Dintre cele 19 cărţi publicate, de la debutul editorial din 1977, scriitorul Aurel M. Buricea îşi contabilizează 9 volume în exclusivitate de Sonete, specie literară lirică, de formă fixă, care îi asigură o poziţie confortabilă şi convingătoare printre poeţi
i români. Primul volum, „Sonete Pascale”, îi apare în 1999, la Editura Danubiu, urmat de „Povestea unui suflet”, la aceeaşi editură, în 2002; „Scara din Ulm”, la Editura Scrisul Românesc, în 2003; „Între număr şi cuvânt”, în 2004; „Masca unui înger”, în 2006; „Vama din rod”, în 2007; „Umbra de vise”, în 2008; „Cântecul reginei”, în 2009, toate la Editura Danubiu; şi ultima carte de sonete, până la antologia pe care a lansat-o de curând, „Crucea din muguri”, Editura Semne, Bucureşti, 2012.
Cea de a douăzecea carte, cifră rotundă, ca şi vârsta poetului, rotundă şi ea – 70 de ani de la naştere, 27 octombrie 1943, în localitatea Ulmu, judeţul Brăila – volumul de lirică „101 poeme”, Editura Semne, Bucureşti, 2013, 110 pagini, mă îndeamnă să-i urez „La mulţi ani!” şi „La mai multe cărţi!” domnului Aurel M. Buricea, personalitate emblematică pentru cultura şi literatura din arealul dunărean al Bărăganului, pe care l-au nemurit cu un veritabil brand artistic maeştrii scrisului brăilean Panait Istrati, Mihail Sebastian şi Fănuş Neagu.
„101 sonete – Opera omnia”, o veritabilă antologie de poeme din specia lirică a Sonetului,se păstrează pe o constantă lirică existenţial-nostalgică, pentru că poetul Aurel M. Buricea are dorul, nostalgia câmpiei largi a Bărăganului cu cumpene de fântână, care împung Cerul cu semeţii de „coloană infinită” brâncuşiană; îşi acordează bătăile inimii şi zvâcurile sufletului său generos în cântec de dropie; îşi reglează ritmul profesional de intelectual rasat şi de elev al lui Pitagora, doar după cântecul cucului, când ţăranul român a ştiut dintotdeauna că poate ieşi la arat, la praşilă şi la mireasmă de pământ reavăn; nu şi-a părăsit satul natal, părinţii, amintirile şi idealurile… şi a zăbovit la Ulmu, intuind parcă, asemenea ilustrului său înaintaş, că „veşnicia s-a născut la sat”.
De altfel, toată opera sa literară vine într-un fel sau altul din, dinspre sau spre Ulmu, satul-simbol, satul-legendă, unde un poet autentic, sensibil şi talentat, a crezut că trebuie să rămână, chiar şi atunci când i s-a spus că poate visa pe partituri molto-vivace de speranţe şi succes social, şi a realizat un fel de… monografie lirică şi sentimentală, asemenea contemporanului său, Marin Sorescu, în „La Lilieci”. De aceea, poate, concetăţenii săi ar trebui să-i atribuie titlul şi calitatea meritate de… „Cetăţean de Onoare al comunei Ulmu” (aşa cum au făcut oamenii Deltei de la Măraşu, care l-au gratulat pe scriitorul Nicolae Grigore-Mărăşanu cu acest titlu onorific…), ba chiar ar merita ca o stradă din Ulmu să se numească „Aurel M. Buricea”…, pentru stabilitatea sa sentimental-edilitară!
Statornic rămâne poetul şi în latura construcţiei lirice, într-o vreme când poezia este bântuită de… „furtuni” înnoitoare, când nu se mai respectă nicio regulă prozodică iar o indecentă siluire a limbii române este luată drept mare şi modernă literatură când, de fapt, nu este decât o tevatură erotică de poezie destrăbălată, grobiană, fetidă, naturalist-indecentă, cu un vocabular dur, licenţios în cel mai nevinovat sens, o semantică de mahala cu accent pe cuvinte porcoase, rezultată dintr-un misoginism patologic!
CETATEA LUI BUCUR * literatură , arte , cărţi 