Gabriela Căluțiu Sonnenberg, semnal de carte: ”Citiorul de control”, de Dr. Marian Nencesu

Editura Detectiv literar, București 2014

 

Deunăzi, în timp ce vorbeam cu un critic literar prieten și coleg, am constatat că ne confruntăm cu aceeași problemă: muntele de cărți acumulate în scopul citirii. Drept pentru care – după cum mi-a mărturisit – dacă în urma citirii primelor pagini nu simte nimic, ei bine atunci renunță pur și simplu la lectură și trece la următoarea. Parcă mi-a mai venit inima la loc! E semn că nu sunt singura care optează pentru atac, atunci când nu se mai întrevede șansă pasivă de apărare. Pentru că nici eu nu stăpânesc tehnica cititului pe sărite sau în diagonală și nici nu doresc să o deprind.

Cu atât mai mare mi-a fost surpriza și bucuria să citesc, pe coperta ultimă a unei cărți primite recent, o promisune chiar mai frumoasă decât cea a strategiei vinovate a trecerii cu vederea. O citez aici: ”Când metodele și mijloacele literare au evoluat considerabil, când autorii înșiși parcă și-au pierdut autocontrolul, zvârlindu-se sinucigaș în oceanul nesfârșit al scrierii incontinente, sarcina lectorului de a identifica, din noianul de cărți primite spre evaluare, pe acelea capabile să-l satisfacă, să-l intrige sau să-l provoace este tot mai grea. (…) Nefiind critic de profesie, ci doar cititor de control, onest și tenace, am parcurs cu egal interes textele primite, încercând să disting, pe cât mi-a fost cu putință, sâmburele viu de creativitate, adevărul oricărei cărți.”

”Cititor de control, ce invenție grozavă!”, am exclamat. Exact omul care-mi trebuia mie! Am luat așadar în mână volumul de dimensiuni cuprinzătoare, compus din peste 400 de pagini de analiză literară densă, dar bine distribuită pe porții-pastilă, de doar câteva pagini pe fiecare autor, carte minuțios alcătuită și tipărită de editura Detectiv Literar, cu titlul ”Cititorul de control”, sub semnătura Domnului Marian Nencescu.

Începeam să nutresc speranța că poate totuși nu va fi nevoie să mă reîncarnez sau să mă clonez pentru a apuca să citesc tot ce mi-am dorit de ani de zile, toate acele nestemate literare la care mă uit la răstimpuri, jinduind după timp liber, dar care, cu siguranță, nu au cum să mai încapă în viața mea, cronologic și biologic limitată.

Și autorul nu m-a dezamăgit! Încă de la prima privire aruncată în sumar am realizat că erau acolo exact numele pe care îmi doream să le revăd: Tudor Arghezi, Lucian Blaga, Neagu Djuvara, Caragiale, Ion Caraion, Mircea Eliade, Nae Ionescu, Unamuno, George Astaloș, Brâncuși și Maria Tănase, Mircea Cărtărescu, Fănuș Neagu, Petre Țuțea, Mihail Diaconescu, Artur Silvestri, Adrian Păunescu, Fănuș Neagu, Emil Lungeanu, Emil Cioran, George Astaloș, Corneliu Ostahie, Gheorghe Păun, Paula Romanescu, Păstorel Teodoreanu, Otilia Cazimir și mulți, mulți alții, surprinși parcă în fotografii la minut, în articole scurte și la subiect, pline de inedit, dar fără risipă de amănunte.

Covârșitorul volum de informație din și despre literatură, nu arareori cu dedesupturi surprinzătoare (ca de exemplu ”cazul” manuscriselor lui Cioran, scoase la licitație ca printr-un miracol, salvate literalmente de la maculatură într-un moment de ispirație al menajerei) m-a impresionat. Dar mai apoi, trecând la lectură, ea m-a încântat nu doar sub aspect cantitativ, ”non multa, sed multum”, prin stilul direct, curat și frumos, fără acolade și paragrafe de umplutură. Conține portrete de autori deosebit de utile, dar și frumoase, cu miez.

Cel mai bine e rezumat acest fapt în cuvântul de întâmpinare al Domnului Florentin Popescu: ”Din respect pentru sine și pentru cititorii săi, d-l Marian Nencescu se dovedește a fi nu numai ”pe fază”, căutând adică să nu-i scape nimic din ceea ce se petrece în realitatea înconjurătoare, ci și un autor foarte bine documentat, susținându-și ideile prin argumente imbatabile sau, atunci când e cazul, prin trimiteri la informații aflate de la interlocutorii cu care a avut/are prilejul să fie față în față.”

De bună seamă, articolele luate individual au avut impact imediat la apariție, prin publicațiile prin care au fost supuse atenției publicului, dar abia acum, sub formă de carte, evoluează pe verticală, creând un tot unitar care lasă să se întrevadă vastitatea și seriozitatea preocupărilor autorului pentru ”subiecte ce țin de viața social-culturală, de istorie și în genere de aspecte ori momente ce pot depăși interesul de-o clipă”, cum bine subliniază Domnul Florentin Popescu. Pentru noi, cei care facem parte din categoria tot mai rară a consumatorilor de astfel de literatură temeinică, mai puțin atrași de genurile publicistice cu priză la public cultivate de mass media mondenă modernă, o astfel de carte este un adevărat cadou.  

Nevoia de a-i reabilita și aduce în atenția publicului pe autorii care au fost sistematic ”uitați” și marginalizați în era comunistă, cum este genialul Petre Țuțea, este la fel de bine acoperită în aceste pagini ca și opusul ei, nevoia de a descoperi valențele literare reale ale celor care, altfel de ghinioniști, au fost agreați de comuniști, fiind repudiați acum pe motive de servilism politic. O dovadă în plus că amestecul politicii în literatură poate crea confuzii! E nevoie de curaj din partea autorului pentru a aborda astfel de subiecte ”fierbinți”.

Spre ilustrare, reproduc un citat referitor la Artur Sivestri, om de cultură pe care eu însămi am avut onoarea să-l cunosc și să-l respect abia târziu, la scurt timp înainte de decesul său prematur: ”În fapt, este vorba chiar de o răzbunare politică, venită peste vreme, atunci când protagoniștii acestui concept au dispărut, așa încât nu se mai pot apăra. Asistăm și la o mistificare – a câta oară? – a istoriei literare și sociale moderne. Ceea ce este trist rămâne faptul că Artur Silvestri și întreaga sa operă culturală, clădită cu trudă și sacrificii, este ca și ștearsă de unele voci bine orchestrate, ce pândesc din umbră orice încercare de emancipare culturală pe temei românesc.”

Analog, vorbind despre această ”generație expirată” de scriitori controvesați, Marian Nencescu formulează o concluzie superbă cu ocazia despărțirii de Fănuș Neagu, alt autor pe care pe vremuri l-am îndrăgit și eu pentru fabuloasa sa artă a metaforei,: ”La despărțirea de «uriașul blond», nu ne rămâne decât să-i ștergem încă odată din memoria colectivă pe toți câinii care i-au mâncat din palmă, care au dormit cu cărțile lui sub căpătâi, și deodată s-au făcut urâți și răi, umplând orașul cu fantasme cenușii…”

”Cititorul de control” nu se citește dintr-o răsuflare, ca un roman, ci se consultă și se decantează, deschizând perspective și luminând asupra multor autori și lucrări importante din literatura noastră. E o carte copleșitoare, consistentă, având un conținut foarte divers. Cu toate acestea, îmi place să călătoresc prin ea cu febrilitate ca printr-un film de acțiune, sărind de la un autor la altul, oferindu-mi momente de ”bună și mai bună înțelegere”. Conține chei de descifrare neprețuite, nu numai pentru mine, ci pentru toți cei interesați să pătrundă fenomenul literar dincolo de suprafață.

Parafrazez cheia sol, care face să sune armonios piesele muzicale, și dau volumului ”Cititorul de control” numele de ”cheie re”, pentru că induce armonie în lumea pieselor literare, pentru că re-aduce, re-evaluează și rezolvă multe subiecte care încă mai așteptau răspuns, prin demersul de descifrare a dedesupturilor culturii instituționalizate.

Mă opresc aici, concluzionând și eu: mulțumesc mult pentru această carte! Autorul ne face un serviciu neprețuit, deschizându-ne multe portițe de înțelegere, ajutându-ne să acumulăm știință și timp, citind și interpretând practic literatura și istoria ei, servindu-ne informația sensibil și concret analizată, literalmente pe tavă. Pe Domnul Dr. Marian Nencescu, scriitor harnic, acribic și dedicat, nu-mi rămâne decât să-l felicit din toată inima pentru acest volum imens de muncă, materializat între două coperți bine legate, la propriu și la figurat.

 

Gabriela Căluțiu Sonnenberg

Spania, februarie 2016

 

 

 

Anunțuri