Octavian Lupu – Mesajele Engimatice de la Malul Mării

Mergând pe malul mării Egee, undeva pe o plajă, cineva, într-o zi, a zărit toarta parțial dezgolită a unui obiect straniu, realizat dintr-un material ceramic închis la culoare. Cu multă curiozitate, el s-a apropiat, a întins mâna, a apucat bine și a tras puternic, dar în zadar. Atunci, cu delicatețe, a început să înlăture nisipul ce îl bloca din nisip și cu surprindere, a reușit să ridice un artefact datând dintr-o perioadă străveche, posibil din antichitate, ce semăna cu o amforă grecească.

A luat-o și a studiat-o cu atenție, dar nu reușea să citească ce anume era scris pe ea. A observat un fel de sigiliu, care bloca gura ei, și cu multă atenție, l-a îndepărtat fără să îl strice. Nu își dădea seama ce anume putea să conțină amfora, dar a răsturnat-o și mirare, au căzut mai multe suluri înguste dintr-un pergament îngălbenit de vreme. Surprinzător, ele erau intacte în ciuda trecerii timpului.

Cu delicatețe, a ridicat acele suluri, dar nu le-a deschis, ci împreună cu respectiva amforă, le-a dus la un centru de studii arheologice, unde experții au reușit să descifreze mai multe epistole scrise în alfabetul minoic. După mai multe luni de trudă, aceste mesaje au putut fi traduse iar conținutul lor a fost pus la dispoziția publicului larg. Restul este numai istorie …

 

Dragă Sofia,

Nu încerc să judec pe nimeni. În fond, fiecare om are viziunea sa despre lume și viață. În plus, oricine suferă de o anumită distorsiune în percepția realității. Prin urmare, reacțiile individuale sunt diferite la același context.

De când am început să studiez psihologia depresiei, am înțeles că este eronată abordarea bazată pe judecare și etichetare. Mai bine este să înțelegi, pe cât posibil, distorsiunea de percepție a ta și a celui de lângă tine, decât să dai sentințe în privința altora.

Persoanele egoiste, deși aici trebuie să spun că fiecare om are un anumit nivel de egoism fără de care nu ar supraviețui, se caracterizează prin centrarea excesivă pe sine în raport cu ceilalți. Ce să spun? Poate au logica lor pentru această abordare. Dar îmi este greu să mă pronunț.

Dacă este vorba despre Cartea Sacră, în ce mă privește, am ajuns să cred că aplicarea literală a principiului de a nu judeca motivele celorlalți și a nu eticheta negativ pe ceilalți reprezintă un act de bunătate și înțelepciune. Prin urmare, ceea ce îmi trezește compasiune este suferința prin care trece fiecare ființă umană datorită distorsiunilor de percepție pe care le are. Lăsând deoparte judecata altora, observ necazurile celor din jur, aflați perpetuu într-o lume a confuziei, și nu pot decât să am milă.

Trăim prea puțin timp pe pământ și este greu să depășim ignoranța în care ne naștem ca persoane și grup. Deplâng dispariția prematură a sărmanelor ființe umane ucise de o viziune negativă asupra vieții. Din această cauză, nu condamn pe nimeni privitor la ceea ce face și am încredere deplină în judecata miloasă a Creatorului.

După cum poate ai observat, am început să traduc fragmente din Cartea Sacră. Poate merită să distingi maniera în care o fac, nu din punct de vedere dogmatic, ci mai ales, uman. Cât de mult contează o inimă caldă și plină de compasiune față de suferințele oamenilor, animalelor și naturii! Aceasta este lecția pe care afecțiunea ce o port în mine de o vreme, m-a învățat să o transmit mai departe.

Îți doresc o zi frumoasă în continuare,

Darian

Cetatea Hieropolis,

Ziua 22, Luna Gamelion, Anul 5020 AC (Anul Creației)

 

Dragă Darian,

Revin asupra unei idei mai vechi și anume că trebuie să căutăm în interiorul nostru acel ideal pierdut al omenirii. Doar când ne vom da seama cine suntem și ce dorim în adâncul sufletului, vom fi cu adevărat fericiți. Căutarea este în suflet, nu în lumea exterioară, dar noi fugim de acest lucru.

Ne este teamă de noi înșine. Ne mințim. Nu ne înțelegem adevăratele dorințe și aspirații interioare. De aceea, lumea exterioară este plină de nefericire, fiindcă oamenii care o compun sunt la rândul lor nefericiți.

Fruntea sus! Creatorul este mereu alături de tine!

Sofia

Cetatea Agrinion,

Ziua 15, Luna Elaphebolion, Anul 5020 AC

 

Dragă Sofia,

Sună straniu, dar observ apetitul necontrolat al cetățenilor nobilei mele cetăți în preajma sărbătorilor. Consumul dulciurilor și al produselor animale reprezintă o combinație puternică și nu oricine o suportă bine pe termen lung. Dar așa se întâmplă în fiecare an, deși nimeni nu se gândește la nefastele consecințe.

De multe ori, în săptămâna de dinaintea echinocțiului primăverii și înainte de solstițiul iernii, am constatat o creștere semnificativă a apetitului celor din jur pentru astfel de articole alimentare. Poate este legat de anotimpurile acestor două mari sărbători sau pur și simplu, de așteptarea meselor bogate de prilejuite de celebrarea Învierii și Luminii.

Starea de rău interior, care însoțește deseori un astfel de straniu apetit, s-ar putea să vină din partea sufletească. De mult timp studiez depresia, ca unul care sufăr de această problemă din copilărie. Am constatat, cu surprindere, că stările negative sunt induse preponderent de minte când este aflată sub puterea unor influențe malefice.

Indiferent de cauză, trebuie să ai credință, să te bucuri de viață și să îți cultivi buna dispoziție neîncetat. În curând vine sărbătoarea Învierii, adică o nouă ocazie de bucurie!

O zi frumoasă în continuare îți doresc,

Darian

Cetatea Hieropolis,

Ziua 22, Luna Pyanepsion, Anul 5021 AC

 

Dragă Darian,

Citesc dintr-un sul carte al unuia dintre cei mai cunoscuți vindecători cu plante din lume cu numele de Ayasha Kimi. De fapt este o femeie, ce locuiește pe un alt continent, undeva dincolo de cel al atlanților. Deopotrivă, ea este și o talentată scriitoare.

Într-o carte despre „Însuflețirea exprimării”, ea spunea că există momente ale vieții similare ajungerii pe muntele Olimp. În astfel de clipe, omul intră într-o stare specială numită Duende în literatura iberică, când practic se deschide poarta de comunicare dintre lumea mitică a simbolurilor eterne și lumea noastră trecătoare.

Dacă mă gândesc mai bine, cred că această experiență este similară celei iluminării, numită Samadhi în limba sanscrită, ce presupune o contemplare pură a realității. Îți mărturisesc că așa ceva am trăit în urmă cu două zile. Mă gândesc să transpun într-o povestire acea împrejurare. Apropos, ce înseamnă cuvântul Hristos?

Îți doresc o zi minunată și plină de farmec,

Sofia

Cetatea Agrinion,

Ziua 25, Luna Thargelion, Anul 5021 AC

 

Dragă Sofia,

Hristos sau Christos (χριστος) reprezintă un nume arhetipal. El este tiparul originar al Omului (ανθρωπος) venind din lumea mitică, eternă și simbolică a lui Dumnezeu (θεος). Despre El se vorbește în toate mitologiile și cred că nu există religie care să nu facă referire la Cel Trimis. Prin urmare, nu doar în tradițiile spirituale ale cetății Eberului apare o astfel de noțiune, deși la ei există un accent special privind descendența ereditară.

Acest tipar inițial al omului a fost distrus din cauza Uitării ce a venit din clipa când lumea noastră, numită Cosmos (κοσμος), a fost separată de cea a Cerului, numită Uranus (ουρανος), prin decizia Omului Primordial, căruia i se mai spune și Adam în cetățile Babilonului. Atunci s-a produs Marea Despărțire ce a cauzat toate necazurile de care lumea noastră este plină.

Dar Hristos va redeschide puntea dintre cele două lumi și va reda memoria pierdută omenirii. Prin tiparul trupului Său, El va reconstrui genetic întreaga umanitate. Toate codurile misterioase ale vieții vor fi refăcute în varianta existentă la început. Abia atunci se va atinge din nou s fericirea din zorii Creației lumii!

Îți doresc o zi plină de lumină și bucurie,

Darian

Cetatea Hieropolis,

Ziua 10, Luna Skirophorion, Anul 5021 AC

 

Dragă Darian,

Îți răspund cu relativă întârziere la mesajul complex și profund din ultima scrisoare. Mă bucură foarte mult cele citite, fiindcă ele vin ca o clarificare a concepției mele despre lume și viață.

În ce mă privește, nu fac distincție dintre materie și spirit. Cred într-un continuum al spiritului ce zămislește prin reprezentare formele materiale în care el rămâne încorporat. Prin urmare, consider că fericirea este starea normală a naturii și omenirii.

Faptul că suntem prinși într-o capcană mentală, ce ne deformează percepția corectă a realității, reprezintă o altă problemă, a cărei dezlegare nu o încerc în clipa de față, dar care în mod sigur a fost cauzată de Marea Despărțire la care ai făcut referință.

 Dar revenind, fericirea, da acest sentiment grandios, este naturală și posibilă pentru orice ființă umană. Dar noi o considerăm de neatins și atunci, ea devine intangibilă.

Când fericirea supremă devine a noastră, atunci se deschid căi nebănuite pentru rezolvarea oricărei probleme, indiferent de complexitate. Chiar și logica, în forma ei cea mai întortocheată, se dezleagă facil în fața căldurii iubirii, ce se revarsă inevitabil dintr-o inimă atinsă de fericire!

Trăim într-un univers mai mult estetic decât etic. Cei care nu înțeleg că fericirea este privilegiul nostru suprem, vor continua să rătăcească în jungla contradictorie a logicii, în zadar încercând să descifreze ce este bine și ce este rău. Cât despre Hristos, sunt sigur că El trebuie să fie întruparea acestui Frumos aducător de Fericire. Sunt multe de zis, dar mă opresc aici, fiindcă mi s-a terminat cerneala de scris.

Cu mult drag,

Sofia

Cetatea Agrinion,

Ziua 25, Luna Hekatombaion, Anul 5022 AC

 

Aici se termină acele epistole scrise în timpul civilizației minoice, dar mesajul lor a dat mult de gândit experților și publicului larg. Cum era posibil să se folosească astfel de noțiuni în acele timpuri? Greu de răspuns. De aceea, toată povestea a fost considerată un fals, deși în literatura de specialitate i-a rămas numele de „Enigma de la Malul Mării” lăsându-se deschisă posibilitatea ca ea să fi fost adevărată. Între timp, se zvonește că acele artefacte au dispărut și nu mai există decât niște copii greu de descifrat. Posibil așa să fie. Însă amfora continuă să fie expusă într-un muzeu, dar fără să se precizeze alte detalii. Nisipul uitării a șters amănuntele descoperii ei, așa cum se întâmplă mereu între oameni.

Octavian Lupu

București

30 mai 2016