Cronica literară a cărților „Viața în zbor” și „Dincolo de resemnare”, de Berthold Aberman.

Cartea „Viața ca un zbor” pe care am lecturat-o  prima,  (apărută la editura Napoca Star, Cluj Napoca, în anul 2015) este o carte de povestiri, 21 la număr, mai toate de dragoste, un fel de ”Decameron” mai mic, de lecturi plăcute. Vai, dar ce profunde, pline de o omenie inefabilă, de un parfum românesc inimitabil. Lecturându-i  patru cărți pot să spun fără să greșesc, și aici ne întâlnim din nou, că domnul Aberman este un scriitor al misterului feminin, al căutării, al adâncirii în misterul vieții. Delectându-ne cărțile d-lui Berthld Aberman ne-am dat seama că facem parte din aceiași familie de scriitori fascinați, intrigați obsedați de fenomenul misterului  feminin.  Expresia cea mai înaltă a existenței și a manifestării principiului feminin în  lume și în istorie fiind dragostea.  Cărțile d-lui Aberman te poartă la pas prin ceea ce am numi fascinanta geografie a misterului feminin. La orizont se văd cețurile și umbrele singurătății și ale bătrâneții, dar în momentul desfășurării acțiunii povestirea strălucește de irizări, de senzualitate, de mister și de ceea ce am numi un parfum discret al omenescului din ființa umană.  

     Cu fiecare povestire, unite de firul roșu al trăirii erosului ca dimensiune fundamentală a existenței,  înaintăm într-o  țară a iubirii, care poartă lumina și ceața misterioasă a sufletului d-lui  Berthold Aberman. Discret ca nuanța unui amurg, plin de delicatețe și de uimire sufletul scriitorului  umple ca o auroră boreală tot universul pe care îl nasc povestirile lui. În timpul acesta el își  continuă excursul  epistemologic către centrul și către esența Misterului care Femeia.  Căci  acesta este obsesia și ținta acestei călătorii artistice uimitoare, plină de poezie, de capcane, de metafore și de tenebre senzuale, iluminarea adâncului din ființa umană  Lecturând și a doua carte, romanul „Dincolo de resemnare” (apărut tot la Editura Napoca Star, şi tot în anul 2015. De altfel aceste două cărți pot fi privita ca una singură, romanul continuând cartea de povestiri) ne convingem de faptul că  scriitorul, autor al unui număr mare de cărți, în toate lucrările sale se află pe un drum al cunoașterii și al inițierii  pentru a ajunge în Adevărul din profunzimea vieții. Călătorie  începută încă din momentul venirii lui pe lume, și care trebuie să ajungă cândva în viitor la  iluminarea tainei iubirii. În toate cărțile sale domnul Berthold Aberman se află în interiorul unei Călătorii imaginare și reale totodată, în interiorul actului sacru al inițierii în tainele erosului, către epuizarea cunoașterii tainei care este Femeie și Dragostea.

      Lucrul acesta ni-l spune autorul încă din prima povestire a cărții „Viața în Zbor” (zborul fiind tot o metaforă a călătoriei, dar într-un plan superior), povestire intitulată semnificativ „Necunoscuta”. (Femeia văzută ca  un ținut mirific, necunoscut, a cărui cunoaștere nu o vom epuiza niciodată):  „Trenul se pusese în mișcare, lumina din compartiment era la faza mică, deci tocmai potrivită și,  privind spre bezna de afară, prin geam se vedeau doar luminițele de pe calea ferată, roșii și verzi. Privind derularea imaginilor cu acea calitate naturală a gestului, contemplând natura în ritmul monoton al roților de tren, în derularea lor înghițind kilometri, a ațipit”.

      Personajul cărții este un ofițer topograf care se întoarce noaptea acasă. În crepusculul plin de mister al compartimentului în fața lui se găsește  Necunoscuta, simbolul Femeii… Cu timiditate , cu gesturi de adolescenți și de cavaleri cei doi intră în vorbă, și din vorbă în vorbă  își spune fiecare amarul pe care-l are în suflet. Ofițerul  lăsase într-un sat o fată de care se îndrăgostise, femeia era căsătorită, avea un  soț pe care-l adorase , dar care o înșelase. Și acum  plecase amărâtă, cu durerea în suflet,  de acasă, mergea la mama ei câteva zile, pentru a se sfătui cu ea. Pentru a se regăsi pe sine. Era hotărâtă să-l pedepsească pe infidel soț, să divorțeze.  Ofițerul își trece brațul ocrotitor peste umărul ei, femeia se strânge la pieptul lui.  Și uite  așa, compătimindu-se și mângâindu-se unul pe altul, ajung la îmbrățișări și la sărutări. Hotărăsc că coboare la viitoare gară să ia o gazdă și să petreacă noaptea împreună. Și chiar așa fac. Coboară, caută o gazdă, găsesc  o casă primitoare,  se iubesc, trăiesc clipe de fericire împreună, după care trebuia să-și continue fiecare călătoria. Ofițerul o roagă să-și continue amândoi drumul,  să rămână împreună, să-l părăsească pe soț. Deși trăise o noapte de fericire, simțindu-se răzbunată în sufletul ei, Necunoscuta își aduce aminte că soțul ei a avut și are multe calități bune, că a păcătuit așa dintr-o slăbiciune ca și ea, așa că îl iartă și se întoarce acasă.

     În povestirea ”Un proverb”, o pereche de tineri căsătoriți de curând, se stabilește la sat.  Soții se înțeleg bine, sunt fericiți împreună. Un vecin,  cuceritor cu  state vechi, încearcă să o seducă pe tânăra femeie, care rămâne acasă, în timp ce bărbatul făcea naveta la oraș. Femeia nu-i cedează  bărbatului cu nărav de afemeiat, până într-o zi când cuceritorul află că bărbatul femeii pe care încerca să o aibă își găsise una la oraș, cu care trăia. Îi spune celei pe care o dorea, aceasta nu  crede, de aceea merge la oraș și își urmărește soțul. Așa era,  cel în care crezuse atât de mult că îi va fi fidel toată viața o înșela. – „Acum, că te-ai convins cu ochii tăi, nimic nu ne mai oprește de a ne uni viețile. Voi înainta imediat divorțul de  soția mea. Adevărul este că nu am dorit niciodată să moară capra vecinului și în sufletul meu, am crezut în soartă și, uite, s-a adeverit. Recunosc, am adaptat vechiul proverb la ceva mai viabil : să moară, desigur ipotetic, vecinul și, astfel,  îi iau și vecina, dar și capra”

    Și iată cum încheie autorul această povestire: ”Povestea nu ne spune continuarea. Încă o victimă sau… ”.  Scriitorul îl pune pe cititor în situația de a nu afla niciodată adevărul ultim. În drumul lui către descifrarea misterului feminin, către cunoașterea profundă a  femeii, dl Berthold Aberman descrie volute și zigzaguri,  ne spune cu umor și cu o fină ironie și înțelepciune asemenea  povești de dragoste,  se înalță și coboară asemenea fluturilor în văzduh,  sau încearcă asemenea unui batiscaf să pipăie profunzimile sufetului omenesc.  Din acest punct de vedere al căutării adevărului, al călătoriei epistemologice și poetice care nu se mai termină, povestirile, cărțile domnului Aberman sunt un Spectacol psihologic și estetic. Numai că  autorul nu face parte din categoria scriitorilor dotoievskieni, care  să caute cu mijloacele tragicului să pătrundă cât mai profund în adâncimile dureroase ale psihologiei umane. Dl Aberman  se apropie mai mult de familia scriitorilor din care face parte marele I L Caragiale. Precizăm nu în sensul criticist, deși ironia fină  nu-i este străină  autorului. Ați văzu în „Momente și schițe” Miticii lui nenea Iancu, Lache și Mache, nu sunt eroi, nu sunt ființa dramatice, au păcatele lor, dar au o calitate, sunt umani. Au farmecul lor muntenesc, balcanic,  și sunt atât de umani că nu poți să le reproșezi nimic, ba dimpotrivă termini prin a-i iubi…

        Caragiale este unul dintre autorii români care a portretizat cel mai bine „omenescul din om”, omenescul din firea, din  psihologia românilor”. La fel procedează și dl Aberman. Personajele lui nu sunt oameni extraordinari, nu trăiesc momente dramatice, nu au mustrări de conștiință care să-i ducă în pragul sinuciderii,  păcătuiesc, caută să se bucure de  darurile dragostei, de farmecele trupului femeii, de  dulceața  dragostei. În romanul „Dincolo de resemnare”, eroina , o femeia frumoasă, cu studii, judecătoare, adică omul care mânuiește legea, fiind prima care ar trebui să nu o încalce, căsătorită cu un soț educat, cu un inginer foarte bun ca profesionist, și chiar ca soț, pentru că nu-i dăruiește focul carnal,  plăcerile  de care este însetat trupul ei, va călca pe de lături, și va trăi o aventură cu șeful ei. Care ca amant o face fericită, o înnebunește senzorial, sau cum spune chiar ea „o satisface”.  Soț și amant  pentru ea sunt două jumătăți ale  Întregului, care-i asigură și căldura căminului și  fericirea de femeie. Amândoi, amant șui amantă sunt conștienți că din punctul de vedere al credinței creștine păcătuiesc, dar nu fac o dramă din asta. Sunt  fericiți ca jumătăți umane.  În modul acesta  reușesc să se bucure de fericirea pe care le-a dăruit-o viața și să treacă prin viața și prin lumea aceasta împăcați, găsindu-și un echilibru. În asta constă frumusețea lor omenească, în omenescul vieții și al ființei umane.

    Cei doi bărbați din viața eroinei mor mai devreme. Rămâne singură și pentru că povara singurătății este prea grea reușește să trăiască împreună cu un cunoscut care făcuse curte  în tinerețe. Se împacă bine și cu acest al treilea bărbat din viața ei, acum  iubirea pe care o trăiește fiind altfel, plină de înțelepciune, ca la bătrânețe.
Căr
țile domnului Berthold Aberman sunt cărți de dragoste, este adevărat, dar dincolo dacă pătrunzi în nivelul semantic  al doilea, găsești marea caldă și bună a omenescului din ființa umană. Câmpia înverzită a fenomenului uman.    DomnulBerthold Aberman, va rămâne în memoria cititorilor, ca unul dintre cei mai talentați acuareliști ai omenescului din Om. De aceea cărțile lui se vor citi întotdeauna cu plăcere, curiozitate și încântare.  Și tot de aceea noi le recomandăm  din toată inima, cu căldură !

 

  1. 01. 201 6.   Ștefan Dumitrescu, membru al Uniunii Scriitorilor din România