Maria Filipoiu – SĂRBĂTOAREA IUBIRII ÎN MITOLOGIA POPULARĂ

Zâna Primăvară

-baladă iubirii-

 

Zâna Primăvară vine

Îmbrăcată în petale,

Peste munți, văi și coline

S-aștearnă covor de floare.

 

Lăcrămioare de iubire

Așează-n mărgăritare,

Iar cu-a cerului privire

Toarnă albastru-n cicoare.

 

Din privirea-i de smaralde

Umple câmpul cu verdeață,      

Când dorul soarelui arde

Păpădia-n dimineață.

 

Scutură nori de petale                      

Peste pruni, cireși, narcise…

Iar de-a iubirii chemare,

Leagănă dorul în vise.

 

Fluturii își desfac în zori,              

Aripioarele de mire,

Și se întrec sărutând flori,

Când plutesc de fericire.

 

Când Luceafărul răsare

Cu baghetă fermecată,

Pe Zeița Primăvară

O sărută de îndată.

 

Cu raze-n priviri cuprinde

A primăverii iubire

Și din stele îi aprinde

Candelă de fericire.

 

Îndrăgostit, o ia-n vise

Prin Universul Galactic.

Iar prin porți de rai deschise,

Îi strecoară dor romantic.

 

Din stele, în toiul nopții

Îi împletește cunună

Și-i brodează voalul nunții,

Cu fir din raze de lună.

 

Primăvara înflorește

Și se aprinde-n obrăjori,

Când iubirea lui peimește,

De-i crește inima-n bujori.

 

De iubire fermecată,

Se scaldă în balsam de flori.

În vis se lasă purtată

De Luceafăr până în zori.

 

Atunci, raza lui pălește

Și bagheta îi dispare

În legendară poveste,

Cu astru și primăvară.

 

Primăvara se trezește,

La sărbătoarea iubirii,

Iar pe chip îi înflorește

Nostalgia amintirii.

 

La taifas adună-n seară,                    

Zgomotoase păsărele.

Greierii își iau vioară,

Să se-ntreacă-n cânt cu ele.

 

Primăvara lasă-n zare,

Rochia multicoloră.

Iar rodul iubirii sale

Îl oferă Verii-soră.

 

Magia iubirii de Sf.Valentin

 

Nicicând nu e mai potrivit,

Ca-n zi de Sfântul Valentin

Să-ncredinţezi celui dorit,

Iubirea-n viaţă şi-n destin.

 

Noroc deplin de-ţi e sortit

Să întâlneşti ca dar divin,

Se află-n chip neprihănit,

Cu zâmbetul de farmec plin.

 

Când eşti bărbat cuceritor,

În dar iubitei să-i dai flori

Și un sărut surprinzător,

Trezind ai dragostei fiori!

 

Şi să-i şopteşti cu glas vibrând:

-„Aş vrea prin sacru legământ

Să fim în suflet şi în gând,

Uniţi cu-al sorţii jurământ”!

 

Să-i încredinţezi iubire,

Cu-al vieţii vis clădit în zori

Și a ochilor sclipire

Răsfrântă-n petale de flori:

 

-„Când lângă tine nu voi fi

Să te alint şi să-ţi vorbesc,

Doar florile îţi vor şopti

În locul meu, cât te iubesc!”

 

Din muguri de primăvară,

Pentru calea nemuririi,

Să păstrezi în inimioară,

Sentimentele iubirii!

 

Fericirii să îi zâmbești

Și să nu încalci jurământ!

Din dragoste să dăruieşti

Urmaşi ai vieţii pe Pământ!

 

Fără fiorii iubirii,

Să nu treacă niciodată,

Sărbătoarea fericirii!

Deși e împrumutată.

 

Cu drag prin timp să-ţi aminteşti

De sărbătoarea iubirii.

Și cu vibraţii sufleteşti

Să sorbi cupa fericirii!

 

Să parcurgi prin toamna vieţii,

În păr, cu fulgi de ninsoare.

Iar iubirea tinereţii

Să rodească-n noi vlăstare!

 

                                           14 Februarie

 

 

              

 

Legendarul Dragobete

 

Curge-n pană fermecată

Ce-o țin fetele la bete,

Legendă îndepărtată

Despre craiul Dragobete.

Din pruncie s-a dus vestea,

Că era mândru ca soare.

Dar mamă aspră, Dochia,

L-ascundea de fată mare.

 

Crescând, se făcea mai frumos,

Cu ochi ca cerul, păr bălai…

I se spunea și Făt-Frumos

În al iubirii, dulce grai.

 

Dochia, mamă geloasă

Pe fete curtenitoare,

Își mâna fiul de-acasă,

Cu-a ei turmă de mioare.

 

 

La mama lui se întorcea,

Când Luna pe cer răsărea.

Așa cum ea îl sfătuia,

Văzând că se îndrăgostea.

 

 

Tânăr ciobănaș la stână

Și cu firea iubitoare,

S-a îndrăgostit de Lună,

Mai rău ca de fată mare.

 

O privea pe cer albastru,

Cum se oglindește-n ape.

Râvnind iubire de astru

O voia în sân, aproape.

 

 

De pe cea mai mare culme

Să prindă Luna, s-a întins.

Dar când s-a desprins de lume,

Cu chip s-a pierdut în abis.

 

 

Din dragoste s-a prăpădit,

Cu dor de-a săruta fete.

Dragobete a fost numit,

Aievea dorit de fete.

 

Legendara lui poveste,

Cu iubire pătimașă,

E-nchisă-n cufăr de zestre,

De mamă invidioasă.

 

Luna, încă îl jelește

Că dor de ciobănaș duce,

Când primăvara sosește

Și ceru-n izvoare curge.

 

Pe raza-i coboară-n ape,

Lacrimă de dor, amară.

Când se prelinge din pleoape,

O lubire legendară.

 

24 februarie, Dragobetele sau sărbătoarea iubirii

 

Mitul lui Dragobete și al Dochiei

 

Când Soarele de primăvară

Pune pe fugă, ultimul ger,

Se duce și-a ienii povară,

Să vină al iubirii mister.

 

Că dragostea îi copleşeşte

Pe cei cu vârsta-n pubertate,

Când în suflet le năvălește,

Robi să şi-i facă pân’ la moarte.

 

Fecior răpus de dor fierbinte,

Caută fată-ndrăgostită,

S-o amețească din cuvinte,

O viață spre a-i fi iubită.

 

Spre crâng pornesc feciori şi fete,

Să culeagă întâia oară,

Sărbătorind pe Dragobete,

Primele flori de primăvară.

 

Vise clădeşte din speranţă,

Îndrăgostitul, când doreşte

Să-i fie parteneră-n viaţă,

Fata pe care o iubește.

 

Prinsă în jocul aventurii,

Singură-n an să nu rămână,

Feciorului dă prada gurii,

Pentru inelul de pe mână.

 

În mit și-n legendă se spune

Despre o fecioară vrăjită,

Ce-n soare a văzut un june

Și privindu-l, a fost răpită.

 

El, cu raze înşelătoare

Învăluia juna sfioasă.

Pe trupul zvelt punea candoare,

Să pară cât mai graţioasă.

 

Iar sentimentele iubirii,

Cu vraja lor înrobitoare,

Purtau în vălul fericirii

Pe pământeană și pe soare.

 

Altă legendă povestește

Despre vremea înșelătoare,

Că pe-ndrăgostiți păcălește,

Cu vraja din raze de soare.

 

Și Dochia a fost vrăjită

În primăvară timpurie,

De vreme caldă, însorită,

Ce-a transformat-o în statuie.

 

 

Plecând cu oile la munte,

Nouă cojoace a îmbrăcat.

Dar alergând după cornute,

Pe drum, la toate a renunțat.

 

Prin vremuri, legendă se cerne

Cu Dochia prizonieră,

Ce vine din vremuri eterne

Și din polară emisferă.

 

Iar feciorul său, Dragobete,

Din mit în primăveri transpare.

Să își aleagă dintre fete,

O noră pentru soacra mare.

 

Că nu acceptă pe oricine,

Mireasă pentru Dragobete,

Veșnic, îndrăgostit revine

Flăcău tomnatic după fete.

 

Când Soarelui, puterea-i crește,

Și iarna este pe sfârșite,

Cu raze calde amăgește

Fecioarele îndrăgostite.

 

24 februarie, Dragobetele sau sărbătoarea iubirii

 

Autor Maria Filipoiu