Este un fapt cunoscut, pentru a atinge parametri unei cărţi pe care s-o citeşti cu sufletul la gură, acţiunea cărţii ar trebui să deţină doze bine cântărite de realitate absolută şi ficţiune, să a
ibă şi un strop de umor şi mai ales, efervescenţa harului scriitoricesc. Din toate aceste ingrediente ( şi mult mai mult) este construită STRADA, cartea de debut a Ameliei Caracas, şi care a apărut la sfârşitul lui aprilie 2015 la Editura Humanitas (ediţie online).
A recomanda o carte este ca şi cum ai recomanda un stil de viaţă, şi nu voi face greşeala, pentru că fiecare dintre noi, cititorii, aveam partea noastră de bucurie personală atunci când întâlnim, în textele lecturate, lumi şi personaje în care ne regăsim cu micile (sau cu marile) noastre secrete, pe care nu le destăinuim niciodată prietenilor.
STRADA ar putea fi un studiu de sociologie complex dacă nu ar fi o carte de beletristică fascinantă, ar putea fi şi o pagină de istorie urbană a sfârşitului de Secol XX, şi un interesant spaţiu de cercetare pentru cei care vor veni să reconstituie faptele ( bune şi rele) ale unei generaţii, pe care nu o dată am numit-o „generaţie de sacrificiu”. Cu o alonjă mai mult sau mai puţin imaginară în falia genealogiei persoanle, Amelia Caracas şi-a lucrat cartea ca un giuvaergiu un colier din pietre semipreţioase. Autoarea le dă valoare artistică, literară, şi adaugă şirului de evenimente (asumate în parte prin participarea personală), adaugă, spun, valoare, credibilitate şi acel liant special care te atrage, te incită să citeşti pagină după pagină.
Ai putea spune şi că sunt poveşti de cartier, dar ce… cartier! O parte esenţială şi enigmatică a unui Bucureşti prins între trei schimbări politico- sociale, un oraş în plină metamorfozare, şi care atrage ca o lampă fermecată fluturii, atrage hipnotic persoanajele pitoreşti, ele personajele afluind dintr-o provincie, pe care autoarea doar ne-o schiţează în tuşe alb-negru, lăsându-ne pe noi să explorăm mai departe filoanele din care s-a inspirat, şi care au generat geografii umane dintre cele mai interesante. Cartierul Uranus, o lume aproape patriarhală, Strada cu caprifoi şi glicină, cu platanii seculari şi personaje ce ţin morţiş să ducă până la final steagul unei burghezii autentice, cu rădăcini adâncite în rostul naţional glorios, dintre cele două Războaie.
Amelia Caracas pune accent pe memoria colectivă, pe acel instrument care face ca un autor să devină mărturisitorul epocii sale. Ea scrie cursiv, ştie ce spune, şi citind cartea aproape că nu mai faci diferenţa între magie şi realitate. Creionări subtile amintesc de o lume care se coagulează în partea stângă a râului Dâmboviţa, cetăţenii de odinioară (colonei regali, angrosişti, dar şi spălătorese) se adaptează vieţii dificile din anii comunismului. Şi timpul pare să niveleze destinele, să egalizeze rosturile indivizilor, servitorii şi stăpânii să devină egali în faţa destinului implacabil. Micile intrigi de cartier (zic cartier şi nu mahala) apar ca petele de cerneală pe vârful degetelor unui şcolar silitor, şi Strada Ameliei Caracas se transformă într-un spaţiu pitoresc de-a dreptul, un fel de redută pe care luptă, fiecare cu armele sale, toţi cei care nu s-au adaptat din mers comunismului. Şi totuşi, lumea este ca lumea, fericită pentru micile firimituri furate vieţii, lupta se dă aici, pentru felia de pâine cu margarină, şi puţini mai sunt cei care rezistă până la capăt, dovedesc că au stofă de eroi ai zilei.
>>>>>>>>>>>Melania CUC – AMELIEI CARACAS PE STRADA CU NUME DE PLANETĂ (URANUS)
CETATEA LUI BUCUR * literatură , arte , cărţi 