Bookfest, 3 iunie 2016

Citesc poezie on line de câțiva ani buni. Versurile poetului Adrian Grauenfels, Israel, le-am citit, le-am recenzat, comentat, de vreo 10 ani și vorbesc despre un membru de onoare al Cenaclului Lira21, un colaborator de excepție la revistele și almanahurile editate, unele on line altele pe hîrtie, dar toate de calitate literară. De aici, de la cunoașterea reciprocă a versurilor noastre și până la experiența colajelor poetice realizate nu a mai fost decât un pas, o carte, două cărți.

Se știe că experimentalismul poetic are o mai mare posibilitate de abordare în mediul virtual. Comunicarea electronică deznoadă inspirația și exprimarea, provoacă, riscă, omul din spatele monitorului are un scut, o ecranare și de aceea,  apărat, purcede la un dialog literar dezinhibat. Mai lipsită de tarele comunicării directe, a limbajului articulat, poezia online a demonstrat deja calitate și diversitate. Spunea Solomon Marcus în Artă și Știință, Ed. Eminescu, 1986:

“Limbajul poetic se sufocă din incapacitatea de a se elibera de servituțile limbajului articulat”.

Parafrazându-l, limbajul poetic se poate sufoca în transmitere directă sau singulară. Inspirația scade de la o vreme, unii poeți renunță, aflați în stop cardio-respirator de lirism, clachează, sau trec la alte genuri scrise de exprimare.

Eu nu am refuzat provocarea poetului Adrian Grauenfels, am pășit virtual pe atâtea plaje lirice. Am scris în dialog despre oameni, despre îngeri, despre dragoste și copii, despre circul vieții și personajele sale, despre călătorii imaginare în locuri exotice. Ne-am tot spus poezie, fără să ne cunoaștem în realitate și prin cele două cărți am demonstrat că posibilitatea de a întreba, de a răspunde, de a continua o idee poetică, nu ține de prezența fizică, de spațiu, de timp, de proximitatea geografică. Noi am folosit cuanta poeziei universale, cea de binefacere spirituală.

 

Sper ca volumele expuse azi, dăruite prietenilor, să facă înțeleasă provocarea de a scrie în sensul  de artă. Și mulțumesc ArtBook, Sașa Segal( grafică),  Camelia Iuliana Radu( prefață), Adrian Grauenfels!

 

Cristina Ștefan, 3 iunie 2016, la Bookfest

 

 

Dragi prieteni, 

în cazul meu căile poeziei sunt întortocheate.
Am ajuns la scris din întâmplare, fac ziaristică din pasiunea de a folosi noile medii de comunicare în spiritul lui Marshall McLuhan care declara: „Media este mesajul”. Am cercetat avangardele şi dadaismul din curiozitatea de a descoperi o lume necunoscută, ţinută secret în România anilor 50 şi până la revoluţia din 89.
Am mers pe urmele poetului Gherasim Luca până în Toscana, în comuna Bomarzo, ca să înţeleg mai bine mecanismul inspiraţiei poetico – afective.
Apoi m-a interesat publicistica, cărţile home-made, am cercetat colajul poetic atât de comod de produs pe net, mixajul vizual între text şi imagine ca şi ekphrasisul -relaţia dintre opera de artă şi textul poetic pe care îl generează. Cu timpul ajungem la concluzia că poetul modern nu se poate limita la un simplul text ci este obligat să mixeze mesajul cu grafică, cu media vizuală, cu semne sau simboluri care adaugă noi dimensiuni materialului scris.
O altă preocupare care cere o atenţie deosebită este cunoaşterea şi traducerea poeziei ebraice, care este diferit structurată. Problematica, ritmul, forma se pot transpune în limba română, dar eufonia versurilor ebraice nu se poate realiza oricât s-ar strădui traducătorul.
O mare satisfacţie vine de de la revista electronică ALCHEMIA care apare bimestrial, pe net, pe teme de artă, literatură, filosofie şi critică.
Suntem susţinuţi în producerea revistei de sofisticarea tehnologiei informaţiei şi de posibilităţile noii medii. Media digitală înaintează, ea este azi cea dominantă, mai puţin mesajul transmis. În acest spirit acţionăm noi toţi, folosind softurile de editare şi de prelucrare ale imaginii, telefonia celulară, netul şi printul digital.

Revin la Avangardele Româneşti care m-au fascinat prin conexiunile interumane produse. Între 1930-1933 apare la Bucureşti revista Alge (cu 11 numere publicate în total). Poetul Sesto Pals scria acolo, pe prima pagină :

„Cam aşa se întâmplă
Când îţi cântă greierii în tâmplă..”

Coautori la Alge erau: Aurel Baranga, Gherasim Luca, Sesto Pals, Paul Păun şi pictorul Jules Perahim.
Tinerii aveau doar 17 ani la prima lansare a revistei.
Efemer, mai apar în Alge pictorul Victor Brauner, Geo Bogza, Mihail Hubert.
Revista funcţiona fără un un program ideologic declarat. Autorii se expun în exerciţii mixte devenind cobaii unor experimente literare cât şi grafo-poetice.
Poemele, desenele, sunt făcute spontan sau foarte puţin elaborate, scrise împreună, având numitorul comun desfinţarea oricărei ordini sau dogme. Dragostea de scris detonează barierele şi constrângerile. Gherasim Luca publică picto-poeme, desenând în text figuri pointiliste care dialoghează cu textul abstract.

80 de ani mai târziu am încercat să refac acest scris în comun, la 2, la 3 sau chiar mai multe mâini, prin experimentarea colajului poetic şi vizual. Primele încercări le-am făcut cu o studentă din Cluj. Diferenţele geografice, de vârstă, dar mai ales cele mentale se cereau cercetate. A rezultat o carte interactivă, un dialog imaginar între două culturi care cochetează şi în final se întâlnesc în acea subtilă dantelă a gândurilor care este poezia. Au urmat alte colaje cu amatorii genului, scrise interactiv şi apoi publicate pe net, însoţite de o grafică bogată, potrivită conţinutului textual.

Dumneavoastră sunteţi acum, aici, prezenţi la o întâlnire în real, pe viu, iat-o pe poeta Adala (doamna Cristina Ştefan ) aici de faţă.
Pe net întâlnirile sunt randomale, întâmplătoare, ele se fac şi se desfac cu viteza luminii. Între scriitori poate exista chimie sau nu. Intrinsec, partenerul de scris virtual este o entitate eluzivă, efemeră. El există şi funcţionează în spaţiul virtual, dar uneori se concretizează, cum este cazul de faţă. Cristina şi cu mine am publicat împreună 2 cărţi tipărite fără să ne cunoaştem personal, aveţi privilegiul să fiţi martorii întâlniri noastre în carne şi oase. Prima carte numită „Ceai cu Adala” a fost tipărită în 2013 la Editura Ateneul Scriitorilor. Este vorba de un dialog  între cei doi autori aflaţi la 1600 km unul de altul. 


Iată cum defineşte în prefaţa cărţii scriitoarea Camelia Iuliana Radu atmosfera creată: „Motorul este încrederea în celălat, în recepţia celuilat poet aflat în depărtare. Această încredere aduce o notă de relaxare meditativă, securizantă, care asigură o lectură participativă. Poeţii scapă de capcana dorinţei de a fi înţeleşi, dialogul liric ocoleşte explicativul .. cei doi par a reinventa în modern, stilul epistolar din alte vremuri, în care se împărtăşeau emoţii şi experienţe lirice într-o complicitate a supravieţuirii mai presus de vieţuire. „

 

Dialogul nu este neapărat deterministic ci un generator de idei, conotaţii sau reflexii care duc firul poeziei mai departe până la epuizarea cănii cu ceai pe care autorii o beau împreună. Găsim o justificată frustrare a muzei, care de fapt este chiar nevăzuta parteneră la scris. Un exemplu este  poezia mea ” Reflexii în Gara lui Delvaux:

Poezia trece şi dispare, este ca un fluviu infinit de vorbe. O muză vrea să treacă un râu fără să se ude şi aşteaptă răbdătoare ani, să se termine apele, dar apa nu se termină. Poezia şi ea curge şi dispare dusă de bărcile uitării. Vin alte corăbii încărcate cu farmec, alte poveşti şi alte drame. Muza se culcă şi visează. Poezia devine o fiinţă. Ea are un nume dar şi lucrurile au nume. Are corp, e o femeie cu un nume, este făcută din cuvinte care dau formă, sunet şi viaţă celui care le citeşte, apoi femeia dispare, se dizolvă în apa limpede, muza îi întinde mâna, nu ramân decât cercuri concentrice, poezia zace uzată, folosită, e deja bătrână, uitată într-un sertar prăfuit, esenţa ei a fost consumată, este ca o muzică ce se stinge în depărtare…

În anul acesta am reluat ideea tandemului, în cartea pe care o lansăm azi Zen Absolut. Spre deosebire de antologii în care autori diverşi îşi pun fructul poetic la dispoziţia cititorului, Zenul împleteşte scrisului în doi cu tendinţa spre perfecţiune. Ne adresăm unul altuia, poeţii îşi vorbesc direct, uneori peste umăr, se consultă şi se completează.

eu scriu:
„nu viaţă-i greu de străbătut
ci neatingerea sublimului
perfecţiunea unei litere
zbaterea aripii în zbor” 

şi Adala răspunde în poezia sa „pe cord deschis”- fragment:

mi se pare că tai lanţuri
cu vorbele mele
că fac legea bună sau lumea justă
dar numai zăpada îndreaptă privirea
spre orizontul curat

mi se pare că sunt puternică
fericită, că ştiu mersul existenţei
dar numai zăpada moare absolut…” 

Volumul Zen Absolut are un al treilea nevorbitor participant.
Este vorba de talentata prietenă Sash Segal care realizează pentru noi coperta, grafica şi ilustraţiile care abundă în carte.
Sash potriveşte imagini prelucrate digital, adaugând ecouri şi reverberaţie textului. De pildă, pentru poezia Cristinei, „Omar Khayyam”, Sash
produce la pagina 116 un medalion folosind caractere caligrafice persane.
Un nor plasat în interiorul unei camere însoţeşte poezia Cristinei „Tristeţi de noiembrie” ( pag 83)

să privesc laşităţi de lumină
drumul ceţii
obosind prin păduri
drumul nălucilor rămase să lupte
trec maşini alegorice
grele de flori îmbrumate… 

Doamnelor şi domnilor, au trecut 4000 de ani de la primul text poetic cunoscut, o tăbliţă sumeriană pe care poetul a cioplit iubitei cuvintele:  „M-ai captivat, lasă-mă să stau plin de emoţie în faţa ta…” Nu ştiu ce a mai rămas nespus după 4 milenii de poezie dar noi avem sarcina perfecţiunii şi a invenţiei care fac arta scrisului atât de atrăgătoare.
Mă opresc aici, absolut mulţumit de periplul nostru prin Absolutul Zenului, de întâlnirea prietenei Cristina Ştefan
cât şi absoluta plăcere de a fi cu publicul cititor în dulcea noastră limbă românească.

Vă doresc din Israel, pace, libertate de expresie, condei inspirat şi o literatură bogată, înfloritoare.
Mulţumesc
Adrian Grauenfels

http://www.calameo.com/accounts/1073787 

 

Anunțuri