftat adânc, al omului care deziluzionat de tot ce vedea în jurul său, care se simţea lovit adânc poate. Chiar de acel pietroi pe care-l atinse ca pe o piatră preţioasă… Bolovanul zăcea ca după o suferinţă îndelungată… Desigur că fiind smuls din locul în care se înrădăcinase cu milenii în urmă, i-a provocat suferinţe, da, suferinţe pe care Stelian, Ioana, noi cei din jurul său le resimţeam, ne zguduiau.

 

Pădurarul scoase un oftat adânc… apoi Stelian: Astea sunt urmele lăsate de căutătorii de comori. Pădurarul spuse printre dinţi: Nici nu mai ştii cum să-i opreşti. Parcă au înnebunit!Duhul lui Zamolxe bântuie nevăzut şi neliniştit peste aceste răni care mutilează faţa trecutului. Pe poarta principală a cetăţii, azi distrusă în cea mai mare parte, pleca spre Roma acum două mii de ani, zecile de care încărcate cu legendare comori ale dacilor, capturate de legiunea cuceritoare. Ne uitam iar la piatra mută şi se părea că vedem scena cu ochii minţii…

 

Dio Cassius, în istoria Romanilor, se povesteşte despre 165.000 kilograme de aur şi mai mult decât dublul acestei cantităţi, de argint dac, îşi puse capăt zilelor, iar, cel de al şaptelea, Deceneu, urmaş direct al Marelui Preot de pe vremea lui Burebista, se refugiase în păduri, împreună cu un grup de nobili daci, încercând să salveze o parte a fabulosului tezaur. În tragedia acestui sfârşit de lume, codrii se umpluseră de fugari…

 

Romanii în Cetatea Eternă au mâncat şi băut o sută de zile fără întrerupere, sărbătorind în acest fel cucerirea Daciei. Astăzi, în tăcerea pădurilor de pe muntele sfânt nu se mai aud blestemele preoţilor daci… nici vaietele noastre… Iar pădurarul aruncându-ne priviri: Trebuie să se nască altul! Toţi munţii ăştea forfoteau de oameni mai mult decât astăzi...” Iar noi, o mână de moldoveni veniţi să iscodim trecutul falnic strămoşesc, am făcut spre seară, când soarele îşi lasă doar o dâră uşoară peste capetele noastre, un foc lângă locul taberei.În recea Carapace dacă,/ Eram sămânţa de milenii./ Un bob de jar sortit să facă/ Un foc splendid, la semnul vremii.//

––––––––––––-

* În urma acestei expediţii de neuitat, autorul reportajului de mai sus, a editat romanulBaronul din Daba”